Arhive pe etichete: Regina Maria

Călător pe meleaguri argeșene (I): Conacul familiei Brătianu de la Florica

Expresie a gustului și convingerilor estetice a doi eminenți oameni de stat și lideri liberali, Ion C. Brătianu (1821-1891) și Ionel I.C. Brătianu (1864-1927), tată și fiu, de al căror nume se leagă realizarea României moderne, Conacul Florica impresionează nu atât prin originalitatea arhitecturii și bogăția ornamentelor din lemn masiv folosite la decorarea plafoanelor și pereților interiori, cât prin excepționala încărcătură spirituală pe care o conține pentru istoria și civilizația românească.

Conacul Brătienilor de la Florica (vedere frontală)

Revoluționar pașoptist și fondator al Partidului Național Liberal în 1875, Ion C. Brătianu a deținut mai multe mandate ministeriale în timpul domniei lui Carol I al României, în timpul războiului ruso-turc din 1877, Congresului de la Berlin, formării Regatului Român și revizuirii Constituției.

Ionel Brătianu a intrat în istorie ca artizanul reformelor care au stat la baza democrației interbelice – reforma agrară și reforma electorală, a ocupat funcția de Prim-ministru pentru aproape 12 ani, și a avut nu mai puțin de 25 de mandate ministeriale în timpul domniei regilor Carol I al României și Ferdinand I al României, dintre care cel de Ministru al Afacerilor Externe în perioada realizării Marii Uniri de la 1918.

Grupul statuar „La Vulturi”, amplasat pe dealul din apropierea Conacului Florica, realizat de artistul croat Meštrovic în amintirea lui Ion C. Brătianu și a fiilor săi, Ionel și Vintilă

Alți doi membri de marcă ai familiei au fost Dinu Brătianu (1866-1950) și Vintilă Brătianu (1867-1930), cel de al doilea și, respectiv, cel de al treilea fiu al lui Ion C. Brătianu. Primul dintre aceștia a reprezentat în parlament și guvern partidul liberal între 1910 și 1944, iar celălalt a deținut mandatul de Ministru de Război în perioada Primului Război Mondial, printre alte mandate în timpul regilor Carol I al României și Ferdinand I al României, precum și funcția de primar al Capitalei între 1907 și 1911. Victimă a regimului comunist, Dinu Brătianu a fost arestat în 1950 și trimis în închisoarea de la Sighet, unde a și murit.

Parcul domeniului Brătianu, în mijlocul căruia este amplasat Conacul Florica

Conacul Florica, în saloanele căruia s-au elaborat strategii în timp de pace și război, s-au dezbătut reforme, s-au alcătuit și destituit guverne, s-a realizat Independența și Unirea României, a fost locul vizitat de cele mai mari personalități ale politicii românești din perioada antebelică și interbelică, printre care: Regele Carol I al României, Regele Ferdinand I al României, Regina Elisabeta a României, Regina Maria a României, frații Nicolae și Ștefan Golescu, C.A. Rosetti, mareșalul Averescu, prințul Barbu Știrbey, I.G. Duca, precum și cunoscuți membri ai Partidului Național Liberal, cum au fost: Eugeniu Carada, Emil Costinescu, Grigore Ștefănescu, Vasile Conta, Nicolae Kalinderu, ofițeri ai armatei române și reprezentanți ai clerului.

Reședința cu un etaj și o terasă deschisă, construită de Ion C. Brătianu în stilul arhitectonic clasic românesc, după căsătoria cu Caliopia (Pia) Pleșoianu, în 1858, a luat locul clădirii cu patru camere și pivniță pentru vin, aparținând administrației moșiei Florica, unde marele om politic și fratele său, Dumitru, s-au născut.

O placă de marmură, amplasată pe fațada clădirii Conacului Florica, vine să confirme legătura  marelui om politic I.C. Brătianu cu acest spațiu binecuvântat

„Poziția acestei vile e sănătoasă și încântătoare, destul de sus, pe o coamă de munte, împrejmuită de vii… Din punctul cel mai înalt al vilei se desfășoară ochilor o panoramă măreață a Munților Carpați, de la Olt până la valea Buzăului.”

Așa descrie Carol I al României, într-o scrisoare datată octombrie 1868, casa ministrului său, Ion C. Brătianu, al cărui oaspete a fost în toamna anului 1868.

Din punctul cel mai înalt al vilei se desfășoară ochilor o panoramă măreață a Munților Carpați, de la Olt până la valea Buzăului

Amenajarea parcului de la Florica constituie contribuția Elisei Brătianu, soția lui Ionel Brătianu, la transformarea domeniului

Trei decenii mai târziu, casa „era încă așa cum o lăsase Ion Brătianu. Prispa…cu vederea ei frumoasă spre Argeș și spre Pitești; biblioteca începută încă de marele întemeietor; încăperile încă neschimbate”, după cum consemna Al. Iacovachi în însemnările sale memorialistice cu privire la vizita sa din 1896 la Florica.

Așa cum se prezintă astăzi, Conacul Florica este rezultatul concepției novatoare a lui Ionel I.C. Brătianu, de formație inginer, din a cărui inițiativă casa clădită de părintele său în 1858 este refăcută și extinsă pe parcursul a trei decenii și jumătate, începând cu anul 1889.

Conacul Florica, transformat după planurile arhitectului Petre Antonescu în decurs de trei decenii și jumătate (vedere frontală)

Transformarea reședinței Brătienilor s-a derulat sub îndrumarea arhitectului Petre Antonescu (1873-1965), promotorul stilului neoromânesc în prima jumătate a secolului al XX-lea. Printre edificiile realizate de Petre Antonescu se numără: Primăria Capitalei (1906-1910), realizată aproximativ în aceeași perioadă cu actualul Conac Florica, Primăria din Craiova (1912-1913), sediul Băncii Marmorosch-Blank (1915-1923), palatele de justiţie din Botoşani şi Buzău (1909-1912), Arcul de Triumf (1935-1936), dar și reședințele din București ale fraților Ionel și Vintilă Brătianu, situate pe străzile Biserica Amzei la nr. 6-9 și, respectiv, pe strada Aurel Vlaicu la nr. 19.

Un colț al terasei de la etajul I al Conacului Florica

Tot sub conducerea lui Petre Antonescu și la inițiativa lui Ionel I.C. Brătianu s-a realizat: modernizarea fermei de la Florica, renumită, încă de pe vremea lui Ion C. Brătianu, pentru producția de vin, țuică și lactate de o excelentă calitate, cripta care adăpostește sicriele cu trupurile neînsuflețite ale membrilor familiei Brătianu, biserica, clădirea de la Grădinari, de lângă biserică, crama și uzina electrică.

 Crama-uzina electrică, amplasată la intrarea în parcul domeniului Florica

Situată în stânga drumului care urcă spre Conacul Florica, la intrarea în parc, ferma a fost vândută după moartea lui Ionel Brătianu, în 1927, statului român.

Clădirea fostei ferme a Brătienilor de pe domeniul Florica (vedere dinspre drumul ce urcă la Biserica Florica)

Clădirile construite pe două nivele în stil neoromânesc în perioada 1905-1912, în care până nu demult, a funcționat Stațiunea de Cercetări și Producție Viti-vinicolă Ștefănești, sunt acum lăsate în paragină.

Curtea fostei ferme model de la Florica, dotată de Ionel Brătianu cu cele mai moderne utilități ale vremii, așa cum se prezintă ea astăzi (vedere din spate)  

Biserica familiei Brătianu, cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul” a fost construită pe un platou, în dreapta parcului, între anii 1905-1912, și sfințită în anul 1921.

Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” de pe domeniul Florica (vedere frontală)

Biserica Brătienilor de la Florica (Detaliu). Zidăria este realizată din blocuri de calcar de Albești. De remarcat torsadele sculptate, amintind prin caracteristici de bisericile tradiționale de lemn argeșene.

Aici a fost adus sicriul lui Ion C. Brătianu – înmormântat inițial pe dealul din apropierea conacului, alături de prima sa fiică, Florica, decedată la vârsta de trei ani, cu ocazia împlinirii unui secol de la nașterea acestuia.

Conacul Florica văzut de pe dealul unde au fost înmormântați Ion C. Brătianu și fiica sa, Florica, până în anul 1921

Șase ani mai târziu, în aceeași biserică a avut loc slujba de înmormântare a lui Ionel I.C. Brătianu, decedat la vârsta de 63 de ani, căruia, după nici trei ani, i-a urmat fratele său Vintilă Brătianu. Dinu Brătianu, mort în închisoarea de la Sighet, va fi depus la rândul său în capela familiei.

Cripta care adăpostește rămășițele pământești ale membrilor familiei Brătianu. În prim plan, sarcofagele cu sicriele lui Ion C. Brătianu și Ionel I.C, Brătianu, tată și fiu

Măstile mortuare ale celor doi Brătieni, Ion și Ionel, tată și fiu

În forma sa actuală, Conacul Florica este structurat pe trei niveluri, cuprinzând, în principal: un salon, odaia turcească, sufrageria, dormitorul musafirilor, dormitorul lui Ion C. Brătianu (păstrat nemodificat), camera de lucru, biblioteca, camera războaielor de țesut, camera de studiu a lui Ionel Brătianu, precum și două terase acoperite, amplasate la etajele I și al II-lea, care, la asfințit, oferă o panoramă unică asupra orașului Pitești.

Panorama care se dezvăluie de pe terasa acoperită situată la etajul al II-lea al Conacului Florica

Reședința Brătienilor cuprindea, de asemenea, o cameră destinată guvernantei care se ocupa de educația copiilor (Florica, Sabina, Ionel, Dinu, Vintilă, Maria, Tatiana și Pia).

Terasele acoperite de la etajele I și al II-lea ale conacului Florica, susținute de stâlpi din lemn de stejar. Tavanele sunt decorate cu grinzi aparente din lemn masiv.  

Până în anul 1948, când conacul a trecut în proprietatea Gospodărie de partid a P.M.R. (P.C.R.), dintre toate aceste încăperi, cea mai importantă a fost, fără doar și poate, biblioteca, apreciată de Constantin Argetoianu drept „cea mai însemnată bibliotecă particulară din România”.

Biblioteca Brătienilor, care, la acea dată, cuprindea zeci de mii de volume, reviste, incunabule, colecții de numismatică, timbre, tablouri și fotografii de familie, a fost distrusă în cea mai mare parte după confiscarea domeniului Brătianu. Doar o mică parte din cărțile donate, după moartea lui Ionel I.C. Brătianu, Academiei Române și altor câteva biblioteci, se mai păstrează.

Camera de studiu a lui Ionel I. C. Brătianu, situată la etajul al II-lea al clădirii

De o mare simplitate, camera lui Ion C. Brătianu cuprindea, pe lângă nelipsitele volume cu caracter istoric, pentru care acesta avea un adevărat cult, un pat de fier, o masă din lemn, câteva scaune și un jilț.

Conacul Florica văzut de pe aleea care urcă din parc spre intrarea din față

Deși din mobilierul și obiectele de decor de altădată nu se mai păstrează decât o masă din lemn masiv și un scrin, iar multe din încăperi și-au schimbat destinația inițială, biblioteca unicat, încastrată în pereții interiori și sobele cu cahle de Bistrița, datând din diferite perioade, lemnăria lucrată ca cercevele, ușa datată 1823, feroneria forjată și, nu în ultimul rând, fragmentele de arhitectură antică greco-romană fixate pe fațada clădirii constituie un argument în plus pentru care Conacul Florica merită vizitat.

„Cavalerul trac”, fragment de arhitectură greco-romană datând din secolul al II-lea D.C., încastrat în fațada Conacului Florica

Ușa terasei de la etajul I al Conacului Florica, o adevărată bijuterie lucrată în lemn, datând din 1823

Începând cu anul 1993, în incinta Conacului Florica funcționează Centrul de Cultură Brătianu, instituție patronată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și aflată în administarea Consiliului Județean Argeș.

Aleea care urcă prin parcul domeniului Brătianu spre Conacul Florica. In dreapta se află clădirea cramei și a uzinei electrice, pe acoperișul căreia Ionel Brătianu instalase un telescop.

Acces

Orașul Ștefănești (în trecut Florica), pe teritoriul căruia se găsește Conacul Florica, este situat la 5 km sud – est de Pitești, reședința județului Arges.

Taxa de vizitare a muzeului este de 4,8 lei pentru adulți și 2,4 lei pentru elevi, studenți și pensionari.

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Conace boierești, Destinații de weekend, Familia Brătianu, Monumente istorice, Muntenia, Muzee, România, România, Turism de nișă, Zona Argeșului

Obiective turistice românești de prim rang: Castelul Peleș

De mai bine de un secol, de când a fost inaugurat ca reședință de vară a primei familii regale a României, Castelul Peleș nu încetează să-și uimească vizitatorii prin eleganța stilului arhitectonic, frumusețea decorațiunilor și, nu în ultimul rând, dotările avangardiste pentru epoca în care a fost construit.

Reflectând deopotrivă viziunea și convingerile estetice ale lui Carol I, precum și talentul unor arhitecți și decoratori de prestigiu, Peleșul a dobândit forma în care se prezintă astăzi după patru decenii de transformări și adăugiri, întrerupte odată cu moartea suveranului României, în 1914.

Edificiul, realizat cu precădere în stilul neo-renașterii germane, se dezvăluie privitorului sub forma unui ansamblu majestuos, dominat de profile ascuțite și verticale suple, alcătuit din corpuri asimetrice, de formă neregulată, cu fațadele îmbrăcate în lemn sculptat la nivelurile superioare și prețios ornamentate cu decorațiuni din marmură și fresce.

Turnul central al Castelului Peleș măsoară 66 m înălțime  

Frescele alegorice de pe fațadele curții interioare a castelului indică influențe ale arhitecturii saxone

Lemnăria prețios sculptată de pe fațada superioară este o adevărată bijuterie

Cele șapte terase ale castelului sunt decorate în stilul specific renașterii italiene cu statui, fântâni, vase și coloane din marmură de Carrara.

Cele mai multe dintre statui, printre care: grupul statuar „Zeul Peleșului”, statuile zeului Dansului și al zeului Neptun, grupul Apollo cu cele doua Minerve, Venus intrând în baie, Venus și Cupidon, zeul Marte cu coroană și o creangă de lauri în mână, zeița Fortuna, zeul Cupidon, amorași, basoreliefuri cu decoruri de viță și struguri, zeița vânătorii Diana cu câinele și tolba, Neptun plutind pe valuri printre delfini aparțin sculptorului Raffaello Romanelli.

În fața corpului central al castelului este amplasată statuia Regelui Carol I, sub a cărui domnie România a parcurs o perioadă de dezvoltare marcantă, atât în domeniul economico-social cât și în cel al culturii, iar nu departe de aceasta, statuia Reginei Elisabeta a României.

Statuia în bronz a Regelui Carol I, creația sculptorului  Oscar Hann (1933)

Datorită frumuseții neasemuite a lemnăriei sculptate, tapiseriilor de excepție și vitraliilor de o mare valoare artistică, Castelul Peleș, care adăpostește colecții de picturi, sculpturi, armuri, covoare, goblenuri, icoane, medalii, mobilier, argintărie, porțelanuri, cărți, rivalizând cu cele mai importante edificii din Europa aparținând aceleiași perioade, este considerat o adevărată capodoperă a genului.

Castelul Peleș, o capodoperă a stilului neo-renascentist german

Sculptura lui Oscar Spaethe, realizată în bronz în urmă cu un secol, o reprezintă pe Regina Elisabeta a României lucrând la o dantelă și citind

Gustul pentru artele plastice, ca și plăcerea de a colecționa obiecte rare, pe care să le expună în fața invitaților săi, i-au fost transmise Regelui Carol I de către tatăl său, prințul Karl Anton de Hohenzollern. Din acest motiv, ca și la Sigmaringen, locul în care Carol I s-a născut, colecțiile de la Peleș au putut fi vizitate încă de la finele secolului al XIX-lea.

Mobilierul care decorează încăperile castelului cuprinde piese originale realizate în ateliere renumite din Mainz, Munchen, Viena și Hamburg, începând cu secolul al XV-lea. Vitraliile, majoritatea provenind din Elveția și Germania, datează din secolele al XV-lea și al XVII-lea. Printre cele mai valoroase piese ale colecției de arme, alcătuită din peste 4000 de exemplare de arme albe și de foc aparținând secolelor al XIV-lea – al XVII-lea, se numără o armură completă pentru cal și cavaler, de tip maximilian, unică în România. Colecția de tablouri, una dintre cele mai importante și mai valoroase din Europa, conține aproximativ 2000 de piese, printre care lucrări originale semnate Gustav și Ernest Klimt, Franz Match, Dora Hinz, precum și copii ale unor lucrări executate de pictori celebri.

Din păcate, odată cu moartea Regelui Carol I și până în 1990, la dorința deținătorilor de drept, patrimoniul muzeal al castelului a fost supus unei permanente circulații între reședințele de la Pelisor, Cotroceni, Bran, palatul din Calea Victoriei, astfel că multe dintre valorile conținute de acesta au fost pierdute pentru totdeauna.

În ceea ce privește dotările, edificiul ridicat de Carol I pe malul pârâului Peleș în perioada 1873-1914 s-a bucurat de cele mai moderne facilități existente în Europa celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Peleșul a fost cel dintâi castel complet electrificat din Europa. Clădirea dispune de încălzire centrală încă din 1883, lift interior, iar plafonul din sticlă al holului de onoare, împodobit cu vitralii reprezentând scene alegorice și motive heraldice, ca un element surpriza pentru vizitatori, este mobil, putând fi acționat de un motor electric sau manual, pentru ca seninul cerului să poată fi admirat în nopțile de vară din interior.

Peleșul a găzduit multe personalități ale vremii, cea mai importantă vizită rămânând însă aceea a împăratului Franz Joseph al Austriei, în 1896.  Alți oaspeți de seamă sosiți la Castelul Peleș au fost: regele Gustav al V-lea al Suediei, regele Albert I al Belgiei, Regina Emma a Olandei, regele Ferdinand al Bulgariei, ducele Alfred de Saxa-Coburg-Gotha și, de asemenea, principii moștenitori Rudolf și Franz Ferdinand ai Austriei, regele Wilhelm al Germaniei, regele Edward al VII-lea al Marii Britanii, regele Vittorio-Emmanuele al III-lea al Italiei, prințul moștenitor Yussuf Izedin al Imperiului Otoman.

Unul dintre tunurile folosite în războiul de independență

Dacă Regele Carol I a atribuit Peleșului funcţia de reprezentare și de luare a deciziilor politice pe timpul verii, Regina Elisabeta a României i-a conferit acestuia deopotrivă rolul de lăcaş de cultură.

Mare iubitoare și creatoare de artă și literatură, bună cunoscătoare și interpretă de muzică – canto, pian, orgă, înzestrată totodată și cu talent la pictură, Regina Elisabeta a României, pe numele său artistic Carmen Sylva, a făcut din Castelul Peleș o casă a oamenilor de cultură, frecventată, printre alții, de: Vasile Alecsandri, Elena Văcărescu, Mite Kremnitz, Titu Maiorescu.

Sala veche de muzică, construită în 1883 și transformată în 1906 în salonul literar al poetei Carmen Sylva se remarcă prin vitraliile policrome, cu scene din basmul “Insir-te mărgărite“, cules de Vasile Alecsandri din popor, precum și din legendele “Ana Doamna“ și “Ciocârlia“.
Picturile pe pânză semnate Dora Hitz ilustrează basme germane versificate de însăși Carmen Sylva.

Pe George Enescu, alături de care Carmen Sylva, îndrăgostită de muzica lui Bach, Handel și Brahms, obișnuia să interpreteze mai ales quartete, împreună cu Dimitrie Dinicu, Loebel și Dall′Orso, l-a ajutat în drumul devenirii sale de mare compozitor.

Sala de concerte a castelului adăpostește o orgă Rieger cu aproape 1400 de tuburi, prezentând o particularitate rar întâlnită, și anume existența a două mese de comandă, 24 de registre de sunete.
Acționarea orgii, construită în anul 1904, se face în întregime pneumatic.  Cel de al doilea pupitru al orgii este amplasat în Sala nouă de muzică, destinată inițial audițiilor muzicale. O altă piesă de valoare excepțională este un clavecin executat la Anvers, în 1621.

Dintre sălile deschise publicului la parterul și etajul I al castelului atrag atenția: Holul de onoare, Biblioteca regală, Sălile de arme, Sala de muzică, Sala Florentină, Sala Maură, Sala de teatru, Sala de concerte, Apartamentul Imperial, Sala de Consilii, Cabinetul de lucru, Salonul Turcesc, Sufrageria, Dormitorul regal.

Amenajarea interioarelor unora dintre aceste săli (Sălile de arme, Biblioteca regală) amintește de interioarele Castelelor Sigmaringen și Hohenzollern, care au reprezentat pentru Carol I o valoroasă sursă de inspirație.

Sălile de la etajul I adăpostesc colecții de artă de o mare valoare

Etajul al II-lea găzduiește, printre alte încăperi: camera Zoei Bengescu, doamna de onoare a Reginei Elisabeta în perioada 1873-1913, camera Elenei Văcărescu, domnișoara de onoare preferată a Reginei, camera lui George Enescu,“fiul spiritual” pe care regina Elisabeta l-a sprijinit toată viața, camera poetului Vasile Alecsandri, împreună cu care Regina Elisabeta a României și-a ales pseudonimul artistic Carmen Sylva, precum și camera destinată primului ministru, nelocuită vreodată, în care a fost depus pentru o noapte corpul neînsuflețit al lui I. G. Duca, asasinat de legionari în decembrie 1933 pe peronul gării din Sinaia. 

Lăsat moștenire de Carol I succesorului său, Ferdinand, cu dorința expresă ca edificiul să servească pe mai departe drept reședință de vară soției sale, Peleșul devine, după moartea Reginei Elisabeta a României, reședința Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria.

Transmis de Regele Ferdianand I nepotului său, Mihai, fiul lui Carol al II-lea, urmând ca ‘în timpul minorității sale să se bucure de folosință Regina Maria’, Castelul Peleș devine între 1930 și 1940 reședința Regelui Carol al II-lea.

După abdicarea Regelui Carol al II-lea în favoarea fiului său, Peleșul intră pentru a doua oară în posesia Regelui Mihai, până la 30 decembrie 1947, când este confiscat de regimul comunist.

În perioada 1953-1975 Castelul Peleș a funcționat ca muzeu, pentru ca apoi timp de 15 ani să fie închis vizitatorilor din ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Începând din 1990, Peleșul este reintrodus în circuitul turistic.

Din anul 2008, Castelul Peleș a reintrat în posesia ultimului suveran al României, care a hotărât ca destinația de muzeu a acestuia să fie păstrată pentru eternitate.

Castelul Peleș atrage anual sute de mii de vizitatori din toate colțurile lumii

Dintre toate palatele familiei regale a României, deschise astăzi publicului larg, Peleșul atrage, poate și datorită cadrului natural de excepție în care se află amplasat, cel mai mare număr de vizitatori.

Conceput de Carol I deopotrivă ca reședință de vară și ca monument național, menit să prezerve întru posteritate dovezile victoriilor înregistrate de România în decursul evoluției sale istorice, începând cu marele eveniment de la Plevna, Castelul Peleș este un loc a cărui frumusețe tulburătoare, departe de a te copleși, te face să dorești să-l revezi iar și iar cu aceeași încântare.

 

Un comentariu

Din categoria Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muntenia, Muzee, Regina Maria a României, România, Turism, Vacanţe, Valea Prahovei

Balcic, destinaţia de suflet a Reginei Maria (II)

Reşedinţa de vară a Reginei Maria reunea în mijlocul grădinilor împrejmuite cu ziduri din piatră 30 de clădiri: vila ‘Tenha Yuvah’ – principala clădire a domeniului de la Balcic, vila ‘Mavi Dalga’ – cea de-a doua clădire ca importanţă a domeniului, în care se aflau apartamentele Principelui Nicolae şi ale doamnelor de onoare, vila ‘Sabur Jevi’ – cea mai mare clădire a domeniului, destinată suitei Reginei Maria, pavilionul ‘Cara Dalga’, pavilionul Principelui Nicolae, pavilionul Principesei Ileana, pavilionul ‘Lingerie’, pavilionul ‘Ciuperca’, pavilionul ‘Izbânda’, Pavilionul grănicerilor, Pavilionul Administraţiei, Pavilionul de odihnă, Pavilionul de ceai sau Fumoarul, Casa Intendentului, capela Stella Maris, o bisericuţă, templul ‘Maria Ruh’ şi altele. (Narcis Dorin Ion, Castele, palate și conace din România, Editura Fundației Culturale Române,vol.I, București, 2001)

Multe dintre aceste clădiri sunt demult o amintire, terasele şi grădinile au fost modificate în mare măsură, iar denumirile originale date de Regina Maria au fost înlocuite.

 Vila cu aer oriental de pe ţărmul Mării Negre, pe care Regina Maria a numit-o ‘Tenha-Yuvac’,  impresionează nu atât prin dimensiuni cât prin originalitatea construcţiei.

Clădirii albe, puţin înalte, acoperite cu ţiglă roşie, al cărei etaj se revarsă peste ziduri îmbrăcate în piatră, i se alătură într-o armonie perfectă minaretul alb al unei moschei.

Minaretul turcesc se integrează armonios în ansamblul arhitectonic

 „…la interior, structura brută albă servea drept fundal plăcut divanelor turceşti, candelabrelor enorme şi covoraşelor din piele de urs. La etaj şi-a construit un dormitor octogonal cu două ferestre largi care ieşeau în afara etajului inferior şi dădeau spre mare. Patul, acoperit cu perne şi cuverturi, era aşezat într-o nişă în partea opusă ferestrelor. Uşi scunde sculptate şi pictate dădeau într-o cameră de toaletă, o baie turcească în miniatură şi o verandă unde Măria dormea adesea. Alături se afla o scară circulară care ducea spre un minaret cu o harfă eoliană. Harfa răspîndea sunete vesele deasupra grădinii, a cărei vegetaţie luxuriantă ascundea pe jumătate mici case de oaspeţi, încăperi pentru slujitorii Reginei, iar în ultimii ani o capelă bizantină în miniatură dedicată credinţei ecumenice a Măriei.” (Hannah Pakula, Ultima Romantică, 1984)

Veranda de la etajul al doilea era cândva decorată cu flori sădite în vase din aramă, care atârnau de lanţuri vechi de ancoră. Erau amplasate aici canapele din lemn şi o masă din marmură, cumpărată din Rusia. Regina Maria servea adesea prânzul aici, admirând marea, Grădina lui Alexander şi Pavilionul de ceai.

Pe zidul dinspre nord al clădirii este fixată o statuie din piatră albă, realizata de Regina Maria – Mignon a Iugoslaviei si daruita mamei sale, Regina Maria, in toamna anului 1937. Statuia o reprezinta pe Madonna Stella Maris, patroana protectoare a Tenha Yuvah-ului.

Salonul era cândva împodobit cu un gong masiv din bronz şi vase vechi din cupru. În vitrina de sticlă erau expuse vase antice, datând din vremea când Balcicul, numit pe atunci Dionisopolis, era unul din cele mai importante porturi la Marea Neagră din Imperiul Roman.

 Din mobilierul original se păstrează în prezent doar un birou, un garderob şi un ceas.

În salon mai sunt expuse, în original, icoanele împărăteşti, crucea şi porţile împărăteşti ale iconostasului din capela Stella Maris.

Pereţii vilei erau decoraţi cu iatagane vechi şi puşti cu cremene. După uşa boltită se afla încăperea folosită ca sală de mese. Aici se afla şi biblioteca reginei, cuprinzând operele în limba engleză ale marilor scriitori ai lumii.

 De la vila Reginei, de-alungul ţărmului, a fost amenajat un drum pavat cu dale pătrate de piatră albă, decorat cu fântâni, arbori, arbuşti şi flori de toate soiurile, culorile şi miresmele.

După cum inspirat remarca diplomatul de origine franceză Paul Morand, Regina Maria a reuşit să creeze la Balcic ‘o feerie britanică de culori în mijlocul deşertului’.

În capătul Aleii secolelor se ridicau odinioară zidurile de piatră albă ale ‘Pavilionului de ceai’.

Cândva, uşile din lemn ale clădirii glisau pe pardoseala din mozaic, afundându-se în pereţi. În jurul unei fântâni arteziene, câteva narghilele vechi se odihneau pe măsuţe sculptate. Lampioanele din colţurile salonului aruncau lumini fascinante pe pereţii acoperiţi cu mozaic din alabastru.

Lângă şemineul acoperit cu o cuvertură japoneză din mătase se afla o reproducere a celebrului mozaic bizantin al Madonei, datând din secolul al XII-lea, din biserica veneţiană de pe insula Torcello. Astăzi, această reproducere este expusă în vila ‘Tenha Yuvah’.

Mecanismele acustice instalate acolo permiteau redarea fidelă a celor mai tainice convorbiri purtate între oaspeţii Reginei. Creaţia ilustrei arhitecte Henrieta Delavrancea-Gibory, fiica prozatorului Barbu Ştefănescu-Delavrancea, ‘Pavilionul de ceai’, având, printre altele, şi destinaţia de fumoar, a fost realizat în 1935.

Se spune Regina venea aici îmbrăcată întotdeauna în stil oriental.

Deşi figurează şi în prezent pe lista obiectivelor turistice aparţinând domeniului regal de la Balcic, pavilionul se găseşte în realitate la exteriorul complexului, ascuns în spatele hotelului Regina Maria, construit în urmă cu câţiva ani în apropierea vilei ‘Tenha Yuvah’. Vechiul edificiu, năpădit de vegetaţie, se află într-o avansată stare de degradare.

Spre partea superioară a teraselor suspendate ale Labirintului, realizat ca un amfiteatru deasupra vilei ‘Tenha Yuvah’, se găseşte ‘Mormântul Mariei’.

Deşi locul singuratic oferă o privelişte de o frumuseţe rar întâlnită asupra mării, Regina a cerut ca trupul să-i fie înmormântat la Curtea de Argeş, alături de soţul său, iar inima să-i odihnească la Balcic, în capela Stella Maris.

Crucea încrustată în piatră de pe ‘Mormântul Mariei’ este una dintre cele mai interesante din întregul complex rezidenţial. 

„Poate că în lumea de azi există mai multă ură decît dragoste. Dar dragostea e mai puternică şi într-o zi, chiar dacă nu voi mai trăi să o văd, ea trebuie să învingă” (Regina Maria)

Capela Stella Maris a fost construită în anul 1930, potrivit dorinţei Reginei Maria, drept „altar ridicat unei mărturisiri de credinţă care nu e a mea, într-o ţară unde am fost odată străină şi pe care mi-am însuşit-o prin bucuria, suferinţa, lucruri care m-au legat de ea, cu fiecare an, mereu mai mult.”

„Cea mai mică biserică din ţară”, cum o numea Regina, este o capelă din piatră, realizată în stil bizantin, după modelul Capelei Sfântului Iacob, care se găseşte în satul Trikomo (Iskele) din insula Cipru.

În semn de recunoştinţă pentru munca depusă de Gaetan Denize, care a condus lucrările de construcţie a capelei Stella Maris, în peretele terasei de la baza acesteia a fost aşezată o placă din marmură, conţinând singura inscripţie în limba română care se găseşte pe domeniul regal de la Balcic: „În amintirea lui Gaetan Denize cu al cărui credincios ajutor şi râvnă am zidit aceste locuri – Marie, 14 Mai 1930”.

 În stânga capelei, Regina a dorit să amplaseze o cişmea, a cărei apă, permanent curgătoare, face trimitere la ritualul spălării picioarelor Apostolilor de către Iisus Hristos, simbol al smereniei.

Frescele din interiorul capelei sunt opera pictorilor Atanase Demian şi Tache Papatriandafil.

Fresca de deasupra intrării o reprezintă pe Maica Domnului Oranta (singură,  rugându-se cu mâinile ridicate).

Tronul din lemn aurit şi iconostasul, datând din anul 1721, au fost cumpărate de Regina Maria din Cipru, anume pentru capela de la malul mării.

Tronul se sprijină pe două picioare sculptate de forma unor şerpi, invocând Iadul, în timp ce ornamentele florale ale braţelor şi lateralelor acestuia sugerează Raiul.

Păunul, care ţine în cioc o cruce, reprezentat pe spătarul tronului, în partea de jos, este simbolul vieţii veşnice în Rai. În stânga sa se găseşte ţinutul păcatului, cu luna, iar de partea cealaltă se află soarele, care simbolizează lumina dumnezeiască a vieţii şi adevărul veşnic, care învinge întunericul păcatului şi al morţii. Deasupra soarelui se află mitra episcopală, înconjurată de o sabie, simbolul creştin al dreptăţii, şi de sceptru, simbolul antic al puterii. Pasărea Pheonix reprezintă semnul renaşterii. Ornamentul măiestrit ajurat, prin care se realizează terminaţia spătarului,  înglobează un soare, deasupra căruia tronează o coroană susţinută de doi Serafimi, simbolizându-L pe Iisus Hristos, perfecţiunea lui Dumnezeu şi puterea Lui supremă.

Pe porţile împărăteşti ale iconostasului este redată tema Bunei-Vestiri, însoţită de figurile prorocilor David şi Solomon.

În partea de jos sunt înfăţişaţi Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Ioan Gură de Aur, iar mai jos, Sf. Grigorie Teologul şi Sf. Atanasie din Alexandria. În medalion, la îmbinarea porţilor împărăteşti, este înfăţişat Iisus Hristos, binecuvântând cu ambele mâini.

Panourile din lemn de sub icoanele împărăteşti, reprezentându-i pe Iisus Hristos Pantocrator pe tron şi pe Maica Domnului Pantanasa, cele mai măreţe feţe regeşti în iconografia ortodoxă, precum şi coloanele din lemn amplasate de o parte şi de alta a porţilor împărăteşti, sunt minuţios sculptate.

Crucea Domnului, care se înalţă pe ultimul rând al iconostasului, Îl înfăţişează pe Iisus Hristos răstignit, iar la extreme pe cei patru Evanghelişti. Iconostasul aurit, cuprinde ca ornamente sculptate în lemn, alături de motivele florale, reprezentări de îngeri şi eroi biblici. Cupola, simbolul bizantin al veşniciei şi spaţiului ceresc, Il înfăţişează pe Iisus Hristos Pantocrator. În jurul Lui, în cercul cupolei se află cele zece ranguri îngereşti, forţele imateriale, iar în cercul inferior cei doisprezece apostoli.

În patrulaterul care descrie cupola sunt reprezentaţi cei patru evanghelişti: Sf. Apostol Matei (om sau înger), Marc leu, Luca viţel şi Ioan Teologul vultur.

Pe peretele din stânga iconostasului este pictată scena Adormirii Maicii Domnului, iar în dreapta, Intrarea Maicii Domnului în biserică. Mai multe scene din Vechiul şi Noul Testament, precum şi figuri-simbol, printre care: Sfânta Treime, Naşterea lui Iisus Hristos cu steaua din Betleem şi magii, îngeri, arhangheli şi sfinţi, sunt înfăţişate în spaţiul restrâns al capelei.

Tabloul votiv o reprezintă, în dreapta intrării, pe Regina Maria, iar în stânga pe Principesa Ileana, ambele înveşmântate în straie de curte, precum doamnele sau domniţele de ev mediu.

Regina Maria şi-a exprimat, prin testamentul întocmit cu cinci ani înainte de a trece în eternitate, dorinţa ca inima să-i fie aşezată „sub lespezile bisericii Stella Maris”, pe care a clădit-o la marginea mării.

În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă”.

Destinul a făcut însă ca vrerea ultimei regine romantice a României să nu poată fi îndeplinită decât pentru scurtă vreme.

La două luni după moartea Reginei, în septembrie 1938, inima i-a fost adusă la Balcic, unde a fost păstrată, conform ultimei dorinţe în dreapta intrării în capelă, până în 1940, când, pentru nu a fi în pericol de a se înstrăina, prin trecerea Balcicului sub administrarea Bulgariei, a fost mutată, din iniţiativa Principesei Ileana, în mica biserică din lemn a castelului Bran, iar apoi în capela săpată anume în stânca din spatele bisericii, unde s-a odihnit timp de aproape trei decenii, înainte de a fi depusă la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Chiar dacă inima pământeană i-a fost strămutată în urmă cu şapte decenii din colţul de linişte înfăptuit după propria imaginaţie, prezenţa Reginei Maria, în milocul grădinilor încântătoare pe care le-a sădit la marginea mării, este la fel de vie ca odinioară, semn că sufletul ei a rămas captiv acolo pe veci.

Un comentariu

Din categoria Bulgaria, Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Regina Maria a României, Turism, Vacanţe

Balcic, destinaţia de suflet a Reginei Maria (I)

În 1924, când şi-a întrerupt călătoria spre Kavarna, oprindu-se pentru un scurt popas la jumătatea distanţei dintre Capul Caliacra şi Ecrene, Regina Maria avea să descopere între stâncile calcaroase ale Balcicului şi mare o oază de verdeaţă şi linişte, care i-a fermecat inima pentru totdeauna.

„…am avut ca o simţire că locul acesta ori mă aşteptase de totdeauna pe mine, ori că eu trăisem totdeauna în aşteptarea lui (…). Făceam parte din loc şi locul făcea parte din mine.” (Maria, Regină a României, Casele mele de vis, 1930).

Arborii seculari, florile de câmp, pâraiele, cântecul păsărilor, morile tăcute şi cişmelele de piatră au reprezentat pentru Regina României începutul unui vis, materializat prin ridicarea la Balcic a neconvenţionalei sale reşedinţe de vară, care avea să-i devină colţ de odihnă pentru suflet şi trup până la sfârşitul vieţii, iar pentru posteritate, mărturia unei sensibilităţi artistice excepţionale.

În armonie cu frumuseţea tulburătoare a locului, Regina Maria a creat pe domeniul de la Balcic un ansamblu arhitectural unic prin reprezentativitate, îmbinând o multitudine de teme religioase şi mitologice, ca simboluri ale unităţii religiilor şi culturilor lumii, deopotrivă.

‘Templul apei’

‘Tenha Yuvah’, ‘Templul apei’, ‘Puntea suspinelor’, ‘Izvorul sfânt’, capela Stella Maris, ‘Fântâna de argint’ au fost amplasate, conform concepţiei de artă şi frumos a Reginei, în mijlocul unui labirint de grădini, străbătute de cascade, oglinzi de apă, fântâni, poduri de piatră  şi alei.

‘Tenha Yuvah’

Capela Stella Maris

‘Fântâna de argint’

În grădinile îndreptate spre mare şi-au găsit locul, pe rând: ‘Grădina divină’, ‘Grădina Ghetsemani’, ‘Grădina valului albastru’, ‘Grădina curtea englezească’, ‘Grădina Principesei Ileana’, devenită mai târziu ‘Grădina Jules Jeannin’, ‘Grădina pomilor plângători’, ‘Grădina cu oglindă de apă cruciformă’, ‘Grădina lui Alexandru’, ‘Terasele suspendate – Labirintul’, ‘Grădina lui Mircea’ şi ‘Grădina alpină’, cărora li s-au adăugat: ‘Aleea secolelor’, ‘Aleea vinului’ şi ‘Aleea cu crini regali’.

 ‘Grădina divină’

‘Grădina alpină’

‘Grădina lui Mircea’

‘Aleea vinului’

 ‘Aleea cu crini regali’

Pentru crearea acestui colţ de Rai, au fost amenajate terase suspendate pe nouă niveluri, au fost săpate canale înguste printre alei pavate cu lespezi de piatră, au fost aduse vase antice greceşti, coloane din marmură, scaune veneţiene din piatră, cruci bizantine şi pietre de mormânt musulmane, precum şi numeroase specii de plante rare din Italia, Spania şi Asia Mică.

Faimoasele grădini, în care Regina putea da frîu liber pasiunii sale pentru crini şi trandafiri, nemţişori şi nalbe de grădină, departe de rigorile vieţii oficiale, constituie opera de mai bine de un deceniu a grădinarului elveţian Jules Jeannin, al cărui talent şi abnegaţie au ajutat-o pe Regina Maria sa-şi împlinească visul.

Cuprinzând peste 3000 de specii de plante din 35 de familii şi 800 de genuri, grădinile Reginei Maria evidenţiază o incredibilă diversitate de varietăţi şi forme.

Colecţia de cactuşi de mari dimensiuni, inclusă între speciile de plante exotice cultivate de Jeannin în  ‘Grădina divină’, este a doua ca importanţă în Europa după colecţia de cactuşi a Grădinii exotice din Monaco.

De un real interes se bucură şi speciile din familia Agava, care înfloresc o singură dată, apoi mor.

Pe lângă specii rare, cum sunt: Theobroma cacao, Hevea brasiliensis, Broussonetia papyrifera, Metasequoia glyptostroboides, Ginkgo biloba, Magnolia grandiflora, grădinile cuprind un rozariu, precum şi numeroase plante anuale, bienale sau perene.

Construită de-a lungul celei mai joase terase de pe plajă, între anii 1930-1933, Grădina Valului albastru este împărţită în trei mari terase, fiecare în parte constituind o amenajare cu totul specială. În apropierea scărilor care coboară de la vila Săgeta albastră, o cascadă artificială se revarsă în pantă de la înălţimea de 25 de metri.

Drumul apelor continuă prin canale de piatră săpate în celelalte terase, formând cascade mai mici. La baza cascadei se află Colţul Magnolia. Magnolia grandiflora din grădina de la Balcic, sădită de Regina Maria în perioada de amenajare a complexului rezidenţial, se numără printre cele mai longevive exemplare de acest gen din Balcani.

Florile acesteia, asemănătoare unor nuferi uriaşi, de un alb imaculat, raspândesc primăvara un miros dumnezeiesc. La baza copacului se află o terasă cu două tronuri din piatră şi o mică fântână arteziană.

Rozariul găzduit de Grădina Valului albastru cuprinde 80 de specii de trandafiri hibrizi. Cândva, alături de aceştia, tufe imense de bujori şi crini se revărsau în cascade peste aleile pietruite ale Grădinii Valul albastru, într-o uluitoare paletă coloristică.

Grădina Curtea englezească reprezenta pentru Regina Maria amintirea casei natale. În mijlocul grădinii se află o oglindă cruciformă de apă, din care se ramifică mai multe linii de apă. Toate părţile oglinzii de apă, cu forma tipică a crucii bizantine, sunt egale ca lungime.

Acest simbol, folosit în antichitate, avea diferite semnificaţii: semn al Soarelui, al zeului ploii, al aerului, apei, pământului şi focului. În perioada timpurie a creştinismului, acest tip de cruce reprezenta simbolul lui Iisus Hristos. Grădina este mărginită spre sud de un canal de apă şi împrejmuită dinspre mare cu ziduri de piatră. Acolo unde se unesc este construit un basorelief din piatră al Fecioarei Maria cu Pruncul în braţe. Această imagine se mai întâlneşte pe peretele zidit al Fântânii de argint şi pe cişmeaua din piatră de la intrarea în capela Stella Maris. Imaginea Fecioarei Maria mai apare deasupra intrării în capelă, precum şi în reproducerea mozaicului bizantin din biserica de pe insula Torcello, care în prezent face parte din expoziţia din vila Tenha Yuvah. Ghivecele de flori din piatră sunt păstrate în forma originală.

Grădina Ghetsemani este unul din cele mai liniştite colţuri ale grădinii domeniului de la Balcic. Cândva, aleea pietruită care o străbate era străjuită primăvara de mii de lalele olandeze multicolore, din cele mai rare specii. Ca şi în Grădina Valului albastru, pe axa lungă a Grădinii Ghetsemani trece un canal de apă.

Grădina se termină cu un zid înalt din piatră, flancat de o parte şi de alta de doi platani uriaşi. Aici se află şi Grădina de nisip, care adăposteşte diferite soiuri de plante de nisip şi crini.

 Grădina cu oglindă de apă cruciformă, situată la baza terasei unde este amplasată Capela Stella Maris, adăposteşte placa memorială dedicată de Regina Maria secretarului ei Gaetan Denize, care a condus lucrările de construcţie a paraclisului Stella Maris.

Prin Grădina lui Alexander trece o alee pavată cu 20 de pietre de moară, fiecare dintre acestea simbolizând un secol din istoria omenirii.

Regina o numea Aleea secolelor şi a dorit ca la fiecare secol nou să se adauge aleii o nouă piatră. La capătul aleii,  pe un postament, o piatră de moară, martoră a contemporanităţii, aşteaptă ca secolul ei să se scurgă, pentru a-şi ocupa locul ce i-a fost hărăzit.

Coloanele albe din grădină au fost primite în dar de Regina Maria de la ginerele său, regele Alexandru al Serbiei, pasionat, la rândul său, de decoraţiunile exterioare şi grădinărit. În această grădină creşteau crinii preferaţi ai reginei, pentru care aceasta făcuse o pasiune încă din vremea copilăriei. Simbol al Fecioarei Maria, gingaşa floare, atât de îndrăgită de Regină, se regăseşte în lucrarea majolică de pe peretele Fântânii de argint, în frescele capelei Stella Maris, precum şi în tablourile pictate de ea.

Grădinile amenajate în extremitatea sudică a domeniului sunt străbătute de o potecă şerpuitoare, care îşi croieşte drum pe sub arcade înguste şi trece prin porţi din fier forjat, întorcându-se brusc, urcând sau coborând pe panta abruptă printre pietre sculptate şi lespezi inscripţionate în limba arabă, la fel ca într-un labirint.

Labirintul, cum este denumit acest sector al grădinilor domeniului de la Balcic, este realizat în 1926, după proiectul elveţianului Jules Jannin, fostul grădinar şef al ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Terasele suspendate create de Jannin se dispun ca un amfiteatru deasupra vilei Tenha Yuvah. Bănci din piatră dispuse pe alocuri în acestă oază de verdeaţă oferă tihnă şi relaxare.

Grădina Principesei Ileana, care poartă numele mezinei familiei regale, alături de care Regina Maria şi-a împlinit visul de a-şi amenaja lângă mare o grădină după propria concepţie,  era considerată la moartea lui Jeannin cea mai frumoasă grădină a domeniului de la Balcic. În semn de recunoştinţă, Regina Maria a aşezat în Grădina Principesei Ileana o placă de recunoştinţă pentru contribuţia lui Jannin la îndeplinirea visului său, cu textul: „Lui Jules Jannin care a făcut ca visul meu să devină relitate în această grădină”.

Grădina pomilor plângători cuprindea cândva ronduri cu flori, împrejmuite cu borduri din piatră, precum şi bazine cu peşti roşii şi aurii. În locul grădinii dispărute în 2004 a fost creată una nouă, alcătuită din garduri vii de cimişir, specii de foioase şi conifere, plante agăţătoare şi arbuşti, precum şi specii vegetative cu forme decorative rare, aşa numitele forme „plângătoare”, amintind de fântânile arteziene din Orientul Îndepărtat.

‘Măria plantase şi înainte grădini, dar nici una într-o climă atît de temperată; ea întîmpina cu uimire fiecare nouă paradă florală şi era necăjită dacă îndatoririle publice o reţineau în oraş în plin sezon al florilor’. (Hannah Pakula, Ultima Romantică, 1984)

5 comentarii

Din categoria Bulgaria, Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Regina Maria a României, Turism, Vacanţe

Castelul Bran se mută în Vamă

Cine nu a vizitat până acum Castelul Bran ar trebui să se grăbească.

Modalitatea de funcţionare a complexului muzeal Bran, după data de 18 mai, când moştenirea lăsată de regina Maria fiicei sale favorite – Ileana, va intra efectiv în posesia familiei de Habsburg, rămâne pentru moment necunoscută.

Inaugurat în anul 1956, muzeul cuprinde în prezent: Castelul Bran – unul dintre cele mai reprezentative obiective turistice ale României, Vama Medievală şi Muzeul Satului Brănean.

dsc003661

 Castelul Bran şi copia fidelă a capelei „Stella Maris” din Balcic

Cu o istorie de aproape 600 de ani, Castelul Bran – iniţial proprietatea regalităţii maghiare, disputat apoi de principii transilvăneni şi de voievozii Ţării Româneşti, reconstituie cea mai fericită perioadă din viaţa Reginei Maria, căreia i-a aparţinut începând cu 1 decembrie 1920.

dsc00536_1

 Castelul Bran

Înzestrată cu o uluitoare forţă creatoare, Regina Maria a transformat în decurs de 10 ani neprimitoarea cetate brăneană, primită în dar de la primăria Braşovului, într-o modernă şi confortabilă reşedinţă de vară,  imprimându-i un stil decorativ caracteristic.

Galerie foto Milikas

„Sala mare”, „Salonul galben al reginei Maria”, „Salonul de muzică”, „Odaia tiroleză a regelui Carol al II-lea”, „Odaia săsească a prinţului Nicolae”, amplasate în incinta castelului, stau mărturie gustului desăvâşit al suveranei României, alături de parcul amenajat în stil englezesc, după planurile sale, precum şi dependinţele din jurul castelului („Casa de ceai”, „Casa de musafiri”, „Casa copiilor prinţesei Ileana”).

dsc00421

 „Salonul de muzică şi biblioteca Reginei Maria”

dsc004221

 Şemineul de pe mijlocul peretelui de est – „Salonul de muzică şi biblioteca Reginei Maria”

dsc00447

„Salonul Biedermeier ” (etajul al II-lea)
 dsc00396

Parcul amenajat în stil englezesc, după planurile Reginei Maria

 Sub îndrumarea celebrului arhitect Liman, care a lucrat şi la castelele Peleş şi Pelişor, castelul a fost modernizat şi dotat cu toate utilităţile necesare unei adevarate reşedinţe regale.

dsc00474

Turnul cu două etaje, în care este amenajată intrarea în castel (sec. al XIX-lea) 

dsc00492

Unul dintre turnurile rotunde pentru scări şi partea superioară a loggiei adăugate la parter

Pentru asigurarea alimentării cu apă, în curtea interioară a castelului a fost săpată o fântână cu adâncimea de 57 m, iar iluminatul a fost asigurat prin construirea unei uzine electrice cu turbină, la care au fost racordate şi comunele Bran, Şimon şi Moeciu.

dsc00408

Curtea interioară a castelului şi fântâna de 57 m adâncime, în care a fost amenajat liftul

Structurat pe patru niveluri, parter şi subsol, castelul a fost prevăzut cu un ascensor, pentru a facilita deplasarea reginei din parc în castel, iar între „Casa de ceai”, special amenajată pentru minirecepţii, şi castel a fost amenajat un funicular, destinat transportului mâncării servite invitaţilor.

 Regina Maria ocupa în castel un apartament, alcătuit din: hall, cameră de toaletă, două saloane (între care şi cel Galben), dormitor, baie şi sufragerie, apartament în care a colecţionat un amestec inedit de obiecte vechi (servicii, icoane, statuete, tablouri, cărţi, covoare orientale şi carpete ţărăneşti, vase de bronz şi aramă, oale ţărăneşti şi piese de mobilier).

Cea mai veche piesă de mobilier a colecţiei – o masă în stil gotic, datează din secolul al XIV-lea.

dsc00411

 „Dormitorul Reginei Maria”

dsc00410

 „Dormitorul Reginei Maria”

dsc00452

 Piesă de mobilier din „Dormitorul Regelui Ferdinand”

dsc00460

 Sufrageria” (etajul al II-lea) adăposteşte un şemineu decorat cu cahle săseşti

Alături de aceste obiecte, numeroase fotografii, atinse de patina timpului, înfăţişează vizitatorilor o lume fascinantă, dominată de prezenţa carismatică a celei mai iubite suverane a românilor.

 dsc004121

Obiecte de colecţie din fondul regal, alături de fotografia Reginei Maria

Castelul Bran, care, asemeni palatului de la Balcic, a constituit reşedinţa de suflet a Reginei Maria, a revenit după moartea acesteia prinţesei Ileana.

Aflat în posesia prinţesei Ileana timp de 9 ani, Castelul a intrat o dată cu abdicarea regelui Mihai I,  la 30 decembrie 1947, în custodia statului român, care l-a transformat în muzeu.

În 2006, Castelul Bran, împreună cu „Casa de ceai”, „Casa principesei Ileana”, „Casa administratorului”, Tabernaculul „Inima reginei Maria”, parcul castelului, lacurile din parc, drumul de acces şi terenurile aferente, a fost retrocedat moştenitorilor prinţesei Ileana.

Până pe 18 mai, când Muzeul Bran va intra în posesia proprietarilor de drept,  toate obiectele de colecţie urmează să fie mutate în Vama Medievală, un complex arhitectural aparţinând muzeului, aflat de multă vreme în conservare, care va rămâne în administrarea statului român până în anul 2012.

Acţiunea a demarat deja, aşa încât vă propun să trageţi o fugă la Bran, cât încă mai aveţi ce vedea.

După 18 mai,  sălile, în care sunt expuse acum piesele de mobilier provenite din vechiul fond regal al Reginei Maria, vor rămâne goale.

 dsc004033

Program de vizitare în perioada 2 martie – 18 mai:

miercuri – vineri:12.00-16.00;

sâmbătă, duminică: 9.00-16.00.

Scrie un comentariu

Din categoria Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Regina Maria a României, România, Turism, Vacanţe, Zona Branului