Călător pe meleaguri buzoiene (II): Ansamblul fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

Fie că ați ales ca destinație „Vulcanii Noroioși” sau Mânăstirea Rătești de pe Valea Buzăului, odată ajunși în comuna Berca, faceți un popas și la Schitul „Sf. Arhangheli”, situat pe botul de deal care domină așezarea.

Ctitorie a vel stolnicului Mihalcea Cândescu și a soției sale, Alexandrina, născută Cantacuzino, cu fiii lor Şerban, Mihalcea şi Moise, biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a Schitului „Sf. Arhangheli” figurează pe lista monumentelor istorice.

Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” – monument istoric. Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca 

Biserica așezământului monahal Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca a funcționat ca lăcaș de cult pentru ansamblul fostei Mânăstiri Berca începând cu data de 6 iunie 1694,  când a fost terminată şi sfinţită, până la secularizarea din 1864, când a devenit biserică de mir.

Vedere din incinta așezământului monahal Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca, fosta Mânăstire Berca

Cea mai veche știre documentară despre biserica Schitului „Sf. Arhangheli este aceea din actul de închinare a acestei mânăstiri, ca metoc, Episcopiei Buzăului, în anul 1741.

Fosta stăreţie (alcătuită dintr-un parter înălţat, acum în ruină, ce surmontează o pivniţă cu gârlici de acces), un corp de chilii şi un turn-clopotniţă (situate la sud de biserică şi aflate în stare avansată de ruină), precum şi o parte din zidul de incintă, din cărămidă și bolovani din piatră de râu (la est de biserică), care se mai păstrează din fosta mânăstire de călugări – declarată monument istoric, figurează, de asememena, pe lista monumentelor istorice din județul Buzău.

 Ruinele turnului-clopotniță, ridicat după cutremurul din anul 1802 la sud de biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca.

 Ruinele fostei stăreții a bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

 Vedere parțială a ruinelor zidului de incintă din piatră și cărămidă. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

Biserica de plan trilobat, cu turlă pe naos şi pridvor pe stâlpi din zidărie – închis cu ocazia restaurării din anii ‘80 ai secolului trecut, prezintă o arhitectură simplă, îmbogățită de opt ferestre decorate la exterior cu capete de îngeri sculptate în piatră, amintind de așezămintele de cult ridicate în perioada brâncovenească.

Biserica în formă de cruce, cu o singură turlă pe naos, are un brâu exterior care imită o funie împletită. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

 Ancadrament fereastră (imagine exterioară). Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

Cele opt ferestre au deschideri interioare în lunetă, cu golul terminat în partea de sus printr-un arc trilobat și cu ancadramente dreptunghiulare de piatră, măiestrit sculptate cu motive vegetale, vrejuri cu flori și muguri.

Un alt element de artă brâncovenească de mare valoare îl constituie ancadramentul din piatră de la intrarea în pronaos, prin bogăția și frumusețea sa sculpturală, de inspirație italiană, opera atribuită renumitului meșter pietrar Mira.

Portalul de la intrarea în pronaosul bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

Coloanele portalului sunt sprijinite de doi lei, iar fusurile sunt sculptate în torsade de viță de vie.

Ușa, realizată din lemn de stejar, este, la rândul său, măiestrit sculptată.

La interior, biserica prezintă bolți cu arcuri, sprijinite pe console, iar bolta absidei de pe Sfântul Altar, prezintă un element rar întâlnit la vechea arhitectură bisericească, și anume o calotă sferică pe pandantivi.

Pronaosul este despărțit de naos prin trei arcade, sprijinite pe patru coloane.

Două din cele patru coloane din piatră ce sprijină arcadele dintre pronaos și naos, măiestit sculptate de Mira (plan secund). Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

Pictura originală, în frescă, atribuită vestitului Pârvu Mutu – pictorul folosit exclusiv de ctitorii Cantacuzini, a fost înlocuită în anii 1832-1834 cu alta în ulei. Din aceasta, singura care se păstrează este pictura de pe catapeteasmă.

Pictorul Pârvu Mutu și soția sa – tablou votiv. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

Alte tablouri votive, de inestimabilă valoare, atribuite, de asemenea, pictorului Pârvu Mutu, sunt cele ale Cantacuzinilor, ale ctitorilor bisericii – Mihalcea Cândescu și soția sa, Alexandrina, născută Cantacuzino, și, respectiv, al domnitorului Constantin Brâncoveanu – pictură cu aplicații de foiță de aur.

Restaurarea interiorului, începută în 2004, în urma căreia s-a realizat decaparea picturii, ajungându-se la pictura originală de la 1694, păstrată în proporție de 80%, stagnează momentan din lipsa fondurilor necesare continuării lucrărilor.

Obștea Schitului „Sf. Arhangheli”- Berca numără în prezent două călugărițe și două surori.

Acces

Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca este situat pe dealul de la marginea de nord-vest a localităţii Berca, unde se ajunge din dreptul bisericii noi, în doar 5 minute de mers cu mașina, pe drumul neasfaltat care urcă spre stânga către cimitir.

Dacă, din întâmplare, găsiți poarta așezământului sau ușa bisericii închise, nu faceți calea întoarsă. Opriți-vă să admirați preț de câteva minute ruinele fostei Mânăstiri Berca și, în scurt timp, una dintre viețuitoarele schitului va veni să vă deschidă.

Nu uitați, hramul bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca are loc în fiecare an pe 8 noiembrie.

Călător pe meleaguri buzoiene (I): „Vulcanii Noroioși” de la Berca-Scorțoasa

Prea puțin promovată față de zonele cu potențial turistic bine dezvoltat și valorificat din Muntenia, Valea Buzăului ascunde comori nebănuite, gata oricând să se lase descoperite și admirate de iubitorii fenomenelor naturale unicat, ca și de pasionații de istorie și cultură, deopotrivă.

Printre aceste valori se numără: „Vulcanii Noroioși” de la Berca-Scorțoasa, „Focul Viu” de la Lopătari, „Blocurile de calcar de la Bădila” Pârscov, „Sarea lui Buzău” de la Viperești, „Munții de sare și peșterile în sare” de la Medelic, „Abrupturile de gresie” de pe aliniamentul Păltineni-Colți-Lopătari, „Muzeul Chihlimbarului” de la Colți, „Așezările rupestre” de la Bozioru-Aluniș-Colți, Biserica „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” de la Aluniș-Colți, Mânăstirea Ciolanu, Mânăstirea Rătești, „Ansamblul Conacului Cândeştilor” de la Verneşti, „Ansamblul fostei mânăstiri Berca” din actualul Schit „Sf. Arhangheli” din Berca, iar lista nu se termină aici.

Având în vedere dispunerea pe maxim 60 km lungime în lungul Văii Buzăului, precum și distanțele relativ reduse dintre acestea, obiectivele menționate pot fi vizitate, grupate pe trasee, pe parcursul a cel mult 3-4 deplasări cu durata de o zi.   

Nu vă costă nimic să vă convingeți.

„Vulcanii Noroioși” de la Berca-Scorțoasa

Desprinși parcă dintr-o altă lume decât cea pământeană, pseudo-vulcanii, cunoscuți pe raza comunelor Berca și Scorțoasa sub denumirea de „vulcani noroioși”, „pâcle” sau „fierbători”, se constituie într-una dintre cele mai spectaculoase rezervații naturale din România și din Europa, „Vulcanii Noroioși” Pâclele Mari și Pâclele Mici.

„Dacă nu ştiţi şi n-aţi văzut, să vă spun eu că acolo şi-a aşezat Necuratul cazanele cu smoală clocotită; pe sub pământ gîlgăie şi fierbe glodul noroios, mai rece ca gheaţa mai negru ca ceaţa, apoi, pe guri căscate prin tot ocolul acestei văi fără de scursoare, ţâşneşte tina în sus, când de-o şchioapă, când de-o palmă, cănd de-un stânjen şi mai mult; la fiecare gură împrejur s-a durat muşuroi şi balele cătrănite pe care Ucigă-l-toaca le scuipă din văgăune se scurg năclăite de-a lungul moviliţelor, se adună în nămol, se usucă în vânt, se crapă de soare şi aştern tot fundul văii cu o humă sură şi jilavă, pe care nu se prinde, Doamne fereşte, troscot ori ciulini” (Pseudokynegetikos, 1874).

Așa descria, cu umoru-i  caracteristic, marele erudit Alexandru Odobescu, „valea stearpă și pustie a Pâclelor de Glod”, inclusă, începând din 1995, în rezervația geologică și botanică „Vulcanii Noroioși”, instituită pe teritoriul comunelor buzoiene Berca și Scorțoasa, la Pâclele Mari și Pâclele Mici.

 Platourile predominant argiloase, de vârstă cuaternară, de la Pâclele Mari și Pâclele Mici, însumând aproximativ 30 de hectare, în care se dezvoltă vulcani noroioși sau vulcani de glod – movile țuguiate de maxim 5-6 metri înălțime și găuri de până la câțiva metri diametru, de unde o pastă cenușie noroioasă țâșnește brusc sau gâlgâie mocnit, alcătuiesc, pe bună dreptate, un decor mai puțin obișnuit, dacă nu de-a dreptul straniu, demn de un scenariu de film științifico-fantastic.

Peisajul care se dezvăluie privitorilor este, fără doar și poate, unul de excepție, spre satisfacția amatorilor de experiențe inedite, pasionaților de natură, fotografie, film și nu numai.

Semnalați în România, în urmă cu aproape 150 de ani, și declarați monument al naturii de mai bine de șapte decenii, vulcanii noroioși din zonele Pâclelelor evidențiază un fenomen unic al erupțiilor de material mineral, provenit din argile și luturi, cu apa, fracțiuni de țiței, gaze natural și urme de sare, fapt ce explică atât originea marină a țițeiului din zăcământul petrolifer de la Berca existent în subsol și a sării, cât și fenomenul fizico-chimic al ascensiunii, fierberii și devenirii noroiului în curgere până la 500 m pe valea ravenată vecină.

Rezervația botanică de la Pâclele Mici prezervă încă planta endemică Nitraria schoberi, vitregită pe noroiul uscat, exclusiv mineral, cu eflorescențe saline și doar cu urme organice ale țițeiului, toxic pentru oricare altă plantă, cu excepția Nitrariei. Comunitățile vest-pontice cu Nitraria schoberi și Artemisia santonicum, constituie un habitat unicat la nivel național și, posibil, european.

În perioadele secetoase, în jurul vulcanilor de glod, se formează suprafețe cu inflorescențe de săruri sub forma unei cruste, complet lipsite de vegetație.

În perioadele cu precipitații abundente, când emisiile de gaze sunt mai puternice, apa se prelinge din gurile pâclelor de formă pozitivă pe flancuri, generând, datorită eroziunii, șanturi cu adâncimi de până la câțiva metri și ravene.

Fenomenul întâlnit la Pâclele Mari și Pâclele Mici nu este singular în România și nici în lume. În raza comunei Berca, mai apar vulcani noroioși în zonele Beciu și La Fierbători.

Mai mult de 1000 asemenea pseudo-vulcani sunt cunoscuți  în: Italia, Islanda, Noua Zeelandă, America Centrală, SUA și Kazahstan. În România, vulcani noroioși mai apar în Depresiunea Transilvaniei, Podişul Moldovei și Subcarpaţii Gorjului.

Căi de acces

Bine marcat, accesul spre Rezervația „Vulcanii Noroioși, se face cu ușurință din orașul Buzău, urmând DN 10 Buzău-Brașov până la ieșirea din localitatea Sătuc (comuna Berca), de unde se intră pe un drum comunal modernizat, care, după ce străbate satele Joseni și Policiori (comuna Berca), se bifurcă spre Pâclele Mari și, respectiv, Pâclele Mici.

Intrarea în zona marcată „Pâclele Mari” se face direct din drumul asfaltat, special amenajat, după achitarea taxei de vizitare în valoare de: 4 lei  pentru adulți, 2 lei pentru studenți și 1 leu pentru elevi.

Accesul în zona marcată „Pâclele Mici”, pentru moment, liber vizitatorilor, se face de la bifurcația marcată „Pâclele Mari 2 km”, pe un drum de sondă, până în dreptul complexului „Muddy Lands”, aflat în curs de amenajare.

De aici, se poate ajunge la Pâcle, fie prin dreapta, urmând traseul în trepte amenajat pe panta dealului, fie pe drumul de sondă, până la magazinul de vis-a-vis de stația de depozitare a țițeiului, de unde se urcă la pas cca 5-10 minute.

Distanța de la Buzău la „Vulcanii Noroioși” este de aproximativ 30 km.