Arhive pe etichete: România

Călător pe meleaguri buzoiene (II): Ansamblul fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

Fie că ați ales ca destinație „Vulcanii Noroioși” sau Mânăstirea Rătești de pe Valea Buzăului, odată ajunși în comuna Berca, faceți un popas și la Schitul „Sf. Arhangheli”, situat pe botul de deal care domină așezarea.

Ctitorie a vel stolnicului Mihalcea Cândescu și a soției sale, Alexandrina, născută Cantacuzino, cu fiii lor Şerban, Mihalcea şi Moise, biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a Schitului „Sf. Arhangheli” figurează pe lista monumentelor istorice.

Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” – monument istoric. Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca 

Biserica așezământului monahal Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca a funcționat ca lăcaș de cult pentru ansamblul fostei Mânăstiri Berca începând cu data de 6 iunie 1694,  când a fost terminată şi sfinţită, până la secularizarea din 1864, când a devenit biserică de mir.

Vedere din incinta așezământului monahal Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca, fosta Mânăstire Berca

Cea mai veche știre documentară despre biserica Schitului „Sf. Arhangheli este aceea din actul de închinare a acestei mânăstiri, ca metoc, Episcopiei Buzăului, în anul 1741.

Fosta stăreţie (alcătuită dintr-un parter înălţat, acum în ruină, ce surmontează o pivniţă cu gârlici de acces), un corp de chilii şi un turn-clopotniţă (situate la sud de biserică şi aflate în stare avansată de ruină), precum şi o parte din zidul de incintă, din cărămidă și bolovani din piatră de râu (la est de biserică), care se mai păstrează din fosta mânăstire de călugări – declarată monument istoric, figurează, de asememena, pe lista monumentelor istorice din județul Buzău.

 Ruinele turnului-clopotniță, ridicat după cutremurul din anul 1802 la sud de biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca.

 Ruinele fostei stăreții a bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

 Vedere parțială a ruinelor zidului de incintă din piatră și cărămidă. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

Biserica de plan trilobat, cu turlă pe naos şi pridvor pe stâlpi din zidărie – închis cu ocazia restaurării din anii ‘80 ai secolului trecut, prezintă o arhitectură simplă, îmbogățită de opt ferestre decorate la exterior cu capete de îngeri sculptate în piatră, amintind de așezămintele de cult ridicate în perioada brâncovenească.

Biserica în formă de cruce, cu o singură turlă pe naos, are un brâu exterior care imită o funie împletită. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

 Ancadrament fereastră (imagine exterioară). Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

Cele opt ferestre au deschideri interioare în lunetă, cu golul terminat în partea de sus printr-un arc trilobat și cu ancadramente dreptunghiulare de piatră, măiestrit sculptate cu motive vegetale, vrejuri cu flori și muguri.

Un alt element de artă brâncovenească de mare valoare îl constituie ancadramentul din piatră de la intrarea în pronaos, prin bogăția și frumusețea sa sculpturală, de inspirație italiană, opera atribuită renumitului meșter pietrar Mira.

Portalul de la intrarea în pronaosul bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

Coloanele portalului sunt sprijinite de doi lei, iar fusurile sunt sculptate în torsade de viță de vie.

Ușa, realizată din lemn de stejar, este, la rândul său, măiestrit sculptată.

La interior, biserica prezintă bolți cu arcuri, sprijinite pe console, iar bolta absidei de pe Sfântul Altar, prezintă un element rar întâlnit la vechea arhitectură bisericească, și anume o calotă sferică pe pandantivi.

Pronaosul este despărțit de naos prin trei arcade, sprijinite pe patru coloane.

Două din cele patru coloane din piatră ce sprijină arcadele dintre pronaos și naos, măiestit sculptate de Mira (plan secund). Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

Pictura originală, în frescă, atribuită vestitului Pârvu Mutu – pictorul folosit exclusiv de ctitorii Cantacuzini, a fost înlocuită în anii 1832-1834 cu alta în ulei. Din aceasta, singura care se păstrează este pictura de pe catapeteasmă.

Pictorul Pârvu Mutu și soția sa – tablou votiv. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

Alte tablouri votive, de inestimabilă valoare, atribuite, de asemenea, pictorului Pârvu Mutu, sunt cele ale Cantacuzinilor, ale ctitorilor bisericii – Mihalcea Cândescu și soția sa, Alexandrina, născută Cantacuzino, și, respectiv, al domnitorului Constantin Brâncoveanu – pictură cu aplicații de foiță de aur.

Restaurarea interiorului, începută în 2004, în urma căreia s-a realizat decaparea picturii, ajungându-se la pictura originală de la 1694, păstrată în proporție de 80%, stagnează momentan din lipsa fondurilor necesare continuării lucrărilor.

Obștea Schitului „Sf. Arhangheli”- Berca numără în prezent două călugărițe și două surori.

Acces

Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca este situat pe dealul de la marginea de nord-vest a localităţii Berca, unde se ajunge din dreptul bisericii noi, în doar 5 minute de mers cu mașina, pe drumul neasfaltat care urcă spre stânga către cimitir.

Dacă, din întâmplare, găsiți poarta așezământului sau ușa bisericii închise, nu faceți calea întoarsă. Opriți-vă să admirați preț de câteva minute ruinele fostei Mânăstiri Berca și, în scurt timp, una dintre viețuitoarele schitului va veni să vă deschidă.

Nu uitați, hramul bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca are loc în fiecare an pe 8 noiembrie.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Călătorii, Destinații de weekend, Lăcașe de cult, Monumente istorice, Muntenia, România, Turism de nișă, Valea Buzăului

Călător pe meleaguri buzoiene (I): „Vulcanii Noroioși” de la Berca-Scorțoasa

Prea puțin promovată față de zonele cu potențial turistic bine dezvoltat și valorificat din Muntenia, Valea Buzăului ascunde comori nebănuite, gata oricând să se lase descoperite și admirate de iubitorii fenomenelor naturale unicat, ca și de pasionații de istorie și cultură, deopotrivă.

Printre aceste valori se numără: „Vulcanii Noroioși” de la Berca-Scorțoasa, „Focul Viu” de la Lopătari, „Blocurile de calcar de la Bădila” Pârscov, „Sarea lui Buzău” de la Viperești, „Munții de sare și peșterile în sare” de la Medelic, „Abrupturile de gresie” de pe aliniamentul Păltineni-Colți-Lopătari, „Muzeul Chihlimbarului” de la Colți, „Așezările rupestre” de la Bozioru-Aluniș-Colți, Biserica „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” de la Aluniș-Colți, Mânăstirea Ciolanu, Mânăstirea Rătești, „Ansamblul Conacului Cândeştilor” de la Verneşti, „Ansamblul fostei mânăstiri Berca” din actualul Schit „Sf. Arhangheli” din Berca, iar lista nu se termină aici.

Având în vedere dispunerea pe maxim 60 km lungime în lungul Văii Buzăului, precum și distanțele relativ reduse dintre acestea, obiectivele menționate pot fi vizitate, grupate pe trasee, pe parcursul a cel mult 3-4 deplasări cu durata de o zi.   

Nu vă costă nimic să vă convingeți.

„Vulcanii Noroioși” de la Berca-Scorțoasa

Desprinși parcă dintr-o altă lume decât cea pământeană, pseudo-vulcanii, cunoscuți pe raza comunelor Berca și Scorțoasa sub denumirea de „vulcani noroioși”, „pâcle” sau „fierbători”, se constituie într-una dintre cele mai spectaculoase rezervații naturale din România și din Europa, „Vulcanii Noroioși” Pâclele Mari și Pâclele Mici.

Dacă nu ştiţi şi n-aţi văzut, să vă spun eu că acolo şi-a aşezat Necuratul cazanele cu smoală clocotită; pe sub pământ gîlgăie şi fierbe glodul noroios, mai rece ca gheaţa mai negru ca ceaţa, apoi, pe guri căscate prin tot ocolul acestei văi fără de scursoare, ţâşneşte tina în sus, când de-o şchioapă, când de-o palmă, cănd de-un stânjen şi mai mult; la fiecare gură împrejur s-a durat muşuroi şi balele cătrănite pe care Ucigă-l-toaca le scuipă din văgăune se scurg năclăite de-a lungul moviliţelor, se adună în nămol, se usucă în vânt, se crapă de soare şi aştern tot fundul văii cu o humă sură şi jilavă, pe care nu se prinde, Doamne fereşte, troscot ori ciulini” (Pseudokynegetikos, 1874).

Așa descria, cu umoru-i  caracteristic, marele erudit Alexandru Odobescu, „valea stearpă și pustie a Pâclelor de Glod”, inclusă, începând din 1995, în rezervația geologică și botanică „Vulcanii Noroioși”, instituită pe teritoriul comunelor buzoiene Berca și Scorțoasa, la Pâclele Mari și Pâclele Mici.

 Platourile predominant argiloase, de vârstă cuaternară, de la Pâclele Mari și Pâclele Mici, însumând aproximativ 30 de hectare, în care se dezvoltă vulcani noroioși sau vulcani de glod – movile țuguiate de maxim 5-6 metri înălțime și găuri de până la câțiva metri diametru, de unde o pastă cenușie noroioasă țâșnește brusc sau gâlgâie mocnit, alcătuiesc, pe bună dreptate, un decor mai puțin obișnuit, dacă nu de-a dreptul straniu, demn de un scenariu de film științifico-fantastic.

Peisajul care se dezvăluie privitorilor este, fără doar și poate, unul de excepție, spre satisfacția amatorilor de experiențe inedite, pasionaților de natură, fotografie, film și nu numai.

Semnalați în România, în urmă cu aproape 150 de ani, și declarați monument al naturii de mai bine de șapte decenii, vulcanii noroioși din zonele Pâclelelor evidențiază un fenomen unic al erupțiilor de material mineral, provenit din argile și luturi, cu apa, fracțiuni de țiței, gaze natural și urme de sare, fapt ce explică atât originea marină a țițeiului din zăcământul petrolifer de la Berca existent în subsol și a sării, cât și fenomenul fizico-chimic al ascensiunii, fierberii și devenirii noroiului în curgere până la 500 m pe valea ravenată vecină.

Rezervația botanică de la Pâclele Mici prezervă încă planta endemică Nitraria schoberi, vitregită pe noroiul uscat, exclusiv mineral, cu eflorescențe saline și doar cu urme organice ale țițeiului, toxic pentru oricare altă plantă, cu excepția Nitrariei. Comunitățile vest-pontice cu Nitraria schoberi și Artemisia santonicum, constituie un habitat unicat la nivel național și, posibil, european.

În perioadele secetoase, în jurul vulcanilor de glod, se formează suprafețe cu inflorescențe de săruri sub forma unei cruste, complet lipsite de vegetație.

În perioadele cu precipitații abundente, când emisiile de gaze sunt mai puternice, apa se prelinge din gurile pâclelor de formă pozitivă pe flancuri, generând, datorită eroziunii, șanturi cu adâncimi de până la câțiva metri și ravene.

Fenomenul întâlnit la Pâclele Mari și Pâclele Mici nu este singular în România și nici în lume. În raza comunei Berca, mai apar vulcani noroioși în zonele Beciu și La Fierbători.

Mai mult de 1000 asemenea pseudo-vulcani sunt cunoscuți  în: Italia, Islanda, Noua Zeelandă, America Centrală, SUA și Kazahstan. În România, vulcani noroioși mai apar în Depresiunea Transilvaniei, Podişul Moldovei și Subcarpaţii Gorjului.

Căi de acces

Bine marcat, accesul spre Rezervația „Vulcanii Noroioși, se face cu ușurință din orașul Buzău, urmând DN 10 Buzău-Brașov până la ieșirea din localitatea Sătuc (comuna Berca), de unde se intră pe un drum comunal modernizat, care, după ce străbate satele Joseni și Policiori (comuna Berca), se bifurcă spre Pâclele Mari și, respectiv, Pâclele Mici.

Intrarea în zona marcată „Pâclele Mari” se face direct din drumul asfaltat, special amenajat, după achitarea taxei de vizitare în valoare de: 4 lei  pentru adulți, 2 lei pentru studenți și 1 leu pentru elevi.

Accesul în zona marcată „Pâclele Mici”, pentru moment, liber vizitatorilor, se face de la bifurcația marcată „Pâclele Mari 2 km”, pe un drum de sondă, până în dreptul complexului „Muddy Lands”, aflat în curs de amenajare.

De aici, se poate ajunge la Pâcle, fie prin dreapta, urmând traseul în trepte amenajat pe panta dealului, fie pe drumul de sondă, până la magazinul de vis-a-vis de stația de depozitare a țițeiului, de unde se urcă la pas cca 5-10 minute.

Distanța de la Buzău la „Vulcanii Noroioși” este de aproximativ 30 km.

Scrie un comentariu

Din categoria Călătorii, Destinații de weekend, Monumente ale naturii, Muntenia, România, Turism de nișă, Vacanţe, Valea Buzăului

Obiective turistice românești de prim rang: Castelul Peleș

De mai bine de un secol, de când a fost inaugurat ca reședință de vară a primei familii regale a României, Castelul Peleș nu încetează să-și uimească vizitatorii prin eleganța stilului arhitectonic, frumusețea decorațiunilor și, nu în ultimul rând, dotările avangardiste pentru epoca în care a fost construit.

Reflectând deopotrivă viziunea și convingerile estetice ale lui Carol I, precum și talentul unor arhitecți și decoratori de prestigiu, Peleșul a dobândit forma în care se prezintă astăzi după patru decenii de transformări și adăugiri, întrerupte odată cu moartea suveranului României, în 1914.

Edificiul, realizat cu precădere în stilul neo-renașterii germane, se dezvăluie privitorului sub forma unui ansamblu majestuos, dominat de profile ascuțite și verticale suple, alcătuit din corpuri asimetrice, de formă neregulată, cu fațadele îmbrăcate în lemn sculptat la nivelurile superioare și prețios ornamentate cu decorațiuni din marmură și fresce.

Turnul central al Castelului Peleș măsoară 66 m înălțime  

Frescele alegorice de pe fațadele curții interioare a castelului indică influențe ale arhitecturii saxone

Lemnăria prețios sculptată de pe fațada superioară este o adevărată bijuterie

Cele șapte terase ale castelului sunt decorate în stilul specific renașterii italiene cu statui, fântâni, vase și coloane din marmură de Carrara.

Cele mai multe dintre statui, printre care: grupul statuar „Zeul Peleșului”, statuile zeului Dansului și al zeului Neptun, grupul Apollo cu cele doua Minerve, Venus intrând în baie, Venus și Cupidon, zeul Marte cu coroană și o creangă de lauri în mână, zeița Fortuna, zeul Cupidon, amorași, basoreliefuri cu decoruri de viță și struguri, zeița vânătorii Diana cu câinele și tolba, Neptun plutind pe valuri printre delfini aparțin sculptorului Raffaello Romanelli.

În fața corpului central al castelului este amplasată statuia Regelui Carol I, sub a cărui domnie România a parcurs o perioadă de dezvoltare marcantă, atât în domeniul economico-social cât și în cel al culturii, iar nu departe de aceasta, statuia Reginei Elisabeta a României.

Statuia în bronz a Regelui Carol I, creația sculptorului  Oscar Hann (1933)

Datorită frumuseții neasemuite a lemnăriei sculptate, tapiseriilor de excepție și vitraliilor de o mare valoare artistică, Castelul Peleș, care adăpostește colecții de picturi, sculpturi, armuri, covoare, goblenuri, icoane, medalii, mobilier, argintărie, porțelanuri, cărți, rivalizând cu cele mai importante edificii din Europa aparținând aceleiași perioade, este considerat o adevărată capodoperă a genului.

Castelul Peleș, o capodoperă a stilului neo-renascentist german

Sculptura lui Oscar Spaethe, realizată în bronz în urmă cu un secol, o reprezintă pe Regina Elisabeta a României lucrând la o dantelă și citind

Gustul pentru artele plastice, ca și plăcerea de a colecționa obiecte rare, pe care să le expună în fața invitaților săi, i-au fost transmise Regelui Carol I de către tatăl său, prințul Karl Anton de Hohenzollern. Din acest motiv, ca și la Sigmaringen, locul în care Carol I s-a născut, colecțiile de la Peleș au putut fi vizitate încă de la finele secolului al XIX-lea.

Mobilierul care decorează încăperile castelului cuprinde piese originale realizate în ateliere renumite din Mainz, Munchen, Viena și Hamburg, începând cu secolul al XV-lea. Vitraliile, majoritatea provenind din Elveția și Germania, datează din secolele al XV-lea și al XVII-lea. Printre cele mai valoroase piese ale colecției de arme, alcătuită din peste 4000 de exemplare de arme albe și de foc aparținând secolelor al XIV-lea – al XVII-lea, se numără o armură completă pentru cal și cavaler, de tip maximilian, unică în România. Colecția de tablouri, una dintre cele mai importante și mai valoroase din Europa, conține aproximativ 2000 de piese, printre care lucrări originale semnate Gustav și Ernest Klimt, Franz Match, Dora Hinz, precum și copii ale unor lucrări executate de pictori celebri.

Din păcate, odată cu moartea Regelui Carol I și până în 1990, la dorința deținătorilor de drept, patrimoniul muzeal al castelului a fost supus unei permanente circulații între reședințele de la Pelisor, Cotroceni, Bran, palatul din Calea Victoriei, astfel că multe dintre valorile conținute de acesta au fost pierdute pentru totdeauna.

În ceea ce privește dotările, edificiul ridicat de Carol I pe malul pârâului Peleș în perioada 1873-1914 s-a bucurat de cele mai moderne facilități existente în Europa celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Peleșul a fost cel dintâi castel complet electrificat din Europa. Clădirea dispune de încălzire centrală încă din 1883, lift interior, iar plafonul din sticlă al holului de onoare, împodobit cu vitralii reprezentând scene alegorice și motive heraldice, ca un element surpriza pentru vizitatori, este mobil, putând fi acționat de un motor electric sau manual, pentru ca seninul cerului să poată fi admirat în nopțile de vară din interior.

Peleșul a găzduit multe personalități ale vremii, cea mai importantă vizită rămânând însă aceea a împăratului Franz Joseph al Austriei, în 1896.  Alți oaspeți de seamă sosiți la Castelul Peleș au fost: regele Gustav al V-lea al Suediei, regele Albert I al Belgiei, Regina Emma a Olandei, regele Ferdinand al Bulgariei, ducele Alfred de Saxa-Coburg-Gotha și, de asemenea, principii moștenitori Rudolf și Franz Ferdinand ai Austriei, regele Wilhelm al Germaniei, regele Edward al VII-lea al Marii Britanii, regele Vittorio-Emmanuele al III-lea al Italiei, prințul moștenitor Yussuf Izedin al Imperiului Otoman.

Unul dintre tunurile folosite în războiul de independență

Dacă Regele Carol I a atribuit Peleșului funcţia de reprezentare și de luare a deciziilor politice pe timpul verii, Regina Elisabeta a României i-a conferit acestuia deopotrivă rolul de lăcaş de cultură.

Mare iubitoare și creatoare de artă și literatură, bună cunoscătoare și interpretă de muzică – canto, pian, orgă, înzestrată totodată și cu talent la pictură, Regina Elisabeta a României, pe numele său artistic Carmen Sylva, a făcut din Castelul Peleș o casă a oamenilor de cultură, frecventată, printre alții, de: Vasile Alecsandri, Elena Văcărescu, Mite Kremnitz, Titu Maiorescu.

Sala veche de muzică, construită în 1883 și transformată în 1906 în salonul literar al poetei Carmen Sylva se remarcă prin vitraliile policrome, cu scene din basmul “Insir-te mărgărite“, cules de Vasile Alecsandri din popor, precum și din legendele “Ana Doamna“ și “Ciocârlia“.
Picturile pe pânză semnate Dora Hitz ilustrează basme germane versificate de însăși Carmen Sylva.

Pe George Enescu, alături de care Carmen Sylva, îndrăgostită de muzica lui Bach, Handel și Brahms, obișnuia să interpreteze mai ales quartete, împreună cu Dimitrie Dinicu, Loebel și Dall′Orso, l-a ajutat în drumul devenirii sale de mare compozitor.

Sala de concerte a castelului adăpostește o orgă Rieger cu aproape 1400 de tuburi, prezentând o particularitate rar întâlnită, și anume existența a două mese de comandă, 24 de registre de sunete.
Acționarea orgii, construită în anul 1904, se face în întregime pneumatic.  Cel de al doilea pupitru al orgii este amplasat în Sala nouă de muzică, destinată inițial audițiilor muzicale. O altă piesă de valoare excepțională este un clavecin executat la Anvers, în 1621.

Dintre sălile deschise publicului la parterul și etajul I al castelului atrag atenția: Holul de onoare, Biblioteca regală, Sălile de arme, Sala de muzică, Sala Florentină, Sala Maură, Sala de teatru, Sala de concerte, Apartamentul Imperial, Sala de Consilii, Cabinetul de lucru, Salonul Turcesc, Sufrageria, Dormitorul regal.

Amenajarea interioarelor unora dintre aceste săli (Sălile de arme, Biblioteca regală) amintește de interioarele Castelelor Sigmaringen și Hohenzollern, care au reprezentat pentru Carol I o valoroasă sursă de inspirație.

Sălile de la etajul I adăpostesc colecții de artă de o mare valoare

Etajul al II-lea găzduiește, printre alte încăperi: camera Zoei Bengescu, doamna de onoare a Reginei Elisabeta în perioada 1873-1913, camera Elenei Văcărescu, domnișoara de onoare preferată a Reginei, camera lui George Enescu,“fiul spiritual” pe care regina Elisabeta l-a sprijinit toată viața, camera poetului Vasile Alecsandri, împreună cu care Regina Elisabeta a României și-a ales pseudonimul artistic Carmen Sylva, precum și camera destinată primului ministru, nelocuită vreodată, în care a fost depus pentru o noapte corpul neînsuflețit al lui I. G. Duca, asasinat de legionari în decembrie 1933 pe peronul gării din Sinaia. 

Lăsat moștenire de Carol I succesorului său, Ferdinand, cu dorința expresă ca edificiul să servească pe mai departe drept reședință de vară soției sale, Peleșul devine, după moartea Reginei Elisabeta a României, reședința Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria.

Transmis de Regele Ferdianand I nepotului său, Mihai, fiul lui Carol al II-lea, urmând ca ‘în timpul minorității sale să se bucure de folosință Regina Maria’, Castelul Peleș devine între 1930 și 1940 reședința Regelui Carol al II-lea.

După abdicarea Regelui Carol al II-lea în favoarea fiului său, Peleșul intră pentru a doua oară în posesia Regelui Mihai, până la 30 decembrie 1947, când este confiscat de regimul comunist.

În perioada 1953-1975 Castelul Peleș a funcționat ca muzeu, pentru ca apoi timp de 15 ani să fie închis vizitatorilor din ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Începând din 1990, Peleșul este reintrodus în circuitul turistic.

Din anul 2008, Castelul Peleș a reintrat în posesia ultimului suveran al României, care a hotărât ca destinația de muzeu a acestuia să fie păstrată pentru eternitate.

Castelul Peleș atrage anual sute de mii de vizitatori din toate colțurile lumii

Dintre toate palatele familiei regale a României, deschise astăzi publicului larg, Peleșul atrage, poate și datorită cadrului natural de excepție în care se află amplasat, cel mai mare număr de vizitatori.

Conceput de Carol I deopotrivă ca reședință de vară și ca monument național, menit să prezerve întru posteritate dovezile victoriilor înregistrate de România în decursul evoluției sale istorice, începând cu marele eveniment de la Plevna, Castelul Peleș este un loc a cărui frumusețe tulburătoare, departe de a te copleși, te face să dorești să-l revezi iar și iar cu aceeași încântare.

 

Un comentariu

Din categoria Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muntenia, Muzee, Regina Maria a României, România, Turism, Vacanţe, Valea Prahovei

“Susţin restaurarea casei lui Eminescu din Văratec”

De când m-am întors de la Văratec, imaginea casei în care Eminescu şi-a petrecut cea mai mare parte a ultimilor 15 ani de viaţă imi revine obsesiv în minte: o casă bătrânească din lemn, vitregită de uşi şi ferestre, cu pridvorul sprijinit pe piloni  improvizaţi, gata să se prăbuşească din clipă în clipă.

Casa în care Eminescu a locuit la Văratec între anii 1874-1889

 Obiect de patrimoniu naţional, casa lui Eminescu de la Văratec, aflată în proprietatea mânăstirii, este “singura casă din România, în afara celei de la Ipoteşti, în care urmele şederii poetului pot fi dovedite peste timp şi care poate căpăta numele de casă memorială” („Formula As” nr. 571, 2003).

Situată la marginea de sus a satului, pe o coastă de deal, în spatele cimitirului monahiilor, casa nu iese în evidenţă decât prin starea avansată de degradare în care se găseşte.

Despre faptul că în perioada 1874-1889 a fost locuită de Eminescu, nici un indiciu.

Despre statutul de casă memorială, pe care demult ar fi trebuit să-l dobândească, nici pomeneală.

Imaginile înregistrate în toamna acestui an vorbesc de la sine.

Până să pătrund înăuntru, încerc să mi-l închipui pe Eminescu, aşa cum şi-l amintesc călugăriţele care au avut norocul să-l zărească aici, unde a locuit pentru a fi mai mult în preajma Veronicăi, pe când venea să o viziteze: visând cu ochii larg deschişi în spatele ferestrelor odăii din stânga, în care a scris “Călin” ori ieşind, pregătit de plimbare, cu părul răvăşit, îmbrăcat într-un sacou albastru de şiac, alături de prietenul său Creangă.

Mă trezesc însă urgent la realitate, de îndată ce păşesc în holul lung, care desparte singurele două odăi, altădată ca lacrima de curate.

Odaia în care Eminescu a scris “Călin”

In ciuda interiorului vandalizat, la exterior sunt vizibile încercări timide de cosmetizare a semnelor fireşti pe care trecerea timpului le-a lăsat asupra construcţiei.

Chiar şi în aceste condiţii, procesul de restaurare a clădirii nu mai poate fi multă vreme amânat .

Apelul privind salvarea casei lui Eminescu de la Văratec, formulat cu şapte ani în urmă de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, căreia i s-au alăturat cunoscute instituţii mass-media, s-ar părea că nu a reuşit să convingă îndeajuns opinia public de importanţa proiectului de reabilitare. Cu puţin noroc şi ceva mai multă publicitate, relansarea acestuia, la 160 de ani de la naşterea lui Eminescu, ar putea avea însă sorţi de izbândă.

În ceea ce mă priveşte, nu cred că cele câteva fotografii şi scurtele comentarii prezentate să impresioneze întratât încât să facă banii să curgă, dar sper să trezească măcar curiozitatea, dacă nu dorinţa de a ajuta.

Pentru a ajunge la casa lui Eminescu de la Văratec, schiţa de mai jos este, consider eu, pe deplin edificatoare.

Cei care vor să sprijine refacerea casei lui Eminescu de la Văratec îşi pot face cunoscută intenţia, transmiţând prietenilor, rudelor, cunoscuţilor, persoanelor publice, posturilor de televiziune, publicaţiilor, instituţiilor etc link-ul articolului de faţă, însoţit de mesajul ”Susţin restaurarea casei lui Eminescu din Văratec”.

24 comentarii

Din categoria Călătorii, Destinații de weekend, Eminescu, Moldova, Monumente istorice, Muzee, România, Turism de nișă, Vacanţe

Destinaţii de weekend: Castelul Bran şi Cetatea Râşnov

Cum călătorului îi şade bine cu drumul, iar aglomeraţia specifică sezonului turistic este încă departe, nu ar fi rău să porniţi într-o minivacanţă de weekend, având ca obiectiv vizitarea unor monumente istorice de interes naţional, a căror (re)vedere, cu siguranţă, vă va impresiona.

În ce mod, rămâne să vă convingeţi şi singuri.

Recomandarea mea pentru săptămânile viitoare: Castelul Bran şi Cetatea Râşnov.

Cetatea Râşnov

Văzută de pe şoseaua care asigură legătura între Câmpulung şi Braşov, Cetatea Râşnov – construcţia defensivă socotită „a doua vatră a Râşnovului”, domină valea Bârsei, de pe culmea dealului împădurit, unde a fost ridicată cu mai bine de şase secole în urmă.

Monumentul istoric, a cărui primă menţiune documentară datează din anul 1335, înglobează, într-un tot unitar, ziduri din piatră, structuri de apărare rotunde şi pătrate, aflate în diferite stadii de conservare, o capelă, ale cărei ziduri se vad şi astăzi în vârful colinei pe care este amplasată luneta, precum şi o fântână cu adâncimea de 146 m.

dsc00225

dsc00277

dsc00322

dsc00282

Colina pe care în anul 1650 a fost ridicată capela, ale cărei ziduri se mai văd şi astăzi

Cetatea medievală, cucerită o singură dată în decursul existenţei sale zbuciumate, este accesibilă printr-un punct, situat la ieşirea din Râşnov spre Poiana Braşov, de unde, un drum pietruit, care porneşte de la baza dealului, urcă spre culmea pe care se găseşte fortificaţia.

drum-acces

 

Drumul de acces spre cetate

Zidul, care separă curtea exterioară de cetatea propriu-zisă, este prevăzut cu guri de tragere şi acoperit cu ţiglă, pentru protejarea cetăţii împotriva incendiilor provocate de atacatori.

Pătrunderea în cetate se face prin curtea exterioară, înconjurată de un zid din piatră, în prezent în ruină, legat la extremitatea estică de un turn, din care se mai păstrează parterul.

 

În curtea exterioară, destinată adăpostirii vitelor, accesul se face prin două porţi: una pentru alimente şi armament, iar cealaltă pentru animale.

dsc002172

 Cercetările arheologice, întreprinse în anul 1970, au identificat în curtea exterioară a cetăţii o capelă de formă dreptunghiulară cu absida semicirculară, datând din secolul al XIV-lea.

dsc00312

Din curtea exterioară, trecând printr-o structură circulară puternic întărită, se pătrunde în curtea interioară – inima cetăţii, care adăpostea locuinţe, şcoala şi o capelă.

dsc00340

dsc00339

Tot în inima cetăţii, se găseşte o fântână, săpată în secolul al XVII-lea, cu preţul libertăţii, de doi prizonieri turci.

fantana

Alături de aceste vestigii, datând din secolele XIV-XVIII, de o incontestabilă valoare istorică şi arhitecturală, curtea interioară a monumentului adăposteşte numeroase construcţii noi, aflate în diferite faze de execuţie, unele dintre acestea menite să reconstituie atmosfera specifică unei cetăţi medievale: case din piatră şi cărămidă, acoperite cu ţiglă, încăperi rustice destinate în prezent comercializării suvenirurilor, cramă, terasă-restaurant, precum şi o capelă, a cărei prezenţă este semnalată vizitatorilor de departe, printr-o cruce de lemn purtând reprezentarea unui Iisus răstignit, fixată pe unul din pereţii exteriori ai clădirii.

dsc002611

dsc00273

Curtea interioară găzduieşte în incinta sa şi Muzeul Cetăţii Râşnov, în care pot fi admirate: arme, unelte, stampe, fotocopii ale unor documente istorice, precum şi obiecte de epocă, armuri, costume, o mască de tortură şi un jug pentru transportarea condamnaţilor.

În ciuda lucrărilor de întreţinere şi reabilitare, executate în ultimii ani, sau poate chiar în urma acestor demersuri, Cetatea Râşnov prezintă o stare avansată de degradare.

dsc003191

În mai multe puncte, zidurile de apărare au început să se prăbuşească pe mai mulţi metri, iar pe zonele neafectate până în momentul de faţă, spoiala de ciment s-a deteriorat.

Cu certitudine, fără intervenţia urgentă a autorităţilor locale şi a Ministerului Culturii, impunătoarea cetate, care a rezistat eroic secole de-a rândul asalturilor repetate ale armatelor inamice, nu va putea decât să capituleze în faţa atacului concertat al forţelor naturii.

Până atunci, grăbiţi-vă să urcaţi la cetate şi vă promit că nu veţi regreta!

Explorarea ruinelor fostei fortificaţii medievale, ridicate pe culmea dealului abrupt de deasupra Râşnovului, are, neîndoielnic, un farmec aparte.

În plus, panorama oferită de zidurile exterioare ale structurii fortificate asupra oraşului Râşnov, precum şi a masivelor Bucegi şi Piatra Craiului, nu poate fi egalată decât de un zbor de recunoaştere efectuat la bordul unui elicopter. Ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, nu este deloc la îndemâna oricui.

dsc00353

Punct de panoramă situat la partea superioară a incintei

Scrie un comentariu

Din categoria Castele și palate, Cetăți, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, România, Turism, Vacanţe, Zona Branului

Castelul Bran se mută în Vamă

Cine nu a vizitat până acum Castelul Bran ar trebui să se grăbească.

Modalitatea de funcţionare a complexului muzeal Bran, după data de 18 mai, când moştenirea lăsată de regina Maria fiicei sale favorite – Ileana, va intra efectiv în posesia familiei de Habsburg, rămâne pentru moment necunoscută.

Inaugurat în anul 1956, muzeul cuprinde în prezent: Castelul Bran – unul dintre cele mai reprezentative obiective turistice ale României, Vama Medievală şi Muzeul Satului Brănean.

dsc003661

 Castelul Bran şi copia fidelă a capelei „Stella Maris” din Balcic

Cu o istorie de aproape 600 de ani, Castelul Bran – iniţial proprietatea regalităţii maghiare, disputat apoi de principii transilvăneni şi de voievozii Ţării Româneşti, reconstituie cea mai fericită perioadă din viaţa Reginei Maria, căreia i-a aparţinut începând cu 1 decembrie 1920.

dsc00536_1

 Castelul Bran

Înzestrată cu o uluitoare forţă creatoare, Regina Maria a transformat în decurs de 10 ani neprimitoarea cetate brăneană, primită în dar de la primăria Braşovului, într-o modernă şi confortabilă reşedinţă de vară,  imprimându-i un stil decorativ caracteristic.

Galerie foto Milikas

„Sala mare”, „Salonul galben al reginei Maria”, „Salonul de muzică”, „Odaia tiroleză a regelui Carol al II-lea”, „Odaia săsească a prinţului Nicolae”, amplasate în incinta castelului, stau mărturie gustului desăvâşit al suveranei României, alături de parcul amenajat în stil englezesc, după planurile sale, precum şi dependinţele din jurul castelului („Casa de ceai”, „Casa de musafiri”, „Casa copiilor prinţesei Ileana”).

dsc00421

 „Salonul de muzică şi biblioteca Reginei Maria”

dsc004221

 Şemineul de pe mijlocul peretelui de est – „Salonul de muzică şi biblioteca Reginei Maria”

dsc00447

„Salonul Biedermeier ” (etajul al II-lea)
 dsc00396

Parcul amenajat în stil englezesc, după planurile Reginei Maria

 Sub îndrumarea celebrului arhitect Liman, care a lucrat şi la castelele Peleş şi Pelişor, castelul a fost modernizat şi dotat cu toate utilităţile necesare unei adevarate reşedinţe regale.

dsc00474

Turnul cu două etaje, în care este amenajată intrarea în castel (sec. al XIX-lea) 

dsc00492

Unul dintre turnurile rotunde pentru scări şi partea superioară a loggiei adăugate la parter

Pentru asigurarea alimentării cu apă, în curtea interioară a castelului a fost săpată o fântână cu adâncimea de 57 m, iar iluminatul a fost asigurat prin construirea unei uzine electrice cu turbină, la care au fost racordate şi comunele Bran, Şimon şi Moeciu.

dsc00408

Curtea interioară a castelului şi fântâna de 57 m adâncime, în care a fost amenajat liftul

Structurat pe patru niveluri, parter şi subsol, castelul a fost prevăzut cu un ascensor, pentru a facilita deplasarea reginei din parc în castel, iar între „Casa de ceai”, special amenajată pentru minirecepţii, şi castel a fost amenajat un funicular, destinat transportului mâncării servite invitaţilor.

 Regina Maria ocupa în castel un apartament, alcătuit din: hall, cameră de toaletă, două saloane (între care şi cel Galben), dormitor, baie şi sufragerie, apartament în care a colecţionat un amestec inedit de obiecte vechi (servicii, icoane, statuete, tablouri, cărţi, covoare orientale şi carpete ţărăneşti, vase de bronz şi aramă, oale ţărăneşti şi piese de mobilier).

Cea mai veche piesă de mobilier a colecţiei – o masă în stil gotic, datează din secolul al XIV-lea.

dsc00411

 „Dormitorul Reginei Maria”

dsc00410

 „Dormitorul Reginei Maria”

dsc00452

 Piesă de mobilier din „Dormitorul Regelui Ferdinand”

dsc00460

 Sufrageria” (etajul al II-lea) adăposteşte un şemineu decorat cu cahle săseşti

Alături de aceste obiecte, numeroase fotografii, atinse de patina timpului, înfăţişează vizitatorilor o lume fascinantă, dominată de prezenţa carismatică a celei mai iubite suverane a românilor.

 dsc004121

Obiecte de colecţie din fondul regal, alături de fotografia Reginei Maria

Castelul Bran, care, asemeni palatului de la Balcic, a constituit reşedinţa de suflet a Reginei Maria, a revenit după moartea acesteia prinţesei Ileana.

Aflat în posesia prinţesei Ileana timp de 9 ani, Castelul a intrat o dată cu abdicarea regelui Mihai I,  la 30 decembrie 1947, în custodia statului român, care l-a transformat în muzeu.

În 2006, Castelul Bran, împreună cu „Casa de ceai”, „Casa principesei Ileana”, „Casa administratorului”, Tabernaculul „Inima reginei Maria”, parcul castelului, lacurile din parc, drumul de acces şi terenurile aferente, a fost retrocedat moştenitorilor prinţesei Ileana.

Până pe 18 mai, când Muzeul Bran va intra în posesia proprietarilor de drept,  toate obiectele de colecţie urmează să fie mutate în Vama Medievală, un complex arhitectural aparţinând muzeului, aflat de multă vreme în conservare, care va rămâne în administrarea statului român până în anul 2012.

Acţiunea a demarat deja, aşa încât vă propun să trageţi o fugă la Bran, cât încă mai aveţi ce vedea.

După 18 mai,  sălile, în care sunt expuse acum piesele de mobilier provenite din vechiul fond regal al Reginei Maria, vor rămâne goale.

 dsc004033

Program de vizitare în perioada 2 martie – 18 mai:

miercuri – vineri:12.00-16.00;

sâmbătă, duminică: 9.00-16.00.

Scrie un comentariu

Din categoria Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Regina Maria a României, România, Turism, Vacanţe, Zona Branului

Vacanţa în vremuri de criză: plecăm în Grecia sau rămânem în România ?

Potrivit datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au crescut cu 20% în 2008, comparativ cu anul precedent, în timp ce numărul românilor sosiţi în structurile de primire turistică din România a crescut, în aceeaşi perioadă, cu doar 4,4 %.

Având în vedere promovarea slabă a obiectivelor turistice autohtone, infrastructura şi serviciile de proastă calitate oferite turiştilor, aceste rezultate nu mai miră pe nimeni.

P1310796

Sarti, Sithonia, Halkidiki, Grecia

Anul 2009, în care, datorită crizei economice internaţionale, se preconizează reducerea cu 25% a bugetului alocat de români vacanţelor, ar fi trebuit să aducă turiştilor tarife cu cel puţin tot atât mai mici pentru anumite destinaţii, precum şi o calitate superioară a serviciilor.

Pentru moment, însă, tarifele par să se menţină în medie cu 10-15% mai ridicate faţă de cele practicate anul trecut, iar serviciile nu dau semne să se îmbunătăţească.

Costul unui sejur de şapte zile, cu mic dejun inclus, în cursul lunii iunie, la un hotel de patru stele, se situează între:

  • 220-280 euro, la Mamaia
  • 150-210 euro, la Nisipurile de Aur, Bulgaria
  • 225-270 euro, la Hanioti, Halkidiki, Grecia de Nord.

În aceste condiţii, ce părere aveţi, plecăm spre Grecia, cu trecere prin Bulgaria sau rămânem la Mamaia ?

Scrie un comentariu

Din categoria Grecia, România, Turism, Vacanţe