Arhive lunare: Martie 2013

Călător în Macedonia Centrală, Grecia: Cascadele din Edessa

Situat la 55 km nord-vest de Vergina, oraşul Edessa constituie un incredibil loc de popas pentru turiştii, care înfruntă căldura dogoritoare a soarelui Greciei, în drum spre situl arheologic de la Pella.

Microclimatul prietenos, vegetaţia abundentă şi cascadele spectaculoase fac din oraşul, care se bucură de răcoare pe tot timpul verii, una dintre staţiunile estivale cele mai căutate din Macedonia Centrală.

Această prezentare necesită JavaScript.

Eroziunea naturală, manifestată de-a lungul secolelor asupra rocilor care participă la alcătuirea geologică a zonei, a contribuit la formarea cascadelor, care pot fi admirate astăzi în parcul oraşului.

Apa râului, care străbate oraşul printr-un canal, pătrunde în parc pe lângă o cafenea şi clădirea unui restaurant.

P1440196

Canalul prin care apa râului pătrunde în parc, pe lângă clădirea restaurantului, Edessa

Până la căderea în gol, apa este dirijată printr-o grădină încărcată de flori şi arbuşti, se strecoară pe sub podeţe, se odihneşte la adăpostului unui bazin, de mici dimensiuni, şi formează minicascade.

P1440216

Minicascade amenajate pe cursul râului, care străbate grădinile de deasupra cascadelor, Edessa

P1440221

Bazin, decorat cu reprezentarea soarelui Verginei, amplasat în grădinile de deasupra cascadelor, Edessa

Apa celei mai impresionante dintre cascadele Edessei, Karanos, se prăvăleşte 70 m peste o stâncă, înainte de a se îndrepta tumultuoasă spre întinsa câmpie a Macedoniei.

P1440210

Locul din care apele râului se prăvălesc în gol, Cascada Koranos, Edessa

P1440261

Baza cascadei, de unde apa porneşte spre câmpia Macedoniei, Edessa

Marea cascadă Karanos este uşor accesibilă şi poate fi admirată în ampla sa desfăşurare, începând de sus, din punctul în care apa se rostogoleşte cu zgomot asurzitor în gol, şi până la bază.

P1440242

Cascada Karanos, cea mai impresionantă cădere de apă din parcul oraşului, Edessa

Coborârea se face pe câteva sute de trepte, întrerupte, pe alocuri, de platforme de odihnă şi de puncte de belvedere.

P1440249

Platforme de odihnă, amenajate cu bănci, şi puncte de belvedere din care cascada poate fi admirată, Edessa

În stânca din spatele cascadei, o mică peşteră poate fi explorată, contracost, de vizitatorii curioşi.

P1440257

Peştera săpată în versantul peste care se prăvăleşte cascada Karanos, Edessa

Dincolo de intrarea în peşteră, o platformă special amenajată permite trecerea pe sub şuvoiul de apă în cădere liberă. Experienţa este de-a dreptul copleşitoare.

P1440248

Cascada Karanos şi cărarea care duce în spatele şuvoiului de apă, Edessa

Locul atrage ca un magnet vizitatorii tentaţi să simtă pe propria piele atingerea răcoroasă a apei sau să imortalizeze perdeaua de apă vaporoasă.

P1440269

Perdeaua de apă, văzută de pe platforma amenajată în spatele cascadei Karanos, Edessa

P1440270

Împrejumirile înverzite ale Edessei, dezvăluite prin perdeaua de apă a cascadei Karanos, care acoperă versantul, Edessa

Plimbarea prin grădinile parcului, care constituie o adevărată oază de verdeaţă, coborârea la marea cascadă Karanos, contemplarea căderii de apă de pe platforma din spatele cascadei, admirarea peisajului încântător din punctele de belvedere, explorarea stalactitelor şi stalagmitelor din mica peşteră şi, nu în

ultimul rând, savuroasa musaca pregătită în bucătăria restaurantului „Katarraktes“ sunt tot atâtea motive pentru o oprire de câteva ore în „oraşul cascadelor“, înainte de pornirea spre Pella, capitala antică a regatului macedonean în timpul domniei lui Filip al II-lea şi a fiului său, Alexandru cel Mare.

P1440274

Un vizitator clandestin, atras de răcoarea parcului din Edessa

Acces

Oraşul Edessa se află la 50 km de Pella şi 90 km de Salonic.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria cascade, Călătorii, Grecia, Macedonia Centrală, Monumente ale naturii, Turism, Vacanţe

Călător în Macedonia Centrală, Grecia: Mormintele regale din Vergina

Vergina este un orăşel din nordul Greciei, situat în municipalitatea Veria, pe locul căruia, incredibilele descoperiri arheologice scoase la lumină de Manolis Andronikos, începând din anul 1977, situează prima capitală a Macedoniei antice, Aigai, şi necropola acesteia, cu mormintele regale.

Mormintele regale, printre care şi cel al regelui Filip al II-lea, cimitirul, palatul, teatrul, casele şi zidurile aşezării, care pot fi vizitate astăzi la Vergina, reflectă nivelul înalt de civilizaţie atins de oraşul macedonean Aigai, între secolele al VII-lea Î.C. – al V-lea Î.C., dar mai ales în secolul al IV-lea, când arhitectura, pictura, sculptura, şi orfevrăria au cunoscut cea mai mare înflorire.

P1440161

Intrarea în curtea muzeului subteran care găzduieşte mormintele regale, Vergina (Aigai)

Aigai, supranumit „oraşul caprelor“, a fost capitala regatului macedonean şi cel mai important centru urban din regiune din perioada arhaică şi din secolele următoare.

În anii 400 Î.C., când regele Archelaus I a mutat capitala Macedoniei antice la Pella, potrivit tradiţiei, vechea capitală, Aigai, şi-a păstrat rolul de centru sacru al regatului, de loc al centrelor de cult tradiţionale şi al mormintelor regale.

Considerate mult timp „pierdute“ sub Edessa contemporană – un oraş situat la 50 km nord de Veria, mormintele regale din Aigai au fost descoperite la Vergina cu 35 de ani în urmă, după mai bine de un secol de căutări.

Mormintele regale din Marele Tumul, palatul şi teatrul din Aigai atrag anual la Vergina zeci de mii de vizitatori, printre care şi români, în drum spre insula Corfu, sudul Greciei şi, nu în ultimul rând, Riviera Olimpului.

Mormintele regale din Marele Tumul

Marele Tumul (Megali Toumba) este un uriaş cavou subteran, care adăposteşte 4 morminte regale macedonene in situ, unice în felul lor, şi un mic templu.

Cele mai importante dintre acestea şi singurele găsite neprofanate aparţin regelui Filip al II-lea al Macedoniei şi nepotului său, Alexandru al IV-lea, fiul lui Alexandru cel Mare.

Având la suprafaţă aspectul unei coline largi, cu diametrul de 110 m şi înălţimea de 13 m, tumulul, care, până în urmă cu trei decenii, ascundea unul dintre cele mai importante capitole din istoria Macedoniei antice, este deschis, începând din anul1993, publicului vizitator.

P1440153

Marele Tumul, care adăposteşte mormintele regale, văzut din exterior, Vergina (Aigai)

Se presupune că Marele Tumul a fost construit în timpul domniei regelui Antigonos Gonatas (secolul al II-lea Î.C.), în scopul protejării monumentelor de eventualii prădători şi profanatori.

Acum două decenii, mormintele regale au fost închise într-o structură subterană, care păstrează forma originală a Marelui Tumulul, în vederea conservării picturilor de o extraordinară valoare artistică.

Structura-muzeu găzduieşte, pe lângă mormintele în sine, un amplu spaţiu expoziţional, destinat prezentării obiectelor găsite în interiorul monumentelor funerare.

Accesul în muzeu se face printr-o deschidere în pantă, practicată pe una din laturile Marelui Tumul.

P1440154

Intrarea în Marele Tumul, Vergina (Aigai)

La intrarea în subsolul cu climat controlat, un grup de stele funerare, provenite din umplutura Marelui Tumul, atrag privirea vizitatorilor.

Urmează, rând pe rând, cele patru morminte regale in situ, ale căror faţade, bine iluminate, pot fi admirate în spatele pereţilor din sticlă, cu rol de protecţie.

Mormântul cu coloane libere

Descoperit în 1980, primul mormânt din Marele Tumul, puternic distrus de jefuitori, este posibil să fi conţinut obiecte de valoare, având în vedere intrarea impunătoare, marcată de 4 coloane dorice independente.

Importanţa monumentului rezidă din faptul că acesta reflectă dezvoltarea arhitecturii macedonene în timpul domniei lui Filip al II-lea.

Mormântul datează din secolul al IV-lea şi se presupune că i-a aparţinut regelui Antigonus al II-lea Gonatas (319 – 239 Î.C.).

Mormântul Persefonei

Datat ca aparţinând secolului al IV-lea Î.C., mormântul Persefonei este o construcţie din piatră poroasă, cu lungimea de 3,5 m, lăţimea de 2,1 m şi înălţimea de 3 m, în formă de cufăr.

În mormântul profanat au fost găsite oseminte aparţinând unui bărbat, unei femei şi unui nou născut.

Mormântul se remarcă prin minunate picturi murale, inspirate din mitologie, dintre care cea mai valoroasă este reprezentarea răpirii Persefonei de către Pluton, zeul morţii.

Prin excepţionala sa valoare artistică, această pictură constituie una dintre descoperirile arheologice cele mai importante ale secolului al XX-lea. Se consideră că lucrarea îi aparţine lui Nikodimos, un mare pictor al acelei epoci.

Mormântul lui Filip al II-lea

Este primul mormânt macedonean descoperit neatins de mâna prădătorilor, în situl arheologic de la Vergina, şi cel mai mare monument funerar (9,5 m x 5,6 m x 9,5 m) dedicat regilor Macedoniei.

Filip al II-lea al Macedoniei (359 – 336 Î.C.) a fost asasinat la vârsta de 47 de ani, în teatrul din apropierea palatului regal, în timpul serbărilor dedicate căsătoriei fiicei acestuia. După ce trupul i-a fost ars, oasele au fost spălate în vin, înfăşurate în purpura regală şi depuse într-un relicvariu din aur masiv de 24 de carate, pe capacul căruia este reprezentat soarele Verginei.

Mormântul, construit din cărămidă, are aspectul unui palat şi faţada unui templu.

Monumentul este clădit în stil doric, cu coloane încadrând o poartă grea din marmură, care se ridică până la 9,5 m înălţime.

O friză imensă, reprezentând o scenă de vânătoare, decorează partea superioară a faţadei pe 5,6 m lungime. Între personajele care alcătuiesc scena se remarcă însuşi Filip al II-lea şi fiul său, Alexandru, alături de alţi 8 bărbaţi din suita acestora, care hăituiesc un leu, o căprioară şi un porc mistreţ.

Această lucrare, atribuită lui Philoxenos din Eretria, împreună cu Răpirea Persefonei din mormântul Persefonei, sunt singurele exemple de pictură antică greacă, care au supravieţuit timp de 24 de secole.

Deasupra boltei de la intrarea în mormânt au fost găsite urmele focului, în care a fost incinerat regele, împreună cu armele şi hăţurile cailor sacrificaţi odată cu acesta.

În camera principală a mormântului a fost găsit un sarcofag din marmură, în care se afla un relicvariu (larnax) din aur cu osemintele defunctului, învelite într-un material porfiriu, şi o coroniţă din aur, în greutate de 717 g, alcătuită din 313 frunze de stejar şi 68 de ghinde. Capacul relicvariului este decorat cu soarele Verginei, simbolul dinastiei, alcătuit din 16 raze.

Între relicvele funerare se remarcă resturile unui pat din lemn, pe care fusese aşezat regele decedat înaintea incinerării, împodobit cu decoraţiuni din fildeş, aur şi sticlă, o diademă rotundă, un coif din fier, un tripod din bronz susţinut de picioare de forma labelor de leu.

În camera principală a mormântului au mai fost găsite arme din fier, un scut din fildeş aurit având gravată bâta lui Hercule şi platoşa din fier a regelui, una dintre puţinele obiecte de acest fel datând din secolul al IV-lea Î.C.

Aceste descoperiri reconstituie portretul marelui general Filip al II-lea, care a reuşit să afirme Macedonia ca cea mai mare putere a Europei.

Diferite vase destinate ceremoniilor funerare au fost, de asemenea, găsite pe podeaua camerei mortuare, precum şi cinci capete mici din fildeş, reprezentându-i pe Filip al II-lea, pe fiul său, Alexandru, şi pe mama acestuia, Olimpiada.

În anticamera mormântului se găseşte mormântul unei femei, aparţinând, probabil, Cleopatrei, cea mai tânără dintre soţiile regelui Filip.

Relicvariul din aur găsit într-un sarcofag din marmură, asemănător cu cel din camera principală, dar de dimensiuni mai modeste, conţinea oseminte învelite într-un material auriu-porfiriu şi o coroniţă din aur. Resturile unui alt pat funeral, parţial distrus de foc, erau acoperite de o altă coroniţă din frunze şi flori de mirt, lucrate din aur.

Tot în anticamera mormântului a fost găsită o tolbă de săgeţi frumos ornamentată, două jambiere din bronz aurit, diferite ca lungime şi grosime, precum şi o piesă suplimentară a platoşei, care proteja pieptul şi gâtul războinicului.

Toate aceste obiecte pot fi astăzi admirate de vizitatori în vitrinele amplasate în spaţiul deschis din faţa mormântului.

Mormântul principelui

Deşi mai puţin impunător decât mormântul lui Filip al II-lea, mormântul principelui este la fel de bogat ornamentat. Din păcate, însă, picturile şi sculpturile care îl decorau, executate pe lemn, gips şi piele, s-au dezlipit de pe marmură şi au fost distruse de-a lungul secolelor.

Faţada mormântului, cu lungimea de 6,35 m şi înălţimea de 5 m, era decorată cu două mari scuturi în relief. In anticameră, s-a păstrat o pictură murală de o deosebită valoare artistică, reprezentând scene din timpul unei întreceri de care.

Mormântul îi aparţine, după cum se presupune, principelui Alexandru al IV-lea, fiul lui Alexandru Macedon. Născut la scurtă vreme după moartea tatălui său, Alexandru al IV-lea a fost otrăvit la vârsta de 14 ani, împreună cu mama sa, Roxana.

Osemintele incinerate au fost găsite în anticamera mormântului, într-o urnă din argint, acoperită cu purpură, semn că aparţinea dinastiei regale. Gâtul urnei susţinea o coroniţă superbă din aur, alcătuită din frunze şi ghinde de stejar.

Multe alte vase din argint sau bronz şi obiecte decorative completează aceste vestigii, dintre care se remarcă patul funerar, decorat cu fildeş şi aur.

În mormânt au mai fost găsite răzătoare din bronz sau fier aurit, folosite în antichitate de atleţi pentru îndepărtarea uleiului şi nisipului de pe corp după lupte, vârfuri de suliţe, precum şi bucăţi de ornamente de pe platoşe sau scuturi.

Remarcabilă este calitatea obiectelor din argint, dintre care cele mai impresionante sunt vasul pentru uleiuri aromate şi punguţa cu uleiuri aromate, precum şi găleata cu frunze şi flori în relief destinată transportării vinului.

Obiectele din aur şi artefactele provenite din mormintele regilor Macedoniei, expuse în vitrinele muzeului, sunt la fel de impresionante ca şi monumentele funerare în sine.

Expoziţia din Marele Tumul este dedicată memoriei lui Manolis Andronikos, eminentul arheolog care a adus aceste comori la lumină şi a avut capacitatea de a le reda identitatea.

Peste drum de intrarea în Marele Tumul se află un magazin de suveniruri (altul decât magazinul oficial al muzeului), prezentând o ofertă incredibil de bogată de produse amintind de Macedonia antică: vase, statuete, coifuri, scuturi cu reprezentarea soarelui Verginei, magneţi, coroniţe aurii din frunze de laur sau de măslin, bijuterii, cutii de forma relicvariilor din mormintele regale, steaguri ale regiunii Macedonia, farfurii cu reprezentări ale unor scene din mitologie, cărţi, ghiduri de călătorie, hărţi etc.

P1440135

Suveniruri amintind de Macedonia antică, Vergina

Pentru a ajunge la Palatul regal, imediat după ieşirea pe poarta muzeului, faceţi dreapta şi apoi stânga, la prima intersecţie. Urmaţi drumul care urcă spre ruine, la care veţi ajunge în maxim 10 minute. Drumul spre palat trece pe lângă mormântul reginei Euridice, mama lui Filip al II-lea. O cărare duce la Teatrul antic, locul unde Filip al Macedoniei a fost asasinat la vârsta de 47 de ani.

Mormintele regale de la NV de oraşul antic

Acest grup cuprinde două morminte macedonene, şi anume: mormântul Rhomaios, o structură de forma unui templu ionic, datând din secolul al III-lea Î.C., şi mormântul reginei Euridice, datând din anul 340 Î.C., aparţinând, după cum se presupune, mamei lui Filip al II-lea.

Acestui grup îi sunt asociate, de asemenea, 3 morminte din secolele al V-lea Î.C. şi al IV-lea Î.C., precum şi 4 morminte din perioada arhaică.

Scos la lumină în anul 1861 de arheologul francez Leon Heuzey, mormântul reginei Euridice are forma unui templu, cu o faţadă ionică, alcătuită din jumătăţi de coloane, încadrată de două portaluri succesive din marmură, care se deschid într-o anticameră. Elementul caracteristic este dat de reprezentarea faţadei pe spatele peretelui camerei principale.

În interior se găseşte un impunător tron din marmură, cu înălţimea de 2 m, decorat cu reprezentări de sfincşi pe laturi, cotiere şi postament.

P1440166

Mormântul Rhomaios, Vergina (Aigai)

Mormântul Rhomaios prezintă o faţadă ionică şi multe elememte decorative. În interiorul acestuia a fost găsit un tron din marmură şi vasul în care erau păstrate osemintele incinerate ale defunctului. Mormântul poartă numele arheologului elen, Kostandinos Rhomaios, care l-a descoperit.

Cimitirul reprezintă o uriaşă necropolă din epoca fierului (secolul al IX-lea Î.C. – secolul al VIII-lea Î.C.), care include nu mai puţin de 300 de morminte, în care, pe lângă oseminte, au fost găsite numeroase obiecte funerare, vase din lut, arme din fier şi bijuterii.

P1440171

Construit pe un platou natural, Palatul regal domina prin dimensiunile sale (104 m x 80 m) oraşul antic.

Măreţia de altădată a Palatului regal este greu de imaginat astăzi, când în locul acestuia au rămas mai mult fragmente de piatră.

Ocupând o suprafaţă de cca 8200 m2, palatul regilor Macedoniei era mărginit la sud şi vest de o acropolă şi de zidul de apărare al oraşului.

Palatul era organizat în jurul unei curţi largi, împrejmuite de colonade dorice, şi cuprindea un altar circular (Tholos), închinat lui Herakles Patroos, precum şi săli luxoase destinate întrunirilor regelui şi demnitarilor acestuia.

Pe partea nordică, o galerie domina scena teatrului din apropiere şi întreaga câmpie a Macedoniei. Aceasta era somptuos decorată, cu mozaicuri de paviment şi picturi murale.

Podelele încăperilor din jurul curţii erau acoperite cu mozaicuri din pietricele, cu motive florale şi geometrice. Un excepţional mozaic de paviment se păstrează în aripa stângă a palatului.

Căile prin care palatul comunica cu teatrul din apropiere nu au fost descoperite încă. Cert este, însă, că din a doua jumătate a secolului al IV-lea Î.C., teatrul făcea parte din complexul Palatului regal.

Palatul regal de la Aigai se află în renovare până cel mai devreme în 2017.

Teatrul antic se găseşte pe o pantă domoală, la nord de Palatul regal.

Treptele din piatră, puţine la număr, care mai pot fi văzute astăzi, indică faptul că majoritatea locurilor destinate spectatorilor erau din lemn.

În centrul scenei se păstrează baza altarului închinat lui Dionysos.

Loja orchestrei, având o rază de cca 14 m, se numără printre cele mai mari spaţii cu această destinaţie, întâlnite în teatrele antice. De aici, importanţa deosebită a edificiului, atât din punct de vedere cultural, cât şi politic, teatrul constituind locul în care se întrunea populaţia, dar şi regii Macedoniei.

În incinta teatrului din Aigai, Filip al II-lea a fost răpus de lovitura dată de Pafsania, în anul 336 Î.C., şi, tot aici, a fost proclamat fiul său, Alexandru, rege al Macedoniei.

La nord de teatrul antic se găseşte un sanctuar dedicat zeiţei Eukleia, care cuprinde două mici temple din secolele al IV-lea Î.C. şi al III-lea Î.C., conţinând printre altele soclurile a două statuete inscripţionate cu numele reginei Euridice, bunica lui Alexandru cel Mare.

Acropola şi zidul cetăţii se află pe o colină cu pante abrupte, la sudul aşezării.

Vizitarea vestigiilor arheologice de la Vergina, a căror descoperire a constituit cel mai important eveniment arheologic al secolului al XX-lea, reprezintă o experienţă memorabilă, pe care orice român în trecere prin Grecia de nord se cuvine să o trăiască.

Din Vergina, incursiunea în istoria Macedoniei antice, începută în Salonic, merită continuată spre nord, până la Edessa, unde până la descoperirea Marelui Tumul s-a crezut că sunt ascunse mormintele regale de la Aigai. Astăzi, oraşul este renumit în Grecia prin parcul cu cascade, o incredibilă oază de verdeaţă şi răcoare pe timpul verii.

2013-03-19_115228

După încă 50 km parcurşi spre est, pe drumul european E86, care leagă Edessa de Salonic, se ajunge la Pella, locul în care s-a aflat capitala antică a Macedoniei, în timpul domniei lui Filip al II-lea şi a fiului său, Alexandru cel Mare.

Muzeul de Arheologie din Pella, redeschis în 2010, găzduieşte o colecţie impresionantă de artefacte preistorice şi exponate, care reconstituie planul aşezării, descoperiri din agora – centrul comercial al oraşului antic, case particulare, sanctuare, cimitire, precum şi 6 mozaicuri de paviment, toate provenite din situl arheologic aflat în imediata apropiere.

Acces

Vergina se află la 13 km sud-est de Veria, capitala municipalităţii cu acelaşi nume, la cca 80 km sud-vest de Salonic şi la 80 km nord-vest de Katerini.

Din Salonic, accesul se face pe Egnatia Odos până la Veria, de unde drumul se continuă pe o şosea secundară încă 13 km.

P1440114

Din Katerini se ajunge la Vergina mergând 60 km spre nord, pe autostrada care leagă Atena de Salonic, şi apoi, spre vest, pe Egnatia Odos până la Veria.

Atât din Salonic, cât şi din Katerini circulă autobuze cu destinaţia Veria, cu plecare la interval de 1 oră. Din Veria, drumul se continuă cu un alt autobuz până la Vergina. Costul dus-întors al călătoriei nu depăşeşte 15 €.

Preţul biletului, care include vizitarea muzeului din Marele Tumul şi mormintele de la NV de oraşul antic, este de 8€ pentru adulţi, iar pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani intrarea este liberă.

Program de vizitare, la care pot interveni modificări:

Iarna:
Luni închis
Marţi-Duminică: 10:00 – 17:00

Vara:
Luni : 10:00 – 18:00
Marţi-Duminică : 8:00 – 20:00

Intrarea în muzeu este liberă în următoarele zile:

  • 6 martie (zi dedicată memoriei Melinei Mercouri)
  • 18 aprilie (ziua internaţională a monumentelor)
  • 18 mai (ziua internaţională a muzeelor)
  • 5 iunie (ziua internaţională a mediului)
  • 27 septembrie (ziua internaţională a turismului)
  • ultimul weekend din septembrie (zilele culturii europene)
  • duminica în perioada 1 noiembrie – 31 martie

Scrie un comentariu

Din categoria Călătorii, Grecia, Monumente istorice, Muzee, Turism, Vacanţe

Călător în Macedonia Centrală, Grecia: Muzeul de Arheologie din Pella

Situat la 40 km vest de Salonic, pe drumul european E86, Gefyra – Giannitsa – Edessa – Florina – Krystallopigi, Muzeul de Arheologie din Pella se numără, alături de muzeele de arheologie din Salonic, Dion şi Veria, printre cele mai importante obiective turistice din Macedonia Centrală.

Pella antică, pe locul căreia se află în prezent Muzeul de Arheologie, a fost capitala Macedoniei, în timpul domniei lui Filip al II-lea şi a fiului său, Alexandru cel Mare.

P1440311

Vase din perioada elenistică, provenite din excavaţiile realizate în zona Pellei antice

Pella a atins apogeul dezvoltării sale în perioada elenistică (secolele al IV-lea – al II-lea Î.C.), când a devenit şi unul dintre cele mai importante centre economice, politice şi culturale ale Greciei.

Muzeul de Arheologie găzduieşte o colecţie impresionantă de artefacte preistorice şi exponate, care reconstituie planul aşezării, descoperiri din agora – centrul comercial al oraşului antic, case particulare, sanctuare, cimitire, precum şi 6 mozaicuri de paviment, toate provenite din situl arheologic aflat în imediata apropiere.

Mozaicurile realizate din pietricele se situează printre cele mai vechi opere de artă, asociate ca aspect spaţiului tridimensional.

Pietricele erau astfel alese încât să asigure un contrast de culoare şi, totodată, să realizeze treceri gradate între lumini şi umbre. Figurile erau scoase în evidenţă prin conturarea cu inserţii fine de plumb, introduse în mortar.

Această prezentare necesită JavaScript.

Alături de mozaicurile de paviment, înfăţişând scene de vânătoare, centauri şi decoraţiuni vegetale, dintre exponatele de valoare ale muzeului se remarcă: o pictură murală, care decorează peretele sufrageriei unei case particulare – o raritate pentru pictura greacă a acelei vremi; un cap din marmură aparţinând lui Alexandru cel Mare şi o statuetă din marmură a lui Alexandru în postură de Pan, datând din perioada elenistică; o mică statuetă din bronz reprezentându-l pe Poseidon, atribuită lui Lysippos, de asemenea din perioada elenistică; monede de argint; statuia fără cap a unui tânăr călare şi un vas de apă decorat cu reprezentarea lui Poseidon în luptă cu Atena.

P1440310

Pictură murală, realizată pe peretele sufrageriei unei case, Pella, Muzeul de Arheologie

P1440323

Vânătoarea leului – detaliu, mozaic din „Casa lui Dionysos şi a Vânătorii leului“, Pella, sec. IV Î.C.

Începând din 2009, Muzeul de Arheologie funcţionează într-o clădire modernă, amplasată în partea de nord-est a sitului arheologic Pella.

P1440300

Clădirea nouă a Muzeului de Arheologie din Pella acoperă o suprafaţă de 6000 m2

Expoziţiile din sălile muzeului sunt cu adevărat remarcabile, atât prin tematica abordată, cât şi prin tehnica de prezentare a colecţiilor (iluminare, etichetare etc).

Prima grupare tematică a expoziţiei este dedicată vieţii de zi cu zi în Pella. Cele mai valoroase exponate sunt mozaicurile din „Casa lui Dionysos“ şi „Răpirea Elenei“ din „Casa Răpirii Elenei“.

P1440316crop

Dionysos călărind o panteră, mozaic din „Casa lui Dionysos“, Pella, sec. IV Î.C.

P1440326

Răpirea Elenei de către Tezeu – detaliu, mozaic din „Casa Răpirii Elenei“, Pella, sec. IV Î.C.

A doua grupare tematică este dedicată vieţii publice din Pella. Sunt expuse monede, inscripţii, sculpturi, vase pentru depozitarea vinului, figurine din teracotă.

P1440335

Figurine din teracotă, reprezentând zeităţi venerate de locuitorii Pellei, secolul IV-lea Î.C., Muzeul de Arheologie din Pella

P1440334

Veselă destinată petrecerilor, perioada elenistică, secolele al III-lea şi al IV-lea Î.C., Pella, Muzeul de Arheologie

A treia grupare tematică constă din mozaicuri din sanctuarele Pellei, inscripţii, vase, obiecte din metal.

A patra grupare tematică este dedicată cimitirelor. Sunt expuse morminte din epoca bronzului, epoca fierului, precum şi din perioada arhaică, clasică şi elenistică. Acestea oferă informaţii legate de limba rezidenţilor şi practicile funerare utilizate de aceştia.

P1440307

Ultima grupare prezintă informaţii legate de palatul regilor macedoneni şi despre viaţa şi personalitatea lui Alexandru cel Mare.

P1440340

Panou conţinând reprezentări ale lui Filip al II-lea şi Alexandru cel Mare în arta antică

Sunt expuse, de asemenea, panouri informative prezentând planuri topografice, planuri arhitecturale, desene, schiţe şi fotografii ale excavaţiilor, precum şi copii realizate după unele figurine şi vase.

Situl arheologic Pella, din care doar o mică parte este deschisă vizitatorilor, cuprinde „Casa lui Dionysos“, de unde au fost prelevate mozaicurile de paviment expuse în Muzeul de Arheologie, „Casa lui Poseidon“, agora – centrul comercial al oraşului antic, „Casa Răpirii Elenei de către Tezeu“, conţinând mozaicuri de paviment, excelent conservate, datând din perioada anilor 325-300 Î.C., o casă cu pereţii interiori decoraţi cu picturi murale, expunând superbe colonade ionice, palatul şi câteva sanctuare. Majoritatea monumentelor vizibile astăzi aparţin perioadei elenistice.

Acces

Satul Pella se află la cca 40 km vest de Salonic, pe drumul european E86, care leagă cel de al doilea oraş al Greciei de graniţa cu Republica Albania.

Preţul biletului, care include şi vizitarea sitului arheologic, este de 6€ pentru adulţi şi de 3€ .

Muzeul poate fi vizitat potrivit următorului program:

Iarna:
Luni închis
Marţi-Duminică: 8:00 – 14:30

Vara:
Luni : 12:30 – 21:00
Marţi-Vineri : 8:00 – 21:00

Sâmbătă-Duminică: 8:30 – 17:00

Scrie un comentariu

Din categoria Călătorii, Grecia, Muzee, Turism, Vacanţe

Turnul Galata, monumentul genovez din Istanbul

Unul dintre cele mai populare monumente istorice din Istanbul, Turnul Galata a fost construit de genovezi în anul 1348, pe locul fostului Turn al farului, o clădire din lemn datând din perioada bizantină (secolul al VI-lea).

Structura din piatră, care poate fi văzută astăzi din diferite părţi ale oraşului, devenită simbolul Galatei, este cea mai importantă contribuţie adusă de genovezi la dezvoltarea oraşului.

P1500076crop

Turnul Galata văzut de pe mare

Întrucât Turnul farului era deja istorie la sosirea genovezilor, aceştia au construit un nou turn, cunoscut ca Turnul lui Cristos, în cel mai înalt punct al zidurilor din jurul Galatei, pe care le-au ridicat pentru sistematizarea zonei. Zidurile aveau 3 km lungime şi 2 m grosime.

Mari comercianţi, genovezii, care întreţineau legături economice cu statele europene, au acordat o importanţă deosebită zonei Galata, cu deschidere spre Cornul de Aur şi Marea Marmara, locuri în care funcţionau două dintre cele mai importante porturi ale oraşului.

Resturi ale zidurilor, care, odată cu trecerea timpului, s-au prăbuşit, pot fi încă văzute în apropierea monumentului.

P1500164crop

Turnul Galata văzut din piaţeta de la baza acestuia

În 1453, odată cu cucerirea Constantinopolului de către Mehmed al II-lea, structura din piatră a genovezilor a trecut în administrarea statului otoman, funcţionând ca donjon, iar un secol mai târziu ca punct de observaţie a incendiilor.

Astăzi, pentru 13 TLY (echivalentul a 5 €), este permis accesul pe platforma de observaţie, de unde genovezii urmăreau cu 7 secole în urmă sosirea vaselor comerciale.

De la 51,65 m înălţime, vizitatorilor li se dezvăluie privirii: Insulele Prinţilor din Marea Marmara, oraşul şi Cornul de Aur.

P1500162

Panorama oferită vizitatorilor din Turnul Galata

Afectat de incendiul care a devastat Galata în 1832, turnul a fost restaurat sub domnia sultanului Mahmud al II-lea (1808-1839).

Turnul Galata, al cărui nume se datorează zonei istorice din Istanbul, în care este situat, şi-a dobândit aspectul actual în urma restaurării din 1967.

Dimensiunile structurii ridicate de genovezi se păstrează până astăzi.

Turnul se situează la 35 m deasupra nivelului mării, la 425 m distanţă de ţărmul Cornului de Aur.

Întrarea în clădire se face pe latura de nord, prin intermediul unei scări din marmură, construită în timpul domniei sultanului Mahmud al II-lea.

Fereastra de deasupra uşii intrării era folosită de soldaţi, în timpul gărzilor, pentru supravegherea intrării în clădire.

Diametrul exterior al Turnului Galata, la baza clădirii, este de 16,45 m, iar diametrul interior atinge 8,95 m.

P1500104crop

Turnul Galata – Diametrul exterior al structurii din piatră este de 16,45 m

Grosimea la baza zidurilor este de 3,75 m, dar scade pe măsură ce se înaintează spre partea superioară a clădirii.

Deasupra holului de intrare în clădire se ridică 9 etaje, ultimul fiind înconjurat de o platformă de observaţie. Aceasta este accesibilă vizitatorilor zilnic între orele 9.00 am şi 7.00 pm.

Priveliştea panoramică oferită de aici asupra oraşului vechi este uluitoare.

P1500123

Vedere din Turnul Galata spre peninsula istorică a oraşului

Etajul al VIII-lea este prevăzut cu o imensă fereastră arcuită, în timp ce ultimul etaj, care în prezent găzduieşte un restaurant şi un club de noapte, are ferestre de dimensiuni mai reduse, îmbrăcate în arcade.

O intrare largă de pe latura sudică a clădirii duce la holul principal, folosit în prezent drept cale de acces la ascensorul care urcă până la al VII-lea etaj.

P1500145

Podul Galata văzut de la 51,65 m înălţime, Turnul Galata

Deasupra uşii liftului, o lucrare din bronz prezintă imaginea Galatei şi a turnului, realizată după o miniatură din 1535, semnată de Matrakçi Nasuh, pictor la curtea lui Soliman (Süleyman) Magnificul.

Înainte, urcarea în turn se realiza prin intermediul unei scări din piatră până la etajul al V-lea, de unde drumul se continua pe o scară din lemn.

Scara din lemn a fost refăcută, iar astăzi este folosită de vizitatori pentru a urca din holul de la etajul al VII-lea, la platforma ultimului etaj.

P1500161

Oraşul văzut din Turnul Galata

În holul recepţiei de la etajul al VII-lea, o lucrare îl prezintă pe Hazarfen Ahmet Çelebi, omul-pasăre care, potrivit istoricului otoman Evliya Çelebi, în 1630-1632, a zburat din turn până în Űsküdar, cca 6 km, ajutându-se de aripi din lemn ataşate braţelor.

Înălţimea de la sol până în vârful turlei conice a turnului este de 62,59 m, iar înălţimea finală ajunge la 69,90 m.

În jurul turnului, care atrage zilnic mii de vizitatori în drum spre Istiklal Cadesi, strada cea mai aglomerată din Istanbul, sau spre zona veche a oraşului, sunt deschise câteva magazine, mici cafenele şi restaurante.

P1500106

Clubul de noapte şi restaurantul cu specific oriental, situate la ultimul etaj al clădirii, sunt gazdele unor spectacole de divertisment, în care muzica şi dansurile orientale fac deliciul publicului. Costul distracţiei este, însă, pe măsură.

Acces

Turnul Galata este situat în cartierul Galata (Karaköy) din Istanbul.

Accesul la baza turnului este posibil fie dinspre podul Galata, urcând scările Kamondo, fie dinspre Istiklal Cadesi.

Scrie un comentariu

Din categoria Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Turcia, Turism, Vacanţe

Palatul Topkapi, cel mai vizitat muzeu din Turcia

Timp de patru secole reşedinţa oficială a sultanilor otomani, începând cu Mehmed Cuceritorul, şi, totodată, centrul administrativ, educaţional şi cultural al unuia dintre cele mai puternice imperii ale lumii, Palatul Topkapi constituie, fără doar şi poate, una dintre principalele atracţii ale oraşului Istanbul.

P1500123crop

Palatul Topkapi, văzut din Turnul Galata

Potrivit raportărilor Ministerului Turismului şi Culturii din Turcia, Palatul Topkapi surclasează, ca popularitate, atât Muzeul Ayasofya din Istanbul, cât şi toate celelalte muzee şi situri istorice de pe cuprinsul ţării.

Palatul Topkapi este situat în cel mai înalt punct al promontoriului dintre Cornul de Aur şi Marea Marmara, de unde strâmtoarea Bosfor se dezvăluie în întreaga sa splendoare.

P1490953crop

Palatul Topkapi, Ayasofya şi Moschea Albastră, văzute dinspre mare

Mărginit de mare la est şi sud, iar la vest şi sud de Parcul Gülhane, fosta Grădină Imperială, Palatul Topkapi este înconjurat de ziduri de apărare, în care sunt deschise trei porţi principale de acces: Poarta Imperială, Poarta Otluk şi Poarta Demir, precum şi alte câteva porţi secundare.

P1490663 crop

Poarta Imperială, Palatul Topkapi

Construcţia Palatului Topkapi a început în 1460, la iniţiativa sultanului Mehmed Cuceritorul, şi a fost finalizată în 1478, în timpul domniei lui Baiazid al II-lea. În următorii 400 de ani, palatul a fost extins, prin adăugarea de noi clădiri individuale, în funcţie de necesităţi.

Transformat în muzeu cu nouă decenii în urmă, palatul se prezintă sub forma unui ansamblu arhitectural, alcătuit din grădini şi curţi, împrejmuite de câteva zeci de clădiri de mici dimensiuni, cu cel mult două niveluri, îndeplinind funcţionalităţi diferite (conducerea afacerilor statului, depozitarea Tezaurului Imperial şi a Relicvelor Sfinte ale Profetului Mohamed, păstrarea arhivelor imperiale, reşedinţa sultanilor etc).

Arhitectura Palatului Topkapi este complet diferită de cea a palatelor europene. În timp ce la exterior cele mai multe dintre clădirile palatului se prezintă neatrăgător, decoraţiunile interioare, extrem de elaborate, sunt de o frumuseţe de-a dreptul copleşitoare.

Printre sectoarele palatului care se bucură de cea mai mare atenţie din partea publicului vizitator se numără: Tezaurul Imperial, Relicvele Sfinte, Haremul, Consiliul Imperial, Camera de Audienţe şi, nu în ultimul rând, Terasa Imperială.

Principala cale de acces în palat o reprezintă Poarta Imperială (Bab-i Hümayun), ridicată sub domnia lui Mehmed Cuceritorul.

P1490667

Poarta Imperială, Palatul Topkapi

Prin Poarta Imperială se pătrunde în Prima curte a palatului (Alay Meydani), numită şi Curtea Ceremoniilor.

P1490439

Prima curte a palatului Topkapi

Pe drumul care face legătura între Poarta Imperială şi cea de a doua poartă a palatului, Poarta Salutului (Bab-üs Selam), plecau la război sultanii otomani, erau întâmpinaţi ambasadorii străini şi se distribuia bacşiş în timpul ceremoniilor de urcare pe tron a sultanilor.

Cea mai largă curte a palatului, Curtea Ceremoniilor, adăposteşte atât clădiri bizantine, cât şi construcţii datând din perioada otomană.

Tot aici se află ghişeele pentru procurarea biletelor de intrare în palat.

P1490655

Prima curte a palatului Topkapi, cu Drumul Sultanului (centru) şi casele de bilete (stânga)

Această curte, unde aveau loc diferite ceremonii şi procesiuni, era singurul loc din palat în care accesul populaţiei era permis. Aici se găseau clădirile serviciilor externe, majoritatea dispărute în decursul timpului.

P1490657

Vedere din prima curte a palatului Topkapi spre Poarta Salutului

În apropiere de Poarta Salutului se găsea Pavilionul Petiţiilor (Deavi Kasri), unde, prin intermediul unui vizir, se puteau face zilnic reclamaţii şi depune petiţii adresate Divanului.

P1490442

Poarta Salutului, Palatul Topkapi (prima curte)

Biserica Sfânta Irina (Aya Irini) este una dintre puţinele structuri destinate serviciilor externe palatului, păstrate până astăzi.

Edificiul de cult se numără printre primele biserici bizantine ridicate în timpul domniei împăratului Constantin I.

P1490661 crop

Biserica Sfânta Irina, Palatul Topkapi (Prima curte)

Refăcută în urma unui incendiu devastator, Biserica Sfânta Irina a funcţionat în decursul timpului ca depozit de armament, muzeu de arheologie şi muzeu militar.

În prezent, construcţia, care dispune de o ascustică excepţională, găzduieşte concerte de muzică clasică în perioada Festivalului Muzicii, organizat anual la Istanbul.

În Prima curte se poate intra şi prin Poarta Kozbekçileri, deschisă spre parcul Gülhane şi Muzeul de Arheologie.

Prin Poarta Salutului – simbol al fastului şi măreţiei Imperiului Otoman şi, totodată, imaginea Palatului Topkapi,  se pătrunde în Cea de a doua curte a palatului, unde are loc verificarea biletelor de acces în muzeu şi controlul de securitate cu raze X.

P1490470

Punctul de control aflat la intrarea în cea de a doua curte, Palatul Topkapi

Cele două turnuri, care străjuiesc Poarta Salutului, au fost construite sub domnia sultanului Soliman (Süleyman) Magnificul (1520-1566).

P1490456

Poarta Salutului, Palatul Topkapi (prima curte)

Accesul călare pe sub Poarta Salutului era permis exclusiv sultanului. Totuşi, intrarea şi ieşirea trăsurilor imperiale prin această poartă era admisă.

Cea de a doua curte a palatului, numită şi Curtea Consiliului Imperial (Divan Meydani) sau Curtea Divanului, găzduieşte clădirea Consiliului Imperial, locul în care statul era reprezentat şi se exercita funcţia administrativă a acestuia.

P1490595

Intrarea în clădirea Consiliului Imperial, Palatul Topkapi (a doua curte)

Destinată întrunirilor, care aveau loc patru zile pe săptămână şi erau prezidate de Marele Vizir, actuala clădire a Consiliului Imperial, străjuită de Turnul Justiţiei, a cărei piatră de temelie a fost pusă sub Mehmed Cuceritorul, datează din timpul domniei sultanului Soliman (Süleyman) Magnificul.

P1490490

Clădirea Consiliului Imperial, străjuită de Turnul Justiţiei, şi fosta clădire a Trezoreriei (dreapta), Palatul Topkapi (a doua curte)

Cea mai înaltă construcţie din Palatul Topkapi – Turnul Justiţiei (Adalet Kasri), este amplasată între clădirea Consiliului Imperial şi Harem. Turnul Justiţiei simbolizează importanţa deosebită acordată de sultan dreptăţii, cea mai preţuită dintre virtuţile morale.

P1490483

Turnul Justiţiei şi Monumentul închinat lui Sukhum, Palatul Topkapi (a doua curte)

În stânga Curţii Divanului, pot fi văzute două fântâni, construite în timpul lui Ahmed al III-lea, iar în dreapta, numeroase fragmente de coloane din perioada bizantină.

P1490468

Fragmente de coloane din perioada bizantină, Palatul Topkapi (a doua curte)

Remarcabilă este şi prezenţa tavanului Cisternei bizantine, amplasate pe Drumul Sultanului, care leagă Poarta Salutului de Poarta Fericirii.

Curtea Consiliului Imperial este străbătută de Drumul Vizirului, care duce la clădirea Consiliului Imperial (Divan-i Hümayun) şi la cea de a treia poartă a palatului, Poarta Fericirii (Bab-üs Saade).

P1490481

Poarta Fericirii Palatul Topkapi (curtea a doua)

O cafenea desparte Clădirea Consiliului Imperial de intrarea în Harem, reşedinţa sultanilor.

P1490602

Cafeneaua din spatele Consiliului Imperial, Palatul Topkapi (a doua curte)

Pentru vizitarea Haremului se cumpără bilet separat (15 TRY) de la ghişeele situate în apropierea intrării acestuia. Taxa de vizitare este de 15 TRY (echivalentul a 6 €) pentru adulți, iar accesul copiilor cu vârste de până la 12 ani este gratuit.

Haremul constituia reşedinţa sultanului, a mamei acestuia, a soţiilor, fiicelor, fiilor, femeilor cu funcţii de răspundere în administrarea problemelor gospodăreşti, a sute de slujitoare şi eunuci negri.

Singurii bărbaţi, cărora le era permis accesul în reşedinţa sultanilor, erau eunucii, slujitorii care asigurau paza femeilor şi răspundeau de menţinerea disciplinei în Harem.

P1490610

Intrarea principală în Harem, Palatul Topkapi

În forma în care se prezintă astăzi, complexul rezidenţial destinat sultanilor în Palatul Topkapi a suferit numeroase modificări, restaurări şi extinderi. Planul de bază al acestuia constă, însă, din mai multe curţi consecutive, înconjurate de spaţii de locuit, camere, pavilioane şi clădiri anexă, intercalate între acestea.

P1490642

Apartamentele prinţului moştenitor (exterior), văzute din Curtea Favoritelor, Harem, Palatul Topkapi

Potrivit înregistrărilor scriitorului otoman Evliya Çelebi, aripa corespunzătoare Haremului  a fost adăugată palatului abia spre finele secolului al  XVI-lea.

La scurt timp după ridicarea palatului Topkapi, vechiul palat, situat în cartierul Bayezid din Istanbul, a început să fie folosit exclusiv ca Harem, în timp ce noul edificiu a devenit sediu al guvernului şi administraţiei publice, care împreună au constituit aşa-numitul selamlýk.

Sultanul Soliman (Süleyman) Magnificul a adus-o la Palatul Topkapi doar pe soţia sa, Hürrem, mutarea haremului din vechiul palat realizându-se abia în timpul domniei lui Murad al III-lea (1574-1595).

P1490626

Fântâna din antecamera apartamentului sultanului, Harem, Palatul Topkapi

Perioada în care Soliman (Süleyman) Magnificul s-a mutat în Palatul Topkapi, împreună cu Haseki (“favorita”) Hürrem şi familia sa a reprezentat apogeul dezvoltării Haremului Palatului Topkapi.

Extins pe mai bine de 6720 mp, Haremul Palatului Topkapi grupează clădiri cu 3-4 etaje, totalizând 259 camere, 46 de toalete, 12 spaţii de depozitare pentru articole nealimentare, 8 băi, 8 holuri de intrare, un spital, 2 dormitoare, 4 bucătării, 6 cămări pentru alimente şi un bazin de înot.

Intrucât populaţia din harem a crescut simţitor odată cu finele secolului al XVI-lea, aici au fost ridicate etaje şi construite clădiri anexă, pentru a extinde dormitoarele servitoarelor şi apartamntele soţiilor sultanului.

Sectoarele din Harem destinate serviciilor includeau: bucătăria, pivniţa pentru depozitarea alimentelor, băile, spălătoria, spitalul, precum şi dormitoarele servitoarelor şi ale eunucilor negri.

Fiecare grupă a personalului de serviciu şi grup ierarhic din harem avea propriul spaţiu de locuit dispus în jurul unei curţi. Apartamentele erau ocupate de eunuci, eunucul şef, concubine, mama sultananului, prinţii moştenitori şi favorite.

P1490619

Curtea apartamentelor mamei sultanului (Valide Dairesi), Harem, Palatul Topkapi

Cele mai frumoase camerele erau ocupate de mamele sultanilor (Valide), care deţineau puterea supremă în Harem, în timp ce alte camere erau destinate fiilor sultanilor, concubinelor, eunucilor şi altor categorii de servitori.

P1490621

Curtea apartamentelor mamei sultanului (Valide Dairesi), Harem, Palatul Topkapi

Majoritatea slujitoarelor din Harem erau fete de religie creştină sau iudaică, vorbitoare de limba rusă, greacă, sârbă, georgiană şi albaneză, capturate în războaie, cumpărate din pieţele de sclavi sau primite în dar de conducătorii otomani.  Îndeosebi, fetele din Circassia, teritoriu cunoscut astăzi ca Georgia şi Armenia, erau extrem de căutate, fiind apreciate pentru frumuseţea lor izbitoare.

P1490639

Curtea Favoritelor, Harem, Palatul Topkapi

Departe de imaginea idilică, oglindită în reprezentările unor mari artişti europeni ai secolelor XVI-XIX, pe când accesul străinilor în “casa fericirii sultanului” din Palatul Topkapi era interzis, viaţa în Harem a slujitoarelor suveranilor otomani nu era deloc de invidiat.

Odată intrate în Harem, fetele erau învăţate să scrie, să citească, să cânte, să danseze şi, nu în ultimul rând, să-l facă fericit pe sultan. Dintre acestea, însă, foarte puţine ajungeau în iatacul imperial, de regulă, cu ajutorul şefului eunucilor negri, care reprezenta cea de a treia putere în sistemul opresiv otoman, după sultan şi Marele Vizir.

Întrucât naşterea unui copil, implica automat dobândirea unui statut superior, iar visul fiecărei fete era să ajungă viitoarea Valide – puterea supremă în Harem, competiţia era extrem de strânsă.

Dacă nou-născutul era băiat, exista posibilitatea ca acesta să devină cândva suveran, în dinastia otomană tronul fiind accesibil oricărui fiu al sultanului.

P1490635

Vitralii din interiorul Apartamentelor prinţului moştenitor, Harem, Palatul Topkapi

Miza fiind extrem de mare, nu de puţine ori, rivalitatea dintre mamele fiilor sultanului ducea la violenţe împinse până la extrem, otrăviri şi înjungheri.

Datorită mutilărilor fizice şi psihice la care erau supuse, cu timpul, unele dintre ele deveneau vindicative şi corupte, sfârşind, nu în puţine cazuri, pe fundul Bosforului.

Interdicţia vizitării acestui sector al Palatului Topkapi, fapt care a generat numeroase legende, menite să înfierbânte imaginaţia bărbaţilor din întreaga Europă, a durat până în timpul domniei sultanului Selim al III-lea, când pentru prima dată în istorie, soţiilor diplomaţilor străini li s-a permis accesul în clădire.

P1490631

Camera sultanului Ahmed I, Harem, Palatul Topkapi

Astăzi, intrarea în Harem se face printr-o poartă, aflată în spatele Clădirii Consiliului Imperial, care servea în trecut drept cale de acces pentru eunuci şi pentru trăsurile ce asigurau transportul nevestelor sultanului.

În 1910, Haremul Palatului Topkapi şi-a pierdut funcţia iniţială, din ordinal Sultanului Mehmed al V-lea. După ce a fost restaurant, Haremul este astăzi deschis publicului larg spre vizitare.

Situată în continuarea clădirii Consiliului Imperial, clădirea fostei Trezorerii Imperiale găzduieşte în prezent colecţia de arme a sultanilor otomani.

P1490591

Clădirea fostei Trezorerii, în care este expusă colecţia de arme a sultanilor, Palatul Topkapi (a doua curte)

Aici pot fi văzute atât arme primite de sultani în dar, armele personale deţinute de Mehmed II, Baiazid II, Soliman Magnificul, Selim II şi Ahmed II, precum şi arme ale marilor viziri şi ale altor demnitari. Marea diversitate a colecţiei se datorează şi faptului că, potrivit tradiţiei, armele aparţinând personalităţilor invinse în lupte erau aduse la palat ca pradă de razboi.

Printre exponate se află şi sabia lui Ştefan cel Mare.

Peste drum de clădirea Consiliului Imperial, se găsesc Bucătăriile palatului (Saray Mutfaklari), construite în secolul al XV-lea şi refăcute mai târziu de Mimar Sinan, potrivit cerinţelor vremii.

P1490472

Bucătăriile palatului Topkapi (a doua curte)

Astăzi, o parte din clădirile Bucătăriilor palatului funcţionează ca muzeu, expunând o impresionantă colecţie de porţelanuri din China şi  Japonia, primite în dar de sultanii otomani, precum şi vase din cupru, porţelan şi ceramică, utilizate în bucătăriile palatului.

Un magazin de suveniruri, situat în stânga intrării în Cea de a doua curte a palatului, oferă vizitatorilor: farfurii pictate manual, în nuanţe de alb şi albastru, eşarfe din mătase de Bursa, semne de carte ţesute manual, pahare de ceai şi câte şi mai câte. Preţurile sunt exagerat de mari.

P1490649

Mascota magazinului de suveniruri, Palatul Topkapi (a doua curte)

Poarta Fericirii (Bab-üs Saade) face trecerea din Curtea Divanului în Cea de a treia curte a palatului, care găzduieşte Camera de Audienţe (Arz Odasi), Biblioteca Imperială (Enderun Kütüphanesi), Moschea Aghas (Ağalar Camii), precum şi Camera sultanului (Has Oda).

P1490488

Poarta Fericirii, Palatul Topkapi (curtea a doua)

În timpul ceremoniilor de urcare pe tron, precum şi cu ocazia sărbătorilor religioase, suveranii otomani priveau din faţa Porţii Fericirii festivităţile ce aveau loc în Curtea Consiliului Imperial.

P1490486

Poarta Fericirii, Palatul Topkapi (curtea a doua)

Cea de a treia curte a palatului reprezintă sectorul din Palatul Topkapi cel mai căutat de vizitatori, în mare parte şi datorită expoziţiilor permanente găzduite în clădirile de aici.

Curtea Palatului Interior, care acoperă o suprafaţă de cca 8300 mp, cuprinde: Camera de Audienţe, Biblioteca lui Ahmed al III-lea, Tezaurul Imperial, Şcoala Enderun (Enderûn Mektebi), Pavilionul Fatih (Fâtih Köşkü),  Camera sultanului (Has Oda), precum şi numeroase dormitoare.

Situată imediat în spatele Porţii Fericirii, pentru a masca intrarea în Cea de a treia curte a palatului, Camera de Audienţe (Arz Odasi) este o clădire cu aspect de pavilion, înconjurată de 22 de coloane, care susţin un acoperiş larg. Decoraţiunile acesteia datează din timpul domniei lui Soliman (Süleyman) Magnificul.

P1490510

Camera de Audienţe, Palatul Topkapi (curtea a treia)

În Camera de Audienţe, cunoscută şi sub numele de Camera Petiţiilor, sultanul îi primea personal pe viziri, precum şi pe ambasadorii şi oficialii străini.

Vizirii, care îşi prezentau aici sultanului rapoartele individuale, nu ştiau niciodată dacă aveau să iasă din clădire teferi. În funcţie de rezultatele activităţii, aceştia erau fie răsplătiţi cu daruri de preţ sau funcţii înalte, fie daţi pe mâna eunucilor, pentru a fi omorâţi prin sugrumare.

Cele două uşi din faţa Camerei de Audienţe erau destinate vizitatorilor, în timp ce o a treia uşă, ducând în spatele clădirii, era rezervată sultanului.

P1490491

În dreapta intrării principale în Camera de Audienţe se găseşte o mică fântână, datând, de asemenea, din timpul domniei lui Soliman (Süleyman) Magnificul.

P1490502

Fântâna lui Soliman (Süleyman) Magnificul, Camera de Audienţe, Palatul Topkapi (curtea a treia)

Amplasată strategic la intrarea în Camera de Audienţe, pentru ca zgomotul produs de căderea apei să împiedice ascultarea conversaţiilor din interior, fântâna reprezenta, totodată, simbolul sultanului, considerat „izvorul generozităţii, dreptăţii şi  marea binefacerilor“.

Darurile aduse de ambasadori sultanului erau aşezate în faţa ferestrei situate între cele două intrări din faţa clădirii.

Intrarea din stânga, prin care darurile erau introduse în Curtea Palatului Interior, este cunoscută sub numele de Poarta Peşcheşului (Pişkeş Kapisi),.

In spatele Camerei de Audienţe, pe latura estică, se află fostul Dormitor Seferli, care găzduieşte în prezent Colecţia costumelor imperiale, cuprinzând peste 2500 de piese, cele mai multe dintre acestea fiind caftane ale sultanilor otomani.

Colecţia, alcătuită atât din veşminte de zi cu zi, cât şi din costume de gală, destinate ceremoniilor, oferă informaţii preţioase privind evoluţia ţesăturilor produse în perioada otomană.

Biblioteca lui Ahmed al III-lea, situată imediat în spatele Camerei de Audienţe, constituie un exemplu semnificativ pentru arhitectura otomană a secolului al XVIII-lea.

Expoziţia dedicată Tezaurului Imperial, găzduită în fostul Pavilionul Fatih, una dintre cele mai vechi clădiri ale Palatului Topkapi, cuprinde o vastă colecţie de obiecte de artă şi bijuterii, create de meşterii artizani ai palatului, alături de daruri provenite din toate colţurile lumii, primite de sultani cu ocazia anumitor evenimente.

P1490497

Clădirea Tezaurului Imperial, Palatul Topkapi (a treia curte)

Printre exponate se remarcă: armura sultanului Mustafa al III-lea, decorată cu aur şi încrustată cu pietre preţioase, tronul din abanos al sultanului Murat al IV-lea, o cutie muzicală din aur, de provenienţă indiană, datând din secolul al XVII-lea, pahare ornate cu pietre scumpe, diamante şi smaralde, tronul din lemn de nuc al lui Ahmed I, cu încrustaţii de sidef, tronul din aur aparţinând lui Mahmud I, decorat cu perle şi smaralde, două sfeşnice din aur, ornate cu briliante, cântărind nu mai puţin de 48 kg fiecare, şi, nu în ultimul rând, Hangerul Topkapi şi Diamantul în formă de pară, piesele de rezistenţă ale colecţiei.

P1490514

Intrarea într-una din camerele Tezaurului Imperial, Palatul Topkapi (a treia curte)

Exponatele din această secţiune a muzeului sunt nepreţuite, acestea conţinând, pe lângă valoarea istorică şi artistică, şi o deosebită valoare sentimentală.

În cea mai importantă structură din perioada otomană, Camera sultanului (Has Oda), datând din secolul al XV-lea, adăpostind în prezent Relicvele Sfinte (Mukaddes Emanetler Dairesi), sunt expuse: mantia Profetului Mohamed, fire de păr din barba Profetului Mohamed, urma piciorului şi sabia Profetului Mahomed, toiagul lui Moise, sabia lui David, armele şi armurile primilor califi ai Islamului.

P1490579

Intrarea în clădirea Relicvelor Sfinte, Palatul Topkapi (a treia curte)

P1490579Mărginit la nord de clădirea care adăposteşte în prezent Tezaurul Imperial, fostul Dormitor al servitorilor sultanului, care funcţionează acum ca sală de expoziţii, prezintă o colecţie impresionantă de portrete ale sultanilor otomani.

Ultima curte a Palatului Topkapi, cunoscută sub numele de Sofa-i Hümayün sau Cea de a patra curte a palatului, destinată exclusiv sultanului şi familiei sale, cuprinde sectorul unde se afla Terasa imperială sau Terasa de marmură până la începutul secolului al XVII-lea, moment în care acolo au fost construite noi pavilioane.

Cele mai importante clădiri din Cea de a patra curte a palatului, unul dintre cele mai frumoase locuri din Palatului Topkapi, sunt: Pavilionul Revan (Yerevan) şi Pavilionul Bagdad, ridicate în cinstea victoriilor înregistrate de sultanul Murad al IV-lea la Yerevan (1636) şi Bagdad (1639), Pavilionul Iftar şi Camera circumciziilor.

P1490556crop

Pavilionul Revan, Palatul Topkapi (a patra curte)

P1490561crop

Pavilionul Revan, Palatul Topkapi (a patra curte)

Pavilionul Revan (Yerevan) şi Pavilionul Bagdad sunt amplasate pe Terasa imperială – o întinsă terasă din marmură, cu vedere spre Cornul de Aur.

P1490536

P1490547

Între Pavilionul Bagdad şi Camera circumciziilor se găseşte Pavilionul Iftar.

P1490558

Pavilionul Iftar sau Umbrarul Iftar (İftariye Köşkü/İftariye Kameriyesi) atrage ca un magnet turiştii dornici să-şi imortalize vizita la Palatul Topkapi, atât datorită aspectului său exotic, amintind de unele construcţii tradiţionale de pe continentul Asiatic, cât şi datorită priveliştii de excepţie oferite spre Cornul de Aur şi Marea Marmara.

P1490574

Vedere spre Beyoglu şi Marea Marmara de pe Terasa de marmură, Palatul Topkapi (a patra curte)

Amplasat  pe marginea terasei, pavilionul cu acoperiş din bronz aurit era folosit în postul Ramadanului, când, după apusul soarelui, sultanul lua la adăpostul acestuia singura masă din zi.

Camera circumciziilor (Sünnet Odasi), destinată ceremonialului circumciziunii, la care erau supuşi tinerii prinţi, este decorată la interior şi la exterior cu plăci de faianţă, care au împodobit odinioară faţadele clădirilor ridicate în timpul domniei lui Soliman (Süleyman) Magnificul.

P1490562 crop

Faţada Camerei circumciziilor, îmbrăcată în plăci de faianţă cu motive florale, datând din timpul lui Soliman (Süleyman) Magnificul, Palatul Topkapi (a patra curte)

Cele mai vechi dintre acestea, datând din 1529, în tonuri de alb şi albastru, pot fi văzute pe faţada clădirii.

În stânga, se găseşte un al treilea pavilion, ridicat de sultanul Ibrahim I, în aceeaşi etapă cu Camera circumciziilor. Sub balconul acestei clădiri, cu vedere spre Pavilionul Bagdad şi Pavilionul Iftar, se dechide un bazin, având în centru o fântână arteziană.

P1490555

Pavilionul Bagdad şi fântâna de pe Terasa de marmură, Palatul Topkapi (a patra curte)

Din această curte se coboară spre o altă terasă, care găzduieşte Turnul medicului şef şi Pavilionul Kara Mustafa Paşa.

Pe cea mai joasă terasă, cu vedere la Marea Marmara, se găsesc Pavilionul Mecidiye, Camera Veşmintelor şi Moschea Sofa, construită de sultanul Abdulmajid în 1858.

P1490517

Pavilionul Mecidiye (Mecidiye Köşkü) este una dintre ultimele clădiri adăugate ansamblului architectural al Palatului Topkapi, în 1840. Acesta a fost construit din dispoziţia sultanului Abdül Mecid I, ca sală de recepţii şi loc de odihnă, datorită poziţiei, care oferă o privelişte uluitoare atât asupra Mării Marmara, cât şi asupra Bosforului.

Clădirea, care reflectă o îmbinare a stilului european cu stilul tradiţional otoman, găzduieşte astăzi, ocazional, oaspeţii străini.

P1490522

În ciuda faptului că, odată cu mutarea la Palatul Dolmabahce, în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, gloria de altădată a Palatul Topkapi a apus, acesta nu şi-a pierdut nicidecum semnificaţia istorică.

În fiecare a XV-a zi a Ramadanului, sultanii şi familiile lor vizitau Pavilionul Sfintei Mantii, iar ceremoniile dedicate urcării pe tron şi funeraliilor au continuat aici până în 1923.

P1490577

Clădirea Relicvelor Sfinte, care adăposteşte Pavilionul Sfintei Mantii, Palatul Topkapi (a treia curte)

Începând din perioada domniei sultanului Abdulmajid (1839-1861), expunerea obiectelor de mare valoare, păstrate în Trezoreria Imperială, oficialităţilor străine de rang înalt a devenit o tradiţie.

Din 1924, Palatul Topkapi funcţionează ca muzeu, iar în anul 1985 a fost înscris în patrimoniul mondial al UNESCO.

Acces

Accesul în Palatul Topkapi se poate face fie prin spatele Muzeului Ayasofya, fie dinspre parcul Gülhane, pe langa Muzeul de Arheologie.

Muzeul Palatului Topkapi este deschis de miercuri până luni, între orele 9.00 – 19.00, în perioada 15 aprilie  – 1 octombrie/ 9.00 – 17.00, în perioada 1 octombrie – 15 aprilie. În zilele de marţi, muzeul este închis.

Taxa de vizitare este de 25 TRY (echivalentul a 10 €) pentru adulți, iar accesul copiilor cu vârste de până la 12 ani este gratuit. Taxa nu include vizitarea Haremului, pentru care se cumpără bilet separat (15 TRY).

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Turcia, Turism