Opera din Oslo, din Ghid de vacanţă – OSLO

Amplasată în Bjørvika, la capătul fiordului Oslo, Opera (Operahuset) din Oslo este simbolul Norvegiei moderne şi cel mai mare edificiu cultural ridicat la nivel naţional după Catedrala Nidaros (Nidarosdomen) din Trondheim.

Noua clădire a Operei, proiectată de firma norvegiană Snøhetta, care a realizat şi proiectul Bibliotecii din Alexandria,  a fost inaugurată în primăvara anului 2008.

Construcţia, acoperind o suprafaţă totală de 38.500 mp şi cuprinzând 1100 încăperi, printre care o sală cu 1350 de locuri şi alta cu 400 de locuri, a câştigat în 2008 premiul Festivalul Internaţional de Arhitectură, de la Barcelona, la secţiunea „Cultură”.

 Costul total al proiectului s-a ridicat la 4,1 miliarde kr (512 milioane €).

Suprafaţa de bază a clădirii este echivalentă cu suprafaţa ocupată de patru terenuri de fotbal internaţionale.

Datorită formei cu totul aparte şi materialului din care este construită, Opera din Oslo aduce mai curând  cu un element al naturii decât cu o construcţie.

 Pentru acoperiş, pardoseala foaierului şi piaţa din faţa clădirii au fost utilizate 35.000 de plăci de marmură de Carrara, La Facciata, totalizând un volum de 25.000 mc.

Priveliştea care se dezvăluie de aici asupra fiordului Oslo şi insulei Hovedøya este greu de trecut cu vederea

 Pentru îmbrăcarea suprafeţelor verticale s-a folosit un granit provenit din zona Rennebu, aparţinând regiunii Sør-Trøndelag.

 ARIA ACOPERITĂ 38.500 mp

ARIA  DESTINATĂ PUBLICULUI 11.200 mp

ARIA SCENEI 8.300 mp

SĂLI DE REPETIŢIE, ADMINISTRAŢIE, ATELIERE 19.100 mp

ARIA BAZEI 15.590 m2

LUNGIMEA INCL. PIAŢA 242 m

LUNGIMEA CLĂDIRII 207 m

LĂŢIMEA CLĂDIRII 110 m

CAPACITATEA SĂLII PRINCIPALE 1.350

ÎNĂLŢIMEA MAXIMĂ A TAVANULUI FAŢĂ DE SCENĂ 54 m

ADÂNCIMEA SCENEI SUB NIVELUL MĂRII 16 m

 Spaţiul destinat publicului cuprinde foaierul, sala principală, scena secundară şi o sală de repetiţii.

Sala principală, în formă de potcoavă, dispune de o acustică deosebită, potrivită celor mai variate manifestări artistice. Scena principală are deschiderea de 16 m şi  40 m în adâncime.

Podeaua acesteia, pereţii interiori şi exteriori, precum şi faţadele balcoanelor sunt îmbrăcate în lemn de stejar.

Foaierul este o încăpere vastă, larg deschisă, luminată natural şi decorată minimalist.

 Principalul ornament al foaierului este peretele înalt, curbat, realizat din lemn de stejar, care separă foaierul de sălile de spectacol.

 Opera din Oslo, care funcţionează în prezent ca zonă de legătură între centrul istoric al oraşului şi dealurile Ekeberg, va constitui piatra de temelie a unei noi zone rezidenţiale, în care activităţile comerciale se vor îmbina armonios cu cele culturale.

Timp de mai multe decenii, în Bjørvika s-au desfăşurat în principal activităţi portuare, de trafic greu  şi de transport pe căile ferate.

Piaţa din faţa Operei şi acoperişul, îmbrăcate în plăci din marmură de Carrara

 Noua clădire a Operei din Oslo, proiectată să dureze 300 de ani, reprezintă cea mai importantă iniţiativă cultural-politică a Norvegiei contemporane, expresia  locului pe care opera şi baletul îl deţin în societate.

Bergen (III), din Ghid de vacanţă – OSLO

La sud  de Fisketorget se află Torgallmenningen, cel mai popular loc de întâlnire din Bergen.

Piaţa, situată între Strandgaten şi Ole Bulls plass, îşi datorează numele marelui incendiu din 1702.

Aici au loc în permanenţă concerte în aer liber şi sunt organizate festivaluri, parade militare, precum şi alte evenimente cultural-artistice şi sportive.

In drum spre Fløibanen nu am putut rezista tentaţiei de a asista, chiar şi numai pentru 15 minute, la reprezentaţia de excepţie ofertă trecătorilor de un comic, a cărui naţionalitate mi-a rămas necunoscută, dar al cărui talent a fost unanim apreciat de spectatori.

În Torgallmenningen este amplasat Sjøfartsmonumentet (Monumentul Marinarului), reprezentând opera artistului Dyre Vaa (1903-1980).

Monumentul de 7 m înălţime cuprinde 12 statui din bronz şi 4 reliefuri şi este dedicat contribuţiei  aduse navigaţiei pe mare de către norvegieni, încă de pe vremea vikingilor. 

Nu departe de Torgallmenningen se găseşte Ole Bulls plass – un alt faimos loc de întâlnire în Bergen, în care este amplasată renumita Piatră Albastră, opera artistului Asbjorn Andersen, precum şi statuia violonistului şi compozitorului Ole Bull.

Ole Bulls plass

Piatră Albastră, opera artistului Asbjorn Andersen

In norvegiană Torg înseamnă piaţă,  Allmenning desemnează terenul comunităţii, iar Plass, zonă, spaţiu.

Un alt obiectiv turistic, care atrage anual milioane de vizitatori, îl constituie Muntele Fløyen, de unde, de la o înălţime de 320 m deasupra nivelului mării, se poate admira întreg oraşul şi suburbiile, precum şi marea, insulele şi fiordurile din împrejurimi.

Pe Muntele Fløyen se poate ajunge fie pe jos, urcând pieptiş timp de aproape 2 ore, fie cu telecabina pe şine (Fløibanen), o instalaţie unică în Scandinavia.

Clădirea Fløibanen este situată în centru, la 150 m de Piaţa de Peşte şi de chei.

Cabinele au o capacitate de 100 de călători şi circulă la un interval de 15 minute până noaptea târziu.

Călătoria cu telecabina durează 7 minute, timp în care se străbăt zonele vechi ale oraşului, iar mai apoi o pădure bogată care acoperă întreg versantul.

În vârful muntelui există un magazin de suveniruri, mai bine aprovizionat şi cu preţuri mult mai convenabile decât magazinele din Bryggen sau Fisketorget şi un restaurant cu specific folcloric.

Pe timpul verii, aici sunt organizate în fiecare seară concerte în aer liber.

La întoarcere, drumul pe jos durează 30-45 minute şi, dacă nu te grăbeşti, este mai plăcut decât coborârea cu telecabina.

La începutul lunii august, pădurea este plină de afine şi zmeură, care te îndeamnă să le culegi.

Şi cine poate rezista ispitei fructelor dulci, pe care natura ţi le oferă drept recompensă pentru elogiul adus frumuseţii sale neasemuite?

Coborârea spre centru, pe străzile vechi ale oraşului reprezintă o experienţă năucitoare, complet diferită de plimbarea întreprinsă pe lângă casele-magazin sau casele-restaurant din Bryggen.

Casele mici din lemn, marea majoritate datând din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, perfect întreţinute, înşiruite pe străzile pietruite, urcând sau coborând în pantă, şi puzderia de flori multicolore, care îţi încântă simţurile, nu sunt lucruri pe care să le vezi în fiecare zi.

În faţa acestei mărturii elocvente a felulului în care îşi apreciază alţii valoarea patrimoniului cultural şi istoric, nu poţi decât să-ţi pleci capul în semn de respect, sperând să-i dea Dumnezeu românului mintea cea de pe urmă până nu va fi prea târziu.

Bergen (II), din Ghid de vacanţă – OSLO

Bergen este un oraş cosmopolit, încărcat de istorie şi tradiţie, care păstrează încă nealterat farmecul unui orăşel de provincie.

Cel mai fotografiat loc din Bergen, Bryggen, reprezintă o adevărată incursiune în istoria oraşului.

Primele clădiri din Bergen au fost ridicate în lungul cheiului, numit Bryggen, care a constituit inima aşezării timp de mai multe secole, siluetele alungite ale acoperişurilor triunghiulare ale acestora reprezentând imaginea emblematică a caselor din evul mediu norvegian.

În 1360, negustorii Ligii Hanseatice Germane şi-au înfinţat în Bergen o sucursală de import-export, dominând comerţul din zonă timp de aproape patru secole.

Dintre incendiile care au devastat oraşul în nenumărate rânduri, se pare că cel din 1702 a fost cel mai mistuitor.

Cu toate acestea, Bryggen a fost rapid refăcut pe fundaţiile datând din secolul al XI-lea.

Cele 61 de clădiri din lemn, înalte şi înguste, vopsite în culori vii, reprezentând „moştenirea hanseatică” a perioadei 1360-1754, adăpostesc astăzi magazine de suveniruri şi restaurante.

Fisketorget (Piaţa de Peşte) este definită drept centrul absolut al oraşului Bergen. Centrul acoperă o parte din Sandviken (Ladegaarden) la nord, Nygaardshoyden la vest, Nygaardstangen la sud şi Mount Floyen la est. În Nygaardshoyden se găseşte Universitatea din Bergen.

Fisketorget (Piaţa de Peşte), unul din principalele puncte de atracţie ale oraşului, este parte constitutivă a Pieţei din Bergen, în care, pe lângă peşte şi produse de pescărie, se mai comercializează: flori, fructe proaspete şi conservate, legume, precum şi o mare varietate de suveniruri.

Sutele de turişti care invadează piaţa, ca la un semnal anume, pentru a lua cu asalt tarabele pline de mărfuri de o calitate mai mult sau mai puţin îndoielnică, fac deliciul fotografilor dornici să imortalizeze imagini reprezentative din viaţa de zi cu zi a oraşului atât de căutat de vizitatori.

De aici se pot cumpăra pentru acasă: somon marinat sau afumat, creveţi, crabi, homari, stridii, heringi, macrou afumat, limbă de balenă, caviar, conserve de tot felul, iar pofticioşii au la dispoziţie o gamă variată de sandviciuri, pe bază de peşte afumat şi creveţi, pe care să le savureze la faţa locului.

Cei 40 de vânzători permanenţi ai produselor de pescărie vorbesc nu doar engleza, spaniola, italiana, franceza, portugheza şi rusa, ci chiar şi japoneza şi acceptă orice fel de valută, precum şi orice carduri de credit sau debit.

În plus, câteva dintre punctele de vânzare oferă posibilitatea achiziţionării produselor dorite în regim „tax free”.

Trecând de standurile cu peşte proaspăt şi conservat, dai peste mormane de blăniţe de ren, urs polar sau focă, coarne de ren, tricotaje cu motiv norvegian şi obiecte de artizanat, unele de provenienţă chinezească.

Cutii din scoarţă de mesteacăn

Într-un alt sector al pieţei sunt etalate sute de borcane de miere şi dulceaţă pregătită în casă, precum şi fructe proaspete, într-o combinaţie, mai puţin obişnuită pentru luna august, de fructe de pădure de sezon, cireşe şi căpşuni, toate de provenienţă norvegiană.

 

Indiferent dacă te hotărăşti să cumperi ceva sau nu, Fisketorget oferă un spectacol al simţurilor, care nu trebuie sub nici o formă ratat.

Bergen (I), din Ghid de vacanţă – OSLO

Înconjurat de fiorduri – cele mai spectaculoase atracţii pentru turiştii care vizitează Norvegia, incluse în prezent în Patrimoniul Universal UNESCO, Bergen este supranumit, pe bună dreptate, „capitala fiordurilor” şi „poarta fiordurilor norvegiene”.

Peste 170 de vase internaţionale de croazieră, cu 90.000 de pasageri la bord, ancorează anual în Bergen, între lunile mai şi septembrie, fără a mai pune la socoteală cursele regulate de feriboturi din Anglia, Danemarca, Islanda şi Insulele Feroe.

Zilnic, pe tot parcursul anului, din Bergen îşi începe şi îşi termină călătoria renumitul vas de coastă „Hurtigruten”, cu destinaţia Polul Nord.

Fiordurile din jurul oraşului Bergen sunt numeroase şi de o mare diversitate, iar ofertele de vizitare ale acestora sunt extrem de variate. Printre cele mai vizitate fiorduri se numără: Hardanger, Sogne, Nærøy şi Oster, iar cea mai populară excursie, care include, printre altele, şi explorarea unor fiorduri, este „Norway in a Nutshell„.

Întemeiat de regele Olav Kyrre în 1070, Bergen a devenit capitala Norvegiei în secolul al XIII-lea, menţinându-şi renumele de cel mai mare oraş al ţării timp de aproape 600 de ani.

Datorită poziţiei favorabile pentru transportul pe mare şi importanţei deţinute sub aspect comercial, Bergen a reprezentat începând din evul mediu un punct forte pentru Liga Hanseatică (un lanţ de oraşe europene şi baltice între care erau stabilite anumite acorduri de natură comercială).

Faimoasa zonă Bryggen, amplasată în faţa portului, stă mărturie activităţii înfloritoare a hansei.

Clădirile din lemn de aici, dispuse în şiruri paralele, cu faţadele îndreptate către apă, reprezentând o tradiţie în construcţii veche de 900 de ani, sunt incluse în Patrimoniul Universal UNESCO din 1980.

Comerţul este înfloritor şi astăzi în Bergen, deşi cea mai mare parte a activităţii sale economice se datorează industriei petroliere din Marea Nordului.

Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până la primul război mondial, puternica dezvoltare a comerţului şi industriei s-a reflectat într-o creştere impresionantă a populaţiei de la 17.000 de locuitori în 1855 la 103.500 de locuitori în 1920.

Astăzi, oraşul se întinde pe 465 kmp, iar populaţia a ajuns la 244.000 de locuitori.

Important centru cultural, vizitat de oaspeţi din toate colţurile lumii pentru bogata sa viaţă artistică şi valoarea istorică incontestabilă, Bergen a fost desemnat în anul 2000 drept „Capitală culturală europeană”.

Oraşul de origine al unor personalităţi marcante din lumea muzicii (Edvard Grieg, Ole Bull, Harald Sæverud) se mândreşte cu cea mai veche orchestră filarmonică din Europa şi cu organizarea celui mai mare eveniment muzical al Norvegiei, Festivalul Internaţional Bergen, care l-a făcut cunoscut în întreaga lume muzicală.

Sala de concerte Grieghallen, construită în 1970, impresionează atât prin acustica excepţională, cât şi prin designul deosebit.

Clădirea de forma unui pian uriaş găzduieşte timp de 12 zile,  în fiecare primăvară, concertele extraordinare ale unor orchestre şi interpreţi de talie internaţională.

Statuia violonistului Ole Bull (1810-1880), realizată de Stephan Sinding în 1901, este amplasată în Ole Bullsplass

In Festplassen, în faţa Rikstelefon, se află statuia din bronz a compozitorului Edvard Grieg realizată de J. Vik în 1917.

Sculptura Cele patru arcuri, amplasată în parcul din faţa West Norwegian Museum of  Decorative Art este realizată de Bernar Venet in 2000 în memoria compozitorului norvegian Harald Seaverud.

Muzeul de Artă Decorativă al Norvegiei de Vest (Vestlandske Kunstindustri Museum), situat în Festplassen, nu departe de lacul Lille Lungegårdsvann, găzduieşte expoziţiile permanente: «Oameni şi Proprietăţi», obiecte de artă, ambarcaţiuni şi desene datând din ultimii 500 ani, printre care: vioara lui Ole Bull, din 1562, unul dintre cele mai frumoase şi vechi instrumente de acest gen din lume, capul de înger sculptat de Benvenuto Cellini, renumitul artist renascentist, «Sit!», scaunul legendar al lui Gerhard Munthes, care arată evoluţia acestui obiect în ultimii 300 de ani şi numeroase altele.

Vestlandske Kunstindustri Museum

Expoziţia deţine cca 2.000 de articole, reprezentând toate tehnicile şi materialele artei decorative din secolul al XVI-lea până astăzi. Lucrări din sticlă, ceramică, porţelan, metal, articole de modă, textile, mobilier şi sculptură acoperind o perioadă de 500 de ani. Colecţia din China este cea mai mare din nord-estul Europei de sculpturi budiste din marmură, şi a fost donată de generalul J. W. N. Munthe (1864-1935), un pasionat colecţionar de artă chineză.

Lacul Lille Lungegårdsvann

Lacul Lille Lungegårdsvann este cunoscut ornitologilor norvegieni datorită celor 12 specii de pescăruşi, care se adăpostesc aici pe tot timpul iernii.

Până acum 100 de ani, lacul a fost legat de mare.

„Norway in a Nutshell” (III), din Ghid de vacanţă – OSLO

Aşteptând frumos încolonaţi permisiunea de îmbarcare în celebrul Flåmsbana

Înconjurată de munţi cu înălţimea de peste 1400 m, linia de cale ferată Flåm-Myrdal este una dintre cele mai spectaculoase din lume şi totodată, una din cele mai importante realizări în domeniu.

Celebra cale ferată, cu o vechime de 65 de ani, face legătura între fiordul Aurland (Flåm) şi vârful muntelui (Myrdal), urcând câte 1 m în altitudine la fiecare 18 m lungime parcursă.

80 % din traseul acesteia are o înclinare de 55 ⁰/₀₀, echivalentul a 1:18.

Pe cei 20 km, cât reprezintă distanţa între Flåm (2 m altitudine) şi Myrdal (866 m altitudine), trenul străbate 20 de tuneluri, care însumează o lungime de 6 km, parcurgând o diferenţă de nivel de 864 m.

18 din cele 20 de tuneluri au fost săpate manual, fiecare metru excavat în inima muntelui necesitând nu mai puţin de o lună de muncă grea pentru o întreagă echipă de muncitori.

Pentru a preîntâmpina riscul avalanşelor, calea ferată intersectează râul şi albia acestuia de trei ori în decursul călătoriei. În loc să se construiască poduri, râul a fost deviat printr-un tunel, pe sub calea ferată.

Călătoria de la Flåm la Myrdal oferă o panoramă a celor mai sălbatice peisaje din munţii Norvegiei: râuri care străbat ravene adânci, cascade care cad pe abrupturile de stâncă, vârfuri pudrate cu zăpadă şi ferme izolate căţărate spectaculos pe pante.

Trenul porneşte din gara Flåm, situată nu departe de port.

Flåmsbana, gata de plecare spre Myrdal 

După nici 3 km, se trece pe lângă o bisericuţă de lemn, datând din anul 1667.

În apropierea bisericii, se poate vedea monumentul din piatră ridicat în memoria poetului Per Sivle, originar din zonă.

În dreapta, pe fundal, vârful muntelui Vidmesnosi (1269 m) se înalţă maiestuos spre cer, atrăgând privirile călătorilor şi datorită impresionantei cascade Rjoande, căzând de la 140 m pe versant.

Cascada Rjoande

Flåmsdalen şi cascada Rjoande

Trenul lasă în urmă câmpiile înverzite şi livezile din vale, continuându-şi deplasarea în lungul râului şi prin tunelurile săpate în stâncă.

Calea ferată întretaie valea şi râul de trei ori, fără să treacă peste vreun pod.

În staţia Berekvam, linia este dublată pentru a permite trenurilor venind din sensuri opuse să treacă unul pe lângă altul.

Trenurile pereche trecând unul pe lângă celălalt în Berekvam

Aici, peisajul sălbatic, masivele colţuroase de stâncă şi curgerile de apă repezi, prelinse pe pantele văilor, precum şi râul înspumat, cu ravene adânci şi înguste, crează o imagine fascinantă.

La Blomheller, pantele muntelui stau mărturie a numeroaselor avalanşe, prin intermediul cărora forţele naturii şi-au dovedit, nu de puţine ori, supremaţia.

Kårdal este un loc renumit în întreaga vale Flåm, datorită modernei ferme montane pentru creşterea caprelor. Peisajul din jurul fermei, care găzduieşte în prezent peste 300 de exemplare, este dominat de păşuni de un verde crud, pante împădurite şi vârfuri îmbrăcate în nori, ca fundal.

Imediat ce trenul iese din Nåli, unde se află cel mai lung tunel (1320 m) de pe ruta Flåm-Myrdal, se întrezăreşte cea mai interesantă şi spectaculoasă imagine a urcuşului spre Myrdal – linia de cale ferată cu patru nivele distincte, pe partea muntelui, şi o parte din gara Myrdal.

În acelaşi timp, se poate vedea vechiul drum, cu cele 21 de serpentine, urcând pe abruptul masiv Myrdalsberget.

Rollarvegen, vechiul drum cu 21 de serpentine strânse

Oprirea la Kjosfossen este unul din principalele motivele pentru care călătoria cu trenul între Flåm şi Myrdal nu trebuie sub nici o formă ratată.

În nici un alt loc din lume, călătorilor nu li se oferă ocazia să coboare special din tren pentru a vedea, filma şi fotografia, de la câţiva metri distanţă, o cascadă de talia celei întâlnite la Kjosfossen.

Ridicând privirea către cer, nu vezi decât apă, curgând vijelios în cascade pe versantul abrupt al muntelui. Pe măsură ce se apropie de vale, şuvoiul nestăvilit, venind din înalt, se transformă, urlând, într-o spumă albă şi rece.

Nu apuci să te dezmeticeşti bine şi să imortalizezi imaginile incredibile înregistrate de propria retină, că din eter se porneşte o muzică divină, de o sonoritate nemaiîntâlnită.

Copleşit de spectacolul seducător de sunet şi lumină, care ţi se oferă gratuit, ai impresia că nimic neobişnuit nu se mai poate întâmpla.

Greşit, greşit, greşit, pentru că din aburii de spumă se conturează, mai întâi, în fundal, pentru ca apoi să apară, nu foarte departe de tine, în deplinătatea frumuseţii sale sălbatice, aproape nepământene, o fee nordică, despletită, unduindu-se într-un dans numai de ea ştiut.

Nu poţi decât să amuţeşti, să te freci insistent la ochi, crezând că visezi, şi, dacă ai şansa să-ţi revii până la plecarea trenului, să faci o fotografie.

Din nefericire pentru mine, am rămas doar cu amintirea.

În continuare, trenul trece printr-un tunel „în ac de păr”, făcând o întoarcere de 180°. O deschidere făcută special prin tunel, lasă vederii o imagine panoramică fabuloasă. La câteva sute de metri sub fereastra vagonului, râul aduce cu o panglică argintie aruncată pe fundul văii, în timp ce, sub ochii tăi, versantul abrupt, pe care se găseşte linia de cale ferată, este tăiat de o prăpastie adâncă.În Reinungvatnet, se zăreşte un lac de munte, chiar înainte de a vedea pentru ultima oară munţii şi ţinuturile zonei Vatnahalsen.

Aici se află Hotelul „Vatnahalsen”, cunoscut şi ca „St. Moritz” al Nordului, un popular hotel montan, deschis tot timpul anului.

Călătoria continuă prin câteva tuneluri protejate împotriva depunerilor de zăpadă.

O deschizătură în tunel face posibilă aruncarea unei ultime priviri asupra văii Flåm, înainte ca trenul să ajungă în Myrdal.

În Myrdal, se schimbă trenul, pentru a ajunge în Oslo, punctul final al excursiei „Norway in a Nutshell”, începută în Bergen.

Linia de cale ferată dintre Bergen şi Oslo a fost inaugurată în anul 1909.

Lucrările la derivaţia Flåm au început în 1923, pentru a asigura transportul spre Sognefjord, şi au durat până în 1936.

O adevărată operă de artă pusă în slujba omului, linia de cale ferată Flåm-Myrdal râmâne simbolul curajului şi puterii din vremurile de mult apuse.

“Norway in a Nutshell” (II), din Ghid de vacanţă – OSLO

Gudvangen este un sat din municipalitatea Aurland, care se situează în interiorul fiordului Nærøy, inclus în patrimonial universal UNESCO.

În faţa magazinului de suveniruri din port, aşteptând demararea îmbarcării

Din Gudvangen, călătoria „Norway in a Nutshell” începută în Bergen, continuă cu explorarea fiordurilor Nærøy şi Aurland.

Timp de 2 ore, cât durează drumul pe apă între Gudvangen şi Flåm, punctul final al călătoriei pe fiorduri, feribotul se strecoară cu îndemânare printre munţi înalţi cu versanţi abrupţi, cufundaţi în apele limpezi şi reci ale mării, trecând pe lângă zeci de cascade tumultuoase şi rare ferme izolate cocoţate într-o poziţie precară pe vârfurile de stâncă acoperite de zăpadă.

Explorarea fiordului Nærøy, cel mai îngust fiord din lume, reprezintă o experienţă inimaginabilă.

Faţă de lăţimea maximă a fiordului Nærøy, care nu depăşeşte 250 m, înălţimea masivelor muntoase, de 7 ori mai mare, printre care feribotul îşi croieşte drumul, este de-a dreptul copleşitoare.

Se spune că nicăieri în lume nu ai ocazia să vezi un asemenea peisaj marin.

Pe fiordul Nærøy, privirea nu ţi se pierde în orizonturile largi, în întinderile de ape fără sfârşit şi în cerul deschis de deasupra, cum se întâmplă atunci când călătoreşti pe mare.

Aici, în inima fiordului, orizontul este definit de pereţii abrupţi de stâncă, de 1800 m înălţime, iar cerul deschis deasupra se limitează la un petec de albastru pur, întrezărit dintre vârfurile muntoase, acoperite de nori alburii.

Eşti totuşi pe mare, chiar dacă, teoretic, te afli în interiorul continentului.

În dreptul satului Bakka, cu o populaţie permanentă de 13 locuitori, se află cel mai îngust sector al Nærøyfjord.

Mica aşezare rurală Bakka, cu biserica sa din lemn vopsit în alb

Prima oprire a feribotului este la Dyrdal, unde vechile ferme şi-au schimbat destinaţia în căsuţe de vacanţă.

Dyrdal

Privind spre cer, dai cu ochii de câte o mică fermă, agăţată de versantul aproape vertical. Numele generic al acestor gospodării este „Stigen”, termenul având semnificaţia de „scară”.

Incredibil, dar pentru a ajunge la aceste ferme izolate, cu o tradiţie de peste 3000 de ani, trebuie să urci o scară.

Ferma Stigen, cu pereţi albi, cocoţată în vârf de stâncă, la 300 m înălţime de nivelul mării

Se spune că aici copiii erau legaţi cu o frânghie rezistentă, pentru a nu se rostogoli pe pantele abrupte în apa fiordului.

Curios este faptul că fermele de acest gen sunt încă locuite.

Trecerea din întunecatul fiord Nærøy în însoritul fiord Aurland este de un contrast uluitor.

Aurlandfjord reprezintă un braţ al fiordului Sogne, considerat de norvegieni cel mai lung (204 km) şi mai adânc (1308 m) din lume.

Recordul absolut în ceea ce priveşte lungimea, este deţinut de un fiord din Groenlanda, cu o lungime de 2 ori mai mare cu cea a Sognefjord, dar suprafaţa acestuia este acoperită cu gheaţă aproape tot timpul anului.

Feribotul opreşte pentru câteva minute în Undreal şi Aurland pentru preluarea sau lăsarea pasagerilor.

Undredal este un sătuc, situat în fiordul Aurland, care se mândreşte cu una dintre cele mai vechi biserici realizate din şipci de lemn din lume (1147).  Satul are 130 de locuitori şi 500 de capre şi este renumit pentru brânza de capră, făcută şi acum în casă, după reţeta tradiţională.

Undredal, satul cu 130 de locuitori şi 500 de capre

Întunecatul Nærøyfjord văzut dinspre însoritul Aurlandfjord

Aurland este centrul administrative al municipalităţii. Aici se găseşte o veche biserică din piatră, datând din secolul al XIII-lea.

Feribotul se cască precum gura unei balene pentru debarcarea călătorilor în Aurland

Aurland

Flåm, punctual terminus al călătoriei pe fiord incluse în „Norway in a Nutshell„, este situat pe braţul interior al Sognefjord.

Înconjurat de versanţi muntoşi abrupţi, străpunşi de văi înguste şi cascade, zona Flåm este paradisul iubitorilor naturii pure.

Debarcarea în portul Flåm

După debarcarea în Flåm, turiştii au la dispoziţie 1 oră şi 30 minute, pentru cumpărături, înainte de pornirea în călătoria cu trenul pe renumita cale ferată Flåm – Myrdal, una dintre cele mai spectaculoase din lume.

Magazinele de suveniruri din Flåm practică preţuri mult mai mici comparativ cu cele din Gudvangen, iar oferta de produse este mult mai largă.

În plus, aici ţi se oferă posibilitatea să cumperi în regim „tax free”. Condiţia este ca suma cumpărăturilor să depăşească 320 kr.

“Norway in a Nutshell” (I), din Ghid de vacanţă – OSLO

Norvegia este renumită în întreaga lume pentru peisajele sale spectaculoase.

Puţine locuri se pot lăuda cu suprafeţe de relief verticale, ca ale versanţilor abrupţi, de unde apa se prelinge în cascade de la mare înălţime, şi orizontale, ca cele din alcătuirea fiordurilor.

Prestigioasa revistă „National Geographic” a situat fiordurile Norvegiei în fruntea listei celor mai frumoase locuri de pe mapamond, iar fiordurile Naerøy şi  Geiranger sunt incluse în patrimonial universal UNESCO.

„Norway in a Nutshell” este o incursiune de o zi sau mai multe, cu trenul, autobuzul şi feribotul, în natura de o puritate incredibilă a Norvegiei.

Excursia, organizată de Fjord Tours – unul dintre principalii operatori de turism ai Norvegiei şi Căile Ferate Norvegiene, include explorarea fiordurilor Aurland şi Naerøy, parcurgerea unui traseu montan de 20 km, străbătut de 20 de tuneluri, cuprins între fiordul Aurland (Flåm) şi vârful muntelui (Myrdal), cu o diferenţă de nivel de 850 m între punctul de pornire şi cel de sosire, şi, nu în ultimul rand, deplasarea extrem de palpitantă pe un drum îngust şi sinuos, cu 13 serpentine şi panta medie de 18 %, care, în funcţie de sensul în care se desfăşoară călătoria, urcă sau coboară pe lângă lacul Oppheim şi defileul Stalheimskleive, pentru a face legătura dintre culmea muntelui (Voss) şi fiordul Naerøy (Gudvangen).

„Norway in a Nutshell” poate avea ca punct de pornire oricare dintre localităţile Oslo, Bergen sau Voss, situate pe linia de cale ferată Oslo – Bergen, şi se poate efectua fie dinspre Oslo spre Bergen, fie dinspre Bergen spre Oslo, cu posibilitatea de oprire pe traseu pentru câteva zile.

Deşi nu este asistată de ghid, excursia este extraordinar de bine organizată. Totul se desfăşoară conform unui grafic bine stabilit şi funcţionează impecabil.

Etapele călătoriei, durata acestora, itinerariul şi orarul plecărilor şi sosirilor sunt comunicate turiştilor în momentul achiziţionării biletului, care acoperă exclusiv cheltuielile de transport cu trenul, autobuzul şi feribotul.

Nici în ceea ce priveşte condiţiile de călătorie nu este nimic de reproşat. Vagoanele de tren sunt moderne, comfortabile, curate şi adecvat echipate. Autobuzele nu preiau decât atâţi călători câte locuri sunt disponibile, astfel încât riscul producerii unor accidente în timpul mersului este evitat. Totuşi, aglomeraţia de pe punţile feriboturilor, unde fiecare vrea să prindă un loc cât mai în faţă la spectacolul pe care natura îl oferă gratuit, este destul de greu de evitat.  

În ceea ce mă priveşte, am ales ca punct de pornire în călătorie oraşul Bergen.

Într-o primă etapă, am parcurs distanţa de cca 100 km dintre Bergen şi Voss cu trenul.

Gara din Voss

După 1 oră şi 15 minute, din care 5 minute au fost alocate schimbării mijlocului de transport, eram deja în autobuzul cu destinaţia Gudvangen.

Drumul a trecut prin sate de munte şi păşuni înverzite, pe lângă impunătoarea cascadă Tvinde, apoi pe lângă lacul Oppheim, pe care l-a înconjurat, iar după ce a ajuns în dreptul renumitului hotel Stalheim, a început să coboare vertiginos, printre versanţii împăduriţi, spre defileul Stalheimskleiva, pe un vechi drum forestier reamenajat, cu panta de 18% şi 13 serpentine în „ac de păr”.

Cascada Tvinde, important obiectiv turistic pe traseul Voss-Gudvangen

Lacul Oppheim

De o parte şi de alta a drumului pot fi admirate cascadele Stalheims and Sivle.

Întâlnirea în plină curbă în „ac de păr” cu un autobuz venind din sens opus ne-a îngheţat sângele în vine

Odată ajunşi la capătul de jos al drumului sinuos, cu lungimea totală de 16 km, am răsuflat uşuraţi, iar măiestria şoferului experimentat a fost apreciată la unison prin ropote de aplauze.

Traseul a reintrat pe şoseaua de bază, continuându-se spre Gudvangen, printre masivele stâncoase înalte şi abrupte, străpunse de zeci de cascade, anticipând apropierea fiordului Naerøy, cel mai îngust din lume (250 m lăţime).

La 1 oră şi 25 de minute de la plecarea din Voss, după o coborâre spectaculoasă, am ajuns cu bine în Gudvangen.

Ceea ce a urmat a reprezentat cea mai frumoasă experienţă trăită până acum.

Parcul Vigeland, din Ghid de vacanţă – OSLO

Parcul Vigeland, acoperind o suprafaţă de cca 32 ha, expune 212 sculpturi din bronz şi granit, aparţinând controversatului artist norvegian Gustav Vigeland.

Sculpturile se întind pe o axă cu lungimea de 850 m,  distanţă divizată în cinci sectoare distincte: Poarta Principală, Podul cu locul de joacă pentru copii, Fântâna, Platoul Monolitului şi Roata Vieţii.

Vigeland şi-a modelat sculpturile singur, fără să apeleze la ucenici sau la alţi artişti. Cioplirea pietrei şi turnarea în bronz au fost lăsate în seama unor maeştri talentaţi ai genului.

Dintre sculpturile din Parcul Vigeland, Fântâna are cea mai lungă istorie.

Ideea unei fântâni monumentale din bronz l-a preocupat pe artist încă de la începutul secolului al XX-lea.

Mulajul din ipsos, realizat în 1906, care reproduce pe de-a întregul Fântâna de astăzi, a fost primit cu mare entuziasm de către public, iar municipalitatea a decis ca lucrarea să fie amplasată în piaţeta din faţa Parlamentului (Eidsvolls Plass).

În timpul primului război mondial, Vigeland şi-a extins proiectul prin adăugarea unor grupuri de statui din granit, iar în 1919 a mai apărut în plan o uriaşă coloană de granit.

Abia în 1924, Fântâna şi-a găsit actuala amplasare.

Proiectului iniţial i-au fost aduse însă câteva modificări. Cele trei grupuri au fost mutate spre colţurile parapetului, iar celor şase giganţi, care poartă vasul enorm din centru, li s-a imprimat un aspect de monumentalitate.

Cele 20 de grupuri de copaci au fost realizate între 1906 şi 1914.

Sub coroana acestora se dezvăluie viaţa însăşi, de la naştere la moarte.

Timpul pe care fiecare din noi îl petrece pe pământ este, în egală măsură, o părticică din eternul ciclu al vieţii, fără început şi fără sfârşit.

După grupul de copaci în care poate fi recunoscut scheletul, care semnifică dezintegrarea naturii, urmează un copac plin de copii: după moarte vine naşterea.  

Reliefurile de bronz din lungul părţii exterioare a bazinului redau ciclul vieţii eterne a omenirii.

Reliefuri de bronz redând ciclul vieţii eterne

Datorită timpului lung, scurs până la instalarea Fântânii, Vigeland a conceput în mod constant alte noi reliefuri.

In 1936 numărul acestora ajunsese la 112, din care doar 60  au fost utilizate.

In 1947, instalarea Fântânii a fost definitivată. În jurul Fântânii, Vigeland a realizat un mozaic din granit, cu suprafaţa de 1800 mp.

Mozaicul din granit alb-negru din jurul Fântânii

Motivul geometric formează un labirint de cca 3000 m lungime. Poarta Principală, realizată din granit şi fier forjat, marchează începutul axei de 850 m lungime, care trece peste Pod, ajunge la Fântână şi la Monolit, oprindu-se la Roata Vieţii.

Poarta Principală constă din 5 porţi largi şi 2 porţi de trecere, mai mici, din fier forjat, proiectate în 1926.

Poarta Principală

Zăbrelele porţilor sunt curbate spre exterior pe fiecare parte şi se termină cu două loje pentru portar, cu acoperiş din alamă. 

Părţile superioare, peste care sunt montate felinare, datează din 1930.

Fierul forjat a fost prelucrat într-o forjă construită în apropierea Muzeului Vigeland, situat în partea de sud a parcului. Poarta Principală a fost ridicată în 1942, iar costul lucrărilor a fost suportat integral de una dintre băncile norvegiene.

Podul, de 100 m lungime şi 15 m lăţime, al cărui parapet de granit este decorat cu sculpturi şi felinare este ridicat la partea superioară a unui pod vechi, construit în 1914.

Vigeland a realizat designul noului pod şi a modelat cele 58 de sculpturi din bronz între anii 1925 şi 1933.

Acestea reprezintă copii, femei şi bărbaţi, de diferite vârste, singuri sau în grupuri.

Temele dominante le reprezintă relaţiile dintre femei şi bărbaţi, adulţi şi copii.

Sculpturile în poziţie statică, care flanchează felinarele de formă cubică, alternează cu grupuri dinamice.

În zona stăvilarelor, podul se lărgeşte pe ambele părţi şi este marcat de sculpturi înconjurate de roţi din bronz masiv.

Aici poate fi văzut  Sinnataggen, micul „Băiat Mânios”. În ciuda dimensiunilor sale reduse, băieţelul este una din cele mai populare figure din Parcul Vigeland.

Sub pod se găseşte un spaţiu de joacă de formă circulară, în care sunt amplasate 8 sculpturi reprezentând copii. În centru, pe o mică coloană de granit, este plasată statuia unui copil nenăscut.

Pentru amuzamentul copiilor, Vigeland a proiectat şi un ferryboat, care are propriul debarcader din granit nu departe de spaţiul de joacă.

Multă vreme, după cel de al doilea război mondial, acesta a navigat în apele lacului din parc, în care astăzi mai înoată doar lebede şi raţe.

Situat în cel mai înalt punct al parcului, pe platoul care îi portă numele,  Monolitul este înconjurat de trepte circulare.

Partea figurativă, cuprinzând 121 de persoane este de 14,12 m, iar înălţimea totală, incluzând soclul, este de 17,3 m.

Monolitul a fost realizat dintr-un singur bloc de granit (de unde şi denumirea acestuia, mono însemnând unu, iar litho, piatră).

Deşi în cazul Fântânii, tema este ciclul vieţii eterne, Monolitul lasă loc unei interpretări complet diferite: năzuinţa omului spre spiritualitate şi divinitate.

Poate fi coloana percepută ca simbol al învierii?

Oamenii reprezentaţi în ascensiune spre rai nu sunt dominaţi exclusiv de tristeţe şi disperare, ci şi de încântare şi speranţă, date de sentimentul reuniunii.

Prima variantă a coloanei a fost realizată din argilă în 1925.

În 1926, un bloc de granit de sute de tone a fost transportat pe mare în fiordul Oslo de la o carieră de lângă Halden.

Blocul a fost ridicat în poziţia actuală în 1928, iar lucrările au început abia în 1929. A fost nevoie de 3 cioplitori în piatră, timp de 14 ani, pentru finalizarea lucrării. 180.000 de vizitatori au urcat pe acestea pentru a vedea rezultatele muncii lui Vigeland.

Montarea celor 36 de grupuri de statui din granit de pe Platoul Monolitului, la care Vigeland a lucrat din preajma primului război mondial până în 1936, a început în 1947.

Ca şi în cazul Fântânii, principala temă a lucrării este ciclul vieţii, în care omul este surprins în diferite ipostaze şi momente ale vieţii.

Accesul la Platoul Monolitului se face prin opt porţi de fier forjat, care înfăţişează omul la diferite vârste.

Deşi proiectate între 1933 şi 1937, porţile au fost terminate abia după moartea artistului şi instalate în 1952.

Realizată  în 1933-34, Roata Vieţii simbolizează eternitatea şi este reprezentată printr-o ghirlandă alcătuită dintr-o femeie, un copil şi un bărbat, înlănţuiţi într-un cerc închis.

Intr-o oarecare măsură, sculptura readuce în prim plan tema dramatică abordată de Vigeland pe întreg cuprinsul parcului: călătoria omului din leagăn până la mormânt, oscilând între fericire şi necazuri, iluzii, nădejdi şi speranţa de nemurire.

Construcţia parcului a durat mai mulţi ani.

Platoul Monolitului văzut dinspre Roata Vieţii

Zona situată la est de cele două iazuri a fost deschisă publicului la începutul secolului al XX-lea.

Zona de la vest de iazuri a primit în 1924 destinaţia de spaţiu în care să fie construite Fântâna, Monolitul şi Platoul acestuia.

În 1930, parcul de sculptură a fost extins spre est în vechiul Parc Frogner, pentru a face loc unui pod nou, decorat cu sculpturi şi o intrare unică din granit şi fier forjat.

Vigeland nu a trăit să-şi vadă opera finalizată.

Majoritatea sculpturilor şi a elementelor arhitectonice au fost instalate în parc abia după 1950.

Principala contribuţie bănească la realizarea Parcului Vigeland a avut-o municipalitatea oraşului Oslo.

Pe lângă aceasta, numeroase persoane particulare şi companii private şi-au adus contribuţia la realizarea acestui parc unic în lume.

Hovedøya, din Ghid de vacanţă – OSLO

Din cele 40 de insule pe care fiordul Oslo le cuprinde, Hovedøya este nu doar cea mai apropiată de capitala Norvegiei, distanţa dintre continent şi insulă parcurgându-se cu ferryboatul în 5 minute, ci şi cea mai aglomerată pe timpul verii.

Mulţi dintre locuitorii oraşului Oslo deţin pe insulă căsuţe de vacanţă şi ambarcaţiuni de agrement, ancorate în portul special amenajat.

Casele de vacanţă din lemn, viu colorate, sunt răspândite în special în nordul insulei

Hovedøya este destinaţia ideală pentru picnicuri, plajă, înot şi practicarea sporturilor în aer liber, departe de agitaţia oraşului.

Plaja mică, cu pietriş, dar extrem de intimă şi curată devine neîncăpătoare vara

Gâşte sălbatice în toiul unui meci pe terenul de fotbal

Numele Hovedøya vine de la termenul norvegian vechi hofud, însemnând înalt, dat insulei datorită faptului că aceasta prezintă cea mai mare altitudine (47 m) dintre insulele situate în interiorul fiordului Oslo.

Insula are diametrul de 800 m şi o suprafaţă de 0,5 kmp.

Fostă zonă militară, insula se mândreşte şi astăzi cu vechile clădiri ale armatei, cele mai multe datând din secolul al XVII-lea, în diferite stadii de conservare.

Cea mai interesantă dintre acestea este clădirea unui depozit de muniţie, apărat de 12 tunuri, amplasată în cel mai înalt punct al insulei.

Odată cu implicarea Norvegiei şi Danemarcei în războaiele napoleoneene, două beterii de tunuri au fost construite pe insulă pentru apărarea oraşului Oslo şi Fortăreţei Akershus în 1808. Patru depozite de praf de puşcă au fost ridicate în 1826 în cel mai înalt punct al insulei, pentru a contracarea invaziile intruşilor, iar un al cincelea depozit a fost construit în 1867.

Casa comandantului garnizoanei

Hovedøya mai este cunoscută şi pentru ruinele mânăstirii cisterciene din centrul insulei, construită de călugării englezi în prejma anului 1147.

Ruinele mânăstirii arată ca un labirint cu mai multe intrări şi numeroase deschideri

Cu toate că, în perioada medievală, mânăstirea a constituit o importantă forţă economică în zona Oslo, acesta a fost închisă după Reformă, datorită conflictelor cu regele Christian II, şi încendiată (1532).

O parte din materialul de construcţie original, provenit de la mânăstirea în ruină, a fost refolosit pentru extinderea Fortăreţei Akershus în secolul al XVII-lea.

Insula adăposteşte cea mai mare biodiversitate a Norvegiei întâlnită într-un spaţiu atât de restrâns, doar puţine specii de pe Hovedøya nefiind răspândite în alte zone ale ţării.

Datorită geologiei şi diversităţii naturale, insula a fost declarată rezervaţie naturală. Din acest motiv, chiar dacă accesul publicului nu este îngrădit, ruperea plantelor şi recoltarea probelor de roci este cu desăvârşire interzisă.

Cuestă din şisturi grezoase ordoviciene din rezervaţia naturală

Legătura cu continentul se realizează prin intermediul a două linii de ferryboat, care ancorează în partea de nord a insulei.

În aşteptarea ferryboat-ului cu destinaţia Oslo

Holmenkollen, din Ghid de vacanţă – OSLO

Norvegienii sunt extrem de mândri de trambulina gigantică de la Holmenkollen, vedeta Jocurilor Olimpice din 1952, care, de atunci, serveşte anual concursurilor naţionale de sărituri.

Holmenkollen este nu doar cea mai veche trambulină de sărituri din lume, ci şi un simbol naţional al Norvegiei, ţara în care schiul este prezent de 4000 de ani.

 Norvegia este prima ţară în care au fost organizate competiţii de schi.

Primul concurs, care a avut loc în 1767, a reunit exclusiv participanţi din cadrul armatei.

Prima competiţie pentru civili s-a desfăşurat abia după 76 de ani.

Din 1892, an în care cea mai lungă săritură a măsurat doar 22 m, comparativ cu recordul de 126 m obţinut în ultimii ani, competiţiile de schi au fost organizate la Holmenkollen.

Începând cu anul 1903, norvegienii au fost concuraţi de participanţi din Suedia, Franţa şi Germania.

Femeile au luat parte prima dată la concursurile de schi de la Holmenkollen în 1947.

 Tribunele şi cabinele destinate reprezentanţilor mass media

Festivalul de schi de la Holmenkollen este organizat anual, în luna martie, şi are o durată de 11 zile.

Festivalul este deschis de persoanele cu handicap, continuă cu cursa gărzilor şi apoi cu cea a membrilor parlamentului şi politicienilor locali, urmată de cursa de schi fond.

Festivalul de schi de la Holmenkollen înseamnă însă mult mai mult pentru norvegieni decât o simplă competiţie sportivă internaţională de iarnă.

Atmosfera extraordinară din sâmbăta festivalului, aduce mai curând cu o a doua sărbătoare naţională.

Trambulina de sărituri este deschisă în lunile februarie şi martie, iar cel mai important eveniment al sezonului de schi este concursul din cea de a doua duminică a lunii martie.

O nouă pistă de sărituri urmează să fie construită pentru Campionatul Mondial din 2011.

Muzeul Schi-ului (Skimuseet), amplasat în apropierea trambulinei, reprezintă un monument închinat exploratorilor, sportivilor, saamişilor pentru „un mileniu de tradiţie în practicarea schiului”.  

Skimuseet este cel mai vechi muzeu din lume specializat în schi şi în istoria acestui sport. Fondat în 1923, muzeul situat iniţial într-o pădure, la 2 km de Holmenkollen, a fost mutat în actualul amplasament cu ocazia Jocurilor Olimpice de iarnă din 1952.

Aici sunt expuse echipamente de schi vechi şi obiecte personale aparţinând exploratorilor norvegieni, printre care Fridtjof Nansen, care a traversat Groenlanda pe schiuri, şi Roald Amundsen, schiurile familiei regale, dovezi ale evoluţiei schiului în ultimii 4000 de ani şi ale dezvoltării trambulinei de la Holmenkollen de la începuturi până în prezent, precum şi o secţiune dedicată Jocurilor Olimpice de iarnă găzduite de Norvegia în 1952 şi, respectiv, în 1994.

Nu departe, o statuie îl prezintă pe regele Olaf al V-lea, care şi-a făcut debutul pe trambulina de la Holmenkollen în 1922, schiind. Se pare că Olaf al V-lea i-a transmis interesul deosebit pentru acest sport şi fiului său, regele Harold al Norvegiei.

Platforma de unde se ia startul în competiţiile de sărituri, situată în vârful turnului, la 60 m înălţime de sol, oferă o privelişte uluitoare asupra pădurii Nordmarka – paradisul schiorilor şi montaniarzilor, oraşului Oslo şi insulelor fiordului cu acelaşi nume.

In apropierea Skimuseet se găseşte Simulatorul de schi, unde vizitatorii pot experimenta pe propria piele senzaţiile pe care le încearcă schiorii în timpul săriturilor de la trambulină şi la coborârile în pantă.

Simulatorul de schi

În faţă, un troll uriaş priveşte de deasupra pădurii spre trambulina de sărituri. Butucănos, gigantic şi hidos, acesta atrage invariabil atenţia vizitatorilor.

Tribunele supravegheate de troll-ul din beton cu înălţimea de 10 m (stânga sus)