Arhive pe etichete: agenţii de turism

Alegerea modalităţii de transport spre destinaţia de vacanţă

Ca şi pentru alegerea ofertei de masă, primul lucru pe care trebuie să-l stabiliţi înainte de a începe studierea propriu-zisă a ofertelor este tipul serviciilor de transport potrivite propriilor preferinţe.

Potrivit unui studiu realizat în exlusivitate pentru ziarul „Adevărul” de ISRA Center Marketing Research, dintre turiştii  care îşi petrec vacanţele în străinătate:

  • peste 40% folosesc avionul pentru a ajunge la destinaţie. Varianta de transport cu avionul, deşi mai costisitoare şi nu întrutotul lipsită de riscul surprizelor neplăcute, este preferată pentru destinaţiile de vacanţă situate la distanţe mari de România. Dacă aveţi proasta inspiraţie să contractaţi direct serviciile de transport ale unor companii low-cost sau să achiziţionaţi pachete de vacanţă care includ transportul cu curse charter, veţi fi mai mult ca sigur dezamăgiţi, chiar dacă serviciile de cazare şi masă oferite de agenţie vor fi de cea mai bună calitate. Pregătiţi-vă sufleteşte să pierdeţi ore întregi în aeroport, aşteptând îmbarcarea. Personal, recomand familiilor cu copii şi persoanelor în vârstă să nu recurgă la acest tip de servicii de transport.
  • 30% merg cu maşina personală. Varianta transportului cu maşina garantează cea mai mare libertate de mişcare şi, prin acesta, posibilitatea desfăşurării vacanţei după programul propriu.
  • 20% apelează la autocar. Varianta de transport cu autocarul reprezintă o alternativă, deloc de neglijat, la transportul cu maşina, pentru turiştii care preferă experienţa la drum lung a şoferilor profesionişti unei călătorii obositoare la volanul propriei maşini, precum şi pentru persoanele care nu dispun de un mijloc de transport.
  • 10% apelează la tren. Varianta de transport cu trenul este la fel de costisitoare şi expusă la riscuri ca şi varianta de transport cu avionul. Întârzierile sunt mai mult decât frecvente, numeroase trenuri sunt anulate, determinând pierderea legăturilor şi staţionarea neplanificată în gări, iar pe unele porţiuni din rutele spre ţările din vestul Europei extrem de nesigure sub aspectul siguranţei personale şi a bunurilor deţinute.

Pentru vacanţele petrecute în ţară, aproximativ 6 din 10 români din mediul urban folosesc maşina personală şi un sfert din ei merg cu trenul.

După ce aţi stabilit varianta serviciilor de transport pe care o preferaţi şi suma alocată acestui serviciu, puteţi trece la studirea ofertelor de transport.

– Procedând în mod similar alegerii ofertei de cazare, informaţi-vă care este preţul serviciilor de transport cu autocarul, oferite de agenţiile turistice în perioada în care doriţi să plecaţi în vacanţă. Comparaţi-l cu costul serviciilor de transport, în aceeaşi variantă, oferite de firmele transportatoare care efectuează curse regulate înspre/dinspre destinaţia de vacanţă dorită, pentru estimarea preţului mediu al acestui serviciu.

– Calculaţi apoi preţul mediu al transportului cu maşina, incluzând combustibilul, taxele de pod, taxele de drum şi taxele de autostradă, comparaţi-l cu preţul practicat de firma transportatoare pe care aţi contactat-o şi cu oferta  de transport a agenţiilor de turism.

Pentru aceasta, vă propun să accesaţi următoarele surse de informaţii:

  • site-urile agenţiilor de turism
  • site-urile agenţiilor de transport pe căile ferate
  • site-urile companiilor aeriene
  • site-urile companiilor de transport persoane
  • site-uri specializate în publicarea impresiilor turiştilor care şi-au petrecut vacanţa în localitatea aleasă de voi, oferind posibilitatea de a comunica cu aceştia pentru obţinerea de informaţii suplimentare privind transportul: www.tripadvisor.com, www.virtualtourist.com, www.holidaycheck.com, www.igougo.com etc
  • forumuri dedicate călătoriilor, care publică impresiile celor care şi-au petrecut vacanţa în destinaţia aleasă de voi, care vă pot furniza informaţii privind calitatea serviciilor de transport de care au beneficiat
  •  ghiduri de vacanţă on-line pentru destinaţia de vacanţă aleasă, care oferă informaţii asupra posibilităţilor de cazare, masă şi transport, pe lângă o serie de recomandări legate de modalităţile de petrecere a timpului liber.
  • bloguri, cuprinzând experienţe personale de călătorie

Asiguraţi-vă că aţi făcut o estimare corectă calitate-preţ a serviciilor de transport pe care urmează să le contractaţi.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Calitatea serviciilor, România, Turism, Vacanţe

Alegerea ofertei de cazare

Primul lucru pe care trebuie să-l stabiliţi înainte de a începe studierea propriu-zisă a ofertelor de cazare este tipul de cazare potrivit preferinţelor proprii.

Conform rezultatelor unui studiu efectuat de ISRA Center Marketing Research, dintre turiştii români care aleg să-şi petreacă vacanţa în străinătate mai mult de două treimi preferă unităţile de cazare, restul optând pentru cazarea la prieteni şi rude.

  • Unităţile de cazare cele mai căutate sunt: hotelurile de 3* şi 4*, urmate de hotelurile de 5*, care, teoretic, ar trebui să ofere garanţia unor servicii de cea mai bună calitate. În realitate însă, nu de puţine ori, numarul de stele acordate hotelurilor nu reflectă întrutotul calitatea serviciilor pe care le oferă. Puteţi găsi hoteluri de categoria 4*, care oferă servicii de categoria 5*, dar cele mai multe oferă servicii cu mult sub aşteptări. De aceea, pentru a evita surprizele neplăcute, vă recomand să vă opriţi de la bun început asupra ofertelor prezentate de unităţile de cazare cu o clasă superioară celor pe care le doriţi în realitate. Asta nu înseamnă să plătiţi servicii de categoria 5* pentru a obţine servicii de cazare de 4*, ci doar să vă informaţi cu mare atenţie atunci când studiaţi ofertele de cazare.
  • După hoteluri, din ce în ce mai căutate de turiştii care îşi petrec vacanţa în străinătate, sunt: studiourile, apartamentele, vilele, bungalourile şi pensiunile, clasificate la rândul lor în funcţie de serviciile oferite. De regulă, acestea asigură condiţii de cazare comparabile celor din hoteluri, la un preţ mult mai acccesibil. Recomandarea făcută mai sus în ceea ce priveşte selectarea ofertelor rămâne valabilă şi în acest caz.
  • Campingurile constutuie o alternativă la cazarea tradiţională, căutată mai ales de turiştii care se deplasează cu maşina proprie sau motocicleta. Din păcate însă, preţul ofertelor de cazare în aceste unităţi este comparabil cu cel al serviciilor oferite de studiouri, apartamente, vile, bungalouri şi pensiuni.

 După ce aţi stabilit unde vreţi să dormiţi pe timpul vacanţei şi suma pe care sunteţi dispus să o alocaţi acestui serviciu, puteţi trece la studirea ofertelor de cazare.

– Alegeţi un hotel de categoria n* din oferta unei agenţii turistice şi vedeţi care este preţul serviciilor de cazare oferite pentru o cameră dublă în perioada în care doriţi să plecaţi în vacanţă. Comparaţi-l cu costul serviciilor de cazare oferite de alte câteva hoteluri din aceeaşi  categorie, pentru estimarea preţului mediu al serviciilor dorite.

– Alegeţi apoi un hotel de categoria n*+1din oferta aceleiaşi agenţii şi vedeţi ce servicii sunt oferite în plus pentru a justifica diferenţa de preţ de la o categorie la alta.

– Verificaţi apoi cu cât este mai mare preţul serviciilor de cazare oferite de agenţie faţă de cel practicat de unitatea aleasă. Numărul turiştilor care preferă să-şi contracteze serviciile de cazare direct de la  unităţile de cazare depăşeşte 30% şi este în continuă creştere.

–  Informaţi-vă atent asupra serviciilor incluse în oferta de cazare

– Aflaţi care este calitatea serviciilor de cazare oferite de unitatea aleasă.

Pentru aceasta, vă propun să accesaţi următoarele surse de informaţii:

  • site-urile agenţiilor de turism
  • site-ul unităţii de cazare (hotel, pensiune, vilă, camping) în care urmează să vă petreceţi vacanţa
  • site-uri specializate în publicarea impresiilor turiştilor care au locuit în unitatea de cazare aleasă de voi, oferind posibilitatea de a comunica cu aceştia pentru obţinerea de informaţii suplimentare (inclusiv imagini ale locurilor de cazare): www.tripadvisor.comwww.virtualtourist.com, www.holidaycheck.com ,www.igougo.com etc
  • site-uri specializate în publicarea de fotografii şi filme din întreaga lume, unde aveţi şansa să găsiţi imagini ale unităţilor de cazare preferate www.youtube.com

– Asiguraţi-vă că aţi făcut o estimare corectă calitate-preţ a serviciilor de cazare pe care urmează să le contractaţi.

Recomandarea mea este ca dintre două oferte apropiate ca preţ pentru servicii de cazare similare în unităţi de categorii diferite, să vă opriţi asupra aceleia din categoria inferioară.

Scrie un comentariu

Din categoria Calitatea serviciilor, România, Turism, Vacanţe

Informarea, garanţia unei vacanţe reuşite

Să presupunem că doriţi o vacanţă la malul mării, alături de familie sau prieteni, într-o staţiune modernă, accesibilă sub aspect financiar, în care pe parcursul a 7-10 zile din luna iunie să fiţi cazat într-o cameră curată şi confortabilă, să beneficiaţi de mâncare gustoasă şi variată, să faceţi plajă, să aveţi ce vizita în împrejurimi şi să vă petreceţi serile la terase iar nopţile în discoteci.

Pe litoralul cărei mări şi ce destinaţie veţi alege, de voi depinde. Mai precis de calitatea serviciilor pe care le pretindeţi în schimbul banilor pe care urmează să-i cheltuiţi şi, mai ales de modul în care ştiţi să vă informaţi.

P1330243

Sunny Beach, Bulgaria

Dacă nu aveţi nici o idee asupra destinaţiei către care să vă îndreptaţi, adresaţi-vă pentru început unor agenţii de turism, în speranţa că veţi putea obţine mai rapid informaţiile dorite. Trimiteţi  cât mai multe cereri de ofertă, în care, pe lângă trecerea în revistă a preferinţelor, nu vă sfiiţi să solicitaţi detalii privind:

  • poziţionarea staţiunii în raport cu cea mai apropiată gară, aeroport, autostradă
  • gradul estimativ de ocupare a staţiunii în perioada în care urmează să vă petreceţi vacanţa
  • posibilităţile de cazare (hoteluri, vile, bungalouri, pensiuni, camping) existente în staţiune
  • poziţionarea hotelului/vilei în care se oferă cazare în cadrul staţiunii (central, lateral, la nivelul mării, la o anumită altitudine)
  • poziţionarea hotelului/vilei în care se oferă cazare faţă de ţărmul mării (pe malul mării, la ce distanţă faţă de malul mării, paralel cu marea, perpendicular pe mare)
  • dimensiunile hotelului/vilei în care se oferă cazare
  • poziţionarea camerelor oferite (parter, etaj, vedere la mare sau nu)
  • dimensiunea camerelor oferite
  • dotarea camerelor oferite
  • facilităţi oferite gratuit de hotel pe plaja hotelului sau la piscină (şezlong, umbrelă, salteluţă sau prosop de baie)
  • posibilităţile de masă oferite , cu specificarea meniului inclus în aceste servicii, indiferent dacă este vorba de mic dejun, demipensiune, pensiune completă sau „totul inclus”
  • posibilităţile de petrecere a timpului liber pe care staţiunea le oferă
  • magazine existente în staţiune
  • transportul public în staţiune
  • serviciile de transport oferite.

Dintre ofertele primite, selectaţi-le pe cele care, la prima vedere, vă satisfac cel mai bine preferinţele.

Ce destinaţii v-au fost recomandate? Să spunem: una pe litoralul bulgăresc şi alta pe ţărmul Mării Egee. Preţul? Similar.

Ce faceţi în continuare? Incepeţi să adunaţi informaţii.

Cum? Foarte simplu: accesând, aşa cum recomandam într-o postare anterioară dedicată alegerii destinaţiei de vacanţă diferite forumuri şi bloguri având ca temă călătoriile.

Trebuie însă să vă avertizez că nu toate informaţiile furnizate pe forumuri, bloguri şi site-uri specializate corespund întotdeauna realităţii, motiv pentru care veridicitatea acestora se impune a fi verificată obligatoriu în alte câteva surse diferite.

De pildă, dacă o agenţie de turism vă va asigura că Albena reprezintă destinaţia de vacanţă ideală pentru preferinţele voastre şi veţi pleca la Albena, vă veţi întoarce de acolo dezamăgiţi. La fel se va întâmpla şi dacă agenţia de turism vă va recomanda staţiunea Nei Pori drept destinaţia potrivită preferinţelor voastre.

De ce? Este suficient să citiţi pe forumurile dedicate călătoriilor în Bulgaria şi Grecia părerile celor care au fost acolo şi veţi găsi singuri răspunsul.

Nu luaţi niciodată drept sigure informaţiile furnizate de prestatorii de servicii din domeniul turismului, pentru că, nu de puţine ori, sunt subiective. Verificaţi-le!

P1260449

Insula Thassos, Grecia

Accesaţi forumurile şi blogurile şi căutaţi răspunsuri la întrebările care vă preocupă, iar dacă aveţi incertitudini legate de anumite probleme contactaţi-i pe autorii postărilor care, cu siguranţă, vă vor scoate din dificultate.

O bună informare presupune, pentru exemplul luat în considerare, verificarea din cel puţin trei surse diferite a următoarelor date prezentate în ofertă:

  • este staţiunea X o destinaţie de vacanţă modernă?
  • este staţiunea X o destinaţie de vacanţă accesibilă sub aspect financiar?
  • corespund  serviciile de cazare oferite de unităţile din staţiunea X sub aspectul confortului şi curăţeniei?
  • corespund serviciile de masă oferite de restaurantele din staţiunea X sub aspect calitativ (preparate gustoase şi variate)?
  • cum  este plaja de care dispune staţiunea X?
  • ce se poate vizita în staţiunea X şi în împrejurimile acesteia?
  • de câte discoteci dispune staţiunea X şi care este programul de funcţionare al acestora?

Dacă informaţiile care v-au fost prezentate în ofertă se confirmă, vă puteţi considera norocoşi că aţi găsit destinaţia de vacanţă potrivită.

Dacă nu, trebuie să o luaţi de la capăt.

Scrie un comentariu

Din categoria Turism, Vacanţe

Alegerea destinaţiei de vacanţă

Pentru că agenţiile de turism au început să-şi lanseze ofertele pentru Paşte, 1 Mai şi sezonul estival 2009 şi, în ciuda crizei pe care o lume întreagă o traversează, mulţi români se vor grăbi să-şi achiziţioneze de pe acum pachete de vacanţă, pentru a profita de reducerile substanţiale anunţate, îmi permit să fac câteva recomandări, menite să-i scutească de eventuale neplăceri, care le-ar putea pune în pericol vacanţa şi, nu în ultimul rând, bugetul.

 Recomandări privind alegerea destinaţiei de vacanţă 

Luaţi un creion şi o foaie de hârtie şi, răspunzând criteriilor de mai jos, veţi afla ce aşteptări aveţi de la vacanţa anului 2009.

  •  obiectivele pe care urmăriţi să le realizaţi pe parcursul acesteia (odihnă, plajă, vizite la muzee, biserici şi monumente ale naturii, ascensiuni montane, explorarea gastronomiei locale, participarea la diferite evenimente artistice sau culturale, sport, cumpărături etc);
  • mediul natural în care doriţi să vă petreceţi vacanţa (mare, munte, continent, insulă, urban, rural, aglomerat, izolat etc);
  • modul în care doriţi să vă organizaţi vacanţa (pe cont propriu, servicii oferite de agenţiile de turism, combinaţia primelor două etc);
  • tipul de cazare preferat (hotel, vilă, apartament, cameră la particulari, camping, bungalou, pensiune agroturistică etc);
  • gradul de confort al unităţii unde doriţi să vă cazaţi ( 5*, 4*, 3*, 2*, 1* sau A, B, C, D);
  • serviciile de masă dorite (fără masă, mic dejun, demipensiune, pensiune completă, totul inclus);
  • alte servicii de care doriţi să beneficiaţi în cadrul unităţii de cazare (SPA, internet, salon de frumuseţe, tratament balnear, bar, restaurant, cofetărie, sală de gimnastică, piscină etc);
  • mijlocul de transport preferat pentru a ajunge la destinaţie (avion, tren, autocar, autoturism, motocicletă, bicicletă etc);
  • compania în care doriţi să vă petreceţi vacanţa (familie, prieteni, colegi, grupuri alcătuite adhoc);
  • perioada din an dorită;
  • timpul disponibil;
  • bugetul pe care sunteţi dispus să-l alocaţi vacanţei.

 După ce aţi hotărât ce vreţi să faceţi, cam pe unde, cum, când, alături de cine şi cu ce preţ, urmează partea cea mai grea: identificarea destinaţiei de vacanţă, care să întrunească în cea mai mare măsură condiţiile dorite de voi.

P1410071

Roussalka, Bulgaria

Identificarea destinaţiei de vacanţă potrivite preferinţelor fiecăruia necesită timp şi presupune acumularea unui volum enorm de informaţii, nu de puţine ori dificil de obţinut.

De aceea, dacă timpul nu vă permite sau nu sunteţi dispuşi să accesaţi sute de pagini pe internet, pentru a afla informaţiile care vă interesează, şi nici prietenii sau colegii nu vă încurajează într-o direcţie sau alta, poate că este bine să vă adresaţi, într-o primă etapă, unor agenţii turistice, enunţându-vă clar pretenţiile şi solicitând propuneri de oferte din partea acestora.

Pentru internauţii care dispun de suficientă răbdare şi timp, identificarea destinaţiilor de vacanţă potrivite preferinţelor  proprii se poate face prin accesul la informaţiile prezentate pe:

  • forumuri dedicate călătoriilor
  • bloguri dedicate călătoriilor
  • site-uri ale agenţiilor de turism
  • site-uri ale unor enciclopedii
  • site-uri ale unor unităţi de cazare
  • site-uri ale unor centre de informare turistică
  • site-uri dedicate special unor anumite destinaţii de vacanţă
  • site-uri ale unor publicaţii mass-media
  • ghiduri de vacanţă on-line dedicate unor anumite destinaţii de vacanţă

Până la multtrâmbiţata revigorare a turismului românesc, aflată pe agenda de lucru a ministrului Elena Udrea, când vor umbla câinii la SPA cu colaci egumenici în coadă, mare atenţie la alegerea destinaţiei de vacanţă şi, mai presus de orice, la prestatorii de servicii pe care îi desemnaţi să vă transpună dorinţele în fapte.

Nu uitaţi: INFORMAŢI-VĂ, INFORMAŢI-VĂ, INFORMAŢI-VĂ….

Scrie un comentariu

Din categoria Calitatea serviciilor, România, Turism, Vacanţe