Arhive pe etichete: Nobel Peace Center

Nobel Peace Center, din Ghid de vacanţă – OSLO

Nobel Peace Center este situat în plin centrul capitalei Norvegiei, într-o clădire albă cu etaj, datând din 1872, la doi paşi de City Hall Oslo, locul în care, începând din 1990, se desfăşoară anual festivitatea decernării Premiului Nobel pentru Pace.

p1200203

Nobel Center, care şi-a deschis porţile în anul 2005, este un centru cultural modern, care pune la dispoziţia publicului larg informaţii legate de laureaţii Premiului Nobel pentru Pace şi activitatea acestora, precum şi date privind biografia lui Alfred Nobel.

Totodată, centrul serveşte drept forum pentru expunerile, discuţiile şi reflecţiile având ca temă războiul, pacea şi soluţionarea conflictelor.

În cadrul Nobel Peace Center, expunerile şi filmele documentare sunt completate de aplicaţii realizate prin intermediul unor echipamente de comunicare digitală şi instalaţii interactive, atrăgând atenţia vizitatorilor prin designul modern şi utilizarea tehnologiei în artă.

p1150864

Expoziţiile de deschidere includ o instalaţie video numită „The Triptych of Hope„, o expoziţie foto cu tema „Control Arms” realizată cu concursul Amnesty International, în completare la o piesă de teatru filmată, prezentări high tech ale laureaţilor şi informaţii despre Alfred Nobel.

Vizitarea Nobel Peace Center se poate face fie individual, fie în grupuri organizate, iar biletul costă 80 kr (cca 10 €).

La parterul clădirii se află un magazin de suveniruri şi o cafenea.

Scrie un comentariu

Din categoria Călătorii, Muzee, Norvegia, Oslo