De mai bine de un secol, de când a fost inaugurat ca reședință de vară a primei familii regale a României, Castelul Peleș nu încetează să-și uimească vizitatorii prin eleganța stilului arhitectonic, frumusețea decorațiunilor și, nu în ultimul rând, dotările avangardiste pentru epoca în care a fost construit.
Reflectând deopotrivă viziunea și convingerile estetice ale lui Carol I, precum și talentul unor arhitecți și decoratori de prestigiu, Peleșul a dobândit forma în care se prezintă astăzi după patru decenii de transformări și adăugiri, întrerupte odată cu moartea suveranului României, în 1914.
Edificiul, realizat cu precădere în stilul neo-renașterii germane, se dezvăluie privitorului sub forma unui ansamblu majestuos, dominat de profile ascuțite și verticale suple, alcătuit din corpuri asimetrice, de formă neregulată, cu fațadele îmbrăcate în lemn sculptat la nivelurile superioare și prețios ornamentate cu decorațiuni din marmură și fresce.
Turnul central al Castelului Peleș măsoară 66 m înălțime
Frescele alegorice de pe fațadele curții interioare a castelului indică influențe ale arhitecturii saxone
Lemnăria prețios sculptată de pe fațada superioară este o adevărată bijuterie
Cele șapte terase ale castelului sunt decorate în stilul specific renașterii italiene cu statui, fântâni, vase și coloane din marmură de Carrara.
Cele mai multe dintre statui, printre care: grupul statuar „Zeul Peleșului”, statuile zeului Dansului și al zeului Neptun, grupul Apollo cu cele doua Minerve, Venus intrând în baie, Venus și Cupidon, zeul Marte cu coroană și o creangă de lauri în mână, zeița Fortuna, zeul Cupidon, amorași, basoreliefuri cu decoruri de viță și struguri, zeița vânătorii Diana cu câinele și tolba, Neptun plutind pe valuri printre delfini aparțin sculptorului Raffaello Romanelli.
În fața corpului central al castelului este amplasată statuia Regelui Carol I, sub a cărui domnie România a parcurs o perioadă de dezvoltare marcantă, atât în domeniul economico-social cât și în cel al culturii, iar nu departe de aceasta, statuia Reginei Elisabeta a României.
Statuia în bronz a Regelui Carol I, creația sculptorului Oscar Hann (1933)
Datorită frumuseții neasemuite a lemnăriei sculptate, tapiseriilor de excepție și vitraliilor de o mare valoare artistică, Castelul Peleș, care adăpostește colecții de picturi, sculpturi, armuri, covoare, goblenuri, icoane, medalii, mobilier, argintărie, porțelanuri, cărți, rivalizând cu cele mai importante edificii din Europa aparținând aceleiași perioade, este considerat o adevărată capodoperă a genului.
Castelul Peleș, o capodoperă a stilului neo-renascentist german
Sculptura lui Oscar Spaethe, realizată în bronz în urmă cu un secol, o reprezintă pe Regina Elisabeta a României lucrând la o dantelă și citind
Gustul pentru artele plastice, ca și plăcerea de a colecționa obiecte rare, pe care să le expună în fața invitaților săi, i-au fost transmise Regelui Carol I de către tatăl său, prințul Karl Anton de Hohenzollern. Din acest motiv, ca și la Sigmaringen, locul în care Carol I s-a născut, colecțiile de la Peleș au putut fi vizitate încă de la finele secolului al XIX-lea.
Mobilierul care decorează încăperile castelului cuprinde piese originale realizate în ateliere renumite din Mainz, Munchen, Viena și Hamburg, începând cu secolul al XV-lea. Vitraliile, majoritatea provenind din Elveția și Germania, datează din secolele al XV-lea și al XVII-lea. Printre cele mai valoroase piese ale colecției de arme, alcătuită din peste 4000 de exemplare de arme albe și de foc aparținând secolelor al XIV-lea – al XVII-lea, se numără o armură completă pentru cal și cavaler, de tip maximilian, unică în România. Colecția de tablouri, una dintre cele mai importante și mai valoroase din Europa, conține aproximativ 2000 de piese, printre care lucrări originale semnate Gustav și Ernest Klimt, Franz Match, Dora Hinz, precum și copii ale unor lucrări executate de pictori celebri.
Din păcate, odată cu moartea Regelui Carol I și până în 1990, la dorința deținătorilor de drept, patrimoniul muzeal al castelului a fost supus unei permanente circulații între reședințele de la Pelisor, Cotroceni, Bran, palatul din Calea Victoriei, astfel că multe dintre valorile conținute de acesta au fost pierdute pentru totdeauna.
În ceea ce privește dotările, edificiul ridicat de Carol I pe malul pârâului Peleș în perioada 1873-1914 s-a bucurat de cele mai moderne facilități existente în Europa celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Peleșul a fost cel dintâi castel complet electrificat din Europa. Clădirea dispune de încălzire centrală încă din 1883, lift interior, iar plafonul din sticlă al holului de onoare, împodobit cu vitralii reprezentând scene alegorice și motive heraldice, ca un element surpriza pentru vizitatori, este mobil, putând fi acționat de un motor electric sau manual, pentru ca seninul cerului să poată fi admirat în nopțile de vară din interior.
Peleșul a găzduit multe personalități ale vremii, cea mai importantă vizită rămânând însă aceea a împăratului Franz Joseph al Austriei, în 1896. Alți oaspeți de seamă sosiți la Castelul Peleș au fost: regele Gustav al V-lea al Suediei, regele Albert I al Belgiei, Regina Emma a Olandei, regele Ferdinand al Bulgariei, ducele Alfred de Saxa-Coburg-Gotha și, de asemenea, principii moștenitori Rudolf și Franz Ferdinand ai Austriei, regele Wilhelm al Germaniei, regele Edward al VII-lea al Marii Britanii, regele Vittorio-Emmanuele al III-lea al Italiei, prințul moștenitor Yussuf Izedin al Imperiului Otoman.
Unul dintre tunurile folosite în războiul de independență
Dacă Regele Carol I a atribuit Peleșului funcţia de reprezentare și de luare a deciziilor politice pe timpul verii, Regina Elisabeta a României i-a conferit acestuia deopotrivă rolul de lăcaş de cultură.
Mare iubitoare și creatoare de artă și literatură, bună cunoscătoare și interpretă de muzică – canto, pian, orgă, înzestrată totodată și cu talent la pictură, Regina Elisabeta a României, pe numele său artistic Carmen Sylva, a făcut din Castelul Peleș o casă a oamenilor de cultură, frecventată, printre alții, de: Vasile Alecsandri, Elena Văcărescu, Mite Kremnitz, Titu Maiorescu.
Sala veche de muzică, construită în 1883 și transformată în 1906 în salonul literar al poetei Carmen Sylva se remarcă prin vitraliile policrome, cu scene din basmul “Insir-te mărgărite“, cules de Vasile Alecsandri din popor, precum și din legendele “Ana Doamna“ și “Ciocârlia“.
Picturile pe pânză semnate Dora Hitz ilustrează basme germane versificate de însăși Carmen Sylva.
Pe George Enescu, alături de care Carmen Sylva, îndrăgostită de muzica lui Bach, Handel și Brahms, obișnuia să interpreteze mai ales quartete, împreună cu Dimitrie Dinicu, Loebel și Dall′Orso, l-a ajutat în drumul devenirii sale de mare compozitor.
Sala de concerte a castelului adăpostește o orgă Rieger cu aproape 1400 de tuburi, prezentând o particularitate rar întâlnită, și anume existența a două mese de comandă, 24 de registre de sunete.
Acționarea orgii, construită în anul 1904, se face în întregime pneumatic. Cel de al doilea pupitru al orgii este amplasat în Sala nouă de muzică, destinată inițial audițiilor muzicale. O altă piesă de valoare excepțională este un clavecin executat la Anvers, în 1621.
Dintre sălile deschise publicului la parterul și etajul I al castelului atrag atenția: Holul de onoare, Biblioteca regală, Sălile de arme, Sala de muzică, Sala Florentină, Sala Maură, Sala de teatru, Sala de concerte, Apartamentul Imperial, Sala de Consilii, Cabinetul de lucru, Salonul Turcesc, Sufrageria, Dormitorul regal.
Amenajarea interioarelor unora dintre aceste săli (Sălile de arme, Biblioteca regală) amintește de interioarele Castelelor Sigmaringen și Hohenzollern, care au reprezentat pentru Carol I o valoroasă sursă de inspirație.
Sălile de la etajul I adăpostesc colecții de artă de o mare valoare
Etajul al II-lea găzduiește, printre alte încăperi: camera Zoei Bengescu, doamna de onoare a Reginei Elisabeta în perioada 1873-1913, camera Elenei Văcărescu, domnișoara de onoare preferată a Reginei, camera lui George Enescu,“fiul spiritual” pe care regina Elisabeta l-a sprijinit toată viața, camera poetului Vasile Alecsandri, împreună cu care Regina Elisabeta a României și-a ales pseudonimul artistic Carmen Sylva, precum și camera destinată primului ministru, nelocuită vreodată, în care a fost depus pentru o noapte corpul neînsuflețit al lui I. G. Duca, asasinat de legionari în decembrie 1933 pe peronul gării din Sinaia.
Lăsat moștenire de Carol I succesorului său, Ferdinand, cu dorința expresă ca edificiul să servească pe mai departe drept reședință de vară soției sale, Peleșul devine, după moartea Reginei Elisabeta a României, reședința Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria.
Transmis de Regele Ferdianand I nepotului său, Mihai, fiul lui Carol al II-lea, urmând ca ‘în timpul minorității sale să se bucure de folosință Regina Maria’, Castelul Peleș devine între 1930 și 1940 reședința Regelui Carol al II-lea.
După abdicarea Regelui Carol al II-lea în favoarea fiului său, Peleșul intră pentru a doua oară în posesia Regelui Mihai, până la 30 decembrie 1947, când este confiscat de regimul comunist.
În perioada 1953-1975 Castelul Peleș a funcționat ca muzeu, pentru ca apoi timp de 15 ani să fie închis vizitatorilor din ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Începând din 1990, Peleșul este reintrodus în circuitul turistic.
Din anul 2008, Castelul Peleș a reintrat în posesia ultimului suveran al României, care a hotărât ca destinația de muzeu a acestuia să fie păstrată pentru eternitate.
Castelul Peleș atrage anual sute de mii de vizitatori din toate colțurile lumii
Dintre toate palatele familiei regale a României, deschise astăzi publicului larg, Peleșul atrage, poate și datorită cadrului natural de excepție în care se află amplasat, cel mai mare număr de vizitatori.
Conceput de Carol I deopotrivă ca reședință de vară și ca monument național, menit să prezerve întru posteritate dovezile victoriilor înregistrate de România în decursul evoluției sale istorice, începând cu marele eveniment de la Plevna, Castelul Peleș este un loc a cărui frumusețe tulburătoare, departe de a te copleși, te face să dorești să-l revezi iar și iar cu aceeași încântare.
Milikas' Expectations 