Arhive pe etichete: Balcic

Balcic, destinaţia de suflet a Reginei Maria (II)

Reşedinţa de vară a Reginei Maria reunea în mijlocul grădinilor împrejmuite cu ziduri din piatră 30 de clădiri: vila ‘Tenha Yuvah’ – principala clădire a domeniului de la Balcic, vila ‘Mavi Dalga’ – cea de-a doua clădire ca importanţă a domeniului, în care se aflau apartamentele Principelui Nicolae şi ale doamnelor de onoare, vila ‘Sabur Jevi’ – cea mai mare clădire a domeniului, destinată suitei Reginei Maria, pavilionul ‘Cara Dalga’, pavilionul Principelui Nicolae, pavilionul Principesei Ileana, pavilionul ‘Lingerie’, pavilionul ‘Ciuperca’, pavilionul ‘Izbânda’, Pavilionul grănicerilor, Pavilionul Administraţiei, Pavilionul de odihnă, Pavilionul de ceai sau Fumoarul, Casa Intendentului, capela Stella Maris, o bisericuţă, templul ‘Maria Ruh’ şi altele. (Narcis Dorin Ion, Castele, palate și conace din România, Editura Fundației Culturale Române,vol.I, București, 2001)

Multe dintre aceste clădiri sunt demult o amintire, terasele şi grădinile au fost modificate în mare măsură, iar denumirile originale date de Regina Maria au fost înlocuite.

 Vila cu aer oriental de pe ţărmul Mării Negre, pe care Regina Maria a numit-o ‘Tenha-Yuvac’,  impresionează nu atât prin dimensiuni cât prin originalitatea construcţiei.

Clădirii albe, puţin înalte, acoperite cu ţiglă roşie, al cărei etaj se revarsă peste ziduri îmbrăcate în piatră, i se alătură într-o armonie perfectă minaretul alb al unei moschei.

Minaretul turcesc se integrează armonios în ansamblul arhitectonic

 „…la interior, structura brută albă servea drept fundal plăcut divanelor turceşti, candelabrelor enorme şi covoraşelor din piele de urs. La etaj şi-a construit un dormitor octogonal cu două ferestre largi care ieşeau în afara etajului inferior şi dădeau spre mare. Patul, acoperit cu perne şi cuverturi, era aşezat într-o nişă în partea opusă ferestrelor. Uşi scunde sculptate şi pictate dădeau într-o cameră de toaletă, o baie turcească în miniatură şi o verandă unde Măria dormea adesea. Alături se afla o scară circulară care ducea spre un minaret cu o harfă eoliană. Harfa răspîndea sunete vesele deasupra grădinii, a cărei vegetaţie luxuriantă ascundea pe jumătate mici case de oaspeţi, încăperi pentru slujitorii Reginei, iar în ultimii ani o capelă bizantină în miniatură dedicată credinţei ecumenice a Măriei.” (Hannah Pakula, Ultima Romantică, 1984)

Veranda de la etajul al doilea era cândva decorată cu flori sădite în vase din aramă, care atârnau de lanţuri vechi de ancoră. Erau amplasate aici canapele din lemn şi o masă din marmură, cumpărată din Rusia. Regina Maria servea adesea prânzul aici, admirând marea, Grădina lui Alexander şi Pavilionul de ceai.

Pe zidul dinspre nord al clădirii este fixată o statuie din piatră albă, reprezentând-o pe Principesa Ileana a României, căreia Regina Maria i-a destinat reşedinţa de la Balcic, cunoscând dragostea neţărmurită a acesteia pentru mare.

Salonul era cândva împodobit cu un gong masiv din bronz şi vase vechi din cupru. În vitrina de sticlă erau expuse vase antice, datând din vremea când Balcicul, numit pe atunci Dionisopolis, era unul din cele mai importante porturi la Marea Neagră din Imperiul Roman.

 Din mobilierul original se păstrează în prezent doar un birou, un garderob şi un ceas.

În salon mai sunt expuse, în original, icoanele împărăteşti, crucea şi porţile împărăteşti ale iconostasului din capela Stella Maris.

Pereţii vilei erau decoraţi cu iatagane vechi şi puşti cu cremene. După uşa boltită se afla încăperea folosită ca sală de mese. Aici se afla şi biblioteca reginei, cuprinzând operele în limba engleză ale marilor scriitori ai lumii.

 De la vila Reginei, de-alungul ţărmului, a fost amenajat un drum pavat cu dale pătrate de piatră albă, decorat cu fântâni, arbori, arbuşti şi flori de toate soiurile, culorile şi miresmele.

După cum inspirat remarca diplomatul de origine franceză Paul Morand, Regina Maria a reuşit să creeze la Balcic ‘o feerie britanică de culori în mijlocul deşertului’.

În capătul Aleii secolelor se ridicau odinioară zidurile de piatră albă ale ‘Pavilionului de ceai’.

Cândva, uşile din lemn ale clădirii glisau pe pardoseala din mozaic, afundându-se în pereţi. În jurul unei fântâni arteziene, câteva narghilele vechi se odihneau pe măsuţe sculptate. Lampioanele din colţurile salonului aruncau lumini fascinante pe pereţii acoperiţi cu mozaic din alabastru.

Lângă şemineul acoperit cu o cuvertură japoneză din mătase se afla o reproducere a celebrului mozaic bizantin al Madonei, datând din secolul al XII-lea, din biserica veneţiană de pe insula Torcello. Astăzi, această reproducere este expusă în vila ‘Tenha Yuvah’.

Mecanismele acustice instalate acolo permiteau redarea fidelă a celor mai tainice convorbiri purtate între oaspeţii Reginei. Creaţia ilustrei arhitecte Henrieta Delavrancea-Gibory, fiica prozatorului Barbu Ştefănescu-Delavrancea, ‘Pavilionul de ceai’, având, printre altele, şi destinaţia de fumoar, a fost realizat în 1935.

Se spune Regina venea aici îmbrăcată întotdeauna în stil oriental.

Deşi figurează şi în prezent pe lista obiectivelor turistice aparţinând domeniului regal de la Balcic, pavilionul se găseşte în realitate la exteriorul complexului, ascuns în spatele hotelului Regina Maria, construit în urmă cu câţiva ani în apropierea vilei ‘Tenha Yuvah’. Vechiul edificiu, năpădit de vegetaţie, se află într-o avansată stare de degradare.

Spre partea superioară a teraselor suspendate ale Labirintului, realizat ca un amfiteatru deasupra vilei ‘Tenha Yuvah’, se găseşte ‘Mormântul Mariei’.

Deşi locul singuratic oferă o privelişte de o frumuseţe rar întâlnită asupra mării, Regina a cerut ca trupul să-i fie înmormântat la Curtea de Argeş, alături de soţul său, iar inima să-i odihnească la Balcic, în capela Stella Maris.

Crucea încrustată în piatră de pe ‘Mormântul Mariei’ este una dintre cele mai interesante din întregul complex rezidenţial. 

„Poate că în lumea de azi există mai multă ură decît dragoste. Dar dragostea e mai puternică şi într-o zi, chiar dacă nu voi mai trăi să o văd, ea trebuie să învingă” (Regina Maria)

Capela Stella Maris a fost construită în anul 1930, potrivit dorinţei Reginei Maria, drept „altar ridicat unei mărturisiri de credinţă care nu e a mea, într-o ţară unde am fost odată străină şi pe care mi-am însuşit-o prin bucuria, suferinţa, lucruri care m-au legat de ea, cu fiecare an, mereu mai mult.”

„Cea mai mică biserică din ţară”, cum o numea Regina, este o capelă din piatră, realizată în stil bizantin, după modelul Capelei Sfântului Iacob, care se găseşte în satul Trikomo (Iskele) din insula Cipru.

În semn de recunoştinţă pentru munca depusă de Gaetan Denize, care a condus lucrările de construcţie a capelei Stella Maris, în peretele terasei de la baza acesteia a fost aşezată o placă din marmură, conţinând singura inscripţie în limba română care se găseşte pe domeniul regal de la Balcic: „În amintirea lui Gaetan Denize cu al cărui credincios ajutor şi râvnă am zidit aceste locuri – Marie, 14 Mai 1930”.

 În stânga capelei, Regina a dorit să amplaseze o cişmea, a cărei apă, permanent curgătoare, face trimitere la ritualul spălării picioarelor Apostolilor de către Iisus Hristos, simbol al smereniei.

Frescele din interiorul capelei sunt opera pictorilor Atanase Demian şi Tache Papatriandafil. 

Fresca de deasupra intrării o reprezintă pe Maica Domnului Oranta (singură,  rugându-se cu mâinile ridicate).

Tronul din lemn aurit şi iconostasul, datând din anul 1721, au fost cumpărate de Regina Maria din Cipru, anume pentru capela de la malul mării.

Tronul se sprijină pe două picioare sculptate de forma unor şerpi, invocând Iadul, în timp ce ornamentele florale ale braţelor şi lateralelor acestuia sugerează Raiul.

Păunul, care ţine în cioc o cruce, reprezentat pe spătarul tronului, în partea de jos, este simbolul vieţii veşnice în Rai. În stânga sa se găseşte ţinutul păcatului, cu luna, iar de partea cealaltă se află soarele, care simbolizează lumina dumnezeiască a vieţii şi adevărul veşnic, care învinge întunericul păcatului şi al morţii. Deasupra soarelui se află mitra episcopală, înconjurată de o sabie, simbolul creştin al dreptăţii, şi de sceptru, simbolul antic al puterii. Pasărea Pheonix reprezintă semnul renaşterii. Ornamentul măiestrit ajurat, prin care se realizează terminaţia spătarului,  înglobează un soare, deasupra căruia tronează o coroană susţinută de doi Serafimi, simbolizându-L pe Iisus Hristos, perfecţiunea lui Dumnezeu şi puterea Lui supremă.

Pe porţile împărăteşti ale iconostasului este redată tema Bunei-Vestiri, însoţită de figurile prorocilor David şi Solomon.

În partea de jos sunt înfăţişaţi Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Ioan Gură de Aur, iar mai jos, Sf. Grigorie Teologul şi Sf. Atanasie din Alexandria. În medalion, la îmbinarea porţilor împărăteşti, este înfăţişat Iisus Hristos, binecuvântând cu ambele mâini.

Panourile din lemn de sub icoanele împărăteşti, reprezentându-i pe Iisus Hristos Pantocrator pe tron şi pe Maica Domnului Pantanasa, cele mai măreţe feţe regeşti în iconografia ortodoxă, precum şi coloanele din lemn amplasate de o parte şi de alta a porţilor împărăteşti, sunt minuţios sculptate.

Crucea Domnului, care se înalţă pe ultimul rând al iconostasului, Îl înfăţişează pe Iisus Hristos răstignit, iar la extreme pe cei patru Evanghelişti. Iconostasul aurit, cuprinde ca ornamente sculptate în lemn, alături de motivele florale, reprezentări de îngeri şi eroi biblici. Cupola, simbolul bizantin al veşniciei şi spaţiului ceresc, Il înfăţişează pe Iisus Hristos Pantocrator. În jurul Lui, în cercul cupolei se află cele zece ranguri îngereşti, forţele imateriale, iar în cercul inferior cei doisprezece apostoli.

În patrulaterul care descrie cupola sunt reprezentaţi cei patru evanghelişti: Sf. Apostol Matei (om sau înger), Marc leu, Luca viţel şi Ioan Teologul vultur.

Pe peretele din stânga iconostasului este pictată scena Adormirii Maicii Domnului, iar în dreapta, Intrarea Maicii Domnului în biserică. Mai multe scene din Vechiul şi Noul Testament, precum şi figuri-simbol, printre care: Sfânta Treime, Naşterea lui Iisus Hristos cu steaua din Betleem şi magii, îngeri, arhangheli şi sfinţi, sunt înfăţişate în spaţiul restrâns al capelei.

Tabloul votiv o reprezintă, în dreapta intrării, pe Regina Maria, iar în stânga pe Principesa Ileana, ambele înveşmântate în straie de curte, precum doamnele sau domniţele de ev mediu.

Regina Maria şi-a exprimat, prin testamentul întocmit cu cinci ani înainte de a trece în eternitate, dorinţa ca inima să-i fie aşezată „sub lespezile bisericii Stella Maris”, pe care a clădit-o la marginea mării.

În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă”.

Destinul a făcut însă ca vrerea ultimei regine romantice a României să nu poată fi îndeplinită decât pentru scurtă vreme.

La două luni după moartea Reginei, în septembrie 1938, inima i-a fost adusă la Balcic, unde a fost păstrată, conform ultimei dorinţe în dreapta intrării în capelă, până în 1940, când, pentru nu a fi în pericol de a se înstrăina, prin trecerea Balcicului sub administrarea Bulgariei, a fost mutată, din iniţiativa Principesei Ileana, în mica biserică din lemn a castelului Bran, iar apoi în capela săpată anume în stânca din spatele bisericii, unde s-a odihnit timp de aproape trei decenii, înainte de a fi depusă la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Chiar dacă inima pământeană i-a fost strămutată în urmă cu şapte decenii din colţul de linişte înfăptuit după propria imaginaţie, prezenţa Reginei Maria, în milocul grădinilor încântătoare pe care le-a sădit la marginea mării, este la fel de vie ca odinioară, semn că sufletul ei a rămas captiv acolo pe veci.

Un comentariu

Din categoria Bulgaria, Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Regina Maria a României, Turism, Vacanţe

Balcic, destinaţia de suflet a Reginei Maria (I)

În 1924, când şi-a întrerupt călătoria spre Kavarna, oprindu-se pentru un scurt popas la jumătatea distanţei dintre Capul Caliacra şi Ecrene, Regina Maria avea să descopere între stâncile calcaroase ale Balcicului şi mare o oază de verdeaţă şi linişte, care i-a fermecat inima pentru totdeauna.

„…am avut ca o simţire că locul acesta ori mă aşteptase de totdeauna pe mine, ori că eu trăisem totdeauna în aşteptarea lui (…). Făceam parte din loc şi locul făcea parte din mine.” (Maria, Regină a României, Casele mele de vis, 1930).

Arborii seculari, florile de câmp, pâraiele, cântecul păsărilor, morile tăcute şi cişmelele de piatră au reprezentat pentru Regina României începutul unui vis, materializat prin ridicarea la Balcic a neconvenţionalei sale reşedinţe de vară, care avea să-i devină colţ de odihnă pentru suflet şi trup până la sfârşitul vieţii, iar pentru posteritate, mărturia unei sensibilităţi artistice excepţionale.

În armonie cu frumuseţea tulburătoare a locului, Regina Maria a creat pe domeniul de la Balcic un ansamblu arhitectural unic prin reprezentativitate, îmbinând o multitudine de teme religioase şi mitologice, ca simboluri ale unităţii religiilor şi culturilor lumii, deopotrivă.

‘Templul apei’

‘Tenha Yuvah’, ‘Templul apei’, ‘Puntea suspinelor’, ‘Izvorul sfânt’, capela Stella Maris, ‘Fântâna de argint’ au fost amplasate, conform concepţiei de artă şi frumos a Reginei, în mijlocul unui labirint de grădini, străbătute de cascade, oglinzi de apă, fântâni, poduri de piatră  şi alei.

‘Tenha Yuvah’

Capela Stella Maris

‘Fântâna de argint’

În grădinile îndreptate spre mare şi-au găsit locul, pe rând: ‘Grădina divină’, ‘Grădina Ghetsemani’, ‘Grădina valului albastru’, ‘Grădina curtea englezească’, ‘Grădina Principesei Ileana’, devenită mai târziu ‘Grădina Jules Jeannin’, ‘Grădina pomilor plângători’, ‘Grădina cu oglindă de apă cruciformă’, ‘Grădina lui Alexandru’, ‘Terasele suspendate – Labirintul’, ‘Grădina lui Mircea’ şi ‘Grădina alpină’, cărora li s-au adăugat: ‘Aleea secolelor’, ‘Aleea vinului’ şi ‘Aleea cu crini regali’.

 ‘Grădina divină’

‘Grădina alpină’

‘Grădina lui Mircea’

‘Aleea vinului’

 ‘Aleea cu crini regali’

Pentru crearea acestui colţ de Rai, au fost amenajate terase suspendate pe nouă niveluri, au fost săpate canale înguste printre alei pavate cu lespezi de piatră, au fost aduse vase antice greceşti, coloane din marmură, scaune veneţiene din piatră, cruci bizantine şi pietre de mormânt musulmane, precum şi numeroase specii de plante rare din Italia, Spania şi Asia Mică.

Faimoasele grădini, în care Regina putea da frîu liber pasiunii sale pentru crini şi trandafiri, nemţişori şi nalbe de grădină, departe de rigorile vieţii oficiale, constituie opera de mai bine de un deceniu a grădinarului elveţian Jules Jeannin, al cărui talent şi abnegaţie au ajutat-o pe Regina Maria sa-şi împlinească visul.

Cuprinzând peste 3000 de specii de plante din 35 de familii şi 800 de genuri, grădinile Reginei Maria evidenţiază o incredibilă diversitate de varietăţi şi forme.

Colecţia de cactuşi de mari dimensiuni, inclusă între speciile de plante exotice cultivate de Jeannin în  ‘Grădina divină’, este a doua ca importanţă în Europa după colecţia de cactuşi a Grădinii exotice din Monaco.

De un real interes se bucură şi speciile din familia Agava, care înfloresc o singură dată, apoi mor.

Pe lângă specii rare, cum sunt: Theobroma cacao, Hevea brasiliensis, Broussonetia papyrifera, Metasequoia glyptostroboides, Ginkgo biloba, Magnolia grandiflora, grădinile cuprind un rozariu, precum şi numeroase plante anuale, bienale sau perene.

Construită de-a lungul celei mai joase terase de pe plajă, între anii 1930-1933, Grădina Valului albastru este împărţită în trei mari terase, fiecare în parte constituind o amenajare cu totul specială. În apropierea scărilor care coboară de la vila Săgeta albastră, o cascadă artificială se revarsă în pantă de la înălţimea de 25 de metri. 

Drumul apelor continuă prin canale de piatră săpate în celelalte terase, formând cascade mai mici. La baza cascadei se află Colţul Magnolia. Magnolia grandiflora din grădina de la Balcic, sădită de Regina Maria în perioada de amenajare a complexului rezidenţial, se numără printre cele mai longevive exemplare de acest gen din Balcani.

Florile acesteia, asemănătoare unor nuferi uriaşi, de un alb imaculat, raspândesc primăvara un miros dumnezeiesc. La baza copacului se află o terasă cu două tronuri din piatră şi o mică fântână arteziană.

Rozariul găzduit de Grădina Valului albastru cuprinde 80 de specii de trandafiri hibrizi. Cândva, alături de aceştia, tufe imense de bujori şi crini se revărsau în cascade peste aleile pietruite ale Grădinii Valul albastru, într-o uluitoare paletă coloristică.

Grădina Curtea englezească reprezenta pentru Regina Maria amintirea casei natale. În mijlocul grădinii se află o oglindă cruciformă de apă, din care se ramifică mai multe linii de apă. Toate părţile oglinzii de apă, cu forma tipică a crucii bizantine, sunt egale ca lungime.

Acest simbol, folosit în antichitate, avea diferite semnificaţii: semn al Soarelui, al zeului ploii, al aerului, apei, pământului şi focului. În perioada timpurie a creştinismului, acest tip de cruce reprezenta simbolul lui Iisus Hristos. Grădina este mărginită spre sud de un canal de apă şi împrejmuită dinspre mare cu ziduri de piatră. Acolo unde se unesc este construit un basorelief din piatră al Fecioarei Maria cu Pruncul în braţe. Această imagine se mai întâlneşte pe peretele zidit al Fântânii de argint şi pe cişmeaua din piatră de la intrarea în capela Stella Maris. Imaginea Fecioarei Maria mai apare deasupra intrării în capelă, precum şi în reproducerea mozaicului bizantin din biserica de pe insula Torcello, care în prezent face parte din expoziţia din vila Tenha Yuvah. Ghivecele de flori din piatră sunt păstrate în forma originală.

Grădina Ghetsemani este unul din cele mai liniştite colţuri ale grădinii domeniului de la Balcic. Cândva, aleea pietruită care o străbate era străjuită primăvara de mii de lalele olandeze multicolore, din cele mai rare specii. Ca şi în Grădina Valului albastru, pe axa lungă a Grădinii Ghetsemani trece un canal de apă.

Grădina se termină cu un zid înalt din piatră, flancat de o parte şi de alta de doi platani uriaşi. Aici se află şi Grădina de nisip, care adăposteşte diferite soiuri de plante de nisip şi crini.

 Grădina cu oglindă de apă cruciformă, situată la baza terasei unde este amplasată Capela Stella Maris, adăposteşte placa memorială dedicată de Regina Maria secretarului ei Gaetan Denize, care a condus lucrările de construcţie a paraclisului Stella Maris.

Prin Grădina lui Alexander trece o alee pavată cu 20 de pietre de moară, fiecare dintre acestea simbolizând un secol din istoria omenirii.

Regina o numea Aleea secolelor şi a dorit ca la fiecare secol nou să se adauge aleii o nouă piatră. La capătul aleii,  pe un postament, o piatră de moară, martoră a contemporanităţii, aşteaptă ca secolul ei să se scurgă, pentru a-şi ocupa locul ce i-a fost hărăzit.

Coloanele albe din grădină au fost primite în dar de Regina Maria de la ginerele său, regele Alexandru al Serbiei, pasionat, la rândul său, de decoraţiunile exterioare şi grădinărit. În această grădină creşteau crinii preferaţi ai reginei, pentru care aceasta făcuse o pasiune încă din vremea copilăriei. Simbol al Fecioarei Maria, gingaşa floare, atât de îndrăgită de Regină, se regăseşte în lucrarea majolică de pe peretele Fântânii de argint, în frescele capelei Stella Maris, precum şi în tablourile pictate de ea.

Grădinile amenajate în extremitatea sudică a domeniului sunt străbătute de o potecă şerpuitoare, care îşi croieşte drum pe sub arcade înguste şi trece prin porţi din fier forjat, întorcându-se brusc, urcând sau coborând pe panta abruptă printre pietre sculptate şi lespezi inscripţionate în limba arabă, la fel ca într-un labirint.

Labirintul, cum este denumit acest sector al grădinilor domeniului de la Balcic, este realizat în 1926, după proiectul elveţianului Jules Jannin, fostul grădinar şef al ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Terasele suspendate create de Jannin se dispun ca un amfiteatru deasupra vilei Tenha Yuvah. Bănci din piatră dispuse pe alocuri în acestă oază de verdeaţă oferă tihnă şi relaxare.

Grădina Principesei Ileana, care poartă numele mezinei familiei regale, alături de care Regina Maria şi-a împlinit visul de a-şi amenaja lângă mare o grădină după propria concepţie,  era considerată la moartea lui Jeannin cea mai frumoasă grădină a domeniului de la Balcic. În semn de recunoştinţă, Regina Maria a aşezat în Grădina Principesei Ileana o placă de recunoştinţă pentru contribuţia lui Jannin la îndeplinirea visului său, cu textul: „Lui Jules Jannin care a făcut ca visul meu să devină relitate în această grădină”.

Grădina pomilor plângători cuprindea cândva ronduri cu flori, împrejmuite cu borduri din piatră, precum şi bazine cu peşti roşii şi aurii. În locul grădinii dispărute în 2004 a fost creată una nouă, alcătuită din garduri vii de cimişir, specii de foioase şi conifere, plante agăţătoare şi arbuşti, precum şi specii vegetative cu forme decorative rare, aşa numitele forme „plângătoare”, amintind de fântânile arteziene din Orientul Îndepărtat.

‘Măria plantase şi înainte grădini, dar nici una într-o climă atît de temperată; ea întîmpina cu uimire fiecare nouă paradă florală şi era necăjită dacă îndatoririle publice o reţineau în oraş în plin sezon al florilor’. (Hannah Pakula, Ultima Romantică, 1984)

5 comentarii

Din categoria Bulgaria, Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Regina Maria a României, Turism, Vacanţe