Muzeul de Arheologie din Delfi, cel mai popular muzeu elen, după Acropole

Situat la cca 100 m de intrarea în situl arheologic Delfi (Delphi) – monument aflat din 1987 sub protecţia UNESCO, Muzeul de Arheologie din Delfi este unul dintre cele mai importante edificii de profil din Grecia şi din lume, fapt confirmat de numărul mare de vizitatori care îi calcă pragul.

Colecţiile sale cuprind, în principal, sculpturi arhitecturale, statui şi obiecte votive (arme, vase din bronz, statuete, figurine şi bijuterii din aur, argint şi fildeş etc), care reflectă activitatea religioasă, politică şi artistică a sanctuarului panelenic de la Delfi, începând cu primii ani de existenţă (secolul al VIII-lea Î.Hr.) şi până la declinul acestuia (perioada târzie a antichităţii).

Muzeul este găzduit într-o clădire cu două nivele, acoperind o suprafaţă totală de 2.270 m², din care 558 m² ocupaţi de spaţii de depozitare şi laboratoare pentru conservarea obiectelor din metal, ceramică şi mozaicuri, şi 14 săli de expunere.

Intrarea în clădirea Muzeului de Arheologie din Delfi, Grecia

Primul muzeu a fost construit în anul 1903, după planurile arhitectului francez Tournaire, pentru a depozita descoperirile scoase la lumină din excavaţiile efectuate în 1892 de arheologii francezi în situl de la Delfi.

Clădirea actuală, care adăposteşte cel de al patrulea muzeu de la Delfi, a fost inaugurată cu puţin timp înainte de începerea Jocurilor Olimpice din 2004 şi constituie rezultatul extinderii şi ajustărilor repetate, aduse formei originale.

În sălile renovate ale muzeului, vizitatorii pot admira câteva dintre capodoperele perioadei arhaice şi clasice greceşti, printre care: Sfinxul din Naxos, superbele sculpturi de pe friza Tezaurului locuitorilor din Sifnos, eroii din Argos, Cleobis şi Biton, şi Conducătorul de cvadrigă – statuia unui tânăr altet, victorios în jocurile pitiene de la începutul secolului al V-lea, închinată lui Apollo de Polyzalos.

Expoziţia permanentă a muzeului concentrează istoria sanctuarului şi a oracolului delfic, care se întinde din epoca preistorică şi până în perioada târzie a antichităţii. Cele mai multe dintre exponate au fost donate sanctuarului între perioada arhaică şi perioada romană.

Figurine votive masculine din bronz, datând din perioada geometrică (secolul al VII-lea Î.Hr.), Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Exponatele din cele 14 săli ale muzeului sunt prezentate în ordine cronologică şi în context cu monumentele votive din situl arheologic, unde au fost amplasate iniţial (ex. Templul lui Apollo, Sanctuarul Atenei Pronaia, Tezaurul locuitorilor din insula Sifnos etc).

Această grupare permite vizitatorilor să cunoască perioadele de înflorire şi de declin din istoria sanctuarului, starea socială a donatorului, identitatea diferitelor ateliere artistice, precum şi gradul de dezvoltare demografică şi urbană din jurul sanctuarului.

Coifuri din bronz şi arme votive din secolul al VII-lea Î.Hr., Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Conducătorul de cvadrigă

Cea mai renumită dintre ofrandele sanctuarului delfic, Conducătorul de cvadrigă făcea parte dintr-o compoziţie de grup, care includea nu doar cvadriga trasă de patru cai ci şi doi tineri servitori. Aceştia ţineau de hăţuri caii amplasaţi la exteriorul atelajului, în timp ce tânărul, purtând pe cap cununa învingătorului, conducea cvadriga prin faţa publicului ovaţionând.

Coada şi picioarele din spate ale unui cal, fragmente de harnaşament şi braţul unui copil purtând urme de harnaşament, găsite lângă „Conducătorul de cvadrigă”, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Tânărul conducător de cvadrigă, reprezentat în mărime naturală, este înveşmântat în tradiţionala tunică lungă sau chiton (xystis), care îi ajunge până la gleznele subţiri. Sub pieptul său încins cu o centură lată, chitonul cade în pliuri verticale adânci, asemeni canelurilor unei coloane, iar alte două curele subţiri trec în jurul umerilor, pe sub braţe şi se încrucişează în spate. Acesta este aşa-numitul analavos, purtat pentru ca xystis-ul să nu fie umflat de vânt în timpul cursei.

Conducătorul de cvadrigă, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Exceptând braţul stâng, care lipseşte, statuia din bronz a Conducătorului de cvadrigă este remarcabil conservată.

Lucrarea, executată în perioada 478-474 Î.Hr., este considerată opera marelui artist calabrez Pythagoras din Regio.

Genele şi buzele statuii sunt realizate din cupru, cununa de pe cap este imprimată în argint, iar ochii sunt din onix.

Grupul statuar, în care era integrat Conducătorul de cvadrigă, a fost oferit oracolului din Delfi de către Polyzalos, un tiran din Gela – o colonie grecească în Sicilia, după victoria sa la cursele de cvadrigă, organizate în timpul Jocurilor Pythice.

Conducătorul de cvadrigă constituie una dintre capodoperele „stilului auster”, mişcare artistică dezvoltată între perioada arhaică şi cea clasică a artei greceşti (480-460 Î.Hr.).

Cleobis şi Biton

Monumentul din marmură de Paros, reprezentând doi kouroi identici, cu trunchiul musculos şi mijlocul subţire, stând în picioare unul lângă celălalt, îi înfăţişează pe fraţii Cleobis şi Biton, cărora, în semn de omagiu pentru pioşenia lor, locuitorii din Argos le-au ridicat statui, închinate zeului Apollo în sanctuarul de la Delfi.

Cleobis şi Biton (secolul al VI-lea Î.Hr.), Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Potrivit lui Herodot, Cleobis şi Biton şi-au ajutat mama să ajungă la templul Herei, în timpul unei festivităţi dedicate zeiţei, înhămându-se ei înşişi la carul, care trebuia să o transporte, pentru a nu întârzia. Odată ajunsă în faţa statuii zeiţei, mama, mândră de fapta fiilor săi, s-a rugat Herei să le dea celor doi tot ce este mai bun pentru un om. Ascultându-i ruga, Hera le-a dăruit lui Cleobis şi Biton o moarte fericită, luându-i din lumea efemeră a muritorilor şi tranportându-i pe tărâmul eroilor.

Cele două statui, având înăţimea de 1,97 m, sunt susţinute de un piedestal, care păstrează numele sculptorului (Poly)medes din Argos.

Statuile gemenilor kouroi sunt un exemplu tipic de sculptură realizată în atelierele din Argos la începutul secolului al VI-lea Î.Hr.

Această pereche de statui – o raritate pentru arta Greciei antice, constituie cel mai vechi monument votiv din sanctuarul de la Delfi şi se numără printre cele mai timpurii lucrări de sculptură arhaică de mari dimensiuni.

Sfinxul din Naxos

Sfinxul – o ofrandă a locuitorilor insulei Naxos, domina Templul lui Apollo de la înălţimea coloanei ionice, pe care era amplasat, în faţa zidului poligonal al sanctuarului.

Această creatură mitologică – un simbol al divinităţii pe pământ şi al puterii cereşti, are corp şi picioare de leu, piept şi aripi de pasăre şi cap de femeie.

Sfinxul din Naxos (560 Î.Hr.), amplasat pe capitelul celei mai vechi coloane ionice de la Delfi, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Părul său lung, purtat pe spate, este prins în trei cozi laborios împletite, iar chipul îi este luminat de zâmbetul caracteristic operelor de artă din perioada arhaică.

Sculptată dintr-un bloc uriaş de marmură albă de Naxos, statuia de 2,92 m înălţime combină armonios soliditatea construcţiei cu minuţiozitatea decorării, exprimată în redarea părului şi penajului.

Sfinxul din Naxos, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Sfinxul din sanctuarul de la Delfi este o lucrare reprezentativă pentru sculptura din insula Naxos, aflată la apogeu în secolul al VI-lea Î.Hr.

Inscripţia de la baza monumentului consemnează o hotărâre emisă în perioada 328-327 Î.Hr., prin care locuitorii insulei Naxos aveau prioritate la consultarea oracolului din Delfi.

Coloana care susţinea monumentul, a cărei înălţime totală atingea 12,45 m, este considerată cel mai vechi element al ordinului ionic prezent în situl de la Delfi.

Omfalos (Omphalos)

Omphalos, piatra sculptată de formă ovală, reprezentând centrul universului, era amplasat, potrivit cercetărilor recente, peste vasul tripodului sacru, susţinut de cele trei fecioare de pe coloana cu frunze de acant (Coloana cu „dansatoarele”), drept simbol al lui Apollo.

Decoraţiunile în relief de pe suprafaţa acestuia imită structura împletiturii groase din lână (agrenon), care acoperea faimosul simbol delfic în aditonul Templului lui Apollo.

Omphalos, simbolul delfic din aditonul Templului lui Apollo, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Această reprezentare din marmură a omphalos-ului arhaic, original, este o copie elenistică sau romană.

Coloana cu „dansatoarele”

Dintre monumentele votive ridicate în cea de a doua jumătate a secolului al IV-lea în zona de est a Templului lui Apollo, Coloana cu „dansatoarele” se remarca prin înălţime (13 m), care depăşea până şi Sfinxul din Naxos.

Ofranda, realizată din marmură pentelică, cuprindea o coloană, aducând cu tulpina unei plante, de care erau prinse, la intervale egale, frunze dantelate de acant.

În vârful acesteia, trei tinere femei, grupate în jurul altei tulpini, par suspendate în aer.

Coloana cu „dansatoarele” şi Omphalos-ul, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Tinerele poartă chitoane scurte şi transparente, iar acoperămintele de pe cap au forma unor mici coşuri.

Cu mâna stângă, acestea îşi ţin poalele veşmântului diafan, în timp ce braţul drept, îndoit din cot, este ridicat ca pentru a susţine un obiect deasupra capului.

Potrivit ultimei interpretări date ansamblului statuar, tinerele fecioare, considerate multă vreme „dansatoare” din mitologia delfică, sunt, cel mai probabil, fetele regelui atenian Cecrops. Acestea oferă zeului Apollo simbolul său preferat, vasul sacru, cu ocazia festivităţilor ţinute pentru a marca sosirea în Delfi a procesiunii pelerinilor din Atena în perioada 330-325 Î.Hr.

Mai mult, cea mai recentă restaurare a monumentului plasează Omphalos-ul deasupra tripodului sacru.

Friza tezaurului locuitorilor din Sifnos

Tezaurul locuitorilor din Sifnos, cu opulentele sale decoraţiuni sculptate, constituie un exemplu remarcabil de artă arhaică.

Splendoarea acestuia se datorează bunăstării locuitorilor din Sifnos, dobândită prin exploatarea minereurilor aurifere şi argentifere ale insulei.

Tezaurul locuitorilor din Sifnos a fost ridicat la Delfi în perioada 530-525 Î.Hr, înainte ca insula să fie prădată de fugarii din Samos (524 Î.Hr.), după eşecul revoltei acestora împotriva tiranului Polycrates.

Opulenţa clădirii era dată, în principal, de bogăţia decoraţiunilor sculptate, care îmbracă monumentul din bază şi până la tavan: benzi cu astragale, palmete şi frunze de lotus, rozete, spirale, rânduri cu capete de leu din marmură, alături de sculpturile arhitecturale de pe faţadă, friză, pedimente şi acroteră.

Dominaţia formelor sculptate asupra formelor arhitecturale abstracte atingea apogeul pe faţada construcţiei, unde două korai, precursoarele Cariatidelor de pe porticul Erehteionului, susţineau arhitrava.

Cariatida (kore) sudică de pe faţada Tezaurului locuitorilor din Sifnos, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Cariatida sudică poartă peste chiton un himation lăsat pe umăr, iar pe cap un calatos cu sculpturi în relief. Găurile vizibile în jurul frunţii şi în lobii urechilor indică poziţia unor decoraţiuni din metal.

Din cele două pedimente ale monumentului, doar cel estic s-a păstrat. În mijloc se află Zeus, încercând să-i strunească pe Apollo şi Heracle, rivali în lupta pentru tripod.

Părţile de est şi de nord ale frizei în relief, care înconjura clădirea Tezaurului locuitorilor din Sifnos peste arhitravă, au fost cel mai bine păstrate.

Latura de est înfăţişează zeii olimpieni, urmărind lupta dintre greci şi troieni, latura de nord, lupta zeilor cu Giganţii pentru dominaţia lumii, iar latura de vest, scena alegerii de către Paris a celei mai frumoase zeiţe dintre Atena, Afrodita şi Hera.

Friza estică şi pedimentul estic, Tezaurul locuitorilor din Sifnos, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

În stânga frizei estice sunt înfăţişaţi zeii, care îi apără pe troieni (Ares, Afrodita, Artemis şi Apollo), în frunte cu Zeus, iar în dreapta zeităţile aflate de partea grecilor (Atena, Hera şi Demetra).

Episodul priveşte o înfruntare dusă peste trupul unui luptător mort. Cei doi adversari sunt flancaţi de eroii troienilor, la stânga, şi de cei ai aheilor, la dreapta. În dreapta frizei, se poate observa figura lui Nestor, care îi încurajează pe greci în lupta care avea să le aducă victoria.

Friza nordică a Tezaurului locuitorilor din Sifnos, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

În scena luptei zeilor cu Giganţii de pe friza nordică, apre, în prim plan, Afrodita, aplecându-se pentru a da lovitura de graţie unui Gigant căzut, în faţa a doi cai de la carul lui Zeus şi a doi Giganţi. În spatele acesteia se află Atena, care a înfrânt deja un Gigant îngenunchiat şi se luptă cu un alt adversar.

Pe latura de sud a frizei este reprezentată răpirea unei femei, fie a Hippodamiei de către Pelops, fie a Leukippidei de către Dioskouroi.

Fundalul frizei este pictat în albastru deschis, iar pe părul, hainele şi armele personajelor sunt vizibile urme de culoare.

Multe dintre numele personajelor erau pictate în culori în dreptul acestora.

Friza Tezaurului locuitorilor din Sifnos, realizată din marmură de Paros, este atribuită sculptorului atenian Endoios şi unui alt artist mai conservator.

Descoperiri din depozitele de obiecte votive sacre

Acestea se numără printre cele mai valoroase obiecte votive din Templul lui Apollo. Ele au fost descoperite în două depozite subterane de obiecte sacre, unde erau păstrate după ce fuseseră incendiate în secolul al V-lea Î.Hr.

Taurul în mărime naturală, realizat din fâşii de argint, legate între ele prin baiere de bronz, prinse pe o structură din lemn, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Depozitele subterane conţineau, pe lângă pământ ars şi cenuşă, fragmente de fildeş, aur, argint, bronz, fier şi lut, din care restauratori experimentaţi au redat forma unor remarcabile artefacte. Printre acestea se numără: un taur în mărime naturală, realizat din fâşii de argint, legate între ele prin baiere de bronz, prinse pe o structură din lemn; părţi din trei statui criselefantine în mărime naturală – una înfăţişând un bărbat, iar două, pe cât se pare, femei, datând din secolul al VI-lea Î.Hr.; un elegant arzător de tămâie din secolul al V-lea, realizat din bronz; plăci de fildeş conţinând reprezentări de scene mitologice.

Fragmente aparţinând celor trei statui criselefantine descoperite în depozitele subterane de obiecte sacre de la Delfi, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Fragmentele aparţinând statuilor criselefantine descoperite în depozitele de obiecte sacre constituie exemple unice ale unei tehnici folosite în sculptură în secolele al VI-lea Î.Hr. şi al V-lea Î.Hr., bazate pe combinarea fildeşului sculptat cu aurul bătut cu ciocanul şi fixarea componentelor pe o structură din lemn.

Această tehnică, utilizată pentru realizarea statuilor de cult, a fost folosită şi de Fidias, când a creat statuia Atenei din Partenon şi statuia lui Zeus din Olympia.

Expoziţia este completată de texte, hărţi, machete, schiţe şi reconstituiri digitale, ilustrând amplasarea in situ a pieselor de colecţie prezentate.

Muzeul de Arheologie din Delfi (Delphi), care de 110 ani funcţionează ca un important centru educaţional şi cultural, răspândind prin intermediul exponatelor sale valorile şi virtuţile spiritului Greciei antice în întreaga lume, primeşte anual peste 300.000 de vizitatori.

Aflat printre cele mai populare cinci muzee ale Greciei – Muzeul Acropole, Muzeul Naţional de Arheologie, Muzeul de Arheologie din Heraklion şi Palatul din Rodos, Muzeul de Arheologie din Delfi se situează pe locul al doilea.

Acces

Muzeul de Arheologie din Delfi şi situl arheologic Delfi sunt situate lângă satul cu acelaşi nume, la cca 180 km nord-vest de Atena şi la cca 380 km sud de Salonic.

Preţul biletului întreg este de 6 €.

Biletul combinat, care permite intrarea la Muzeul de Arheologie şi vizitarea sitului arheologic Delfi, costă 9 €.

Muzeul de Arheologie din Delfi este deschis zilnic între orele 9.00 – 16.00.

Situl arheologic Delfi cuprinde alături de cele mai importante monumente votive (Templul lui Apollo, Tezaurul atenienilor, Tezaurul locuitorilor din Sifnos, Templul Atenei Pronaia), un teatru, un stadion, un gimnaziu şi două fântâni.

Situl arheologic Delfi este deschis vizitatorilor în intervalul orar 8.00 – 20.00.

Pe Acropole, printre templele antice cu vedere la Atena modernă

Acropole – promontoriul fortificat, care domină centrul istoric al metropolei elene, dezvăluie privitorului monumentele celui mai grandios sanctuar al Atenei antice, ridicat în secolul lui Pericle: Partenonul, Propileele, Erehteionul şi Templul Atenei Nike.

Acropole cu Partenonul şi Erehteionul, văzute din zona Arcului lui Hadrian, Atena

Adevărate capodopere ale arhitecturii şi artei clasice greceşti, cele patru construcţii monumentale de pe Acropole, admirate până şi în antichitate pentru armonia spaţiilor, bogăţia decoraţiunilor şi perfecţiunea realizării, trezesc interesul a milioane de turişti, care vizitează Atena, special pentru a le vedea.

Accesul pe Acropole, dinspre sud,  se face urcând din artera pietonală Dionysiou Areopagitou: prin situl arheologic, situat vizavi de Noul Muzeu al Acropolei; prin stânga Odeonului lui Herod Atticus.

Ambele căi de acces oferă o excelentă vedere de ansamblu, de la nord la sud, a Odeonului lui Herod Atticus, înainte de ascensiunea spre Templul Atenei Nike.

Intrarea în sanctuar se face prin partea de vest a stâncii sacre, pe lângă bastionul Templului Atenei Nike sau prin poarta Beule.

Propileele, văzute prin poarta Beule, Acropole, Atena

Propileele constituie intrarea monumentală în sanctuarul propriu-zis de pe Acropole, decorat cu magnifice capodopere de arhitectură antică.

Propileele, intrarea în sanctuarul Atenei antice, Acropole, Atena

Opera arhitectului Mnesicles, Propileele au fost ridicate după finalizarea Partenonului, în perioada 437-432 Î.Hr., fără ca planul original al construcţiei să fie dus vreodată la bun sfârşit.

Clădirea centrală a Propileelor (vedere dinspre est), Acropole, Atena

Construcţia de forma literei ∏, realizată din marmură pentelică, consta dintr-o clădire centrală şi două aripi, la sud şi la nord.

Pinacoteca şi intrarea în clădirea centrală a Propileelor (vedere dinspre sud), Acropole

Clădirea centrală – propilonul propriu-zis, prezenta o faţadă exterioară (la vest) şi una interioară (la est), ambele susţinute de 6 coloane dorice, cuprinzând între ele un zid în care erau practicate 5 deschideri.

Clădirea centrală a Propileelor (vedere dinspre vest), Acropole, Atena

Deschiderea principală, care ocupa o poziţie centrală, era flancată de o parte şi de alta de 3 coloane ionice.

Faţada estică (interioară) a clădirii centrale a Propileelor (vedere dinspre est), Acropole, Atena

Clădirea centrală urmărea configuraţia terenului, astfel că porticul de est şi pedimentul acestuia se situau mai sus decât porticul de vest, iar cele două aripi ale construcţiei erau poziţionate, din acelaşi motiv, mai jos decât clădirea centrală.

Clădirea centrală a Propileelor (vedere dinspre vest), Acropole, Atena

Aripa de nord a Propileelor, descrisă de Pausanias drept Pinacoteca, cuprindea o galerie de artă, care expunea lucrările unor artişti consacraţi ai epocii (Polygnotos şi Aglaofon).

Pinacoteca şi clădirea centrală a Propileelor, Acropole, Atena

Ambele aripi ale construcţiei aveau faţadele decorate cu câte 3 coloane dorice.

Accesul în templu se făcea prin aripa de sud.

În perioada otomană, construcţia, folosită ca pulberărie, a fost distrusă în urma unei explozii.

Datorită intervenţiilor efectuate asupra tavanelor din marmură ale porţilor lui Mnesicles, în cadrul amplului program de restaurare şi conservare, care se derulează pe Acropole din 1975, vizitatorii îşi pot face o idee asupra felului în care arăta somptuosul spaţiu acoperit din zona porticului de est şi a holului de vest a Propileelor.

Holul de vest al clădirii centrale a Propileelor (vedere dinspre vest), Acropole, Atena

Lucrarea de conservare a clădirii centrale a Propileelor a fost răsplătită în acest an cu trofeul „Europa Nostra”.

Pe aceeaşi parte cu aripa de nord a Propileelor se găseşte un piedestal de cca 9 m înălţime, cu baza rectangulară, cunoscut sub numele de piedestalul lui Agrippa. Aici era amplasat monumentul închinat de atenieni lui Marcus Agrippa, ginerele împăratului Augustus.

Piedestalul lui Agrippa, Pinacoteca şi intrarea în clădirea centrală a Propileelor, Acropole, Atena

Templul Atenei Nike este amplasat pe marginea de sud-vest a stâncii sacre, deasupra unui bastion, care înglobează o lucrare de fortificaţie din perioada miceniană şi altarele unor temple mai vechi, închinate Atenei Nike.

Templul, proiectat de Kallicrates, este o mică structură ionică, cu portice degajate pe ambele laturi frontale, având 4 coloane monolit pe fiecare latură scurtă. Acesta a fost ridicat în perioada 426-421 Î.Hr.

Templul Atenei Nike (vedere dinspre sud), Acropole, Atena

Pereţii laterali ai cellei se termină în ante, care mărginesc o pereche de stâlpi.

Deasupra epistilului, o friză realizată de Agoracritos, înfăţişa, pe trei dintre laturi, scene de luptă dintre greci şi perşii, şi, pe latura de est, un grup de zei olimpieni urmărind înfruntarea.

Pedimentele, slab conservate, se presupune că ar fi ilustrat lupta cu Giganţii, pe latura de vest, şi lupta cu Amazoanele, pe latura de est.

Templul Atenei Nike (vedere dinspre nord-est), Acropole, Atena

În anul 409 Î.Hr., în lungul marginii bastionului, a fost ridicat un parapet, din motive de siguranţă. Acesta era alcătuit din lespezi de marmură de cca 1 m lungime, cu reprezentări în relief ale Victoriei înaripate, conducând tauri la sacrificiu. Fragmente din aceste lespezi pot fi văzute în Noul Muzeu al Acropolei şi la British Museum.

În perioada otomană, Templul Atenei Nike a fost demolat, iar materialul rezultat a fost utilizat la construirea unui zid de apărare în faţa Propileelor şi a turnului, cunoscut sub numele de Koulas, care în prezent nu se mai păstrează.

Stricăciunile provocate edificiului în secolul al XVII-lea au necesitat realizarea unei structuri suport noi şi completa dezmembrare a celor 333 de părţi componente. Programul de restaurare a inclus rearanjarea componentelor templului în poziţia iniţială şi conservarea templului vechi din interiorul bastionului,

Blocurile frizei, mutate în Noul Muzeu al Acropolei, au fost înlocuite cu copii.

În lungul zidului sudic, care înconjoară vechea Acropole, între Propilee şi Partenon, se găsesc săpate în stâncă urmele a două clădiri datând din aceeaşi perioadă cu Propileele (secolul al V-lea Î.Hr.): Brauronionul – sanctuar închinat zeiţei Artemis Brauronia, şi Calcoteca – clădire care adăpostea monumente votive din bronz.

Partenonul, templul închinat de atenieni Atenei Partenos, este reprezentarea plenară a democraţiei şi, totodată, cel mai frumos monument de pe Acropole, ca realizare şi concepţie artistică.

Faţada vestică a Partenonului, văzută dinspre Propilee, Acropole, Atena

Partenonul lui Pericle, primul dintre monumentele clasice construite pe Acropole, a fost ridicat între anii 447-432 Î.Hr. pe locul a două temple mai vechi, după proiectul arhitecţilor Ictinos şi Kallicrates.

Partenonul este un templu doric peripter octostil, cu câteva caracteristici arhitecturale  unice şi inovatoare.

Se ştie că raportul dintre lungimea şi lăţimea templului, precum şi cel dintre lăţimea şi înălţimea templului se conformează raportului de 9:4. Acelaşi raport este păstrat între distanţa dintre două coloane şi diametrul coloanelor.

Templul propriu-zis, împărţit în: pronaos, cella, opistodom şi o încăpere cu 4 coloane, intercalată între opistodom şi cella, este înconjurat de 8 coloane pe faţade şi 17 coloane pe laturile lungi.

Latura de nord a Partenonului, Acropole, Atena

Coloanele, zidurile şi decoraţiunile templului monumental sunt realizate din marmură pentelică de culoare albă.

Cella, neobişnuit de mare, proiectată astfel pentru a putea adăposti statuia supradimensionată a Atenei, restrângea încăperile din faţa şi spatele porticului la dimensiuni mult mai reduse decât în mod obişnuit.

O linie de 6 coloane dorice suporta faţa şi spatele porticului, iar o colonadă alcătuită din 23 de coloane dorice mici, înconjura statuia de cca 12 m înălţime (15 m cu tot cu soclu) într-un aranjament dispus pe 2 niveluri.

Faţada estică a Partenonului, pe al cărei pediment este înfăţişată scena naşterii zeiţei Atena, Acropole, Atena

Statuia monumentală, realizată din aur şi fildeş a Atenei Partenos, o înfăţişa pe zeiţă purtând-o pe Nike (Victoria) în mâna sa dreaptă.

Zeiţa era înveşmântată într-un peplu aurit şi purta pe cap un coif, decorat în partea mediană cu un sfinx, încadrat de doi cai înaripaţi.  Armele şi scutul acesteia erau, de asemenea, din aur.

În secolul al V-lea D.Hr., statuia criselefantină a zeiţei, realizată de Fidias – sculptorul care a supravegheat întregul program de construcţie a Partenonului şi a conceput decoraţiunile acestuia, a fost transportată de unul dintre împăraţii romani la Constantinopole (oraşul Istanbul de astăzi), unde opt secole mai târziu a fost distrusă în timpul unei cruciade.

O copie a statuii este expusă la Muzeul Naţional de Arheologie din Atena.

Camera dintre opistodom şi cella, care adăpostea tezaurul Atenei, era decorată cu 4 coloane ionice, care susţineau acoperişul.

Asemenea tuturor templelor greceşti, Partenonul a fost proiectat pentru a fi văzut exclusiv din exterior, vizitatorii putând să zărească statuile aflate în interior doar prin uşile mai mult sau mai puţin deschise.

Coloane dorice, capiteluri, arhitravă, friză cu metope şi triglife, acroter, latura de nord a Partenonului, Acropole, Atena

Comparativ cu celelalte temple, Partenonul a fost conceput astfel încât elementele estetice ale exteriorului să facă tranziţia la interior – unde se înălţa statuia criselefantină a Atenei, extrem de lină.

Colţurile pedimentelor erau decorate cu statui din marmură, iar apexul acestora cu palmete mari, bogat ornamentate.

Frontonul estic al Partenonului, colţul sud-estic (detaliu), Acropole, Atena

Pedimentele erau decorate cu sculpturi, care alcătuiau compoziţii inspirate din viaţa zeiţei Atena. Astfel, pedimentul estic înfăţişa naşterea zeiţei, ieşind din capul tatălui său, Zeus, în faţa unui grup de zei olimpieni, în timp ce pedimentul vestic îi prezenta pe Atena şi pe Poseidon, disputându-şi supremaţia Atenei în faţa zeilor, eroilor şi regilor mitologici ai Aticii.

Frontonul estic al Partenonului, colţul nord-estic (detaliu), Acropole, Atena

92 de metope alternând cu triglife, toate decorate cu reliefuri – primele sculpturi ale Partenonului, erau amplasate deasupra epistilului colonadei exterioare şi sub arhitravă.

Temele acestora erau inspirate de războaiele cu: Giganţii, pe partea de est, cu Amazoanele, pe partea de vest, cu Centaurii, pe partea de sud, şi războiul troian, pe partea de nord.

Friza, un element al ordinului ionic, adăugată inspirat acestui templu doric, în lungul părţii superioare a cellei, pronaosului şi opistodomului, înfăţişa splendida procesiune a Panateneelor, cea mai importantă festivitate religioasă şi politică, celebrată o dată la patru ani, timp de 12 zile, în cinstea zeiţei Atena.

Alcătuită din 115 blocuri de marmură cu înălţimea de 1m, friza de 160 m lungime prezenta 378 de figuri umane şi zeităţi şi peste 200 de animale, în principal cai.

50 m din friza Partenonului se păstrează în Noul Muzeu al Acropolei, 80 m la British Museum, un bloc la Luvru, iar alte câteva fragmente în muzeele din Italia, Austria, Germania şi Danemarca.

După secolul al V-lea Î.Hr., personalităţi ale vremii, inclusiv suverani ai Pergamului, Cappadociei şi Egiptului, împăraţi romani (Hadrian, Claudiu) şi cetăţeni înstăriţi ai Atenei (Herod Atticus) au completat spaţiul din jurul Acropolei pericleene cu numeroase construcţii de interes public, având diferite funcţionalităţi. Printre acestea se numără şi cele două monumente de pe versantul sudic al Acropolei: Teatrul lui Dionysos (secolul al IV-lea Î.Hr.), Odeonul lui Herod Atticus (sec. al II-lea D.Hr.).

Teatrul lui Dionysos, construcţie refăcută în secolul al IV-lea Î.Hr. (vedere de pe Acropole), Atena

Timp de un mileniu, deşi lipsit de multe dintre statui şi fresce, Partenonul a rămas neatins de vicisitudinile vremii, pentru ca în perioada ocupaţiei otomane, când construcţia era folosită ca pulberărie, acoperişul, parte din ziduri şi colonada să fie transformate în ruină de bombardamentele produse cu ocazia asedierii Atenei de către Morosini (1687).

Atena modernă şi Licabetul, văzute de pe Acropole, Atena

La începutul secolului al XIX-lea, Thomas Bruce (Lord Elgin) – ambasadorul britanic la Constantinopole, a desăvârşit dezastrul provocat de veneţieni Partenonului, prelevând majoritatea pieselor din marmură rămase intacte pe clădire după bombardament şi printre ruine (80 m de frize, 15 metope, 17 sculpturi de pediment, precum şi alte piese de arhitectură), şi cedându-le British Museum sub titlul de „colecţie privată” contra sumei de 35.000 £.

Cunoscute sub numele de „marmura Elgin”, sculpturile de pe Partenon, care de aproape 200 de ani pot fi admirate gratuit în sălile muzeului londonez, constituie, încă, subiectul disputei dintre guvernelele elen şi britanic, privind revendicarea acestora.

În Noul Muzeu al Acropolei, pentru „marmura Elgin” sunt păstrate spaţii de expunere, în speranţa că aceste piese se vor întoarce în Grecia odată şi odată.

Restaurarea Partenonului, cea mai importantă construcţie de pe Acropole, dedicată zeiţei Atena, a început cu terminaţia estică a monumentului, în anii `80 ai secolului trecut.

Intervenţiile au constat în consolidarea componentelor antablamentului şi îndepărtarea sau înlocuirea tuturor metopelor originale cu copii.

În porticul estic al monumentului, cele 6 coloane interioare ale colonadei pronaosului au fost restaurate cu umplutură de marmură nouă.

Porticul estic al Partenonului, în zona căruia au fost efectuate lucrări de restaurare, Acropole, Atena

În colonada corespunzătoare opistodomului, a fost executată consolidarea in situ a coloanelor, nederanjate din antichitate, prin injectare.

Faţada vestică a Partenonului, în spatele căreia au fost realizate lucrări de consolidare in situ a coloanelor, Acropole, Atena

Pe latura de nord, cele 8 coloane din mijloc (de la a 4-a la a.11-a de la est) şi părţile corespunzătoare ale componentelor de deasupra au fost dezmembrate, restaurate şi reamplasate în poziţiile originale.

Coloanele restaurate de pe latura de nord a Partenonului (4-11 de la est la vest), Acropole, Atena

În cel mai înalt punct de pe Acropole, săpate în stâncă, sunt urmele sanctuarului lui Zeus Polieus.

Erehteionul a fost construit pe partea de nord a platoului stâncos, în perioada 421-406 Î.Hr., pe locul unui templu închinat Atenei Polias.

Construcţia îşi datorează forma mai puţin obişnuită neregularităţii terenului, între laturile de est şi de vest existând o diferenţă de nivel de 3 m, precum şi multiplelor culturi cărora le era închinată.

Erehteionul văzut din clădirea centrală a Propileelor, Acropole, Atena

Latura de est a Erehteionului a fost închinată Atenei Polias, în timp ce latura de vest servea cultului lui Poseidon-Erehteus şi adăpostea altarul lui Hefaistos şi Boutes – un erou local.

Sanctuarul conţinea, de asemenea, mormântul lui Cecrops şi urmele disputei dintre Atena şi Poseidon pentru supremaţia oraşului.

Erehteionul (vedere dinspre sud), Acropole, Atena

Ca şi Partenonul, Propileele şi Templul Atenei Nike, Erehteionul era construit din marmură pentelică.

Pe latura de est, un portic ionic cu 6 coloane susţinea intrarea în templu, situată pe această parte a construcţiei.

Intrarea în sanctuarul Atenei Polias şi porticul Cariatidelor (vedere dinspre est), Erehteion, Acropole, Atena

Interiorul adăpostea statuia din lemn de măslin a Atenei, pe care Arrheforoi –  copile de 7-11 ani,  care ţeseau veşmântul zeiţei şi luau parte la ritualurile iniţiatice, o înveşmântau în timpul festivităţilor Panateneelor cu un peplu sacru.

Pe latura de nord a templului, se afla intrarea în aripa de vest a clădirii, marcată de un propilon cu 4 coloane ionice în lungul faţadei şi câte o coloană de fiecare parte.

Porticul Nordic, coloanele de la intrarea în sanctuarul lui Poseidon-Erhteus şi porticul Cariatidelor (vedere dinspre vest), Erehteion, Acropole, Atena

O mică deschidere practicată pe latura de vest comunica cu sanctuarul Pandrosei, situat la vest de Erehteion.

O deschidere existentă pe faţada de sud a aripii vestice a templului ducea la porticul Cariatidelor, o structură de forma literei greceşti ∏, cu acoperişul susţinut de 6 statui de tinere femei.

Porticul Cariatidelor şi peretele sudic al sanctuarului lui Poseidon-Erehteus, Erehteion, Acropole, Atena

5 dintre aceste statui se află expuse în Noul Muzeu al Acropolei, iar cea de a şasea la British Museum.

Templul a ars în secolul I Î.Hr. şi a fost refăcut mai târziu.

Una dintre Caritide a fost ridicată de pe Acropole şi transportată la Londra de Lordul Elgin, înainte ca Erehteionul să fie puternic avariat în bombardamentele din timpul Războiului de independenţă al Greciei.

Erehteionul este primul dintre monumentele de pe Acropole, a cărui restaurare a fost finalizată.

Intrarea în sanctuarul Atenei Polias (vedere dinspre est), restaurată în perioada 1979-1987, Erehteion, Acropole, Atena

Lucrările au vizat restaurarea zidurilor, tavanelor, porticurilor de nord şi de sud şi a faţadei de est a monumentului.

Realizată în cadrul programului amplu de conservare şi restaurare a Acropolei, iniţiat în 1975, lucrarea de restaurare a Erehteionului a fost încununată cu premiul „Europa Nostra„.

Spaţiul cuprins între Propilee, Partenon şi Erehteion era ocupat de sanctuare de mici dimensiuni şi clădiri cu diverse destinaţii, precum şi de statui din bronz închinate zeilor.

Poarta Beule (sec. al III-lea D.Hr.), prin care vizitatorii părăsesc Acropole, Atena

Situl arheologic de pe Acropole poate fi vizitat zilnic în intervalul orar 8.00-19.00.

Biletul, pe baza căruia se face intrarea la Acropole, Agora antică, Muzeul Arheologic Kerameikos, Biblioteca lui Hadrian, Kerameikos, Muzeul Agorei antice, panta nordică a Acropolei, Agora romană, panta sudică a Acropolei şi Olympion, costă 12 €. Acesta este valabil 4 zile, în condiţiile în care fiecare sit/muzeu poate fi vizitat o singură dată.

Biletele la preţ redus (6 €) sunt destinate: studenţilor din ţări care nu fac parte din Uniunea Europeană, persoanelor în vârstă de peste 65 de ani şi părinţilor care-şi însoţesc copiii din şcoala elementară în scop educativ.

Intrarea este liberă pentru: copii şi tineri cu vârsta până la 18 ani, studenţi din ţări care fac parte din Uniunea Europeană, jurnalişti, însoţitori ai persoanelor cu dizabilităţi, profesori care însoţesc grupuri de elevi din toate gradele de învăţământ.

Recomandare

La coborârea de pe Acropole, vizitaţi Noul Muzeu al Acropolei, situat nu departe, pe Dionysiou Areopagitou.

Din “Biblioteca lui Hadrian” în târgul de vechituri, Monastiraki, Atena

Monastiraki, pitorescul cartier cu vedere la Acropole, situat în vecinătatea Agorei antice şi a Forumului roman, se bucură de o largă popularitate în rândul turiştilor şi atenienilor, deopotrivă.

Zona comercială de pe Ifestou, unde de mai bine de un secol se organizează duminica Târgul de vechituri, Biblioteca lui Hadrian, Muzeul de Artă Populară Greacă, Biserica Panagia Pantanassa şi, nu în ultimul rând, cochetele taverne şi cafenele grupate în jurul staţiei de metrou, care funcţionează din 1896, fac din Monastraki unul din cele mai animate locuri din Atena.

Piaţa Monastiraki, amplasată în faţa staţiei de metrou cu acelaşi nume, constituie reperul în jurul căruia se concentrează principalele puncte de interes ale zonei.

Piaţa Monastiraki, vedere dinspre staţia de metrou spre Biserica Panagia Pantanassa, Monastiraki, Atena

Excavaţiile efectuate în secolul al XIX-lea, cu ocazia începerii lucrărilor la prima linie a metroului atenian (Monastiraki-Pireu), au scos la iveală vestigiile celei mai mari mânăstiri a oraşului, datând din secolul al XI-lea.

Chiliile mânăstirii se aflau pe locul pieţei de astăzi, iar zona din jur era împânzită de mici prăvălii, în care erau comercializate stofele ţesute în atelierele mânăstirii.

Din vechiul aşezământ monahal s-a păstrat exclusiv biserica, denumită impropriu “mica mânăstire” – în greacă “monastiraki”, nume transmis ulterior întregului cartier, precum şi pieţei din centrul acestuia.

Actuala biserică din Piaţa Monastiraki, închinată Maicii Domnului (Panagia Pantanassa), a fost construită în secolul al XVII-lea pe ruinele micii biserici din secolul al XI-lea.

În perioada secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, Biserica Panagia Pantanassa era una dintre cele mai importante biserici parohiale din Atena.

Turnul-clopotniţă a fost anexat edificiului abia în anul 1911.

Biserica Panagia Pantanassa, al cărei interior este extrem de laborious decorat, a fost restaurată în 2007.

În colţul de sud-est al Pieţei Monastiraki, imediat după clădirea moscheii, care adăposteşte Muzeul de Artă Populară Greacă, se află Biblioteca lui Hadrian.

Ansamblul arhitectural, cunoscut sub numele de Biblioteca lui Hadrian, a fost ridicat în secolul al II-lea D.Hr., la iniţiativa împăratului roman Hadrian (117-138 D.Hr.), un înfocat admirator al culturii şi filosofiei greceşti, ca parte a unui ambiţios proiect vizând reamenajarea Atenei.

Complexul, menit să găzduiască cea mai mare bibliotecă a oraşului, arhivele statului şi şcolile filosofice ale vremii, acoperea o suprafaţă rectangulară de 120 m/80 m, delimitată de ziduri înalte, prevăzute pe fiecare din laturile lungi cu câte 3 nişe proeminente.

Zidul exterior de pe latura de vest, decorat cu 7 coloane corintice din marmură şi intrarea cu propilon corintic, Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

Zidurile dinspre nord, sud şi est erau construite din calcar poros.

Zidul vestic al complexului, clădit din marmură pentelică, în care era practicată o singură intrare cu propilon corintic, era decorat la exterior cu coloane corintice sculptate în marmură adusă din insula Evia, dispuse pe un singur rând, de o parte şi de alta a propilonului.

Propilonul cu 4 coloane corintice de la intrarea în Biblioteca lui Hadrian şi zona de est a complexului, unde era amenajată biblioteca (fundal), Monastiraki, Atena

La interiorul zidurilor, înconjurată de o grădină, în care puteau fi admirate statui supradimensionate ale împăratului Hadrian şi ale Atenei, se găsea o curte largă cu peristil, având în centru un bazin decorativ.

Potrivit descrierii lăsate de Pausanias, Biblioteca lui Hadrian ar fi avut 100 de coloane, pedimente aurite şi ornamente din alabastru.

Fragment dintr-o statuie reprezentându-l pe împăratul Hadrian în perioada 128-130 D.Hr., Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

La terminaţia estică a colonadei, în mai multe încăperi (oikemata), papirusuri şi alte documente erau păstrate în 40 de nişe ale aşa-zisei biblioteci, care număra nu mai puţin de 16.800 de lucrări.

Biblioteca lui Hadrian a fost puternic avariată în timpul invaziei herulilor din anul 267 D.Hr. şi a fost refăcută de eparhul roman Herculius în perioada 407-412 D.Hr.

Din impunătorul monument dăruit atenienilor de împăratul Hadrian, se păstrează: o porţiune din zidul exterior de pe latura de vest, decorat cu 7 coloane corintice din marmură, largul portic prin care se făcea accesul în curtea interioară, pedimente ale unor coloane interioare, fundaţii şi ziduri.

Coloane corintice din marmură adusă din Evia, dispuse pe zidul exterior de vest, de o parte şi de alta a propilonului, Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

În perioada bizantină, în incinta complexului cultural-educaţional creat de Hadrian, au fost construite trei edificii de cult, ale căror vestigii se păstrează încă.

În secolul al V-lea, o construcţie tetraconcă a fost ridicată în mijlocul curţii cu peristil. Pe ruinele acestei biserici precreştine, distruse un secol mai târziu, a fost clădită în secolul al VII-lea o biserică cu trei nave, iar în secolul al XI-lea, biserica Megali Panagia, cu o singură navă, considerată prima catedrală a Atenei. Aceasta din urmă a supravieţuit până în 1885, când a fost mistuită de un incendiu.

Ruinele catedralei Megali Panagia, ridicată pe locul a două biserici din secolele al V-lea şi al VII-lea, Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

Se mai păstrează, de asemenea, ruinele altarului şi zidul dinspre nord al unei biserici din secolul al XVII-lea, amplasate la nord de biserica precreştină din secolul al V-lea.

Săpăturile arheologice, care se execută în zona Bibliotecii lui Hadrian de câţiva ani, continuă să scoată la iveală noi şi noi vestigii, menite să întregească imaginea monumentalului ansamblu situat la nord de Forumul roman.

În anul 1988, în fundaţia unei cisterne din perioada otomană, amplasată în zona aripii sudice a Bibliotecii lui Hadrian, a fost decoperită o statuie de cca 3 m înălţime, reprezentând-o pe Nike –  zeița victoriei în mitologia greacă, călcând pe o sferă, cu veşmântul fluturând şi braţele ridicate.

Statuia zeiţei Nike, Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

Realizată dintr-un monolit de marmură pentelică, statuia este bine conservată, exceptând braţele şi aripile, din care s-au păstrat doar fragmente.

Este posibil ca monumentul închinat victoriei repurtate de împăratul  roman Augustus (27 Î.Hr.-14 Î.Hr.) asupra parţilor în perioada 17-16 Î.Hr., să facă parte dintr-o compoziţie de mari dimensiuni, amplasată la intrarea în Agora romană, alături de numeroase statui ale membrilor familiei imperiale, mutarea acestuia producându-se în timpul unui program de reparaţii.

Accesul în incinta complexului este permis zilnic în intervalul orar 8.00-15.00. Biletul, care permite intrarea la: Acropole, Agora antică, Muzeul Arheologic Kerameikos, Biblioteca lui Hadrian, Kerameikos, Muzeul Agorei antice, panta nordică a Acropolei, Agora romană, panta sudică a Acropolei şi Olympion, costă 12 €. Acesta este valabil timp de 4 zile.

Peste drum de Biblioteca lui Hadrian se află staţia de metrou Monastiraki.

Staţia de la suprafaţă, deschisă cu 118 ani în urmă pentru a deservi transportul de călători între Atena şi Pireu (linia nr. 1), comunică din 2003 cu staţia din subteran a liniei de metrou nr. 3, care face legătura cu aeroportul internaţional Elefterios Venizelou.

Complet modernizată în anul 2000, staţia de metrou Monastiraki, situată în plin centrul istoric al Atenei, păstrează in situ vestigiile unor clădiri, ateliere, apeducte, cisterne, sisteme de canalizare, ziduri şi drumuri antice, descoperite în zonă cu ocazia săpăturilor efectuate în etapa premergătoare lucrărilor de construcţie a primei linii de metrou din capitala elenă.

Structuri de construcţii, descoperite în vecinătatea albiei râului Iridanos în secolul al II-lea D.Hr. şi hărţi prezentând dezvoltarea în timp a aşezărilor faţă de poziţia râului, staţia de metrou Monastiraki (linia nr. 1), Atena

Vestigiile datează din secolul al VIII-lea Î.Hr. (era geometrică) şi până în secolul al XIX-lea D.Hr., când râul Iridanos – unul dintre cele trei râuri sacre care străbăteau Atena antică, constituia axa N-S a oraşului.

Râul Iridanos izvora de la poalele dealului Lycavittos şi se vărsa în râul Ilissos.

În secolul al II-lea D.Hr., albia râului Iridanos a fost acoperită cu o structură boltită din cărămidă şi transformată pentru o perioadă în sistem de canalizare.

Albia râului antic Iridanos, acoperită de o structură boltită din cărămidă, datând din perioada împăratului Hadrian, staţia de metrou Monastiraki (linia nr. 1), Atena

Datarea vestigiilor scoase la lumină în zona Monastiraki a fost efectuată pe baza mozaicurilor pavimentare, sculpturilor din marmură, frescelor, vaselor de ceramică, monedelor şi obiectelor din metal şi os, descoperite în zonele construite.

Lipită de zidul Bibliotecii lui Hadrian, clădirea unei moschei fără minaret, o amintire din perioada când Atena s-a aflat sub dominaţia otomană, găzduieşte una dintre secţiile Muzeului de Artă Populară Greacă, cu sediul în Plaka.

Potrivit unei inscripţii păstrate în incinta monumentului cu vedere la Piaţa Monastiraki, moschea a fost construită la jumătatea secolului al XVIII-lea, de către guvernatorul de atunci al Atenei, Tzisdarakis.

Din ordinul acestuia, la ridicarea edificiului au fost utilizate, fără permisiunea sultanului, vestigii antice, preluate din Templul lui Zeus Olimpianul, iniţiativă pentru care Tzisdarakis a plătit nu numai cu funcţia, ci, după cum se presupune, şi cu viaţa.

Muzeul de Artă Populară Greacă din Piaţa Monastiraki, Atena

După eliberarea Greciei de sub dominaţia otomană, moschea Tzisdarakis, unul dintre puţinele monumente de acest fel din Atena care au supravieţuit, a fost utilizată în diferite scopuri până în 1918, când a fost renovată şi a fost transformată în muzeu.

De patru decenii, Tzami, cum este cunoscut edificiul printre atenieni, adăposteşte colecţia de ceramică a Muzeului de Artă Populară Greacă.

Colecţia, donată de V. Kyriazopoulos, cuprinde cca 800 de lucrări de excepţie realizate de artişti consacraţi din Grecia, Cipru şi Turcia, precum şi obiecte uzuale din ceramică şi suveniruri.

Muzeul din Piaţa Monastiraki este deschis de miercuri până luni, între orele 9.00-14.30.

Costul biletului, care include accesul la celelalte trei secţii ale muzeului, situate în Plaka, este de 2 €.

La vest de Piaţa Monastiraki, imediat la stânga ieşirii din staţia de metrou, se pătrunde într-un labirint de străduţe şi alei cu destinaţie pur comercială, amintind de vecinătatea Marelui Bazar din Istanbul.

Majoritatea magazinelor vând acelaşi gen de produse întâlnite în marketurile şi buticurile din insulele greceşti sau din staţiunile de vacanţă ale Greciei continentale.

Tricourile care promovează Grecia şi principalele destinaţii turistice ale acesteia se vând în zona comercială din Monastiraki la preţuri cuprinse între 5 € (produse chinezeşti) şi 12 € (produse greceşti).

Alături de icoane, bijuterii, tablouri, CD-uri, DVD-uri, cărţi, magneţi şi mătănii, pe rafturile magazinelor din Monastiraki pot fi găsite: efecte militare, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte autohtone, instrumente muzicale, obiecte din ceramică, produse de uz casnic.

Cele mai bune magazine din zonă, care ţin pasul cu ultimele noutăţi în materie de îmbrăcăminte şi încălţăminte, bijuterii şi decoraţiuni, se găsesc pe Ifestou. Mai mult de jumătate din clienţii acestora sunt atenieni.

Piaţa Avissinias, amplasată la jumătatea străzii, devine în zilele de duminică locul de desfăşurare a Târgului de vechituri, eveniment care are loc în Monastiraki începând din 1910.

În perioada târgului, zona comercială din Monastiraki, care se extinde până la limita cu cartierele învecinate, Thissio şi Psiri, se transformă într-un uriaş talcioc, unde mii de produse noi şi vechi, autentice sau simple copii fac deliciul amatorilor de chilipiruri: coifuri romane, monede, antichităţi, patefoane, viniluri, jocuri de şah şi table confecţionate din marmură sau argint, candelabre, mobilier, blănuri, timbre, busole şi teodolite, statui şi alte obiecte de artă africană.

Turiştii care nu se dau în vânt după cumpărături de ocazie sau/şi nu agrează aglomeraţia este preferabil să evite zona comercială în zilele de duminică, când fluxul de vizitatori atinge cote maxime.

Mai puţin aglomerată, străduţa dintre staţia de metrou şi Biblioteca lui Hadrian, unde se grupează mulţi dintre vânzătorii de duminică, oferă curioşilor un spectacol nu cu mult diferit de cel întâlnit în târgul propriu-zis, chiar dacă la scară redusă.

De aici, înaintând spre sud, se ajunge în Adrianou, strada paralelă cu linia de metrou, dincolo de care se zăreşte Porticul lui Attalos.

Porticul lui Attalos, văzut de pe Adrianou, strada paralelă cu linia de metrou nr. 1, Monastiraki, Atena

Intrarea în Agora antică e la doi paşi.

Din Pireu pe Acropole, prin Piaţa Syntagma

Venind în completarea vacanţei petrecute pe una dintre insulele greceşti, o incursiune în inima Atenei, înaintea întoarcerii acasă, constituie, fără doar şi poate, o experienţă de neratat pentru cei care păşesc pentru întâia oară în capitala elenă.

Pornind din Pireu în direcţia Pieţei Syntagma, iar de acolo spre Acropole, în 5-6 ore pot fi văzute: clădirea Parlamentului (Vouli) şi, cu puţin noroc, ceremonia de schimbare a gărzii la Mormântul soldatului necunoscut, Grădina naţională, Zappionul, Templul lui Zeus Olimpianul, Arcul lui Hadrian, Noul Muzeu al Acropolei, Teatrul lui Dionysos, Odeonul lui Herod Atticus, precum şi principalele monumente de pe Acropole (Templul Atenei Nike, Propileele, Partenonul şi Erehteionul).

Linia nr. 1 de metrou (verde) face legătura între portul Pireu şi Monastiraki, unde se coboară pentru continuarea călătoriei de la linia nr. 3 de metrou (albastru) până în Piaţa Syntagma (direcţia „Aeroport”).

Staţia de metrou din Pireu, punctul de plecare spre Piaţa Syntagma

În Pireu, staţia terminus a metroului se găseşte la suprafaţă, într-o clădire veche cu etaj, aducând cu o gară, amplasată la piciorul podului pietonal care traversează bulevardul din apropierea danei E8.

Drumul spre staţia de metrou din Pireu, amplasată la piciorul podului pietonal, pleacă din dreptul danei E8

Călătoria cu metroul până în Piaţa Syntagma nu durează mai mult de 30-40 minute, iar costul unui bilet, valabil timp de 90 minute pentru un număr nelimitat de conexiuni, este de 1,4 €.

Piaţa Syntagma este centrul Atenei moderne şi principalul punct de plecare spre siturile şi muzeele metropolei, situate pe o rază de 1-2 km în jurul acesteia.

Mărginită pe laturile de nord, sud şi vest de hoteluri de lux, bănci, sedii de companii aeriene şi cafenele, Piaţa Syntagma este despărţită de clădirea Parlamentului Republicii Elene (Vouli) de bulevardul Amalias.

Până de curând scena protestelor în masă îndreptate împotriva măsurilor de austeritate impuse de guvern, Piaţa Syntagma (Constituţiei) este locul cu cea mai puternică încărcătură socială din Grecia.   

Clădirea Parlamentului Republicii Elene (Vouli)

Actuala clădire a Parlamentului Republicii Elene (Vouli), o structură neoclasică cu 3 etaje, cu faţada vestică dând spre Piaţa Syntagma (Piaţa Constituţiei), este cea mai impunătoare construcţie din secolul al XIX-lea a Atenei.   

Proiectată de arhitectul curţii regale a Bavariei ca reşedinţă a primului rege al Greciei moderne, Otto I, clădirea din marmură pentelică ridicată pe dealul Boubounistra a fost finalizată în 1842. Din balconul acesteia, regale Otto I a proclamat prima Constituţie a Greciei.

Clădirea Parlamentului Republicii Elene, Atena

Transformarea clădirii fostului „Palat Regal” în clădirea Parlamentului, misiune încredinţată în 1929 arhitectului A. Kriezis, a reprezentat o transformare radicală a construcţiei iniţiale.

În acelaşi an a început şi construcţia monumentului închinat soldatului necunoscut, situat în curtea oficială a clădirii Parlamentului.

Cea mai importantă schimbare adusă exteriorului clădirii vechiului palat a constat în adăugarea unei intrări nordice, în faţa căreia a fost construit un portic cu 6 coloane dorice, după modelul porticurilor ce decorează faţadele de vest şi de est ale clădirii.

Prima şedinţă parlamentară ţinută în noua clădire a avut loc la 1 iulie 1935.

Mormântul soldatului necunoscut

Inaugurat în data de 25 martie 1932, Mormântul soldatului necunoscut este păzit zi şi noapte de evzoni – soldaţi din Garda prezidenţială, cu atribuţii specifice.

Soldat din Garda Prezidenţială, de pază la Mormântul soldatului necunoscut, Atena

Schimbarea gărzii la Mormântul soldatului necunoscut are loc din oră în oră, după un ceremonial conceput anume, presupunând mişcări elaborate, executate în tandem de 2-3 evzoni, care, pentru privitori, reprezintă un spectacol inedit.  

Ceremonia principală de schimbare a gărzii la Mormântul soldatului necunoscut are loc duminica la ora 11.00, când în curtea oficială a clădirii Parlamentului şi pe bulevardul Amalias se produce o adevărată desfăşurare de trupe.

Cu această ocazie, peste o sută de soldaţi şi ofiţeri din garda prezidenţială, îmbrăcaţi în costume destinate festivităţii de duminică, mărşăluiesc în jurul clădirii Paramentului în acordurile muzicii militare, spre deliciul turiştilor veniţi special în Piaţa Syntagma să imortalizeze evenimentul.

Uniforma tradiţională purtată de evzoni la festivitatea care are loc duminica se compune, în principal, din: farion – un soi de fes din postav roşu cu ciucure negru, ypodetes – cămaşă albă cu mâneci largi, fermeli – o vestă laborios lucrată manual, foustanella – o fustă executată din 30 m de material alb, pliat în 400 de cute, periskelides – ciorapi albi din lână, centură din piele, epiknemides – jartiere negre şi tsarouchia – încălţămintea tradiţională din piele roşie cu pampoane negre.

În timpul săptămânii, cămaşa albă, vesta şi fusta albă în pliuri sunt înlocuite de o tunică (doulamas) de culoare cafenie, vara, şi de o manta (doulamas) bleumarin, iarna.

De o parte şi de alta a sculpturii din marmură, înfăţişând trupul dezgolit al unui soldat căzut pe câmpul de luptă cu scutul în mână, sunt inscripţionate două citate din „Discursul funebru” atribuit de Tucidide lui Pericle.

Sculptura din marmură, înfăţişând trupul dezgolit al unui soldat căzut la datorie pe câmpul de luptă, Mormântul soldatului necunoscut, Atena

Grădina naţională

Mărginind la est şi la sud Clădirea Parlamentului, iar la nord-est situl arheologic Olympion, fosta grădină a Palatului Regal, deschisă publicului larg în 1975 sub numele de Grădina naţională, este cel mai mare parc din centrul Atenei.

Grădina naţională, Atena

Construită în perioada 1838-1840 de un architect bavarez pentru prima regină a Greciei, Amalia, Grădina naţională, care acoperă în prezent cca 15,5 ha, constituie una dintre principalele atracţii pentru atenieni în zilele toride de vără şi nu numai.

În partea de sud a Grădinii naţionale, clădirea impunătoare a Zappionului, cu faţada amintind de un templu antic, atrage atenţia vizitatorilor.

Zappionul se numără printre cele mai prestigioase centre pentru expoziţii, conferinţe şi evenimente speciale din Europa.

Zappion, Atena

Ridicat în perioada 1874-1878, prin contribuţia omului de afaceri Evangelos Zappas, spre a servi drept loc de desfăşurare a Jocurilor Olimpice moderne, Zappionul a găzduit competiţiile de scrimă din timpul Olimpiadei de vară din 1896, a funcţionat ca sat olimpic în perioada  Jocurilor Olimpice din 1906 şi a fost sediul comitetului pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2004. 

În mai 1979, în clădirea în stil neoclasic cu portic fals corintic a Zappionului a avut loc semnarea documentelor privind preaderarea Greciei la Uniunea Europeană.

Zappion, unul dintre cele mai prestigioase centre pentru expoziţii, conferinţe şi evenimente speciale din Europa, Atena

Zappionul deţine în prezent 25 de săli, cea mai mare dintre acestea ocupând nu mai puţin de 984 m².

Templul lui Zeus Olimpianul este situat la 700 m sud de Piaţa Syntagma şi la 500 m sud-est de Acropole.

Partenonul şi Erehteionul, văzute din situl arheologic Olympion, Atena

Alături de vestigii aparţinând unor băi romane, câtorva locuinţe, unei biserici din secolul al V-lea şi unei porţiuni din zidul de apărare al oraşului, Templul lui Zeus Olimpianul face parte din situl arheologic Olympion, care include, de altfel, şi Arcul lui Hadrian, monument amplasat în imediata apropiere.

Vestigii situate la nord de Templul lui Zeus Olimpianul, situl Olympion, Atena

Desăvârşit în perioada 124-132 d.Hr. prin grija împăratului roman Hadrian, Templul lui Zeus Olimpianul este cel mai mare templu antic din Atena şi, totodată, unul din cele mai mari temple antice din lume.

Templul lui Zeus Olimpianul, cel mai mare templu antic din Atena, situl Olympion

Monumentul măsura 110,35 m lungime şi 43,68 m lăţime şi era alcătuit din 104 coloane cu înălţimea de 17,25 m şi diametrul bazei coloanelor de 1,70 m.

Templul lui Zeus Olimpianul, situl Olympion, Atena

Pe laturile înguste ale monumentului, construit din marmură pentelică, se regăseau 3 rânduri a câte 8 coloane, în timp ce laturile lungi cuprindeau 2 rânduri a câte 20 de coloane.

Templul lui Zeus Olympianul, situl Olympion, Atena

13 dintre coloanele amplasate în colţul de sud-est al construcţiei şi 2 coloane din colţul de sud-vest sunt şi astăzi în picioare.

Cele două coloane de pe latura de sud-vest a Templului lui Zeus Olimpianul păstrate intacte şi coloana prăbuşită în 1852, situl Olympion, Atena

O altă coloană, provenită din colţul de sud-vest al monumentului, rămasă în picioare până în anul 1852, când a fost doborâtă de o furtună, poate fi văzută culcată la pământ.

Cea de a 16-a coloană a Templului lui Zeus Olimpianul, doborâtă de furtună, situl Olympion, Atena

In cella templului se găsea o statuie gigantică din aur şi fildeş reprezentându-l pe Zeus, alături de statuia la fel de impunătoare prin dimensiuni a împăratului Hadrian.

Templul lui Zeus Olimpianul, situl Olympion, Atena

La sud de Templul lui Zeus Olimpianul, în zona sitului arheologic, au mai fost identificate ruinele a trei sanctuare, şi anume: Templul lui Apollo Delphinios (450 Î.Hr.), Templul lui Cronos şi Rheei (150 D.Hr.) şi, respectiv, Templul lui Zeus Panhellenios (131-132 D.Hr.).

Templul lui Zeus Olimpianul şi toate celelalte monumente aparţinând sitului arheologicOlympion pot fi vizitate zilnic în intervalul orar 8.00-15.00. Biletul, care permite accesul la: Acropole, Agora antică, Muzeul Arheologic Kerameikos, Biblioteca lui Hadrian, Kerameikos, Muzeul Agorei Antice, panta nordică a Acropolei, Agora romană, panta sudică a Acropolei şi Olympion, costă 12 €. Acesta este valabil timp de 4 zile.

Arcul lui Hadrian

Arcul monumental de 18 m înălţime, 13,5 m lăţime şi 2,30 m adâncime a fost ridicat de către atenieni în anul 131 D.Hr., nu departe de Templul lui Zeus Olimpianul, în cinstea împăratului Hadrian.

Arcul lui Hadrian, Partenonul şi Erehteionul, văzute din incinta sitului Olympion, Atena

Arcul central, a cărui deschidere măsoară 6,20 m, este susţinut de pilaştri decoraţi cu capiteluri corintice.

Arcul lui Hadrian, pe sub care se zăreşte Monumentul lui Lysikrates, Atena

Pilaştri de aceeaşi formă, dar mai înalţi, mărginesc în colţuri exteriorul edificiului.

Arcul central susţine, la rândul său, 2 coloane şi 4 pilaştri corintici, cu epistiluri ionice la capete şi un fronton triunghiular central.

Arcul lui Hadrian, cu vedere la „oraşul lui Tezeu”, Atena

Pe blocurile din marmură pentelică ale epistilului sunt săpate două inscripţii, câte una de fiecare parte. Prima, amplasată pe partea dinspre Acropole (faţada vestică) a monumentului: „Aceasta este Atena, oraşul antic al lui Tezeu”, iar cea de a doua, situată pe partea sanctuarului: „Acesta este oraşul lui Hadrian, nu al lui Tezeu”.

Noul Muzeu al Acropolei

Situat la cca 400 m sud-est de Partenon, pe principala arteră pietonală care duce spre Acropole, Noul Muzeu al Acropolei este cea mai modernă construcţie ridicată în apropierea sitului antic.

Noul Muzeu al Acropolei, Atena

Structura din beton, cu faţade din sticlă şi podele din marmură şi sticlă, clădită în decurs de 8 ani, cu un buget de 130.000.000  €, cuprinde un spaţiu de expunere de 10 ori mai mare decât cel existent în vechiul muzeu de pe Acropole.

Deschis în iunie 2009, muzeul expune pe cele 3 niveluri principale şi două niveluri intermediare: descoperiri provenite de pe versanţii dealului Acropole, o colecţie de descoperiri arhaice, artefacte şi sculpturi provenite din zona Erehteionului, Propileelor şi Templului Atenei Nike, precum şi descoperiri din perioada romană şi precreştină.

Întrucât clădirea muzeului este ridicată deasupra unei aşezări urbane de mari dimensiuni aparţinând sitului arheologic Makryianni, podeaua interioară şi exterioară, nu de puţine ori realizată din sticlă, lasă vederii excavaţiile realizate in situ.

Noul Muzeu al Acropolei, Atena

Baza clădirii este susţinută de mai mult de 100 de stâlpi din beton, împlântaţi în fundament. La acest nivel se găseşte holul prin care se pătrunde în clădirea muzeului, spaţii destinate unor expoziţii temporare, magazinul muzeului şi diferite facilităţi oferite vizitatorilor.

Baza clădirii, unde se găseşte holul prin care se face accesul în Noul Muzeu al Acropolei

Mijlocul clădirii, de formă trapezoidală în plan, este un spaţiu dublu ca înălţime, care atinge nu mai puţin de 10 m. Acesta găzduieşte colecţiile datând din perioada arhaică până în perioada romană târzie. Un bar şi un restaurant cu terasă având vedere la Acropole sunt amplasate la un etaj intermediar, alături de o librărie.

Partea superioară a clădirii, de formă rectangulară, înconjurată de pereţi din sticlă, expune în lumină naturală Galeria Partenonului, având mai mult de 7 m înălţime şi o suprafaţă de bază de 2.050 m². Galeria Partenonului păstrează aceeaşi orientare cu templul de pe Acropole.

Aici, structura de beton a clădirii, care străpunge toate nivelurile, devine suport pentru sculpturile din marmură ale frizei Partenonului. Structura permite pătrunderea luminii naturale la Cariatidele expuse cu un nivel mai jos.

Ultimul nivel al muzeului, care găzduieşte Galeria Partenonului, oferă o imagine panoramică de neegalat asupra vechii Acropole şi asupra Atenei moderne, deopotrivă.

În sala de proiecţii a muzeului, un documentar, subtitrat în câteva limbi de circulaţie internaţională, prezintă vizitatorilor detalii legate de construcţia Partenonului.

În urmă cu un an, Noul Muzeu al Acropolei a fost premiat pentru programul inovator de restaurare şi conservare a Cariatidelor de către Institutul Internaţional pentru Conservare.

În perioada 1 aprilie – 31 octombrie, Noul Muzeu al Acropolei poate fi vizitat de marţi până duminică între orele 8.00 – 20.00. În zilele de vineri, programul se prelungeşte până la ora 22.00.

În perioada 1 noiembrie  – 31 martie, muzeul poate fi vizitat de marţi până joi între orele 9.00 – 17.00, iar sâmbăta şi duminica între orele 9.00 – 20.00.  În zilele de vineri, programul muzeului este 9.00 – 22.00.

Preţul unui bilet este de 5 €.

Peste drum de Noul Muzeu al Acropolei, pe versantul sudic al Acropolei, se află situl arheologic care reuneşte monumente cu o marcantă semnificaţie în activitatea artistică, spirituală şi religioasă a Atenei antice. Printre acestea se numără: Odeonul lui Pericle, Sanctuarul şi Teatrul lui Dionysos, Asklepionul, Galeria (Stoa) lui Eumenes şi, nu în ultimul rând, Odeonul lui Herod Atticus.

Intrarea în situl arheologic care reuneşte monumentele de pe versantul sudic al Acropolei (plan secund), vedere din faţa Noului Muzeu al Acropolei, Atena

Teatrul lui Dionysos

Teatrul lui Dionysos este una dintre cele mai vechi construcţii destinate reprezentaţiilor în aer liber din Atena.

Teatrul lui Dionysos, vedere dinspre nord, Atena

Edificiul a dobândit forma actuală în secolul al IV-lea Î.Hr. şi a fost modernizat în perioada elenistică prin adăugarea, în primele rânduri, a unor tronuri din marmură, elaborat sculptate, având inscripţionate numele demnitarilor şi preoţilor cărora le erau destinate.

Tronuri din marmură, elaborat sculptate, adăugate în primele rânduri ale auditoriumului, în perioada elenistică, Teatrul lui Dionysos, Atena

Tronurile din marmură, păstrate până astăzi în incinta teatrului, se crede că reprezintă copii romane ale versiunilor originale, mai vechi.

Tronuri din marmură destinate demnitarilor în Teatrul lui Dionysos, Atena

În perioada romană, a fost construită o nouă scenă, a fost pavată cu marmură podeaua din spaţiul alocat orchestrei, iar noi locuri de onoare au fost adăugate în apropierea orchestrei.

Podeaua din marmură adăugată în spaţiul alocat orchestrei în perioada romană, Teatrul lui Dionysos, Atena

Teatrul lui Dionysos putea găzdui 17.000 de spectatori, veniţi să asiste la concursuri de teatru.

Aceste competiţii de artă dramatică aveau loc între autori, care trebuiau să prezinte trei tragedii şi o piesă satirică. Nu de puţine ori, cele trei opere dramatice aparţinând aceluiaşi autor aveau legătură una cu alta, cum a fost cazul trilogiei Orestia scrise de Eschil, care a câştigat concursul desfăşurat în Teatrul lui Dionysos, în anul 458 Î.Hr.

Zidul de la intrarea în Teatrul lui Dionysos şi o statuie ridicată în onoarea unuia dintre câştigătorii concursului de artă dramatică, Teatrul lui Dionysos, Atena

Printre participanţii la aceste competiţii s-au numărat dramaturgi, a căror operă de o excepţională valoare a supravieţuit peste timp: Eschil, Sofocle, Euripide, Aristofan.

Edificiul a fost distrus în perioada bizantină,.

Accesul la monumentele sitului arheologic de pe versantul sudic al Acropolei este permis zilnic în intervalul orar 8.00-15.00.  Biletul, care permite accesul la: Acropole, Agora antică, Muzeul Arheologic Kerameikos, Biblioteca lui Hadrian, Kerameikos, Muzeul Agorei antice, panta nordică a Acropolei, Agora romană, panta sudică a Acropolei şi Olympion, costă 12 €. Acesta este valabil timp de 4 zile.

 Odeonul lui Herod Atticus

Construit de Herod Atticus în memoria soţiei sale, Regilla, în secolul al II-lea D.Hr., monumentul este al treilea de acest fel ridicat în Atena antică, după Odeonul lui Pericle de pe versantul sudic al Acropolei şi Odeonul lui Agrippa din Agora antică.

Odeonul găzduia, în principal, festivaluri muzicale, la care puteau să ia parte mai mult de 5.000 de spectatori.

Auditoriumul săpat în piatră, având un diametru de 76 m, era împărţit în două sectoare (diazomata), numărând câte 32 de rânduri fiecare. Cele două sectoare erau separate de un coridor cu lăţimea de 1,20 m.

Auditoriumul împărţit în două sectoare a câte 32 de rânduri, Odeonul lui Herod Atticus, Atena

Spaţiul destinat orchestrei, de formă semicirculară, având diametrul de 19 m, era pavat cu marmură albă.

Zidul din spatele scenei, care s-a păstrat până la înălţimea de 28 m, se ridica peste trei niveluri şi era decorat la partea superioară cu deschideri arcuite, iar la partea inferioară cu porticuri cu câte trei coloane şi nişe în care erau amplasate statui.

Scena era flancată de scări, care duceau spre sectorul de la partea superioară a auditoriumului.

Acoperişul din lemn de cedru al auditoriumului, cu raza de 38 m, nu era prevăzut cu sisteme de fixare la interior, realizare greu de egalat, chiar şi în prezent.

La est, Odeonul lui Herod Atticus comunica cu „Galeria lui Eumenes”, edificiu construit cu 3 secole mai devreme de regale Pergamului.

Odeonul lui Herod Atticus şi „Galeria lui Eumenes (dreapta), Atena

Monumentul a fost distrus în anul 267 Î.Hr., iar de atunci nu a mai fost reconstruit.

Restaurat la începutul anilor `50 cu marmură provenită din zona sitului arheologic de pe versantul sudic al Acropolei, Odeonul lui Herod Atticus găzduieşte începând din anul 1957 festivaluri de artă (concerte, spectacole, piese de teatru), cele din ultimii ani legate de Festivalul de teatru, muzică şi dans de la Atena, eveniment desfăşurat anual în perioada iunie-septembrie.

Odeonul lui Herod Atticus, vedere dinspre sud, Atena

Monumentul, care domină versantul sudic al Acropolei, poate fi admirat atât dinspre sud, pe unde se face accesul în perioada evenimentelor, cât şi dinspre nord, de pe treptele ce urcă spre Acropole.

Odeonul lui Herod Atticus, vedere dinspre nord, Atena

Acropole

Accesul pe Acropole se face din artera pietonală (Dionysiou Areopagitou), care porneşte din dreptul Arcului lui Hadrian şi trece prin faţa Noului Muzeu al Acropolei, prin situl arheologic ce cuprinde monumentele de pe versantul sudic sau pe la vest de Odeonul lui Herod Atticus.

Calea de acces spre Acropole pe la vest de Odeonul lui Herod Atticus

Ambele căi de acces oferă o excelentă vedere de ansamblu, de la nord la sud, a Odeonului lui Herod Atticus, înainte de ascensiunea spre Templul Atenei Nike.

Turişti care admiră Odeonul lui Herod Atticus, de pe calea de acces spre Templul Atenei Nike, Acropole

Situl arheologic de pe Acropole poate fi vizitat zilnic în intervalul orar 8.00-19.00.

Biletul, pe baza căruia se face intrarea la Acropole, Agora antică, Muzeul Arheologic Kerameikos, Biblioteca lui Hadrian, Kerameikos, Muzeul Agorei antice, panta nordică a Acropolei, Agora romană, panta sudică a Acropolei şi Olympion, costă 12 €. Acesta este valabil 4 zile, în condiţiile în care fiecare sit/muzeu poate fi vizitat o singură dată.

Biletele la preţ redus (6 €) sunt destinate: studenţilor din ţări care nu fac parte din Uniunea Europeană, persoanelor în vârstă de peste 65 de ani şi părinţilor care-şi însoţesc copiii din şcoala elementară în scop educativ.

Intrarea este liberă pentru: copii şi tineri cu vârsta până la 18 ani, studenţi din ţări care fac parte din Uniunea Europeană, jurnalişti, însoţitori ai persoanelor cu dizabilităţi, profesori care însoţesc grupuri de elevi din toate gradele de învăţământ.

Timpul necesar vizitării Acropolei este de maxim 2 ore.

Prezentarea principalelor monumente ale sitului Acropole implică, datorită importanţei şi numărului mare de informaţii, un articol special.

Vacanţă pe insula Egina (Aegina)

De forma unui triunghi isoscel cu latura de aproximativ 14 km şi vârfurile îndreptate spre apus, răsărit şi miazăzi, Egina (Aegina) este cea mai mare dintre insulele Saronice şi cea mai apropiată de portul Pireu.

Situată la 40 de minute distanţă de capitala elenă, insula primeşte zilnic vizitatori din toate colţurile lumii.

Feriboturi ancorate în portul Egina (Aegina), din care debarcă zilnic mii şi mii de pasageri sosiţi din Pireu, insula Egina (Aegina)

Majoritatea acestora – pelerini veniţi la Mânăstirea „Sfântul Nectarie” şi turişti aflaţi în croazieră pe trei dintre insulele Saronice, între care şi Egina, nu poposesc pe insulă mai mult de câteva ore.

Restul sunt atenieni şi turişti străini, care preferă să petreacă pe insulă 1-2 săptămâni de vacanţă, departe de zgomotul aglomerărilor urbane în care trăiesc.

Oraşul-port Egina (Aegina), văzut din dreptul bisericii Panagitsa, insula Egina

Motivul este lesne de înţeles, pentru că, în pofida faptului că pe insulă acostează zilnic feriboturi, ambarcaţiuni rapide şi vase de croazieră, aşezările de aici păstrează încă intactă atmosfera orăşelelor patriarhale.

Micul parc şi capela cu două cupole închinată Sf. Nicolae – ocrotitorul marinarilor, din portul turistic Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

Principalele destinaţii de vacanţă de pe insulă sunt: Egina (Aegina), Agia Marina şi Perdika.

Accesul pe insula Egina (Aegina) este extrem de facil, din Pireu existând conexiuni directe cu porturile: Egina (Aegina), Souvala şi Agia Marina.

Egina (Aegina) – capitala insulei

Capitala şi, totodată, principalul port al insulei, în care ancorează ambarcaţiunile cu plecare din Pireu, este un orăşel cu puţin peste 7.000 de locuitori permanenţi, care îşi câştigă existenţa din turism, servicii şi comerţul cu fistic.

Oraşul Egina (Aegina), cu clădiri în culori pastel, şi portul turistic cu bisericuţa închinată Sf. Nicolae – vedere dinspre mare, insula Egina (Aegina)

„Fisticul de Egina„, cultivat pe insulă de mai bine de 150 de ani, este înregistrat la Comisia Europeană pentru agricultură şi dezvoltare rurală drept un produs cu origine protejată (PDO) încă din 1996.

Stand amplasat în faţa unui magazin care comercializează fistic de Egina şi produse pe bază de fistic de Egina, insula Egina (Aegina)

Proaspăt ori prăjit cu sare sau fără, cu aromă de lămâie sau fără, vărsat sau preambalat în pungi de 500 g sau 1 kg, fisticul este cel mai vîndut produs de pe tarabele din jurul portului. Preţul unui kilogram de fistic prăjit în coajă, fără adaos de sare, este de 10 €.

Strada principală, paralelă cu marea, este mărginită de un şir de clădiri cu etaj, balcoane şi faţade în culori pastel, îmbinând stilul tradiţional cu cel neoclasic, mărturie a contribuţiei aduse la dezvoltarea aşezării de Ioannis Kapostrias – guvernator în perioada când Egina (Aegina) a fost capitala Greciei (1828-1829).

Această prezentare necesită JavaScript.

La parterul acestora, cofetării, baruri, taverne, restaurante şi mici magazine îşi aşteaptă răbdătoare clienţii.

Cofetăriile, barurile şi tavernele de pe strada principală au vedere la portul turistic din Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

Un frappe servit alături de o sticlă de apă plată, rece ca gheaţa, într-una din terasele cu vedere la port nu costă mai mult de 3 €.

Terasă cu vedere la portul turistic din Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

De un farmec cu totul aparte se bucură străduţele înguste din spatele străzii principale, în lungul cărora se aliniază de-a valma: brutării, ateliere de ceramică, frizerii, precum şi zeci de magazine specializate în vânzarea de produse de uz casnic, grădinărit, electrice, mobilă, articole de pescuit, un hotel şi chiar un muzeu de folclor.

Magazin cochet decorat, situat la parterul unei case tradiţionale de pe una din străduţele secundare, Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

In dreapta unei intersecţii, un turn vechi de cel puţin două secole, tencuit în roz, atrage atenţia vizitatorilor. Clădirea, cunoscută sub numele de „Turnul lui Markellos”, a servit drept sediu pentru scurt timp guvernului condus de Ioannis Kapostrias.

„Turnul lui Markellos”, Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

Venind dispre mare, aşezarea este dominată către nord de dealul Kolona, străjuit de singura din cele 34 de coloane ale „Templului lui Apollo” (secolul al VI-lea Î.Hr.) păstrată intactă şi conservată astăzi în cadrul sitului arheologic Kolona (“coloană”, în traducere din limba greacă).

„Kolona”, singura coloană rămasă în picioare a „Templului lui Apollo”, văzută dinspre mare, „Templul lui Apollo”, Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

Coloana de 7 m înălţime, sculptată în gresie de culoare albă-cenuşie poate fi zărită de pe vasele care sosesc în Egina cu mult înainte ca acestea să acosteze în port.

„Kolona”, „Templul lui Apollo”, situl arheologic Kolona, Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

„Templul lui Apollo”, situl arheologic Kolona, Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

Pe dealul Kolona, locul Acropolei şi centrul religios al oraşului antic Egina (Aegina), cercetările arheologice au evidenţiat prezenţa a mai mult de zece aşezări, prima datând din secolul al III-lea Î.Hr.

Aşezări şi coloana „Templului lui Apollo” (în fundal), situl arheologic Kolona, Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

În aceeaşi zonă, pe lângă coloana „Templului lui Apollo„, au mai fost identificate câteva clădiri şi fundaţiile a două alte temple închinate lui Dionisos şi zeiţei Artemis.

Portul oraşului Egina (Aegina), văzut de pe dealul Kolona, situl arheologic Kolona, Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

Muzeul de arheologie – primul de acest fel din Grecia, amplasat la intrarea în situl arheologic, găzduieşte în cele trei săli principale o valoroasă colecţie de artefacte (vase colorate, lămpi, arme şi monede), precum şi un excepţional monument votiv dedicat „Templului lui Apollo”.

Sculptura din marmură, reprezentând un sfinx cu cap de femeie şi trup pe jumătate de leu şi pe jumătate de vultur, aparţinând perioadei clasice timpurii (anul 460 Î.Hr.), constituie piesa de rezistenţă a edificiului.

Sfinxul cu cap de femeie şi trup pe jumătate de leu şi pe jumătate de vultur, monument votiv dedicat Templului lui Apollo, Muzeul de arheologie din Egina

Accesul în situl arheologic şi în muzeu este permis de marţi până duminică între orele 8.00-15.00, iar taxa de intrare este de 3 €.

În vecinătatea sitului arheologic Kolona, spre sud şi spre nord, şi începând din dreptul bisericii Panagitsa spre sud se întind cele trei plaje ale oraşului Egina: Avra, Kolona şi, respectiv, Panagitsa.

Plaja Kolona, situată la nord de situl arheologic Kolona, Egina (Aegina), insula Egina

Plaja Avra, situată între port şi situl arheologic Kolona, Egina (Aegina), insula Egina

Plaja Panagitsa, situată în dreptul bisericii cu acelaşi nume, Egina (Aegina)

Agia Marina

La nici 20 de minute distanţă cu maşina de capitală, în Agia Marina se găseşte cea mai lungă plajă cu nisip de pe insula Egina (Aegina).

Plaja din Agia Marina, insula Egina (Aegina)

În mai 2013, „Fundaţia de educaţie pentru mediul înconjurător” (FEE) i-a acordat plajei din Agia Marina, una dintre primele plaje pe care s-a dezvoltat turismul în insula Egina (Aegina), certificatul „Blue Flag”, pentru îndeplinirea celor mai înalte standarde privind calitatea apei, siguranţa, educaţia pentru mediu, informarea în acest sens, precum şi serviciile asigurate turiştilor.

Plaja din Agia Marina, certificată cu „Blue Flag” în mai 2013, insula Egina (Aegina)

Certificatul „Blue Flag” obţinut de plaja din Agia Marina este primul de acest fel acordat unei plaje de pe insula Egina şi, totodată, din grupul insulelor Saronice.

Nisipul plajei din Agia Marina este extrem de fin, apa limpede, iar intrarea, cel puţin până la adâncimea de 1,80 m, cât se poate de lină.

Plaja din Agia Marina, insula Egina (Aegina)

Închirierea a două şezlonguri şi a unei umbrele spre capătul sudic al plajei din Agia Marina costă 5 € pentru întreaga zi.

Singura problemă din zona plajei o constituie peisajul dezolant, creat de o baterie de clădiri abandonate, rămase neterminate din perioada anilor `60.

Clădiri neterminate, abandonate de 40 de ani în vecinătatea plajei din Agia Marina, insula Egina (Aegina)

Aşezarea, dispusă sub formă de amfiteatru deasupra golfului, este populată pe timpul verii de atenienii care şi-au construit aici case de vacanţă, dar şi de turiştii boemi, care revin an de an, îndrăgostiţi de atmosfera patriarhală a zonei.

Agia Marina, insula Egina

Din strada principală, constând dintr-o înşiruire de cafenele, taverne, brutării, magazine de suveniruri, decoraţiuni, articole de îmbrăcăminte din bumbac cultivat în Grecia, câteva minimarket-uri, o firmă de închirieri maşini şi o farmacie, se ajunge spre port, plajă şi biserică, principalele puncte de interes ale aşezării.

Tavernă tradiţională din portul Agia Marina, insula Egina (Aegina)

Pe timpul verii, legătura între Agia Marina şi Pireu este asigurată de vasul de pasageri „Alexandros”, care parcurge distanţa dintre cele două porturi în 60-90 minute.

Sosirea vasului de pasageri „Alexandros” în portul Agia Marina, insula Egina (Aegina)

Templul Aphaiei

Situat la 2 km nord de Agia Marina, pe vârful unui deal acoperit de o pădurice de pini, „Templul Aphaiei” constituie cel mai important monument din sanctuarul închinat zeiţei cu acelaşi nume, din perioada miceniană şi până în prezent.

Faţada sudică,”Templul Aphaiei”, insula Egina (Aegina)

Potrivit mitologiei, Aphaia, identificată drept fiica lui Zeus şi a Karmei, aruncându-se în mare pentru a scăpa de Minos, a cărui iubire nu o împărtăşea, a ajuns în Aegina, unde s-a ascuns într-o peşteră.

Colonadele cellei, „Templul Aphaiei”, insula Egina (Aegina)

Un excelent exemplu de arhitectură dorică, monumentul, ridicat în anul 480 Î.Hr., înainte de bătălia de la Salamina, se află într-o stare bună de conservare, 24 din cele 36 de coloane ale acestuia fiind şi astăzi în picioare.

Friză dorică in situ, „Templul Aphaiei”, insula Egina (Aegina)

O rampă din piatră duce la platforma înălţată pe trei rânduri de trepte în scopul evitării umidităţii.

Rampa din piatră prin intermediul căreia se realiza intrarea în templu şi legătura cu altarul pentru sacrificii, „Templul Aphaiei”, insula Egina (Aegina)

Templul, clădit din blocuri sculptate de gresie poroasă provenită de pe insulă, a servit drept model pentru construcţia Partenonului şi a altor câteva temple din Grecia, Asia şi sudul Italiei.

Se spune că în zilele senine, din vârful dealului pe care se înalţă monumentul, privind spre Atena, se poate vedea Partenonul, iar cu puţin noroc şi „Templul lui Poseidon” de la Cap Sounio.

Atena (?), întrezărită de pe dealul unde este situat „Templul Aphaiei”, insula Egina

Din păcate, ipoteza conform căreia „Templul Aphaiei” ar face parte, alături de Partenon şi „Templul lui Poseidon” de la Cap Sounio, din aşa numitul „triunghi sacru al antichităţii” nu este susţinută de oamenii de ştiinţă.

Situl arheologic care cuprinde „Templul Aphaiei” poate fi vizitat zilnic între orele 8.00-17.00, iar  muzeul doar de marţi până duminică între orele 10.30-13.30. Taxa de vizitare este de 4 € pentru un adult.

Mânăstirea „Sfânta Treime”(„Sfântul Nectarie”) şi biserica „Sfântul Nectarie”  din Egina

Sfântul Nectarie Taumatologul (1846-1920) este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ortodocşi contemporani din Grecia, cunoscut pentru miracolele înfăptuite, printre acestea numărându-se, cu precădere, tămăduirea bolnavilor incurabili.

Primul dintre cele peste 2.000 de minuni, care i-au fost atribuite, s-a petrecut imediat după trecerea sa în nefiinţă, când, după atingerea veşmintelor sale, un bolnav paralizat s-a ridicat din pat complet vindecat.

Biserica „Sfântul Nectarie”, unul dintre cele mai populare locuri de pelerinaj din Grecia, Kontos, insula Egina (Aegina)

La moaştele Sfântului Nectarie şi la mormântul său se închină zilnic credincioşi din întrega lume, făcând din mânăstirea „Sfânta Treime”(„Sfântul Nectarie”) şi biserica „Sfântul Nectarie” din insula Egina cele mai populare locuri de pelerinaj din Grecia.

Ziua Sfântului Nectarie Taumatologul este prăznuită în fiecare an pe 9 noiembrie.

Intrarea în Mânăstirea „Sfânta Treime”(„Sfântul Nectarie”), Kontos, insula Egina

Cu un secol în urmă, Sfântul Nectarie a pus bazele mânăstirii „Sfânta Treime”, care se înalţă astăzi în zona Kontos din interiorul insulei Egina (Aegina). 

Mânăstirea „Sfânta Treime”, în care Sfântul Nectarie şi-a petrecut ultimii 12 ani din viaţă, adăposteşte în capelele sale mormântul din marmură în care a fost depus iniţial trupul sfântului, precum şi capul acestuia.

Capela în care se află mormântul Sfântului Nectarie, mânăstirea „Sfânta Treime”, Kontos, insula Egina (Aegina)

Odată ce pătrund în capela din drepta intrării în Mânăstirea „Sfânta Treime”, mulţi credincioşi obişnuiesc să-şi lipească urechea de piatra mormântului Sfântului Nectarie, aşteptând în tăcere să primească binecuvântarea acestuia.

Capela dublă, cu două intrări, care adăposteşte chivotul cu capul Sfântului Nectarie, mânăstirea „Sfânta Treime”, Kontos, insula Egina (Aegina)

Tot aici se găseşte chilia în care Sfântul Nectarie a trăit până la vârsta de 74 de ani, binecuvântându-i şi ajutându-i pe cei aflaţi în suferinţă.

Agheasmatarul amplasat în faţa capelei unde se află mormântul Sfântului Nectarie, mânăstirea „Sfânta Treime”, Kontos, insula Egina (Aegina)

Complexul mânăstirii mai cuprinde: două magazine de obiecte bisericeşti (icoane, lumânări, ulei sfinţit de la candela Sfântului Nectarie, cărţi şi vederi), o casă de oaspeţi, destinată găzduirii timp de o noapte, cel mult două, a pelerinilor sosiţi de departe, şi chiliile maicilor, care se îngrijesc de nevoile celor ce caută aici mângâierea şi vindecarea.

Biserica „Sfântul Nectarie”, văzută dinspre mânăstirea „Sfânta Treime”, Kontos, insula Egina (Aegina)

Din vârful dealului Xantos, pe care este amplasată mânăstirea „Sfânta Treime”, împrejurimile se dezvăluie în întreaga lor splendoare.

Mai jos de  mânăstirea „Sfânta Treime” se află biserica „Sfântul Nectarie”, un edificiu masiv, amintind de o catedrală, construit în memoria Sfântului Nectarie.

Biserica „Sfântul Nectarie”, Kontos, insula Egina (Aegina)

Moaştele Sfântului Nectarie, care se găsesc în biserica „Sfântul Nectarie” din Egina, sunt vizitate lunar de mii de credincioşi, veniţi din toate colţurile lumii, inclusiv din România.

Racla cu moaştele Sfântului Nectarie, Biserica „Sfântul Nectarie”, Kontos, insula Egina

Biserica „Sfântul Nectarie” şi mânăstirea „Sfânta Treime” („Sfântul Nectarie”)  se găsesc la jumătatea distanţei dintre Egina (Aegina) şi Agia Marina, cu acces direct din şoseaua principală a insulei.

Uşile celor două edificii sunt deschise zilnic, fără întrerupere, începând cu ora 5.30 dimineaţa şi până la ora 20.30. Intrarea este liberă.

Paleochora (Paliachora)

Căţărate la câteva sute de metri înălţime, pe versantul unui deal din apropierea mânăstirii Sfântul Nectarie, 36 de bisericuţe, aflate în diferite stadii de degradare, stau mărturie peste timp a existenţei fostei capitale a insulei Egina (Aegina) din perioada secolelor IX – XIX D.Hr., cunoscută sub numele de Paleochora (în traducere din limba greacă „oraşul vechi”).

Versantul dealului pe care s-a aflat capitala insulei Egina (Aegina), începând cu secolul al IX-lea şi până în secolul al XIX-lea, Paleochora, insula Egina (Aegina)

Amplasate la est, vest şi sud, în jurul cetăţii fortificate, care domină de la 355 m Paleochora, bisericile sunt vizibile din şoseaua principală a insulei, care leagă portul Egina (Aegina) de Agia Marina.

Biserica „Agios Haralambos” (prim plan), Paleochora, insula Egina (Aegina)

Stabilirea aşezării în această zonă deluroasă, începând cu secolul al IX-lea D.Hr., a fost determinată de invaziile masive ale piraţilor sarazini.

Marea, văzută din dreptul bisericii „Agia Varvara”, Paleochora, insula Egina

Din 365 de biserici – câte una pentru fiecare zi din an, câte se presupune că ar fi existat în Paliachora, doar prezenţa a 70 este confirmată.

Biserica „Panagia tou Giannoulis”, Paleochora, insula Egina (Aegina)

Cele peste 800 de case ale oraşului, care ocupau întreg versantul de sud-vest al dealului, au fost transformate în mormane de pietre de-a lungul celor două secole, de când fosta capitală a insulei a fost abandonată, odată cu redobândirea independenţei Greciei.

Majoritatea bisericilor rămase în picioare sunt biserici în formă de navă simplă, dar există şi câteva biserici duble, cu două altare, şi edificii în formă de cruce, cu o cupolă.

Biserica „Timios Stavros”, Paleochora, insula Egina (Aegina)

Potrivit unei evaluări de dată recentă, 14 dintre bisericile aşezării medievale sunt în stare bună, 7 se prezintă într-o stare satisfăcătoare, 6 sunt greu accesibile, iar 7 sunt în ruină. 6 dintre bisericile aflate în stare bună şi satisfăcătoare sunt închise.

Legătura între vechile edificii de cult se realiza prin intermediul unor cărări pietruite („kalderimia„), majoritatea mărginite de ziduri din piatră şi arbori răzleţi.

Cărările pietruite, prevăzute pe alocuri cu trepte, prin intermediul cărora se ajungea de la o biserică la alta, Paleochora, insula Egina (Aegina)

În câteva din cele 33 de biserici deschise vizitatorilor, pot fi văzute fresce datând din secolele XIII – XVIII D.Hr., mai mult sau mai puţin deteriorate.

Frescă din secolul al XIV-lea, reprezentându-l pe Agios Georgios (sfântul Gheorghe), ucigând balaurul, biserica „Agios Ioannis Prodromos”, Paleochora, insula Egina

Frescele din bisericile Agios Georgios Katholikos şi Agios Dionysios sunt păstrate, în mod surprinzător intacte.

Biserica „Agios Dionysios” („Panagia Episkopi), Paleochora, insula Egina (Aegina)

Biserica Agios Georgios Katholikos, datată 1533, domina piaţa aşezării, aşa-numita „foro„, al cărei nume derivă din latinescul „forum”.

Biserica „Agios Georgios Katholikos”, Paleochora, insula Egina (Aegina)

Biserica Agios Dionysios (Panagia Episkopi), datând de dinainte de secolul al XIV-lea, oferă o privelişte fascinantă asupra văii de la baza versantului, cât şi asupra mării.

Souvala, o mică aşezare de pescari din nordul insulei Egina, văzută din dreptul bisericii „Agios Dionysios” („Panagia Episkopi), Paleochora, insula Egina (Aegina)

De o excepţională valoare ştiinţifică, istorică, arheologică şi artistică, Paleochora (Paliachora) impresionează prin unicitate şi pitoresc, în egală măsură.

Biserica „Sfântul Nectarie” şi mînăstirea „Sfântul Nectarie”, văzute de pe dealul unde se găsea altădată capitala insulei Egina (Aegina), Paleochora, insula Egina (Aegina)

Paleochora se găseşte la cca 1 km de Mânăstirea „Sfânta Treime”(„Sfântul Nectarie”). Accesul se face din şoseaua care duce la Divizia de pompieri, de lângă biserica „Timios Stavros”.

Perdika

Perdika, o veche aşezare de pescari, situată la 10 km sud de Egina (Aegina), se detaşează net de celelalte localităţi ale insulei prin farmecul natural şi atmosfera relaxantă, cu care îşi încântă vizitatorii.

Perdika insula Egina

Casele tradiţionale de formă cubică, vopsite în alb, înşiruite deasupra golfului ca într-un amfiteatru, zecile de taverne pescăreşti, ouzerii, baruri şi cafenele cu vedere la portul de iahturi, străduţele pietonale pietruite, peisajul aproape sălbatic şi, nu în ultimul rând, panorama deschisă asupra mării şi insulei Moni, atrag în Perdika numeroşi iubitori ai vacanţelor liniştite, petrecute într-un cadru natural de excepţie.

Portul iahturilor din Perdika, insula Egina

Nu puţini sunt aceia care, după ce ajung prima dată în Perdika, se îndrăgostesc iremediabil de frumuseţea tulburătoare a locului, revenind acolo an de an.

Priveliştea oferită asupra insulei Moni din capătul sudic al peninsulei Perdika, insula Egina (Aegina)

O construcţie mai puţin obişnuită, amplasată în capătul peninsulei, la sud de golf , „Camera obscură”, aduce o notă aparte aşezării.

„Camera obscură” este o clădire de formă cilindrică, cu diametrul bazei de 7 m, a cărei unică încăpere este prevăzută cu 12 deschizături microscopice, practicate în pereţi.

„Camera obscură”, Perdika, insula Egina

Lumina pătrunde prin aceste orificii, iar interiorul capteză imagini răsturnate din exterior la 360^o, proiectându-le pe 12 ecrane semi-transparente, atârnate din tavan.

„Camera obscură”, construită pe fundaţia unei baze militare anti-aeriene din timpul celui de al II-lea război mondial, a fost instalată în Perdika cu 10 ani în urmă.

Prima de acest gen din Grecia şi unica din lume, care oferă o imagine panoramată de 360^o, „Camera obscură” din Perdika merită, fără doar şi poate, atenţia vizitatorilor. Intrarea este liberă.

Preţul serviciilor de cazare în hotelurile de categoria 3* din Egina (Aegina), Agia Marina şi Perdika, contractate individual, nu depăşeşte 55-60 € pentru o cameră dublă cu micul dejun inclus, în perioada de vârf hotelier. La acestea se adaugă costurile de transport şi masă.

Călător din Pireu spre Egina (Aegina)

Insula Egina (Aegina) se găseşte la aproximativ 16 mile marine (echivalentul distanţei terestre de 29 km) de Pireu, oraşul-port din aria urbană a Atenei.

Insula Egina (Aegina), coasta de sud-vest (Perdika)

Numărându-se printre cele mai populare locuri de pelerinaj de pe teritoriul Greciei, insula Egina (Aegina) este vizitată anual de milioane de credincioşi sosiţi din toate colţurile lumii, inclusiv din România, pentru a se închina la moaştele Sfântului Nectarie Taumatologul.

Autocarul agenţiei „Basilica Travel”, aparţinând Patriarhiei, aşteptând în portul Pireu îmbarcarea pe feribotul spre insula Egina (Aegina)

Datorită apropierii de continent, insula, asaltată de atenieni pe timpul verilor toride, reprezintă, totodată, un important punct de atracţie pentru turiştii străini, aflaţi în trecere prin capitala elenă.

Debarcarea turiştilor de pe vasul „Agios Nektarios” al companiei A.N.E.S.Ferries în portul Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

Accesul pe insulă este extrem de facil, din Pireu existând conexiuni directe cu porturile: Egina (Aegina), Souvala şi Agia Marina.

Ambarcaţiuni ancorate în portul Egina (Aegina), cel mai mare oraş al insulei Egina (Aegina)

Spre oraşul Egina (Aegina), principalul port al insulei, companiile maritime Hellenic Seaways Ferries, Nova Ferries şi A.N.E.S. Ferries operează zilnic curse regulate de transport de pasageri şi autovehicule cu feriboturi, care ajung la destinaţie în 60-90 minute.

Vasul “Poseidon Hellas” aparţinând companiei Hellenic Seaways Ferries poate transporta la o singură cursă 1300 de pasageri şi 74 de autovehicule

Costul unei călătorii la bordul acestor nave este de 8,50-9,50 € pentru o persoană adultă, pe sens, dar achiziţionarea biletului dus-întors la A.N.E.S. Ferries aduce o reducere de aproximativ 20% din costul biletelor cumpărate separat.

Debarcarea-îmbarcarea pe feriboturile companiilor Nova Ferries şi A.N.E.S. Ferries în portul Egina (Aegina), insula Egina

Transportul unui autoturism cu feribotul din Pireu pe insula Egina (Aegina), în portul cu acelaşi nume, costă 20 € la A.N.E.S. Ferries, 27,50 € la Hellenic Seaways Ferries pe sens şi 27,60 € la Nova Ferries pe sens. Între anumite ore, Hellenic Seaways Ferries practică o reducere de 4 € la preţul biletelor pentru transportul autoturismelor pe sens şi, respectiv, de 1 € pentru biletul de călătorie pentru pasageri pe sens.

Unul dintre vasele Nova Ferries, ancorat în portul Egina (Aegina)

Companiile Hellenic Seaways Dolphins şi Aegean Flying Dolphins pun la dispoziţia pasagerilor ambarcaţiuni cu aripi portante (hydrofoil) din clasa Flying Dolphin, care parcurg distanţa dintre porturile Pireu şi Egina (Aegina) în doar 40 minute.

Una dintre ambarcaţiunile cu aripi portante Flying Dolphin aparţinând companiei Aegean Flying Dolphin, gata de acostare în portul Egina (Aegina) , insula Egina

Costul unei călătorii la bordul unei ambarcaţiuni Flying Dolphin este de 13 € pe sens la Aegean Flying Dolphins şi de 13,5 € pe sens la Hellenic Seaways Dolphins. La achiziţionarea biletului dus-întors, Aegean Flying Dolphins oferă o reducere de 10% din costul biletelor cumpărate separat.

Pe tot timpul verii, vasul “Alexandros”, aparţinând Alexandros Lines Shipping, asigură transportul pasagerilor dinspre Pireu spre Agia Marina, cea mai căutată staţiune de vacanţă de pe insulă, cu trecere prin portul Souvala. Durata călătoriei este de 90 minute, iar costul acesteia pentru o persoană adultă este de 11 € pe sens.

Vasul „Alexandros”, aparţinând Alexandros Lines Shipping Co, acostat în portul Agia Marina, insula Egina (Aegina)

Îmbarcarea pe vasele având ca destinaţie porturile Egina (Aegina), Agia Marina şi Souvala se face de la dana E8 a portului Pireu, rezervată plecărilor/sosirilor spre/dinspre insulele Argosaronice, grup căruia îi aparţine şi insula Egina (Aegina).

Biletele de călătorie pot fi achiziţionate fie din port, de la ghişeele companiilor transportatoare, amplasate în zona danei E8, fie online, de pe site-urile Hellenic Seaways, Nova Ferries, Aegean Flying Dolphins, A.N.E.S. Ferries şi Alexandros Lines Shipping Co.

Casele de bilete ale companiilor Hellenic Seaways, Nova Ferries şi A.N.E.S. , care operează transport spre insula Egina (Aegina), dana E8, portul Pireu

Spre deosebire de biletele de călătorie pentru feribot, biletele pentru Flying Dolphin nu se pot cumpăra decât de la ghişeele companiilor transportatoare de la dana E8, nu şi de la bordul ambarcaţiunilor.

Orele de plecare/sosire şi costul biletelor de călătorie pot fi găsite, de asemenea, pe site-urile menţionate.

Recomandare:

Preţurile practicate la bordul feriboturilor de pe ruta Pireu-Egina (Aegina) sunt destul de piperate, aşa încât, dacă vi se face poftă de o bere rece pe parcursul călătoriei, este de preferat să aşteptaţi până ajungeţi la ţărm.  

Călător în Macedonia Centrală, Grecia: Cascadele din Edessa

Situat la 55 km nord-vest de Vergina, oraşul Edessa constituie un incredibil loc de popas pentru turiştii, care înfruntă căldura dogoritoare a soarelui Greciei, în drum spre situl arheologic de la Pella.

Microclimatul prietenos, vegetaţia abundentă şi cascadele spectaculoase fac din oraşul, care se bucură de răcoare pe tot timpul verii, una dintre staţiunile estivale cele mai căutate din Macedonia Centrală.

Această prezentare necesită JavaScript.

Eroziunea naturală, manifestată de-a lungul secolelor asupra rocilor care participă la alcătuirea geologică a zonei, a contribuit la formarea cascadelor, care pot fi admirate astăzi în parcul oraşului.

Apa râului, care străbate oraşul printr-un canal, pătrunde în parc pe lângă o cafenea şi clădirea unui restaurant.

Canalul prin care apa râului pătrunde în parc, pe lângă clădirea restaurantului, Edessa

Până la căderea în gol, apa este dirijată printr-o grădină încărcată de flori şi arbuşti, se strecoară pe sub podeţe, se odihneşte la adăpostului unui bazin, de mici dimensiuni, şi formează minicascade.

Minicascade amenajate pe cursul râului, care străbate grădinile de deasupra cascadelor, Edessa

Bazin, decorat cu reprezentarea soarelui Verginei, amplasat în grădinile de deasupra cascadelor, Edessa

Apa celei mai impresionante dintre cascadele Edessei, Karanos, se prăvăleşte 70 m peste o stâncă, înainte de a se îndrepta tumultuoasă spre întinsa câmpie a Macedoniei.

Locul din care apele râului se prăvălesc în gol, Cascada Koranos, Edessa

Baza cascadei, de unde apa porneşte spre câmpia Macedoniei, Edessa

Marea cascadă Karanos este uşor accesibilă şi poate fi admirată în ampla sa desfăşurare, începând de sus, din punctul în care apa se rostogoleşte cu zgomot asurzitor în gol, şi până la bază.

Cascada Karanos, cea mai impresionantă cădere de apă din parcul oraşului, Edessa

Coborârea se face pe câteva sute de trepte, întrerupte, pe alocuri, de platforme de odihnă şi de puncte de belvedere.

Platforme de odihnă, amenajate cu bănci, şi puncte de belvedere din care cascada poate fi admirată, Edessa

În stânca din spatele cascadei, o mică peşteră poate fi explorată, contracost, de vizitatorii curioşi.

Peştera săpată în versantul peste care se prăvăleşte cascada Karanos, Edessa

Dincolo de intrarea în peşteră, o platformă special amenajată permite trecerea pe sub şuvoiul de apă în cădere liberă. Experienţa este de-a dreptul copleşitoare.

Cascada Karanos şi cărarea care duce în spatele şuvoiului de apă, Edessa

Locul atrage ca un magnet vizitatorii tentaţi să simtă pe propria piele atingerea răcoroasă a apei sau să imortalizeze perdeaua de apă vaporoasă.

Perdeaua de apă, văzută de pe platforma amenajată în spatele cascadei Karanos, Edessa

Împrejumirile înverzite ale Edessei, dezvăluite prin perdeaua de apă a cascadei Karanos, care acoperă versantul, Edessa

Plimbarea prin grădinile parcului, care constituie o adevărată oază de verdeaţă, coborârea la marea cascadă Karanos, contemplarea căderii de apă de pe platforma din spatele cascadei, admirarea peisajului încântător din punctele de belvedere, explorarea stalactitelor şi stalagmitelor din mica peşteră şi, nu în

ultimul rând, savuroasa musaca pregătită în bucătăria restaurantului „Katarraktes“ sunt tot atâtea motive pentru o oprire de câteva ore în „oraşul cascadelor“, înainte de pornirea spre Pella, capitala antică a regatului macedonean în timpul domniei lui Filip al II-lea şi a fiului său, Alexandru cel Mare.

Un vizitator clandestin, atras de răcoarea parcului din Edessa

Acces

Oraşul Edessa se află la 50 km de Pella şi 90 km de Salonic.

Călător în Macedonia Centrală, Grecia: Mormintele regale din Vergina

Vergina este un orăşel din nordul Greciei, situat în municipalitatea Veria, pe locul căruia, incredibilele descoperiri arheologice scoase la lumină de Manolis Andronikos, începând din anul 1977, situează prima capitală a Macedoniei antice, Aigai, şi necropola acesteia, cu mormintele regale.

Mormintele regale, printre care şi cel al regelui Filip al II-lea, cimitirul, palatul, teatrul, casele şi zidurile aşezării, care pot fi vizitate astăzi la Vergina, reflectă nivelul înalt de civilizaţie atins de oraşul macedonean Aigai, între secolele al VII-lea Î.C. – al V-lea Î.C., dar mai ales în secolul al IV-lea, când arhitectura, pictura, sculptura, şi orfevrăria au cunoscut cea mai mare înflorire.

Intrarea în curtea muzeului subteran care găzduieşte mormintele regale, Vergina (Aigai)

Aigai, supranumit „oraşul caprelor“, a fost capitala regatului macedonean şi cel mai important centru urban din regiune din perioada arhaică şi din secolele următoare.

În anii 400 Î.C., când regele Archelaus I a mutat capitala Macedoniei antice la Pella, potrivit tradiţiei, vechea capitală, Aigai, şi-a păstrat rolul de centru sacru al regatului, de loc al centrelor de cult tradiţionale şi al mormintelor regale.

Considerate mult timp „pierdute“ sub Edessa contemporană – un oraş situat la 50 km nord de Veria, mormintele regale din Aigai au fost descoperite la Vergina cu 35 de ani în urmă, după mai bine de un secol de căutări.

Mormintele regale din Marele Tumul, palatul şi teatrul din Aigai atrag anual la Vergina zeci de mii de vizitatori, printre care şi români, în drum spre insula Corfu, sudul Greciei şi, nu în ultimul rând, Riviera Olimpului.

Mormintele regale din Marele Tumul

Marele Tumul (Megali Toumba) este un uriaş cavou subteran, care adăposteşte 4 morminte regale macedonene in situ, unice în felul lor, şi un mic templu.

Cele mai importante dintre acestea şi singurele găsite neprofanate aparţin regelui Filip al II-lea al Macedoniei şi nepotului său, Alexandru al IV-lea, fiul lui Alexandru cel Mare.

Având la suprafaţă aspectul unei coline largi, cu diametrul de 110 m şi înălţimea de 13 m, tumulul, care, până în urmă cu trei decenii, ascundea unul dintre cele mai importante capitole din istoria Macedoniei antice, este deschis, începând din anul1993, publicului vizitator.

Marele Tumul, care adăposteşte mormintele regale, văzut din exterior, Vergina (Aigai)

Se presupune că Marele Tumul a fost construit în timpul domniei regelui Antigonos Gonatas (secolul al II-lea Î.C.), în scopul protejării monumentelor de eventualii prădători şi profanatori.

Acum două decenii, mormintele regale au fost închise într-o structură subterană, care păstrează forma originală a Marelui Tumulul, în vederea conservării picturilor de o extraordinară valoare artistică.

Structura-muzeu găzduieşte, pe lângă mormintele în sine, un amplu spaţiu expoziţional, destinat prezentării obiectelor găsite în interiorul monumentelor funerare.

Accesul în muzeu se face printr-o deschidere în pantă, practicată pe una din laturile Marelui Tumul.

Intrarea în Marele Tumul, Vergina (Aigai)

La intrarea în subsolul cu climat controlat, un grup de stele funerare, provenite din umplutura Marelui Tumul, atrag privirea vizitatorilor.

Urmează, rând pe rând, cele patru morminte regale in situ, ale căror faţade, bine iluminate, pot fi admirate în spatele pereţilor din sticlă, cu rol de protecţie.

Mormântul cu coloane libere

Descoperit în 1980, primul mormânt din Marele Tumul, puternic distrus de jefuitori, este posibil să fi conţinut obiecte de valoare, având în vedere intrarea impunătoare, marcată de 4 coloane dorice independente.

Importanţa monumentului rezidă din faptul că acesta reflectă dezvoltarea arhitecturii macedonene în timpul domniei lui Filip al II-lea.

Mormântul datează din secolul al IV-lea şi se presupune că i-a aparţinut regelui Antigonus al II-lea Gonatas (319 – 239 Î.C.).

Mormântul Persefonei

Datat ca aparţinând secolului al IV-lea Î.C., mormântul Persefonei este o construcţie din piatră poroasă, cu lungimea de 3,5 m, lăţimea de 2,1 m şi înălţimea de 3 m, în formă de cufăr.

În mormântul profanat au fost găsite oseminte aparţinând unui bărbat, unei femei şi unui nou născut.

Mormântul se remarcă prin minunate picturi murale, inspirate din mitologie, dintre care cea mai valoroasă este reprezentarea răpirii Persefonei de către Pluton, zeul morţii.

Prin excepţionala sa valoare artistică, această pictură constituie una dintre descoperirile arheologice cele mai importante ale secolului al XX-lea. Se consideră că lucrarea îi aparţine lui Nikodimos, un mare pictor al acelei epoci.

Mormântul lui Filip al II-lea

Este primul mormânt macedonean descoperit neatins de mâna prădătorilor, în situl arheologic de la Vergina, şi cel mai mare monument funerar (9,5 m x 5,6 m x 9,5 m) dedicat regilor Macedoniei.

Filip al II-lea al Macedoniei (359 – 336 Î.C.) a fost asasinat la vârsta de 47 de ani, în teatrul din apropierea palatului regal, în timpul serbărilor dedicate căsătoriei fiicei acestuia. După ce trupul i-a fost ars, oasele au fost spălate în vin, înfăşurate în purpura regală şi depuse într-un relicvariu din aur masiv de 24 de carate, pe capacul căruia este reprezentat soarele Verginei.

Mormântul, construit din cărămidă, are aspectul unui palat şi faţada unui templu.

Monumentul este clădit în stil doric, cu coloane încadrând o poartă grea din marmură, care se ridică până la 9,5 m înălţime.

O friză imensă, reprezentând o scenă de vânătoare, decorează partea superioară a faţadei pe 5,6 m lungime. Între personajele care alcătuiesc scena se remarcă însuşi Filip al II-lea şi fiul său, Alexandru, alături de alţi 8 bărbaţi din suita acestora, care hăituiesc un leu, o căprioară şi un porc mistreţ.

Această lucrare, atribuită lui Philoxenos din Eretria, împreună cu Răpirea Persefonei din mormântul Persefonei, sunt singurele exemple de pictură antică greacă, care au supravieţuit timp de 24 de secole.

Deasupra boltei de la intrarea în mormânt au fost găsite urmele focului, în care a fost incinerat regele, împreună cu armele şi hăţurile cailor sacrificaţi odată cu acesta.

În camera principală a mormântului a fost găsit un sarcofag din marmură, în care se afla un relicvariu (larnax) din aur cu osemintele defunctului, învelite într-un material porfiriu, şi o coroniţă din aur, în greutate de 717 g, alcătuită din 313 frunze de stejar şi 68 de ghinde. Capacul relicvariului este decorat cu soarele Verginei, simbolul dinastiei, alcătuit din 16 raze.

Între relicvele funerare se remarcă resturile unui pat din lemn, pe care fusese aşezat regele decedat înaintea incinerării, împodobit cu decoraţiuni din fildeş, aur şi sticlă, o diademă rotundă, un coif din fier, un tripod din bronz susţinut de picioare de forma labelor de leu.

În camera principală a mormântului au mai fost găsite arme din fier, un scut din fildeş aurit având gravată bâta lui Hercule şi platoşa din fier a regelui, una dintre puţinele obiecte de acest fel datând din secolul al IV-lea Î.C.

Aceste descoperiri reconstituie portretul marelui general Filip al II-lea, care a reuşit să afirme Macedonia ca cea mai mare putere a Europei.

Diferite vase destinate ceremoniilor funerare au fost, de asemenea, găsite pe podeaua camerei mortuare, precum şi cinci capete mici din fildeş, reprezentându-i pe Filip al II-lea, pe fiul său, Alexandru, şi pe mama acestuia, Olimpiada.

În anticamera mormântului se găseşte mormântul unei femei, aparţinând, probabil, Cleopatrei, cea mai tânără dintre soţiile regelui Filip.

Relicvariul din aur găsit într-un sarcofag din marmură, asemănător cu cel din camera principală, dar de dimensiuni mai modeste, conţinea oseminte învelite într-un material auriu-porfiriu şi o coroniţă din aur. Resturile unui alt pat funeral, parţial distrus de foc, erau acoperite de o altă coroniţă din frunze şi flori de mirt, lucrate din aur.

Tot în anticamera mormântului a fost găsită o tolbă de săgeţi frumos ornamentată, două jambiere din bronz aurit, diferite ca lungime şi grosime, precum şi o piesă suplimentară a platoşei, care proteja pieptul şi gâtul războinicului.

Toate aceste obiecte pot fi astăzi admirate de vizitatori în vitrinele amplasate în spaţiul deschis din faţa mormântului.

Mormântul principelui

Deşi mai puţin impunător decât mormântul lui Filip al II-lea, mormântul principelui este la fel de bogat ornamentat. Din păcate, însă, picturile şi sculpturile care îl decorau, executate pe lemn, gips şi piele, s-au dezlipit de pe marmură şi au fost distruse de-a lungul secolelor.

Faţada mormântului, cu lungimea de 6,35 m şi înălţimea de 5 m, era decorată cu două mari scuturi în relief. In anticameră, s-a păstrat o pictură murală de o deosebită valoare artistică, reprezentând scene din timpul unei întreceri de care.

Mormântul îi aparţine, după cum se presupune, principelui Alexandru al IV-lea, fiul lui Alexandru Macedon. Născut la scurtă vreme după moartea tatălui său, Alexandru al IV-lea a fost otrăvit la vârsta de 14 ani, împreună cu mama sa, Roxana.

Osemintele incinerate au fost găsite în anticamera mormântului, într-o urnă din argint, acoperită cu purpură, semn că aparţinea dinastiei regale. Gâtul urnei susţinea o coroniţă superbă din aur, alcătuită din frunze şi ghinde de stejar.

Multe alte vase din argint sau bronz şi obiecte decorative completează aceste vestigii, dintre care se remarcă patul funerar, decorat cu fildeş şi aur.

În mormânt au mai fost găsite răzătoare din bronz sau fier aurit, folosite în antichitate de atleţi pentru îndepărtarea uleiului şi nisipului de pe corp după lupte, vârfuri de suliţe, precum şi bucăţi de ornamente de pe platoşe sau scuturi.

Remarcabilă este calitatea obiectelor din argint, dintre care cele mai impresionante sunt vasul pentru uleiuri aromate şi punguţa cu uleiuri aromate, precum şi găleata cu frunze şi flori în relief destinată transportării vinului.

Obiectele din aur şi artefactele provenite din mormintele regilor Macedoniei, expuse în vitrinele muzeului, sunt la fel de impresionante ca şi monumentele funerare în sine.

Expoziţia din Marele Tumul este dedicată memoriei lui Manolis Andronikos, eminentul arheolog care a adus aceste comori la lumină şi a avut capacitatea de a le reda identitatea.

Peste drum de intrarea în Marele Tumul se află un magazin de suveniruri (altul decât magazinul oficial al muzeului), prezentând o ofertă incredibil de bogată de produse amintind de Macedonia antică: vase, statuete, coifuri, scuturi cu reprezentarea soarelui Verginei, magneţi, coroniţe aurii din frunze de laur sau de măslin, bijuterii, cutii de forma relicvariilor din mormintele regale, steaguri ale regiunii Macedonia, farfurii cu reprezentări ale unor scene din mitologie, cărţi, ghiduri de călătorie, hărţi etc.

Suveniruri amintind de Macedonia antică, Vergina

Pentru a ajunge la Palatul regal, imediat după ieşirea pe poarta muzeului, faceţi dreapta şi apoi stânga, la prima intersecţie. Urmaţi drumul care urcă spre ruine, la care veţi ajunge în maxim 10 minute. Drumul spre palat trece pe lângă mormântul reginei Euridice, mama lui Filip al II-lea. O cărare duce la Teatrul antic, locul unde Filip al Macedoniei a fost asasinat la vârsta de 47 de ani.

Mormintele regale de la NV de oraşul antic

Acest grup cuprinde două morminte macedonene, şi anume: mormântul Rhomaios, o structură de forma unui templu ionic, datând din secolul al III-lea Î.C., şi mormântul reginei Euridice, datând din anul 340 Î.C., aparţinând, după cum se presupune, mamei lui Filip al II-lea.

Acestui grup îi sunt asociate, de asemenea, 3 morminte din secolele al V-lea Î.C. şi al IV-lea Î.C., precum şi 4 morminte din perioada arhaică.

Scos la lumină în anul 1861 de arheologul francez Leon Heuzey, mormântul reginei Euridice are forma unui templu, cu o faţadă ionică, alcătuită din jumătăţi de coloane, încadrată de două portaluri succesive din marmură, care se deschid într-o anticameră. Elementul caracteristic este dat de reprezentarea faţadei pe spatele peretelui camerei principale.

În interior se găseşte un impunător tron din marmură, cu înălţimea de 2 m, decorat cu reprezentări de sfincşi pe laturi, cotiere şi postament.

Mormântul Rhomaios, Vergina (Aigai)

Mormântul Rhomaios prezintă o faţadă ionică şi multe elememte decorative. În interiorul acestuia a fost găsit un tron din marmură şi vasul în care erau păstrate osemintele incinerate ale defunctului. Mormântul poartă numele arheologului elen, Kostandinos Rhomaios, care l-a descoperit.

Cimitirul reprezintă o uriaşă necropolă din epoca fierului (secolul al IX-lea Î.C. – secolul al VIII-lea Î.C.), care include nu mai puţin de 300 de morminte, în care, pe lângă oseminte, au fost găsite numeroase obiecte funerare, vase din lut, arme din fier şi bijuterii.

Construit pe un platou natural, Palatul regal domina prin dimensiunile sale (104 m x 80 m) oraşul antic.

Măreţia de altădată a Palatului regal este greu de imaginat astăzi, când în locul acestuia au rămas mai mult fragmente de piatră.

Ocupând o suprafaţă de cca 8200 m², palatul regilor Macedoniei era mărginit la sud şi vest de o acropolă şi de zidul de apărare al oraşului.

Palatul era organizat în jurul unei curţi largi, împrejmuite de colonade dorice, şi cuprindea un altar circular (Tholos), închinat lui Herakles Patroos, precum şi săli luxoase destinate întrunirilor regelui şi demnitarilor acestuia.

Pe partea nordică, o galerie domina scena teatrului din apropiere şi întreaga câmpie a Macedoniei. Aceasta era somptuos decorată, cu mozaicuri de paviment şi picturi murale.

Podelele încăperilor din jurul curţii erau acoperite cu mozaicuri din pietricele, cu motive florale şi geometrice. Un excepţional mozaic de paviment se păstrează în aripa stângă a palatului.

Căile prin care palatul comunica cu teatrul din apropiere nu au fost descoperite încă. Cert este, însă, că din a doua jumătate a secolului al IV-lea Î.C., teatrul făcea parte din complexul Palatului regal.

Palatul regal de la Aigai se află în renovare până cel mai devreme în 2017.

Teatrul antic se găseşte pe o pantă domoală, la nord de Palatul regal.

Treptele din piatră, puţine la număr, care mai pot fi văzute astăzi, indică faptul că majoritatea locurilor destinate spectatorilor erau din lemn.

În centrul scenei se păstrează baza altarului închinat lui Dionysos.

Loja orchestrei, având o rază de cca 14 m, se numără printre cele mai mari spaţii cu această destinaţie, întâlnite în teatrele antice. De aici, importanţa deosebită a edificiului, atât din punct de vedere cultural, cât şi politic, teatrul constituind locul în care se întrunea populaţia, dar şi regii Macedoniei.

În incinta teatrului din Aigai, Filip al II-lea a fost răpus de lovitura dată de Pafsania, în anul 336 Î.C., şi, tot aici, a fost proclamat fiul său, Alexandru, rege al Macedoniei.

La nord de teatrul antic se găseşte un sanctuar dedicat zeiţei Eukleia, care cuprinde două mici temple din secolele al IV-lea Î.C. şi al III-lea Î.C., conţinând printre altele soclurile a două statuete inscripţionate cu numele reginei Euridice, bunica lui Alexandru cel Mare.

Acropola şi zidul cetăţii se află pe o colină cu pante abrupte, la sudul aşezării.

Vizitarea vestigiilor arheologice de la Vergina, a căror descoperire a constituit cel mai important eveniment arheologic al secolului al XX-lea, reprezintă o experienţă memorabilă, pe care orice român în trecere prin Grecia de nord se cuvine să o trăiască.

Din Vergina, incursiunea în istoria Macedoniei antice, începută în Salonic, merită continuată spre nord, până la Edessa, unde până la descoperirea Marelui Tumul s-a crezut că sunt ascunse mormintele regale de la Aigai. Astăzi, oraşul este renumit în Grecia prin parcul cu cascade, o incredibilă oază de verdeaţă şi răcoare pe timpul verii.

După încă 50 km parcurşi spre est, pe drumul european E86, care leagă Edessa de Salonic, se ajunge la Pella, locul în care s-a aflat capitala antică a Macedoniei, în timpul domniei lui Filip al II-lea şi a fiului său, Alexandru cel Mare.

Muzeul de Arheologie din Pella, redeschis în 2010, găzduieşte o colecţie impresionantă de artefacte preistorice şi exponate, care reconstituie planul aşezării, descoperiri din agora – centrul comercial al oraşului antic, case particulare, sanctuare, cimitire, precum şi 6 mozaicuri de paviment, toate provenite din situl arheologic aflat în imediata apropiere.

Acces

Vergina se află la 13 km sud-est de Veria, capitala municipalităţii cu acelaşi nume, la cca 80 km sud-vest de Salonic şi la 80 km nord-vest de Katerini.

Din Salonic, accesul se face pe Egnatia Odos până la Veria, de unde drumul se continuă pe o şosea secundară încă 13 km.

Din Katerini se ajunge la Vergina mergând 60 km spre nord, pe autostrada care leagă Atena de Salonic, şi apoi, spre vest, pe Egnatia Odos până la Veria.

Atât din Salonic, cât şi din Katerini circulă autobuze cu destinaţia Veria, cu plecare la interval de 1 oră. Din Veria, drumul se continuă cu un alt autobuz până la Vergina. Costul dus-întors al călătoriei nu depăşeşte 15 €.

Preţul biletului, care include vizitarea muzeului din Marele Tumul şi mormintele de la NV de oraşul antic, este de 8€ pentru adulţi, iar pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani intrarea este liberă.

Program de vizitare, la care pot interveni modificări:

Iarna:
Luni închis
Marţi-Duminică: 10:00 – 17:00

Vara:
Luni : 10:00 – 18:00
Marţi-Duminică : 8:00 – 20:00

Intrarea în muzeu este liberă în următoarele zile:

• 6 martie (zi dedicată memoriei Melinei Mercouri)
• 18 aprilie (ziua internaţională a monumentelor)
• 18 mai (ziua internaţională a muzeelor)
• 5 iunie (ziua internaţională a mediului)
• 27 septembrie (ziua internaţională a turismului)
• ultimul weekend din septembrie (zilele culturii europene)
• duminica în perioada 1 noiembrie – 31 martie

Călător în Macedonia Centrală, Grecia: Muzeul de Arheologie din Pella

Situat la 40 km vest de Salonic, pe drumul european E86, Gefyra – Giannitsa – Edessa – Florina – Krystallopigi, Muzeul de Arheologie din Pella se numără, alături de muzeele de arheologie din Salonic, Dion şi Veria, printre cele mai importante obiective turistice din Macedonia Centrală.

Pella antică, pe locul căreia se află în prezent Muzeul de Arheologie, a fost capitala Macedoniei, în timpul domniei lui Filip al II-lea şi a fiului său, Alexandru cel Mare.

Vase din perioada elenistică, provenite din excavaţiile realizate în zona Pellei antice

Pella a atins apogeul dezvoltării sale în perioada elenistică (secolele al IV-lea – al II-lea Î.C.), când a devenit şi unul dintre cele mai importante centre economice, politice şi culturale ale Greciei.

Muzeul de Arheologie găzduieşte o colecţie impresionantă de artefacte preistorice şi exponate, care reconstituie planul aşezării, descoperiri din agora – centrul comercial al oraşului antic, case particulare, sanctuare, cimitire, precum şi 6 mozaicuri de paviment, toate provenite din situl arheologic aflat în imediata apropiere.

Mozaicurile realizate din pietricele se situează printre cele mai vechi opere de artă, asociate ca aspect spaţiului tridimensional.

Pietricele erau astfel alese încât să asigure un contrast de culoare şi, totodată, să realizeze treceri gradate între lumini şi umbre. Figurile erau scoase în evidenţă prin conturarea cu inserţii fine de plumb, introduse în mortar.

Această prezentare necesită JavaScript.

Alături de mozaicurile de paviment, înfăţişând scene de vânătoare, centauri şi decoraţiuni vegetale, dintre exponatele de valoare ale muzeului se remarcă: o pictură murală, care decorează peretele sufrageriei unei case particulare – o raritate pentru pictura greacă a acelei vremi; un cap din marmură aparţinând lui Alexandru cel Mare şi o statuetă din marmură a lui Alexandru în postură de Pan, datând din perioada elenistică; o mică statuetă din bronz reprezentându-l pe Poseidon, atribuită lui Lysippos, de asemenea din perioada elenistică; monede de argint; statuia fără cap a unui tânăr călare şi un vas de apă decorat cu reprezentarea lui Poseidon în luptă cu Atena.

Pictură murală, realizată pe peretele sufrageriei unei case, Pella, Muzeul de Arheologie

Vânătoarea leului – detaliu, mozaic din „Casa lui Dionysos şi a Vânătorii leului“, Pella, sec. IV Î.C.

Începând din 2009, Muzeul de Arheologie funcţionează într-o clădire modernă, amplasată în partea de nord-est a sitului arheologic Pella.

Clădirea nouă a Muzeului de Arheologie din Pella acoperă o suprafaţă de 6000 m2

Expoziţiile din sălile muzeului sunt cu adevărat remarcabile, atât prin tematica abordată, cât şi prin tehnica de prezentare a colecţiilor (iluminare, etichetare etc).

Prima grupare tematică a expoziţiei este dedicată vieţii de zi cu zi în Pella. Cele mai valoroase exponate sunt mozaicurile din „Casa lui Dionysos“ şi „Răpirea Elenei“ din „Casa Răpirii Elenei“.

Dionysos călărind o panteră, mozaic din „Casa lui Dionysos“, Pella, sec. IV Î.C.

Răpirea Elenei de către Tezeu – detaliu, mozaic din „Casa Răpirii Elenei“, Pella, sec. IV Î.C.

A doua grupare tematică este dedicată vieţii publice din Pella. Sunt expuse monede, inscripţii, sculpturi, vase pentru depozitarea vinului, figurine din teracotă.

Figurine din teracotă, reprezentând zeităţi venerate de locuitorii Pellei, secolul IV-lea Î.C., Muzeul de Arheologie din Pella

Veselă destinată petrecerilor, perioada elenistică, secolele al III-lea şi al IV-lea Î.C., Pella, Muzeul de Arheologie

A treia grupare tematică constă din mozaicuri din sanctuarele Pellei, inscripţii, vase, obiecte din metal.

A patra grupare tematică este dedicată cimitirelor. Sunt expuse morminte din epoca bronzului, epoca fierului, precum şi din perioada arhaică, clasică şi elenistică. Acestea oferă informaţii legate de limba rezidenţilor şi practicile funerare utilizate de aceştia.

Ultima grupare prezintă informaţii legate de palatul regilor macedoneni şi despre viaţa şi personalitatea lui Alexandru cel Mare.

Panou conţinând reprezentări ale lui Filip al II-lea şi Alexandru cel Mare în arta antică

Sunt expuse, de asemenea, panouri informative prezentând planuri topografice, planuri arhitecturale, desene, schiţe şi fotografii ale excavaţiilor, precum şi copii realizate după unele figurine şi vase.

Situl arheologic Pella, din care doar o mică parte este deschisă vizitatorilor, cuprinde „Casa lui Dionysos“, de unde au fost prelevate mozaicurile de paviment expuse în Muzeul de Arheologie, „Casa lui Poseidon“, agora – centrul comercial al oraşului antic, „Casa Răpirii Elenei de către Tezeu“, conţinând mozaicuri de paviment, excelent conservate, datând din perioada anilor 325-300 Î.C., o casă cu pereţii interiori decoraţi cu picturi murale, expunând superbe colonade ionice, palatul şi câteva sanctuare. Majoritatea monumentelor vizibile astăzi aparţin perioadei elenistice.

Acces

Satul Pella se află la cca 40 km vest de Salonic, pe drumul european E86, care leagă cel de al doilea oraş al Greciei de graniţa cu Republica Albania.

Preţul biletului, care include şi vizitarea sitului arheologic, este de 6€ pentru adulţi şi de 3€ .

Muzeul poate fi vizitat potrivit următorului program:

Iarna:
Luni închis
Marţi-Duminică: 8:00 – 14:30

Vara:
Luni : 12:30 – 21:00
Marţi-Vineri : 8:00 – 21:00

Sâmbătă-Duminică: 8:30 – 17:00

Turnul Galata, monumentul genovez din Istanbul

Unul dintre cele mai populare monumente istorice din Istanbul, Turnul Galata a fost construit de genovezi în anul 1348, pe locul fostului Turn al farului, o clădire din lemn datând din perioada bizantină (secolul al VI-lea).

Structura din piatră, care poate fi văzută astăzi din diferite părţi ale oraşului, devenită simbolul Galatei, este cea mai importantă contribuţie adusă de genovezi la dezvoltarea oraşului.

Turnul Galata văzut de pe mare

Întrucât Turnul farului era deja istorie la sosirea genovezilor, aceştia au construit un nou turn, cunoscut ca Turnul lui Cristos, în cel mai înalt punct al zidurilor din jurul Galatei, pe care le-au ridicat pentru sistematizarea zonei. Zidurile aveau 3 km lungime şi 2 m grosime.

Mari comercianţi, genovezii, care întreţineau legături economice cu statele europene, au acordat o importanţă deosebită zonei Galata, cu deschidere spre Cornul de Aur şi Marea Marmara, locuri în care funcţionau două dintre cele mai importante porturi ale oraşului.

Resturi ale zidurilor, care, odată cu trecerea timpului, s-au prăbuşit, pot fi încă văzute în apropierea monumentului.

Turnul Galata văzut din piaţeta de la baza acestuia

În 1453, odată cu cucerirea Constantinopolului de către Mehmed al II-lea, structura din piatră a genovezilor a trecut în administrarea statului otoman, funcţionând ca donjon, iar un secol mai târziu ca punct de observaţie a incendiilor.

Astăzi, pentru 13 TLY (echivalentul a 5 €), este permis accesul pe platforma de observaţie, de unde genovezii urmăreau cu 7 secole în urmă sosirea vaselor comerciale.

De la 51,65 m înălţime, vizitatorilor li se dezvăluie privirii: Insulele Prinţilor din Marea Marmara, oraşul şi Cornul de Aur.

Panorama oferită vizitatorilor din Turnul Galata

Afectat de incendiul care a devastat Galata în 1832, turnul a fost restaurat sub domnia sultanului Mahmud al II-lea (1808-1839).

Turnul Galata, al cărui nume se datorează zonei istorice din Istanbul, în care este situat, şi-a dobândit aspectul actual în urma restaurării din 1967.

Dimensiunile structurii ridicate de genovezi se păstrează până astăzi.

Turnul se situează la 35 m deasupra nivelului mării, la 425 m distanţă de ţărmul Cornului de Aur.

Întrarea în clădire se face pe latura de nord, prin intermediul unei scări din marmură, construită în timpul domniei sultanului Mahmud al II-lea.

Fereastra de deasupra uşii intrării era folosită de soldaţi, în timpul gărzilor, pentru supravegherea intrării în clădire.

Diametrul exterior al Turnului Galata, la baza clădirii, este de 16,45 m, iar diametrul interior atinge 8,95 m.

Turnul Galata – Diametrul exterior al structurii din piatră este de 16,45 m

Grosimea la baza zidurilor este de 3,75 m, dar scade pe măsură ce se înaintează spre partea superioară a clădirii.

Deasupra holului de intrare în clădire se ridică 9 etaje, ultimul fiind înconjurat de o platformă de observaţie. Aceasta este accesibilă vizitatorilor zilnic între orele 9.00 am şi 7.00 pm.

Priveliştea panoramică oferită de aici asupra oraşului vechi este uluitoare.

Vedere din Turnul Galata spre peninsula istorică a oraşului

Etajul al VIII-lea este prevăzut cu o imensă fereastră arcuită, în timp ce ultimul etaj, care în prezent găzduieşte un restaurant şi un club de noapte, are ferestre de dimensiuni mai reduse, îmbrăcate în arcade.

O intrare largă de pe latura sudică a clădirii duce la holul principal, folosit în prezent drept cale de acces la ascensorul care urcă până la al VII-lea etaj.

Podul Galata văzut de la 51,65 m înălţime, Turnul Galata

Deasupra uşii liftului, o lucrare din bronz prezintă imaginea Galatei şi a turnului, realizată după o miniatură din 1535, semnată de Matrakçi Nasuh, pictor la curtea lui Soliman (Süleyman) Magnificul.

Înainte, urcarea în turn se realiza prin intermediul unei scări din piatră până la etajul al V-lea, de unde drumul se continua pe o scară din lemn.

Scara din lemn a fost refăcută, iar astăzi este folosită de vizitatori pentru a urca din holul de la etajul al VII-lea, la platforma ultimului etaj.

Oraşul văzut din Turnul Galata

În holul recepţiei de la etajul al VII-lea, o lucrare îl prezintă pe Hazarfen Ahmet Çelebi, omul-pasăre care, potrivit istoricului otoman Evliya Çelebi, în 1630-1632, a zburat din turn până în Űsküdar, cca 6 km, ajutându-se de aripi din lemn ataşate braţelor.

Înălţimea de la sol până în vârful turlei conice a turnului este de 62,59 m, iar înălţimea finală ajunge la 69,90 m.

În jurul turnului, care atrage zilnic mii de vizitatori în drum spre Istiklal Cadesi, strada cea mai aglomerată din Istanbul, sau spre zona veche a oraşului, sunt deschise câteva magazine, mici cafenele şi restaurante.

Clubul de noapte şi restaurantul cu specific oriental, situate la ultimul etaj al clădirii, sunt gazdele unor spectacole de divertisment, în care muzica şi dansurile orientale fac deliciul publicului. Costul distracţiei este, însă, pe măsură.

Acces

Turnul Galata este situat în cartierul Galata (Karaköy) din Istanbul.

Accesul la baza turnului este posibil fie dinspre podul Galata, urcând scările Kamondo, fie dinspre Istiklal Cadesi.