Arhive lunare: Mai 2012

Călător prin ținutul Neamțului (IV): Ruinele bisericii „Sfânta Paraschiva” de la Bociuleşti, Podoleni

Văzute din şoseaua care leagă reşedinţele judeţelor Neamţ şi Bacău, ruinele de la Podoleni stârnesc invariabil curiozitatea călătorului dornic să descopere locuri mai puţin ştiute .

Un panou informativ, instalat în dreptul canalului de aducţiune Bistriţa, pe sensul de mers dinspre Piatra Neamţ spre Bacău, oferă lămuririle necesare.

Panoul informativ, care anunţă apropierea de situl arheologic „La ruine – Bociuleşti”, comuna Podoleni – canal aducţiune r. Bistriţa, la 25 km de Piatra Neamţ

Pe această cale, afli că ruinele de pe teritoriul comunei nemţene Podoleni aparţin unei biserici cu hramul Sfintei Paraschiva, ridicate în anul 1630 de către logofătul Dumitraşcu Ştefan, pe moşia sa de la Bociuleşti. Lăcaşul de cult, amplasat pe terasa inferioară a râului Bistriţa, s-a surpat în urma unei viituri puternice, după mai bine de două secole de funcţionare.

Această prezentare necesită JavaScript.

De aproape, rămăşiţele vechiului monument medieval de la Bociuleşti se descoperă privitorului drept parte a unei construcţii din piatră şi cărămidă, amintind, prin plastica faţadelor decorate cu arcade oarbe, de edificiile religioase ctitorite de Ştefan cel Sfânt.

Ruinele bisericii „Sfânta Paraschiva” de la Bociuleşti, Podoleni, jud. Neamţ

Din biserica „Sfânta Paraschiva” de la Bociuleşti s-au păstrat, în diferite stadii de conservare: absida altarului, naosul, iar pe latura sudică, rămăşiţe din turnul clopotniţă.

Fereastra absidei principale a bisericii de la Bociuleşti, deschisă spre răsărit – ruinele bisericii „Sfânta Paraschiva” de la Bociuleşti, Podoleni, jud. Neamţ

Pereţii structurii de formă circulară, realizată din piatră şi cărămidă, sunt străbătuţi de o reţea densă de canale, cu rol în amplificarea sunetelor cât şi de aerisire.

Canalele din pereţii incintei, cu rol în amplificarea sunetelor şi de aerisire – situl „La ruine – Bociuleşti”, Podoleni, Neamţ

Porţiuni dintr-un tunel secret, pentru refugierea în caz de pericol, sunt vizibile, de asemenea, în pereţii interiori ai incintei, la mai bine de 3 m înălţime .

Porţiune a tunelului de fugă, vizibilă la partea superioară a peretelui (dreapta) – situl „La ruine – Bociuleşti”, Podoleni, Neamţ

Fereastra deschisă în peretele sudic al naosului, biserica „Sfânta Paraschiva” de la Bociuleşti, Podoleni, jud. Neamţ

Intrarea în biserică, deschisă în zidul sudic – ruinele bisericii „Sfânta Paraschiva” de la Bociuleşti, Podoleni, jud. Neamţ

Rămăşiţele turnului-clopotniţă de pe latura sudică a bisericii „Sfânta Paraschiva” de la Bociuleşti, Podoleni, jud. Neamţ

Situl arheologic de la Podoleni „La ruine  – Bociuleşti” figurează pe lista monumentelor istorice din judeţul Neamţ, alături de ruinele fostei mănăstiri Bociuleşti şi de ruinele bisericii „Sf. Arhangheli”, ridicată două decenii mai târziu decât biserica „Sfânta Paraschiva”.

Se spune că,  între odoarele sale, biserica de la Buciuleşti a deţinut şi  un deget al Sfintei Cuvioase Parascheva, relicvă adusă de Ştefan Dumitraşcu de la Constantinopol, probabil la sfinţirea bisericii în 1630.

Despre evenimentele petrecute la Bociuleşti, între momentul ctitoririi edificiului şi deteriorarea acestuia, istoricii afirmă că aici „au fost închişi fraţii Toma, vornicul Cantacuzin şi Iordache Contacuzin împreună cu doamna lui Vasile Lupu Voievod”.

Lângă ruinele de la Bociuleşti, un paraclis şi câteva acareturi aducând a organizare de şantier, apărute, după cum se pare, în ultimul deceniu, stau mărturie că în acel loc se petrece ceva.

Paraclisul ridicat în prejma ruinelor de la Bociuleşti, văzut prin fereastra altarului vechii biserici „Sfânta Paraschiva”, Podoleni, jud. Neamţ

Doi călugări de la Mânăstirea Bistriţa speră să refacă la Bociuleşti obştea monahală risipită cu aproape două secole în urmă.  Doamne-ajută-i!

Acces

Ruinele de la Bociuleşti sunt vizibile de pe drumul naţional DN 15 Piatra Neamţ – Bacău, la intrarea în comuna Podoleni, în versantul stâng al râului Bistriţa. Un drum lateral, care porneşte din dreptul podului peste canalul de aducţiune al râului Bistriţa şi urmează direcţia cursului de apă, face legătura cu situl arheologic „La ruine – Bociuleşti” după nici 200 m .

Drumul de acces, paralel cu canalul de aducţiune al r. Bistriţa, care face legătura între DN 15, Bacău-Piatra Neamţ, şi situl arheologic „La ruine – Bociuleşti”, comuna Podoleni

Scrie un comentariu

Din categoria Destinații de weekend, Ținutul Neamțului, Lăcașe de cult, Moldova, Monumente istorice, România, Vacanţe

Eminescu la Constanţa

Când ajungi în Constanţa, opreşte-te pentru câteva momente şi în dreptul statuii lui Mihai Eminescu! Iar dacă te pasionează fotografia şi arhitectura clădirilor vechi, aruncă o privire pe strada Nicolae Titulescu şi vei avea cu ce te lăuda prietenilor!

De pe faleza Cazinoului, Mihai Eminescu ascultă „al mării aspru cânt“ de mai bine de opt decenii.

Dorinţa de a rămâne la marginea mării pentru eternitate, dezvăluită contemporanilor săi în „Mai am un singur dor“, la un an de la unica sa călătorie la Constanţa, i-a fost împlinită în 1934 prin iniţiativa profesoarei Zoe Verbiceanu și a avocatului-poet I.N. Roman, care-l cunoscuse pe poet în tinerețe.

MAI AM UN SINGUR DOR

Mai am un singur dor:
În liniştea serii
Să mă lăsaţi sa mor
La marginea mării;
Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.

Si nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Doar toamna glas să dea
Frunzişului veşted.
Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntr-una,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.
Patrunză talanga
Al serii rece vânt,
Deasupra-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga.

Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.
Luceferi, ce răsar
Din umbra de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O să-mi zâmbească iar.
Va geme de patemi
Al mării aspru cânt…
Ci eu voi fi pamânt
În singuratate-mi.

(1883, decembrie)

Amplasat în preajma Farului “Genovez”, pe un soclu înalt din travertin, bustul din bronz al lui Eminescu, opera inegalabilului Oscar Han, priveşte spre „nemărginirea pururea mişcată“.

Statuia lui Mihai Eminescu de pe faleza Cazinoului din Constanţa

Placa amintind de trecerea a 160 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, faleza Cazinoului, Constanţa

O placă, fixată în piatră, pe latura sudică a ansamblului de coloane ce încadrează statuia, cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la naşterea poetului, precizează:

ÎN AMINTIREA

POETULUI MĂRII,

MIHAI EMINESCU

15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889

FĂURITORUL LIMBII ŞI

CONŞTIINŢEI

NAŢIONALE ROMÂNEŞTI,

EVOCATOR AL PĂMÂNTULUI

DOBROGEAN

 LA 160 DE ANI DE LA NAŞTERE

15 IANUARIE 2010

CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA

LIGA CULTURALĂ PENTRU UNITATEA
ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI

Mihai Eminescu a văzut prima dată marea la 32 de ani.

Sosit la Constanţa, pentru a-şi trata suferinţele trupeşti cu băi de mare, poetul a locuit timp de 10 zile în mansarda unuia din puţinele hoteluri deschise la acea vreme pe litoralul Mării Negre, Hôtel d’Angleterre.

În prima scrisoare adresată din Constanţa Veronicăi Micle, Eminescu scrie:

“Constanta, 16 iunie 1882

Draga mea Veronică,

Iartă-mă că nu ţi-am scris de atâta timp, dar am întârziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am scăpat o dată vaporul, care nu pleacă decât de trei ori pe săptămână, şi am venit aci, unde poşta nu pleacă în toate zilele. Am venit ieri şi am făcut deja două băi de mare, cari promit a-mi face mult bine, deşi pe-aici e frig încă şi apa mării nu e destul de caldă pentru băi. De-aceea sunt unul din cei dentâi sosiţi aci pentru băi şi nimeni nu se scaldă încă afară de mine. N-o să stau aci decât vro zece zile şi apoi iar mă-ntorc la Bucureşti. O să mă-ntrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care-o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea mişcate. Dar, abia de două zile aici, n-am văzut-o în toate feţele căci ea e schimbăcioasă la coloare şi în mişcări, de unde unii autori o şi compară cu femeia. Costanţa sau Chiustenge este un mic orăşel, dar îndestul de frumos. Nu are a face deloc cu Rusciucul. Casele au oarecare eleganţă în clădirea lor, căci piatra e ieftină aci şi clădirile sunt din piatră patrată, iar primăria, de când stăpânesc românii şi există un consiliu comunal, a făcut foarte mult pentru orânduiala şi înfrumuseţarea oraşului. O terasă pe ţărmul înalt dă o frumoasă privelişte pe toată întinderea mării şi, când luna e deasupra apei, ea aruncă un plein de lucire slabă, care pluteşte pe-o parte a apei. Restul rămâne în întunerec, şi noaptea marea îşi merită numele ei de neagră. Viaţa e cam scumpă aci, dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria, mai ales de când s-au deschis câteva oteluri. La anul să ştii că venim amândoi aci, căci băile de mare întăresc şi grăbesc bătăile inimei. Cu toate că omul pare a întineri de ele, privirea mării linişteşte, mai ales sufletele furtunoase. Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putinţă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, şi rămân al tău Eminescu.

Adresa mea: Chiustenge (Constanţa) Hôtel d’Angleterre”

 Şederea lui Eminescu la Constanţa este consemnată printr-o placă memorială, amplasată pe faţada Hotelului “Intim” – în prezent monument istoric, ridicat în perioada 1906-1909 pe locul Hôtelului d’Angleterre.

Faţada Hotelului Intim din Constanţa

Placa memorială dedicată lui Mihai Eminescu – faţada Hotelului Intim, strada Nicolae Titulescu nr. 9, Constanţa

Ascultă o înregistrare din 1960 a romanţei „Mai am un singur dor“, pe versurile lui Mihai Eminescu, muzica Guilelm Sorban, în interpretarea lui Alexandru Grozuţă.

Scrie un comentariu

Din categoria Călătorii, Dobrogea, Eminescu, Litoralul Mării Negre, Monumente istorice, România