Arhive pe etichete: obiective turistice

Călător prin ținutul Neamțului (II): Cetatea Neamț

Ridicată pentru a servi drept avanpost în apărarea granițelor Moldovei medievale pe timpul domniei lui Petru I Mușat (1375-1391) și întărită să reziste atacurilor cu arme de foc sub domnia lui Ștefan cel Mare, când a cunoscut o perioadă de glorie, Cetatea Neamț stă mărturie evenimentelor istorice desfășurate mai bine de trei secole și jumătate pe teritoriul statului românesc de la est de Carpați, care integrează ținutul Neamțului.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cetatea a făcut față asediului din 1476 impus de Mahomed al II-lea, după lupta de la Valea Albă – Războieni, și-a deschis porțile în fața oștilor lui Soliman Magnificul în 1538, la sfârșitul primei domnii a lui Petru Rareș, și din nou, în anul 1600, în fața armatei lui Mihai Viteazu, a fost transformată în mânăstire de Vasile Lupu, pentru a contracara intențiile distructive ale turcilor, a rezistat asediului din 1691 al armatei polone conduse de generalul Ioan Sobieski, apărată de un grup mic de plăieși, pentru ca, după distrugerile ordonate în 1717 de Mihai Racoviță, să-și piardă definitiv însemnătatea de obiectiv strategic al țării.

Amplasată pe o stâncă din Dealul Cetății, aproape de vârful cel mai înalt al Muntelui Pleșu, Cetatea Neamț domină Valea Ozanei de la 480 m altitudine.

Valea Ozanei văzută de pe terasa de sud a Cetății Neamț

„Ca să te apropii nu e alt drum decât acela de înconjur, din dreapta, unde suirea a fost ușurată, de altfel, în timpul din urmă prin tăieturi. Nemărginita pădure neagră păzește împrejur, ocrotind spre valea prăpăstuită albe vite răzlețe. Cărarea e repede și presărată cu bolovani, plăci și aschii din osatura granitică a muntelui, care a dat și platoșa neînvinsă a cetății de sus“ („Note de călătorie“, Nicolae Iorga, 1918).

Singurul drum prin care se realizează accesul la cetate, amenajat din inițiativa domnitorului Mihail Sturdza la mijlocul secolului al XIX-lea și asfaltat complet în ultimele decenii, urcă și acum, șerpuit, prin pădurea umbroasă.

Latura de est a Cetății Neamț, apărată de bastioane, și o porțiune din podul de acces sprijinit pe piloni din piatră (vedere din drum)

Din drum, Cetatea Neamțului se dezvăluie sub forma unor ziduri masive din piatră cenușie, în care se pătrunde printr-o deschidere, apărată de bastioane semicirculare,  de pe un pod curbat, susținut de piloni înalți.

Până la intrarea pe pod, numeri 11 piloni din piatră, de formă prismatică, cu înălțimi de până la 30 m.

Podul de acces cu traseu curbiliniar, sprijinit pe 11 piloni din piatră, Cetatea Neamț (vedere din drum)

Orientarea podului în raport cu bastioanele, forma arcuită și lungimea apreciabilă a acestuia (80 m) aveau rolul de a diminua forța atacatorilor și de a întârzia pătrunderea în cetate.

Podul de acces în Cetatea Neamț și unul dintre bastioanele de pe latura de nord

În timpul domniei lui Ștefan cel Mare, porțiunea de pod cuprinsă între ultimul pilon și zidul bastionului se ridica noaptea, la fel ca și podul din fața porții de intrare deschise prin turnul de nord-est, pentru a împiedica accesul nepoftiților în interiorul cetății.

Intrarea prin turnul de nord-est, Cetatea Neamț

Intrarea principală, apărată cu cinci secole în urmă de porți duble, dispuse la intrarea și ieșirea din turnul de nord-est, te conduce într-o incintă mărginită pe toate cele patru laturi de ziduri groase din piatră, încadrând în colțuri alte trei turnuri de apărare.

Odată ajuns în curtea din interiorul cetății de piatră, amintirea faptelor petrecute odinioară aici, e imposibil să nu te tulbure. Cât adevăr reflectă spusele lui Alexandru Vlahuță și cât de actuale ți se par trăirile acestuia acum, după mai bine de un secol!

„Ce de lucruri n-ar şti să povestească de-ar avea grai ruinele acestea!? Când te gândeşti c-a fost atâta viaţă aici… inimi care s-au iubit, ochi cari-au plâns, viteji cari şi-au vărsat sângele pe zidurile acestea! La porţile acestei cetăţi s-a strâns norodul răzvrătit, cerând lui Lăpuşneanu capul lui Moţoc. Pe meterezele ei au stat dârji în faţa lui Sobieţchi cei 19 plăieşi, luptând c-o oaste-ntreagă, preţuindu-şi fiecare glonţ, ochind în căpetenii şi făcând pe poloni să creadă că-i o armată-n cetate“(„România Pitorească“, Al. Vlahuță, 1901).

Latura vestică a cetății, turnul de nord-vest și fântâna din curtea interioară, Cetatea Neamț

În curtea de forma unui patrulater neregulat, a cărui laturi nu depășesc lungimea de 50 m, se găsește o fântână, datând din prima etapă de construcție a cetății, realizată în timpul domniei lui Petru I Mușat.

Aceasta a servit la alimentarea cu apă a cetății până în perioada războiului austro-turc (1717-1718), desfăşurat şi pe teritoriul Moldovei, când, pentru ca cetatea să nu mai fie folosită drept adăpost austriecilor, domnitorul Mihai Racoviță „puse foc şi arse merindele şi clădirile şi au astupatu puţul cela cu apă”.

Din curtea interioară se pătrunde în dependințele construite pe două niveluri în zidurile cetății, îndeplinind, în principal, funcțiile de: locuire, serviciu, depozitare și producție, dar nu numai. Acestea datează din perioada domniei lui Ștefan cel Mare.

Intrările spre dependințele de la nivelul superior al laturii estice (Paraclisul, Camera domnițelor și Camera Pârcălabului)

Cele 21 de spații muzeale, amenajate pentru a ilustra mai bine de trei secole de existență a Cetății Neamț, reproduc printre altele: Camera domnițelor, Camera de taină, Camera Pârcălabului, Paraclisul, Sala armelor, Sala de sfat și judecată, Monetăria, Închisoarea, Neagra temniță, Camera de provizii, Sala de mese, ateliere și magazii.

Pe latura vestică a cetății, la nivelul superior, se găsesc Sala de sfat și judecată și Camera de taină, în timp ce la demisol poate fi admirată Sala armelor.

Camera de taină, Cetatea Neamț

Latura estică a cetății, delimitată de Turnul de nord-est, pe la parterul căruia se realizează intrarea în curtea interioră, și de Turnul de sud-est, cunoscut și ca Neagra temniță, adăpostește, la etaj, Paraclisul, Camera domnițelor și Camera Pârcălabului, iar la nivelul inferior, Închisoarea, Monetăria, Camera de provizii și Bucătăria.

Catapeteasma din Paraclisul „Sf. Nicolae“, Cetatea Neamț

Sub terasa deschisă pe latura sudică a cetății, care face legătura între Neagra temniță și Turnul de sud-vest, se găsește Lapidariumul, destinat depozitării proviziilor.

Priveliștea care se deschide asupra văii Ozanei de pe terasa sudică a cetății este de o frumusețe puțin obișnuită, Cetatea Neamț

O poartă deschisă la mijlocul laturii nordice a cetății, cunoscută sub numele de Poarta mușatină, permite accesul în curtea exterioară, având lățimea de 20 m și  lungimea de 80 m.

Curtea exterioară, Cetatea Neamț

Fortul central al cetății, pe a cărui fundație s-au ridicat ziduri cu grosimea de 3 m și înălțimea de 12 m, consolidate la exterior de 18 contraforți de formă prismatică, datează din timpul domniei lui Petru I Mușat. În secolul al XV-lea, zidurile cetății au fost supraînălțate cu cca 7 m.

Curtea interioară a Cetății Neamț cu fântâna mușatină și Poarta mușatină          (vedere dinspre terasa sudică)

Întrucât la vremea aceea, accesul se făcea prin Poarta mușatină, loc pe unde cetatea putea fi ușor atacată, latura nordică a fost protejată printr-un șanț adânc, săpat în imediata vecinătate a zidurilor.

În timpul domniei lui Ștefan cel Mare, în partea de nord și nord-est a fortului mușatin s-a săpat un nou șanț de apărare, mai adânc și mai larg, flancat spre cetate de patru bastioane semicirculare, cu ziduri groase, a căror înălțime ajungea la 30 m.

Bastioanele semicirculare, ridicate în timpul lui Ștefan cel Mare, pentru a proteja latura nordică a Cetății Neamț

Tot din această perioadă datează podul arcuit, sprijinit pe 11 piloni din piatră.

Intrarea pe podul de acces, Cetatea Neamț

La construcția pilonilor și contraforților s-au utilizat blocuri de piatră provenite din carierele de la Domesnic și Gura Secului, în timp ce pentru elevația și umplutura zidurilor a fost folosită piatră de râu din zonă.

Pilonii de formă prismatică ai podului de acces în cetate sunt construiți din piatră de râu, Cetatea Neamț

Incendiată în repetate rânduri și refăcută de tot atâtea ori în decursul a două secole, timp în care a deținut un rol important în politica statului moldovean, Cetatea Neamț a intrat începând cu deceniul al treilea al secolului al XVIII-lea într-un proces de degradare, care a continuat până la jumătatea secolului al XX-lea.

Primele măsuri de protecție a ruinelor fostei cetăți sunt luate după anul 1834, în urma protestelor unor scriitori indignați de lipsa de grijă a societății față de relicvele istorice ale țării.

Devenite odată cu trecerea timpului un simbol al iubirii de țară, ruinele Cetății Neamț, sunt menționate în operele multor scriitori români de prestigiu, printre care se numără: Dimitrie Bolintineanu, Costache Negruzzi, Ion Creangă, Calistrat Hogaș, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc, Gala Galaction, Mihail Sadoveanu.

Deși Cetatea Neamț devine monument istoric în anul 1866, lucrări de reconsolidare, menite să o conserve, sunt efectuate începând cu un secol mai târziu, în perioada 1968-1972, și apoi după anul 1992.

Închisă pentru public între anii 2007-2009, când a fost supusă unor importante lucrări de reabilitare și restructurare, vechea cetate nemțeană funcționează în prezent sub numele de „Muzeul Cetatea Neamț“.

Reprezentativă, deopotrivă, pentru sistemul defensiv al Moldovei medievale și pentru istoria zbuciumată a acestor locuri, cu care și-a împletit existența timp de aproape patru secole, Cetatea Neamț constituie unul dintre obiectivele turistice de interes național, pe care orice român se cuvine să-l viziteze măcar o dată în viață.

Acces

Cetatea Neamț este situată în imediata apropiere a orașului Târgu Neamț și la 46 km nord de municipiul Piatra Neamț.

Taxa de vizitare a muzeului, deschis zilnic între orele 9.00 – 19.00, este de 5 lei pentru adulți și de 3 lei pentru elevi, studenți și preșcolari.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Cetăți, Călătorii, Destinații de weekend, Ținutul Neamțului, Moldova, Monumente istorice, Muzee, România, Vacanţe

Mânăstirea Rila, comoara națională a Bulgariei

Mânăstirea Rila este cel mai mare complex monahal de pe teritoriul Bulgariei și, totodată, unul din cele mai importante monumente culturale, istorice și arhitecturale cunoscute în Europa Răsăriteană.

Mânăstirea este situată la aproximativ 120 km sud de Sofia, pe versantul sudic al Munților Rila, la 1147 m altitudine.

Construită asemeni unei fortărețe medievale, mânăstirea adăpostește între zidurile sale din piatră un complex de clădiri nepereche, dispuse în jurul curții interioare largi, de forma unui patrulater neregulat.

Vedere din exteriorul Mânăstirii Rila spre una din intrări (Poarta Dupnitsa). Grosimea zidurilor de piatră variază în funcție de înălțimea acestora, de la 1,6 m (în bază) la 0,8 m (la partea superioară)

Accesul în interiorul mânăstirii se face prin două intrări, bine protejate de porți groase din fier, care, odată trecute, descoperă vederii fațade uluitoare ca stil și spațialitate, dominate de arce și coloane, scări de lemn și balcoane măiestrit sculptate.

Intrarea în Mânăstirea Rila prin Poarta Dupnitsa  

Porțile mânăstirii, cu arcadele frumos împodobite cu fresce, sunt deschise larg credincioșilor, îndemnându-i să pătrundă în vatra adevăratei credințe a ortodoxiei din Bulgaria (Poarta Samokov)

Complexul monahal de la Rila cuprinde o biserică centrală, construită în stilul arhitectonic bulgar de Renaștere Națională, un turn de veghe, datând din secolul al XIV-lea, precum și o parte rezidențială, care adăpostește aproximativ 300 de chilii, patru capele, stăreția, bucătăria, biblioteca și camerele de oaspeți din incinta mânăstirii.

Vedere de ansamblu din curtea Mânăstirii Rila 

Mânăstirea este închinată Sfântului Ioan de Rila († 946) – un mare sfânt eremit de origine bulgară, despre care se crede că ar fi pus bazele primului așezământ monahal de aici în secolul al X-lea.

Născut în preajma anului 876 nu departe de locul în care se află situată mânăstirea, Sfântul Ioan a renunțat la viața lumească, după moartea părinților săi, retrăgându-se la doar 25 de ani, în izolare, rugăciune și post.

Odată ajuns în ținutul Munților Rila, fostul păstor și-a găsit adăpost într-o peșteră din apropierea actualei mânăstiri, unde a fost descoperit de țarul Petru I, care l-a ajutat să construiască nu departe de acel loc o așezare monahală. 

Trecut la cele veșnice, s-a arătat în vis ucenicilor săi, cerându-le să-l ducă în cetatea Serdica (Sofia) – locul de origine al tatălui său, și, cu această ocazie, descoperindu-i-se trupul neîntinat, a căpătat un loc etern în canonul orthodox bulgar.

Sfântul Ioan de Rila este înfățișat în mod athonit, ca urmare a influențelor Muntelui Athos (Intrarea în capela Sf. Ioan de Rila, a bisericii centrale din Mânăstirea Rila)

Moaștele sale, despre care se crede că au aceleași puteri miraculoase și vindecătoare ca însuși Ioan, au ajuns, după cucerirea zonei Serdica, în 1183, la Esztregom, capitala Ungariei, unde au rămas timp de patru ani. Trimise înnapoi în Serdica, acestea au fost mutate în 1194 la Veliko Târnovo, de unde au fost aduse, în 1469, la Mânăstirea Rila, unde au rămas până astăzi. Din păcate, însă, doar mâna stângă a Sfântului Ioan se mai păstrează.

Testamentul Sfântului Ioan de Rila, întocmit din nețărmurită dragoste pentru discipolii săi întru credință, a constituit o adevărată carte de căpătâi pentru călugări, preoți și  următoarele generații.

Peștera în care Ioan și-a petrecut 12 ani din viață se găsește la nord-est de mânăstire și poate fi vizitată.

Cea mai veche mențiune documentară a Mânăstirii Rila se găsește în lucrarea lui Ioan Scylitzes intitulată „Viața Sfântului Ioan de Rila”, scrisă în perioada 1173-1180. 

Datorată donațiilor importante primite de la regii bulgari, mânăstirea a cunoscut în următoarele trei secole, perioade de mare înflorire, culminând cu o adevărată renaștere a așezământului, în secolul al XIV-lea, când au fost construite un turn de veghe („Turnul lui Hreliov”) și o biserică cu o singură navă. Din aceste două structuri, doar turnul a supraviețuit până astăzi.

„Turnul lui Hreliov”, cea mai veche structură din secolul al XIV-lea păstrată în Mânăstirea Rila

De la mijlocul secolului al XV-lea, când a fost aproape complet distrusă de turci, și până în secolul al XIX-lea, mânăstirea a fost incendiată și abandonată de monahi în repetate rânduri. 

Incendiul izbucnit în data de 13 ianuarie 1833, cel mai devastator din istoria așezământului monahal, a produs numeroase daune, atât corpului vechi al mânăstirii, cât și părților mai noi ale acesteia. Restaurarea, care a cuprins jumatate din suprafața mânăstirii, a fost încheiată în anii 60 ai secolului al XIX-lea, după mai bine de 30 ani.

Cea mai mare parte a construcțiilor din actualul complex datează din perioada de avânt a mișcării de Refacere Națională (1833-1847).

Biserica centrală și o aripă din partea rezidențială a Mânăstirii Rila, ridicate după incendiul din 1833  

Actualul corp principal al mânăstirii a fost reconstruit în perioada 1816-1847, iar aripii estice i-a fost adăugată o nouă structură, între 1960-1964, care adăpostește un muzeu.

Structura ridicată în anii ‛60, care adăpostește Muzeul Economatului (Mânăstirea Rila)

Printre exponatele de o excepțională valoare, păstrate aici se numără: ușile originale ale bisericii construite în secolul al XIV-lea odată cu „Turnul lui Hreliov”, o bogată colecție de icoane și odoare bisericești, precum și „Crucea lui Rafail”, o uluitoare operă de artă, prezentând pe o bucată de lemn, în formă de cruce, având dimensiunile de 81 cm x 41 cm, 104 scene religioase și 650 de figuri în miniatură, a cărei realizare a durat nici mai mult nici mai puțin decât 12 ani (1790-1802).

In forma sub care se prezintă astăzi, complexul monahal de la Rila este considerat, pe bună dreptate, comoara națională a Bulgariei, precum și simbolul acesteia.

Vedere din curtea Mânăstirii Rila

Mânăstirea Rila a fost declarată monument istoric și arhitectural național în anul 1976, iar din anul 1983, figurează pe lista Patrimoniului Universal Cultural UNESCO.

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – biserica centrală a Mânăstirii Rila

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a fost construită între anii 1834-1837, de un maestru zidar, care a lucrat și în Sfântul Munte Athos, la dreapta”Turnului lui Hreliov”, în mijlocul curții mânăstirii, pe amplasamentul vechii biserici medievale a lui Hreliov, datând din secolul al XIV-lea.

Biserica  „Nașterea Maicii Domnului” a Mânăstirii Rila, ridicată pe locul fostei biserici a lui Hreliov din secolul XIV-lea

Arhitectura acesteia, asemănătoare marilor mânăstiri athonite, include elemente medievale si baroce.

Trei din cele cinci domuri ale bisericii „Nașterea Maicii Domnului” constituie axa spațiului central al bisericii, care atinge 14 m/31 m (Mânăstirea Rila)

Construcția din piatră și cărămidă are cinci domuri, două capele laterale – iconostasul Sfântului Nicolae și, respectiv, iconostasul Sfântului Ioan de Rila, precum și un portic deschis spre vest, nord și sud.

Porticul monumental al bisericii „Nașterea Maicii Domnului” a Mânăstirii Rila

Iconostasul Sfântului Nicolae, considerat ca fiind preluat din vechea biserică medievală, ridicată de Hreliov Dragovol, este mai mic decât iconostasul Sfântului Ioan de Rila și prezintă numeroase urme de înlocuire și adaptare a diferitelor părți componente.

Intrarea în capela Sf. Nicolae a bisericii centrale din Mânăstirea Rila

Prețioasă operă de sculptură în lemn, iconostasul Sfântului Ioan de Rila este extrem de minuțios realizat și incredibil de bogat ornamentat.

Intrarea în capela Sf. Ioan de Rila a bisericii centrale din Mânăstirea Rila

Iconostasul central, realizat între anii 1839 si 1842, este opera unui grup de sculptori conduși de Atanas Teladour, care au investit în această lucrare toată experiența acumulată peste generații în Școala Bulgară de Sculptură. Dimensiunile și compozitia iconostasului sunt de neegalat în spațiul balcanic, iar culorile cu care acesta este pictat se află într-o perfectă armonie cu cele care acoperă pereții interiori ai bisericii.

Iconostasul central al Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Mânăstirea Rila

Trei din cele cinci domuri constituie axa spațiului central al bisericii, care atinge impresionantele dimensiuni de 14 m/31 m.

Frescă amplasată la intrarea în biserica centrală  a Mânăstirii Rila

Biserica este bogat ornamentată la exterior cu picturi și fresce, prezentând scene biblice cum sunt: scena Judecății de Apoi, Adam și Eva, Botezul Domnului Iisus Hristos.

Fresce înfățișând diferite scene biblice (Biserica centrală a Mânăstirii Rila)

Frescele din Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” au fost realizate, între anii 1840-1848, de câțiva dintre cei mai valoroși pictori bulgari ai vremii, majoritatea aparținând Școlii de Pictură Samokov, printre care: Zaharia Zograph, Dimiter Zograph și Stanislav Dospevski, ajutați de Ivan și Nikola Obrazopissets, precum și de un grup de artiști din Bansko, conduși de Dimiter Molerov.

Pictură în frescă de o excepțională frumusețe, realizată cu mai bine de 150 de ani în urmă (Biserica centrală a Mânăstirii Rila)

Aceștia au pictat: pereții interiori ai bisericii, cupolele si fațadele ascunse, precum și alte 40 de icoane mari, pentru iconostas, alaturi de altele mai mici.

Vedere din interiorul bisericii centrale a Mânăstirii Rila, unică în spațiul balcanic

„Turnul lui Hreliov”

„Turnul lui Hreliov”, singura clădire originală aparținând vechiului așezământul monahal întemeiat în secolul al X-lea,  care se păstrează în incinta Mânăstirii Rila, constituie dovada strălucitului talent artistic și tehnicii de lucru desăvârșite stăpânite de maeștrii bulgari ai epocii medievale.

 „Turnul lui Hreliov” din incinta Mânăstirii Rila

Turnul a fost ridicat în scop defensiv, în perioda 1334-1335, la inițiativa protospătarului Hreliov – Hrelju Dragovol, un vasal al regelui sârb Stefan Dushan (1331-1355).

Vedere generală a „Turnului lui Hreliov” din incinta Mânăstirii Rila

Austeră și impunătoare prin dimensiuni, construcția cu baza de formă pătrată, prevăzută cu creneluri, platformă la partea superioară și guri de tragere, deschise în zidurile groase de aproape 2 m, are aspectul unei fortărețe.

Turnul de veghe ridicat de Hreliov Dragovol în secolul al XIV-lea (Mânăstirea Rila)

Contraforții din piatră masivă se unesc la partea superioră în arce, abordare arhitectonică unică pentru perioada în care a fost construit edificiul de apărare.

Singura intrare în turn se găsește la primul etaj al clădirii, unde, în prezent, se poate ajunge urcând treptele unei scări de lemn (la vremea aceea se foloseau scări de frânghie). De aici, accesul la celelalte patru niveluri ale clădirii, a cărei înălțime atinge 23 m, se realizează prin intermediul unei scări late de piatră, construită în grosimea zidurilor. În acest fel, fiecare etaj, prevăzut cu podele din lemn, luminatoare, chiar și loc de spălat (etajul al doilea), putea funcționa ca spațiu de locuit temporar.

„Turnul lui Hreliov” datând din secolul al XIV-lea din incinta Mânăstirii Rila. După aproape cinci secole, în anul 1844, construcției i s-a adăugat o clopotniță.

Picturile originale în frescă, care împodobesc „Turnul lui Hreliov”, ilustrând scene din viața Sfântului Ioan de Rila și din Vechiul Testament, se numără printre cele mai valoroase monumente artistice păstrate la Mânastirea Rila.

„Turnul lui Hreliov” din incinta Mânăstirii Rila (detaliu)

Alte compoziții minunate, în stare foarte bună de conservare, înfățisându-i pe profeții Ilie, Iezechiel, David și Ghedeon, precum și Sfânta Treime, datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Capela Preobrajnenie (Schimbarea la Față), una din cele mai vechi capele ale complexului monastic, situată la ultimul nivel al turnului, conține o colecție impresionantă de picturi în frescă viu-colorate, de o neasemuită frumusețe, datând din secolul al XIV-lea, monumente de artă medievală de pe teritoriul Bulgariei de excepțională valoare.

Partea rezidențială a complexului monahal de la Rila  

Partea rezidentială a complexului monahal, construită pe patru etaje, adăpostește mai bine de 300 de chilii, patru capele, stăreția, bucătăria, biblioteca și camere de oaspeți.

Una dintre aripile destinate părții rezidențiale a complexului monahal de la Rila

Dintre clădirile cu destinație rezidențială, cea mai interesantă, ca mod de realizare, este bucătăria, numită în limba bulgară „magernitsa”, situată la parterul clădirii, prevăzută la partea superioară cu o deschidere de forma unui uriaș șemineu din piatră, care străbate toate etajele, pentru a lăsa fumul să iasă afară, terminându-se pe acoperiș.

Aripa de vest destinată părții rezidențiale, care adăpostește bucătăria Mânăstirii Rila

Unică prin concepție arhitecturală și alcătuire, structura piramidală, construită prin aranjarea a 10 rânduri consecutive de arce, unele peste altele, pe o suprafață octagonală, este susținută de 4 arce masive, pe o bază de formă pătrată. Rezultatul constă într-o echilibrare perfectă a construcției cu înălțimea de 22 m, a cărei rezistență a fost dovedită în decurs de mai bine de un secol.

Bblioteca mânăstirii cuprinde 250 de manuscrise de cărți în limbile slavonă și greacă, datând din secolele XI-XIX, de o deosebită valoare istorică și artistică, precum și peste 9000 de cărți vechi,  aparținând secolului al XVI-lea, printre care un „Tetraevangheliar” de la 1512, publicat la Târgoviște, cărți tipărite la Veneția în 1619, numeroase cărți vechi rusești, unele în ediții rare tipărite la Vilno.

Chiliile prezintă o arhitectură unică – verande spațioase, decorațiuni sculptate în lemn, tablouri și mobilier.

Vedere dinspre biserica centrală spre chiliile monahilor din Mânăstirea Rila

Complexul monahal mai cuprinde: 30 de ateliere de pictură, multe din ele decorate cu fresce și tapiserii viu-colorate; trapeza; câteva încăperi aparținând starețului; un spital; o cameră de depozitare a veselei; patru mari capele dispuse câte una pe fiecare etaj; depozite și bucătării (moara, bucătăria pentru oaspeți, brutăria, ferma de produse lactate).

Brutăria Mânăstirii Rila, de unde pot fi cumpărate popularele „mekitsi”  

Mânăstirea Rila este vizitată în decursul anului de un număr mare de turiști și pelerini, care, la vederea arhitecturii unice și a frescelor pictate în culori strălucitoare, de o frumusețe tulburătoare, sunt copleșiți de o emoție puternică, dublată de bucuria resimțită la trecerea pe dinaintea raclei cu moaștele Sfântului Ioan.

Un grup de pelerini sosiți la Mânăstirea Rila, pentru a-și aduce ofranda de credință Sfântului Ioan de Rila, căruia i se datorează ridicarea acestei lavre a ortodoxiei bulgare, cunoscută în întreaga lume

În zilele când mânăstirea își celebrează ocrotitorul – ziua prâznuirii Sfântului Ioan de Rila (18 august), aducerea sfintelor sale moaște din Sofia în Târnovo (19 octombrie) și ziua aducerii sfintelor sale moaște în Mânăstirea Rila (1 iulie), numărul de credincioși sosiți în pelerinaj este impresionant.

Acces

Complexul monahal este situat la 120 km sud de Sofia și la 18 km de orașul Rila, în parcul natural „Mânăstirea Rila”.

Drumul spre Mănăstirea Rila trece pe lângă abrupturi de rocă și izvoare, despre care se spune că au puteri tămăduitoare

Accesul la Mânăstirea Rila se face din șoseaua E79, care leagă capitala Bulgariei de punctul de trecere a frontierei spre Grecia, Kulata, din care, după aproximativ 90 km sud de Sofia, se virează, spre stânga, pe un drum asfaltat, care duce direct la mânăstire (30 km). 

Harta amplasării clădirilor în Mânăstirea Rila

1 Poarta Dupnitsa 11 Muzeul de Etnografie
2 Biserica centrală 12 Biblioteca
3 „Turnul Hreliov” 13 Muzeul Camerelor de Oaspeți
4 Muzeul de Istorie 14 Poarta Samokov
5 Recepția 15 Poșta
6 Bucătăria mânăstirii 16 Brutăria
7 Departamentul de pompieri 17 Hotel-Restaurant
8 Muzeul Economatului 18 Primăria
9 Birouri 19 Toaleta publică
10 Expoziția de icoane 20 Osuarul

2 comentarii

Din categoria Bulgaria, Călătorii, Lăcașe de cult, Monumente istorice, Turism de nișă

Pobitite Kamani, pădurea de piatră de lângă Varna

Pobitite Kamani, în traducere din limba bulgară „pietre înfipte în pământ”, constituie la 18 km vest de Varna un fenomen natural nu mai puțin spectaculos decât Vulcanii Noroioși de la Berca-Scorțoasa.

Plimbarea printre coloanele de la Pobitite Kamani pare la fel de ireală ca și vederea vulcanilor noroioși în plină activitate

Pe o suprafață de 7 km2, câteva sute de coloane de rocă albicioasă, cu înălțimea de până la 7 m și diametrul cuprins între 0,5 m și 2,5 m, semănând cu niște trunchiuri de copaci pietrificate, cele mai multe înțepenite în substrat în poziție verticală, grupate sau izolate, alcătuiesc o neobișnuită pădure de piatră, formată cu 50 milioane de ani în urmă.

 Pădurea de coloane din piatră albicioasă Pobitite Kamani

Grup de coloane din piatră albicioasă Pobitite Kamani (detaliu)

 Înălțimea unei coloane poate atinge 7 m

Unele dintre aceste coloane de piatră sunt fragmentate în două sau trei segmente, altele se găsesc în poziție culcată, asemeni unor trunchiuri dezrădăcinate.

Coloane segmentate din grupul „Dikilitash”

Coloană în poziție orizontală, umplută pe dinăuntru cu nisip

Zona înconjurătoare, nisipoasă, săracă în vegetație, imprimă locului aspectul de teren deșertic.

Una din puținele pete de culoare ce apar în peisaj

Dintre cele 7 grupuri mari de coloane, care se dezvăluie în peisajul fascinant, cel mai impresionant și, totodată, cel mai bine conservat este grupul „Dikilitash”.

Formațiuni din grupul „Dikilitash” (Pobitite Kamani)

În cadrul grupului „Karierata” sunt vizibile câteva decopertări naturale, dar și unele săpate de mâna omului, care au atras atenția cercetătorilor încă de acum patru decenii, pe când în zonă funcționa o carieră de nisip, în prezent închisă. Aici, într-un perete de 25 m înălțime, pot fi identificate patru stadii de dezvoltare a coloanelor, într-o mare varietate de forme, precum și stratele de calcare din baza acestora.

Perete decopertat al vechii cariere de nisip (grupul „Karierata”)

In decursul timpului, natura a modelat unele dintre structurile izolate, transformându-le în sculpturi unicat, reprezentând animale, obiecte, oameni sau creaturi fantastice („Paznicii de piatră”, „Tronul”, „Cămila”, „Marele Falus”, „Fântâna înghețată”, „Leul de piatră”, „Ciupercile”).

„Paznicii de piatră”(Pobitite Kamani)

 „Marele Falus” (Pobitite Kamani)

In ceea ce privește originea fenomenului Pobitite Kamani, au fost formulate mai multe ipoteze, începând cu acțiunea mecanică a factorilor de mediu asupra structurilor existente, precipitarea carbonaților din apele subterane (modul de formare a stalactitelor), complexe de corali, bioconstrucții algale și pădure pietrificată. Controversată încă, formarea carbonaților în zona Pobitite Kamani pare să aibă origini complexe.

Formațiunile geologice care alcătuiesc Pobitite Kamani au fost incluse, începând din anii ‛30 ai secolului trecut, în rezervația geologică cu același nume, prima de acest fel din Bulgaria, iar în prezent se află pe lista monumentelor naturale propuse a face parte din patrimoniul universal UNESCO.

Acces

Accesul spre rezervația „Pobitite Kamani” se face din orașul Varna, urmând E70 Varna-Shumen (Sofia) și apoi vechiul drum parțial modernizat, care duce spre Devnia.

Intrarea în zona marcată “Pobitite Kamani” se face direct din drumul asfaltat, după achitarea taxei de vizitare în valoare de: 3 BGN  pentru adulți, 2 BGN pentru studenți și elevi.

6 comentarii

Din categoria Bulgaria, Călătorii, Monumente ale naturii, Vacanţe

Obiective turistice românești de prim rang: Castelul Peleș

De mai bine de un secol, de când a fost inaugurat ca reședință de vară a primei familii regale a României, Castelul Peleș nu încetează să-și uimească vizitatorii prin eleganța stilului arhitectonic, frumusețea decorațiunilor și, nu în ultimul rând, dotările avangardiste pentru epoca în care a fost construit.

Reflectând deopotrivă viziunea și convingerile estetice ale lui Carol I, precum și talentul unor arhitecți și decoratori de prestigiu, Peleșul a dobândit forma în care se prezintă astăzi după patru decenii de transformări și adăugiri, întrerupte odată cu moartea suveranului României, în 1914.

Edificiul, realizat cu precădere în stilul neo-renașterii germane, se dezvăluie privitorului sub forma unui ansamblu majestuos, dominat de profile ascuțite și verticale suple, alcătuit din corpuri asimetrice, de formă neregulată, cu fațadele îmbrăcate în lemn sculptat la nivelurile superioare și prețios ornamentate cu decorațiuni din marmură și fresce.

Turnul central al Castelului Peleș măsoară 66 m înălțime  

Frescele alegorice de pe fațadele curții interioare a castelului indică influențe ale arhitecturii saxone

Lemnăria prețios sculptată de pe fațada superioară este o adevărată bijuterie

Cele șapte terase ale castelului sunt decorate în stilul specific renașterii italiene cu statui, fântâni, vase și coloane din marmură de Carrara.

Cele mai multe dintre statui, printre care: grupul statuar „Zeul Peleșului”, statuile zeului Dansului și al zeului Neptun, grupul Apollo cu cele doua Minerve, Venus intrând în baie, Venus și Cupidon, zeul Marte cu coroană și o creangă de lauri în mână, zeița Fortuna, zeul Cupidon, amorași, basoreliefuri cu decoruri de viță și struguri, zeița vânătorii Diana cu câinele și tolba, Neptun plutind pe valuri printre delfini aparțin sculptorului Raffaello Romanelli.

În fața corpului central al castelului este amplasată statuia Regelui Carol I, sub a cărui domnie România a parcurs o perioadă de dezvoltare marcantă, atât în domeniul economico-social cât și în cel al culturii, iar nu departe de aceasta, statuia Reginei Elisabeta a României.

Statuia în bronz a Regelui Carol I, creația sculptorului  Oscar Hann (1933)

Datorită frumuseții neasemuite a lemnăriei sculptate, tapiseriilor de excepție și vitraliilor de o mare valoare artistică, Castelul Peleș, care adăpostește colecții de picturi, sculpturi, armuri, covoare, goblenuri, icoane, medalii, mobilier, argintărie, porțelanuri, cărți, rivalizând cu cele mai importante edificii din Europa aparținând aceleiași perioade, este considerat o adevărată capodoperă a genului.

Castelul Peleș, o capodoperă a stilului neo-renascentist german

Sculptura lui Oscar Spaethe, realizată în bronz în urmă cu un secol, o reprezintă pe Regina Elisabeta a României lucrând la o dantelă și citind

Gustul pentru artele plastice, ca și plăcerea de a colecționa obiecte rare, pe care să le expună în fața invitaților săi, i-au fost transmise Regelui Carol I de către tatăl său, prințul Karl Anton de Hohenzollern. Din acest motiv, ca și la Sigmaringen, locul în care Carol I s-a născut, colecțiile de la Peleș au putut fi vizitate încă de la finele secolului al XIX-lea.

Mobilierul care decorează încăperile castelului cuprinde piese originale realizate în ateliere renumite din Mainz, Munchen, Viena și Hamburg, începând cu secolul al XV-lea. Vitraliile, majoritatea provenind din Elveția și Germania, datează din secolele al XV-lea și al XVII-lea. Printre cele mai valoroase piese ale colecției de arme, alcătuită din peste 4000 de exemplare de arme albe și de foc aparținând secolelor al XIV-lea – al XVII-lea, se numără o armură completă pentru cal și cavaler, de tip maximilian, unică în România. Colecția de tablouri, una dintre cele mai importante și mai valoroase din Europa, conține aproximativ 2000 de piese, printre care lucrări originale semnate Gustav și Ernest Klimt, Franz Match, Dora Hinz, precum și copii ale unor lucrări executate de pictori celebri.

Din păcate, odată cu moartea Regelui Carol I și până în 1990, la dorința deținătorilor de drept, patrimoniul muzeal al castelului a fost supus unei permanente circulații între reședințele de la Pelisor, Cotroceni, Bran, palatul din Calea Victoriei, astfel că multe dintre valorile conținute de acesta au fost pierdute pentru totdeauna.

În ceea ce privește dotările, edificiul ridicat de Carol I pe malul pârâului Peleș în perioada 1873-1914 s-a bucurat de cele mai moderne facilități existente în Europa celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Peleșul a fost cel dintâi castel complet electrificat din Europa. Clădirea dispune de încălzire centrală încă din 1883, lift interior, iar plafonul din sticlă al holului de onoare, împodobit cu vitralii reprezentând scene alegorice și motive heraldice, ca un element surpriza pentru vizitatori, este mobil, putând fi acționat de un motor electric sau manual, pentru ca seninul cerului să poată fi admirat în nopțile de vară din interior.

Peleșul a găzduit multe personalități ale vremii, cea mai importantă vizită rămânând însă aceea a împăratului Franz Joseph al Austriei, în 1896.  Alți oaspeți de seamă sosiți la Castelul Peleș au fost: regele Gustav al V-lea al Suediei, regele Albert I al Belgiei, Regina Emma a Olandei, regele Ferdinand al Bulgariei, ducele Alfred de Saxa-Coburg-Gotha și, de asemenea, principii moștenitori Rudolf și Franz Ferdinand ai Austriei, regele Wilhelm al Germaniei, regele Edward al VII-lea al Marii Britanii, regele Vittorio-Emmanuele al III-lea al Italiei, prințul moștenitor Yussuf Izedin al Imperiului Otoman.

Unul dintre tunurile folosite în războiul de independență

Dacă Regele Carol I a atribuit Peleșului funcţia de reprezentare și de luare a deciziilor politice pe timpul verii, Regina Elisabeta a României i-a conferit acestuia deopotrivă rolul de lăcaş de cultură.

Mare iubitoare și creatoare de artă și literatură, bună cunoscătoare și interpretă de muzică – canto, pian, orgă, înzestrată totodată și cu talent la pictură, Regina Elisabeta a României, pe numele său artistic Carmen Sylva, a făcut din Castelul Peleș o casă a oamenilor de cultură, frecventată, printre alții, de: Vasile Alecsandri, Elena Văcărescu, Mite Kremnitz, Titu Maiorescu.

Sala veche de muzică, construită în 1883 și transformată în 1906 în salonul literar al poetei Carmen Sylva se remarcă prin vitraliile policrome, cu scene din basmul “Insir-te mărgărite“, cules de Vasile Alecsandri din popor, precum și din legendele “Ana Doamna“ și “Ciocârlia“.
Picturile pe pânză semnate Dora Hitz ilustrează basme germane versificate de însăși Carmen Sylva.

Pe George Enescu, alături de care Carmen Sylva, îndrăgostită de muzica lui Bach, Handel și Brahms, obișnuia să interpreteze mai ales quartete, împreună cu Dimitrie Dinicu, Loebel și Dall′Orso, l-a ajutat în drumul devenirii sale de mare compozitor.

Sala de concerte a castelului adăpostește o orgă Rieger cu aproape 1400 de tuburi, prezentând o particularitate rar întâlnită, și anume existența a două mese de comandă, 24 de registre de sunete.
Acționarea orgii, construită în anul 1904, se face în întregime pneumatic.  Cel de al doilea pupitru al orgii este amplasat în Sala nouă de muzică, destinată inițial audițiilor muzicale. O altă piesă de valoare excepțională este un clavecin executat la Anvers, în 1621.

Dintre sălile deschise publicului la parterul și etajul I al castelului atrag atenția: Holul de onoare, Biblioteca regală, Sălile de arme, Sala de muzică, Sala Florentină, Sala Maură, Sala de teatru, Sala de concerte, Apartamentul Imperial, Sala de Consilii, Cabinetul de lucru, Salonul Turcesc, Sufrageria, Dormitorul regal.

Amenajarea interioarelor unora dintre aceste săli (Sălile de arme, Biblioteca regală) amintește de interioarele Castelelor Sigmaringen și Hohenzollern, care au reprezentat pentru Carol I o valoroasă sursă de inspirație.

Sălile de la etajul I adăpostesc colecții de artă de o mare valoare

Etajul al II-lea găzduiește, printre alte încăperi: camera Zoei Bengescu, doamna de onoare a Reginei Elisabeta în perioada 1873-1913, camera Elenei Văcărescu, domnișoara de onoare preferată a Reginei, camera lui George Enescu,“fiul spiritual” pe care regina Elisabeta l-a sprijinit toată viața, camera poetului Vasile Alecsandri, împreună cu care Regina Elisabeta a României și-a ales pseudonimul artistic Carmen Sylva, precum și camera destinată primului ministru, nelocuită vreodată, în care a fost depus pentru o noapte corpul neînsuflețit al lui I. G. Duca, asasinat de legionari în decembrie 1933 pe peronul gării din Sinaia. 

Lăsat moștenire de Carol I succesorului său, Ferdinand, cu dorința expresă ca edificiul să servească pe mai departe drept reședință de vară soției sale, Peleșul devine, după moartea Reginei Elisabeta a României, reședința Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria.

Transmis de Regele Ferdianand I nepotului său, Mihai, fiul lui Carol al II-lea, urmând ca ‘în timpul minorității sale să se bucure de folosință Regina Maria’, Castelul Peleș devine între 1930 și 1940 reședința Regelui Carol al II-lea.

După abdicarea Regelui Carol al II-lea în favoarea fiului său, Peleșul intră pentru a doua oară în posesia Regelui Mihai, până la 30 decembrie 1947, când este confiscat de regimul comunist.

În perioada 1953-1975 Castelul Peleș a funcționat ca muzeu, pentru ca apoi timp de 15 ani să fie închis vizitatorilor din ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Începând din 1990, Peleșul este reintrodus în circuitul turistic.

Din anul 2008, Castelul Peleș a reintrat în posesia ultimului suveran al României, care a hotărât ca destinația de muzeu a acestuia să fie păstrată pentru eternitate.

Castelul Peleș atrage anual sute de mii de vizitatori din toate colțurile lumii

Dintre toate palatele familiei regale a României, deschise astăzi publicului larg, Peleșul atrage, poate și datorită cadrului natural de excepție în care se află amplasat, cel mai mare număr de vizitatori.

Conceput de Carol I deopotrivă ca reședință de vară și ca monument național, menit să prezerve întru posteritate dovezile victoriilor înregistrate de România în decursul evoluției sale istorice, începând cu marele eveniment de la Plevna, Castelul Peleș este un loc a cărui frumusețe tulburătoare, departe de a te copleși, te face să dorești să-l revezi iar și iar cu aceeași încântare.

 

Un comentariu

Din categoria Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muntenia, Muzee, Regina Maria a României, România, Turism, Vacanţe, Valea Prahovei

Destinaţii de weekend: Castelul Bran şi Cetatea Râşnov

Cum călătorului îi şade bine cu drumul, iar aglomeraţia specifică sezonului turistic este încă departe, nu ar fi rău să porniţi într-o minivacanţă de weekend, având ca obiectiv vizitarea unor monumente istorice de interes naţional, a căror (re)vedere, cu siguranţă, vă va impresiona.

În ce mod, rămâne să vă convingeţi şi singuri.

Recomandarea mea pentru săptămânile viitoare: Castelul Bran şi Cetatea Râşnov.

Cetatea Râşnov

Văzută de pe şoseaua care asigură legătura între Câmpulung şi Braşov, Cetatea Râşnov – construcţia defensivă socotită „a doua vatră a Râşnovului”, domină valea Bârsei, de pe culmea dealului împădurit, unde a fost ridicată cu mai bine de şase secole în urmă.

Monumentul istoric, a cărui primă menţiune documentară datează din anul 1335, înglobează, într-un tot unitar, ziduri din piatră, structuri de apărare rotunde şi pătrate, aflate în diferite stadii de conservare, o capelă, ale cărei ziduri se vad şi astăzi în vârful colinei pe care este amplasată luneta, precum şi o fântână cu adâncimea de 146 m.

dsc00225

dsc00277

dsc00322

dsc00282

Colina pe care în anul 1650 a fost ridicată capela, ale cărei ziduri se mai văd şi astăzi

Cetatea medievală, cucerită o singură dată în decursul existenţei sale zbuciumate, este accesibilă printr-un punct, situat la ieşirea din Râşnov spre Poiana Braşov, de unde, un drum pietruit, care porneşte de la baza dealului, urcă spre culmea pe care se găseşte fortificaţia.

drum-acces

 

Drumul de acces spre cetate

Zidul, care separă curtea exterioară de cetatea propriu-zisă, este prevăzut cu guri de tragere şi acoperit cu ţiglă, pentru protejarea cetăţii împotriva incendiilor provocate de atacatori.

Pătrunderea în cetate se face prin curtea exterioară, înconjurată de un zid din piatră, în prezent în ruină, legat la extremitatea estică de un turn, din care se mai păstrează parterul.

 

În curtea exterioară, destinată adăpostirii vitelor, accesul se face prin două porţi: una pentru alimente şi armament, iar cealaltă pentru animale.

dsc002172

 Cercetările arheologice, întreprinse în anul 1970, au identificat în curtea exterioară a cetăţii o capelă de formă dreptunghiulară cu absida semicirculară, datând din secolul al XIV-lea.

dsc00312

Din curtea exterioară, trecând printr-o structură circulară puternic întărită, se pătrunde în curtea interioară – inima cetăţii, care adăpostea locuinţe, şcoala şi o capelă.

dsc00340

dsc00339

Tot în inima cetăţii, se găseşte o fântână, săpată în secolul al XVII-lea, cu preţul libertăţii, de doi prizonieri turci.

fantana

Alături de aceste vestigii, datând din secolele XIV-XVIII, de o incontestabilă valoare istorică şi arhitecturală, curtea interioară a monumentului adăposteşte numeroase construcţii noi, aflate în diferite faze de execuţie, unele dintre acestea menite să reconstituie atmosfera specifică unei cetăţi medievale: case din piatră şi cărămidă, acoperite cu ţiglă, încăperi rustice destinate în prezent comercializării suvenirurilor, cramă, terasă-restaurant, precum şi o capelă, a cărei prezenţă este semnalată vizitatorilor de departe, printr-o cruce de lemn purtând reprezentarea unui Iisus răstignit, fixată pe unul din pereţii exteriori ai clădirii.

dsc002611

dsc00273

Curtea interioară găzduieşte în incinta sa şi Muzeul Cetăţii Râşnov, în care pot fi admirate: arme, unelte, stampe, fotocopii ale unor documente istorice, precum şi obiecte de epocă, armuri, costume, o mască de tortură şi un jug pentru transportarea condamnaţilor.

În ciuda lucrărilor de întreţinere şi reabilitare, executate în ultimii ani, sau poate chiar în urma acestor demersuri, Cetatea Râşnov prezintă o stare avansată de degradare.

dsc003191

În mai multe puncte, zidurile de apărare au început să se prăbuşească pe mai mulţi metri, iar pe zonele neafectate până în momentul de faţă, spoiala de ciment s-a deteriorat.

Cu certitudine, fără intervenţia urgentă a autorităţilor locale şi a Ministerului Culturii, impunătoarea cetate, care a rezistat eroic secole de-a rândul asalturilor repetate ale armatelor inamice, nu va putea decât să capituleze în faţa atacului concertat al forţelor naturii.

Până atunci, grăbiţi-vă să urcaţi la cetate şi vă promit că nu veţi regreta!

Explorarea ruinelor fostei fortificaţii medievale, ridicate pe culmea dealului abrupt de deasupra Râşnovului, are, neîndoielnic, un farmec aparte.

În plus, panorama oferită de zidurile exterioare ale structurii fortificate asupra oraşului Râşnov, precum şi a masivelor Bucegi şi Piatra Craiului, nu poate fi egalată decât de un zbor de recunoaştere efectuat la bordul unui elicopter. Ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, nu este deloc la îndemâna oricui.

dsc00353

Punct de panoramă situat la partea superioară a incintei

Scrie un comentariu

Din categoria Castele și palate, Cetăți, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, România, Turism, Vacanţe, Zona Branului