Arhive pe categorii: Muzee

Muzeul de Arheologie din Delfi, cel mai popular muzeu elen, după Acropole

Situat la cca 100 m de intrarea în situl arheologic Delfi (Delphi) – monument aflat din 1987 sub protecţia UNESCO, Muzeul de Arheologie din Delfi este unul dintre cele mai importante edificii de profil din Grecia şi din lume, fapt confirmat de numărul mare de vizitatori care îi calcă pragul.

Colecţiile sale cuprind, în principal, sculpturi arhitecturale, statui şi obiecte votive (arme, vase din bronz, statuete, figurine şi bijuterii din aur, argint şi fildeş etc), care reflectă activitatea religioasă, politică şi artistică a sanctuarului panelenic de la Delfi, începând cu primii ani de existenţă (secolul al VIII-lea Î.Hr.) şi până la declinul acestuia (perioada târzie a antichităţii).

Muzeul este găzduit într-o clădire cu două nivele, acoperind o suprafaţă totală de 2.270 m2, din care 558 m2 ocupaţi de spaţii de depozitare şi laboratoare pentru conservarea obiectelor din metal, ceramică şi mozaicuri, şi 14 săli de expunere.

DSCF9510

Intrarea în clădirea Muzeului de Arheologie din Delfi, Grecia

Primul muzeu a fost construit în anul 1903, după planurile arhitectului francez Tournaire, pentru a depozita descoperirile scoase la lumină din excavaţiile efectuate în 1892 de arheologii francezi în situl de la Delfi.

Clădirea actuală, care adăposteşte cel de al patrulea muzeu de la Delfi, a fost inaugurată cu puţin timp înainte de începerea Jocurilor Olimpice din 2004 şi constituie rezultatul extinderii şi ajustărilor repetate, aduse formei originale.

În sălile renovate ale muzeului, vizitatorii pot admira câteva dintre capodoperele perioadei arhaice şi clasice greceşti, printre care: Sfinxul din Naxos, superbele sculpturi de pe friza Tezaurului locuitorilor din Sifnos, eroii din Argos, Cleobis şi Biton, şi Conducătorul de cvadrigă – statuia unui tânăr altet, victorios în jocurile pitiene de la începutul secolului al V-lea, închinată lui Apollo de Polyzalos.

Expoziţia permanentă a muzeului concentrează istoria sanctuarului şi a oracolului delfic, care se întinde din epoca preistorică şi până în perioada târzie a antichităţii. Cele mai multe dintre exponate au fost donate sanctuarului între perioada arhaică şi perioada romană.

DSCF9465

Figurine votive masculine din bronz, datând din perioada geometrică (secolul al VII-lea Î.Hr.), Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Exponatele din cele 14 săli ale muzeului sunt prezentate în ordine cronologică şi în context cu monumentele votive din situl arheologic, unde au fost amplasate iniţial (ex. Templul lui Apollo, Sanctuarul Atenei Pronaia, Tezaurul locuitorilor din insula Sifnos etc).

Această grupare permite vizitatorilor să cunoască perioadele de înflorire şi de declin din istoria sanctuarului, starea socială a donatorului, identitatea diferitelor ateliere artistice, precum şi gradul de dezvoltare demografică şi urbană din jurul sanctuarului.

DSC00037

Coifuri din bronz şi arme votive din secolul al VII-lea Î.Hr., Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Conducătorul de cvadrigă

Cea mai renumită dintre ofrandele sanctuarului delfic, Conducătorul de cvadrigă făcea parte dintr-o compoziţie de grup, care includea nu doar cvadriga trasă de patru cai ci şi doi tineri servitori. Aceştia ţineau de hăţuri caii amplasaţi la exteriorul atelajului, în timp ce tânărul, purtând pe cap cununa învingătorului, conducea cvadriga prin faţa publicului ovaţionând.

DSC00063

Coada şi picioarele din spate ale unui cal, fragmente de harnaşament şi braţul unui copil purtând urme de harnaşament, găsite lângă „Conducătorul de cvadrigă”, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Tânărul conducător de cvadrigă, reprezentat în mărime naturală, este înveşmântat în tradiţionala tunică lungă sau chiton (xystis), care îi ajunge până la gleznele subţiri. Sub pieptul său încins cu o centură lată, chitonul cade în pliuri verticale adânci, asemeni canelurilor unei coloane, iar alte două curele subţiri trec în jurul umerilor, pe sub braţe şi se încrucişează în spate. Acesta este aşa-numitul analavos, purtat pentru ca xystis-ul să nu fie umflat de vânt în timpul cursei.

DSCF9508

Conducătorul de cvadrigă, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Exceptând braţul stâng, care lipseşte, statuia din bronz a Conducătorului de cvadrigă este remarcabil conservată.

Lucrarea, executată în perioada 478-474 Î.Hr., este considerată opera marelui artist calabrez Pythagoras din Regio.

Genele şi buzele statuii sunt realizate din cupru, cununa de pe cap este imprimată în argint, iar ochii sunt din onix.

Grupul statuar, în care era integrat Conducătorul de cvadrigă, a fost oferit oracolului din Delfi de către Polyzalos, un tiran din Gela – o colonie grecească în Sicilia, după victoria sa la cursele de cvadrigă, organizate în timpul Jocurilor Pythice.

Conducătorul de cvadrigă constituie una dintre capodoperele „stilului auster”, mişcare artistică dezvoltată între perioada arhaică şi cea clasică a artei greceşti (480-460 Î.Hr.).

Cleobis şi Biton

Monumentul din marmură de Paros, reprezentând doi kouroi identici, cu trunchiul musculos şi mijlocul subţire, stând în picioare unul lângă celălalt, îi înfăţişează pe fraţii Cleobis şi Biton, cărora, în semn de omagiu pentru pioşenia lor, locuitorii din Argos le-au ridicat statui, închinate zeului Apollo în sanctuarul de la Delfi.

DSCF9488

Cleobis şi Biton (secolul al VI-lea Î.Hr.), Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Potrivit lui Herodot, Cleobis şi Biton şi-au ajutat mama să ajungă la templul Herei, în timpul unei festivităţi dedicate zeiţei, înhămându-se ei înşişi la carul, care trebuia să o transporte, pentru a nu întârzia. Odată ajunsă în faţa statuii zeiţei, mama, mândră de fapta fiilor săi, s-a rugat Herei să le dea celor doi tot ce este mai bun pentru un om. Ascultându-i ruga, Hera le-a dăruit lui Cleobis şi Biton o moarte fericită, luându-i din lumea efemeră a muritorilor şi tranportându-i pe tărâmul eroilor.

Cele două statui, având înăţimea de 1,97 m, sunt susţinute de un piedestal, care păstrează numele sculptorului (Poly)medes din Argos.

Statuile gemenilor kouroi sunt un exemplu tipic de sculptură realizată în atelierele din Argos la începutul secolului al VI-lea Î.Hr.

Această pereche de statui – o raritate pentru arta Greciei antice, constituie cel mai vechi monument votiv din sanctuarul de la Delfi şi se numără printre cele mai timpurii lucrări de sculptură arhaică de mari dimensiuni.

Sfinxul din Naxos

Sfinxul – o ofrandă a locuitorilor insulei Naxos, domina Templul lui Apollo de la înălţimea coloanei ionice, pe care era amplasat, în faţa zidului poligonal al sanctuarului.

Această creatură mitologică – un simbol al divinităţii pe pământ şi al puterii cereşti, are corp şi picioare de leu, piept şi aripi de pasăre şi cap de femeie.

DSCF9470

Sfinxul din Naxos (560 Î.Hr.), amplasat pe capitelul celei mai vechi coloane ionice de la Delfi, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Părul său lung, purtat pe spate, este prins în trei cozi laborios împletite, iar chipul îi este luminat de zâmbetul caracteristic operelor de artă din perioada arhaică.

Sculptată dintr-un bloc uriaş de marmură albă de Naxos, statuia de 2,92 m înălţime combină armonios soliditatea construcţiei cu minuţiozitatea decorării, exprimată în redarea părului şi penajului.

DSCF9474

Sfinxul din Naxos, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Sfinxul din sanctuarul de la Delfi este o lucrare reprezentativă pentru sculptura din insula Naxos, aflată la apogeu în secolul al VI-lea Î.Hr.

Inscripţia de la baza monumentului consemnează o hotărâre emisă în perioada 328-327 Î.Hr., prin care locuitorii insulei Naxos aveau prioritate la consultarea oracolului din Delfi.

Coloana care susţinea monumentul, a cărei înălţime totală atingea 12,45 m, este considerată cel mai vechi element al ordinului ionic prezent în situl de la Delfi.

Omfalos (Omphalos)

Omphalos, piatra sculptată de formă ovală, reprezentând centrul universului, era amplasat, potrivit cercetărilor recente, peste vasul tripodului sacru, susţinut de cele trei fecioare de pe coloana cu frunze de acant (Coloana cu „dansatoarele”), drept simbol al lui Apollo.

Decoraţiunile în relief de pe suprafaţa acestuia imită structura împletiturii groase din lână (agrenon), care acoperea faimosul simbol delfic în aditonul Templului lui Apollo.

DSCF9495

Omphalos, simbolul delfic din aditonul Templului lui Apollo, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Această reprezentare din marmură a omphalos-ului arhaic, original, este o copie elenistică sau romană.

Coloana cu „dansatoarele”

Dintre monumentele votive ridicate în cea de a doua jumătate a secolului al IV-lea în zona de est a Templului lui Apollo, Coloana cu „dansatoarele” se remarca prin înălţime (13 m), care depăşea până şi Sfinxul din Naxos.

Ofranda, realizată din marmură pentelică, cuprindea o coloană, aducând cu tulpina unei plante, de care erau prinse, la intervale egale, frunze dantelate de acant.

În vârful acesteia, trei tinere femei, grupate în jurul altei tulpini, par suspendate în aer.

DSCF9505

Coloana cu „dansatoarele” şi Omphalos-ul, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Tinerele poartă chitoane scurte şi transparente, iar acoperămintele de pe cap au forma unor mici coşuri.

Cu mâna stângă, acestea îşi ţin poalele veşmântului diafan, în timp ce braţul drept, îndoit din cot, este ridicat ca pentru a susţine un obiect deasupra capului.

Potrivit ultimei interpretări date ansamblului statuar, tinerele fecioare, considerate multă vreme „dansatoare” din mitologia delfică, sunt, cel mai probabil, fetele regelui atenian Cecrops. Acestea oferă zeului Apollo simbolul său preferat, vasul sacru, cu ocazia festivităţilor ţinute pentru a marca sosirea în Delfi a procesiunii pelerinilor din Atena în perioada 330-325 Î.Hr.

Mai mult, cea mai recentă restaurare a monumentului plasează Omphalos-ul deasupra tripodului sacru.

Friza tezaurului locuitorilor din Sifnos

Tezaurul locuitorilor din Sifnos, cu opulentele sale decoraţiuni sculptate, constituie un exemplu remarcabil de artă arhaică.

Splendoarea acestuia se datorează bunăstării locuitorilor din Sifnos, dobândită prin exploatarea minereurilor aurifere şi argentifere ale insulei.

Tezaurul locuitorilor din Sifnos a fost ridicat la Delfi în perioada 530-525 Î.Hr, înainte ca insula să fie prădată de fugarii din Samos (524 Î.Hr.), după eşecul revoltei acestora împotriva tiranului Polycrates.

Opulenţa clădirii era dată, în principal, de bogăţia decoraţiunilor sculptate, care îmbracă monumentul din bază şi până la tavan: benzi cu astragale, palmete şi frunze de lotus, rozete, spirale, rânduri cu capete de leu din marmură, alături de sculpturile arhitecturale de pe faţadă, friză, pedimente şi acroteră.

Dominaţia formelor sculptate asupra formelor arhitecturale abstracte atingea apogeul pe faţada construcţiei, unde două korai, precursoarele Cariatidelor de pe porticul Erehteionului, susţineau arhitrava.

DSCF9475

Cariatida (kore) sudică de pe faţada Tezaurului locuitorilor din Sifnos, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Cariatida sudică poartă peste chiton un himation lăsat pe umăr, iar pe cap un calatos cu sculpturi în relief. Găurile vizibile în jurul frunţii şi în lobii urechilor indică poziţia unor decoraţiuni din metal.

Din cele două pedimente ale monumentului, doar cel estic s-a păstrat. În mijloc se află Zeus, încercând să-i strunească pe Apollo şi Heracle, rivali în lupta pentru tripod.

Părţile de est şi de nord ale frizei în relief, care înconjura clădirea Tezaurului locuitorilor din Sifnos peste arhitravă, au fost cel mai bine păstrate.

Latura de est înfăţişează zeii olimpieni, urmărind lupta dintre greci şi troieni, latura de nord, lupta zeilor cu Giganţii pentru dominaţia lumii, iar latura de vest, scena alegerii de către Paris a celei mai frumoase zeiţe dintre Atena, Afrodita şi Hera.

DSCF9469

Friza estică şi pedimentul estic, Tezaurul locuitorilor din Sifnos, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

În stânga frizei estice sunt înfăţişaţi zeii, care îi apără pe troieni (Ares, Afrodita, Artemis şi Apollo), în frunte cu Zeus, iar în dreapta zeităţile aflate de partea grecilor (Atena, Hera şi Demetra).

Episodul priveşte o înfruntare dusă peste trupul unui luptător mort. Cei doi adversari sunt flancaţi de eroii troienilor, la stânga, şi de cei ai aheilor, la dreapta. În dreapta frizei, se poate observa figura lui Nestor, care îi încurajează pe greci în lupta care avea să le aducă victoria.

DSCF9480

Friza nordică a Tezaurului locuitorilor din Sifnos, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

În scena luptei zeilor cu Giganţii de pe friza nordică, apre, în prim plan, Afrodita, aplecându-se pentru a da lovitura de graţie unui Gigant căzut, în faţa a doi cai de la carul lui Zeus şi a doi Giganţi. În spatele acesteia se află Atena, care a înfrânt deja un Gigant îngenunchiat şi se luptă cu un alt adversar.

Pe latura de sud a frizei este reprezentată răpirea unei femei, fie a Hippodamiei de către Pelops, fie a Leukippidei de către Dioskouroi.

Fundalul frizei este pictat în albastru deschis, iar pe părul, hainele şi armele personajelor sunt vizibile urme de culoare.

Multe dintre numele personajelor erau pictate în culori în dreptul acestora.

Friza Tezaurului locuitorilor din Sifnos, realizată din marmură de Paros, este atribuită sculptorului atenian Endoios şi unui alt artist mai conservator.

Descoperiri din depozitele de obiecte votive sacre

Acestea se numără printre cele mai valoroase obiecte votive din Templul lui Apollo. Ele au fost descoperite în două depozite subterane de obiecte sacre, unde erau păstrate după ce fuseseră incendiate în secolul al V-lea Î.Hr.

DSC00039

Taurul în mărime naturală, realizat din fâşii de argint, legate între ele prin baiere de bronz, prinse pe o structură din lemn, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Depozitele subterane conţineau, pe lângă pământ ars şi cenuşă, fragmente de fildeş, aur, argint, bronz, fier şi lut, din care restauratori experimentaţi au redat forma unor remarcabile artefacte. Printre acestea se numără: un taur în mărime naturală, realizat din fâşii de argint, legate între ele prin baiere de bronz, prinse pe o structură din lemn; părţi din trei statui criselefantine în mărime naturală – una înfăţişând un bărbat, iar două, pe cât se pare, femei, datând din secolul al VI-lea Î.Hr.; un elegant arzător de tămâie din secolul al V-lea, realizat din bronz; plăci de fildeş conţinând reprezentări de scene mitologice.

DSC00041

Fragmente aparţinând celor trei statui criselefantine descoperite în depozitele subterane de obiecte sacre de la Delfi, Muzeul de Arheologie din Delfi, Grecia

Fragmentele aparţinând statuilor criselefantine descoperite în depozitele de obiecte sacre constituie exemple unice ale unei tehnici folosite în sculptură în secolele al VI-lea Î.Hr. şi al V-lea Î.Hr., bazate pe combinarea fildeşului sculptat cu aurul bătut cu ciocanul şi fixarea componentelor pe o structură din lemn.

Această tehnică, utilizată pentru realizarea statuilor de cult, a fost folosită şi de Fidias, când a creat statuia Atenei din Partenon şi statuia lui Zeus din Olympia.

Expoziţia este completată de texte, hărţi, machete, schiţe şi reconstituiri digitale, ilustrând amplasarea in situ a pieselor de colecţie prezentate.

Muzeul de Arheologie din Delfi (Delphi), care de 110 ani funcţionează ca un important centru educaţional şi cultural, răspândind prin intermediul exponatelor sale valorile şi virtuţile spiritului Greciei antice în întreaga lume, primeşte anual peste 300.000 de vizitatori.

Aflat printre cele mai populare cinci muzee ale Greciei – Muzeul Acropole, Muzeul Naţional de Arheologie, Muzeul de Arheologie din Heraklion şi Palatul din Rodos, Muzeul de Arheologie din Delfi se situează pe locul al doilea.

Acces

Muzeul de Arheologie din Delfi şi situl arheologic Delfi sunt situate lângă satul cu acelaşi nume, la cca 180 km nord-vest de Atena şi la cca 380 km sud de Salonic.

Preţul biletului întreg este de 6 €.

Biletul combinat, care permite intrarea la Muzeul de Arheologie şi vizitarea sitului arheologic Delfi, costă 9 €.

Muzeul de Arheologie din Delfi este deschis zilnic între orele 9.00 – 16.00.

Situl arheologic Delfi cuprinde alături de cele mai importante monumente votive (Templul lui Apollo, Tezaurul atenienilor, Tezaurul locuitorilor din Sifnos, Templul Atenei Pronaia), un teatru, un stadion, un gimnaziu şi două fântâni.

Situl arheologic Delfi este deschis vizitatorilor în intervalul orar 8.00 – 20.00.

Scrie un comentariu

Din categoria Călătorii, Grecia, Muzee, Turism, Vacanţe

Din “Biblioteca lui Hadrian” în târgul de vechituri, Monastiraki, Atena

Monastiraki, pitorescul cartier cu vedere la Acropole, situat în vecinătatea Agorei antice şi a Forumului roman, se bucură de o largă popularitate în rândul turiştilor şi atenienilor, deopotrivă.

Zona comercială de pe Ifestou, unde de mai bine de un secol se organizează duminica Târgul de vechituri, Biblioteca lui Hadrian, Muzeul de Artă Populară Greacă, Biserica Panagia Pantanassa şi, nu în ultimul rând, cochetele taverne şi cafenele grupate în jurul staţiei de metrou, care funcţionează din 1896, fac din Monastraki unul din cele mai animate locuri din Atena.

Piaţa Monastiraki, amplasată în faţa staţiei de metrou cu acelaşi nume, constituie reperul în jurul căruia se concentrează principalele puncte de interes ale zonei.

DSCF2288

Piaţa Monastiraki, vedere dinspre staţia de metrou spre Biserica Panagia Pantanassa, Monastiraki, Atena

Excavaţiile efectuate în secolul al XIX-lea, cu ocazia începerii lucrărilor la prima linie a metroului atenian (Monastiraki-Pireu), au scos la iveală vestigiile celei mai mari mânăstiri a oraşului, datând din secolul al XI-lea.

Chiliile mânăstirii se aflau pe locul pieţei de astăzi, iar zona din jur era împânzită de mici prăvălii, în care erau comercializate stofele ţesute în atelierele mânăstirii.

Din vechiul aşezământ monahal s-a păstrat exclusiv biserica, denumită impropriu “mica mânăstire” – în greacă “monastiraki”, nume transmis ulterior întregului cartier, precum şi pieţei din centrul acestuia.

Actuala biserică din Piaţa Monastiraki, închinată Maicii Domnului (Panagia Pantanassa), a fost construită în secolul al XVII-lea pe ruinele micii biserici din secolul al XI-lea.

În perioada secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, Biserica Panagia Pantanassa era una dintre cele mai importante biserici parohiale din Atena.

Turnul-clopotniţă a fost anexat edificiului abia în anul 1911.

Biserica Panagia Pantanassa, al cărei interior este extrem de laborious decorat, a fost restaurată în 2007.

În colţul de sud-est al Pieţei Monastiraki, imediat după clădirea moscheii, care adăposteşte Muzeul de Artă Populară Greacă, se află Biblioteca lui Hadrian.

Ansamblul arhitectural, cunoscut sub numele de Biblioteca lui Hadrian, a fost ridicat în secolul al II-lea D.Hr., la iniţiativa împăratului roman Hadrian (117-138 D.Hr.), un înfocat admirator al culturii şi filosofiei greceşti, ca parte a unui ambiţios proiect vizând reamenajarea Atenei.

Complexul, menit să găzduiască cea mai mare bibliotecă a oraşului, arhivele statului şi şcolile filosofice ale vremii, acoperea o suprafaţă rectangulară de 120 m/80 m, delimitată de ziduri înalte, prevăzute pe fiecare din laturile lungi cu câte 3 nişe proeminente.

DSCF2286

Zidul exterior de pe latura de vest, decorat cu 7 coloane corintice din marmură şi intrarea cu propilon corintic, Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

Zidurile dinspre nord, sud şi est erau construite din calcar poros.

Zidul vestic al complexului, clădit din marmură pentelică, în care era practicată o singură intrare cu propilon corintic, era decorat la exterior cu coloane corintice sculptate în marmură adusă din insula Evia, dispuse pe un singur rând, de o parte şi de alta a propilonului.

DSCF2284

Propilonul cu 4 coloane corintice de la intrarea în Biblioteca lui Hadrian şi zona de est a complexului, unde era amenajată biblioteca (fundal), Monastiraki, Atena

La interiorul zidurilor, înconjurată de o grădină, în care puteau fi admirate statui supradimensionate ale împăratului Hadrian şi ale Atenei, se găsea o curte largă cu peristil, având în centru un bazin decorativ.

Potrivit descrierii lăsate de Pausanias, Biblioteca lui Hadrian ar fi avut 100 de coloane, pedimente aurite şi ornamente din alabastru.

DSC01526

Fragment dintr-o statuie reprezentându-l pe împăratul Hadrian în perioada 128-130 D.Hr., Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

La terminaţia estică a colonadei, în mai multe încăperi (oikemata), papirusuri şi alte documente erau păstrate în 40 de nişe ale aşa-zisei biblioteci, care număra nu mai puţin de 16.800 de lucrări.

Biblioteca lui Hadrian a fost puternic avariată în timpul invaziei herulilor din anul 267 D.Hr. şi a fost refăcută de eparhul roman Herculius în perioada 407-412 D.Hr.

Din impunătorul monument dăruit atenienilor de împăratul Hadrian, se păstrează: o porţiune din zidul exterior de pe latura de vest, decorat cu 7 coloane corintice din marmură, largul portic prin care se făcea accesul în curtea interioară, pedimente ale unor coloane interioare, fundaţii şi ziduri.

DSCF2283

Coloane corintice din marmură adusă din Evia, dispuse pe zidul exterior de vest, de o parte şi de alta a propilonului, Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

În perioada bizantină, în incinta complexului cultural-educaţional creat de Hadrian, au fost construite trei edificii de cult, ale căror vestigii se păstrează încă.

În secolul al V-lea, o construcţie tetraconcă a fost ridicată în mijlocul curţii cu peristil. Pe ruinele acestei biserici precreştine, distruse un secol mai târziu, a fost clădită în secolul al VII-lea o biserică cu trei nave, iar în secolul al XI-lea, biserica Megali Panagia, cu o singură navă, considerată prima catedrală a Atenei. Aceasta din urmă a supravieţuit până în 1885, când a fost mistuită de un incendiu.

DSC01504

Ruinele catedralei Megali Panagia, ridicată pe locul a două biserici din secolele al V-lea şi al VII-lea, Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

Se mai păstrează, de asemenea, ruinele altarului şi zidul dinspre nord al unei biserici din secolul al XVII-lea, amplasate la nord de biserica precreştină din secolul al V-lea.

Săpăturile arheologice, care se execută în zona Bibliotecii lui Hadrian de câţiva ani, continuă să scoată la iveală noi şi noi vestigii, menite să întregească imaginea monumentalului ansamblu situat la nord de Forumul roman.

În anul 1988, în fundaţia unei cisterne din perioada otomană, amplasată în zona aripii sudice a Bibliotecii lui Hadrian, a fost decoperită o statuie de cca 3 m înălţime, reprezentând-o pe Nike –  zeița victoriei în mitologia greacă, călcând pe o sferă, cu veşmântul fluturând şi braţele ridicate.

Statuia zeiţei Nike, Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

Realizată dintr-un monolit de marmură pentelică, statuia este bine conservată, exceptând braţele şi aripile, din care s-au păstrat doar fragmente.

Este posibil ca monumentul închinat victoriei repurtate de împăratul  roman Augustus (27 Î.Hr.-14 Î.Hr.) asupra parţilor în perioada 17-16 Î.Hr., să facă parte dintr-o compoziţie de mari dimensiuni, amplasată la intrarea în Agora romană, alături de numeroase statui ale membrilor familiei imperiale, mutarea acestuia producându-se în timpul unui program de reparaţii.

Accesul în incinta complexului este permis zilnic în intervalul orar 8.00-15.00. Biletul, care permite intrarea la: Acropole, Agora antică, Muzeul Arheologic Kerameikos, Biblioteca lui Hadrian, Kerameikos, Muzeul Agorei antice, panta nordică a Acropolei, Agora romană, panta sudică a Acropolei şi Olympion, costă 12 €. Acesta este valabil timp de 4 zile.

Peste drum de Biblioteca lui Hadrian se află staţia de metrou Monastiraki.

Staţia de la suprafaţă, deschisă cu 118 ani în urmă pentru a deservi transportul de călători între Atena şi Pireu (linia nr. 1), comunică din 2003 cu staţia din subteran a liniei de metrou nr. 3, care face legătura cu aeroportul internaţional Elefterios Venizelou.

Complet modernizată în anul 2000, staţia de metrou Monastiraki, situată în plin centrul istoric al Atenei, păstrează in situ vestigiile unor clădiri, ateliere, apeducte, cisterne, sisteme de canalizare, ziduri şi drumuri antice, descoperite în zonă cu ocazia săpăturilor efectuate în etapa premergătoare lucrărilor de construcţie a primei linii de metrou din capitala elenă.

DSCF2148

Structuri de construcţii, descoperite în vecinătatea albiei râului Iridanos în secolul al II-lea D.Hr. şi hărţi prezentând dezvoltarea în timp a aşezărilor faţă de poziţia râului, staţia de metrou Monastiraki (linia nr. 1), Atena

Vestigiile datează din secolul al VIII-lea Î.Hr. (era geometrică) şi până în secolul al XIX-lea D.Hr., când râul Iridanos – unul dintre cele trei râuri sacre care străbăteau Atena antică, constituia axa N-S a oraşului.

Râul Iridanos izvora de la poalele dealului Lycavittos şi se vărsa în râul Ilissos.

În secolul al II-lea D.Hr., albia râului Iridanos a fost acoperită cu o structură boltită din cărămidă şi transformată pentru o perioadă în sistem de canalizare.

DSCF2150

Albia râului antic Iridanos, acoperită de o structură boltită din cărămidă, datând din perioada împăratului Hadrian, staţia de metrou Monastiraki (linia nr. 1), Atena

Datarea vestigiilor scoase la lumină în zona Monastiraki a fost efectuată pe baza mozaicurilor pavimentare, sculpturilor din marmură, frescelor, vaselor de ceramică, monedelor şi obiectelor din metal şi os, descoperite în zonele construite.

Lipită de zidul Bibliotecii lui Hadrian, clădirea unei moschei fără minaret, o amintire din perioada când Atena s-a aflat sub dominaţia otomană, găzduieşte una dintre secţiile Muzeului de Artă Populară Greacă, cu sediul în Plaka.

Potrivit unei inscripţii păstrate în incinta monumentului cu vedere la Piaţa Monastiraki, moschea a fost construită la jumătatea secolului al XVIII-lea, de către guvernatorul de atunci al Atenei, Tzisdarakis.

Din ordinul acestuia, la ridicarea edificiului au fost utilizate, fără permisiunea sultanului, vestigii antice, preluate din Templul lui Zeus Olimpianul, iniţiativă pentru care Tzisdarakis a plătit nu numai cu funcţia, ci, după cum se presupune, şi cu viaţa.

DSCF2287

Muzeul de Artă Populară Greacă din Piaţa Monastiraki, Atena

După eliberarea Greciei de sub dominaţia otomană, moschea Tzisdarakis, unul dintre puţinele monumente de acest fel din Atena care au supravieţuit, a fost utilizată în diferite scopuri până în 1918, când a fost renovată şi a fost transformată în muzeu.

De patru decenii, Tzami, cum este cunoscut edificiul printre atenieni, adăposteşte colecţia de ceramică a Muzeului de Artă Populară Greacă.

Colecţia, donată de V. Kyriazopoulos, cuprinde cca 800 de lucrări de excepţie realizate de artişti consacraţi din Grecia, Cipru şi Turcia, precum şi obiecte uzuale din ceramică şi suveniruri.

Muzeul din Piaţa Monastiraki este deschis de miercuri până luni, între orele 9.00-14.30.

Costul biletului, care include accesul la celelalte trei secţii ale muzeului, situate în Plaka, este de 2 €.

La vest de Piaţa Monastiraki, imediat la stânga ieşirii din staţia de metrou, se pătrunde într-un labirint de străduţe şi alei cu destinaţie pur comercială, amintind de vecinătatea Marelui Bazar din Istanbul.

Majoritatea magazinelor vând acelaşi gen de produse întâlnite în marketurile şi buticurile din insulele greceşti sau din staţiunile de vacanţă ale Greciei continentale.

Tricourile care promovează Grecia şi principalele destinaţii turistice ale acesteia se vând în zona comercială din Monastiraki la preţuri cuprinse între 5 € (produse chinezeşti) şi 12 € (produse greceşti).

Alături de icoane, bijuterii, tablouri, CD-uri, DVD-uri, cărţi, magneţi şi mătănii, pe rafturile magazinelor din Monastiraki pot fi găsite: efecte militare, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte autohtone, instrumente muzicale, obiecte din ceramică, produse de uz casnic.

Cele mai bune magazine din zonă, care ţin pasul cu ultimele noutăţi în materie de îmbrăcăminte şi încălţăminte, bijuterii şi decoraţiuni, se găsesc pe Ifestou. Mai mult de jumătate din clienţii acestora sunt atenieni.

Piaţa Avissinias, amplasată la jumătatea străzii, devine în zilele de duminică locul de desfăşurare a Târgului de vechituri, eveniment care are loc în Monastiraki începând din 1910.

În perioada târgului, zona comercială din Monastiraki, care se extinde până la limita cu cartierele învecinate, Thissio şi Psiri, se transformă într-un uriaş talcioc, unde mii de produse noi şi vechi, autentice sau simple copii fac deliciul amatorilor de chilipiruri: coifuri romane, monede, antichităţi, patefoane, viniluri, jocuri de şah şi table confecţionate din marmură sau argint, candelabre, mobilier, blănuri, timbre, busole şi teodolite, statui şi alte obiecte de artă africană.

Turiştii care nu se dau în vânt după cumpărături de ocazie sau/şi nu agrează aglomeraţia este preferabil să evite zona comercială în zilele de duminică, când fluxul de vizitatori atinge cote maxime.

Mai puţin aglomerată, străduţa dintre staţia de metrou şi Biblioteca lui Hadrian, unde se grupează mulţi dintre vânzătorii de duminică, oferă curioşilor un spectacol nu cu mult diferit de cel întâlnit în târgul propriu-zis, chiar dacă la scară redusă.

De aici, înaintând spre sud, se ajunge în Adrianou, strada paralelă cu linia de metrou, dincolo de care se zăreşte Porticul lui Attalos.

DSC01478

Porticul lui Attalos, văzut de pe Adrianou, strada paralelă cu linia de metrou nr. 1, Monastiraki, Atena

Intrarea în Agora antică e la doi paşi.

Scrie un comentariu

Din categoria Atena, Călătorii, Grecia, Lăcașe de cult, Monumente istorice, Muzee, Turism, Vacanţe

Din Pireu pe Acropole, prin Piaţa Syntagma

Venind în completarea vacanţei petrecute pe una dintre insulele greceşti, o incursiune în inima Atenei, înaintea întoarcerii acasă, constituie, fără doar şi poate, o experienţă de neratat pentru cei care păşesc pentru întâia oară în capitala elenă.

Pornind din Pireu în direcţia Pieţei Syntagma, iar de acolo spre Acropole, în 5-6 ore pot fi văzute: clădirea Parlamentului (Vouli) şi, cu puţin noroc, ceremonia de schimbare a gărzii la Mormântul soldatului necunoscut, Grădina naţională, Zappionul, Templul lui Zeus Olimpianul, Arcul lui Hadrian, Noul Muzeu al Acropolei, Teatrul lui Dionysos, Odeonul lui Herod Atticus, precum şi principalele monumente de pe Acropole (Templul Atenei Nike, Propileele, Partenonul şi Erehteionul).

Linia nr. 1 de metrou (verde) face legătura între portul Pireu şi Monastiraki, unde se coboară pentru continuarea călătoriei de la linia nr. 3 de metrou (albastru) până în Piaţa Syntagma (direcţia „Aeroport”).

Staţia de metrou din Pireu, punctul de plecare spre Piaţa Syntagma

Staţia de metrou din Pireu, punctul de plecare spre Piaţa Syntagma

În Pireu, staţia terminus a metroului se găseşte la suprafaţă, într-o clădire veche cu etaj, aducând cu o gară, amplasată la piciorul podului pietonal care traversează bulevardul din apropierea danei E8.

Traseul spre staţia de metrou din Pireu, situată la piciorul drept al podului pietonal

Drumul spre staţia de metrou din Pireu, amplasată la piciorul podului pietonal, pleacă din dreptul danei E8

Călătoria cu metroul până în Piaţa Syntagma nu durează mai mult de 30-40 minute, iar costul unui bilet, valabil timp de 90 minute pentru un număr nelimitat de conexiuni, este de 1,4 €.

Piaţa Syntagma este centrul Atenei moderne şi principalul punct de plecare spre siturile şi muzeele metropolei, situate pe o rază de 1-2 km în jurul acesteia.

Mărginită pe laturile de nord, sud şi vest de hoteluri de lux, bănci, sedii de companii aeriene şi cafenele, Piaţa Syntagma este despărţită de clădirea Parlamentului Republicii Elene (Vouli) de bulevardul Amalias.

Până de curând scena protestelor în masă îndreptate împotriva măsurilor de austeritate impuse de guvern, Piaţa Syntagma (Constituţiei) este locul cu cea mai puternică încărcătură socială din Grecia.   

Clădirea Parlamentului Republicii Elene (Vouli)

Actuala clădire a Parlamentului Republicii Elene (Vouli), o structură neoclasică cu 3 etaje, cu faţada vestică dând spre Piaţa Syntagma (Piaţa Constituţiei), este cea mai impunătoare construcţie din secolul al XIX-lea a Atenei.   

Proiectată de arhitectul curţii regale a Bavariei ca reşedinţă a primului rege al Greciei moderne, Otto I, clădirea din marmură pentelică ridicată pe dealul Boubounistra a fost finalizată în 1842. Din balconul acesteia, regale Otto I a proclamat prima Constituţie a Greciei.

Clădirea Parlamentului Republicii Elene, Atena

Clădirea Parlamentului Republicii Elene, Atena

Transformarea clădirii fostului „Palat Regal” în clădirea Parlamentului, misiune încredinţată în 1929 arhitectului A. Kriezis, a reprezentat o transformare radicală a construcţiei iniţiale.

În acelaşi an a început şi construcţia monumentului închinat soldatului necunoscut, situat în curtea oficială a clădirii Parlamentului.

Cea mai importantă schimbare adusă exteriorului clădirii vechiului palat a constat în adăugarea unei intrări nordice, în faţa căreia a fost construit un portic cu 6 coloane dorice, după modelul porticurilor ce decorează faţadele de vest şi de est ale clădirii.

Prima şedinţă parlamentară ţinută în noua clădire a avut loc la 1 iulie 1935.

Mormântul soldatului necunoscut

Inaugurat în data de 25 martie 1932, Mormântul soldatului necunoscut este păzit zi şi noapte de evzoni – soldaţi din Garda prezidenţială, cu atribuţii specifice.

Soldat din Garda Prezidenţială, de pază la Mormântul soldatului necunoscut, Atena

Soldat din Garda Prezidenţială, de pază la Mormântul soldatului necunoscut, Atena

Schimbarea gărzii la Mormântul soldatului necunoscut are loc din oră în oră, după un ceremonial conceput anume, presupunând mişcări elaborate, executate în tandem de 2-3 evzoni, care, pentru privitori, reprezintă un spectacol inedit.  

Ceremonia principală de schimbare a gărzii la Mormântul soldatului necunoscut are loc duminica la ora 11.00, când în curtea oficială a clădirii Parlamentului şi pe bulevardul Amalias se produce o adevărată desfăşurare de trupe.

Cu această ocazie, peste o sută de soldaţi şi ofiţeri din garda prezidenţială, îmbrăcaţi în costume destinate festivităţii de duminică, mărşăluiesc în jurul clădirii Paramentului în acordurile muzicii militare, spre deliciul turiştilor veniţi special în Piaţa Syntagma să imortalizeze evenimentul.

Uniforma tradiţională purtată de evzoni la festivitatea care are loc duminica se compune, în principal, din: farion – un soi de fes din postav roşu cu ciucure negru, ypodetes – cămaşă albă cu mâneci largi, fermeli – o vestă laborios lucrată manual, foustanella – o fustă executată din 30 m de material alb, pliat în 400 de cute, periskelides – ciorapi albi din lână, centură din piele, epiknemides – jartiere negre şi tsarouchia – încălţămintea tradiţională din piele roşie cu pampoane negre.

În timpul săptămânii, cămaşa albă, vesta şi fusta albă în pliuri sunt înlocuite de o tunică (doulamas) de culoare cafenie, vara, şi de o manta (doulamas) bleumarin, iarna.

De o parte şi de alta a sculpturii din marmură, înfăţişând trupul dezgolit al unui soldat căzut pe câmpul de luptă cu scutul în mână, sunt inscripţionate două citate din „Discursul funebru” atribuit de Tucidide lui Pericle.

Sculptura din marmură, înfăţişând trupul dezgolit al unui soldat căzut la datorie pe câmpul de luptă, Mormântul soldatului necunoscut, Atena

Sculptura din marmură, înfăţişând trupul dezgolit al unui soldat căzut la datorie pe câmpul de luptă, Mormântul soldatului necunoscut, Atena

Grădina naţională

Mărginind la est şi la sud Clădirea Parlamentului, iar la nord-est situl arheologic Olympion, fosta grădină a Palatului Regal, deschisă publicului larg în 1975 sub numele de Grădina naţională, este cel mai mare parc din centrul Atenei.

Grădina naţională, Atena

Grădina naţională, Atena

Construită în perioada 1838-1840 de un architect bavarez pentru prima regină a Greciei, Amalia, Grădina naţională, care acoperă în prezent cca 15,5 ha, constituie una dintre principalele atracţii pentru atenieni în zilele toride de vără şi nu numai.

În partea de sud a Grădinii naţionale, clădirea impunătoare a Zappionului, cu faţada amintind de un templu antic, atrage atenţia vizitatorilor.

Zappionul se numără printre cele mai prestigioase centre pentru expoziţii, conferinţe şi evenimente speciale din Europa.

Zappion, Atena

Zappion, Atena

Ridicat în perioada 1874-1878, prin contribuţia omului de afaceri Evangelos Zappas, spre a servi drept loc de desfăşurare a Jocurilor Olimpice moderne, Zappionul a găzduit competiţiile de scrimă din timpul Olimpiadei de vară din 1896, a funcţionat ca sat olimpic în perioada  Jocurilor Olimpice din 1906 şi a fost sediul comitetului pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2004. 

În mai 1979, în clădirea în stil neoclasic cu portic fals corintic a Zappionului a avut loc semnarea documentelor privind preaderarea Greciei la Uniunea Europeană.

Zappion, unul dintre cele mai prestigioase centre pentru expoziţii, conferinţe şi evenimente speciale din Europa

Zappion, unul dintre cele mai prestigioase centre pentru expoziţii, conferinţe şi evenimente speciale din Europa, Atena

Zappionul deţine în prezent 25 de săli, cea mai mare dintre acestea ocupând nu mai puţin de 984 m2.

Templul lui Zeus Olimpianul este situat la 700 m sud de Piaţa Syntagma şi la 500 m sud-est de Acropole.

Partenonul şi Erehteionul, văzute din situl arheologic Olympion, Atena

Alături de vestigii aparţinând unor băi romane, câtorva locuinţe, unei biserici din secolul al V-lea şi unei porţiuni din zidul de apărare al oraşului, Templul lui Zeus Olimpianul face parte din situl arheologic Olympion, care include, de altfel, şi Arcul lui Hadrian, monument amplasat în imediata apropiere.

Vestigii situate la nord de Templul lui Zeus Olimpianul, situl Olympion, Atena

Vestigii situate la nord de Templul lui Zeus Olimpianul, situl Olympion, Atena

Desăvârşit în perioada 124-132 d.Hr. prin grija împăratului roman Hadrian, Templul lui Zeus Olimpianul este cel mai mare templu antic din Atena şi, totodată, unul din cele mai mari temple antice din lume.

Templul lui Zeus Olimpianul, cel mai mare templu antic din Atena, situl Olympion

Templul lui Zeus Olimpianul, cel mai mare templu antic din Atena, situl Olympion

Monumentul măsura 110,35 m lungime şi 43,68 m lăţime şi era alcătuit din 104 coloane cu înălţimea de 17,25 m şi diametrul bazei coloanelor de 1,70 m.

DSCF1734

Templul lui Zeus Olimpianul, situl Olympion, Atena

Pe laturile înguste ale monumentului, construit din marmură pentelică, se regăseau 3 rânduri a câte 8 coloane, în timp ce laturile lungi cuprindeau 2 rânduri a câte 20 de coloane.

DSCF1735

Templul lui Zeus Olympianul, situl Olympion, Atena

13 dintre coloanele amplasate în colţul de sud-est al construcţiei şi 2 coloane din colţul de sud-vest sunt şi astăzi în picioare.

Cele două coloane de pa latura de sud-vest ale Templului lui Zeus Olimpianul păstrate intacte, situl Olympion

Cele două coloane de pe latura de sud-vest a Templului lui Zeus Olimpianul păstrate intacte şi coloana prăbuşită în 1852, situl Olympion, Atena

O altă coloană, provenită din colţul de sud-vest al monumentului, rămasă în picioare până în anul 1852, când a fost doborâtă de o furtună, poate fi văzută culcată la pământ.

Cea de a 16 coloană a Templului lui Zeus Olimpianul, doborâtă în timpul unei furtuni, situlu Olympion, Atena

Cea de a 16-a coloană a Templului lui Zeus Olimpianul, doborâtă de furtună, situl Olympion, Atena

In cella templului se găsea o statuie gigantică din aur şi fildeş reprezentându-l pe Zeus, alături de statuia la fel de impunătoare prin dimensiuni a împăratului Hadrian.

Templul lui Zeus Olimpianul, situl Olympion, Atena

Templul lui Zeus Olimpianul, situl Olympion, Atena

La sud de Templul lui Zeus Olimpianul, în zona sitului arheologic, au mai fost identificate ruinele a trei sanctuare, şi anume: Templul lui Apollo Delphinios (450 Î.Hr.), Templul lui Cronos şi Rheei (150 D.Hr.) şi, respectiv, Templul lui Zeus Panhellenios (131-132 D.Hr.).

Templul lui Zeus Olimpianul şi toate celelalte monumente aparţinând sitului arheologicOlympion pot fi vizitate zilnic în intervalul orar 8.00-15.00. Biletul, care permite accesul la: Acropole, Agora antică, Muzeul Arheologic Kerameikos, Biblioteca lui Hadrian, Kerameikos, Muzeul Agorei Antice, panta nordică a Acropolei, Agora romană, panta sudică a Acropolei şi Olympion, costă 12 €. Acesta este valabil timp de 4 zile.

Arcul lui Hadrian

Arcul monumental de 18 m înălţime, 13,5 m lăţime şi 2,30 m adâncime a fost ridicat de către atenieni în anul 131 D.Hr., nu departe de Templul lui Zeus Olimpianul, în cinstea împăratului Hadrian.

Arcul lui Hadrian, Partenonul şi Erehteionul, văzute din incinta sitului Olympion, Atena

Arcul lui Hadrian, Partenonul şi Erehteionul, văzute din incinta sitului Olympion, Atena

Arcul central, a cărui deschidere măsoară 6,20 m, este susţinut de pilaştri decoraţi cu capiteluri corintice.

DSCF2167

Arcul lui Hadrian, pe sub care se zăreşte Monumentul lui Lysikrates, Atena

Pilaştri de aceeaşi formă, dar mai înalţi, mărginesc în colţuri exteriorul edificiului.

Arcul central susţine, la rândul său, 2 coloane şi 4 pilaştri corintici, cu epistiluri ionice la capete şi un fronton triunghiular central.

DSCF1705

Arcul lui Hadrian, cu vedere la „oraşul lui Tezeu”, Atena

Pe blocurile din marmură pentelică ale epistilului sunt săpate două inscripţii, câte una de fiecare parte. Prima, amplasată pe partea dinspre Acropole (faţada vestică) a monumentului: „Aceasta este Atena, oraşul antic al lui Tezeu”, iar cea de a doua, situată pe partea sanctuarului: „Acesta este oraşul lui Hadrian, nu al lui Tezeu”.

Noul Muzeu al Acropolei

Situat la cca 400 m sud-est de Partenon, pe principala arteră pietonală care duce spre Acropole, Noul Muzeu al Acropolei este cea mai modernă construcţie ridicată în apropierea sitului antic.

Noul Muzeu al Acropolei, cea mai modernă construcţie ridicată în apropiere de Acropole

Noul Muzeu al Acropolei, Atena

Structura din beton, cu faţade din sticlă şi podele din marmură şi sticlă, clădită în decurs de 8 ani, cu un buget de 130.000.000  €, cuprinde un spaţiu de expunere de 10 ori mai mare decât cel existent în vechiul muzeu de pe Acropole.

Deschis în iunie 2009, muzeul expune pe cele 3 niveluri principale şi două niveluri intermediare: descoperiri provenite de pe versanţii dealului Acropole, o colecţie de descoperiri arhaice, artefacte şi sculpturi provenite din zona Erehteionului, Propileelor şi Templului Atenei Nike, precum şi descoperiri din perioada romană şi precreştină.

Întrucât clădirea muzeului este ridicată deasupra unei aşezări urbane de mari dimensiuni aparţinând sitului arheologic Makryianni, podeaua interioară şi exterioară, nu de puţine ori realizată din sticlă, lasă vederii excavaţiile realizate in situ.

Noul Muyeu al Acropolei, Atena

Noul Muzeu al Acropolei, Atena

Baza clădirii este susţinută de mai mult de 100 de stâlpi din beton, împlântaţi în fundament. La acest nivel se găseşte holul prin care se pătrunde în clădirea muzeului, spaţii destinate unor expoziţii temporare, magazinul muzeului şi diferite facilităţi oferite vizitatorilor.

19062013276

Baza clădirii, unde se găseşte holul prin care se face accesul în Noul Muzeu al Acropolei

Mijlocul clădirii, de formă trapezoidală în plan, este un spaţiu dublu ca înălţime, care atinge nu mai puţin de 10 m. Acesta găzduieşte colecţiile datând din perioada arhaică până în perioada romană târzie. Un bar şi un restaurant cu terasă având vedere la Acropole sunt amplasate la un etaj intermediar, alături de o librărie.

Partea superioară a clădirii, de formă rectangulară, înconjurată de pereţi din sticlă, expune în lumină naturală Galeria Partenonului, având mai mult de 7 m înălţime şi o suprafaţă de bază de 2.050 m2. Galeria Partenonului păstrează aceeaşi orientare cu templul de pe Acropole.

Aici, structura de beton a clădirii, care străpunge toate nivelurile, devine suport pentru sculpturile din marmură ale frizei Partenonului. Structura permite pătrunderea luminii naturale la Cariatidele expuse cu un nivel mai jos.

Ultimul nivel al muzeului, care găzduieşte Galeria Partenonului, oferă o imagine panoramică de neegalat asupra vechii Acropole şi asupra Atenei moderne, deopotrivă.

În sala de proiecţii a muzeului, un documentar, subtitrat în câteva limbi de circulaţie internaţională, prezintă vizitatorilor detalii legate de construcţia Partenonului.

În urmă cu un an, Noul Muzeu al Acropolei a fost premiat pentru programul inovator de restaurare şi conservare a Cariatidelor de către Institutul Internaţional pentru Conservare.

În perioada 1 aprilie – 31 octombrie, Noul Muzeu al Acropolei poate fi vizitat de marţi până duminică între orele 8.00 – 20.00. În zilele de vineri, programul se prelungeşte până la ora 22.00.

În perioada 1 noiembrie  – 31 martie, muzeul poate fi vizitat de marţi până joi între orele 9.00 – 17.00, iar sâmbăta şi duminica între orele 9.00 – 20.00.  În zilele de vineri, programul muzeului este 9.00 – 22.00.

Preţul unui bilet este de 5 €.

Peste drum de Noul Muzeu al Acropolei, pe versantul sudic al Acropolei, se află situl arheologic care reuneşte monumente cu o marcantă semnificaţie în activitatea artistică, spirituală şi religioasă a Atenei antice. Printre acestea se numără: Odeonul lui Pericle, Sanctuarul şi Teatrul lui Dionysos, Asklepionul, Galeria (Stoa) lui Eumenes şi, nu în ultimul rând, Odeonul lui Herod Atticus.

Intrarea în situl arheologic care reuneşte monumentele de pe versantul sudic al Acropolei (plan secund), vedere din faţa Noului Muzeu al Acropolei, Atena

Intrarea în situl arheologic care reuneşte monumentele de pe versantul sudic al Acropolei (plan secund), vedere din faţa Noului Muzeu al Acropolei, Atena

Teatrul lui Dionysos

Teatrul lui Dionysos este una dintre cele mai vechi construcţii destinate reprezentaţiilor în aer liber din Atena.

Teatrul lui Dionysos, vedere dinspre nord, Atena

Teatrul lui Dionysos, vedere dinspre nord, Atena

Edificiul a dobândit forma actuală în secolul al IV-lea Î.Hr. şi a fost modernizat în perioada elenistică prin adăugarea, în primele rânduri, a unor tronuri din marmură, elaborat sculptate, având inscripţionate numele demnitarilor şi preoţilor cărora le erau destinate.

DSCF1766

Tronuri din marmură, elaborat sculptate, adăugate în primele rânduri ale auditoriumului, în perioada elenistică, Teatrul lui Dionysos, Atena

Tronurile din marmură, păstrate până astăzi în incinta teatrului, se crede că reprezintă copii romane ale versiunilor originale, mai vechi.

DSCF1762

Tronuri din marmură destinate demnitarilor în Teatrul lui Dionysos, Atena

În perioada romană, a fost construită o nouă scenă, a fost pavată cu marmură podeaua din spaţiul alocat orchestrei, iar noi locuri de onoare au fost adăugate în apropierea orchestrei.

DSCF1765

Podeaua din marmură adăugată în spaţiul alocat orchestrei în perioada romană, Teatrul lui Dionysos, Atena

Teatrul lui Dionysos putea găzdui 17.000 de spectatori, veniţi să asiste la concursuri de teatru.

Aceste competiţii de artă dramatică aveau loc între autori, care trebuiau să prezinte trei tragedii şi o piesă satirică. Nu de puţine ori, cele trei opere dramatice aparţinând aceluiaşi autor aveau legătură una cu alta, cum a fost cazul trilogiei Orestia scrise de Eschil, care a câştigat concursul desfăşurat în Teatrul lui Dionysos, în anul 458 Î.Hr.

Zidul de la intrarea în Teatrul lui Dionysos şi o statuie ridicată în onoarea unuia dintre câştigătorii concursului de artă dramatică, Teatrul lui Dionysos, Atena

Zidul de la intrarea în Teatrul lui Dionysos şi o statuie ridicată în onoarea unuia dintre câştigătorii concursului de artă dramatică, Teatrul lui Dionysos, Atena

Printre participanţii la aceste competiţii s-au numărat dramaturgi, a căror operă de o excepţională valoare a supravieţuit peste timp: Eschil, Sofocle, Euripide, Aristofan.

Edificiul a fost distrus în perioada bizantină,.

Accesul la monumentele sitului arheologic de pe versantul sudic al Acropolei este permis zilnic în intervalul orar 8.00-15.00.  Biletul, care permite accesul la: Acropole, Agora antică, Muzeul Arheologic Kerameikos, Biblioteca lui Hadrian, Kerameikos, Muzeul Agorei antice, panta nordică a Acropolei, Agora romană, panta sudică a Acropolei şi Olympion, costă 12 €. Acesta este valabil timp de 4 zile.

 Odeonul lui Herod Atticus

Construit de Herod Atticus în memoria soţiei sale, Regilla, în secolul al II-lea D.Hr., monumentul este al treilea de acest fel ridicat în Atena antică, după Odeonul lui Pericle de pe versantul sudic al Acropolei şi Odeonul lui Agrippa din Agora antică.

DSCF1790Odeonul găzduia, în principal, festivaluri muzicale, la care puteau să ia parte mai mult de 5.000 de spectatori.

Auditoriumul săpat în piatră, având un diametru de 76 m, era împărţit în două sectoare (diazomata), numărând câte 32 de rânduri fiecare. Cele două sectoare erau separate de un coridor cu lăţimea de 1,20 m.

Auditoriumul împărţit în două sectoare a câte 32 de rânduri, Odeonul lui Herod Atticus, Atena

Auditoriumul împărţit în două sectoare a câte 32 de rânduri, Odeonul lui Herod Atticus, Atena

Spaţiul destinat orchestrei, de formă semicirculară, având diametrul de 19 m, era pavat cu marmură albă.

Zidul din spatele scenei, care s-a păstrat până la înălţimea de 28 m, se ridica peste trei niveluri şi era decorat la partea superioară cu deschideri arcuite, iar la partea inferioară cu porticuri cu câte trei coloane şi nişe în care erau amplasate statui.

DSCF1783

Scena era flancată de scări, care duceau spre sectorul de la partea superioară a auditoriumului.

Acoperişul din lemn de cedru al auditoriumului, cu raza de 38 m, nu era prevăzut cu sisteme de fixare la interior, realizare greu de egalat, chiar şi în prezent.

La est, Odeonul lui Herod Atticus comunica cu „Galeria lui Eumenes”, edificiu construit cu 3 secole mai devreme de regale Pergamului.

Odeonul lui Herod Atticus şi "Galeria lui Eumenes (dreapta), Atena

Odeonul lui Herod Atticus şi „Galeria lui Eumenes (dreapta), Atena

Monumentul a fost distrus în anul 267 Î.Hr., iar de atunci nu a mai fost reconstruit.

Restaurat la începutul anilor `50 cu marmură provenită din zona sitului arheologic de pe versantul sudic al Acropolei, Odeonul lui Herod Atticus găzduieşte începând din anul 1957 festivaluri de artă (concerte, spectacole, piese de teatru), cele din ultimii ani legate de Festivalul de teatru, muzică şi dans de la Atena, eveniment desfăşurat anual în perioada iunie-septembrie.

Odeonul lui Herod Atticus, vedere dinspre sud, Atena

Odeonul lui Herod Atticus, vedere dinspre sud, Atena

Monumentul, care domină versantul sudic al Acropolei, poate fi admirat atât dinspre sud, pe unde se face accesul în perioada evenimentelor, cât şi dinspre nord, de pe treptele ce urcă spre Acropole.

Odeonul lui Herod Atticus, vedere dinspre nord, Atena

Odeonul lui Herod Atticus, vedere dinspre nord, Atena

Acropole

Accesul pe Acropole se face din artera pietonală (Dionysiou Areopagitou), care porneşte din dreptul Arcului lui Hadrian şi trece prin faţa Noului Muzeu al Acropolei, prin situl arheologic ce cuprinde monumentele de pe versantul sudic sau pe la vest de Odeonul lui Herod Atticus.

Calea de acces spre Acropole pe la vest de Odeonul lui Herod Atticus

Calea de acces spre Acropole pe la vest de Odeonul lui Herod Atticus

Ambele căi de acces oferă o excelentă vedere de ansamblu, de la nord la sud, a Odeonului lui Herod Atticus, înainte de ascensiunea spre Templul Atenei Nike.

DSCF2193

Turişti care admiră Odeonul lui Herod Atticus, de pe calea de acces spre Templul Atenei Nike, Acropole

Situl arheologic de pe Acropole poate fi vizitat zilnic în intervalul orar 8.00-19.00.

Biletul, pe baza căruia se face intrarea la Acropole, Agora antică, Muzeul Arheologic Kerameikos, Biblioteca lui Hadrian, Kerameikos, Muzeul Agorei antice, panta nordică a Acropolei, Agora romană, panta sudică a Acropolei şi Olympion, costă 12 €. Acesta este valabil 4 zile, în condiţiile în care fiecare sit/muzeu poate fi vizitat o singură dată.

Biletele la preţ redus (6 €) sunt destinate: studenţilor din ţări care nu fac parte din Uniunea Europeană, persoanelor în vârstă de peste 65 de ani şi părinţilor care-şi însoţesc copiii din şcoala elementară în scop educativ.

Intrarea este liberă pentru: copii şi tineri cu vârsta până la 18 ani, studenţi din ţări care fac parte din Uniunea Europeană, jurnalişti, însoţitori ai persoanelor cu dizabilităţi, profesori care însoţesc grupuri de elevi din toate gradele de învăţământ.

Timpul necesar vizitării Acropolei este de maxim 2 ore.

Prezentarea principalelor monumente ale sitului Acropole implică, datorită importanţei şi numărului mare de informaţii, un articol special.

Scrie un comentariu

Din categoria Atena, Călătorii, Grecia, Monumente istorice, Muzee, Turism, Vacanţe

Călător în Macedonia Centrală, Grecia: Mormintele regale din Vergina

Vergina este un orăşel din nordul Greciei, situat în municipalitatea Veria, pe locul căruia, incredibilele descoperiri arheologice scoase la lumină de Manolis Andronikos, începând din anul 1977, situează prima capitală a Macedoniei antice, Aigai, şi necropola acesteia, cu mormintele regale.

Mormintele regale, printre care şi cel al regelui Filip al II-lea, cimitirul, palatul, teatrul, casele şi zidurile aşezării, care pot fi vizitate astăzi la Vergina, reflectă nivelul înalt de civilizaţie atins de oraşul macedonean Aigai, între secolele al VII-lea Î.C. – al V-lea Î.C., dar mai ales în secolul al IV-lea, când arhitectura, pictura, sculptura, şi orfevrăria au cunoscut cea mai mare înflorire.

P1440161

Intrarea în curtea muzeului subteran care găzduieşte mormintele regale, Vergina (Aigai)

Aigai, supranumit „oraşul caprelor“, a fost capitala regatului macedonean şi cel mai important centru urban din regiune din perioada arhaică şi din secolele următoare.

În anii 400 Î.C., când regele Archelaus I a mutat capitala Macedoniei antice la Pella, potrivit tradiţiei, vechea capitală, Aigai, şi-a păstrat rolul de centru sacru al regatului, de loc al centrelor de cult tradiţionale şi al mormintelor regale.

Considerate mult timp „pierdute“ sub Edessa contemporană – un oraş situat la 50 km nord de Veria, mormintele regale din Aigai au fost descoperite la Vergina cu 35 de ani în urmă, după mai bine de un secol de căutări.

Mormintele regale din Marele Tumul, palatul şi teatrul din Aigai atrag anual la Vergina zeci de mii de vizitatori, printre care şi români, în drum spre insula Corfu, sudul Greciei şi, nu în ultimul rând, Riviera Olimpului.

Mormintele regale din Marele Tumul

Marele Tumul (Megali Toumba) este un uriaş cavou subteran, care adăposteşte 4 morminte regale macedonene in situ, unice în felul lor, şi un mic templu.

Cele mai importante dintre acestea şi singurele găsite neprofanate aparţin regelui Filip al II-lea al Macedoniei şi nepotului său, Alexandru al IV-lea, fiul lui Alexandru cel Mare.

Având la suprafaţă aspectul unei coline largi, cu diametrul de 110 m şi înălţimea de 13 m, tumulul, care, până în urmă cu trei decenii, ascundea unul dintre cele mai importante capitole din istoria Macedoniei antice, este deschis, începând din anul1993, publicului vizitator.

P1440153

Marele Tumul, care adăposteşte mormintele regale, văzut din exterior, Vergina (Aigai)

Se presupune că Marele Tumul a fost construit în timpul domniei regelui Antigonos Gonatas (secolul al II-lea Î.C.), în scopul protejării monumentelor de eventualii prădători şi profanatori.

Acum două decenii, mormintele regale au fost închise într-o structură subterană, care păstrează forma originală a Marelui Tumulul, în vederea conservării picturilor de o extraordinară valoare artistică.

Structura-muzeu găzduieşte, pe lângă mormintele în sine, un amplu spaţiu expoziţional, destinat prezentării obiectelor găsite în interiorul monumentelor funerare.

Accesul în muzeu se face printr-o deschidere în pantă, practicată pe una din laturile Marelui Tumul.

P1440154

Intrarea în Marele Tumul, Vergina (Aigai)

La intrarea în subsolul cu climat controlat, un grup de stele funerare, provenite din umplutura Marelui Tumul, atrag privirea vizitatorilor.

Urmează, rând pe rând, cele patru morminte regale in situ, ale căror faţade, bine iluminate, pot fi admirate în spatele pereţilor din sticlă, cu rol de protecţie.

Mormântul cu coloane libere

Descoperit în 1980, primul mormânt din Marele Tumul, puternic distrus de jefuitori, este posibil să fi conţinut obiecte de valoare, având în vedere intrarea impunătoare, marcată de 4 coloane dorice independente.

Importanţa monumentului rezidă din faptul că acesta reflectă dezvoltarea arhitecturii macedonene în timpul domniei lui Filip al II-lea.

Mormântul datează din secolul al IV-lea şi se presupune că i-a aparţinut regelui Antigonus al II-lea Gonatas (319 – 239 Î.C.).

Mormântul Persefonei

Datat ca aparţinând secolului al IV-lea Î.C., mormântul Persefonei este o construcţie din piatră poroasă, cu lungimea de 3,5 m, lăţimea de 2,1 m şi înălţimea de 3 m, în formă de cufăr.

În mormântul profanat au fost găsite oseminte aparţinând unui bărbat, unei femei şi unui nou născut.

Mormântul se remarcă prin minunate picturi murale, inspirate din mitologie, dintre care cea mai valoroasă este reprezentarea răpirii Persefonei de către Pluton, zeul morţii.

Prin excepţionala sa valoare artistică, această pictură constituie una dintre descoperirile arheologice cele mai importante ale secolului al XX-lea. Se consideră că lucrarea îi aparţine lui Nikodimos, un mare pictor al acelei epoci.

Mormântul lui Filip al II-lea

Este primul mormânt macedonean descoperit neatins de mâna prădătorilor, în situl arheologic de la Vergina, şi cel mai mare monument funerar (9,5 m x 5,6 m x 9,5 m) dedicat regilor Macedoniei.

Filip al II-lea al Macedoniei (359 – 336 Î.C.) a fost asasinat la vârsta de 47 de ani, în teatrul din apropierea palatului regal, în timpul serbărilor dedicate căsătoriei fiicei acestuia. După ce trupul i-a fost ars, oasele au fost spălate în vin, înfăşurate în purpura regală şi depuse într-un relicvariu din aur masiv de 24 de carate, pe capacul căruia este reprezentat soarele Verginei.

Mormântul, construit din cărămidă, are aspectul unui palat şi faţada unui templu.

Monumentul este clădit în stil doric, cu coloane încadrând o poartă grea din marmură, care se ridică până la 9,5 m înălţime.

O friză imensă, reprezentând o scenă de vânătoare, decorează partea superioară a faţadei pe 5,6 m lungime. Între personajele care alcătuiesc scena se remarcă însuşi Filip al II-lea şi fiul său, Alexandru, alături de alţi 8 bărbaţi din suita acestora, care hăituiesc un leu, o căprioară şi un porc mistreţ.

Această lucrare, atribuită lui Philoxenos din Eretria, împreună cu Răpirea Persefonei din mormântul Persefonei, sunt singurele exemple de pictură antică greacă, care au supravieţuit timp de 24 de secole.

Deasupra boltei de la intrarea în mormânt au fost găsite urmele focului, în care a fost incinerat regele, împreună cu armele şi hăţurile cailor sacrificaţi odată cu acesta.

În camera principală a mormântului a fost găsit un sarcofag din marmură, în care se afla un relicvariu (larnax) din aur cu osemintele defunctului, învelite într-un material porfiriu, şi o coroniţă din aur, în greutate de 717 g, alcătuită din 313 frunze de stejar şi 68 de ghinde. Capacul relicvariului este decorat cu soarele Verginei, simbolul dinastiei, alcătuit din 16 raze.

Între relicvele funerare se remarcă resturile unui pat din lemn, pe care fusese aşezat regele decedat înaintea incinerării, împodobit cu decoraţiuni din fildeş, aur şi sticlă, o diademă rotundă, un coif din fier, un tripod din bronz susţinut de picioare de forma labelor de leu.

În camera principală a mormântului au mai fost găsite arme din fier, un scut din fildeş aurit având gravată bâta lui Hercule şi platoşa din fier a regelui, una dintre puţinele obiecte de acest fel datând din secolul al IV-lea Î.C.

Aceste descoperiri reconstituie portretul marelui general Filip al II-lea, care a reuşit să afirme Macedonia ca cea mai mare putere a Europei.

Diferite vase destinate ceremoniilor funerare au fost, de asemenea, găsite pe podeaua camerei mortuare, precum şi cinci capete mici din fildeş, reprezentându-i pe Filip al II-lea, pe fiul său, Alexandru, şi pe mama acestuia, Olimpiada.

În anticamera mormântului se găseşte mormântul unei femei, aparţinând, probabil, Cleopatrei, cea mai tânără dintre soţiile regelui Filip.

Relicvariul din aur găsit într-un sarcofag din marmură, asemănător cu cel din camera principală, dar de dimensiuni mai modeste, conţinea oseminte învelite într-un material auriu-porfiriu şi o coroniţă din aur. Resturile unui alt pat funeral, parţial distrus de foc, erau acoperite de o altă coroniţă din frunze şi flori de mirt, lucrate din aur.

Tot în anticamera mormântului a fost găsită o tolbă de săgeţi frumos ornamentată, două jambiere din bronz aurit, diferite ca lungime şi grosime, precum şi o piesă suplimentară a platoşei, care proteja pieptul şi gâtul războinicului.

Toate aceste obiecte pot fi astăzi admirate de vizitatori în vitrinele amplasate în spaţiul deschis din faţa mormântului.

Mormântul principelui

Deşi mai puţin impunător decât mormântul lui Filip al II-lea, mormântul principelui este la fel de bogat ornamentat. Din păcate, însă, picturile şi sculpturile care îl decorau, executate pe lemn, gips şi piele, s-au dezlipit de pe marmură şi au fost distruse de-a lungul secolelor.

Faţada mormântului, cu lungimea de 6,35 m şi înălţimea de 5 m, era decorată cu două mari scuturi în relief. In anticameră, s-a păstrat o pictură murală de o deosebită valoare artistică, reprezentând scene din timpul unei întreceri de care.

Mormântul îi aparţine, după cum se presupune, principelui Alexandru al IV-lea, fiul lui Alexandru Macedon. Născut la scurtă vreme după moartea tatălui său, Alexandru al IV-lea a fost otrăvit la vârsta de 14 ani, împreună cu mama sa, Roxana.

Osemintele incinerate au fost găsite în anticamera mormântului, într-o urnă din argint, acoperită cu purpură, semn că aparţinea dinastiei regale. Gâtul urnei susţinea o coroniţă superbă din aur, alcătuită din frunze şi ghinde de stejar.

Multe alte vase din argint sau bronz şi obiecte decorative completează aceste vestigii, dintre care se remarcă patul funerar, decorat cu fildeş şi aur.

În mormânt au mai fost găsite răzătoare din bronz sau fier aurit, folosite în antichitate de atleţi pentru îndepărtarea uleiului şi nisipului de pe corp după lupte, vârfuri de suliţe, precum şi bucăţi de ornamente de pe platoşe sau scuturi.

Remarcabilă este calitatea obiectelor din argint, dintre care cele mai impresionante sunt vasul pentru uleiuri aromate şi punguţa cu uleiuri aromate, precum şi găleata cu frunze şi flori în relief destinată transportării vinului.

Obiectele din aur şi artefactele provenite din mormintele regilor Macedoniei, expuse în vitrinele muzeului, sunt la fel de impresionante ca şi monumentele funerare în sine.

Expoziţia din Marele Tumul este dedicată memoriei lui Manolis Andronikos, eminentul arheolog care a adus aceste comori la lumină şi a avut capacitatea de a le reda identitatea.

Peste drum de intrarea în Marele Tumul se află un magazin de suveniruri (altul decât magazinul oficial al muzeului), prezentând o ofertă incredibil de bogată de produse amintind de Macedonia antică: vase, statuete, coifuri, scuturi cu reprezentarea soarelui Verginei, magneţi, coroniţe aurii din frunze de laur sau de măslin, bijuterii, cutii de forma relicvariilor din mormintele regale, steaguri ale regiunii Macedonia, farfurii cu reprezentări ale unor scene din mitologie, cărţi, ghiduri de călătorie, hărţi etc.

P1440135

Suveniruri amintind de Macedonia antică, Vergina

Pentru a ajunge la Palatul regal, imediat după ieşirea pe poarta muzeului, faceţi dreapta şi apoi stânga, la prima intersecţie. Urmaţi drumul care urcă spre ruine, la care veţi ajunge în maxim 10 minute. Drumul spre palat trece pe lângă mormântul reginei Euridice, mama lui Filip al II-lea. O cărare duce la Teatrul antic, locul unde Filip al Macedoniei a fost asasinat la vârsta de 47 de ani.

Mormintele regale de la NV de oraşul antic

Acest grup cuprinde două morminte macedonene, şi anume: mormântul Rhomaios, o structură de forma unui templu ionic, datând din secolul al III-lea Î.C., şi mormântul reginei Euridice, datând din anul 340 Î.C., aparţinând, după cum se presupune, mamei lui Filip al II-lea.

Acestui grup îi sunt asociate, de asemenea, 3 morminte din secolele al V-lea Î.C. şi al IV-lea Î.C., precum şi 4 morminte din perioada arhaică.

Scos la lumină în anul 1861 de arheologul francez Leon Heuzey, mormântul reginei Euridice are forma unui templu, cu o faţadă ionică, alcătuită din jumătăţi de coloane, încadrată de două portaluri succesive din marmură, care se deschid într-o anticameră. Elementul caracteristic este dat de reprezentarea faţadei pe spatele peretelui camerei principale.

În interior se găseşte un impunător tron din marmură, cu înălţimea de 2 m, decorat cu reprezentări de sfincşi pe laturi, cotiere şi postament.

P1440166

Mormântul Rhomaios, Vergina (Aigai)

Mormântul Rhomaios prezintă o faţadă ionică şi multe elememte decorative. În interiorul acestuia a fost găsit un tron din marmură şi vasul în care erau păstrate osemintele incinerate ale defunctului. Mormântul poartă numele arheologului elen, Kostandinos Rhomaios, care l-a descoperit.

Cimitirul reprezintă o uriaşă necropolă din epoca fierului (secolul al IX-lea Î.C. – secolul al VIII-lea Î.C.), care include nu mai puţin de 300 de morminte, în care, pe lângă oseminte, au fost găsite numeroase obiecte funerare, vase din lut, arme din fier şi bijuterii.

P1440171

Construit pe un platou natural, Palatul regal domina prin dimensiunile sale (104 m x 80 m) oraşul antic.

Măreţia de altădată a Palatului regal este greu de imaginat astăzi, când în locul acestuia au rămas mai mult fragmente de piatră.

Ocupând o suprafaţă de cca 8200 m2, palatul regilor Macedoniei era mărginit la sud şi vest de o acropolă şi de zidul de apărare al oraşului.

Palatul era organizat în jurul unei curţi largi, împrejmuite de colonade dorice, şi cuprindea un altar circular (Tholos), închinat lui Herakles Patroos, precum şi săli luxoase destinate întrunirilor regelui şi demnitarilor acestuia.

Pe partea nordică, o galerie domina scena teatrului din apropiere şi întreaga câmpie a Macedoniei. Aceasta era somptuos decorată, cu mozaicuri de paviment şi picturi murale.

Podelele încăperilor din jurul curţii erau acoperite cu mozaicuri din pietricele, cu motive florale şi geometrice. Un excepţional mozaic de paviment se păstrează în aripa stângă a palatului.

Căile prin care palatul comunica cu teatrul din apropiere nu au fost descoperite încă. Cert este, însă, că din a doua jumătate a secolului al IV-lea Î.C., teatrul făcea parte din complexul Palatului regal.

Palatul regal de la Aigai se află în renovare până cel mai devreme în 2017.

Teatrul antic se găseşte pe o pantă domoală, la nord de Palatul regal.

Treptele din piatră, puţine la număr, care mai pot fi văzute astăzi, indică faptul că majoritatea locurilor destinate spectatorilor erau din lemn.

În centrul scenei se păstrează baza altarului închinat lui Dionysos.

Loja orchestrei, având o rază de cca 14 m, se numără printre cele mai mari spaţii cu această destinaţie, întâlnite în teatrele antice. De aici, importanţa deosebită a edificiului, atât din punct de vedere cultural, cât şi politic, teatrul constituind locul în care se întrunea populaţia, dar şi regii Macedoniei.

În incinta teatrului din Aigai, Filip al II-lea a fost răpus de lovitura dată de Pafsania, în anul 336 Î.C., şi, tot aici, a fost proclamat fiul său, Alexandru, rege al Macedoniei.

La nord de teatrul antic se găseşte un sanctuar dedicat zeiţei Eukleia, care cuprinde două mici temple din secolele al IV-lea Î.C. şi al III-lea Î.C., conţinând printre altele soclurile a două statuete inscripţionate cu numele reginei Euridice, bunica lui Alexandru cel Mare.

Acropola şi zidul cetăţii se află pe o colină cu pante abrupte, la sudul aşezării.

Vizitarea vestigiilor arheologice de la Vergina, a căror descoperire a constituit cel mai important eveniment arheologic al secolului al XX-lea, reprezintă o experienţă memorabilă, pe care orice român în trecere prin Grecia de nord se cuvine să o trăiască.

Din Vergina, incursiunea în istoria Macedoniei antice, începută în Salonic, merită continuată spre nord, până la Edessa, unde până la descoperirea Marelui Tumul s-a crezut că sunt ascunse mormintele regale de la Aigai. Astăzi, oraşul este renumit în Grecia prin parcul cu cascade, o incredibilă oază de verdeaţă şi răcoare pe timpul verii.

2013-03-19_115228

După încă 50 km parcurşi spre est, pe drumul european E86, care leagă Edessa de Salonic, se ajunge la Pella, locul în care s-a aflat capitala antică a Macedoniei, în timpul domniei lui Filip al II-lea şi a fiului său, Alexandru cel Mare.

Muzeul de Arheologie din Pella, redeschis în 2010, găzduieşte o colecţie impresionantă de artefacte preistorice şi exponate, care reconstituie planul aşezării, descoperiri din agora – centrul comercial al oraşului antic, case particulare, sanctuare, cimitire, precum şi 6 mozaicuri de paviment, toate provenite din situl arheologic aflat în imediata apropiere.

Acces

Vergina se află la 13 km sud-est de Veria, capitala municipalităţii cu acelaşi nume, la cca 80 km sud-vest de Salonic şi la 80 km nord-vest de Katerini.

Din Salonic, accesul se face pe Egnatia Odos până la Veria, de unde drumul se continuă pe o şosea secundară încă 13 km.

P1440114

Din Katerini se ajunge la Vergina mergând 60 km spre nord, pe autostrada care leagă Atena de Salonic, şi apoi, spre vest, pe Egnatia Odos până la Veria.

Atât din Salonic, cât şi din Katerini circulă autobuze cu destinaţia Veria, cu plecare la interval de 1 oră. Din Veria, drumul se continuă cu un alt autobuz până la Vergina. Costul dus-întors al călătoriei nu depăşeşte 15 €.

Preţul biletului, care include vizitarea muzeului din Marele Tumul şi mormintele de la NV de oraşul antic, este de 8€ pentru adulţi, iar pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani intrarea este liberă.

Program de vizitare, la care pot interveni modificări:

Iarna:
Luni închis
Marţi-Duminică: 10:00 – 17:00

Vara:
Luni : 10:00 – 18:00
Marţi-Duminică : 8:00 – 20:00

Intrarea în muzeu este liberă în următoarele zile:

  • 6 martie (zi dedicată memoriei Melinei Mercouri)
  • 18 aprilie (ziua internaţională a monumentelor)
  • 18 mai (ziua internaţională a muzeelor)
  • 5 iunie (ziua internaţională a mediului)
  • 27 septembrie (ziua internaţională a turismului)
  • ultimul weekend din septembrie (zilele culturii europene)
  • duminica în perioada 1 noiembrie – 31 martie

Scrie un comentariu

Din categoria Călătorii, Grecia, Monumente istorice, Muzee, Turism, Vacanţe

Călător în Macedonia Centrală, Grecia: Muzeul de Arheologie din Pella

Situat la 40 km vest de Salonic, pe drumul european E86, Gefyra – Giannitsa – Edessa – Florina – Krystallopigi, Muzeul de Arheologie din Pella se numără, alături de muzeele de arheologie din Salonic, Dion şi Veria, printre cele mai importante obiective turistice din Macedonia Centrală.

Pella antică, pe locul căreia se află în prezent Muzeul de Arheologie, a fost capitala Macedoniei, în timpul domniei lui Filip al II-lea şi a fiului său, Alexandru cel Mare.

P1440311

Vase din perioada elenistică, provenite din excavaţiile realizate în zona Pellei antice

Pella a atins apogeul dezvoltării sale în perioada elenistică (secolele al IV-lea – al II-lea Î.C.), când a devenit şi unul dintre cele mai importante centre economice, politice şi culturale ale Greciei.

Muzeul de Arheologie găzduieşte o colecţie impresionantă de artefacte preistorice şi exponate, care reconstituie planul aşezării, descoperiri din agora – centrul comercial al oraşului antic, case particulare, sanctuare, cimitire, precum şi 6 mozaicuri de paviment, toate provenite din situl arheologic aflat în imediata apropiere.

Mozaicurile realizate din pietricele se situează printre cele mai vechi opere de artă, asociate ca aspect spaţiului tridimensional.

Pietricele erau astfel alese încât să asigure un contrast de culoare şi, totodată, să realizeze treceri gradate între lumini şi umbre. Figurile erau scoase în evidenţă prin conturarea cu inserţii fine de plumb, introduse în mortar.

Această prezentare necesită JavaScript.

Alături de mozaicurile de paviment, înfăţişând scene de vânătoare, centauri şi decoraţiuni vegetale, dintre exponatele de valoare ale muzeului se remarcă: o pictură murală, care decorează peretele sufrageriei unei case particulare – o raritate pentru pictura greacă a acelei vremi; un cap din marmură aparţinând lui Alexandru cel Mare şi o statuetă din marmură a lui Alexandru în postură de Pan, datând din perioada elenistică; o mică statuetă din bronz reprezentându-l pe Poseidon, atribuită lui Lysippos, de asemenea din perioada elenistică; monede de argint; statuia fără cap a unui tânăr călare şi un vas de apă decorat cu reprezentarea lui Poseidon în luptă cu Atena.

P1440310

Pictură murală, realizată pe peretele sufrageriei unei case, Pella, Muzeul de Arheologie

P1440323

Vânătoarea leului – detaliu, mozaic din „Casa lui Dionysos şi a Vânătorii leului“, Pella, sec. IV Î.C.

Începând din 2009, Muzeul de Arheologie funcţionează într-o clădire modernă, amplasată în partea de nord-est a sitului arheologic Pella.

P1440300

Clădirea nouă a Muzeului de Arheologie din Pella acoperă o suprafaţă de 6000 m2

Expoziţiile din sălile muzeului sunt cu adevărat remarcabile, atât prin tematica abordată, cât şi prin tehnica de prezentare a colecţiilor (iluminare, etichetare etc).

Prima grupare tematică a expoziţiei este dedicată vieţii de zi cu zi în Pella. Cele mai valoroase exponate sunt mozaicurile din „Casa lui Dionysos“ şi „Răpirea Elenei“ din „Casa Răpirii Elenei“.

P1440316crop

Dionysos călărind o panteră, mozaic din „Casa lui Dionysos“, Pella, sec. IV Î.C.

P1440326

Răpirea Elenei de către Tezeu – detaliu, mozaic din „Casa Răpirii Elenei“, Pella, sec. IV Î.C.

A doua grupare tematică este dedicată vieţii publice din Pella. Sunt expuse monede, inscripţii, sculpturi, vase pentru depozitarea vinului, figurine din teracotă.

P1440335

Figurine din teracotă, reprezentând zeităţi venerate de locuitorii Pellei, secolul IV-lea Î.C., Muzeul de Arheologie din Pella

P1440334

Veselă destinată petrecerilor, perioada elenistică, secolele al III-lea şi al IV-lea Î.C., Pella, Muzeul de Arheologie

A treia grupare tematică constă din mozaicuri din sanctuarele Pellei, inscripţii, vase, obiecte din metal.

A patra grupare tematică este dedicată cimitirelor. Sunt expuse morminte din epoca bronzului, epoca fierului, precum şi din perioada arhaică, clasică şi elenistică. Acestea oferă informaţii legate de limba rezidenţilor şi practicile funerare utilizate de aceştia.

P1440307

Ultima grupare prezintă informaţii legate de palatul regilor macedoneni şi despre viaţa şi personalitatea lui Alexandru cel Mare.

P1440340

Panou conţinând reprezentări ale lui Filip al II-lea şi Alexandru cel Mare în arta antică

Sunt expuse, de asemenea, panouri informative prezentând planuri topografice, planuri arhitecturale, desene, schiţe şi fotografii ale excavaţiilor, precum şi copii realizate după unele figurine şi vase.

Situl arheologic Pella, din care doar o mică parte este deschisă vizitatorilor, cuprinde „Casa lui Dionysos“, de unde au fost prelevate mozaicurile de paviment expuse în Muzeul de Arheologie, „Casa lui Poseidon“, agora – centrul comercial al oraşului antic, „Casa Răpirii Elenei de către Tezeu“, conţinând mozaicuri de paviment, excelent conservate, datând din perioada anilor 325-300 Î.C., o casă cu pereţii interiori decoraţi cu picturi murale, expunând superbe colonade ionice, palatul şi câteva sanctuare. Majoritatea monumentelor vizibile astăzi aparţin perioadei elenistice.

Acces

Satul Pella se află la cca 40 km vest de Salonic, pe drumul european E86, care leagă cel de al doilea oraş al Greciei de graniţa cu Republica Albania.

Preţul biletului, care include şi vizitarea sitului arheologic, este de 6€ pentru adulţi şi de 3€ .

Muzeul poate fi vizitat potrivit următorului program:

Iarna:
Luni închis
Marţi-Duminică: 8:00 – 14:30

Vara:
Luni : 12:30 – 21:00
Marţi-Vineri : 8:00 – 21:00

Sâmbătă-Duminică: 8:30 – 17:00

Scrie un comentariu

Din categoria Călătorii, Grecia, Muzee, Turism, Vacanţe

Turnul Galata, monumentul genovez din Istanbul

Unul dintre cele mai populare monumente istorice din Istanbul, Turnul Galata a fost construit de genovezi în anul 1348, pe locul fostului Turn al farului, o clădire din lemn datând din perioada bizantină (secolul al VI-lea).

Structura din piatră, care poate fi văzută astăzi din diferite părţi ale oraşului, devenită simbolul Galatei, este cea mai importantă contribuţie adusă de genovezi la dezvoltarea oraşului.

P1500076crop

Turnul Galata văzut de pe mare

Întrucât Turnul farului era deja istorie la sosirea genovezilor, aceştia au construit un nou turn, cunoscut ca Turnul lui Cristos, în cel mai înalt punct al zidurilor din jurul Galatei, pe care le-au ridicat pentru sistematizarea zonei. Zidurile aveau 3 km lungime şi 2 m grosime.

Mari comercianţi, genovezii, care întreţineau legături economice cu statele europene, au acordat o importanţă deosebită zonei Galata, cu deschidere spre Cornul de Aur şi Marea Marmara, locuri în care funcţionau două dintre cele mai importante porturi ale oraşului.

Resturi ale zidurilor, care, odată cu trecerea timpului, s-au prăbuşit, pot fi încă văzute în apropierea monumentului.

P1500164crop

Turnul Galata văzut din piaţeta de la baza acestuia

În 1453, odată cu cucerirea Constantinopolului de către Mehmed al II-lea, structura din piatră a genovezilor a trecut în administrarea statului otoman, funcţionând ca donjon, iar un secol mai târziu ca punct de observaţie a incendiilor.

Astăzi, pentru 13 TLY (echivalentul a 5 €), este permis accesul pe platforma de observaţie, de unde genovezii urmăreau cu 7 secole în urmă sosirea vaselor comerciale.

De la 51,65 m înălţime, vizitatorilor li se dezvăluie privirii: Insulele Prinţilor din Marea Marmara, oraşul şi Cornul de Aur.

P1500162

Panorama oferită vizitatorilor din Turnul Galata

Afectat de incendiul care a devastat Galata în 1832, turnul a fost restaurat sub domnia sultanului Mahmud al II-lea (1808-1839).

Turnul Galata, al cărui nume se datorează zonei istorice din Istanbul, în care este situat, şi-a dobândit aspectul actual în urma restaurării din 1967.

Dimensiunile structurii ridicate de genovezi se păstrează până astăzi.

Turnul se situează la 35 m deasupra nivelului mării, la 425 m distanţă de ţărmul Cornului de Aur.

Întrarea în clădire se face pe latura de nord, prin intermediul unei scări din marmură, construită în timpul domniei sultanului Mahmud al II-lea.

Fereastra de deasupra uşii intrării era folosită de soldaţi, în timpul gărzilor, pentru supravegherea intrării în clădire.

Diametrul exterior al Turnului Galata, la baza clădirii, este de 16,45 m, iar diametrul interior atinge 8,95 m.

P1500104crop

Turnul Galata – Diametrul exterior al structurii din piatră este de 16,45 m

Grosimea la baza zidurilor este de 3,75 m, dar scade pe măsură ce se înaintează spre partea superioară a clădirii.

Deasupra holului de intrare în clădire se ridică 9 etaje, ultimul fiind înconjurat de o platformă de observaţie. Aceasta este accesibilă vizitatorilor zilnic între orele 9.00 am şi 7.00 pm.

Priveliştea panoramică oferită de aici asupra oraşului vechi este uluitoare.

P1500123

Vedere din Turnul Galata spre peninsula istorică a oraşului

Etajul al VIII-lea este prevăzut cu o imensă fereastră arcuită, în timp ce ultimul etaj, care în prezent găzduieşte un restaurant şi un club de noapte, are ferestre de dimensiuni mai reduse, îmbrăcate în arcade.

O intrare largă de pe latura sudică a clădirii duce la holul principal, folosit în prezent drept cale de acces la ascensorul care urcă până la al VII-lea etaj.

P1500145

Podul Galata văzut de la 51,65 m înălţime, Turnul Galata

Deasupra uşii liftului, o lucrare din bronz prezintă imaginea Galatei şi a turnului, realizată după o miniatură din 1535, semnată de Matrakçi Nasuh, pictor la curtea lui Soliman (Süleyman) Magnificul.

Înainte, urcarea în turn se realiza prin intermediul unei scări din piatră până la etajul al V-lea, de unde drumul se continua pe o scară din lemn.

Scara din lemn a fost refăcută, iar astăzi este folosită de vizitatori pentru a urca din holul de la etajul al VII-lea, la platforma ultimului etaj.

P1500161

Oraşul văzut din Turnul Galata

În holul recepţiei de la etajul al VII-lea, o lucrare îl prezintă pe Hazarfen Ahmet Çelebi, omul-pasăre care, potrivit istoricului otoman Evliya Çelebi, în 1630-1632, a zburat din turn până în Űsküdar, cca 6 km, ajutându-se de aripi din lemn ataşate braţelor.

Înălţimea de la sol până în vârful turlei conice a turnului este de 62,59 m, iar înălţimea finală ajunge la 69,90 m.

În jurul turnului, care atrage zilnic mii de vizitatori în drum spre Istiklal Cadesi, strada cea mai aglomerată din Istanbul, sau spre zona veche a oraşului, sunt deschise câteva magazine, mici cafenele şi restaurante.

P1500106

Clubul de noapte şi restaurantul cu specific oriental, situate la ultimul etaj al clădirii, sunt gazdele unor spectacole de divertisment, în care muzica şi dansurile orientale fac deliciul publicului. Costul distracţiei este, însă, pe măsură.

Acces

Turnul Galata este situat în cartierul Galata (Karaköy) din Istanbul.

Accesul la baza turnului este posibil fie dinspre podul Galata, urcând scările Kamondo, fie dinspre Istiklal Cadesi.

Scrie un comentariu

Din categoria Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Turcia, Turism, Vacanţe

Palatul Topkapi, cel mai vizitat muzeu din Turcia

Timp de patru secole reşedinţa oficială a sultanilor otomani, începând cu Mehmed Cuceritorul, şi, totodată, centrul administrativ, educaţional şi cultural al unuia dintre cele mai puternice imperii ale lumii, Palatul Topkapi constituie, fără doar şi poate, una dintre principalele atracţii ale oraşului Istanbul.

P1500123crop

Palatul Topkapi, văzut din Turnul Galata

Potrivit raportărilor Ministerului Turismului şi Culturii din Turcia, Palatul Topkapi surclasează, ca popularitate, atât Muzeul Ayasofya din Istanbul, cât şi toate celelalte muzee şi situri istorice de pe cuprinsul ţării.

Palatul Topkapi este situat în cel mai înalt punct al promontoriului dintre Cornul de Aur şi Marea Marmara, de unde strâmtoarea Bosfor se dezvăluie în întreaga sa splendoare.

P1490953crop

Palatul Topkapi, Ayasofya şi Moschea Albastră, văzute dinspre mare

Mărginit de mare la est şi sud, iar la vest şi sud de Parcul Gülhane, fosta Grădină Imperială, Palatul Topkapi este înconjurat de ziduri de apărare, în care sunt deschise trei porţi principale de acces: Poarta Imperială, Poarta Otluk şi Poarta Demir, precum şi alte câteva porţi secundare.

P1490663 crop

Poarta Imperială, Palatul Topkapi

Construcţia Palatului Topkapi a început în 1460, la iniţiativa sultanului Mehmed Cuceritorul, şi a fost finalizată în 1478, în timpul domniei lui Baiazid al II-lea. În următorii 400 de ani, palatul a fost extins, prin adăugarea de noi clădiri individuale, în funcţie de necesităţi.

Transformat în muzeu cu nouă decenii în urmă, palatul se prezintă sub forma unui ansamblu arhitectural, alcătuit din grădini şi curţi, împrejmuite de câteva zeci de clădiri de mici dimensiuni, cu cel mult două niveluri, îndeplinind funcţionalităţi diferite (conducerea afacerilor statului, depozitarea Tezaurului Imperial şi a Relicvelor Sfinte ale Profetului Mohamed, păstrarea arhivelor imperiale, reşedinţa sultanilor etc).

Arhitectura Palatului Topkapi este complet diferită de cea a palatelor europene. În timp ce la exterior cele mai multe dintre clădirile palatului se prezintă neatrăgător, decoraţiunile interioare, extrem de elaborate, sunt de o frumuseţe de-a dreptul copleşitoare.

Printre sectoarele palatului care se bucură de cea mai mare atenţie din partea publicului vizitator se numără: Tezaurul Imperial, Relicvele Sfinte, Haremul, Consiliul Imperial, Camera de Audienţe şi, nu în ultimul rând, Terasa Imperială.

Principala cale de acces în palat o reprezintă Poarta Imperială (Bab-i Hümayun), ridicată sub domnia lui Mehmed Cuceritorul.

P1490667

Poarta Imperială, Palatul Topkapi

Prin Poarta Imperială se pătrunde în Prima curte a palatului (Alay Meydani), numită şi Curtea Ceremoniilor.

P1490439

Prima curte a palatului Topkapi

Pe drumul care face legătura între Poarta Imperială şi cea de a doua poartă a palatului, Poarta Salutului (Bab-üs Selam), plecau la război sultanii otomani, erau întâmpinaţi ambasadorii străini şi se distribuia bacşiş în timpul ceremoniilor de urcare pe tron a sultanilor.

Cea mai largă curte a palatului, Curtea Ceremoniilor, adăposteşte atât clădiri bizantine, cât şi construcţii datând din perioada otomană.

Tot aici se află ghişeele pentru procurarea biletelor de intrare în palat.

P1490655

Prima curte a palatului Topkapi, cu Drumul Sultanului (centru) şi casele de bilete (stânga)

Această curte, unde aveau loc diferite ceremonii şi procesiuni, era singurul loc din palat în care accesul populaţiei era permis. Aici se găseau clădirile serviciilor externe, majoritatea dispărute în decursul timpului.

P1490657

Vedere din prima curte a palatului Topkapi spre Poarta Salutului

În apropiere de Poarta Salutului se găsea Pavilionul Petiţiilor (Deavi Kasri), unde, prin intermediul unui vizir, se puteau face zilnic reclamaţii şi depune petiţii adresate Divanului.

P1490442

Poarta Salutului, Palatul Topkapi (prima curte)

Biserica Sfânta Irina (Aya Irini) este una dintre puţinele structuri destinate serviciilor externe palatului, păstrate până astăzi.

Edificiul de cult se numără printre primele biserici bizantine ridicate în timpul domniei împăratului Constantin I.

P1490661 crop

Biserica Sfânta Irina, Palatul Topkapi (Prima curte)

Refăcută în urma unui incendiu devastator, Biserica Sfânta Irina a funcţionat în decursul timpului ca depozit de armament, muzeu de arheologie şi muzeu militar.

În prezent, construcţia, care dispune de o ascustică excepţională, găzduieşte concerte de muzică clasică în perioada Festivalului Muzicii, organizat anual la Istanbul.

În Prima curte se poate intra şi prin Poarta Kozbekçileri, deschisă spre parcul Gülhane şi Muzeul de Arheologie.

Prin Poarta Salutului – simbol al fastului şi măreţiei Imperiului Otoman şi, totodată, imaginea Palatului Topkapi,  se pătrunde în Cea de a doua curte a palatului, unde are loc verificarea biletelor de acces în muzeu şi controlul de securitate cu raze X.

P1490470

Punctul de control aflat la intrarea în cea de a doua curte, Palatul Topkapi

Cele două turnuri, care străjuiesc Poarta Salutului, au fost construite sub domnia sultanului Soliman (Süleyman) Magnificul (1520-1566).

P1490456

Poarta Salutului, Palatul Topkapi (prima curte)

Accesul călare pe sub Poarta Salutului era permis exclusiv sultanului. Totuşi, intrarea şi ieşirea trăsurilor imperiale prin această poartă era admisă.

Cea de a doua curte a palatului, numită şi Curtea Consiliului Imperial (Divan Meydani) sau Curtea Divanului, găzduieşte clădirea Consiliului Imperial, locul în care statul era reprezentat şi se exercita funcţia administrativă a acestuia.

P1490595

Intrarea în clădirea Consiliului Imperial, Palatul Topkapi (a doua curte)

Destinată întrunirilor, care aveau loc patru zile pe săptămână şi erau prezidate de Marele Vizir, actuala clădire a Consiliului Imperial, străjuită de Turnul Justiţiei, a cărei piatră de temelie a fost pusă sub Mehmed Cuceritorul, datează din timpul domniei sultanului Soliman (Süleyman) Magnificul.

P1490490

Clădirea Consiliului Imperial, străjuită de Turnul Justiţiei, şi fosta clădire a Trezoreriei (dreapta), Palatul Topkapi (a doua curte)

Cea mai înaltă construcţie din Palatul Topkapi – Turnul Justiţiei (Adalet Kasri), este amplasată între clădirea Consiliului Imperial şi Harem. Turnul Justiţiei simbolizează importanţa deosebită acordată de sultan dreptăţii, cea mai preţuită dintre virtuţile morale.

P1490483

Turnul Justiţiei şi Monumentul închinat lui Sukhum, Palatul Topkapi (a doua curte)

În stânga Curţii Divanului, pot fi văzute două fântâni, construite în timpul lui Ahmed al III-lea, iar în dreapta, numeroase fragmente de coloane din perioada bizantină.

P1490468

Fragmente de coloane din perioada bizantină, Palatul Topkapi (a doua curte)

Remarcabilă este şi prezenţa tavanului Cisternei bizantine, amplasate pe Drumul Sultanului, care leagă Poarta Salutului de Poarta Fericirii.

Curtea Consiliului Imperial este străbătută de Drumul Vizirului, care duce la clădirea Consiliului Imperial (Divan-i Hümayun) şi la cea de a treia poartă a palatului, Poarta Fericirii (Bab-üs Saade).

P1490481

Poarta Fericirii Palatul Topkapi (curtea a doua)

O cafenea desparte Clădirea Consiliului Imperial de intrarea în Harem, reşedinţa sultanilor.

P1490602

Cafeneaua din spatele Consiliului Imperial, Palatul Topkapi (a doua curte)

Pentru vizitarea Haremului se cumpără bilet separat (15 TRY) de la ghişeele situate în apropierea intrării acestuia. Taxa de vizitare este de 15 TRY (echivalentul a 6 €) pentru adulți, iar accesul copiilor cu vârste de până la 12 ani este gratuit.

Haremul constituia reşedinţa sultanului, a mamei acestuia, a soţiilor, fiicelor, fiilor, femeilor cu funcţii de răspundere în administrarea problemelor gospodăreşti, a sute de slujitoare şi eunuci negri.

Singurii bărbaţi, cărora le era permis accesul în reşedinţa sultanilor, erau eunucii, slujitorii care asigurau paza femeilor şi răspundeau de menţinerea disciplinei în Harem.

P1490610

Intrarea principală în Harem, Palatul Topkapi

În forma în care se prezintă astăzi, complexul rezidenţial destinat sultanilor în Palatul Topkapi a suferit numeroase modificări, restaurări şi extinderi. Planul de bază al acestuia constă, însă, din mai multe curţi consecutive, înconjurate de spaţii de locuit, camere, pavilioane şi clădiri anexă, intercalate între acestea.

P1490642

Apartamentele prinţului moştenitor (exterior), văzute din Curtea Favoritelor, Harem, Palatul Topkapi

Potrivit înregistrărilor scriitorului otoman Evliya Çelebi, aripa corespunzătoare Haremului  a fost adăugată palatului abia spre finele secolului al  XVI-lea.

La scurt timp după ridicarea palatului Topkapi, vechiul palat, situat în cartierul Bayezid din Istanbul, a început să fie folosit exclusiv ca Harem, în timp ce noul edificiu a devenit sediu al guvernului şi administraţiei publice, care împreună au constituit aşa-numitul selamlýk.

Sultanul Soliman (Süleyman) Magnificul a adus-o la Palatul Topkapi doar pe soţia sa, Hürrem, mutarea haremului din vechiul palat realizându-se abia în timpul domniei lui Murad al III-lea (1574-1595).

P1490626

Fântâna din antecamera apartamentului sultanului, Harem, Palatul Topkapi

Perioada în care Soliman (Süleyman) Magnificul s-a mutat în Palatul Topkapi, împreună cu Haseki (“favorita”) Hürrem şi familia sa a reprezentat apogeul dezvoltării Haremului Palatului Topkapi.

Extins pe mai bine de 6720 mp, Haremul Palatului Topkapi grupează clădiri cu 3-4 etaje, totalizând 259 camere, 46 de toalete, 12 spaţii de depozitare pentru articole nealimentare, 8 băi, 8 holuri de intrare, un spital, 2 dormitoare, 4 bucătării, 6 cămări pentru alimente şi un bazin de înot.

Intrucât populaţia din harem a crescut simţitor odată cu finele secolului al XVI-lea, aici au fost ridicate etaje şi construite clădiri anexă, pentru a extinde dormitoarele servitoarelor şi apartamntele soţiilor sultanului.

Sectoarele din Harem destinate serviciilor includeau: bucătăria, pivniţa pentru depozitarea alimentelor, băile, spălătoria, spitalul, precum şi dormitoarele servitoarelor şi ale eunucilor negri.

Fiecare grupă a personalului de serviciu şi grup ierarhic din harem avea propriul spaţiu de locuit dispus în jurul unei curţi. Apartamentele erau ocupate de eunuci, eunucul şef, concubine, mama sultananului, prinţii moştenitori şi favorite.

P1490619

Curtea apartamentelor mamei sultanului (Valide Dairesi), Harem, Palatul Topkapi

Cele mai frumoase camerele erau ocupate de mamele sultanilor (Valide), care deţineau puterea supremă în Harem, în timp ce alte camere erau destinate fiilor sultanilor, concubinelor, eunucilor şi altor categorii de servitori.

P1490621

Curtea apartamentelor mamei sultanului (Valide Dairesi), Harem, Palatul Topkapi

Majoritatea slujitoarelor din Harem erau fete de religie creştină sau iudaică, vorbitoare de limba rusă, greacă, sârbă, georgiană şi albaneză, capturate în războaie, cumpărate din pieţele de sclavi sau primite în dar de conducătorii otomani.  Îndeosebi, fetele din Circassia, teritoriu cunoscut astăzi ca Georgia şi Armenia, erau extrem de căutate, fiind apreciate pentru frumuseţea lor izbitoare.

P1490639

Curtea Favoritelor, Harem, Palatul Topkapi

Departe de imaginea idilică, oglindită în reprezentările unor mari artişti europeni ai secolelor XVI-XIX, pe când accesul străinilor în “casa fericirii sultanului” din Palatul Topkapi era interzis, viaţa în Harem a slujitoarelor suveranilor otomani nu era deloc de invidiat.

Odată intrate în Harem, fetele erau învăţate să scrie, să citească, să cânte, să danseze şi, nu în ultimul rând, să-l facă fericit pe sultan. Dintre acestea, însă, foarte puţine ajungeau în iatacul imperial, de regulă, cu ajutorul şefului eunucilor negri, care reprezenta cea de a treia putere în sistemul opresiv otoman, după sultan şi Marele Vizir.

Întrucât naşterea unui copil, implica automat dobândirea unui statut superior, iar visul fiecărei fete era să ajungă viitoarea Valide – puterea supremă în Harem, competiţia era extrem de strânsă.

Dacă nou-născutul era băiat, exista posibilitatea ca acesta să devină cândva suveran, în dinastia otomană tronul fiind accesibil oricărui fiu al sultanului.

P1490635

Vitralii din interiorul Apartamentelor prinţului moştenitor, Harem, Palatul Topkapi

Miza fiind extrem de mare, nu de puţine ori, rivalitatea dintre mamele fiilor sultanului ducea la violenţe împinse până la extrem, otrăviri şi înjungheri.

Datorită mutilărilor fizice şi psihice la care erau supuse, cu timpul, unele dintre ele deveneau vindicative şi corupte, sfârşind, nu în puţine cazuri, pe fundul Bosforului.

Interdicţia vizitării acestui sector al Palatului Topkapi, fapt care a generat numeroase legende, menite să înfierbânte imaginaţia bărbaţilor din întreaga Europă, a durat până în timpul domniei sultanului Selim al III-lea, când pentru prima dată în istorie, soţiilor diplomaţilor străini li s-a permis accesul în clădire.

P1490631

Camera sultanului Ahmed I, Harem, Palatul Topkapi

Astăzi, intrarea în Harem se face printr-o poartă, aflată în spatele Clădirii Consiliului Imperial, care servea în trecut drept cale de acces pentru eunuci şi pentru trăsurile ce asigurau transportul nevestelor sultanului.

În 1910, Haremul Palatului Topkapi şi-a pierdut funcţia iniţială, din ordinal Sultanului Mehmed al V-lea. După ce a fost restaurant, Haremul este astăzi deschis publicului larg spre vizitare.

Situată în continuarea clădirii Consiliului Imperial, clădirea fostei Trezorerii Imperiale găzduieşte în prezent colecţia de arme a sultanilor otomani.

P1490591

Clădirea fostei Trezorerii, în care este expusă colecţia de arme a sultanilor, Palatul Topkapi (a doua curte)

Aici pot fi văzute atât arme primite de sultani în dar, armele personale deţinute de Mehmed II, Baiazid II, Soliman Magnificul, Selim II şi Ahmed II, precum şi arme ale marilor viziri şi ale altor demnitari. Marea diversitate a colecţiei se datorează şi faptului că, potrivit tradiţiei, armele aparţinând personalităţilor invinse în lupte erau aduse la palat ca pradă de razboi.

Printre exponate se află şi sabia lui Ştefan cel Mare.

Peste drum de clădirea Consiliului Imperial, se găsesc Bucătăriile palatului (Saray Mutfaklari), construite în secolul al XV-lea şi refăcute mai târziu de Mimar Sinan, potrivit cerinţelor vremii.

P1490472

Bucătăriile palatului Topkapi (a doua curte)

Astăzi, o parte din clădirile Bucătăriilor palatului funcţionează ca muzeu, expunând o impresionantă colecţie de porţelanuri din China şi  Japonia, primite în dar de sultanii otomani, precum şi vase din cupru, porţelan şi ceramică, utilizate în bucătăriile palatului.

Un magazin de suveniruri, situat în stânga intrării în Cea de a doua curte a palatului, oferă vizitatorilor: farfurii pictate manual, în nuanţe de alb şi albastru, eşarfe din mătase de Bursa, semne de carte ţesute manual, pahare de ceai şi câte şi mai câte. Preţurile sunt exagerat de mari.

P1490649

Mascota magazinului de suveniruri, Palatul Topkapi (a doua curte)

Poarta Fericirii (Bab-üs Saade) face trecerea din Curtea Divanului în Cea de a treia curte a palatului, care găzduieşte Camera de Audienţe (Arz Odasi), Biblioteca Imperială (Enderun Kütüphanesi), Moschea Aghas (Ağalar Camii), precum şi Camera sultanului (Has Oda).

P1490488

Poarta Fericirii, Palatul Topkapi (curtea a doua)

În timpul ceremoniilor de urcare pe tron, precum şi cu ocazia sărbătorilor religioase, suveranii otomani priveau din faţa Porţii Fericirii festivităţile ce aveau loc în Curtea Consiliului Imperial.

P1490486

Poarta Fericirii, Palatul Topkapi (curtea a doua)

Cea de a treia curte a palatului reprezintă sectorul din Palatul Topkapi cel mai căutat de vizitatori, în mare parte şi datorită expoziţiilor permanente găzduite în clădirile de aici.

Curtea Palatului Interior, care acoperă o suprafaţă de cca 8300 mp, cuprinde: Camera de Audienţe, Biblioteca lui Ahmed al III-lea, Tezaurul Imperial, Şcoala Enderun (Enderûn Mektebi), Pavilionul Fatih (Fâtih Köşkü),  Camera sultanului (Has Oda), precum şi numeroase dormitoare.

Situată imediat în spatele Porţii Fericirii, pentru a masca intrarea în Cea de a treia curte a palatului, Camera de Audienţe (Arz Odasi) este o clădire cu aspect de pavilion, înconjurată de 22 de coloane, care susţin un acoperiş larg. Decoraţiunile acesteia datează din timpul domniei lui Soliman (Süleyman) Magnificul.

P1490510

Camera de Audienţe, Palatul Topkapi (curtea a treia)

În Camera de Audienţe, cunoscută şi sub numele de Camera Petiţiilor, sultanul îi primea personal pe viziri, precum şi pe ambasadorii şi oficialii străini.

Vizirii, care îşi prezentau aici sultanului rapoartele individuale, nu ştiau niciodată dacă aveau să iasă din clădire teferi. În funcţie de rezultatele activităţii, aceştia erau fie răsplătiţi cu daruri de preţ sau funcţii înalte, fie daţi pe mâna eunucilor, pentru a fi omorâţi prin sugrumare.

Cele două uşi din faţa Camerei de Audienţe erau destinate vizitatorilor, în timp ce o a treia uşă, ducând în spatele clădirii, era rezervată sultanului.

P1490491

În dreapta intrării principale în Camera de Audienţe se găseşte o mică fântână, datând, de asemenea, din timpul domniei lui Soliman (Süleyman) Magnificul.

P1490502

Fântâna lui Soliman (Süleyman) Magnificul, Camera de Audienţe, Palatul Topkapi (curtea a treia)

Amplasată strategic la intrarea în Camera de Audienţe, pentru ca zgomotul produs de căderea apei să împiedice ascultarea conversaţiilor din interior, fântâna reprezenta, totodată, simbolul sultanului, considerat „izvorul generozităţii, dreptăţii şi  marea binefacerilor“.

Darurile aduse de ambasadori sultanului erau aşezate în faţa ferestrei situate între cele două intrări din faţa clădirii.

Intrarea din stânga, prin care darurile erau introduse în Curtea Palatului Interior, este cunoscută sub numele de Poarta Peşcheşului (Pişkeş Kapisi),.

In spatele Camerei de Audienţe, pe latura estică, se află fostul Dormitor Seferli, care găzduieşte în prezent Colecţia costumelor imperiale, cuprinzând peste 2500 de piese, cele mai multe dintre acestea fiind caftane ale sultanilor otomani.

Colecţia, alcătuită atât din veşminte de zi cu zi, cât şi din costume de gală, destinate ceremoniilor, oferă informaţii preţioase privind evoluţia ţesăturilor produse în perioada otomană.

Biblioteca lui Ahmed al III-lea, situată imediat în spatele Camerei de Audienţe, constituie un exemplu semnificativ pentru arhitectura otomană a secolului al XVIII-lea.

Expoziţia dedicată Tezaurului Imperial, găzduită în fostul Pavilionul Fatih, una dintre cele mai vechi clădiri ale Palatului Topkapi, cuprinde o vastă colecţie de obiecte de artă şi bijuterii, create de meşterii artizani ai palatului, alături de daruri provenite din toate colţurile lumii, primite de sultani cu ocazia anumitor evenimente.

P1490497

Clădirea Tezaurului Imperial, Palatul Topkapi (a treia curte)

Printre exponate se remarcă: armura sultanului Mustafa al III-lea, decorată cu aur şi încrustată cu pietre preţioase, tronul din abanos al sultanului Murat al IV-lea, o cutie muzicală din aur, de provenienţă indiană, datând din secolul al XVII-lea, pahare ornate cu pietre scumpe, diamante şi smaralde, tronul din lemn de nuc al lui Ahmed I, cu încrustaţii de sidef, tronul din aur aparţinând lui Mahmud I, decorat cu perle şi smaralde, două sfeşnice din aur, ornate cu briliante, cântărind nu mai puţin de 48 kg fiecare, şi, nu în ultimul rând, Hangerul Topkapi şi Diamantul în formă de pară, piesele de rezistenţă ale colecţiei.

P1490514

Intrarea într-una din camerele Tezaurului Imperial, Palatul Topkapi (a treia curte)

Exponatele din această secţiune a muzeului sunt nepreţuite, acestea conţinând, pe lângă valoarea istorică şi artistică, şi o deosebită valoare sentimentală.

În cea mai importantă structură din perioada otomană, Camera sultanului (Has Oda), datând din secolul al XV-lea, adăpostind în prezent Relicvele Sfinte (Mukaddes Emanetler Dairesi), sunt expuse: mantia Profetului Mohamed, fire de păr din barba Profetului Mohamed, urma piciorului şi sabia Profetului Mahomed, toiagul lui Moise, sabia lui David, armele şi armurile primilor califi ai Islamului.

P1490579

Intrarea în clădirea Relicvelor Sfinte, Palatul Topkapi (a treia curte)

P1490579Mărginit la nord de clădirea care adăposteşte în prezent Tezaurul Imperial, fostul Dormitor al servitorilor sultanului, care funcţionează acum ca sală de expoziţii, prezintă o colecţie impresionantă de portrete ale sultanilor otomani.

Ultima curte a Palatului Topkapi, cunoscută sub numele de Sofa-i Hümayün sau Cea de a patra curte a palatului, destinată exclusiv sultanului şi familiei sale, cuprinde sectorul unde se afla Terasa imperială sau Terasa de marmură până la începutul secolului al XVII-lea, moment în care acolo au fost construite noi pavilioane.

Cele mai importante clădiri din Cea de a patra curte a palatului, unul dintre cele mai frumoase locuri din Palatului Topkapi, sunt: Pavilionul Revan (Yerevan) şi Pavilionul Bagdad, ridicate în cinstea victoriilor înregistrate de sultanul Murad al IV-lea la Yerevan (1636) şi Bagdad (1639), Pavilionul Iftar şi Camera circumciziilor.

P1490556crop

Pavilionul Revan, Palatul Topkapi (a patra curte)

P1490561crop

Pavilionul Revan, Palatul Topkapi (a patra curte)

Pavilionul Revan (Yerevan) şi Pavilionul Bagdad sunt amplasate pe Terasa imperială – o întinsă terasă din marmură, cu vedere spre Cornul de Aur.

P1490536

P1490547

Între Pavilionul Bagdad şi Camera circumciziilor se găseşte Pavilionul Iftar.

P1490558

Pavilionul Iftar sau Umbrarul Iftar (İftariye Köşkü/İftariye Kameriyesi) atrage ca un magnet turiştii dornici să-şi imortalize vizita la Palatul Topkapi, atât datorită aspectului său exotic, amintind de unele construcţii tradiţionale de pe continentul Asiatic, cât şi datorită priveliştii de excepţie oferite spre Cornul de Aur şi Marea Marmara.

P1490574

Vedere spre Beyoglu şi Marea Marmara de pe Terasa de marmură, Palatul Topkapi (a patra curte)

Amplasat  pe marginea terasei, pavilionul cu acoperiş din bronz aurit era folosit în postul Ramadanului, când, după apusul soarelui, sultanul lua la adăpostul acestuia singura masă din zi.

Camera circumciziilor (Sünnet Odasi), destinată ceremonialului circumciziunii, la care erau supuşi tinerii prinţi, este decorată la interior şi la exterior cu plăci de faianţă, care au împodobit odinioară faţadele clădirilor ridicate în timpul domniei lui Soliman (Süleyman) Magnificul.

P1490562 crop

Faţada Camerei circumciziilor, îmbrăcată în plăci de faianţă cu motive florale, datând din timpul lui Soliman (Süleyman) Magnificul, Palatul Topkapi (a patra curte)

Cele mai vechi dintre acestea, datând din 1529, în tonuri de alb şi albastru, pot fi văzute pe faţada clădirii.

În stânga, se găseşte un al treilea pavilion, ridicat de sultanul Ibrahim I, în aceeaşi etapă cu Camera circumciziilor. Sub balconul acestei clădiri, cu vedere spre Pavilionul Bagdad şi Pavilionul Iftar, se dechide un bazin, având în centru o fântână arteziană.

P1490555

Pavilionul Bagdad şi fântâna de pe Terasa de marmură, Palatul Topkapi (a patra curte)

Din această curte se coboară spre o altă terasă, care găzduieşte Turnul medicului şef şi Pavilionul Kara Mustafa Paşa.

Pe cea mai joasă terasă, cu vedere la Marea Marmara, se găsesc Pavilionul Mecidiye, Camera Veşmintelor şi Moschea Sofa, construită de sultanul Abdulmajid în 1858.

P1490517

Pavilionul Mecidiye (Mecidiye Köşkü) este una dintre ultimele clădiri adăugate ansamblului architectural al Palatului Topkapi, în 1840. Acesta a fost construit din dispoziţia sultanului Abdül Mecid I, ca sală de recepţii şi loc de odihnă, datorită poziţiei, care oferă o privelişte uluitoare atât asupra Mării Marmara, cât şi asupra Bosforului.

Clădirea, care reflectă o îmbinare a stilului european cu stilul tradiţional otoman, găzduieşte astăzi, ocazional, oaspeţii străini.

P1490522

În ciuda faptului că, odată cu mutarea la Palatul Dolmabahce, în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, gloria de altădată a Palatul Topkapi a apus, acesta nu şi-a pierdut nicidecum semnificaţia istorică.

În fiecare a XV-a zi a Ramadanului, sultanii şi familiile lor vizitau Pavilionul Sfintei Mantii, iar ceremoniile dedicate urcării pe tron şi funeraliilor au continuat aici până în 1923.

P1490577

Clădirea Relicvelor Sfinte, care adăposteşte Pavilionul Sfintei Mantii, Palatul Topkapi (a treia curte)

Începând din perioada domniei sultanului Abdulmajid (1839-1861), expunerea obiectelor de mare valoare, păstrate în Trezoreria Imperială, oficialităţilor străine de rang înalt a devenit o tradiţie.

Din 1924, Palatul Topkapi funcţionează ca muzeu, iar în anul 1985 a fost înscris în patrimoniul mondial al UNESCO.

Acces

Accesul în Palatul Topkapi se poate face fie prin spatele Muzeului Ayasofya, fie dinspre parcul Gülhane, pe langa Muzeul de Arheologie.

Muzeul Palatului Topkapi este deschis de miercuri până luni, între orele 9.00 – 19.00, în perioada 15 aprilie  – 1 octombrie/ 9.00 – 17.00, în perioada 1 octombrie – 15 aprilie. În zilele de marţi, muzeul este închis.

Taxa de vizitare este de 25 TRY (echivalentul a 10 €) pentru adulți, iar accesul copiilor cu vârste de până la 12 ani este gratuit. Taxa nu include vizitarea Haremului, pentru care se cumpără bilet separat (15 TRY).

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Turcia, Turism