Arhive lunare: Noiembrie 2010

Călător pe meleaguri argeșene (I): Conacul familiei Brătianu de la Florica

Expresie a gustului și convingerilor estetice a doi eminenți oameni de stat și lideri liberali, Ion C. Brătianu (1821-1891) și Ionel I.C. Brătianu (1864-1927), tată și fiu, de al căror nume se leagă realizarea României moderne, Conacul Florica impresionează nu atât prin originalitatea arhitecturii și bogăția ornamentelor din lemn masiv folosite la decorarea plafoanelor și pereților interiori, cât prin excepționala încărcătură spirituală pe care o conține pentru istoria și civilizația românească.

Conacul Brătienilor de la Florica (vedere frontală)

Revoluționar pașoptist și fondator al Partidului Național Liberal în 1875, Ion C. Brătianu a deținut mai multe mandate ministeriale în timpul domniei lui Carol I al României, în timpul războiului ruso-turc din 1877, Congresului de la Berlin, formării Regatului Român și revizuirii Constituției.

Ionel Brătianu a intrat în istorie ca artizanul reformelor care au stat la baza democrației interbelice – reforma agrară și reforma electorală, a ocupat funcția de Prim-ministru pentru aproape 12 ani, și a avut nu mai puțin de 25 de mandate ministeriale în timpul domniei regilor Carol I al României și Ferdinand I al României, dintre care cel de Ministru al Afacerilor Externe în perioada realizării Marii Uniri de la 1918.

Grupul statuar „La Vulturi”, amplasat pe dealul din apropierea Conacului Florica, realizat de artistul croat Meštrovic în amintirea lui Ion C. Brătianu și a fiilor săi, Ionel și Vintilă

Alți doi membri de marcă ai familiei au fost Dinu Brătianu (1866-1950) și Vintilă Brătianu (1867-1930), cel de al doilea și, respectiv, cel de al treilea fiu al lui Ion C. Brătianu. Primul dintre aceștia a reprezentat în parlament și guvern partidul liberal între 1910 și 1944, iar celălalt a deținut mandatul de Ministru de Război în perioada Primului Război Mondial, printre alte mandate în timpul regilor Carol I al României și Ferdinand I al României, precum și funcția de primar al Capitalei între 1907 și 1911. Victimă a regimului comunist, Dinu Brătianu a fost arestat în 1950 și trimis în închisoarea de la Sighet, unde a și murit.

Parcul domeniului Brătianu, în mijlocul căruia este amplasat Conacul Florica

Conacul Florica, în saloanele căruia s-au elaborat strategii în timp de pace și război, s-au dezbătut reforme, s-au alcătuit și destituit guverne, s-a realizat Independența și Unirea României, a fost locul vizitat de cele mai mari personalități ale politicii românești din perioada antebelică și interbelică, printre care: Regele Carol I al României, Regele Ferdinand I al României, Regina Elisabeta a României, Regina Maria a României, frații Nicolae și Ștefan Golescu, C.A. Rosetti, mareșalul Averescu, prințul Barbu Știrbey, I.G. Duca, precum și cunoscuți membri ai Partidului Național Liberal, cum au fost: Eugeniu Carada, Emil Costinescu, Grigore Ștefănescu, Vasile Conta, Nicolae Kalinderu, ofițeri ai armatei române și reprezentanți ai clerului.

Reședința cu un etaj și o terasă deschisă, construită de Ion C. Brătianu în stilul arhitectonic clasic românesc, după căsătoria cu Caliopia (Pia) Pleșoianu, în 1858, a luat locul clădirii cu patru camere și pivniță pentru vin, aparținând administrației moșiei Florica, unde marele om politic și fratele său, Dumitru, s-au născut.

O placă de marmură, amplasată pe fațada clădirii Conacului Florica, vine să confirme legătura  marelui om politic I.C. Brătianu cu acest spațiu binecuvântat

„Poziția acestei vile e sănătoasă și încântătoare, destul de sus, pe o coamă de munte, împrejmuită de vii… Din punctul cel mai înalt al vilei se desfășoară ochilor o panoramă măreață a Munților Carpați, de la Olt până la valea Buzăului.”

Așa descrie Carol I al României, într-o scrisoare datată octombrie 1868, casa ministrului său, Ion C. Brătianu, al cărui oaspete a fost în toamna anului 1868.

Din punctul cel mai înalt al vilei se desfășoară ochilor o panoramă măreață a Munților Carpați, de la Olt până la valea Buzăului

Amenajarea parcului de la Florica constituie contribuția Elisei Brătianu, soția lui Ionel Brătianu, la transformarea domeniului

Trei decenii mai târziu, casa „era încă așa cum o lăsase Ion Brătianu. Prispa…cu vederea ei frumoasă spre Argeș și spre Pitești; biblioteca începută încă de marele întemeietor; încăperile încă neschimbate”, după cum consemna Al. Iacovachi în însemnările sale memorialistice cu privire la vizita sa din 1896 la Florica.

Așa cum se prezintă astăzi, Conacul Florica este rezultatul concepției novatoare a lui Ionel I.C. Brătianu, de formație inginer, din a cărui inițiativă casa clădită de părintele său în 1858 este refăcută și extinsă pe parcursul a trei decenii și jumătate, începând cu anul 1889.

Conacul Florica, transformat după planurile arhitectului Petre Antonescu în decurs de trei decenii și jumătate (vedere frontală)

Transformarea reședinței Brătienilor s-a derulat sub îndrumarea arhitectului Petre Antonescu (1873-1965), promotorul stilului neoromânesc în prima jumătate a secolului al XX-lea. Printre edificiile realizate de Petre Antonescu se numără: Primăria Capitalei (1906-1910), realizată aproximativ în aceeași perioadă cu actualul Conac Florica, Primăria din Craiova (1912-1913), sediul Băncii Marmorosch-Blank (1915-1923), palatele de justiţie din Botoşani şi Buzău (1909-1912), Arcul de Triumf (1935-1936), dar și reședințele din București ale fraților Ionel și Vintilă Brătianu, situate pe străzile Biserica Amzei la nr. 6-9 și, respectiv, pe strada Aurel Vlaicu la nr. 19.

Un colț al terasei de la etajul I al Conacului Florica

Tot sub conducerea lui Petre Antonescu și la inițiativa lui Ionel I.C. Brătianu s-a realizat: modernizarea fermei de la Florica, renumită, încă de pe vremea lui Ion C. Brătianu, pentru producția de vin, țuică și lactate de o excelentă calitate, cripta care adăpostește sicriele cu trupurile neînsuflețite ale membrilor familiei Brătianu, biserica, clădirea de la Grădinari, de lângă biserică, crama și uzina electrică.

 Crama-uzina electrică, amplasată la intrarea în parcul domeniului Florica

Situată în stânga drumului care urcă spre Conacul Florica, la intrarea în parc, ferma a fost vândută după moartea lui Ionel Brătianu, în 1927, statului român.

Clădirea fostei ferme a Brătienilor de pe domeniul Florica (vedere dinspre drumul ce urcă la Biserica Florica)

Clădirile construite pe două nivele în stil neoromânesc în perioada 1905-1912, în care până nu demult, a funcționat Stațiunea de Cercetări și Producție Viti-vinicolă Ștefănești, sunt acum lăsate în paragină.

Curtea fostei ferme model de la Florica, dotată de Ionel Brătianu cu cele mai moderne utilități ale vremii, așa cum se prezintă ea astăzi (vedere din spate)  

Biserica familiei Brătianu, cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul” a fost construită pe un platou, în dreapta parcului, între anii 1905-1912, și sfințită în anul 1921.

Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” de pe domeniul Florica (vedere frontală)

Biserica Brătienilor de la Florica (Detaliu). Zidăria este realizată din blocuri de calcar de Albești. De remarcat torsadele sculptate, amintind prin caracteristici de bisericile tradiționale de lemn argeșene.

Aici a fost adus sicriul lui Ion C. Brătianu – înmormântat inițial pe dealul din apropierea conacului, alături de prima sa fiică, Florica, decedată la vârsta de trei ani, cu ocazia împlinirii unui secol de la nașterea acestuia.

Conacul Florica văzut de pe dealul unde au fost înmormântați Ion C. Brătianu și fiica sa, Florica, până în anul 1921

Șase ani mai târziu, în aceeași biserică a avut loc slujba de înmormântare a lui Ionel I.C. Brătianu, decedat la vârsta de 63 de ani, căruia, după nici trei ani, i-a urmat fratele său Vintilă Brătianu. Dinu Brătianu, mort în închisoarea de la Sighet, va fi depus la rândul său în capela familiei.

Cripta care adăpostește rămășițele pământești ale membrilor familiei Brătianu. În prim plan, sarcofagele cu sicriele lui Ion C. Brătianu și Ionel I.C, Brătianu, tată și fiu

Măstile mortuare ale celor doi Brătieni, Ion și Ionel, tată și fiu

În forma sa actuală, Conacul Florica este structurat pe trei niveluri, cuprinzând, în principal: un salon, odaia turcească, sufrageria, dormitorul musafirilor, dormitorul lui Ion C. Brătianu (păstrat nemodificat), camera de lucru, biblioteca, camera războaielor de țesut, camera de studiu a lui Ionel Brătianu, precum și două terase acoperite, amplasate la etajele I și al II-lea, care, la asfințit, oferă o panoramă unică asupra orașului Pitești.

Panorama care se dezvăluie de pe terasa acoperită situată la etajul al II-lea al Conacului Florica

Reședința Brătienilor cuprindea, de asemenea, o cameră destinată guvernantei care se ocupa de educația copiilor (Florica, Sabina, Ionel, Dinu, Vintilă, Maria, Tatiana și Pia).

Terasele acoperite de la etajele I și al II-lea ale conacului Florica, susținute de stâlpi din lemn de stejar. Tavanele sunt decorate cu grinzi aparente din lemn masiv.  

Până în anul 1948, când conacul a trecut în proprietatea Gospodărie de partid a P.M.R. (P.C.R.), dintre toate aceste încăperi, cea mai importantă a fost, fără doar și poate, biblioteca, apreciată de Constantin Argetoianu drept „cea mai însemnată bibliotecă particulară din România”.

Biblioteca Brătienilor, care, la acea dată, cuprindea zeci de mii de volume, reviste, incunabule, colecții de numismatică, timbre, tablouri și fotografii de familie, a fost distrusă în cea mai mare parte după confiscarea domeniului Brătianu. Doar o mică parte din cărțile donate, după moartea lui Ionel I.C. Brătianu, Academiei Române și altor câteva biblioteci, se mai păstrează.

Camera de studiu a lui Ionel I. C. Brătianu, situată la etajul al II-lea al clădirii

De o mare simplitate, camera lui Ion C. Brătianu cuprindea, pe lângă nelipsitele volume cu caracter istoric, pentru care acesta avea un adevărat cult, un pat de fier, o masă din lemn, câteva scaune și un jilț.

Conacul Florica văzut de pe aleea care urcă din parc spre intrarea din față

Deși din mobilierul și obiectele de decor de altădată nu se mai păstrează decât o masă din lemn masiv și un scrin, iar multe din încăperi și-au schimbat destinația inițială, biblioteca unicat, încastrată în pereții interiori și sobele cu cahle de Bistrița, datând din diferite perioade, lemnăria lucrată ca cercevele, ușa datată 1823, feroneria forjată și, nu în ultimul rând, fragmentele de arhitectură antică greco-romană fixate pe fațada clădirii constituie un argument în plus pentru care Conacul Florica merită vizitat.

„Cavalerul trac”, fragment de arhitectură greco-romană datând din secolul al II-lea D.C., încastrat în fațada Conacului Florica

Ușa terasei de la etajul I al Conacului Florica, o adevărată bijuterie lucrată în lemn, datând din 1823

Începând cu anul 1993, în incinta Conacului Florica funcționează Centrul de Cultură Brătianu, instituție patronată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și aflată în administarea Consiliului Județean Argeș.

Aleea care urcă prin parcul domeniului Brătianu spre Conacul Florica. In dreapta se află clădirea cramei și a uzinei electrice, pe acoperișul căreia Ionel Brătianu instalase un telescop.

Acces

Orașul Ștefănești (în trecut Florica), pe teritoriul căruia se găsește Conacul Florica, este situat la 5 km sud – est de Pitești, reședința județului Arges.

Taxa de vizitare a muzeului este de 4,8 lei pentru adulți și 2,4 lei pentru elevi, studenți și pensionari.

2 comentarii

Din categoria Conace boierești, Destinații de weekend, Familia Brătianu, Monumente istorice, Muntenia, Muzee, România, România, Turism de nișă, Zona Argeșului

Mânăstirea Rila, comoara națională a Bulgariei

Mânăstirea Rila este cel mai mare complex monahal de pe teritoriul Bulgariei și, totodată, unul din cele mai importante monumente culturale, istorice și arhitecturale cunoscute în Europa Răsăriteană.

Mânăstirea este situată la aproximativ 120 km sud de Sofia, pe versantul sudic al Munților Rila, la 1147 m altitudine.

Construită asemeni unei fortărețe medievale, mânăstirea adăpostește între zidurile sale din piatră un complex de clădiri nepereche, dispuse în jurul curții interioare largi, de forma unui patrulater neregulat.

Vedere din exteriorul Mânăstirii Rila spre una din intrări (Poarta Dupnitsa). Grosimea zidurilor de piatră variază în funcție de înălțimea acestora, de la 1,6 m (în bază) la 0,8 m (la partea superioară)

Accesul în interiorul mânăstirii se face prin două intrări, bine protejate de porți groase din fier, care, odată trecute, descoperă vederii fațade uluitoare ca stil și spațialitate, dominate de arce și coloane, scări de lemn și balcoane măiestrit sculptate.

Intrarea în Mânăstirea Rila prin Poarta Dupnitsa  

Porțile mânăstirii, cu arcadele frumos împodobite cu fresce, sunt deschise larg credincioșilor, îndemnându-i să pătrundă în vatra adevăratei credințe a ortodoxiei din Bulgaria (Poarta Samokov)

Complexul monahal de la Rila cuprinde o biserică centrală, construită în stilul arhitectonic bulgar de Renaștere Națională, un turn de veghe, datând din secolul al XIV-lea, precum și o parte rezidențială, care adăpostește aproximativ 300 de chilii, patru capele, stăreția, bucătăria, biblioteca și camerele de oaspeți din incinta mânăstirii.

Vedere de ansamblu din curtea Mânăstirii Rila 

Mânăstirea este închinată Sfântului Ioan de Rila († 946) – un mare sfânt eremit de origine bulgară, despre care se crede că ar fi pus bazele primului așezământ monahal de aici în secolul al X-lea.

Născut în preajma anului 876 nu departe de locul în care se află situată mânăstirea, Sfântul Ioan a renunțat la viața lumească, după moartea părinților săi, retrăgându-se la doar 25 de ani, în izolare, rugăciune și post.

Odată ajuns în ținutul Munților Rila, fostul păstor și-a găsit adăpost într-o peșteră din apropierea actualei mânăstiri, unde a fost descoperit de țarul Petru I, care l-a ajutat să construiască nu departe de acel loc o așezare monahală. 

Trecut la cele veșnice, s-a arătat în vis ucenicilor săi, cerându-le să-l ducă în cetatea Serdica (Sofia) – locul de origine al tatălui său, și, cu această ocazie, descoperindu-i-se trupul neîntinat, a căpătat un loc etern în canonul orthodox bulgar.

Sfântul Ioan de Rila este înfățișat în mod athonit, ca urmare a influențelor Muntelui Athos (Intrarea în capela Sf. Ioan de Rila, a bisericii centrale din Mânăstirea Rila)

Moaștele sale, despre care se crede că au aceleași puteri miraculoase și vindecătoare ca însuși Ioan, au ajuns, după cucerirea zonei Serdica, în 1183, la Esztregom, capitala Ungariei, unde au rămas timp de patru ani. Trimise înnapoi în Serdica, acestea au fost mutate în 1194 la Veliko Târnovo, de unde au fost aduse, în 1469, la Mânăstirea Rila, unde au rămas până astăzi. Din păcate, însă, doar mâna stângă a Sfântului Ioan se mai păstrează.

Testamentul Sfântului Ioan de Rila, întocmit din nețărmurită dragoste pentru discipolii săi întru credință, a constituit o adevărată carte de căpătâi pentru călugări, preoți și  următoarele generații.

Peștera în care Ioan și-a petrecut 12 ani din viață se găsește la nord-est de mânăstire și poate fi vizitată.

Cea mai veche mențiune documentară a Mânăstirii Rila se găsește în lucrarea lui Ioan Scylitzes intitulată „Viața Sfântului Ioan de Rila”, scrisă în perioada 1173-1180. 

Datorată donațiilor importante primite de la regii bulgari, mânăstirea a cunoscut în următoarele trei secole, perioade de mare înflorire, culminând cu o adevărată renaștere a așezământului, în secolul al XIV-lea, când au fost construite un turn de veghe („Turnul lui Hreliov”) și o biserică cu o singură navă. Din aceste două structuri, doar turnul a supraviețuit până astăzi.

„Turnul lui Hreliov”, cea mai veche structură din secolul al XIV-lea păstrată în Mânăstirea Rila

De la mijlocul secolului al XV-lea, când a fost aproape complet distrusă de turci, și până în secolul al XIX-lea, mânăstirea a fost incendiată și abandonată de monahi în repetate rânduri. 

Incendiul izbucnit în data de 13 ianuarie 1833, cel mai devastator din istoria așezământului monahal, a produs numeroase daune, atât corpului vechi al mânăstirii, cât și părților mai noi ale acesteia. Restaurarea, care a cuprins jumatate din suprafața mânăstirii, a fost încheiată în anii 60 ai secolului al XIX-lea, după mai bine de 30 ani.

Cea mai mare parte a construcțiilor din actualul complex datează din perioada de avânt a mișcării de Refacere Națională (1833-1847).

Biserica centrală și o aripă din partea rezidențială a Mânăstirii Rila, ridicate după incendiul din 1833  

Actualul corp principal al mânăstirii a fost reconstruit în perioada 1816-1847, iar aripii estice i-a fost adăugată o nouă structură, între 1960-1964, care adăpostește un muzeu.

Structura ridicată în anii ‛60, care adăpostește Muzeul Economatului (Mânăstirea Rila)

Printre exponatele de o excepțională valoare, păstrate aici se numără: ușile originale ale bisericii construite în secolul al XIV-lea odată cu „Turnul lui Hreliov”, o bogată colecție de icoane și odoare bisericești, precum și „Crucea lui Rafail”, o uluitoare operă de artă, prezentând pe o bucată de lemn, în formă de cruce, având dimensiunile de 81 cm x 41 cm, 104 scene religioase și 650 de figuri în miniatură, a cărei realizare a durat nici mai mult nici mai puțin decât 12 ani (1790-1802).

In forma sub care se prezintă astăzi, complexul monahal de la Rila este considerat, pe bună dreptate, comoara națională a Bulgariei, precum și simbolul acesteia.

Vedere din curtea Mânăstirii Rila

Mânăstirea Rila a fost declarată monument istoric și arhitectural național în anul 1976, iar din anul 1983, figurează pe lista Patrimoniului Universal Cultural UNESCO.

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – biserica centrală a Mânăstirii Rila

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a fost construită între anii 1834-1837, de un maestru zidar, care a lucrat și în Sfântul Munte Athos, la dreapta”Turnului lui Hreliov”, în mijlocul curții mânăstirii, pe amplasamentul vechii biserici medievale a lui Hreliov, datând din secolul al XIV-lea.

Biserica  „Nașterea Maicii Domnului” a Mânăstirii Rila, ridicată pe locul fostei biserici a lui Hreliov din secolul XIV-lea

Arhitectura acesteia, asemănătoare marilor mânăstiri athonite, include elemente medievale si baroce.

Trei din cele cinci domuri ale bisericii „Nașterea Maicii Domnului” constituie axa spațiului central al bisericii, care atinge 14 m/31 m (Mânăstirea Rila)

Construcția din piatră și cărămidă are cinci domuri, două capele laterale – iconostasul Sfântului Nicolae și, respectiv, iconostasul Sfântului Ioan de Rila, precum și un portic deschis spre vest, nord și sud.

Porticul monumental al bisericii „Nașterea Maicii Domnului” a Mânăstirii Rila

Iconostasul Sfântului Nicolae, considerat ca fiind preluat din vechea biserică medievală, ridicată de Hreliov Dragovol, este mai mic decât iconostasul Sfântului Ioan de Rila și prezintă numeroase urme de înlocuire și adaptare a diferitelor părți componente.

Intrarea în capela Sf. Nicolae a bisericii centrale din Mânăstirea Rila

Prețioasă operă de sculptură în lemn, iconostasul Sfântului Ioan de Rila este extrem de minuțios realizat și incredibil de bogat ornamentat.

Intrarea în capela Sf. Ioan de Rila a bisericii centrale din Mânăstirea Rila

Iconostasul central, realizat între anii 1839 si 1842, este opera unui grup de sculptori conduși de Atanas Teladour, care au investit în această lucrare toată experiența acumulată peste generații în Școala Bulgară de Sculptură. Dimensiunile și compozitia iconostasului sunt de neegalat în spațiul balcanic, iar culorile cu care acesta este pictat se află într-o perfectă armonie cu cele care acoperă pereții interiori ai bisericii.

Iconostasul central al Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Mânăstirea Rila

Trei din cele cinci domuri constituie axa spațiului central al bisericii, care atinge impresionantele dimensiuni de 14 m/31 m.

Frescă amplasată la intrarea în biserica centrală  a Mânăstirii Rila

Biserica este bogat ornamentată la exterior cu picturi și fresce, prezentând scene biblice cum sunt: scena Judecății de Apoi, Adam și Eva, Botezul Domnului Iisus Hristos.

Fresce înfățișând diferite scene biblice (Biserica centrală a Mânăstirii Rila)

Frescele din Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” au fost realizate, între anii 1840-1848, de câțiva dintre cei mai valoroși pictori bulgari ai vremii, majoritatea aparținând Școlii de Pictură Samokov, printre care: Zaharia Zograph, Dimiter Zograph și Stanislav Dospevski, ajutați de Ivan și Nikola Obrazopissets, precum și de un grup de artiști din Bansko, conduși de Dimiter Molerov.

Pictură în frescă de o excepțională frumusețe, realizată cu mai bine de 150 de ani în urmă (Biserica centrală a Mânăstirii Rila)

Aceștia au pictat: pereții interiori ai bisericii, cupolele si fațadele ascunse, precum și alte 40 de icoane mari, pentru iconostas, alaturi de altele mai mici.

Vedere din interiorul bisericii centrale a Mânăstirii Rila, unică în spațiul balcanic

„Turnul lui Hreliov”

„Turnul lui Hreliov”, singura clădire originală aparținând vechiului așezământul monahal întemeiat în secolul al X-lea,  care se păstrează în incinta Mânăstirii Rila, constituie dovada strălucitului talent artistic și tehnicii de lucru desăvârșite stăpânite de maeștrii bulgari ai epocii medievale.

 „Turnul lui Hreliov” din incinta Mânăstirii Rila

Turnul a fost ridicat în scop defensiv, în perioda 1334-1335, la inițiativa protospătarului Hreliov – Hrelju Dragovol, un vasal al regelui sârb Stefan Dushan (1331-1355).

Vedere generală a „Turnului lui Hreliov” din incinta Mânăstirii Rila

Austeră și impunătoare prin dimensiuni, construcția cu baza de formă pătrată, prevăzută cu creneluri, platformă la partea superioară și guri de tragere, deschise în zidurile groase de aproape 2 m, are aspectul unei fortărețe.

Turnul de veghe ridicat de Hreliov Dragovol în secolul al XIV-lea (Mânăstirea Rila)

Contraforții din piatră masivă se unesc la partea superioră în arce, abordare arhitectonică unică pentru perioada în care a fost construit edificiul de apărare.

Singura intrare în turn se găsește la primul etaj al clădirii, unde, în prezent, se poate ajunge urcând treptele unei scări de lemn (la vremea aceea se foloseau scări de frânghie). De aici, accesul la celelalte patru niveluri ale clădirii, a cărei înălțime atinge 23 m, se realizează prin intermediul unei scări late de piatră, construită în grosimea zidurilor. În acest fel, fiecare etaj, prevăzut cu podele din lemn, luminatoare, chiar și loc de spălat (etajul al doilea), putea funcționa ca spațiu de locuit temporar.

„Turnul lui Hreliov” datând din secolul al XIV-lea din incinta Mânăstirii Rila. După aproape cinci secole, în anul 1844, construcției i s-a adăugat o clopotniță.

Picturile originale în frescă, care împodobesc „Turnul lui Hreliov”, ilustrând scene din viața Sfântului Ioan de Rila și din Vechiul Testament, se numără printre cele mai valoroase monumente artistice păstrate la Mânastirea Rila.

„Turnul lui Hreliov” din incinta Mânăstirii Rila (detaliu)

Alte compoziții minunate, în stare foarte bună de conservare, înfățisându-i pe profeții Ilie, Iezechiel, David și Ghedeon, precum și Sfânta Treime, datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Capela Preobrajnenie (Schimbarea la Față), una din cele mai vechi capele ale complexului monastic, situată la ultimul nivel al turnului, conține o colecție impresionantă de picturi în frescă viu-colorate, de o neasemuită frumusețe, datând din secolul al XIV-lea, monumente de artă medievală de pe teritoriul Bulgariei de excepțională valoare.

Partea rezidențială a complexului monahal de la Rila  

Partea rezidentială a complexului monahal, construită pe patru etaje, adăpostește mai bine de 300 de chilii, patru capele, stăreția, bucătăria, biblioteca și camere de oaspeți.

Una dintre aripile destinate părții rezidențiale a complexului monahal de la Rila

Dintre clădirile cu destinație rezidențială, cea mai interesantă, ca mod de realizare, este bucătăria, numită în limba bulgară „magernitsa”, situată la parterul clădirii, prevăzută la partea superioară cu o deschidere de forma unui uriaș șemineu din piatră, care străbate toate etajele, pentru a lăsa fumul să iasă afară, terminându-se pe acoperiș.

Aripa de vest destinată părții rezidențiale, care adăpostește bucătăria Mânăstirii Rila

Unică prin concepție arhitecturală și alcătuire, structura piramidală, construită prin aranjarea a 10 rânduri consecutive de arce, unele peste altele, pe o suprafață octagonală, este susținută de 4 arce masive, pe o bază de formă pătrată. Rezultatul constă într-o echilibrare perfectă a construcției cu înălțimea de 22 m, a cărei rezistență a fost dovedită în decurs de mai bine de un secol.

Bblioteca mânăstirii cuprinde 250 de manuscrise de cărți în limbile slavonă și greacă, datând din secolele XI-XIX, de o deosebită valoare istorică și artistică, precum și peste 9000 de cărți vechi,  aparținând secolului al XVI-lea, printre care un „Tetraevangheliar” de la 1512, publicat la Târgoviște, cărți tipărite la Veneția în 1619, numeroase cărți vechi rusești, unele în ediții rare tipărite la Vilno.

Chiliile prezintă o arhitectură unică – verande spațioase, decorațiuni sculptate în lemn, tablouri și mobilier.

Vedere dinspre biserica centrală spre chiliile monahilor din Mânăstirea Rila

Complexul monahal mai cuprinde: 30 de ateliere de pictură, multe din ele decorate cu fresce și tapiserii viu-colorate; trapeza; câteva încăperi aparținând starețului; un spital; o cameră de depozitare a veselei; patru mari capele dispuse câte una pe fiecare etaj; depozite și bucătării (moara, bucătăria pentru oaspeți, brutăria, ferma de produse lactate).

Brutăria Mânăstirii Rila, de unde pot fi cumpărate popularele „mekitsi”  

Mânăstirea Rila este vizitată în decursul anului de un număr mare de turiști și pelerini, care, la vederea arhitecturii unice și a frescelor pictate în culori strălucitoare, de o frumusețe tulburătoare, sunt copleșiți de o emoție puternică, dublată de bucuria resimțită la trecerea pe dinaintea raclei cu moaștele Sfântului Ioan.

Un grup de pelerini sosiți la Mânăstirea Rila, pentru a-și aduce ofranda de credință Sfântului Ioan de Rila, căruia i se datorează ridicarea acestei lavre a ortodoxiei bulgare, cunoscută în întreaga lume

În zilele când mânăstirea își celebrează ocrotitorul – ziua prâznuirii Sfântului Ioan de Rila (18 august), aducerea sfintelor sale moaște din Sofia în Târnovo (19 octombrie) și ziua aducerii sfintelor sale moaște în Mânăstirea Rila (1 iulie), numărul de credincioși sosiți în pelerinaj este impresionant.

Acces

Complexul monahal este situat la 120 km sud de Sofia și la 18 km de orașul Rila, în parcul natural „Mânăstirea Rila”.

Drumul spre Mănăstirea Rila trece pe lângă abrupturi de rocă și izvoare, despre care se spune că au puteri tămăduitoare

Accesul la Mânăstirea Rila se face din șoseaua E79, care leagă capitala Bulgariei de punctul de trecere a frontierei spre Grecia, Kulata, din care, după aproximativ 90 km sud de Sofia, se virează, spre stânga, pe un drum asfaltat, care duce direct la mânăstire (30 km). 

Harta amplasării clădirilor în Mânăstirea Rila

1 Poarta Dupnitsa 11 Muzeul de Etnografie
2 Biserica centrală 12 Biblioteca
3 „Turnul Hreliov” 13 Muzeul Camerelor de Oaspeți
4 Muzeul de Istorie 14 Poarta Samokov
5 Recepția 15 Poșta
6 Bucătăria mânăstirii 16 Brutăria
7 Departamentul de pompieri 17 Hotel-Restaurant
8 Muzeul Economatului 18 Primăria
9 Birouri 19 Toaleta publică
10 Expoziția de icoane 20 Osuarul

2 comentarii

Din categoria Bulgaria, Călătorii, Lăcașe de cult, Monumente istorice, Turism de nișă

Pobitite Kamani, pădurea de piatră de lângă Varna

Pobitite Kamani, în traducere din limba bulgară „pietre înfipte în pământ”, constituie la 18 km vest de Varna un fenomen natural nu mai puțin spectaculos decât Vulcanii Noroioși de la Berca-Scorțoasa.

Plimbarea printre coloanele de la Pobitite Kamani pare la fel de ireală ca și vederea vulcanilor noroioși în plină activitate

Pe o suprafață de 7 km2, câteva sute de coloane de rocă albicioasă, cu înălțimea de până la 7 m și diametrul cuprins între 0,5 m și 2,5 m, semănând cu niște trunchiuri de copaci pietrificate, cele mai multe înțepenite în substrat în poziție verticală, grupate sau izolate, alcătuiesc o neobișnuită pădure de piatră, formată cu 50 milioane de ani în urmă.

 Pădurea de coloane din piatră albicioasă Pobitite Kamani

Grup de coloane din piatră albicioasă Pobitite Kamani (detaliu)

 Înălțimea unei coloane poate atinge 7 m

Unele dintre aceste coloane de piatră sunt fragmentate în două sau trei segmente, altele se găsesc în poziție culcată, asemeni unor trunchiuri dezrădăcinate.

Coloane segmentate din grupul „Dikilitash”

Coloană în poziție orizontală, umplută pe dinăuntru cu nisip

Zona înconjurătoare, nisipoasă, săracă în vegetație, imprimă locului aspectul de teren deșertic.

Una din puținele pete de culoare ce apar în peisaj

Dintre cele 7 grupuri mari de coloane, care se dezvăluie în peisajul fascinant, cel mai impresionant și, totodată, cel mai bine conservat este grupul „Dikilitash”.

Formațiuni din grupul „Dikilitash” (Pobitite Kamani)

În cadrul grupului „Karierata” sunt vizibile câteva decopertări naturale, dar și unele săpate de mâna omului, care au atras atenția cercetătorilor încă de acum patru decenii, pe când în zonă funcționa o carieră de nisip, în prezent închisă. Aici, într-un perete de 25 m înălțime, pot fi identificate patru stadii de dezvoltare a coloanelor, într-o mare varietate de forme, precum și stratele de calcare din baza acestora.

Perete decopertat al vechii cariere de nisip (grupul „Karierata”)

In decursul timpului, natura a modelat unele dintre structurile izolate, transformându-le în sculpturi unicat, reprezentând animale, obiecte, oameni sau creaturi fantastice („Paznicii de piatră”, „Tronul”, „Cămila”, „Marele Falus”, „Fântâna înghețată”, „Leul de piatră”, „Ciupercile”).

„Paznicii de piatră”(Pobitite Kamani)

 „Marele Falus” (Pobitite Kamani)

In ceea ce privește originea fenomenului Pobitite Kamani, au fost formulate mai multe ipoteze, începând cu acțiunea mecanică a factorilor de mediu asupra structurilor existente, precipitarea carbonaților din apele subterane (modul de formare a stalactitelor), complexe de corali, bioconstrucții algale și pădure pietrificată. Controversată încă, formarea carbonaților în zona Pobitite Kamani pare să aibă origini complexe.

Formațiunile geologice care alcătuiesc Pobitite Kamani au fost incluse, începând din anii ‛30 ai secolului trecut, în rezervația geologică cu același nume, prima de acest fel din Bulgaria, iar în prezent se află pe lista monumentelor naturale propuse a face parte din patrimoniul universal UNESCO.

Acces

Accesul spre rezervația „Pobitite Kamani” se face din orașul Varna, urmând E70 Varna-Shumen (Sofia) și apoi vechiul drum parțial modernizat, care duce spre Devnia.

Intrarea în zona marcată “Pobitite Kamani” se face direct din drumul asfaltat, după achitarea taxei de vizitare în valoare de: 3 BGN  pentru adulți, 2 BGN pentru studenți și elevi.

6 comentarii

Din categoria Bulgaria, Călătorii, Monumente ale naturii, Vacanţe