Arhive pe etichete: Flåm

„Norway in a Nutshell” (III), din Ghid de vacanţă – OSLO

p1190601

Aşteptând frumos încolonaţi permisiunea de îmbarcare în celebrul Flåmsbana

Înconjurată de munţi cu înălţimea de peste 1400 m, linia de cale ferată Flåm-Myrdal este una dintre cele mai spectaculoase din lume şi totodată, una din cele mai importante realizări în domeniu.

Celebra cale ferată, cu o vechime de 65 de ani, face legătura între fiordul Aurland (Flåm) şi vârful muntelui (Myrdal), urcând câte 1 m în altitudine la fiecare 18 m lungime parcursă.

80 % din traseul acesteia are o înclinare de 55 0/00, echivalentul a 1:18.

Pe cei 20 km, cât reprezintă distanţa între Flåm (2 m altitudine) şi Myrdal (866 m altitudine), trenul străbate 20 de tuneluri, care însumează o lungime de 6 km, parcurgând o diferenţă de nivel de 864 m.

18 din cele 20 de tuneluri au fost săpate manual, fiecare metru excavat în inima muntelui necesitând nu mai puţin de o lună de muncă grea pentru o întreagă echipă de muncitori.

Pentru a preîntâmpina riscul avalanşelor, calea ferată intersectează râul şi albia acestuia de trei ori în decursul călătoriei. În loc să se construiască poduri, râul a fost deviat printr-un tunel, pe sub calea ferată.

Călătoria de la Flåm la Myrdal oferă o panoramă a celor mai sălbatice peisaje din munţii Norvegiei: râuri care străbat ravene adânci, cascade care cad pe abrupturile de stâncă, vârfuri pudrate cu zăpadă şi ferme izolate căţărate spectaculos pe pante.

Trenul porneşte din gara Flåm, situată nu departe de port.

p1190610

Flåmsbana, gata de plecare spre Myrdal 

După nici 3 km, se trece pe lângă o bisericuţă de lemn, datând din anul 1667.

p1190626

p1190633

În apropierea bisericii, se poate vedea monumentul din piatră ridicat în memoria poetului Per Sivle, originar din zonă.

În dreapta, pe fundal, vârful muntelui Vidmesnosi (1269 m) se înalţă maiestuos spre cer, atrăgând privirile călătorilor şi datorită impresionantei cascade Rjoande, căzând de la 140 m pe versant.

p1190641

Cascada Rjoande

p1190628

Flåmsdalen şi cascada Rjoande

Trenul lasă în urmă câmpiile înverzite şi livezile din vale, continuându-şi deplasarea în lungul râului şi prin tunelurile săpate în stâncă.

Calea ferată întretaie valea şi râul de trei ori, fără să treacă peste vreun pod.

În staţia Berekvam, linia este dublată pentru a permite trenurilor venind din sensuri opuse să treacă unul pe lângă altul.

p1190662

Trenurile pereche trecând unul pe lângă celălalt în Berekvam

Aici, peisajul sălbatic, masivele colţuroase de stâncă şi curgerile de apă repezi, prelinse pe pantele văilor, precum şi râul înspumat, cu ravene adânci şi înguste, crează o imagine fascinantă.

La Blomheller, pantele muntelui stau mărturie a numeroaselor avalanşe, prin intermediul cărora forţele naturii şi-au dovedit, nu de puţine ori, supremaţia.

p11906751

Kårdal este un loc renumit în întreaga vale Flåm, datorită modernei ferme montane pentru creşterea caprelor. Peisajul din jurul fermei, care găzduieşte în prezent peste 300 de exemplare, este dominat de păşuni de un verde crud, pante împădurite şi vârfuri îmbrăcate în nori, ca fundal.

p1190678

Imediat ce trenul iese din Nåli, unde se află cel mai lung tunel (1320 m) de pe ruta Flåm-Myrdal, se întrezăreşte cea mai interesantă şi spectaculoasă imagine a urcuşului spre Myrdal – linia de cale ferată cu patru nivele distincte, pe partea muntelui, şi o parte din gara Myrdal.

p1190683

În acelaşi timp, se poate vedea vechiul drum, cu cele 21 de serpentine, urcând pe abruptul masiv Myrdalsberget.

p1190684

Rollarvegen, vechiul drum cu 21 de serpentine strânse

Oprirea la Kjosfossen este unul din principalele motivele pentru care călătoria cu trenul între Flåm şi Myrdal nu trebuie sub nici o formă ratată.

În nici un alt loc din lume, călătorilor nu li se oferă ocazia să coboare special din tren pentru a vedea, filma şi fotografia, de la câţiva metri distanţă, o cascadă de talia celei întâlnite la Kjosfossen.

p1190701

Ridicând privirea către cer, nu vezi decât apă, curgând vijelios în cascade pe versantul abrupt al muntelui. Pe măsură ce se apropie de vale, şuvoiul nestăvilit, venind din înalt, se transformă, urlând, într-o spumă albă şi rece.

p1190694

Nu apuci să te dezmeticeşti bine şi să imortalizezi imaginile incredibile înregistrate de propria retină, că din eter se porneşte o muzică divină, de o sonoritate nemaiîntâlnită.

Copleşit de spectacolul seducător de sunet şi lumină, care ţi se oferă gratuit, ai impresia că nimic neobişnuit nu se mai poate întâmpla.

p1190695

Greşit, greşit, greşit, pentru că din aburii de spumă se conturează, mai întâi, în fundal, pentru ca apoi să apară, nu foarte departe de tine, în deplinătatea frumuseţii sale sălbatice, aproape nepământene, o fee nordică, despletită, unduindu-se într-un dans numai de ea ştiut.

Nu poţi decât să amuţeşti, să te freci insistent la ochi, crezând că visezi, şi, dacă ai şansa să-ţi revii până la plecarea trenului, să faci o fotografie.

p1190702

Din nefericire pentru mine, am rămas doar cu amintirea.

În continuare, trenul trece printr-un tunel „în ac de păr”, făcând o întoarcere de 180°. O deschidere făcută special prin tunel, lasă vederii o imagine panoramică fabuloasă. La câteva sute de metri sub fereastra vagonului, râul aduce cu o panglică argintie aruncată pe fundul văii, în timp ce, sub ochii tăi, versantul abrupt, pe care se găseşte linia de cale ferată, este tăiat de o prăpastie adâncă.În Reinungvatnet, se zăreşte un lac de munte, chiar înainte de a vedea pentru ultima oară munţii şi ţinuturile zonei Vatnahalsen.

p1190705

Aici se află Hotelul „Vatnahalsen”, cunoscut şi ca „St. Moritz” al Nordului, un popular hotel montan, deschis tot timpul anului.

Călătoria continuă prin câteva tuneluri protejate împotriva depunerilor de zăpadă.

O deschizătură în tunel face posibilă aruncarea unei ultime priviri asupra văii Flåm, înainte ca trenul să ajungă în Myrdal.

p1180708

În Myrdal, se schimbă trenul, pentru a ajunge în Oslo, punctul final al excursiei „Norway in a Nutshell”, începută în Bergen.

p1180709

Linia de cale ferată dintre Bergen şi Oslo a fost inaugurată în anul 1909.

Lucrările la derivaţia Flåm au început în 1923, pentru a asigura transportul spre Sognefjord, şi au durat până în 1936.

O adevărată operă de artă pusă în slujba omului, linia de cale ferată Flåm-Myrdal râmâne simbolul curajului şi puterii din vremurile de mult apuse.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Călătorii, Norvegia, Vacanţe

“Norway in a Nutshell” (II), din Ghid de vacanţă – OSLO

Gudvangen este un sat din municipalitatea Aurland, care se situează în interiorul fiordului Nærøy, inclus în patrimonial universal UNESCO.

p1190352

În faţa magazinului de suveniruri din port, aşteptând demararea îmbarcării

Din Gudvangen, călătoria „Norway in a Nutshell” începută în Bergen, continuă cu explorarea fiordurilor Nærøy şi Aurland.

Timp de 2 ore, cât durează drumul pe apă între Gudvangen şi Flåm, punctul final al călătoriei pe fiorduri, feribotul se strecoară cu îndemânare printre munţi înalţi cu versanţi abrupţi, cufundaţi în apele limpezi şi reci ale mării, trecând pe lângă zeci de cascade tumultuoase şi rare ferme izolate cocoţate într-o poziţie precară pe vârfurile de stâncă acoperite de zăpadă.

p1190384

Explorarea fiordului Nærøy, cel mai îngust fiord din lume, reprezintă o experienţă inimaginabilă.

Faţă de lăţimea maximă a fiordului Nærøy, care nu depăşeşte 250 m, înălţimea masivelor muntoase, de 7 ori mai mare, printre care feribotul îşi croieşte drumul, este de-a dreptul copleşitoare.

Se spune că nicăieri în lume nu ai ocazia să vezi un asemenea peisaj marin.

Pe fiordul Nærøy, privirea nu ţi se pierde în orizonturile largi, în întinderile de ape fără sfârşit şi în cerul deschis de deasupra, cum se întâmplă atunci când călătoreşti pe mare.

Aici, în inima fiordului, orizontul este definit de pereţii abrupţi de stâncă, de 1800 m înălţime, iar cerul deschis deasupra se limitează la un petec de albastru pur, întrezărit dintre vârfurile muntoase, acoperite de nori alburii.

p1190387

Eşti totuşi pe mare, chiar dacă, teoretic, te afli în interiorul continentului.

În dreptul satului Bakka, cu o populaţie permanentă de 13 locuitori, se află cel mai îngust sector al Nærøyfjord.

p1190408

Mica aşezare rurală Bakka, cu biserica sa din lemn vopsit în alb

Prima oprire a feribotului este la Dyrdal, unde vechile ferme şi-au schimbat destinaţia în căsuţe de vacanţă.

p1190431

Dyrdal

Privind spre cer, dai cu ochii de câte o mică fermă, agăţată de versantul aproape vertical. Numele generic al acestor gospodării este „Stigen”, termenul având semnificaţia de „scară”.

Incredibil, dar pentru a ajunge la aceste ferme izolate, cu o tradiţie de peste 3000 de ani, trebuie să urci o scară.

p1190460

Ferma Stigen, cu pereţi albi, cocoţată în vârf de stâncă, la 300 m înălţime de nivelul mării

Se spune că aici copiii erau legaţi cu o frânghie rezistentă, pentru a nu se rostogoli pe pantele abrupte în apa fiordului.

Curios este faptul că fermele de acest gen sunt încă locuite.

Trecerea din întunecatul fiord Nærøy în însoritul fiord Aurland este de un contrast uluitor.

p1190441

Aurlandfjord reprezintă un braţ al fiordului Sogne, considerat de norvegieni cel mai lung (204 km) şi mai adânc (1308 m) din lume.

Recordul absolut în ceea ce priveşte lungimea, este deţinut de un fiord din Groenlanda, cu o lungime de 2 ori mai mare cu cea a Sognefjord, dar suprafaţa acestuia este acoperită cu gheaţă aproape tot timpul anului.

p11904501

Feribotul opreşte pentru câteva minute în Undreal şi Aurland pentru preluarea sau lăsarea pasagerilor.

Undredal este un sătuc, situat în fiordul Aurland, care se mândreşte cu una dintre cele mai vechi biserici realizate din şipci de lemn din lume (1147).  Satul are 130 de locuitori şi 500 de capre şi este renumit pentru brânza de capră, făcută şi acum în casă, după reţeta tradiţională.

p1190474

Undredal, satul cu 130 de locuitori şi 500 de capre

p1190490

Întunecatul Nærøyfjord văzut dinspre însoritul Aurlandfjord

Aurland este centrul administrative al municipalităţii. Aici se găseşte o veche biserică din piatră, datând din secolul al XIII-lea.

p1190503

Feribotul se cască precum gura unei balene pentru debarcarea călătorilor în Aurland

p1190506

Aurland

Flåm, punctual terminus al călătoriei pe fiord incluse în „Norway in a Nutshell„, este situat pe braţul interior al Sognefjord.

Înconjurat de versanţi muntoşi abrupţi, străpunşi de văi înguste şi cascade, zona Flåm este paradisul iubitorilor naturii pure.

p1190559

Debarcarea în portul Flåm

După debarcarea în Flåm, turiştii au la dispoziţie 1 oră şi 30 minute, pentru cumpărături, înainte de pornirea în călătoria cu trenul pe renumita cale ferată Flåm – Myrdal, una dintre cele mai spectaculoase din lume.

p1190576

Magazinele de suveniruri din Flåm practică preţuri mult mai mici comparativ cu cele din Gudvangen, iar oferta de produse este mult mai largă.

În plus, aici ţi se oferă posibilitatea să cumperi în regim „tax free”. Condiţia este ca suma cumpărăturilor să depăşească 320 kr.

Scrie un comentariu

Din categoria Călătorii, Monumente ale naturii, Norvegia, Vacanţe