Arhive pe categorii: Monumente istorice

Pe Acropole, printre templele antice cu vedere la Atena modernă

Acropole – promontoriul fortificat, care domină centrul istoric al metropolei elene, dezvăluie privitorului monumentele celui mai grandios sanctuar al Atenei antice, ridicat în secolul lui Pericle: Partenonul, Propileele, Erehteionul şi Templul Atenei Nike.

DSCF1724

Acropole cu Partenonul şi Erehteionul, văzute din zona Arcului lui Hadrian, Atena

Adevărate capodopere ale arhitecturii şi artei clasice greceşti, cele patru construcţii monumentale de pe Acropole, admirate până şi în antichitate pentru armonia spaţiilor, bogăţia decoraţiunilor şi perfecţiunea realizării, trezesc interesul a milioane de turişti, care vizitează Atena, special pentru a le vedea.

Accesul pe Acropole, dinspre sud,  se face urcând din artera pietonală Dionysiou Areopagitou: prin situl arheologic, situat vizavi de Noul Muzeu al Acropolei; prin stânga Odeonului lui Herod Atticus.

Ambele căi de acces oferă o excelentă vedere de ansamblu, de la nord la sud, a Odeonului lui Herod Atticus, înainte de ascensiunea spre Templul Atenei Nike.

Intrarea în sanctuar se face prin partea de vest a stâncii sacre, pe lângă bastionul Templului Atenei Nike sau prin poarta Beule.

Propileele, văzute de sub poarta Beule, Acropole, Atena

Propileele, văzute prin poarta Beule, Acropole, Atena

Propileele constituie intrarea monumentală în sanctuarul propriu-zis de pe Acropole, decorat cu magnifice capodopere de arhitectură antică.

DSCF2260

Propileele, intrarea în sanctuarul Atenei antice, Acropole, Atena

Opera arhitectului Mnesicles, Propileele au fost ridicate după finalizarea Partenonului, în perioada 437-432 Î.Hr., fără ca planul original al construcţiei să fie dus vreodată la bun sfârşit.

Clădirea centrală a Propileelor (vedere dinspre est), Acropole, Atena

Clădirea centrală a Propileelor (vedere dinspre est), Acropole, Atena

Construcţia de forma literei ∏, realizată din marmură pentelică, consta dintr-o clădire centrală şi două aripi, la sud şi la nord.

DSCF2203

Pinacoteca şi intrarea în clădirea centrală a Propileelor (vedere dinspre sud), Acropole

Clădirea centrală – propilonul propriu-zis, prezenta o faţadă exterioară (la vest) şi una interioară (la est), ambele susţinute de 6 coloane dorice, cuprinzând între ele un zid în care erau practicate 5 deschideri.

DSCF2205

Clădirea centrală a Propileelor (vedere dinspre vest), Acropole, Atena

Deschiderea principală, care ocupa o poziţie centrală, era flancată de o parte şi de alta de 3 coloane ionice.

DSCF2211

Faţada estică (interioară) a clădirii centrale a Propileelor (vedere dinspre est), Acropole, Atena

Clădirea centrală urmărea configuraţia terenului, astfel că porticul de est şi pedimentul acestuia se situau mai sus decât porticul de vest, iar cele două aripi ale construcţiei erau poziţionate, din acelaşi motiv, mai jos decât clădirea centrală.

DSCF2207

Clădirea centrală a Propileelor (vedere dinspre vest), Acropole, Atena

Aripa de nord a Propileelor, descrisă de Pausanias drept Pinacoteca, cuprindea o galerie de artă, care expunea lucrările unor artişti consacraţi ai epocii (Polygnotos şi Aglaofon).

DSCF2199

Pinacoteca şi clădirea centrală a Propileelor, Acropole, Atena

Ambele aripi ale construcţiei aveau faţadele decorate cu câte 3 coloane dorice.

Accesul în templu se făcea prin aripa de sud.

În perioada otomană, construcţia, folosită ca pulberărie, a fost distrusă în urma unei explozii.

Datorită intervenţiilor efectuate asupra tavanelor din marmură ale porţilor lui Mnesicles, în cadrul amplului program de restaurare şi conservare, care se derulează pe Acropole din 1975, vizitatorii îşi pot face o idee asupra felului în care arăta somptuosul spaţiu acoperit din zona porticului de est şi a holului de vest a Propileelor.

DSCF2201

Holul de vest al clădirii centrale a Propileelor (vedere dinspre vest), Acropole, Atena

Lucrarea de conservare a clădirii centrale a Propileelor a fost răsplătită în acest an cu trofeul „Europa Nostra”.

Pe aceeaşi parte cu aripa de nord a Propileelor se găseşte un piedestal de cca 9 m înălţime, cu baza rectangulară, cunoscut sub numele de piedestalul lui Agrippa. Aici era amplasat monumentul închinat de atenieni lui Marcus Agrippa, ginerele împăratului Augustus.

DSCF2197

Piedestalul lui Agrippa, Pinacoteca şi intrarea în clădirea centrală a Propileelor, Acropole, Atena

Templul Atenei Nike este amplasat pe marginea de sud-vest a stâncii sacre, deasupra unui bastion, care înglobează o lucrare de fortificaţie din perioada miceniană şi altarele unor temple mai vechi, închinate Atenei Nike.

Templul, proiectat de Kallicrates, este o mică structură ionică, cu portice degajate pe ambele laturi frontale, având 4 coloane monolit pe fiecare latură scurtă. Acesta a fost ridicat în perioada 426-421 Î.Hr.

DSCF2191

Templul Atenei Nike (vedere dinspre sud), Acropole, Atena

Pereţii laterali ai cellei se termină în ante, care mărginesc o pereche de stâlpi.

Deasupra epistilului, o friză realizată de Agoracritos, înfăţişa, pe trei dintre laturi, scene de luptă dintre greci şi perşii, şi, pe latura de est, un grup de zei olimpieni urmărind înfruntarea.

Pedimentele, slab conservate, se presupune că ar fi ilustrat lupta cu Giganţii, pe latura de vest, şi lupta cu Amazoanele, pe latura de est.

DSCF2204

Templul Atenei Nike (vedere dinspre nord-est), Acropole, Atena

În anul 409 Î.Hr., în lungul marginii bastionului, a fost ridicat un parapet, din motive de siguranţă. Acesta era alcătuit din lespezi de marmură de cca 1 m lungime, cu reprezentări în relief ale Victoriei înaripate, conducând tauri la sacrificiu. Fragmente din aceste lespezi pot fi văzute în Noul Muzeu al Acropolei şi la British Museum.

În perioada otomană, Templul Atenei Nike a fost demolat, iar materialul rezultat a fost utilizat la construirea unui zid de apărare în faţa Propileelor şi a turnului, cunoscut sub numele de Koulas, care în prezent nu se mai păstrează.

Stricăciunile provocate edificiului în secolul al XVII-lea au necesitat realizarea unei structuri suport noi şi completa dezmembrare a celor 333 de părţi componente. Programul de restaurare a inclus rearanjarea componentelor templului în poziţia iniţială şi conservarea templului vechi din interiorul bastionului,

Blocurile frizei, mutate în Noul Muzeu al Acropolei, au fost înlocuite cu copii.

În lungul zidului sudic, care înconjoară vechea Acropole, între Propilee şi Partenon, se găsesc săpate în stâncă urmele a două clădiri datând din aceeaşi perioadă cu Propileele (secolul al V-lea Î.Hr.): Brauronionul – sanctuar închinat zeiţei Artemis Brauronia, şi Calcoteca – clădire care adăpostea monumente votive din bronz.

Partenonul, templul închinat de atenieni Atenei Partenos, este reprezentarea plenară a democraţiei şi, totodată, cel mai frumos monument de pe Acropole, ca realizare şi concepţie artistică.

DSCF2212

Faţada vestică a Partenonului, văzută dinspre Propilee, Acropole, Atena

Partenonul lui Pericle, primul dintre monumentele clasice construite pe Acropole, a fost ridicat între anii 447-432 Î.Hr. pe locul a două temple mai vechi, după proiectul arhitecţilor Ictinos şi Kallicrates.

Partenonul este un templu doric peripter octostil, cu câteva caracteristici arhitecturale  unice şi inovatoare.

Se ştie că raportul dintre lungimea şi lăţimea templului, precum şi cel dintre lăţimea şi înălţimea templului se conformează raportului de 9:4. Acelaşi raport este păstrat între distanţa dintre două coloane şi diametrul coloanelor.

Templul propriu-zis, împărţit în: pronaos, cella, opistodom şi o încăpere cu 4 coloane, intercalată între opistodom şi cella, este înconjurat de 8 coloane pe faţade şi 17 coloane pe laturile lungi.

DSCF2231

Latura de nord a Partenonului, Acropole, Atena

Coloanele, zidurile şi decoraţiunile templului monumental sunt realizate din marmură pentelică de culoare albă.

Cella, neobişnuit de mare, proiectată astfel pentru a putea adăposti statuia supradimensionată a Atenei, restrângea încăperile din faţa şi spatele porticului la dimensiuni mult mai reduse decât în mod obişnuit.

O linie de 6 coloane dorice suporta faţa şi spatele porticului, iar o colonadă alcătuită din 23 de coloane dorice mici, înconjura statuia de cca 12 m înălţime (15 m cu tot cu soclu) într-un aranjament dispus pe 2 niveluri.

DSCF2237

Faţada estică a Partenonului, pe al cărei pediment este înfăţişată scena naşterii zeiţei Atena, Acropole, Atena

Statuia monumentală, realizată din aur şi fildeş a Atenei Partenos, o înfăţişa pe zeiţă purtând-o pe Nike (Victoria) în mâna sa dreaptă.

Zeiţa era înveşmântată într-un peplu aurit şi purta pe cap un coif, decorat în partea mediană cu un sfinx, încadrat de doi cai înaripaţi.  Armele şi scutul acesteia erau, de asemenea, din aur.

În secolul al V-lea D.Hr., statuia criselefantină a zeiţei, realizată de Fidias – sculptorul care a supravegheat întregul program de construcţie a Partenonului şi a conceput decoraţiunile acestuia, a fost transportată de unul dintre împăraţii romani la Constantinopole (oraşul Istanbul de astăzi), unde opt secole mai târziu a fost distrusă în timpul unei cruciade.

O copie a statuii este expusă la Muzeul Naţional de Arheologie din Atena.

Camera dintre opistodom şi cella, care adăpostea tezaurul Atenei, era decorată cu 4 coloane ionice, care susţineau acoperişul.

Asemenea tuturor templelor greceşti, Partenonul a fost proiectat pentru a fi văzut exclusiv din exterior, vizitatorii putând să zărească statuile aflate în interior doar prin uşile mai mult sau mai puţin deschise.

DSCF2221

Coloane dorice, capiteluri, arhitravă, friză cu metope şi triglife, acroter, latura de nord a Partenonului, Acropole, Atena

Comparativ cu celelalte temple, Partenonul a fost conceput astfel încât elementele estetice ale exteriorului să facă tranziţia la interior – unde se înălţa statuia criselefantină a Atenei, extrem de lină.

Colţurile pedimentelor erau decorate cu statui din marmură, iar apexul acestora cu palmete mari, bogat ornamentate.

DSC01205

Frontonul estic al Partenonului, colţul sud-estic (detaliu), Acropole, Atena

Pedimentele erau decorate cu sculpturi, care alcătuiau compoziţii inspirate din viaţa zeiţei Atena. Astfel, pedimentul estic înfăţişa naşterea zeiţei, ieşind din capul tatălui său, Zeus, în faţa unui grup de zei olimpieni, în timp ce pedimentul vestic îi prezenta pe Atena şi pe Poseidon, disputându-şi supremaţia Atenei în faţa zeilor, eroilor şi regilor mitologici ai Aticii.

DSC01204

Frontonul estic al Partenonului, colţul nord-estic (detaliu), Acropole, Atena

92 de metope alternând cu triglife, toate decorate cu reliefuri – primele sculpturi ale Partenonului, erau amplasate deasupra epistilului colonadei exterioare şi sub arhitravă.

Temele acestora erau inspirate de războaiele cu: Giganţii, pe partea de est, cu Amazoanele, pe partea de vest, cu Centaurii, pe partea de sud, şi războiul troian, pe partea de nord.

Friza, un element al ordinului ionic, adăugată inspirat acestui templu doric, în lungul părţii superioare a cellei, pronaosului şi opistodomului, înfăţişa splendida procesiune a Panateneelor, cea mai importantă festivitate religioasă şi politică, celebrată o dată la patru ani, timp de 12 zile, în cinstea zeiţei Atena.

Alcătuită din 115 blocuri de marmură cu înălţimea de 1m, friza de 160 m lungime prezenta 378 de figuri umane şi zeităţi şi peste 200 de animale, în principal cai.

50 m din friza Partenonului se păstrează în Noul Muzeu al Acropolei, 80 m la British Museum, un bloc la Luvru, iar alte câteva fragmente în muzeele din Italia, Austria, Germania şi Danemarca.

După secolul al V-lea Î.Hr., personalităţi ale vremii, inclusiv suverani ai Pergamului, Cappadociei şi Egiptului, împăraţi romani (Hadrian, Claudiu) şi cetăţeni înstăriţi ai Atenei (Herod Atticus) au completat spaţiul din jurul Acropolei pericleene cu numeroase construcţii de interes public, având diferite funcţionalităţi. Printre acestea se numără şi cele două monumente de pe versantul sudic al Acropolei: Teatrul lui Dionysos (secolul al IV-lea Î.Hr.), Odeonul lui Herod Atticus (sec. al II-lea D.Hr.).

DSCF2254

Teatrul lui Dionysos, construcţie refăcută în secolul al IV-lea Î.Hr. (vedere de pe Acropole), Atena

Timp de un mileniu, deşi lipsit de multe dintre statui şi fresce, Partenonul a rămas neatins de vicisitudinile vremii, pentru ca în perioada ocupaţiei otomane, când construcţia era folosită ca pulberărie, acoperişul, parte din ziduri şi colonada să fie transformate în ruină de bombardamentele produse cu ocazia asedierii Atenei de către Morosini (1687).

DSCF2238

Atena modernă şi Licabetul, văzute de pe Acropole, Atena

La începutul secolului al XIX-lea, Thomas Bruce (Lord Elgin) – ambasadorul britanic la Constantinopole, a desăvârşit dezastrul provocat de veneţieni Partenonului, prelevând majoritatea pieselor din marmură rămase intacte pe clădire după bombardament şi printre ruine (80 m de frize, 15 metope, 17 sculpturi de pediment, precum şi alte piese de arhitectură), şi cedându-le British Museum sub titlul de „colecţie privată” contra sumei de 35.000 £.

Cunoscute sub numele de „marmura Elgin”, sculpturile de pe Partenon, care de aproape 200 de ani pot fi admirate gratuit în sălile muzeului londonez, constituie, încă, subiectul disputei dintre guvernelele elen şi britanic, privind revendicarea acestora.

În Noul Muzeu al Acropolei, pentru „marmura Elgin” sunt păstrate spaţii de expunere, în speranţa că aceste piese se vor întoarce în Grecia odată şi odată.

Restaurarea Partenonului, cea mai importantă construcţie de pe Acropole, dedicată zeiţei Atena, a început cu terminaţia estică a monumentului, în anii `80 ai secolului trecut.

Intervenţiile au constat în consolidarea componentelor antablamentului şi îndepărtarea sau înlocuirea tuturor metopelor originale cu copii.

În porticul estic al monumentului, cele 6 coloane interioare ale colonadei pronaosului au fost restaurate cu umplutură de marmură nouă.

DSCF2239

Porticul estic al Partenonului, în zona căruia au fost efectuate lucrări de restaurare, Acropole, Atena

În colonada corespunzătoare opistodomului, a fost executată consolidarea in situ a coloanelor, nederanjate din antichitate, prin injectare.

DSCF2214

Faţada vestică a Partenonului, în spatele căreia au fost realizate lucrări de consolidare in situ a coloanelor, Acropole, Atena

Pe latura de nord, cele 8 coloane din mijloc (de la a 4-a la a.11-a de la est) şi părţile corespunzătoare ale componentelor de deasupra au fost dezmembrate, restaurate şi reamplasate în poziţiile originale.

DSCF2228

Coloanele restaurate de pe latura de nord a Partenonului (4-11 de la est la vest), Acropole, Atena

În cel mai înalt punct de pe Acropole, săpate în stâncă, sunt urmele sanctuarului lui Zeus Polieus.

Erehteionul a fost construit pe partea de nord a platoului stâncos, în perioada 421-406 Î.Hr., pe locul unui templu închinat Atenei Polias.

Construcţia îşi datorează forma mai puţin obişnuită neregularităţii terenului, între laturile de est şi de vest existând o diferenţă de nivel de 3 m, precum şi multiplelor culturi cărora le era închinată.

DSCF2209

Erehteionul văzut din clădirea centrală a Propileelor, Acropole, Atena

Latura de est a Erehteionului a fost închinată Atenei Polias, în timp ce latura de vest servea cultului lui Poseidon-Erehteus şi adăpostea altarul lui Hefaistos şi Boutes – un erou local.

Sanctuarul conţinea, de asemenea, mormântul lui Cecrops şi urmele disputei dintre Atena şi Poseidon pentru supremaţia oraşului.

DSCF2219

Erehteionul (vedere dinspre sud), Acropole, Atena

Ca şi Partenonul, Propileele şi Templul Atenei Nike, Erehteionul era construit din marmură pentelică.

Pe latura de est, un portic ionic cu 6 coloane susţinea intrarea în templu, situată pe această parte a construcţiei.

DSCF2235

Intrarea în sanctuarul Atenei Polias şi porticul Cariatidelor (vedere dinspre est), Erehteion, Acropole, Atena

Interiorul adăpostea statuia din lemn de măslin a Atenei, pe care Arrheforoi –  copile de 7-11 ani,  care ţeseau veşmântul zeiţei şi luau parte la ritualurile iniţiatice, o înveşmântau în timpul festivităţilor Panateneelor cu un peplu sacru.

Pe latura de nord a templului, se afla intrarea în aripa de vest a clădirii, marcată de un propilon cu 4 coloane ionice în lungul faţadei şi câte o coloană de fiecare parte.

DSCF2215

Porticul Nordic, coloanele de la intrarea în sanctuarul lui Poseidon-Erhteus şi porticul Cariatidelor (vedere dinspre vest), Erehteion, Acropole, Atena

O mică deschidere practicată pe latura de vest comunica cu sanctuarul Pandrosei, situat la vest de Erehteion.

O deschidere existentă pe faţada de sud a aripii vestice a templului ducea la porticul Cariatidelor, o structură de forma literei greceşti ∏, cu acoperişul susţinut de 6 statui de tinere femei.

DSCF2226

Porticul Cariatidelor şi peretele sudic al sanctuarului lui Poseidon-Erehteus, Erehteion, Acropole, Atena

5 dintre aceste statui se află expuse în Noul Muzeu al Acropolei, iar cea de a şasea la British Museum.

Templul a ars în secolul I Î.Hr. şi a fost refăcut mai târziu.

Una dintre Caritide a fost ridicată de pe Acropole şi transportată la Londra de Lordul Elgin, înainte ca Erehteionul să fie puternic avariat în bombardamentele din timpul Războiului de independenţă al Greciei.

Erehteionul este primul dintre monumentele de pe Acropole, a cărui restaurare a fost finalizată.

DSCF2229

Intrarea în sanctuarul Atenei Polias (vedere dinspre est), restaurată în perioada 1979-1987, Erehteion, Acropole, Atena

Lucrările au vizat restaurarea zidurilor, tavanelor, porticurilor de nord şi de sud şi a faţadei de est a monumentului.

Realizată în cadrul programului amplu de conservare şi restaurare a Acropolei, iniţiat în 1975, lucrarea de restaurare a Erehteionului a fost încununată cu premiul „Europa Nostra„.

Spaţiul cuprins între Propilee, Partenon şi Erehteion era ocupat de sanctuare de mici dimensiuni şi clădiri cu diverse destinaţii, precum şi de statui din bronz închinate zeilor.

DSCF2198

Poarta Beule (sec. al III-lea D.Hr.), prin care vizitatorii părăsesc Acropole, Atena

Situl arheologic de pe Acropole poate fi vizitat zilnic în intervalul orar 8.00-19.00.

Biletul, pe baza căruia se face intrarea la Acropole, Agora antică, Muzeul Arheologic Kerameikos, Biblioteca lui Hadrian, Kerameikos, Muzeul Agorei antice, panta nordică a Acropolei, Agora romană, panta sudică a Acropolei şi Olympion, costă 12 €. Acesta este valabil 4 zile, în condiţiile în care fiecare sit/muzeu poate fi vizitat o singură dată.

Biletele la preţ redus (6 €) sunt destinate: studenţilor din ţări care nu fac parte din Uniunea Europeană, persoanelor în vârstă de peste 65 de ani şi părinţilor care-şi însoţesc copiii din şcoala elementară în scop educativ.

Intrarea este liberă pentru: copii şi tineri cu vârsta până la 18 ani, studenţi din ţări care fac parte din Uniunea Europeană, jurnalişti, însoţitori ai persoanelor cu dizabilităţi, profesori care însoţesc grupuri de elevi din toate gradele de învăţământ.

Recomandare

La coborârea de pe Acropole, vizitaţi Noul Muzeu al Acropolei, situat nu departe, pe Dionysiou Areopagitou.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Atena, Călătorii, Grecia, Lăcașe de cult, Monumente istorice, Turism, Vacanţe

Din “Biblioteca lui Hadrian” în târgul de vechituri, Monastiraki, Atena

Monastiraki, pitorescul cartier cu vedere la Acropole, situat în vecinătatea Agorei antice şi a Forumului roman, se bucură de o largă popularitate în rândul turiştilor şi atenienilor, deopotrivă.

Zona comercială de pe Ifestou, unde de mai bine de un secol se organizează duminica Târgul de vechituri, Biblioteca lui Hadrian, Muzeul de Artă Populară Greacă, Biserica Panagia Pantanassa şi, nu în ultimul rând, cochetele taverne şi cafenele grupate în jurul staţiei de metrou, care funcţionează din 1896, fac din Monastraki unul din cele mai animate locuri din Atena.

Piaţa Monastiraki, amplasată în faţa staţiei de metrou cu acelaşi nume, constituie reperul în jurul căruia se concentrează principalele puncte de interes ale zonei.

DSCF2288

Piaţa Monastiraki, vedere dinspre staţia de metrou spre Biserica Panagia Pantanassa, Monastiraki, Atena

Excavaţiile efectuate în secolul al XIX-lea, cu ocazia începerii lucrărilor la prima linie a metroului atenian (Monastiraki-Pireu), au scos la iveală vestigiile celei mai mari mânăstiri a oraşului, datând din secolul al XI-lea.

Chiliile mânăstirii se aflau pe locul pieţei de astăzi, iar zona din jur era împânzită de mici prăvălii, în care erau comercializate stofele ţesute în atelierele mânăstirii.

Din vechiul aşezământ monahal s-a păstrat exclusiv biserica, denumită impropriu “mica mânăstire” – în greacă “monastiraki”, nume transmis ulterior întregului cartier, precum şi pieţei din centrul acestuia.

Actuala biserică din Piaţa Monastiraki, închinată Maicii Domnului (Panagia Pantanassa), a fost construită în secolul al XVII-lea pe ruinele micii biserici din secolul al XI-lea.

În perioada secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, Biserica Panagia Pantanassa era una dintre cele mai importante biserici parohiale din Atena.

Turnul-clopotniţă a fost anexat edificiului abia în anul 1911.

Biserica Panagia Pantanassa, al cărei interior este extrem de laborious decorat, a fost restaurată în 2007.

În colţul de sud-est al Pieţei Monastiraki, imediat după clădirea moscheii, care adăposteşte Muzeul de Artă Populară Greacă, se află Biblioteca lui Hadrian.

Ansamblul arhitectural, cunoscut sub numele de Biblioteca lui Hadrian, a fost ridicat în secolul al II-lea D.Hr., la iniţiativa împăratului roman Hadrian (117-138 D.Hr.), un înfocat admirator al culturii şi filosofiei greceşti, ca parte a unui ambiţios proiect vizând reamenajarea Atenei.

Complexul, menit să găzduiască cea mai mare bibliotecă a oraşului, arhivele statului şi şcolile filosofice ale vremii, acoperea o suprafaţă rectangulară de 120 m/80 m, delimitată de ziduri înalte, prevăzute pe fiecare din laturile lungi cu câte 3 nişe proeminente.

DSCF2286

Zidul exterior de pe latura de vest, decorat cu 7 coloane corintice din marmură şi intrarea cu propilon corintic, Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

Zidurile dinspre nord, sud şi est erau construite din calcar poros.

Zidul vestic al complexului, clădit din marmură pentelică, în care era practicată o singură intrare cu propilon corintic, era decorat la exterior cu coloane corintice sculptate în marmură adusă din insula Evia, dispuse pe un singur rând, de o parte şi de alta a propilonului.

DSCF2284

Propilonul cu 4 coloane corintice de la intrarea în Biblioteca lui Hadrian şi zona de est a complexului, unde era amenajată biblioteca (fundal), Monastiraki, Atena

La interiorul zidurilor, înconjurată de o grădină, în care puteau fi admirate statui supradimensionate ale împăratului Hadrian şi ale Atenei, se găsea o curte largă cu peristil, având în centru un bazin decorativ.

Potrivit descrierii lăsate de Pausanias, Biblioteca lui Hadrian ar fi avut 100 de coloane, pedimente aurite şi ornamente din alabastru.

DSC01526

Fragment dintr-o statuie reprezentându-l pe împăratul Hadrian în perioada 128-130 D.Hr., Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

La terminaţia estică a colonadei, în mai multe încăperi (oikemata), papirusuri şi alte documente erau păstrate în 40 de nişe ale aşa-zisei biblioteci, care număra nu mai puţin de 16.800 de lucrări.

Biblioteca lui Hadrian a fost puternic avariată în timpul invaziei herulilor din anul 267 D.Hr. şi a fost refăcută de eparhul roman Herculius în perioada 407-412 D.Hr.

Din impunătorul monument dăruit atenienilor de împăratul Hadrian, se păstrează: o porţiune din zidul exterior de pe latura de vest, decorat cu 7 coloane corintice din marmură, largul portic prin care se făcea accesul în curtea interioară, pedimente ale unor coloane interioare, fundaţii şi ziduri.

DSCF2283

Coloane corintice din marmură adusă din Evia, dispuse pe zidul exterior de vest, de o parte şi de alta a propilonului, Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

În perioada bizantină, în incinta complexului cultural-educaţional creat de Hadrian, au fost construite trei edificii de cult, ale căror vestigii se păstrează încă.

În secolul al V-lea, o construcţie tetraconcă a fost ridicată în mijlocul curţii cu peristil. Pe ruinele acestei biserici precreştine, distruse un secol mai târziu, a fost clădită în secolul al VII-lea o biserică cu trei nave, iar în secolul al XI-lea, biserica Megali Panagia, cu o singură navă, considerată prima catedrală a Atenei. Aceasta din urmă a supravieţuit până în 1885, când a fost mistuită de un incendiu.

DSC01504

Ruinele catedralei Megali Panagia, ridicată pe locul a două biserici din secolele al V-lea şi al VII-lea, Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

Se mai păstrează, de asemenea, ruinele altarului şi zidul dinspre nord al unei biserici din secolul al XVII-lea, amplasate la nord de biserica precreştină din secolul al V-lea.

Săpăturile arheologice, care se execută în zona Bibliotecii lui Hadrian de câţiva ani, continuă să scoată la iveală noi şi noi vestigii, menite să întregească imaginea monumentalului ansamblu situat la nord de Forumul roman.

În anul 1988, în fundaţia unei cisterne din perioada otomană, amplasată în zona aripii sudice a Bibliotecii lui Hadrian, a fost decoperită o statuie de cca 3 m înălţime, reprezentând-o pe Nike –  zeița victoriei în mitologia greacă, călcând pe o sferă, cu veşmântul fluturând şi braţele ridicate.

Statuia zeiţei Nike, Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

Realizată dintr-un monolit de marmură pentelică, statuia este bine conservată, exceptând braţele şi aripile, din care s-au păstrat doar fragmente.

Este posibil ca monumentul închinat victoriei repurtate de împăratul  roman Augustus (27 Î.Hr.-14 Î.Hr.) asupra parţilor în perioada 17-16 Î.Hr., să facă parte dintr-o compoziţie de mari dimensiuni, amplasată la intrarea în Agora romană, alături de numeroase statui ale membrilor familiei imperiale, mutarea acestuia producându-se în timpul unui program de reparaţii.

Accesul în incinta complexului este permis zilnic în intervalul orar 8.00-15.00. Biletul, care permite intrarea la: Acropole, Agora antică, Muzeul Arheologic Kerameikos, Biblioteca lui Hadrian, Kerameikos, Muzeul Agorei antice, panta nordică a Acropolei, Agora romană, panta sudică a Acropolei şi Olympion, costă 12 €. Acesta este valabil timp de 4 zile.

Peste drum de Biblioteca lui Hadrian se află staţia de metrou Monastiraki.

Staţia de la suprafaţă, deschisă cu 118 ani în urmă pentru a deservi transportul de călători între Atena şi Pireu (linia nr. 1), comunică din 2003 cu staţia din subteran a liniei de metrou nr. 3, care face legătura cu aeroportul internaţional Elefterios Venizelou.

Complet modernizată în anul 2000, staţia de metrou Monastiraki, situată în plin centrul istoric al Atenei, păstrează in situ vestigiile unor clădiri, ateliere, apeducte, cisterne, sisteme de canalizare, ziduri şi drumuri antice, descoperite în zonă cu ocazia săpăturilor efectuate în etapa premergătoare lucrărilor de construcţie a primei linii de metrou din capitala elenă.

DSCF2148

Structuri de construcţii, descoperite în vecinătatea albiei râului Iridanos în secolul al II-lea D.Hr. şi hărţi prezentând dezvoltarea în timp a aşezărilor faţă de poziţia râului, staţia de metrou Monastiraki (linia nr. 1), Atena

Vestigiile datează din secolul al VIII-lea Î.Hr. (era geometrică) şi până în secolul al XIX-lea D.Hr., când râul Iridanos – unul dintre cele trei râuri sacre care străbăteau Atena antică, constituia axa N-S a oraşului.

Râul Iridanos izvora de la poalele dealului Lycavittos şi se vărsa în râul Ilissos.

În secolul al II-lea D.Hr., albia râului Iridanos a fost acoperită cu o structură boltită din cărămidă şi transformată pentru o perioadă în sistem de canalizare.

DSCF2150

Albia râului antic Iridanos, acoperită de o structură boltită din cărămidă, datând din perioada împăratului Hadrian, staţia de metrou Monastiraki (linia nr. 1), Atena

Datarea vestigiilor scoase la lumină în zona Monastiraki a fost efectuată pe baza mozaicurilor pavimentare, sculpturilor din marmură, frescelor, vaselor de ceramică, monedelor şi obiectelor din metal şi os, descoperite în zonele construite.

Lipită de zidul Bibliotecii lui Hadrian, clădirea unei moschei fără minaret, o amintire din perioada când Atena s-a aflat sub dominaţia otomană, găzduieşte una dintre secţiile Muzeului de Artă Populară Greacă, cu sediul în Plaka.

Potrivit unei inscripţii păstrate în incinta monumentului cu vedere la Piaţa Monastiraki, moschea a fost construită la jumătatea secolului al XVIII-lea, de către guvernatorul de atunci al Atenei, Tzisdarakis.

Din ordinul acestuia, la ridicarea edificiului au fost utilizate, fără permisiunea sultanului, vestigii antice, preluate din Templul lui Zeus Olimpianul, iniţiativă pentru care Tzisdarakis a plătit nu numai cu funcţia, ci, după cum se presupune, şi cu viaţa.

DSCF2287

Muzeul de Artă Populară Greacă din Piaţa Monastiraki, Atena

După eliberarea Greciei de sub dominaţia otomană, moschea Tzisdarakis, unul dintre puţinele monumente de acest fel din Atena care au supravieţuit, a fost utilizată în diferite scopuri până în 1918, când a fost renovată şi a fost transformată în muzeu.

De patru decenii, Tzami, cum este cunoscut edificiul printre atenieni, adăposteşte colecţia de ceramică a Muzeului de Artă Populară Greacă.

Colecţia, donată de V. Kyriazopoulos, cuprinde cca 800 de lucrări de excepţie realizate de artişti consacraţi din Grecia, Cipru şi Turcia, precum şi obiecte uzuale din ceramică şi suveniruri.

Muzeul din Piaţa Monastiraki este deschis de miercuri până luni, între orele 9.00-14.30.

Costul biletului, care include accesul la celelalte trei secţii ale muzeului, situate în Plaka, este de 2 €.

La vest de Piaţa Monastiraki, imediat la stânga ieşirii din staţia de metrou, se pătrunde într-un labirint de străduţe şi alei cu destinaţie pur comercială, amintind de vecinătatea Marelui Bazar din Istanbul.

Majoritatea magazinelor vând acelaşi gen de produse întâlnite în marketurile şi buticurile din insulele greceşti sau din staţiunile de vacanţă ale Greciei continentale.

Tricourile care promovează Grecia şi principalele destinaţii turistice ale acesteia se vând în zona comercială din Monastiraki la preţuri cuprinse între 5 € (produse chinezeşti) şi 12 € (produse greceşti).

Alături de icoane, bijuterii, tablouri, CD-uri, DVD-uri, cărţi, magneţi şi mătănii, pe rafturile magazinelor din Monastiraki pot fi găsite: efecte militare, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte autohtone, instrumente muzicale, obiecte din ceramică, produse de uz casnic.

Cele mai bune magazine din zonă, care ţin pasul cu ultimele noutăţi în materie de îmbrăcăminte şi încălţăminte, bijuterii şi decoraţiuni, se găsesc pe Ifestou. Mai mult de jumătate din clienţii acestora sunt atenieni.

Piaţa Avissinias, amplasată la jumătatea străzii, devine în zilele de duminică locul de desfăşurare a Târgului de vechituri, eveniment care are loc în Monastiraki începând din 1910.

În perioada târgului, zona comercială din Monastiraki, care se extinde până la limita cu cartierele învecinate, Thissio şi Psiri, se transformă într-un uriaş talcioc, unde mii de produse noi şi vechi, autentice sau simple copii fac deliciul amatorilor de chilipiruri: coifuri romane, monede, antichităţi, patefoane, viniluri, jocuri de şah şi table confecţionate din marmură sau argint, candelabre, mobilier, blănuri, timbre, busole şi teodolite, statui şi alte obiecte de artă africană.

Turiştii care nu se dau în vânt după cumpărături de ocazie sau/şi nu agrează aglomeraţia este preferabil să evite zona comercială în zilele de duminică, când fluxul de vizitatori atinge cote maxime.

Mai puţin aglomerată, străduţa dintre staţia de metrou şi Biblioteca lui Hadrian, unde se grupează mulţi dintre vânzătorii de duminică, oferă curioşilor un spectacol nu cu mult diferit de cel întâlnit în târgul propriu-zis, chiar dacă la scară redusă.

De aici, înaintând spre sud, se ajunge în Adrianou, strada paralelă cu linia de metrou, dincolo de care se zăreşte Porticul lui Attalos.

DSC01478

Porticul lui Attalos, văzut de pe Adrianou, strada paralelă cu linia de metrou nr. 1, Monastiraki, Atena

Intrarea în Agora antică e la doi paşi.

Scrie un comentariu

Din categoria Atena, Călătorii, Grecia, Lăcașe de cult, Monumente istorice, Muzee, Turism, Vacanţe

Din Pireu pe Acropole, prin Piaţa Syntagma

Venind în completarea vacanţei petrecute pe una dintre insulele greceşti, o incursiune în inima Atenei, înaintea întoarcerii acasă, constituie, fără doar şi poate, o experienţă de neratat pentru cei care păşesc pentru întâia oară în capitala elenă.

Pornind din Pireu în direcţia Pieţei Syntagma, iar de acolo spre Acropole, în 5-6 ore pot fi văzute: clădirea Parlamentului (Vouli) şi, cu puţin noroc, ceremonia de schimbare a gărzii la Mormântul soldatului necunoscut, Grădina naţională, Zappionul, Templul lui Zeus Olimpianul, Arcul lui Hadrian, Noul Muzeu al Acropolei, Teatrul lui Dionysos, Odeonul lui Herod Atticus, precum şi principalele monumente de pe Acropole (Templul Atenei Nike, Propileele, Partenonul şi Erehteionul).

Linia nr. 1 de metrou (verde) face legătura între portul Pireu şi Monastiraki, unde se coboară pentru continuarea călătoriei de la linia nr. 3 de metrou (albastru) până în Piaţa Syntagma (direcţia „Aeroport”).

Staţia de metrou din Pireu, punctul de plecare spre Piaţa Syntagma

Staţia de metrou din Pireu, punctul de plecare spre Piaţa Syntagma

În Pireu, staţia terminus a metroului se găseşte la suprafaţă, într-o clădire veche cu etaj, aducând cu o gară, amplasată la piciorul podului pietonal care traversează bulevardul din apropierea danei E8.

Traseul spre staţia de metrou din Pireu, situată la piciorul drept al podului pietonal

Drumul spre staţia de metrou din Pireu, amplasată la piciorul podului pietonal, pleacă din dreptul danei E8

Călătoria cu metroul până în Piaţa Syntagma nu durează mai mult de 30-40 minute, iar costul unui bilet, valabil timp de 90 minute pentru un număr nelimitat de conexiuni, este de 1,4 €.

Piaţa Syntagma este centrul Atenei moderne şi principalul punct de plecare spre siturile şi muzeele metropolei, situate pe o rază de 1-2 km în jurul acesteia.

Mărginită pe laturile de nord, sud şi vest de hoteluri de lux, bănci, sedii de companii aeriene şi cafenele, Piaţa Syntagma este despărţită de clădirea Parlamentului Republicii Elene (Vouli) de bulevardul Amalias.

Până de curând scena protestelor în masă îndreptate împotriva măsurilor de austeritate impuse de guvern, Piaţa Syntagma (Constituţiei) este locul cu cea mai puternică încărcătură socială din Grecia.   

Clădirea Parlamentului Republicii Elene (Vouli)

Actuala clădire a Parlamentului Republicii Elene (Vouli), o structură neoclasică cu 3 etaje, cu faţada vestică dând spre Piaţa Syntagma (Piaţa Constituţiei), este cea mai impunătoare construcţie din secolul al XIX-lea a Atenei.   

Proiectată de arhitectul curţii regale a Bavariei ca reşedinţă a primului rege al Greciei moderne, Otto I, clădirea din marmură pentelică ridicată pe dealul Boubounistra a fost finalizată în 1842. Din balconul acesteia, regale Otto I a proclamat prima Constituţie a Greciei.

Clădirea Parlamentului Republicii Elene, Atena

Clădirea Parlamentului Republicii Elene, Atena

Transformarea clădirii fostului „Palat Regal” în clădirea Parlamentului, misiune încredinţată în 1929 arhitectului A. Kriezis, a reprezentat o transformare radicală a construcţiei iniţiale.

În acelaşi an a început şi construcţia monumentului închinat soldatului necunoscut, situat în curtea oficială a clădirii Parlamentului.

Cea mai importantă schimbare adusă exteriorului clădirii vechiului palat a constat în adăugarea unei intrări nordice, în faţa căreia a fost construit un portic cu 6 coloane dorice, după modelul porticurilor ce decorează faţadele de vest şi de est ale clădirii.

Prima şedinţă parlamentară ţinută în noua clădire a avut loc la 1 iulie 1935.

Mormântul soldatului necunoscut

Inaugurat în data de 25 martie 1932, Mormântul soldatului necunoscut este păzit zi şi noapte de evzoni – soldaţi din Garda prezidenţială, cu atribuţii specifice.

Soldat din Garda Prezidenţială, de pază la Mormântul soldatului necunoscut, Atena

Soldat din Garda Prezidenţială, de pază la Mormântul soldatului necunoscut, Atena

Schimbarea gărzii la Mormântul soldatului necunoscut are loc din oră în oră, după un ceremonial conceput anume, presupunând mişcări elaborate, executate în tandem de 2-3 evzoni, care, pentru privitori, reprezintă un spectacol inedit.  

Ceremonia principală de schimbare a gărzii la Mormântul soldatului necunoscut are loc duminica la ora 11.00, când în curtea oficială a clădirii Parlamentului şi pe bulevardul Amalias se produce o adevărată desfăşurare de trupe.

Cu această ocazie, peste o sută de soldaţi şi ofiţeri din garda prezidenţială, îmbrăcaţi în costume destinate festivităţii de duminică, mărşăluiesc în jurul clădirii Paramentului în acordurile muzicii militare, spre deliciul turiştilor veniţi special în Piaţa Syntagma să imortalizeze evenimentul.

Uniforma tradiţională purtată de evzoni la festivitatea care are loc duminica se compune, în principal, din: farion – un soi de fes din postav roşu cu ciucure negru, ypodetes – cămaşă albă cu mâneci largi, fermeli – o vestă laborios lucrată manual, foustanella – o fustă executată din 30 m de material alb, pliat în 400 de cute, periskelides – ciorapi albi din lână, centură din piele, epiknemides – jartiere negre şi tsarouchia – încălţămintea tradiţională din piele roşie cu pampoane negre.

În timpul săptămânii, cămaşa albă, vesta şi fusta albă în pliuri sunt înlocuite de o tunică (doulamas) de culoare cafenie, vara, şi de o manta (doulamas) bleumarin, iarna.

De o parte şi de alta a sculpturii din marmură, înfăţişând trupul dezgolit al unui soldat căzut pe câmpul de luptă cu scutul în mână, sunt inscripţionate două citate din „Discursul funebru” atribuit de Tucidide lui Pericle.

Sculptura din marmură, înfăţişând trupul dezgolit al unui soldat căzut la datorie pe câmpul de luptă, Mormântul soldatului necunoscut, Atena

Sculptura din marmură, înfăţişând trupul dezgolit al unui soldat căzut la datorie pe câmpul de luptă, Mormântul soldatului necunoscut, Atena

Grădina naţională

Mărginind la est şi la sud Clădirea Parlamentului, iar la nord-est situl arheologic Olympion, fosta grădină a Palatului Regal, deschisă publicului larg în 1975 sub numele de Grădina naţională, este cel mai mare parc din centrul Atenei.

Grădina naţională, Atena

Grădina naţională, Atena

Construită în perioada 1838-1840 de un architect bavarez pentru prima regină a Greciei, Amalia, Grădina naţională, care acoperă în prezent cca 15,5 ha, constituie una dintre principalele atracţii pentru atenieni în zilele toride de vără şi nu numai.

În partea de sud a Grădinii naţionale, clădirea impunătoare a Zappionului, cu faţada amintind de un templu antic, atrage atenţia vizitatorilor.

Zappionul se numără printre cele mai prestigioase centre pentru expoziţii, conferinţe şi evenimente speciale din Europa.

Zappion, Atena

Zappion, Atena

Ridicat în perioada 1874-1878, prin contribuţia omului de afaceri Evangelos Zappas, spre a servi drept loc de desfăşurare a Jocurilor Olimpice moderne, Zappionul a găzduit competiţiile de scrimă din timpul Olimpiadei de vară din 1896, a funcţionat ca sat olimpic în perioada  Jocurilor Olimpice din 1906 şi a fost sediul comitetului pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2004. 

În mai 1979, în clădirea în stil neoclasic cu portic fals corintic a Zappionului a avut loc semnarea documentelor privind preaderarea Greciei la Uniunea Europeană.

Zappion, unul dintre cele mai prestigioase centre pentru expoziţii, conferinţe şi evenimente speciale din Europa

Zappion, unul dintre cele mai prestigioase centre pentru expoziţii, conferinţe şi evenimente speciale din Europa, Atena

Zappionul deţine în prezent 25 de săli, cea mai mare dintre acestea ocupând nu mai puţin de 984 m2.

Templul lui Zeus Olimpianul este situat la 700 m sud de Piaţa Syntagma şi la 500 m sud-est de Acropole.

Partenonul şi Erehteionul, văzute din situl arheologic Olympion, Atena

Alături de vestigii aparţinând unor băi romane, câtorva locuinţe, unei biserici din secolul al V-lea şi unei porţiuni din zidul de apărare al oraşului, Templul lui Zeus Olimpianul face parte din situl arheologic Olympion, care include, de altfel, şi Arcul lui Hadrian, monument amplasat în imediata apropiere.

Vestigii situate la nord de Templul lui Zeus Olimpianul, situl Olympion, Atena

Vestigii situate la nord de Templul lui Zeus Olimpianul, situl Olympion, Atena

Desăvârşit în perioada 124-132 d.Hr. prin grija împăratului roman Hadrian, Templul lui Zeus Olimpianul este cel mai mare templu antic din Atena şi, totodată, unul din cele mai mari temple antice din lume.

Templul lui Zeus Olimpianul, cel mai mare templu antic din Atena, situl Olympion

Templul lui Zeus Olimpianul, cel mai mare templu antic din Atena, situl Olympion

Monumentul măsura 110,35 m lungime şi 43,68 m lăţime şi era alcătuit din 104 coloane cu înălţimea de 17,25 m şi diametrul bazei coloanelor de 1,70 m.

DSCF1734

Templul lui Zeus Olimpianul, situl Olympion, Atena

Pe laturile înguste ale monumentului, construit din marmură pentelică, se regăseau 3 rânduri a câte 8 coloane, în timp ce laturile lungi cuprindeau 2 rânduri a câte 20 de coloane.

DSCF1735

Templul lui Zeus Olympianul, situl Olympion, Atena

13 dintre coloanele amplasate în colţul de sud-est al construcţiei şi 2 coloane din colţul de sud-vest sunt şi astăzi în picioare.

Cele două coloane de pa latura de sud-vest ale Templului lui Zeus Olimpianul păstrate intacte, situl Olympion

Cele două coloane de pe latura de sud-vest a Templului lui Zeus Olimpianul păstrate intacte şi coloana prăbuşită în 1852, situl Olympion, Atena

O altă coloană, provenită din colţul de sud-vest al monumentului, rămasă în picioare până în anul 1852, când a fost doborâtă de o furtună, poate fi văzută culcată la pământ.

Cea de a 16 coloană a Templului lui Zeus Olimpianul, doborâtă în timpul unei furtuni, situlu Olympion, Atena

Cea de a 16-a coloană a Templului lui Zeus Olimpianul, doborâtă de furtună, situl Olympion, Atena

In cella templului se găsea o statuie gigantică din aur şi fildeş reprezentându-l pe Zeus, alături de statuia la fel de impunătoare prin dimensiuni a împăratului Hadrian.

Templul lui Zeus Olimpianul, situl Olympion, Atena

Templul lui Zeus Olimpianul, situl Olympion, Atena

La sud de Templul lui Zeus Olimpianul, în zona sitului arheologic, au mai fost identificate ruinele a trei sanctuare, şi anume: Templul lui Apollo Delphinios (450 Î.Hr.), Templul lui Cronos şi Rheei (150 D.Hr.) şi, respectiv, Templul lui Zeus Panhellenios (131-132 D.Hr.).

Templul lui Zeus Olimpianul şi toate celelalte monumente aparţinând sitului arheologicOlympion pot fi vizitate zilnic în intervalul orar 8.00-15.00. Biletul, care permite accesul la: Acropole, Agora antică, Muzeul Arheologic Kerameikos, Biblioteca lui Hadrian, Kerameikos, Muzeul Agorei Antice, panta nordică a Acropolei, Agora romană, panta sudică a Acropolei şi Olympion, costă 12 €. Acesta este valabil timp de 4 zile.

Arcul lui Hadrian

Arcul monumental de 18 m înălţime, 13,5 m lăţime şi 2,30 m adâncime a fost ridicat de către atenieni în anul 131 D.Hr., nu departe de Templul lui Zeus Olimpianul, în cinstea împăratului Hadrian.

Arcul lui Hadrian, Partenonul şi Erehteionul, văzute din incinta sitului Olympion, Atena

Arcul lui Hadrian, Partenonul şi Erehteionul, văzute din incinta sitului Olympion, Atena

Arcul central, a cărui deschidere măsoară 6,20 m, este susţinut de pilaştri decoraţi cu capiteluri corintice.

DSCF2167

Arcul lui Hadrian, pe sub care se zăreşte Monumentul lui Lysikrates, Atena

Pilaştri de aceeaşi formă, dar mai înalţi, mărginesc în colţuri exteriorul edificiului.

Arcul central susţine, la rândul său, 2 coloane şi 4 pilaştri corintici, cu epistiluri ionice la capete şi un fronton triunghiular central.

DSCF1705

Arcul lui Hadrian, cu vedere la „oraşul lui Tezeu”, Atena

Pe blocurile din marmură pentelică ale epistilului sunt săpate două inscripţii, câte una de fiecare parte. Prima, amplasată pe partea dinspre Acropole (faţada vestică) a monumentului: „Aceasta este Atena, oraşul antic al lui Tezeu”, iar cea de a doua, situată pe partea sanctuarului: „Acesta este oraşul lui Hadrian, nu al lui Tezeu”.

Noul Muzeu al Acropolei

Situat la cca 400 m sud-est de Partenon, pe principala arteră pietonală care duce spre Acropole, Noul Muzeu al Acropolei este cea mai modernă construcţie ridicată în apropierea sitului antic.

Noul Muzeu al Acropolei, cea mai modernă construcţie ridicată în apropiere de Acropole

Noul Muzeu al Acropolei, Atena

Structura din beton, cu faţade din sticlă şi podele din marmură şi sticlă, clădită în decurs de 8 ani, cu un buget de 130.000.000  €, cuprinde un spaţiu de expunere de 10 ori mai mare decât cel existent în vechiul muzeu de pe Acropole.

Deschis în iunie 2009, muzeul expune pe cele 3 niveluri principale şi două niveluri intermediare: descoperiri provenite de pe versanţii dealului Acropole, o colecţie de descoperiri arhaice, artefacte şi sculpturi provenite din zona Erehteionului, Propileelor şi Templului Atenei Nike, precum şi descoperiri din perioada romană şi precreştină.

Întrucât clădirea muzeului este ridicată deasupra unei aşezări urbane de mari dimensiuni aparţinând sitului arheologic Makryianni, podeaua interioară şi exterioară, nu de puţine ori realizată din sticlă, lasă vederii excavaţiile realizate in situ.

Noul Muyeu al Acropolei, Atena

Noul Muzeu al Acropolei, Atena

Baza clădirii este susţinută de mai mult de 100 de stâlpi din beton, împlântaţi în fundament. La acest nivel se găseşte holul prin care se pătrunde în clădirea muzeului, spaţii destinate unor expoziţii temporare, magazinul muzeului şi diferite facilităţi oferite vizitatorilor.

19062013276

Baza clădirii, unde se găseşte holul prin care se face accesul în Noul Muzeu al Acropolei

Mijlocul clădirii, de formă trapezoidală în plan, este un spaţiu dublu ca înălţime, care atinge nu mai puţin de 10 m. Acesta găzduieşte colecţiile datând din perioada arhaică până în perioada romană târzie. Un bar şi un restaurant cu terasă având vedere la Acropole sunt amplasate la un etaj intermediar, alături de o librărie.

Partea superioară a clădirii, de formă rectangulară, înconjurată de pereţi din sticlă, expune în lumină naturală Galeria Partenonului, având mai mult de 7 m înălţime şi o suprafaţă de bază de 2.050 m2. Galeria Partenonului păstrează aceeaşi orientare cu templul de pe Acropole.

Aici, structura de beton a clădirii, care străpunge toate nivelurile, devine suport pentru sculpturile din marmură ale frizei Partenonului. Structura permite pătrunderea luminii naturale la Cariatidele expuse cu un nivel mai jos.

Ultimul nivel al muzeului, care găzduieşte Galeria Partenonului, oferă o imagine panoramică de neegalat asupra vechii Acropole şi asupra Atenei moderne, deopotrivă.

În sala de proiecţii a muzeului, un documentar, subtitrat în câteva limbi de circulaţie internaţională, prezintă vizitatorilor detalii legate de construcţia Partenonului.

În urmă cu un an, Noul Muzeu al Acropolei a fost premiat pentru programul inovator de restaurare şi conservare a Cariatidelor de către Institutul Internaţional pentru Conservare.

În perioada 1 aprilie – 31 octombrie, Noul Muzeu al Acropolei poate fi vizitat de marţi până duminică între orele 8.00 – 20.00. În zilele de vineri, programul se prelungeşte până la ora 22.00.

În perioada 1 noiembrie  – 31 martie, muzeul poate fi vizitat de marţi până joi între orele 9.00 – 17.00, iar sâmbăta şi duminica între orele 9.00 – 20.00.  În zilele de vineri, programul muzeului este 9.00 – 22.00.

Preţul unui bilet este de 5 €.

Peste drum de Noul Muzeu al Acropolei, pe versantul sudic al Acropolei, se află situl arheologic care reuneşte monumente cu o marcantă semnificaţie în activitatea artistică, spirituală şi religioasă a Atenei antice. Printre acestea se numără: Odeonul lui Pericle, Sanctuarul şi Teatrul lui Dionysos, Asklepionul, Galeria (Stoa) lui Eumenes şi, nu în ultimul rând, Odeonul lui Herod Atticus.

Intrarea în situl arheologic care reuneşte monumentele de pe versantul sudic al Acropolei (plan secund), vedere din faţa Noului Muzeu al Acropolei, Atena

Intrarea în situl arheologic care reuneşte monumentele de pe versantul sudic al Acropolei (plan secund), vedere din faţa Noului Muzeu al Acropolei, Atena

Teatrul lui Dionysos

Teatrul lui Dionysos este una dintre cele mai vechi construcţii destinate reprezentaţiilor în aer liber din Atena.

Teatrul lui Dionysos, vedere dinspre nord, Atena

Teatrul lui Dionysos, vedere dinspre nord, Atena

Edificiul a dobândit forma actuală în secolul al IV-lea Î.Hr. şi a fost modernizat în perioada elenistică prin adăugarea, în primele rânduri, a unor tronuri din marmură, elaborat sculptate, având inscripţionate numele demnitarilor şi preoţilor cărora le erau destinate.

DSCF1766

Tronuri din marmură, elaborat sculptate, adăugate în primele rânduri ale auditoriumului, în perioada elenistică, Teatrul lui Dionysos, Atena

Tronurile din marmură, păstrate până astăzi în incinta teatrului, se crede că reprezintă copii romane ale versiunilor originale, mai vechi.

DSCF1762

Tronuri din marmură destinate demnitarilor în Teatrul lui Dionysos, Atena

În perioada romană, a fost construită o nouă scenă, a fost pavată cu marmură podeaua din spaţiul alocat orchestrei, iar noi locuri de onoare au fost adăugate în apropierea orchestrei.

DSCF1765

Podeaua din marmură adăugată în spaţiul alocat orchestrei în perioada romană, Teatrul lui Dionysos, Atena

Teatrul lui Dionysos putea găzdui 17.000 de spectatori, veniţi să asiste la concursuri de teatru.

Aceste competiţii de artă dramatică aveau loc între autori, care trebuiau să prezinte trei tragedii şi o piesă satirică. Nu de puţine ori, cele trei opere dramatice aparţinând aceluiaşi autor aveau legătură una cu alta, cum a fost cazul trilogiei Orestia scrise de Eschil, care a câştigat concursul desfăşurat în Teatrul lui Dionysos, în anul 458 Î.Hr.

Zidul de la intrarea în Teatrul lui Dionysos şi o statuie ridicată în onoarea unuia dintre câştigătorii concursului de artă dramatică, Teatrul lui Dionysos, Atena

Zidul de la intrarea în Teatrul lui Dionysos şi o statuie ridicată în onoarea unuia dintre câştigătorii concursului de artă dramatică, Teatrul lui Dionysos, Atena

Printre participanţii la aceste competiţii s-au numărat dramaturgi, a căror operă de o excepţională valoare a supravieţuit peste timp: Eschil, Sofocle, Euripide, Aristofan.

Edificiul a fost distrus în perioada bizantină,.

Accesul la monumentele sitului arheologic de pe versantul sudic al Acropolei este permis zilnic în intervalul orar 8.00-15.00.  Biletul, care permite accesul la: Acropole, Agora antică, Muzeul Arheologic Kerameikos, Biblioteca lui Hadrian, Kerameikos, Muzeul Agorei antice, panta nordică a Acropolei, Agora romană, panta sudică a Acropolei şi Olympion, costă 12 €. Acesta este valabil timp de 4 zile.

 Odeonul lui Herod Atticus

Construit de Herod Atticus în memoria soţiei sale, Regilla, în secolul al II-lea D.Hr., monumentul este al treilea de acest fel ridicat în Atena antică, după Odeonul lui Pericle de pe versantul sudic al Acropolei şi Odeonul lui Agrippa din Agora antică.

DSCF1790Odeonul găzduia, în principal, festivaluri muzicale, la care puteau să ia parte mai mult de 5.000 de spectatori.

Auditoriumul săpat în piatră, având un diametru de 76 m, era împărţit în două sectoare (diazomata), numărând câte 32 de rânduri fiecare. Cele două sectoare erau separate de un coridor cu lăţimea de 1,20 m.

Auditoriumul împărţit în două sectoare a câte 32 de rânduri, Odeonul lui Herod Atticus, Atena

Auditoriumul împărţit în două sectoare a câte 32 de rânduri, Odeonul lui Herod Atticus, Atena

Spaţiul destinat orchestrei, de formă semicirculară, având diametrul de 19 m, era pavat cu marmură albă.

Zidul din spatele scenei, care s-a păstrat până la înălţimea de 28 m, se ridica peste trei niveluri şi era decorat la partea superioară cu deschideri arcuite, iar la partea inferioară cu porticuri cu câte trei coloane şi nişe în care erau amplasate statui.

DSCF1783

Scena era flancată de scări, care duceau spre sectorul de la partea superioară a auditoriumului.

Acoperişul din lemn de cedru al auditoriumului, cu raza de 38 m, nu era prevăzut cu sisteme de fixare la interior, realizare greu de egalat, chiar şi în prezent.

La est, Odeonul lui Herod Atticus comunica cu „Galeria lui Eumenes”, edificiu construit cu 3 secole mai devreme de regale Pergamului.

Odeonul lui Herod Atticus şi "Galeria lui Eumenes (dreapta), Atena

Odeonul lui Herod Atticus şi „Galeria lui Eumenes (dreapta), Atena

Monumentul a fost distrus în anul 267 Î.Hr., iar de atunci nu a mai fost reconstruit.

Restaurat la începutul anilor `50 cu marmură provenită din zona sitului arheologic de pe versantul sudic al Acropolei, Odeonul lui Herod Atticus găzduieşte începând din anul 1957 festivaluri de artă (concerte, spectacole, piese de teatru), cele din ultimii ani legate de Festivalul de teatru, muzică şi dans de la Atena, eveniment desfăşurat anual în perioada iunie-septembrie.

Odeonul lui Herod Atticus, vedere dinspre sud, Atena

Odeonul lui Herod Atticus, vedere dinspre sud, Atena

Monumentul, care domină versantul sudic al Acropolei, poate fi admirat atât dinspre sud, pe unde se face accesul în perioada evenimentelor, cât şi dinspre nord, de pe treptele ce urcă spre Acropole.

Odeonul lui Herod Atticus, vedere dinspre nord, Atena

Odeonul lui Herod Atticus, vedere dinspre nord, Atena

Acropole

Accesul pe Acropole se face din artera pietonală (Dionysiou Areopagitou), care porneşte din dreptul Arcului lui Hadrian şi trece prin faţa Noului Muzeu al Acropolei, prin situl arheologic ce cuprinde monumentele de pe versantul sudic sau pe la vest de Odeonul lui Herod Atticus.

Calea de acces spre Acropole pe la vest de Odeonul lui Herod Atticus

Calea de acces spre Acropole pe la vest de Odeonul lui Herod Atticus

Ambele căi de acces oferă o excelentă vedere de ansamblu, de la nord la sud, a Odeonului lui Herod Atticus, înainte de ascensiunea spre Templul Atenei Nike.

DSCF2193

Turişti care admiră Odeonul lui Herod Atticus, de pe calea de acces spre Templul Atenei Nike, Acropole

Situl arheologic de pe Acropole poate fi vizitat zilnic în intervalul orar 8.00-19.00.

Biletul, pe baza căruia se face intrarea la Acropole, Agora antică, Muzeul Arheologic Kerameikos, Biblioteca lui Hadrian, Kerameikos, Muzeul Agorei antice, panta nordică a Acropolei, Agora romană, panta sudică a Acropolei şi Olympion, costă 12 €. Acesta este valabil 4 zile, în condiţiile în care fiecare sit/muzeu poate fi vizitat o singură dată.

Biletele la preţ redus (6 €) sunt destinate: studenţilor din ţări care nu fac parte din Uniunea Europeană, persoanelor în vârstă de peste 65 de ani şi părinţilor care-şi însoţesc copiii din şcoala elementară în scop educativ.

Intrarea este liberă pentru: copii şi tineri cu vârsta până la 18 ani, studenţi din ţări care fac parte din Uniunea Europeană, jurnalişti, însoţitori ai persoanelor cu dizabilităţi, profesori care însoţesc grupuri de elevi din toate gradele de învăţământ.

Timpul necesar vizitării Acropolei este de maxim 2 ore.

Prezentarea principalelor monumente ale sitului Acropole implică, datorită importanţei şi numărului mare de informaţii, un articol special.

Scrie un comentariu

Din categoria Atena, Călătorii, Grecia, Monumente istorice, Muzee, Turism, Vacanţe

Vacanţă pe insula Egina (Aegina)

De forma unui triunghi isoscel cu latura de aproximativ 14 km şi vârfurile îndreptate spre apus, răsărit şi miazăzi, Egina (Aegina) este cea mai mare dintre insulele Saronice şi cea mai apropiată de portul Pireu.

Situată la 40 de minute distanţă de capitala elenă, insula primeşte zilnic vizitatori din toate colţurile lumii.

Feriboturi ancorate în portul Egina (Aegina), din care debarcă zilnic mii şi mii de pasageri sosiţi din Pireu, insula Egina (Aegina)

Feriboturi ancorate în portul Egina (Aegina), din care debarcă zilnic mii şi mii de pasageri sosiţi din Pireu, insula Egina (Aegina)

Majoritatea acestora – pelerini veniţi la Mânăstirea „Sfântul Nectarie” şi turişti aflaţi în croazieră pe trei dintre insulele Saronice, între care şi Egina, nu poposesc pe insulă mai mult de câteva ore.

Restul sunt atenieni şi turişti străini, care preferă să petreacă pe insulă 1-2 săptămâni de vacanţă, departe de zgomotul aglomerărilor urbane în care trăiesc.

P1530487

Oraşul-port Egina (Aegina), văzut din dreptul bisericii Panagitsa, insula Egina

Motivul este lesne de înţeles, pentru că, în pofida faptului că pe insulă acostează zilnic feriboturi, ambarcaţiuni rapide şi vase de croazieră, aşezările de aici păstrează încă intactă atmosfera orăşelelor patriarhale.

P1530780

Micul parc şi capela cu două cupole închinată Sf. Nicolae – ocrotitorul marinarilor, din portul turistic Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

Principalele destinaţii de vacanţă de pe insulă sunt: Egina (Aegina), Agia Marina şi Perdika.

Accesul pe insula Egina (Aegina) este extrem de facil, din Pireu existând conexiuni directe cu porturile: Egina (Aegina), Souvala şi Agia Marina.

Egina (Aegina) – capitala insulei

Capitala şi, totodată, principalul port al insulei, în care ancorează ambarcaţiunile cu plecare din Pireu, este un orăşel cu puţin peste 7.000 de locuitori permanenţi, care îşi câştigă existenţa din turism, servicii şi comerţul cu fistic.

P1530791

Oraşul Egina (Aegina), cu clădiri în culori pastel, şi portul turistic cu bisericuţa închinată Sf. Nicolae – vedere dinspre mare, insula Egina (Aegina)

Fisticul de Egina„, cultivat pe insulă de mai bine de 150 de ani, este înregistrat la Comisia Europeană pentru agricultură şi dezvoltare rurală drept un produs cu origine protejată (PDO) încă din 1996.

P1530476

Stand amplasat în faţa unui magazin care comercializează fistic de Egina şi produse pe bază de fistic de Egina, insula Egina (Aegina)

Proaspăt ori prăjit cu sare sau fără, cu aromă de lămâie sau fără, vărsat sau preambalat în pungi de 500 g sau 1 kg, fisticul este cel mai vîndut produs de pe tarabele din jurul portului. Preţul unui kilogram de fistic prăjit în coajă, fără adaos de sare, este de 10 €.

Strada principală, paralelă cu marea, este mărginită de un şir de clădiri cu etaj, balcoane şi faţade în culori pastel, îmbinând stilul tradiţional cu cel neoclasic, mărturie a contribuţiei aduse la dezvoltarea aşezării de Ioannis Kapostrias – guvernator în perioada când Egina (Aegina) a fost capitala Greciei (1828-1829).

Această prezentare necesită JavaScript.

La parterul acestora, cofetării, baruri, taverne, restaurante şi mici magazine îşi aşteaptă răbdătoare clienţii.

P1530451

Cofetăriile, barurile şi tavernele de pe strada principală au vedere la portul turistic din Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

Un frappe servit alături de o sticlă de apă plată, rece ca gheaţa, într-una din terasele cu vedere la port nu costă mai mult de 3 €.

P1530446

Terasă cu vedere la portul turistic din Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

De un farmec cu totul aparte se bucură străduţele înguste din spatele străzii principale, în lungul cărora se aliniază de-a valma: brutării, ateliere de ceramică, frizerii, precum şi zeci de magazine specializate în vânzarea de produse de uz casnic, grădinărit, electrice, mobilă, articole de pescuit, un hotel şi chiar un muzeu de folclor.

P1530501

Magazin cochet decorat, situat la parterul unei case tradiţionale de pe una din străduţele secundare, Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

In dreapta unei intersecţii, un turn vechi de cel puţin două secole, tencuit în roz, atrage atenţia vizitatorilor. Clădirea, cunoscută sub numele de „Turnul lui Markellos”, a servit drept sediu pentru scurt timp guvernului condus de Ioannis Kapostrias.

P1530510

„Turnul lui Markellos”, Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

Venind dispre mare, aşezarea este dominată către nord de dealul Kolona, străjuit de singura din cele 34 de coloane ale „Templului lui Apollo” (secolul al VI-lea Î.Hr.) păstrată intactă şi conservată astăzi în cadrul sitului arheologic Kolona (“coloană”, în traducere din limba greacă).

P1530836

„Kolona”, singura coloană rămasă în picioare a „Templului lui Apollo”, văzută dinspre mare, „Templul lui Apollo”, Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

Coloana de 7 m înălţime, sculptată în gresie de culoare albă-cenuşie poate fi zărită de pe vasele care sosesc în Egina cu mult înainte ca acestea să acosteze în port.

P1530715

„Kolona”, „Templul lui Apollo”, situl arheologic Kolona, Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

P1530714

„Templul lui Apollo”, situl arheologic Kolona, Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

Pe dealul Kolona, locul Acropolei şi centrul religios al oraşului antic Egina (Aegina), cercetările arheologice au evidenţiat prezenţa a mai mult de zece aşezări, prima datând din secolul al III-lea Î.Hr.

P1530694

Aşezări şi coloana „Templului lui Apollo” (în fundal), situl arheologic Kolona, Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

În aceeaşi zonă, pe lângă coloana Templului lui Apollo, au mai fost identificate câteva clădiri şi fundaţiile a două alte temple închinate lui Dionisos şi zeiţei Artemis.

P1530708

Portul oraşului Egina (Aegina), văzut de pe dealul Kolona, situl arheologic Kolona, Egina (Aegina), insula Egina (Aegina)

Muzeul de arheologie – primul de acest fel din Grecia, amplasat la intrarea în situl arheologic, găzduieşte în cele trei săli principale o valoroasă colecţie de artefacte (vase colorate, lămpi, arme şi monede), precum şi un excepţional monument votiv dedicat „Templului lui Apollo”.

Sculptura din marmură, reprezentând un sfinx cu cap de femeie şi trup pe jumătate de leu şi pe jumătate de vultur, aparţinând perioadei clasice timpurii (anul 460 Î.Hr.), constituie piesa de rezistenţă a edificiului.

P1530683

Sfinxul cu cap de femeie şi trup pe jumătate de leu şi pe jumătate de vultur, monument votiv dedicat Templului lui Apollo, Muzeul de arheologie din Egina

Accesul în situl arheologic şi în muzeu este permis de marţi până duminică între orele 8.00-15.00, iar taxa de intrare este de 3 €.

În vecinătatea sitului arheologic Kolona, spre sud şi spre nord, şi începând din dreptul bisericii Panagitsa spre sud se întind cele trei plaje ale oraşului Egina: Avra, Kolona şi, respectiv, Panagitsa.

P1530736

Plaja Kolona, situată la nord de situl arheologic Kolona, Egina (Aegina), insula Egina

P1530434

Plaja Avra, situată între port şi situl arheologic Kolona, Egina (Aegina), insula Egina

P1530491

Plaja Panagitsa, situată în dreptul bisericii cu acelaşi nume, Egina (Aegina)

Agia Marina

La nici 20 de minute distanţă cu maşina de capitală, în Agia Marina se găseşte cea mai lungă plajă cu nisip de pe insula Egina (Aegina).

P1530006

Plaja din Agia Marina, insula Egina (Aegina)

În mai 2013, „Fundaţia de educaţie pentru mediul înconjurător” (FEE) i-a acordat plajei din Agia Marina, una dintre primele plaje pe care s-a dezvoltat turismul în insula Egina (Aegina), certificatul „Blue Flag”, pentru îndeplinirea celor mai înalte standarde privind calitatea apei, siguranţa, educaţia pentru mediu, informarea în acest sens, precum şi serviciile asigurate turiştilor.

P1530072

Plaja din Agia Marina, certificată cu „Blue Flag” în mai 2013, insula Egina (Aegina)

Certificatul „Blue Flag” obţinut de plaja din Agia Marina este primul de acest fel acordat unei plaje de pe insula Egina şi, totodată, din grupul insulelor Saronice.

Nisipul plajei din Agia Marina este extrem de fin, apa limpede, iar intrarea, cel puţin până la adâncimea de 1,80 m, cât se poate de lină.

P1530064

Plaja din Agia Marina, insula Egina (Aegina)

Închirierea a două şezlonguri şi a unei umbrele spre capătul sudic al plajei din Agia Marina costă 5 € pentru întreaga zi.

Singura problemă din zona plajei o constituie peisajul dezolant, creat de o baterie de clădiri abandonate, rămase neterminate din perioada anilor `60.

DSCF2405

Clădiri neterminate, abandonate de 40 de ani în vecinătatea plajei din Agia Marina, insula Egina (Aegina)

Aşezarea, dispusă sub formă de amfiteatru deasupra golfului, este populată pe timpul verii de atenienii care şi-au construit aici case de vacanţă, dar şi de turiştii boemi, care revin an de an, îndrăgostiţi de atmosfera patriarhală a zonei.

Agia Marina, insula Egina

Agia Marina, insula Egina

Din strada principală, constând dintr-o înşiruire de cafenele, taverne, brutării, magazine de suveniruri, decoraţiuni, articole de îmbrăcăminte din bumbac cultivat în Grecia, câteva minimarket-uri, o firmă de închirieri maşini şi o farmacie, se ajunge spre port, plajă şi biserică, principalele puncte de interes ale aşezării.

Tavernă tradiţională din portul Agia Marina, insula Egina (Aegina)

Tavernă tradiţională din portul Agia Marina, insula Egina (Aegina)

Pe timpul verii, legătura între Agia Marina şi Pireu este asigurată de vasul de pasageri „Alexandros”, care parcurge distanţa dintre cele două porturi în 60-90 minute.

P1530017

Sosirea vasului de pasageri „Alexandros” în portul Agia Marina, insula Egina (Aegina)

Templul Aphaiei

Situat la 2 km nord de Agia Marina, pe vârful unui deal acoperit de o pădurice de pini, „Templul Aphaiei” constituie cel mai important monument din sanctuarul închinat zeiţei cu acelaşi nume, din perioada miceniană şi până în prezent.

P1530368

Faţada sudică,”Templul Aphaiei”, insula Egina (Aegina)

Potrivit mitologiei, Aphaia, identificată drept fiica lui Zeus şi a Karmei, aruncându-se în mare pentru a scăpa de Minos, a cărui iubire nu o împărtăşea, a ajuns în Aegina, unde s-a ascuns într-o peşteră.

P1530385

Colonadele cellei, „Templul Aphaiei”, insula Egina (Aegina)

Un excelent exemplu de arhitectură dorică, monumentul, ridicat în anul 480 Î.Hr., înainte de bătălia de la Salamina, se află într-o stare bună de conservare, 24 din cele 36 de coloane ale acestuia fiind şi astăzi în picioare.

P1530371

Friză dorică in situ, „Templul Aphaiei”, insula Egina (Aegina)

O rampă din piatră duce la platforma înălţată pe trei rânduri de trepte în scopul evitării umidităţii.

P1530374

Rampa din piatră prin intermediul căreia se realiza intrarea în templu şi legătura cu altarul pentru sacrificii, „Templul Aphaiei”, insula Egina (Aegina)

Templul, clădit din blocuri sculptate de gresie poroasă provenită de pe insulă, a servit drept model pentru construcţia Partenonului şi a altor câteva temple din Grecia, Asia şi sudul Italiei.

Se spune că în zilele senine, din vârful dealului pe care se înalţă monumentul, privind spre Atena, se poate vedea Partenonul, iar cu puţin noroc şi „Templul lui Poseidon” de la Cap Sounio.

DSCF2086

Atena (?), întrezărită de pe dealul unde este situat „Templul Aphaiei”, insula Egina

Din păcate, ipoteza conform căreia „Templul Aphaiei” ar face parte, alături de Partenon şi „Templul lui Poseidon” de la Cap Sounio, din aşa numitul „triunghi sacru al antichităţii” nu este susţinută de oamenii de ştiinţă.

Situl arheologic care cuprinde „Templul Aphaiei” poate fi vizitat zilnic între orele 8.00-17.00, iar  muzeul doar de marţi până duminică între orele 10.30-13.30. Taxa de vizitare este de 4 € pentru un adult.

Mânăstirea „Sfânta Treime”(„Sfântul Nectarie”) şi biserica „Sfântul Nectarie”  din Egina

Sfântul Nectarie Taumatologul (1846-1920) este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ortodocşi contemporani din Grecia, cunoscut pentru miracolele înfăptuite, printre acestea numărându-se, cu precădere, tămăduirea bolnavilor incurabili.

Primul dintre cele peste 2.000 de minuni, care i-au fost atribuite, s-a petrecut imediat după trecerea sa în nefiinţă, când, după atingerea veşmintelor sale, un bolnav paralizat s-a ridicat din pat complet vindecat.

P1530260

Biserica „Sfântul Nectarie”, unul dintre cele mai populare locuri de pelerinaj din Grecia, Kontos, insula Egina (Aegina)

La moaştele Sfântului Nectarie şi la mormântul său se închină zilnic credincioşi din întrega lume, făcând din mânăstirea „Sfânta Treime”(„Sfântul Nectarie”) şi biserica „Sfântul Nectarie” din insula Egina cele mai populare locuri de pelerinaj din Grecia.

Ziua Sfântului Nectarie Taumatologul este prăznuită în fiecare an pe 9 noiembrie.

P1530238

Intrarea în Mânăstirea „Sfânta Treime”(„Sfântul Nectarie”), Kontos, insula Egina

Cu un secol în urmă, Sfântul Nectarie a pus bazele mânăstirii „Sfânta Treime”, care se înalţă astăzi în zona Kontos din interiorul insulei Egina (Aegina). 

Mânăstirea „Sfânta Treime”, în care Sfântul Nectarie şi-a petrecut ultimii 12 ani din viaţă, adăposteşte în capelele sale mormântul din marmură în care a fost depus iniţial trupul sfântului, precum şi capul acestuia.

P1530234

Capela în care se află mormântul Sfântului Nectarie, mânăstirea „Sfânta Treime”, Kontos, insula Egina (Aegina)

Odată ce pătrund în capela din drepta intrării în Mânăstirea „Sfânta Treime”, mulţi credincioşi obişnuiesc să-şi lipească urechea de piatra mormântului Sfântului Nectarie, aşteptând în tăcere să primească binecuvântarea acestuia.

P1530237

Capela dublă, cu două intrări, care adăposteşte chivotul cu capul Sfântului Nectarie, mânăstirea „Sfânta Treime”, Kontos, insula Egina (Aegina)

Tot aici se găseşte chilia în care Sfântul Nectarie a trăit până la vârsta de 74 de ani, binecuvântându-i şi ajutându-i pe cei aflaţi în suferinţă.

P1530232

Agheasmatarul amplasat în faţa capelei unde se află mormântul Sfântului Nectarie, mânăstirea „Sfânta Treime”, Kontos, insula Egina (Aegina)

Complexul mânăstirii mai cuprinde: două magazine de obiecte bisericeşti (icoane, lumânări, ulei sfinţit de la candela Sfântului Nectarie, cărţi şi vederi), o casă de oaspeţi, destinată găzduirii timp de o noapte, cel mult două, a pelerinilor sosiţi de departe, şi chiliile maicilor, care se îngrijesc de nevoile celor ce caută aici mângâierea şi vindecarea.

P1530245

Biserica „Sfântul Nectarie”, văzută dinspre mânăstirea „Sfânta Treime”, Kontos, insula Egina (Aegina)

Din vârful dealului Xantos, pe care este amplasată mânăstirea „Sfânta Treime”, împrejurimile se dezvăluie în întreaga lor splendoare.

Mai jos de  mânăstirea „Sfânta Treime” se află biserica „Sfântul Nectarie”, un edificiu masiv, amintind de o catedrală, construit în memoria Sfântului Nectarie.

P1530256

Biserica „Sfântul Nectarie”, Kontos, insula Egina (Aegina)

Moaştele Sfântului Nectarie, care se găsesc în biserica „Sfântul Nectarie” din Egina, sunt vizitate lunar de mii de credincioşi, veniţi din toate colţurile lumii, inclusiv din România.

Racla cu moaştele Sfântului Nectarie, Biserica "Sfântul Nectarie", Kontos, insula Egina (Aegina)

Racla cu moaştele Sfântului Nectarie, Biserica „Sfântul Nectarie”, Kontos, insula Egina

Biserica „Sfântul Nectarie” şi mânăstirea „Sfânta Treime” („Sfântul Nectarie”)  se găsesc la jumătatea distanţei dintre Egina (Aegina) şi Agia Marina, cu acces direct din şoseaua principală a insulei.

Uşile celor două edificii sunt deschise zilnic, fără întrerupere, începând cu ora 5.30 dimineaţa şi până la ora 20.30. Intrarea este liberă.

Paleochora (Paliachora)

Căţărate la câteva sute de metri înălţime, pe versantul unui deal din apropierea mânăstirii Sfântul Nectarie, 36 de bisericuţe, aflate în diferite stadii de degradare, stau mărturie peste timp a existenţei fostei capitale a insulei Egina (Aegina) din perioada secolelor IX – XIX D.Hr., cunoscută sub numele de Paleochora (în traducere din limba greacă „oraşul vechi”).

P1530270

Versantul dealului pe care s-a aflat capitala insulei Egina (Aegina), începând cu secolul al IX-lea şi până în secolul al XIX-lea, Paleochora, insula Egina (Aegina)

Amplasate la est, vest şi sud, în jurul cetăţii fortificate, care domină de la 355 m Paleochora, bisericile sunt vizibile din şoseaua principală a insulei, care leagă portul Egina (Aegina) de Agia Marina.

P1530271

Biserica „Agios Haralambos” (prim plan), Paleochora, insula Egina (Aegina)

Stabilirea aşezării în această zonă deluroasă, începând cu secolul al IX-lea D.Hr., a fost determinată de invaziile masive ale piraţilor sarazini.

Marea, văzută din dreptul bisericii "Agia Varvara", Paleochora, insula Egina

Marea, văzută din dreptul bisericii „Agia Varvara”, Paleochora, insula Egina

Din 365 de biserici – câte una pentru fiecare zi din an, câte se presupune că ar fi existat în Paliachora, doar prezenţa a 70 este confirmată.

P1530311

Biserica „Panagia tou Giannoulis”, Paleochora, insula Egina (Aegina)

Cele peste 800 de case ale oraşului, care ocupau întreg versantul de sud-vest al dealului, au fost transformate în mormane de pietre de-a lungul celor două secole, de când fosta capitală a insulei a fost abandonată, odată cu redobândirea independenţei Greciei.

Majoritatea bisericilor rămase în picioare sunt biserici în formă de navă simplă, dar există şi câteva biserici duble, cu două altare, şi edificii în formă de cruce, cu o cupolă.

P1530362

Biserica „Timios Stavros”, Paleochora, insula Egina (Aegina)

Potrivit unei evaluări de dată recentă, 14 dintre bisericile aşezării medievale sunt în stare bună, 7 se prezintă într-o stare satisfăcătoare, 6 sunt greu accesibile, iar 7 sunt în ruină. 6 dintre bisericile aflate în stare bună şi satisfăcătoare sunt închise.

Legătura între vechile edificii de cult se realiza prin intermediul unor cărări pietruite („kalderimia„), majoritatea mărginite de ziduri din piatră şi arbori răzleţi.

P1530315

Cărările pietruite, prevăzute pe alocuri cu trepte, prin intermediul cărora se ajungea de la o biserică la alta, Paleochora, insula Egina (Aegina)

În câteva din cele 33 de biserici deschise vizitatorilor, pot fi văzute fresce datând din secolele XIII – XVIII D.Hr., mai mult sau mai puţin deteriorate.

Frescă din secolul al XIV-lea, reprezentându-l pe Agios Georgios (sfântul Gheorghe), ucigând balaurul, biserica "Agios Ioannis Prodromos", Paleochora, insula Egina

Frescă din secolul al XIV-lea, reprezentându-l pe Agios Georgios (sfântul Gheorghe), ucigând balaurul, biserica „Agios Ioannis Prodromos”, Paleochora, insula Egina

Frescele din bisericile Agios Georgios Katholikos şi Agios Dionysios sunt păstrate, în mod surprinzător intacte.

Biserica "Agios Dionysios" ("Panagia Episkopi), Paleochora, insula Egina (Aegina)

Biserica „Agios Dionysios” („Panagia Episkopi), Paleochora, insula Egina (Aegina)

Biserica Agios Georgios Katholikos, datată 1533, domina piaţa aşezării, aşa-numita „foro„, al cărei nume derivă din latinescul „forum”.

Biserica "Agios Georgios Katholikos", Paleochora, insula Egina (Aegina)

Biserica „Agios Georgios Katholikos”, Paleochora, insula Egina (Aegina)

Biserica Agios Dionysios (Panagia Episkopi), datând de dinainte de secolul al XIV-lea, oferă o privelişte fascinantă asupra văii de la baza versantului, cât şi asupra mării.

P1530337

Souvala, o mică aşezare de pescari din nordul insulei Egina, văzută din dreptul bisericii „Agios Dionysios” („Panagia Episkopi), Paleochora, insula Egina (Aegina)

De o excepţională valoare ştiinţifică, istorică, arheologică şi artistică, Paleochora (Paliachora) impresionează prin unicitate şi pitoresc, în egală măsură.

 Biserica "Sfântul Nectarie" şi mînăstirea "Sfântul Nectarie",  văzute de pe dealul unde se găsea altădată capitala insulei Egina (Aegina), Paleochora, insula Egina (Aegina)

Biserica „Sfântul Nectarie” şi mînăstirea „Sfântul Nectarie”, văzute de pe dealul unde se găsea altădată capitala insulei Egina (Aegina), Paleochora, insula Egina (Aegina)

Paleochora se găseşte la cca 1 km de Mânăstirea „Sfânta Treime”(„Sfântul Nectarie”). Accesul se face din şoseaua care duce la Divizia de pompieri, de lângă biserica „Timios Stavros”.

Perdika

Perdika, o veche aşezare de pescari, situată la 10 km sud de Egina (Aegina), se detaşează net de celelalte localităţi ale insulei prin farmecul natural şi atmosfera relaxantă, cu care îşi încântă vizitatorii.

Perdika insula Egina

Perdika insula Egina

Casele tradiţionale de formă cubică, vopsite în alb, înşiruite deasupra golfului ca într-un amfiteatru, zecile de taverne pescăreşti, ouzerii, baruri şi cafenele cu vedere la portul de iahturi, străduţele pietonale pietruite, peisajul aproape sălbatic şi, nu în ultimul rând, panorama deschisă asupra mării şi insulei Moni, atrag în Perdika numeroşi iubitori ai vacanţelor liniştite, petrecute într-un cadru natural de excepţie.

Portul iahturilor din Perdika, insula Egina

Portul iahturilor din Perdika, insula Egina

Nu puţini sunt aceia care, după ce ajung prima dată în Perdika, se îndrăgostesc iremediabil de frumuseţea tulburătoare a locului, revenind acolo an de an.

Priveliştea oferită asupra insulei Moni din capătul sudic al peninsulei Perdika, insula Egina (Aegina)

Priveliştea oferită asupra insulei Moni din capătul sudic al peninsulei Perdika, insula Egina (Aegina)

O construcţie mai puţin obişnuită, amplasată în capătul peninsulei, la sud de golf , „Camera obscură”, aduce o notă aparte aşezării.

„Camera obscură” este o clădire de formă cilindrică, cu diametrul bazei de 7 m, a cărei unică încăpere este prevăzută cu 12 deschizături microscopice, practicate în pereţi.

"Camera obscură", Perdika, insula Egina

„Camera obscură”, Perdika, insula Egina

Lumina pătrunde prin aceste orificii, iar interiorul capteză imagini răsturnate din exterior la 360o, proiectându-le pe 12 ecrane semi-transparente, atârnate din tavan.

„Camera obscură”, construită pe fundaţia unei baze militare anti-aeriene din timpul celui de al II-lea război mondial, a fost instalată în Perdika cu 10 ani în urmă.

Prima de acest gen din Grecia şi unica din lume, care oferă o imagine panoramată de 360o, „Camera obscură” din Perdika merită, fără doar şi poate, atenţia vizitatorilor. Intrarea este liberă.

Preţul serviciilor de cazare în hotelurile de categoria 3* din Egina (Aegina), Agia Marina şi Perdika, contractate individual, nu depăşeşte 55-60 € pentru o cameră dublă cu micul dejun inclus, în perioada de vârf hotelier. La acestea se adaugă costurile de transport şi masă.

2 comentarii

Din categoria Călătorii, Grecia, insula Egina (Aegina), Monumente istorice, Turism, Vacanţe

Călător în Macedonia Centrală, Grecia: Mormintele regale din Vergina

Vergina este un orăşel din nordul Greciei, situat în municipalitatea Veria, pe locul căruia, incredibilele descoperiri arheologice scoase la lumină de Manolis Andronikos, începând din anul 1977, situează prima capitală a Macedoniei antice, Aigai, şi necropola acesteia, cu mormintele regale.

Mormintele regale, printre care şi cel al regelui Filip al II-lea, cimitirul, palatul, teatrul, casele şi zidurile aşezării, care pot fi vizitate astăzi la Vergina, reflectă nivelul înalt de civilizaţie atins de oraşul macedonean Aigai, între secolele al VII-lea Î.C. – al V-lea Î.C., dar mai ales în secolul al IV-lea, când arhitectura, pictura, sculptura, şi orfevrăria au cunoscut cea mai mare înflorire.

P1440161

Intrarea în curtea muzeului subteran care găzduieşte mormintele regale, Vergina (Aigai)

Aigai, supranumit „oraşul caprelor“, a fost capitala regatului macedonean şi cel mai important centru urban din regiune din perioada arhaică şi din secolele următoare.

În anii 400 Î.C., când regele Archelaus I a mutat capitala Macedoniei antice la Pella, potrivit tradiţiei, vechea capitală, Aigai, şi-a păstrat rolul de centru sacru al regatului, de loc al centrelor de cult tradiţionale şi al mormintelor regale.

Considerate mult timp „pierdute“ sub Edessa contemporană – un oraş situat la 50 km nord de Veria, mormintele regale din Aigai au fost descoperite la Vergina cu 35 de ani în urmă, după mai bine de un secol de căutări.

Mormintele regale din Marele Tumul, palatul şi teatrul din Aigai atrag anual la Vergina zeci de mii de vizitatori, printre care şi români, în drum spre insula Corfu, sudul Greciei şi, nu în ultimul rând, Riviera Olimpului.

Mormintele regale din Marele Tumul

Marele Tumul (Megali Toumba) este un uriaş cavou subteran, care adăposteşte 4 morminte regale macedonene in situ, unice în felul lor, şi un mic templu.

Cele mai importante dintre acestea şi singurele găsite neprofanate aparţin regelui Filip al II-lea al Macedoniei şi nepotului său, Alexandru al IV-lea, fiul lui Alexandru cel Mare.

Având la suprafaţă aspectul unei coline largi, cu diametrul de 110 m şi înălţimea de 13 m, tumulul, care, până în urmă cu trei decenii, ascundea unul dintre cele mai importante capitole din istoria Macedoniei antice, este deschis, începând din anul1993, publicului vizitator.

P1440153

Marele Tumul, care adăposteşte mormintele regale, văzut din exterior, Vergina (Aigai)

Se presupune că Marele Tumul a fost construit în timpul domniei regelui Antigonos Gonatas (secolul al II-lea Î.C.), în scopul protejării monumentelor de eventualii prădători şi profanatori.

Acum două decenii, mormintele regale au fost închise într-o structură subterană, care păstrează forma originală a Marelui Tumulul, în vederea conservării picturilor de o extraordinară valoare artistică.

Structura-muzeu găzduieşte, pe lângă mormintele în sine, un amplu spaţiu expoziţional, destinat prezentării obiectelor găsite în interiorul monumentelor funerare.

Accesul în muzeu se face printr-o deschidere în pantă, practicată pe una din laturile Marelui Tumul.

P1440154

Intrarea în Marele Tumul, Vergina (Aigai)

La intrarea în subsolul cu climat controlat, un grup de stele funerare, provenite din umplutura Marelui Tumul, atrag privirea vizitatorilor.

Urmează, rând pe rând, cele patru morminte regale in situ, ale căror faţade, bine iluminate, pot fi admirate în spatele pereţilor din sticlă, cu rol de protecţie.

Mormântul cu coloane libere

Descoperit în 1980, primul mormânt din Marele Tumul, puternic distrus de jefuitori, este posibil să fi conţinut obiecte de valoare, având în vedere intrarea impunătoare, marcată de 4 coloane dorice independente.

Importanţa monumentului rezidă din faptul că acesta reflectă dezvoltarea arhitecturii macedonene în timpul domniei lui Filip al II-lea.

Mormântul datează din secolul al IV-lea şi se presupune că i-a aparţinut regelui Antigonus al II-lea Gonatas (319 – 239 Î.C.).

Mormântul Persefonei

Datat ca aparţinând secolului al IV-lea Î.C., mormântul Persefonei este o construcţie din piatră poroasă, cu lungimea de 3,5 m, lăţimea de 2,1 m şi înălţimea de 3 m, în formă de cufăr.

În mormântul profanat au fost găsite oseminte aparţinând unui bărbat, unei femei şi unui nou născut.

Mormântul se remarcă prin minunate picturi murale, inspirate din mitologie, dintre care cea mai valoroasă este reprezentarea răpirii Persefonei de către Pluton, zeul morţii.

Prin excepţionala sa valoare artistică, această pictură constituie una dintre descoperirile arheologice cele mai importante ale secolului al XX-lea. Se consideră că lucrarea îi aparţine lui Nikodimos, un mare pictor al acelei epoci.

Mormântul lui Filip al II-lea

Este primul mormânt macedonean descoperit neatins de mâna prădătorilor, în situl arheologic de la Vergina, şi cel mai mare monument funerar (9,5 m x 5,6 m x 9,5 m) dedicat regilor Macedoniei.

Filip al II-lea al Macedoniei (359 – 336 Î.C.) a fost asasinat la vârsta de 47 de ani, în teatrul din apropierea palatului regal, în timpul serbărilor dedicate căsătoriei fiicei acestuia. După ce trupul i-a fost ars, oasele au fost spălate în vin, înfăşurate în purpura regală şi depuse într-un relicvariu din aur masiv de 24 de carate, pe capacul căruia este reprezentat soarele Verginei.

Mormântul, construit din cărămidă, are aspectul unui palat şi faţada unui templu.

Monumentul este clădit în stil doric, cu coloane încadrând o poartă grea din marmură, care se ridică până la 9,5 m înălţime.

O friză imensă, reprezentând o scenă de vânătoare, decorează partea superioară a faţadei pe 5,6 m lungime. Între personajele care alcătuiesc scena se remarcă însuşi Filip al II-lea şi fiul său, Alexandru, alături de alţi 8 bărbaţi din suita acestora, care hăituiesc un leu, o căprioară şi un porc mistreţ.

Această lucrare, atribuită lui Philoxenos din Eretria, împreună cu Răpirea Persefonei din mormântul Persefonei, sunt singurele exemple de pictură antică greacă, care au supravieţuit timp de 24 de secole.

Deasupra boltei de la intrarea în mormânt au fost găsite urmele focului, în care a fost incinerat regele, împreună cu armele şi hăţurile cailor sacrificaţi odată cu acesta.

În camera principală a mormântului a fost găsit un sarcofag din marmură, în care se afla un relicvariu (larnax) din aur cu osemintele defunctului, învelite într-un material porfiriu, şi o coroniţă din aur, în greutate de 717 g, alcătuită din 313 frunze de stejar şi 68 de ghinde. Capacul relicvariului este decorat cu soarele Verginei, simbolul dinastiei, alcătuit din 16 raze.

Între relicvele funerare se remarcă resturile unui pat din lemn, pe care fusese aşezat regele decedat înaintea incinerării, împodobit cu decoraţiuni din fildeş, aur şi sticlă, o diademă rotundă, un coif din fier, un tripod din bronz susţinut de picioare de forma labelor de leu.

În camera principală a mormântului au mai fost găsite arme din fier, un scut din fildeş aurit având gravată bâta lui Hercule şi platoşa din fier a regelui, una dintre puţinele obiecte de acest fel datând din secolul al IV-lea Î.C.

Aceste descoperiri reconstituie portretul marelui general Filip al II-lea, care a reuşit să afirme Macedonia ca cea mai mare putere a Europei.

Diferite vase destinate ceremoniilor funerare au fost, de asemenea, găsite pe podeaua camerei mortuare, precum şi cinci capete mici din fildeş, reprezentându-i pe Filip al II-lea, pe fiul său, Alexandru, şi pe mama acestuia, Olimpiada.

În anticamera mormântului se găseşte mormântul unei femei, aparţinând, probabil, Cleopatrei, cea mai tânără dintre soţiile regelui Filip.

Relicvariul din aur găsit într-un sarcofag din marmură, asemănător cu cel din camera principală, dar de dimensiuni mai modeste, conţinea oseminte învelite într-un material auriu-porfiriu şi o coroniţă din aur. Resturile unui alt pat funeral, parţial distrus de foc, erau acoperite de o altă coroniţă din frunze şi flori de mirt, lucrate din aur.

Tot în anticamera mormântului a fost găsită o tolbă de săgeţi frumos ornamentată, două jambiere din bronz aurit, diferite ca lungime şi grosime, precum şi o piesă suplimentară a platoşei, care proteja pieptul şi gâtul războinicului.

Toate aceste obiecte pot fi astăzi admirate de vizitatori în vitrinele amplasate în spaţiul deschis din faţa mormântului.

Mormântul principelui

Deşi mai puţin impunător decât mormântul lui Filip al II-lea, mormântul principelui este la fel de bogat ornamentat. Din păcate, însă, picturile şi sculpturile care îl decorau, executate pe lemn, gips şi piele, s-au dezlipit de pe marmură şi au fost distruse de-a lungul secolelor.

Faţada mormântului, cu lungimea de 6,35 m şi înălţimea de 5 m, era decorată cu două mari scuturi în relief. In anticameră, s-a păstrat o pictură murală de o deosebită valoare artistică, reprezentând scene din timpul unei întreceri de care.

Mormântul îi aparţine, după cum se presupune, principelui Alexandru al IV-lea, fiul lui Alexandru Macedon. Născut la scurtă vreme după moartea tatălui său, Alexandru al IV-lea a fost otrăvit la vârsta de 14 ani, împreună cu mama sa, Roxana.

Osemintele incinerate au fost găsite în anticamera mormântului, într-o urnă din argint, acoperită cu purpură, semn că aparţinea dinastiei regale. Gâtul urnei susţinea o coroniţă superbă din aur, alcătuită din frunze şi ghinde de stejar.

Multe alte vase din argint sau bronz şi obiecte decorative completează aceste vestigii, dintre care se remarcă patul funerar, decorat cu fildeş şi aur.

În mormânt au mai fost găsite răzătoare din bronz sau fier aurit, folosite în antichitate de atleţi pentru îndepărtarea uleiului şi nisipului de pe corp după lupte, vârfuri de suliţe, precum şi bucăţi de ornamente de pe platoşe sau scuturi.

Remarcabilă este calitatea obiectelor din argint, dintre care cele mai impresionante sunt vasul pentru uleiuri aromate şi punguţa cu uleiuri aromate, precum şi găleata cu frunze şi flori în relief destinată transportării vinului.

Obiectele din aur şi artefactele provenite din mormintele regilor Macedoniei, expuse în vitrinele muzeului, sunt la fel de impresionante ca şi monumentele funerare în sine.

Expoziţia din Marele Tumul este dedicată memoriei lui Manolis Andronikos, eminentul arheolog care a adus aceste comori la lumină şi a avut capacitatea de a le reda identitatea.

Peste drum de intrarea în Marele Tumul se află un magazin de suveniruri (altul decât magazinul oficial al muzeului), prezentând o ofertă incredibil de bogată de produse amintind de Macedonia antică: vase, statuete, coifuri, scuturi cu reprezentarea soarelui Verginei, magneţi, coroniţe aurii din frunze de laur sau de măslin, bijuterii, cutii de forma relicvariilor din mormintele regale, steaguri ale regiunii Macedonia, farfurii cu reprezentări ale unor scene din mitologie, cărţi, ghiduri de călătorie, hărţi etc.

P1440135

Suveniruri amintind de Macedonia antică, Vergina

Pentru a ajunge la Palatul regal, imediat după ieşirea pe poarta muzeului, faceţi dreapta şi apoi stânga, la prima intersecţie. Urmaţi drumul care urcă spre ruine, la care veţi ajunge în maxim 10 minute. Drumul spre palat trece pe lângă mormântul reginei Euridice, mama lui Filip al II-lea. O cărare duce la Teatrul antic, locul unde Filip al Macedoniei a fost asasinat la vârsta de 47 de ani.

Mormintele regale de la NV de oraşul antic

Acest grup cuprinde două morminte macedonene, şi anume: mormântul Rhomaios, o structură de forma unui templu ionic, datând din secolul al III-lea Î.C., şi mormântul reginei Euridice, datând din anul 340 Î.C., aparţinând, după cum se presupune, mamei lui Filip al II-lea.

Acestui grup îi sunt asociate, de asemenea, 3 morminte din secolele al V-lea Î.C. şi al IV-lea Î.C., precum şi 4 morminte din perioada arhaică.

Scos la lumină în anul 1861 de arheologul francez Leon Heuzey, mormântul reginei Euridice are forma unui templu, cu o faţadă ionică, alcătuită din jumătăţi de coloane, încadrată de două portaluri succesive din marmură, care se deschid într-o anticameră. Elementul caracteristic este dat de reprezentarea faţadei pe spatele peretelui camerei principale.

În interior se găseşte un impunător tron din marmură, cu înălţimea de 2 m, decorat cu reprezentări de sfincşi pe laturi, cotiere şi postament.

P1440166

Mormântul Rhomaios, Vergina (Aigai)

Mormântul Rhomaios prezintă o faţadă ionică şi multe elememte decorative. În interiorul acestuia a fost găsit un tron din marmură şi vasul în care erau păstrate osemintele incinerate ale defunctului. Mormântul poartă numele arheologului elen, Kostandinos Rhomaios, care l-a descoperit.

Cimitirul reprezintă o uriaşă necropolă din epoca fierului (secolul al IX-lea Î.C. – secolul al VIII-lea Î.C.), care include nu mai puţin de 300 de morminte, în care, pe lângă oseminte, au fost găsite numeroase obiecte funerare, vase din lut, arme din fier şi bijuterii.

P1440171

Construit pe un platou natural, Palatul regal domina prin dimensiunile sale (104 m x 80 m) oraşul antic.

Măreţia de altădată a Palatului regal este greu de imaginat astăzi, când în locul acestuia au rămas mai mult fragmente de piatră.

Ocupând o suprafaţă de cca 8200 m2, palatul regilor Macedoniei era mărginit la sud şi vest de o acropolă şi de zidul de apărare al oraşului.

Palatul era organizat în jurul unei curţi largi, împrejmuite de colonade dorice, şi cuprindea un altar circular (Tholos), închinat lui Herakles Patroos, precum şi săli luxoase destinate întrunirilor regelui şi demnitarilor acestuia.

Pe partea nordică, o galerie domina scena teatrului din apropiere şi întreaga câmpie a Macedoniei. Aceasta era somptuos decorată, cu mozaicuri de paviment şi picturi murale.

Podelele încăperilor din jurul curţii erau acoperite cu mozaicuri din pietricele, cu motive florale şi geometrice. Un excepţional mozaic de paviment se păstrează în aripa stângă a palatului.

Căile prin care palatul comunica cu teatrul din apropiere nu au fost descoperite încă. Cert este, însă, că din a doua jumătate a secolului al IV-lea Î.C., teatrul făcea parte din complexul Palatului regal.

Palatul regal de la Aigai se află în renovare până cel mai devreme în 2017.

Teatrul antic se găseşte pe o pantă domoală, la nord de Palatul regal.

Treptele din piatră, puţine la număr, care mai pot fi văzute astăzi, indică faptul că majoritatea locurilor destinate spectatorilor erau din lemn.

În centrul scenei se păstrează baza altarului închinat lui Dionysos.

Loja orchestrei, având o rază de cca 14 m, se numără printre cele mai mari spaţii cu această destinaţie, întâlnite în teatrele antice. De aici, importanţa deosebită a edificiului, atât din punct de vedere cultural, cât şi politic, teatrul constituind locul în care se întrunea populaţia, dar şi regii Macedoniei.

În incinta teatrului din Aigai, Filip al II-lea a fost răpus de lovitura dată de Pafsania, în anul 336 Î.C., şi, tot aici, a fost proclamat fiul său, Alexandru, rege al Macedoniei.

La nord de teatrul antic se găseşte un sanctuar dedicat zeiţei Eukleia, care cuprinde două mici temple din secolele al IV-lea Î.C. şi al III-lea Î.C., conţinând printre altele soclurile a două statuete inscripţionate cu numele reginei Euridice, bunica lui Alexandru cel Mare.

Acropola şi zidul cetăţii se află pe o colină cu pante abrupte, la sudul aşezării.

Vizitarea vestigiilor arheologice de la Vergina, a căror descoperire a constituit cel mai important eveniment arheologic al secolului al XX-lea, reprezintă o experienţă memorabilă, pe care orice român în trecere prin Grecia de nord se cuvine să o trăiască.

Din Vergina, incursiunea în istoria Macedoniei antice, începută în Salonic, merită continuată spre nord, până la Edessa, unde până la descoperirea Marelui Tumul s-a crezut că sunt ascunse mormintele regale de la Aigai. Astăzi, oraşul este renumit în Grecia prin parcul cu cascade, o incredibilă oază de verdeaţă şi răcoare pe timpul verii.

2013-03-19_115228

După încă 50 km parcurşi spre est, pe drumul european E86, care leagă Edessa de Salonic, se ajunge la Pella, locul în care s-a aflat capitala antică a Macedoniei, în timpul domniei lui Filip al II-lea şi a fiului său, Alexandru cel Mare.

Muzeul de Arheologie din Pella, redeschis în 2010, găzduieşte o colecţie impresionantă de artefacte preistorice şi exponate, care reconstituie planul aşezării, descoperiri din agora – centrul comercial al oraşului antic, case particulare, sanctuare, cimitire, precum şi 6 mozaicuri de paviment, toate provenite din situl arheologic aflat în imediata apropiere.

Acces

Vergina se află la 13 km sud-est de Veria, capitala municipalităţii cu acelaşi nume, la cca 80 km sud-vest de Salonic şi la 80 km nord-vest de Katerini.

Din Salonic, accesul se face pe Egnatia Odos până la Veria, de unde drumul se continuă pe o şosea secundară încă 13 km.

P1440114

Din Katerini se ajunge la Vergina mergând 60 km spre nord, pe autostrada care leagă Atena de Salonic, şi apoi, spre vest, pe Egnatia Odos până la Veria.

Atât din Salonic, cât şi din Katerini circulă autobuze cu destinaţia Veria, cu plecare la interval de 1 oră. Din Veria, drumul se continuă cu un alt autobuz până la Vergina. Costul dus-întors al călătoriei nu depăşeşte 15 €.

Preţul biletului, care include vizitarea muzeului din Marele Tumul şi mormintele de la NV de oraşul antic, este de 8€ pentru adulţi, iar pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani intrarea este liberă.

Program de vizitare, la care pot interveni modificări:

Iarna:
Luni închis
Marţi-Duminică: 10:00 – 17:00

Vara:
Luni : 10:00 – 18:00
Marţi-Duminică : 8:00 – 20:00

Intrarea în muzeu este liberă în următoarele zile:

  • 6 martie (zi dedicată memoriei Melinei Mercouri)
  • 18 aprilie (ziua internaţională a monumentelor)
  • 18 mai (ziua internaţională a muzeelor)
  • 5 iunie (ziua internaţională a mediului)
  • 27 septembrie (ziua internaţională a turismului)
  • ultimul weekend din septembrie (zilele culturii europene)
  • duminica în perioada 1 noiembrie – 31 martie

Scrie un comentariu

Din categoria Călătorii, Grecia, Monumente istorice, Muzee, Turism, Vacanţe

Turnul Galata, monumentul genovez din Istanbul

Unul dintre cele mai populare monumente istorice din Istanbul, Turnul Galata a fost construit de genovezi în anul 1348, pe locul fostului Turn al farului, o clădire din lemn datând din perioada bizantină (secolul al VI-lea).

Structura din piatră, care poate fi văzută astăzi din diferite părţi ale oraşului, devenită simbolul Galatei, este cea mai importantă contribuţie adusă de genovezi la dezvoltarea oraşului.

P1500076crop

Turnul Galata văzut de pe mare

Întrucât Turnul farului era deja istorie la sosirea genovezilor, aceştia au construit un nou turn, cunoscut ca Turnul lui Cristos, în cel mai înalt punct al zidurilor din jurul Galatei, pe care le-au ridicat pentru sistematizarea zonei. Zidurile aveau 3 km lungime şi 2 m grosime.

Mari comercianţi, genovezii, care întreţineau legături economice cu statele europene, au acordat o importanţă deosebită zonei Galata, cu deschidere spre Cornul de Aur şi Marea Marmara, locuri în care funcţionau două dintre cele mai importante porturi ale oraşului.

Resturi ale zidurilor, care, odată cu trecerea timpului, s-au prăbuşit, pot fi încă văzute în apropierea monumentului.

P1500164crop

Turnul Galata văzut din piaţeta de la baza acestuia

În 1453, odată cu cucerirea Constantinopolului de către Mehmed al II-lea, structura din piatră a genovezilor a trecut în administrarea statului otoman, funcţionând ca donjon, iar un secol mai târziu ca punct de observaţie a incendiilor.

Astăzi, pentru 13 TLY (echivalentul a 5 €), este permis accesul pe platforma de observaţie, de unde genovezii urmăreau cu 7 secole în urmă sosirea vaselor comerciale.

De la 51,65 m înălţime, vizitatorilor li se dezvăluie privirii: Insulele Prinţilor din Marea Marmara, oraşul şi Cornul de Aur.

P1500162

Panorama oferită vizitatorilor din Turnul Galata

Afectat de incendiul care a devastat Galata în 1832, turnul a fost restaurat sub domnia sultanului Mahmud al II-lea (1808-1839).

Turnul Galata, al cărui nume se datorează zonei istorice din Istanbul, în care este situat, şi-a dobândit aspectul actual în urma restaurării din 1967.

Dimensiunile structurii ridicate de genovezi se păstrează până astăzi.

Turnul se situează la 35 m deasupra nivelului mării, la 425 m distanţă de ţărmul Cornului de Aur.

Întrarea în clădire se face pe latura de nord, prin intermediul unei scări din marmură, construită în timpul domniei sultanului Mahmud al II-lea.

Fereastra de deasupra uşii intrării era folosită de soldaţi, în timpul gărzilor, pentru supravegherea intrării în clădire.

Diametrul exterior al Turnului Galata, la baza clădirii, este de 16,45 m, iar diametrul interior atinge 8,95 m.

P1500104crop

Turnul Galata – Diametrul exterior al structurii din piatră este de 16,45 m

Grosimea la baza zidurilor este de 3,75 m, dar scade pe măsură ce se înaintează spre partea superioară a clădirii.

Deasupra holului de intrare în clădire se ridică 9 etaje, ultimul fiind înconjurat de o platformă de observaţie. Aceasta este accesibilă vizitatorilor zilnic între orele 9.00 am şi 7.00 pm.

Priveliştea panoramică oferită de aici asupra oraşului vechi este uluitoare.

P1500123

Vedere din Turnul Galata spre peninsula istorică a oraşului

Etajul al VIII-lea este prevăzut cu o imensă fereastră arcuită, în timp ce ultimul etaj, care în prezent găzduieşte un restaurant şi un club de noapte, are ferestre de dimensiuni mai reduse, îmbrăcate în arcade.

O intrare largă de pe latura sudică a clădirii duce la holul principal, folosit în prezent drept cale de acces la ascensorul care urcă până la al VII-lea etaj.

P1500145

Podul Galata văzut de la 51,65 m înălţime, Turnul Galata

Deasupra uşii liftului, o lucrare din bronz prezintă imaginea Galatei şi a turnului, realizată după o miniatură din 1535, semnată de Matrakçi Nasuh, pictor la curtea lui Soliman (Süleyman) Magnificul.

Înainte, urcarea în turn se realiza prin intermediul unei scări din piatră până la etajul al V-lea, de unde drumul se continua pe o scară din lemn.

Scara din lemn a fost refăcută, iar astăzi este folosită de vizitatori pentru a urca din holul de la etajul al VII-lea, la platforma ultimului etaj.

P1500161

Oraşul văzut din Turnul Galata

În holul recepţiei de la etajul al VII-lea, o lucrare îl prezintă pe Hazarfen Ahmet Çelebi, omul-pasăre care, potrivit istoricului otoman Evliya Çelebi, în 1630-1632, a zburat din turn până în Űsküdar, cca 6 km, ajutându-se de aripi din lemn ataşate braţelor.

Înălţimea de la sol până în vârful turlei conice a turnului este de 62,59 m, iar înălţimea finală ajunge la 69,90 m.

În jurul turnului, care atrage zilnic mii de vizitatori în drum spre Istiklal Cadesi, strada cea mai aglomerată din Istanbul, sau spre zona veche a oraşului, sunt deschise câteva magazine, mici cafenele şi restaurante.

P1500106

Clubul de noapte şi restaurantul cu specific oriental, situate la ultimul etaj al clădirii, sunt gazdele unor spectacole de divertisment, în care muzica şi dansurile orientale fac deliciul publicului. Costul distracţiei este, însă, pe măsură.

Acces

Turnul Galata este situat în cartierul Galata (Karaköy) din Istanbul.

Accesul la baza turnului este posibil fie dinspre podul Galata, urcând scările Kamondo, fie dinspre Istiklal Cadesi.

Scrie un comentariu

Din categoria Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Turcia, Turism, Vacanţe

Palatul Topkapi, cel mai vizitat muzeu din Turcia

Timp de patru secole reşedinţa oficială a sultanilor otomani, începând cu Mehmed Cuceritorul, şi, totodată, centrul administrativ, educaţional şi cultural al unuia dintre cele mai puternice imperii ale lumii, Palatul Topkapi constituie, fără doar şi poate, una dintre principalele atracţii ale oraşului Istanbul.

P1500123crop

Palatul Topkapi, văzut din Turnul Galata

Potrivit raportărilor Ministerului Turismului şi Culturii din Turcia, Palatul Topkapi surclasează, ca popularitate, atât Muzeul Ayasofya din Istanbul, cât şi toate celelalte muzee şi situri istorice de pe cuprinsul ţării.

Palatul Topkapi este situat în cel mai înalt punct al promontoriului dintre Cornul de Aur şi Marea Marmara, de unde strâmtoarea Bosfor se dezvăluie în întreaga sa splendoare.

P1490953crop

Palatul Topkapi, Ayasofya şi Moschea Albastră, văzute dinspre mare

Mărginit de mare la est şi sud, iar la vest şi sud de Parcul Gülhane, fosta Grădină Imperială, Palatul Topkapi este înconjurat de ziduri de apărare, în care sunt deschise trei porţi principale de acces: Poarta Imperială, Poarta Otluk şi Poarta Demir, precum şi alte câteva porţi secundare.

P1490663 crop

Poarta Imperială, Palatul Topkapi

Construcţia Palatului Topkapi a început în 1460, la iniţiativa sultanului Mehmed Cuceritorul, şi a fost finalizată în 1478, în timpul domniei lui Baiazid al II-lea. În următorii 400 de ani, palatul a fost extins, prin adăugarea de noi clădiri individuale, în funcţie de necesităţi.

Transformat în muzeu cu nouă decenii în urmă, palatul se prezintă sub forma unui ansamblu arhitectural, alcătuit din grădini şi curţi, împrejmuite de câteva zeci de clădiri de mici dimensiuni, cu cel mult două niveluri, îndeplinind funcţionalităţi diferite (conducerea afacerilor statului, depozitarea Tezaurului Imperial şi a Relicvelor Sfinte ale Profetului Mohamed, păstrarea arhivelor imperiale, reşedinţa sultanilor etc).

Arhitectura Palatului Topkapi este complet diferită de cea a palatelor europene. În timp ce la exterior cele mai multe dintre clădirile palatului se prezintă neatrăgător, decoraţiunile interioare, extrem de elaborate, sunt de o frumuseţe de-a dreptul copleşitoare.

Printre sectoarele palatului care se bucură de cea mai mare atenţie din partea publicului vizitator se numără: Tezaurul Imperial, Relicvele Sfinte, Haremul, Consiliul Imperial, Camera de Audienţe şi, nu în ultimul rând, Terasa Imperială.

Principala cale de acces în palat o reprezintă Poarta Imperială (Bab-i Hümayun), ridicată sub domnia lui Mehmed Cuceritorul.

P1490667

Poarta Imperială, Palatul Topkapi

Prin Poarta Imperială se pătrunde în Prima curte a palatului (Alay Meydani), numită şi Curtea Ceremoniilor.

P1490439

Prima curte a palatului Topkapi

Pe drumul care face legătura între Poarta Imperială şi cea de a doua poartă a palatului, Poarta Salutului (Bab-üs Selam), plecau la război sultanii otomani, erau întâmpinaţi ambasadorii străini şi se distribuia bacşiş în timpul ceremoniilor de urcare pe tron a sultanilor.

Cea mai largă curte a palatului, Curtea Ceremoniilor, adăposteşte atât clădiri bizantine, cât şi construcţii datând din perioada otomană.

Tot aici se află ghişeele pentru procurarea biletelor de intrare în palat.

P1490655

Prima curte a palatului Topkapi, cu Drumul Sultanului (centru) şi casele de bilete (stânga)

Această curte, unde aveau loc diferite ceremonii şi procesiuni, era singurul loc din palat în care accesul populaţiei era permis. Aici se găseau clădirile serviciilor externe, majoritatea dispărute în decursul timpului.

P1490657

Vedere din prima curte a palatului Topkapi spre Poarta Salutului

În apropiere de Poarta Salutului se găsea Pavilionul Petiţiilor (Deavi Kasri), unde, prin intermediul unui vizir, se puteau face zilnic reclamaţii şi depune petiţii adresate Divanului.

P1490442

Poarta Salutului, Palatul Topkapi (prima curte)

Biserica Sfânta Irina (Aya Irini) este una dintre puţinele structuri destinate serviciilor externe palatului, păstrate până astăzi.

Edificiul de cult se numără printre primele biserici bizantine ridicate în timpul domniei împăratului Constantin I.

P1490661 crop

Biserica Sfânta Irina, Palatul Topkapi (Prima curte)

Refăcută în urma unui incendiu devastator, Biserica Sfânta Irina a funcţionat în decursul timpului ca depozit de armament, muzeu de arheologie şi muzeu militar.

În prezent, construcţia, care dispune de o ascustică excepţională, găzduieşte concerte de muzică clasică în perioada Festivalului Muzicii, organizat anual la Istanbul.

În Prima curte se poate intra şi prin Poarta Kozbekçileri, deschisă spre parcul Gülhane şi Muzeul de Arheologie.

Prin Poarta Salutului – simbol al fastului şi măreţiei Imperiului Otoman şi, totodată, imaginea Palatului Topkapi,  se pătrunde în Cea de a doua curte a palatului, unde are loc verificarea biletelor de acces în muzeu şi controlul de securitate cu raze X.

P1490470

Punctul de control aflat la intrarea în cea de a doua curte, Palatul Topkapi

Cele două turnuri, care străjuiesc Poarta Salutului, au fost construite sub domnia sultanului Soliman (Süleyman) Magnificul (1520-1566).

P1490456

Poarta Salutului, Palatul Topkapi (prima curte)

Accesul călare pe sub Poarta Salutului era permis exclusiv sultanului. Totuşi, intrarea şi ieşirea trăsurilor imperiale prin această poartă era admisă.

Cea de a doua curte a palatului, numită şi Curtea Consiliului Imperial (Divan Meydani) sau Curtea Divanului, găzduieşte clădirea Consiliului Imperial, locul în care statul era reprezentat şi se exercita funcţia administrativă a acestuia.

P1490595

Intrarea în clădirea Consiliului Imperial, Palatul Topkapi (a doua curte)

Destinată întrunirilor, care aveau loc patru zile pe săptămână şi erau prezidate de Marele Vizir, actuala clădire a Consiliului Imperial, străjuită de Turnul Justiţiei, a cărei piatră de temelie a fost pusă sub Mehmed Cuceritorul, datează din timpul domniei sultanului Soliman (Süleyman) Magnificul.

P1490490

Clădirea Consiliului Imperial, străjuită de Turnul Justiţiei, şi fosta clădire a Trezoreriei (dreapta), Palatul Topkapi (a doua curte)

Cea mai înaltă construcţie din Palatul Topkapi – Turnul Justiţiei (Adalet Kasri), este amplasată între clădirea Consiliului Imperial şi Harem. Turnul Justiţiei simbolizează importanţa deosebită acordată de sultan dreptăţii, cea mai preţuită dintre virtuţile morale.

P1490483

Turnul Justiţiei şi Monumentul închinat lui Sukhum, Palatul Topkapi (a doua curte)

În stânga Curţii Divanului, pot fi văzute două fântâni, construite în timpul lui Ahmed al III-lea, iar în dreapta, numeroase fragmente de coloane din perioada bizantină.

P1490468

Fragmente de coloane din perioada bizantină, Palatul Topkapi (a doua curte)

Remarcabilă este şi prezenţa tavanului Cisternei bizantine, amplasate pe Drumul Sultanului, care leagă Poarta Salutului de Poarta Fericirii.

Curtea Consiliului Imperial este străbătută de Drumul Vizirului, care duce la clădirea Consiliului Imperial (Divan-i Hümayun) şi la cea de a treia poartă a palatului, Poarta Fericirii (Bab-üs Saade).

P1490481

Poarta Fericirii Palatul Topkapi (curtea a doua)

O cafenea desparte Clădirea Consiliului Imperial de intrarea în Harem, reşedinţa sultanilor.

P1490602

Cafeneaua din spatele Consiliului Imperial, Palatul Topkapi (a doua curte)

Pentru vizitarea Haremului se cumpără bilet separat (15 TRY) de la ghişeele situate în apropierea intrării acestuia. Taxa de vizitare este de 15 TRY (echivalentul a 6 €) pentru adulți, iar accesul copiilor cu vârste de până la 12 ani este gratuit.

Haremul constituia reşedinţa sultanului, a mamei acestuia, a soţiilor, fiicelor, fiilor, femeilor cu funcţii de răspundere în administrarea problemelor gospodăreşti, a sute de slujitoare şi eunuci negri.

Singurii bărbaţi, cărora le era permis accesul în reşedinţa sultanilor, erau eunucii, slujitorii care asigurau paza femeilor şi răspundeau de menţinerea disciplinei în Harem.

P1490610

Intrarea principală în Harem, Palatul Topkapi

În forma în care se prezintă astăzi, complexul rezidenţial destinat sultanilor în Palatul Topkapi a suferit numeroase modificări, restaurări şi extinderi. Planul de bază al acestuia constă, însă, din mai multe curţi consecutive, înconjurate de spaţii de locuit, camere, pavilioane şi clădiri anexă, intercalate între acestea.

P1490642

Apartamentele prinţului moştenitor (exterior), văzute din Curtea Favoritelor, Harem, Palatul Topkapi

Potrivit înregistrărilor scriitorului otoman Evliya Çelebi, aripa corespunzătoare Haremului  a fost adăugată palatului abia spre finele secolului al  XVI-lea.

La scurt timp după ridicarea palatului Topkapi, vechiul palat, situat în cartierul Bayezid din Istanbul, a început să fie folosit exclusiv ca Harem, în timp ce noul edificiu a devenit sediu al guvernului şi administraţiei publice, care împreună au constituit aşa-numitul selamlýk.

Sultanul Soliman (Süleyman) Magnificul a adus-o la Palatul Topkapi doar pe soţia sa, Hürrem, mutarea haremului din vechiul palat realizându-se abia în timpul domniei lui Murad al III-lea (1574-1595).

P1490626

Fântâna din antecamera apartamentului sultanului, Harem, Palatul Topkapi

Perioada în care Soliman (Süleyman) Magnificul s-a mutat în Palatul Topkapi, împreună cu Haseki (“favorita”) Hürrem şi familia sa a reprezentat apogeul dezvoltării Haremului Palatului Topkapi.

Extins pe mai bine de 6720 mp, Haremul Palatului Topkapi grupează clădiri cu 3-4 etaje, totalizând 259 camere, 46 de toalete, 12 spaţii de depozitare pentru articole nealimentare, 8 băi, 8 holuri de intrare, un spital, 2 dormitoare, 4 bucătării, 6 cămări pentru alimente şi un bazin de înot.

Intrucât populaţia din harem a crescut simţitor odată cu finele secolului al XVI-lea, aici au fost ridicate etaje şi construite clădiri anexă, pentru a extinde dormitoarele servitoarelor şi apartamntele soţiilor sultanului.

Sectoarele din Harem destinate serviciilor includeau: bucătăria, pivniţa pentru depozitarea alimentelor, băile, spălătoria, spitalul, precum şi dormitoarele servitoarelor şi ale eunucilor negri.

Fiecare grupă a personalului de serviciu şi grup ierarhic din harem avea propriul spaţiu de locuit dispus în jurul unei curţi. Apartamentele erau ocupate de eunuci, eunucul şef, concubine, mama sultananului, prinţii moştenitori şi favorite.

P1490619

Curtea apartamentelor mamei sultanului (Valide Dairesi), Harem, Palatul Topkapi

Cele mai frumoase camerele erau ocupate de mamele sultanilor (Valide), care deţineau puterea supremă în Harem, în timp ce alte camere erau destinate fiilor sultanilor, concubinelor, eunucilor şi altor categorii de servitori.

P1490621

Curtea apartamentelor mamei sultanului (Valide Dairesi), Harem, Palatul Topkapi

Majoritatea slujitoarelor din Harem erau fete de religie creştină sau iudaică, vorbitoare de limba rusă, greacă, sârbă, georgiană şi albaneză, capturate în războaie, cumpărate din pieţele de sclavi sau primite în dar de conducătorii otomani.  Îndeosebi, fetele din Circassia, teritoriu cunoscut astăzi ca Georgia şi Armenia, erau extrem de căutate, fiind apreciate pentru frumuseţea lor izbitoare.

P1490639

Curtea Favoritelor, Harem, Palatul Topkapi

Departe de imaginea idilică, oglindită în reprezentările unor mari artişti europeni ai secolelor XVI-XIX, pe când accesul străinilor în “casa fericirii sultanului” din Palatul Topkapi era interzis, viaţa în Harem a slujitoarelor suveranilor otomani nu era deloc de invidiat.

Odată intrate în Harem, fetele erau învăţate să scrie, să citească, să cânte, să danseze şi, nu în ultimul rând, să-l facă fericit pe sultan. Dintre acestea, însă, foarte puţine ajungeau în iatacul imperial, de regulă, cu ajutorul şefului eunucilor negri, care reprezenta cea de a treia putere în sistemul opresiv otoman, după sultan şi Marele Vizir.

Întrucât naşterea unui copil, implica automat dobândirea unui statut superior, iar visul fiecărei fete era să ajungă viitoarea Valide – puterea supremă în Harem, competiţia era extrem de strânsă.

Dacă nou-născutul era băiat, exista posibilitatea ca acesta să devină cândva suveran, în dinastia otomană tronul fiind accesibil oricărui fiu al sultanului.

P1490635

Vitralii din interiorul Apartamentelor prinţului moştenitor, Harem, Palatul Topkapi

Miza fiind extrem de mare, nu de puţine ori, rivalitatea dintre mamele fiilor sultanului ducea la violenţe împinse până la extrem, otrăviri şi înjungheri.

Datorită mutilărilor fizice şi psihice la care erau supuse, cu timpul, unele dintre ele deveneau vindicative şi corupte, sfârşind, nu în puţine cazuri, pe fundul Bosforului.

Interdicţia vizitării acestui sector al Palatului Topkapi, fapt care a generat numeroase legende, menite să înfierbânte imaginaţia bărbaţilor din întreaga Europă, a durat până în timpul domniei sultanului Selim al III-lea, când pentru prima dată în istorie, soţiilor diplomaţilor străini li s-a permis accesul în clădire.

P1490631

Camera sultanului Ahmed I, Harem, Palatul Topkapi

Astăzi, intrarea în Harem se face printr-o poartă, aflată în spatele Clădirii Consiliului Imperial, care servea în trecut drept cale de acces pentru eunuci şi pentru trăsurile ce asigurau transportul nevestelor sultanului.

În 1910, Haremul Palatului Topkapi şi-a pierdut funcţia iniţială, din ordinal Sultanului Mehmed al V-lea. După ce a fost restaurant, Haremul este astăzi deschis publicului larg spre vizitare.

Situată în continuarea clădirii Consiliului Imperial, clădirea fostei Trezorerii Imperiale găzduieşte în prezent colecţia de arme a sultanilor otomani.

P1490591

Clădirea fostei Trezorerii, în care este expusă colecţia de arme a sultanilor, Palatul Topkapi (a doua curte)

Aici pot fi văzute atât arme primite de sultani în dar, armele personale deţinute de Mehmed II, Baiazid II, Soliman Magnificul, Selim II şi Ahmed II, precum şi arme ale marilor viziri şi ale altor demnitari. Marea diversitate a colecţiei se datorează şi faptului că, potrivit tradiţiei, armele aparţinând personalităţilor invinse în lupte erau aduse la palat ca pradă de razboi.

Printre exponate se află şi sabia lui Ştefan cel Mare.

Peste drum de clădirea Consiliului Imperial, se găsesc Bucătăriile palatului (Saray Mutfaklari), construite în secolul al XV-lea şi refăcute mai târziu de Mimar Sinan, potrivit cerinţelor vremii.

P1490472

Bucătăriile palatului Topkapi (a doua curte)

Astăzi, o parte din clădirile Bucătăriilor palatului funcţionează ca muzeu, expunând o impresionantă colecţie de porţelanuri din China şi  Japonia, primite în dar de sultanii otomani, precum şi vase din cupru, porţelan şi ceramică, utilizate în bucătăriile palatului.

Un magazin de suveniruri, situat în stânga intrării în Cea de a doua curte a palatului, oferă vizitatorilor: farfurii pictate manual, în nuanţe de alb şi albastru, eşarfe din mătase de Bursa, semne de carte ţesute manual, pahare de ceai şi câte şi mai câte. Preţurile sunt exagerat de mari.

P1490649

Mascota magazinului de suveniruri, Palatul Topkapi (a doua curte)

Poarta Fericirii (Bab-üs Saade) face trecerea din Curtea Divanului în Cea de a treia curte a palatului, care găzduieşte Camera de Audienţe (Arz Odasi), Biblioteca Imperială (Enderun Kütüphanesi), Moschea Aghas (Ağalar Camii), precum şi Camera sultanului (Has Oda).

P1490488

Poarta Fericirii, Palatul Topkapi (curtea a doua)

În timpul ceremoniilor de urcare pe tron, precum şi cu ocazia sărbătorilor religioase, suveranii otomani priveau din faţa Porţii Fericirii festivităţile ce aveau loc în Curtea Consiliului Imperial.

P1490486

Poarta Fericirii, Palatul Topkapi (curtea a doua)

Cea de a treia curte a palatului reprezintă sectorul din Palatul Topkapi cel mai căutat de vizitatori, în mare parte şi datorită expoziţiilor permanente găzduite în clădirile de aici.

Curtea Palatului Interior, care acoperă o suprafaţă de cca 8300 mp, cuprinde: Camera de Audienţe, Biblioteca lui Ahmed al III-lea, Tezaurul Imperial, Şcoala Enderun (Enderûn Mektebi), Pavilionul Fatih (Fâtih Köşkü),  Camera sultanului (Has Oda), precum şi numeroase dormitoare.

Situată imediat în spatele Porţii Fericirii, pentru a masca intrarea în Cea de a treia curte a palatului, Camera de Audienţe (Arz Odasi) este o clădire cu aspect de pavilion, înconjurată de 22 de coloane, care susţin un acoperiş larg. Decoraţiunile acesteia datează din timpul domniei lui Soliman (Süleyman) Magnificul.

P1490510

Camera de Audienţe, Palatul Topkapi (curtea a treia)

În Camera de Audienţe, cunoscută şi sub numele de Camera Petiţiilor, sultanul îi primea personal pe viziri, precum şi pe ambasadorii şi oficialii străini.

Vizirii, care îşi prezentau aici sultanului rapoartele individuale, nu ştiau niciodată dacă aveau să iasă din clădire teferi. În funcţie de rezultatele activităţii, aceştia erau fie răsplătiţi cu daruri de preţ sau funcţii înalte, fie daţi pe mâna eunucilor, pentru a fi omorâţi prin sugrumare.

Cele două uşi din faţa Camerei de Audienţe erau destinate vizitatorilor, în timp ce o a treia uşă, ducând în spatele clădirii, era rezervată sultanului.

P1490491

În dreapta intrării principale în Camera de Audienţe se găseşte o mică fântână, datând, de asemenea, din timpul domniei lui Soliman (Süleyman) Magnificul.

P1490502

Fântâna lui Soliman (Süleyman) Magnificul, Camera de Audienţe, Palatul Topkapi (curtea a treia)

Amplasată strategic la intrarea în Camera de Audienţe, pentru ca zgomotul produs de căderea apei să împiedice ascultarea conversaţiilor din interior, fântâna reprezenta, totodată, simbolul sultanului, considerat „izvorul generozităţii, dreptăţii şi  marea binefacerilor“.

Darurile aduse de ambasadori sultanului erau aşezate în faţa ferestrei situate între cele două intrări din faţa clădirii.

Intrarea din stânga, prin care darurile erau introduse în Curtea Palatului Interior, este cunoscută sub numele de Poarta Peşcheşului (Pişkeş Kapisi),.

In spatele Camerei de Audienţe, pe latura estică, se află fostul Dormitor Seferli, care găzduieşte în prezent Colecţia costumelor imperiale, cuprinzând peste 2500 de piese, cele mai multe dintre acestea fiind caftane ale sultanilor otomani.

Colecţia, alcătuită atât din veşminte de zi cu zi, cât şi din costume de gală, destinate ceremoniilor, oferă informaţii preţioase privind evoluţia ţesăturilor produse în perioada otomană.

Biblioteca lui Ahmed al III-lea, situată imediat în spatele Camerei de Audienţe, constituie un exemplu semnificativ pentru arhitectura otomană a secolului al XVIII-lea.

Expoziţia dedicată Tezaurului Imperial, găzduită în fostul Pavilionul Fatih, una dintre cele mai vechi clădiri ale Palatului Topkapi, cuprinde o vastă colecţie de obiecte de artă şi bijuterii, create de meşterii artizani ai palatului, alături de daruri provenite din toate colţurile lumii, primite de sultani cu ocazia anumitor evenimente.

P1490497

Clădirea Tezaurului Imperial, Palatul Topkapi (a treia curte)

Printre exponate se remarcă: armura sultanului Mustafa al III-lea, decorată cu aur şi încrustată cu pietre preţioase, tronul din abanos al sultanului Murat al IV-lea, o cutie muzicală din aur, de provenienţă indiană, datând din secolul al XVII-lea, pahare ornate cu pietre scumpe, diamante şi smaralde, tronul din lemn de nuc al lui Ahmed I, cu încrustaţii de sidef, tronul din aur aparţinând lui Mahmud I, decorat cu perle şi smaralde, două sfeşnice din aur, ornate cu briliante, cântărind nu mai puţin de 48 kg fiecare, şi, nu în ultimul rând, Hangerul Topkapi şi Diamantul în formă de pară, piesele de rezistenţă ale colecţiei.

P1490514

Intrarea într-una din camerele Tezaurului Imperial, Palatul Topkapi (a treia curte)

Exponatele din această secţiune a muzeului sunt nepreţuite, acestea conţinând, pe lângă valoarea istorică şi artistică, şi o deosebită valoare sentimentală.

În cea mai importantă structură din perioada otomană, Camera sultanului (Has Oda), datând din secolul al XV-lea, adăpostind în prezent Relicvele Sfinte (Mukaddes Emanetler Dairesi), sunt expuse: mantia Profetului Mohamed, fire de păr din barba Profetului Mohamed, urma piciorului şi sabia Profetului Mahomed, toiagul lui Moise, sabia lui David, armele şi armurile primilor califi ai Islamului.

P1490579

Intrarea în clădirea Relicvelor Sfinte, Palatul Topkapi (a treia curte)

P1490579Mărginit la nord de clădirea care adăposteşte în prezent Tezaurul Imperial, fostul Dormitor al servitorilor sultanului, care funcţionează acum ca sală de expoziţii, prezintă o colecţie impresionantă de portrete ale sultanilor otomani.

Ultima curte a Palatului Topkapi, cunoscută sub numele de Sofa-i Hümayün sau Cea de a patra curte a palatului, destinată exclusiv sultanului şi familiei sale, cuprinde sectorul unde se afla Terasa imperială sau Terasa de marmură până la începutul secolului al XVII-lea, moment în care acolo au fost construite noi pavilioane.

Cele mai importante clădiri din Cea de a patra curte a palatului, unul dintre cele mai frumoase locuri din Palatului Topkapi, sunt: Pavilionul Revan (Yerevan) şi Pavilionul Bagdad, ridicate în cinstea victoriilor înregistrate de sultanul Murad al IV-lea la Yerevan (1636) şi Bagdad (1639), Pavilionul Iftar şi Camera circumciziilor.

P1490556crop

Pavilionul Revan, Palatul Topkapi (a patra curte)

P1490561crop

Pavilionul Revan, Palatul Topkapi (a patra curte)

Pavilionul Revan (Yerevan) şi Pavilionul Bagdad sunt amplasate pe Terasa imperială – o întinsă terasă din marmură, cu vedere spre Cornul de Aur.

P1490536

P1490547

Între Pavilionul Bagdad şi Camera circumciziilor se găseşte Pavilionul Iftar.

P1490558

Pavilionul Iftar sau Umbrarul Iftar (İftariye Köşkü/İftariye Kameriyesi) atrage ca un magnet turiştii dornici să-şi imortalize vizita la Palatul Topkapi, atât datorită aspectului său exotic, amintind de unele construcţii tradiţionale de pe continentul Asiatic, cât şi datorită priveliştii de excepţie oferite spre Cornul de Aur şi Marea Marmara.

P1490574

Vedere spre Beyoglu şi Marea Marmara de pe Terasa de marmură, Palatul Topkapi (a patra curte)

Amplasat  pe marginea terasei, pavilionul cu acoperiş din bronz aurit era folosit în postul Ramadanului, când, după apusul soarelui, sultanul lua la adăpostul acestuia singura masă din zi.

Camera circumciziilor (Sünnet Odasi), destinată ceremonialului circumciziunii, la care erau supuşi tinerii prinţi, este decorată la interior şi la exterior cu plăci de faianţă, care au împodobit odinioară faţadele clădirilor ridicate în timpul domniei lui Soliman (Süleyman) Magnificul.

P1490562 crop

Faţada Camerei circumciziilor, îmbrăcată în plăci de faianţă cu motive florale, datând din timpul lui Soliman (Süleyman) Magnificul, Palatul Topkapi (a patra curte)

Cele mai vechi dintre acestea, datând din 1529, în tonuri de alb şi albastru, pot fi văzute pe faţada clădirii.

În stânga, se găseşte un al treilea pavilion, ridicat de sultanul Ibrahim I, în aceeaşi etapă cu Camera circumciziilor. Sub balconul acestei clădiri, cu vedere spre Pavilionul Bagdad şi Pavilionul Iftar, se dechide un bazin, având în centru o fântână arteziană.

P1490555

Pavilionul Bagdad şi fântâna de pe Terasa de marmură, Palatul Topkapi (a patra curte)

Din această curte se coboară spre o altă terasă, care găzduieşte Turnul medicului şef şi Pavilionul Kara Mustafa Paşa.

Pe cea mai joasă terasă, cu vedere la Marea Marmara, se găsesc Pavilionul Mecidiye, Camera Veşmintelor şi Moschea Sofa, construită de sultanul Abdulmajid în 1858.

P1490517

Pavilionul Mecidiye (Mecidiye Köşkü) este una dintre ultimele clădiri adăugate ansamblului architectural al Palatului Topkapi, în 1840. Acesta a fost construit din dispoziţia sultanului Abdül Mecid I, ca sală de recepţii şi loc de odihnă, datorită poziţiei, care oferă o privelişte uluitoare atât asupra Mării Marmara, cât şi asupra Bosforului.

Clădirea, care reflectă o îmbinare a stilului european cu stilul tradiţional otoman, găzduieşte astăzi, ocazional, oaspeţii străini.

P1490522

În ciuda faptului că, odată cu mutarea la Palatul Dolmabahce, în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, gloria de altădată a Palatul Topkapi a apus, acesta nu şi-a pierdut nicidecum semnificaţia istorică.

În fiecare a XV-a zi a Ramadanului, sultanii şi familiile lor vizitau Pavilionul Sfintei Mantii, iar ceremoniile dedicate urcării pe tron şi funeraliilor au continuat aici până în 1923.

P1490577

Clădirea Relicvelor Sfinte, care adăposteşte Pavilionul Sfintei Mantii, Palatul Topkapi (a treia curte)

Începând din perioada domniei sultanului Abdulmajid (1839-1861), expunerea obiectelor de mare valoare, păstrate în Trezoreria Imperială, oficialităţilor străine de rang înalt a devenit o tradiţie.

Din 1924, Palatul Topkapi funcţionează ca muzeu, iar în anul 1985 a fost înscris în patrimoniul mondial al UNESCO.

Acces

Accesul în Palatul Topkapi se poate face fie prin spatele Muzeului Ayasofya, fie dinspre parcul Gülhane, pe langa Muzeul de Arheologie.

Muzeul Palatului Topkapi este deschis de miercuri până luni, între orele 9.00 – 19.00, în perioada 15 aprilie  – 1 octombrie/ 9.00 – 17.00, în perioada 1 octombrie – 15 aprilie. În zilele de marţi, muzeul este închis.

Taxa de vizitare este de 25 TRY (echivalentul a 10 €) pentru adulți, iar accesul copiilor cu vârste de până la 12 ani este gratuit. Taxa nu include vizitarea Haremului, pentru care se cumpără bilet separat (15 TRY).

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Turcia, Turism