Arhive pe etichete: alegerea destinaţiei de vacanţă

Informarea, garanţia unei vacanţe reuşite

Să presupunem că doriţi o vacanţă la malul mării, alături de familie sau prieteni, într-o staţiune modernă, accesibilă sub aspect financiar, în care pe parcursul a 7-10 zile din luna iunie să fiţi cazat într-o cameră curată şi confortabilă, să beneficiaţi de mâncare gustoasă şi variată, să faceţi plajă, să aveţi ce vizita în împrejurimi şi să vă petreceţi serile la terase iar nopţile în discoteci.

Pe litoralul cărei mări şi ce destinaţie veţi alege, de voi depinde. Mai precis de calitatea serviciilor pe care le pretindeţi în schimbul banilor pe care urmează să-i cheltuiţi şi, mai ales de modul în care ştiţi să vă informaţi.

P1330243

Sunny Beach, Bulgaria

Dacă nu aveţi nici o idee asupra destinaţiei către care să vă îndreptaţi, adresaţi-vă pentru început unor agenţii de turism, în speranţa că veţi putea obţine mai rapid informaţiile dorite. Trimiteţi  cât mai multe cereri de ofertă, în care, pe lângă trecerea în revistă a preferinţelor, nu vă sfiiţi să solicitaţi detalii privind:

  • poziţionarea staţiunii în raport cu cea mai apropiată gară, aeroport, autostradă
  • gradul estimativ de ocupare a staţiunii în perioada în care urmează să vă petreceţi vacanţa
  • posibilităţile de cazare (hoteluri, vile, bungalouri, pensiuni, camping) existente în staţiune
  • poziţionarea hotelului/vilei în care se oferă cazare în cadrul staţiunii (central, lateral, la nivelul mării, la o anumită altitudine)
  • poziţionarea hotelului/vilei în care se oferă cazare faţă de ţărmul mării (pe malul mării, la ce distanţă faţă de malul mării, paralel cu marea, perpendicular pe mare)
  • dimensiunile hotelului/vilei în care se oferă cazare
  • poziţionarea camerelor oferite (parter, etaj, vedere la mare sau nu)
  • dimensiunea camerelor oferite
  • dotarea camerelor oferite
  • facilităţi oferite gratuit de hotel pe plaja hotelului sau la piscină (şezlong, umbrelă, salteluţă sau prosop de baie)
  • posibilităţile de masă oferite , cu specificarea meniului inclus în aceste servicii, indiferent dacă este vorba de mic dejun, demipensiune, pensiune completă sau „totul inclus”
  • posibilităţile de petrecere a timpului liber pe care staţiunea le oferă
  • magazine existente în staţiune
  • transportul public în staţiune
  • serviciile de transport oferite.

Dintre ofertele primite, selectaţi-le pe cele care, la prima vedere, vă satisfac cel mai bine preferinţele.

Ce destinaţii v-au fost recomandate? Să spunem: una pe litoralul bulgăresc şi alta pe ţărmul Mării Egee. Preţul? Similar.

Ce faceţi în continuare? Incepeţi să adunaţi informaţii.

Cum? Foarte simplu: accesând, aşa cum recomandam într-o postare anterioară dedicată alegerii destinaţiei de vacanţă diferite forumuri şi bloguri având ca temă călătoriile.

Trebuie însă să vă avertizez că nu toate informaţiile furnizate pe forumuri, bloguri şi site-uri specializate corespund întotdeauna realităţii, motiv pentru care veridicitatea acestora se impune a fi verificată obligatoriu în alte câteva surse diferite.

De pildă, dacă o agenţie de turism vă va asigura că Albena reprezintă destinaţia de vacanţă ideală pentru preferinţele voastre şi veţi pleca la Albena, vă veţi întoarce de acolo dezamăgiţi. La fel se va întâmpla şi dacă agenţia de turism vă va recomanda staţiunea Nei Pori drept destinaţia potrivită preferinţelor voastre.

De ce? Este suficient să citiţi pe forumurile dedicate călătoriilor în Bulgaria şi Grecia părerile celor care au fost acolo şi veţi găsi singuri răspunsul.

Nu luaţi niciodată drept sigure informaţiile furnizate de prestatorii de servicii din domeniul turismului, pentru că, nu de puţine ori, sunt subiective. Verificaţi-le!

P1260449

Insula Thassos, Grecia

Accesaţi forumurile şi blogurile şi căutaţi răspunsuri la întrebările care vă preocupă, iar dacă aveţi incertitudini legate de anumite probleme contactaţi-i pe autorii postărilor care, cu siguranţă, vă vor scoate din dificultate.

O bună informare presupune, pentru exemplul luat în considerare, verificarea din cel puţin trei surse diferite a următoarelor date prezentate în ofertă:

  • este staţiunea X o destinaţie de vacanţă modernă?
  • este staţiunea X o destinaţie de vacanţă accesibilă sub aspect financiar?
  • corespund  serviciile de cazare oferite de unităţile din staţiunea X sub aspectul confortului şi curăţeniei?
  • corespund serviciile de masă oferite de restaurantele din staţiunea X sub aspect calitativ (preparate gustoase şi variate)?
  • cum  este plaja de care dispune staţiunea X?
  • ce se poate vizita în staţiunea X şi în împrejurimile acesteia?
  • de câte discoteci dispune staţiunea X şi care este programul de funcţionare al acestora?

Dacă informaţiile care v-au fost prezentate în ofertă se confirmă, vă puteţi considera norocoşi că aţi găsit destinaţia de vacanţă potrivită.

Dacă nu, trebuie să o luaţi de la capăt.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Turism, Vacanţe

Alegerea destinaţiei de vacanţă

Pentru că agenţiile de turism au început să-şi lanseze ofertele pentru Paşte, 1 Mai şi sezonul estival 2009 şi, în ciuda crizei pe care o lume întreagă o traversează, mulţi români se vor grăbi să-şi achiziţioneze de pe acum pachete de vacanţă, pentru a profita de reducerile substanţiale anunţate, îmi permit să fac câteva recomandări, menite să-i scutească de eventuale neplăceri, care le-ar putea pune în pericol vacanţa şi, nu în ultimul rând, bugetul.

 Recomandări privind alegerea destinaţiei de vacanţă 

Luaţi un creion şi o foaie de hârtie şi, răspunzând criteriilor de mai jos, veţi afla ce aşteptări aveţi de la vacanţa anului 2009.

  •  obiectivele pe care urmăriţi să le realizaţi pe parcursul acesteia (odihnă, plajă, vizite la muzee, biserici şi monumente ale naturii, ascensiuni montane, explorarea gastronomiei locale, participarea la diferite evenimente artistice sau culturale, sport, cumpărături etc);
  • mediul natural în care doriţi să vă petreceţi vacanţa (mare, munte, continent, insulă, urban, rural, aglomerat, izolat etc);
  • modul în care doriţi să vă organizaţi vacanţa (pe cont propriu, servicii oferite de agenţiile de turism, combinaţia primelor două etc);
  • tipul de cazare preferat (hotel, vilă, apartament, cameră la particulari, camping, bungalou, pensiune agroturistică etc);
  • gradul de confort al unităţii unde doriţi să vă cazaţi ( 5*, 4*, 3*, 2*, 1* sau A, B, C, D);
  • serviciile de masă dorite (fără masă, mic dejun, demipensiune, pensiune completă, totul inclus);
  • alte servicii de care doriţi să beneficiaţi în cadrul unităţii de cazare (SPA, internet, salon de frumuseţe, tratament balnear, bar, restaurant, cofetărie, sală de gimnastică, piscină etc);
  • mijlocul de transport preferat pentru a ajunge la destinaţie (avion, tren, autocar, autoturism, motocicletă, bicicletă etc);
  • compania în care doriţi să vă petreceţi vacanţa (familie, prieteni, colegi, grupuri alcătuite adhoc);
  • perioada din an dorită;
  • timpul disponibil;
  • bugetul pe care sunteţi dispus să-l alocaţi vacanţei.

 După ce aţi hotărât ce vreţi să faceţi, cam pe unde, cum, când, alături de cine şi cu ce preţ, urmează partea cea mai grea: identificarea destinaţiei de vacanţă, care să întrunească în cea mai mare măsură condiţiile dorite de voi.

P1410071

Roussalka, Bulgaria

Identificarea destinaţiei de vacanţă potrivite preferinţelor fiecăruia necesită timp şi presupune acumularea unui volum enorm de informaţii, nu de puţine ori dificil de obţinut.

De aceea, dacă timpul nu vă permite sau nu sunteţi dispuşi să accesaţi sute de pagini pe internet, pentru a afla informaţiile care vă interesează, şi nici prietenii sau colegii nu vă încurajează într-o direcţie sau alta, poate că este bine să vă adresaţi, într-o primă etapă, unor agenţii turistice, enunţându-vă clar pretenţiile şi solicitând propuneri de oferte din partea acestora.

Pentru internauţii care dispun de suficientă răbdare şi timp, identificarea destinaţiilor de vacanţă potrivite preferinţelor  proprii se poate face prin accesul la informaţiile prezentate pe:

  • forumuri dedicate călătoriilor
  • bloguri dedicate călătoriilor
  • site-uri ale agenţiilor de turism
  • site-uri ale unor enciclopedii
  • site-uri ale unor unităţi de cazare
  • site-uri ale unor centre de informare turistică
  • site-uri dedicate special unor anumite destinaţii de vacanţă
  • site-uri ale unor publicaţii mass-media
  • ghiduri de vacanţă on-line dedicate unor anumite destinaţii de vacanţă

Până la multtrâmbiţata revigorare a turismului românesc, aflată pe agenda de lucru a ministrului Elena Udrea, când vor umbla câinii la SPA cu colaci egumenici în coadă, mare atenţie la alegerea destinaţiei de vacanţă şi, mai presus de orice, la prestatorii de servicii pe care îi desemnaţi să vă transpună dorinţele în fapte.

Nu uitaţi: INFORMAŢI-VĂ, INFORMAŢI-VĂ, INFORMAŢI-VĂ….

Scrie un comentariu

Din categoria Calitatea serviciilor, România, Turism, Vacanţe