Arhive pe categorii: Lăcașe de cult

Pe Acropole, printre templele antice cu vedere la Atena modernă

Acropole – promontoriul fortificat, care domină centrul istoric al metropolei elene, dezvăluie privitorului monumentele celui mai grandios sanctuar al Atenei antice, ridicat în secolul lui Pericle: Partenonul, Propileele, Erehteionul şi Templul Atenei Nike.

DSCF1724

Acropole cu Partenonul şi Erehteionul, văzute din zona Arcului lui Hadrian, Atena

Adevărate capodopere ale arhitecturii şi artei clasice greceşti, cele patru construcţii monumentale de pe Acropole, admirate până şi în antichitate pentru armonia spaţiilor, bogăţia decoraţiunilor şi perfecţiunea realizării, trezesc interesul a milioane de turişti, care vizitează Atena, special pentru a le vedea.

Accesul pe Acropole, dinspre sud,  se face urcând din artera pietonală Dionysiou Areopagitou: prin situl arheologic, situat vizavi de Noul Muzeu al Acropolei; prin stânga Odeonului lui Herod Atticus.

Ambele căi de acces oferă o excelentă vedere de ansamblu, de la nord la sud, a Odeonului lui Herod Atticus, înainte de ascensiunea spre Templul Atenei Nike.

Intrarea în sanctuar se face prin partea de vest a stâncii sacre, pe lângă bastionul Templului Atenei Nike sau prin poarta Beule.

Propileele, văzute de sub poarta Beule, Acropole, Atena

Propileele, văzute prin poarta Beule, Acropole, Atena

Propileele constituie intrarea monumentală în sanctuarul propriu-zis de pe Acropole, decorat cu magnifice capodopere de arhitectură antică.

DSCF2260

Propileele, intrarea în sanctuarul Atenei antice, Acropole, Atena

Opera arhitectului Mnesicles, Propileele au fost ridicate după finalizarea Partenonului, în perioada 437-432 Î.Hr., fără ca planul original al construcţiei să fie dus vreodată la bun sfârşit.

Clădirea centrală a Propileelor (vedere dinspre est), Acropole, Atena

Clădirea centrală a Propileelor (vedere dinspre est), Acropole, Atena

Construcţia de forma literei ∏, realizată din marmură pentelică, consta dintr-o clădire centrală şi două aripi, la sud şi la nord.

DSCF2203

Pinacoteca şi intrarea în clădirea centrală a Propileelor (vedere dinspre sud), Acropole

Clădirea centrală – propilonul propriu-zis, prezenta o faţadă exterioară (la vest) şi una interioară (la est), ambele susţinute de 6 coloane dorice, cuprinzând între ele un zid în care erau practicate 5 deschideri.

DSCF2205

Clădirea centrală a Propileelor (vedere dinspre vest), Acropole, Atena

Deschiderea principală, care ocupa o poziţie centrală, era flancată de o parte şi de alta de 3 coloane ionice.

DSCF2211

Faţada estică (interioară) a clădirii centrale a Propileelor (vedere dinspre est), Acropole, Atena

Clădirea centrală urmărea configuraţia terenului, astfel că porticul de est şi pedimentul acestuia se situau mai sus decât porticul de vest, iar cele două aripi ale construcţiei erau poziţionate, din acelaşi motiv, mai jos decât clădirea centrală.

DSCF2207

Clădirea centrală a Propileelor (vedere dinspre vest), Acropole, Atena

Aripa de nord a Propileelor, descrisă de Pausanias drept Pinacoteca, cuprindea o galerie de artă, care expunea lucrările unor artişti consacraţi ai epocii (Polygnotos şi Aglaofon).

DSCF2199

Pinacoteca şi clădirea centrală a Propileelor, Acropole, Atena

Ambele aripi ale construcţiei aveau faţadele decorate cu câte 3 coloane dorice.

Accesul în templu se făcea prin aripa de sud.

În perioada otomană, construcţia, folosită ca pulberărie, a fost distrusă în urma unei explozii.

Datorită intervenţiilor efectuate asupra tavanelor din marmură ale porţilor lui Mnesicles, în cadrul amplului program de restaurare şi conservare, care se derulează pe Acropole din 1975, vizitatorii îşi pot face o idee asupra felului în care arăta somptuosul spaţiu acoperit din zona porticului de est şi a holului de vest a Propileelor.

DSCF2201

Holul de vest al clădirii centrale a Propileelor (vedere dinspre vest), Acropole, Atena

Lucrarea de conservare a clădirii centrale a Propileelor a fost răsplătită în acest an cu trofeul „Europa Nostra”.

Pe aceeaşi parte cu aripa de nord a Propileelor se găseşte un piedestal de cca 9 m înălţime, cu baza rectangulară, cunoscut sub numele de piedestalul lui Agrippa. Aici era amplasat monumentul închinat de atenieni lui Marcus Agrippa, ginerele împăratului Augustus.

DSCF2197

Piedestalul lui Agrippa, Pinacoteca şi intrarea în clădirea centrală a Propileelor, Acropole, Atena

Templul Atenei Nike este amplasat pe marginea de sud-vest a stâncii sacre, deasupra unui bastion, care înglobează o lucrare de fortificaţie din perioada miceniană şi altarele unor temple mai vechi, închinate Atenei Nike.

Templul, proiectat de Kallicrates, este o mică structură ionică, cu portice degajate pe ambele laturi frontale, având 4 coloane monolit pe fiecare latură scurtă. Acesta a fost ridicat în perioada 426-421 Î.Hr.

DSCF2191

Templul Atenei Nike (vedere dinspre sud), Acropole, Atena

Pereţii laterali ai cellei se termină în ante, care mărginesc o pereche de stâlpi.

Deasupra epistilului, o friză realizată de Agoracritos, înfăţişa, pe trei dintre laturi, scene de luptă dintre greci şi perşii, şi, pe latura de est, un grup de zei olimpieni urmărind înfruntarea.

Pedimentele, slab conservate, se presupune că ar fi ilustrat lupta cu Giganţii, pe latura de vest, şi lupta cu Amazoanele, pe latura de est.

DSCF2204

Templul Atenei Nike (vedere dinspre nord-est), Acropole, Atena

În anul 409 Î.Hr., în lungul marginii bastionului, a fost ridicat un parapet, din motive de siguranţă. Acesta era alcătuit din lespezi de marmură de cca 1 m lungime, cu reprezentări în relief ale Victoriei înaripate, conducând tauri la sacrificiu. Fragmente din aceste lespezi pot fi văzute în Noul Muzeu al Acropolei şi la British Museum.

În perioada otomană, Templul Atenei Nike a fost demolat, iar materialul rezultat a fost utilizat la construirea unui zid de apărare în faţa Propileelor şi a turnului, cunoscut sub numele de Koulas, care în prezent nu se mai păstrează.

Stricăciunile provocate edificiului în secolul al XVII-lea au necesitat realizarea unei structuri suport noi şi completa dezmembrare a celor 333 de părţi componente. Programul de restaurare a inclus rearanjarea componentelor templului în poziţia iniţială şi conservarea templului vechi din interiorul bastionului,

Blocurile frizei, mutate în Noul Muzeu al Acropolei, au fost înlocuite cu copii.

În lungul zidului sudic, care înconjoară vechea Acropole, între Propilee şi Partenon, se găsesc săpate în stâncă urmele a două clădiri datând din aceeaşi perioadă cu Propileele (secolul al V-lea Î.Hr.): Brauronionul – sanctuar închinat zeiţei Artemis Brauronia, şi Calcoteca – clădire care adăpostea monumente votive din bronz.

Partenonul, templul închinat de atenieni Atenei Partenos, este reprezentarea plenară a democraţiei şi, totodată, cel mai frumos monument de pe Acropole, ca realizare şi concepţie artistică.

DSCF2212

Faţada vestică a Partenonului, văzută dinspre Propilee, Acropole, Atena

Partenonul lui Pericle, primul dintre monumentele clasice construite pe Acropole, a fost ridicat între anii 447-432 Î.Hr. pe locul a două temple mai vechi, după proiectul arhitecţilor Ictinos şi Kallicrates.

Partenonul este un templu doric peripter octostil, cu câteva caracteristici arhitecturale  unice şi inovatoare.

Se ştie că raportul dintre lungimea şi lăţimea templului, precum şi cel dintre lăţimea şi înălţimea templului se conformează raportului de 9:4. Acelaşi raport este păstrat între distanţa dintre două coloane şi diametrul coloanelor.

Templul propriu-zis, împărţit în: pronaos, cella, opistodom şi o încăpere cu 4 coloane, intercalată între opistodom şi cella, este înconjurat de 8 coloane pe faţade şi 17 coloane pe laturile lungi.

DSCF2231

Latura de nord a Partenonului, Acropole, Atena

Coloanele, zidurile şi decoraţiunile templului monumental sunt realizate din marmură pentelică de culoare albă.

Cella, neobişnuit de mare, proiectată astfel pentru a putea adăposti statuia supradimensionată a Atenei, restrângea încăperile din faţa şi spatele porticului la dimensiuni mult mai reduse decât în mod obişnuit.

O linie de 6 coloane dorice suporta faţa şi spatele porticului, iar o colonadă alcătuită din 23 de coloane dorice mici, înconjura statuia de cca 12 m înălţime (15 m cu tot cu soclu) într-un aranjament dispus pe 2 niveluri.

DSCF2237

Faţada estică a Partenonului, pe al cărei pediment este înfăţişată scena naşterii zeiţei Atena, Acropole, Atena

Statuia monumentală, realizată din aur şi fildeş a Atenei Partenos, o înfăţişa pe zeiţă purtând-o pe Nike (Victoria) în mâna sa dreaptă.

Zeiţa era înveşmântată într-un peplu aurit şi purta pe cap un coif, decorat în partea mediană cu un sfinx, încadrat de doi cai înaripaţi.  Armele şi scutul acesteia erau, de asemenea, din aur.

În secolul al V-lea D.Hr., statuia criselefantină a zeiţei, realizată de Fidias – sculptorul care a supravegheat întregul program de construcţie a Partenonului şi a conceput decoraţiunile acestuia, a fost transportată de unul dintre împăraţii romani la Constantinopole (oraşul Istanbul de astăzi), unde opt secole mai târziu a fost distrusă în timpul unei cruciade.

O copie a statuii este expusă la Muzeul Naţional de Arheologie din Atena.

Camera dintre opistodom şi cella, care adăpostea tezaurul Atenei, era decorată cu 4 coloane ionice, care susţineau acoperişul.

Asemenea tuturor templelor greceşti, Partenonul a fost proiectat pentru a fi văzut exclusiv din exterior, vizitatorii putând să zărească statuile aflate în interior doar prin uşile mai mult sau mai puţin deschise.

DSCF2221

Coloane dorice, capiteluri, arhitravă, friză cu metope şi triglife, acroter, latura de nord a Partenonului, Acropole, Atena

Comparativ cu celelalte temple, Partenonul a fost conceput astfel încât elementele estetice ale exteriorului să facă tranziţia la interior – unde se înălţa statuia criselefantină a Atenei, extrem de lină.

Colţurile pedimentelor erau decorate cu statui din marmură, iar apexul acestora cu palmete mari, bogat ornamentate.

DSC01205

Frontonul estic al Partenonului, colţul sud-estic (detaliu), Acropole, Atena

Pedimentele erau decorate cu sculpturi, care alcătuiau compoziţii inspirate din viaţa zeiţei Atena. Astfel, pedimentul estic înfăţişa naşterea zeiţei, ieşind din capul tatălui său, Zeus, în faţa unui grup de zei olimpieni, în timp ce pedimentul vestic îi prezenta pe Atena şi pe Poseidon, disputându-şi supremaţia Atenei în faţa zeilor, eroilor şi regilor mitologici ai Aticii.

DSC01204

Frontonul estic al Partenonului, colţul nord-estic (detaliu), Acropole, Atena

92 de metope alternând cu triglife, toate decorate cu reliefuri – primele sculpturi ale Partenonului, erau amplasate deasupra epistilului colonadei exterioare şi sub arhitravă.

Temele acestora erau inspirate de războaiele cu: Giganţii, pe partea de est, cu Amazoanele, pe partea de vest, cu Centaurii, pe partea de sud, şi războiul troian, pe partea de nord.

Friza, un element al ordinului ionic, adăugată inspirat acestui templu doric, în lungul părţii superioare a cellei, pronaosului şi opistodomului, înfăţişa splendida procesiune a Panateneelor, cea mai importantă festivitate religioasă şi politică, celebrată o dată la patru ani, timp de 12 zile, în cinstea zeiţei Atena.

Alcătuită din 115 blocuri de marmură cu înălţimea de 1m, friza de 160 m lungime prezenta 378 de figuri umane şi zeităţi şi peste 200 de animale, în principal cai.

50 m din friza Partenonului se păstrează în Noul Muzeu al Acropolei, 80 m la British Museum, un bloc la Luvru, iar alte câteva fragmente în muzeele din Italia, Austria, Germania şi Danemarca.

După secolul al V-lea Î.Hr., personalităţi ale vremii, inclusiv suverani ai Pergamului, Cappadociei şi Egiptului, împăraţi romani (Hadrian, Claudiu) şi cetăţeni înstăriţi ai Atenei (Herod Atticus) au completat spaţiul din jurul Acropolei pericleene cu numeroase construcţii de interes public, având diferite funcţionalităţi. Printre acestea se numără şi cele două monumente de pe versantul sudic al Acropolei: Teatrul lui Dionysos (secolul al IV-lea Î.Hr.), Odeonul lui Herod Atticus (sec. al II-lea D.Hr.).

DSCF2254

Teatrul lui Dionysos, construcţie refăcută în secolul al IV-lea Î.Hr. (vedere de pe Acropole), Atena

Timp de un mileniu, deşi lipsit de multe dintre statui şi fresce, Partenonul a rămas neatins de vicisitudinile vremii, pentru ca în perioada ocupaţiei otomane, când construcţia era folosită ca pulberărie, acoperişul, parte din ziduri şi colonada să fie transformate în ruină de bombardamentele produse cu ocazia asedierii Atenei de către Morosini (1687).

DSCF2238

Atena modernă şi Licabetul, văzute de pe Acropole, Atena

La începutul secolului al XIX-lea, Thomas Bruce (Lord Elgin) – ambasadorul britanic la Constantinopole, a desăvârşit dezastrul provocat de veneţieni Partenonului, prelevând majoritatea pieselor din marmură rămase intacte pe clădire după bombardament şi printre ruine (80 m de frize, 15 metope, 17 sculpturi de pediment, precum şi alte piese de arhitectură), şi cedându-le British Museum sub titlul de „colecţie privată” contra sumei de 35.000 £.

Cunoscute sub numele de „marmura Elgin”, sculpturile de pe Partenon, care de aproape 200 de ani pot fi admirate gratuit în sălile muzeului londonez, constituie, încă, subiectul disputei dintre guvernelele elen şi britanic, privind revendicarea acestora.

În Noul Muzeu al Acropolei, pentru „marmura Elgin” sunt păstrate spaţii de expunere, în speranţa că aceste piese se vor întoarce în Grecia odată şi odată.

Restaurarea Partenonului, cea mai importantă construcţie de pe Acropole, dedicată zeiţei Atena, a început cu terminaţia estică a monumentului, în anii `80 ai secolului trecut.

Intervenţiile au constat în consolidarea componentelor antablamentului şi îndepărtarea sau înlocuirea tuturor metopelor originale cu copii.

În porticul estic al monumentului, cele 6 coloane interioare ale colonadei pronaosului au fost restaurate cu umplutură de marmură nouă.

DSCF2239

Porticul estic al Partenonului, în zona căruia au fost efectuate lucrări de restaurare, Acropole, Atena

În colonada corespunzătoare opistodomului, a fost executată consolidarea in situ a coloanelor, nederanjate din antichitate, prin injectare.

DSCF2214

Faţada vestică a Partenonului, în spatele căreia au fost realizate lucrări de consolidare in situ a coloanelor, Acropole, Atena

Pe latura de nord, cele 8 coloane din mijloc (de la a 4-a la a.11-a de la est) şi părţile corespunzătoare ale componentelor de deasupra au fost dezmembrate, restaurate şi reamplasate în poziţiile originale.

DSCF2228

Coloanele restaurate de pe latura de nord a Partenonului (4-11 de la est la vest), Acropole, Atena

În cel mai înalt punct de pe Acropole, săpate în stâncă, sunt urmele sanctuarului lui Zeus Polieus.

Erehteionul a fost construit pe partea de nord a platoului stâncos, în perioada 421-406 Î.Hr., pe locul unui templu închinat Atenei Polias.

Construcţia îşi datorează forma mai puţin obişnuită neregularităţii terenului, între laturile de est şi de vest existând o diferenţă de nivel de 3 m, precum şi multiplelor culturi cărora le era închinată.

DSCF2209

Erehteionul văzut din clădirea centrală a Propileelor, Acropole, Atena

Latura de est a Erehteionului a fost închinată Atenei Polias, în timp ce latura de vest servea cultului lui Poseidon-Erehteus şi adăpostea altarul lui Hefaistos şi Boutes – un erou local.

Sanctuarul conţinea, de asemenea, mormântul lui Cecrops şi urmele disputei dintre Atena şi Poseidon pentru supremaţia oraşului.

DSCF2219

Erehteionul (vedere dinspre sud), Acropole, Atena

Ca şi Partenonul, Propileele şi Templul Atenei Nike, Erehteionul era construit din marmură pentelică.

Pe latura de est, un portic ionic cu 6 coloane susţinea intrarea în templu, situată pe această parte a construcţiei.

DSCF2235

Intrarea în sanctuarul Atenei Polias şi porticul Cariatidelor (vedere dinspre est), Erehteion, Acropole, Atena

Interiorul adăpostea statuia din lemn de măslin a Atenei, pe care Arrheforoi –  copile de 7-11 ani,  care ţeseau veşmântul zeiţei şi luau parte la ritualurile iniţiatice, o înveşmântau în timpul festivităţilor Panateneelor cu un peplu sacru.

Pe latura de nord a templului, se afla intrarea în aripa de vest a clădirii, marcată de un propilon cu 4 coloane ionice în lungul faţadei şi câte o coloană de fiecare parte.

DSCF2215

Porticul Nordic, coloanele de la intrarea în sanctuarul lui Poseidon-Erhteus şi porticul Cariatidelor (vedere dinspre vest), Erehteion, Acropole, Atena

O mică deschidere practicată pe latura de vest comunica cu sanctuarul Pandrosei, situat la vest de Erehteion.

O deschidere existentă pe faţada de sud a aripii vestice a templului ducea la porticul Cariatidelor, o structură de forma literei greceşti ∏, cu acoperişul susţinut de 6 statui de tinere femei.

DSCF2226

Porticul Cariatidelor şi peretele sudic al sanctuarului lui Poseidon-Erehteus, Erehteion, Acropole, Atena

5 dintre aceste statui se află expuse în Noul Muzeu al Acropolei, iar cea de a şasea la British Museum.

Templul a ars în secolul I Î.Hr. şi a fost refăcut mai târziu.

Una dintre Caritide a fost ridicată de pe Acropole şi transportată la Londra de Lordul Elgin, înainte ca Erehteionul să fie puternic avariat în bombardamentele din timpul Războiului de independenţă al Greciei.

Erehteionul este primul dintre monumentele de pe Acropole, a cărui restaurare a fost finalizată.

DSCF2229

Intrarea în sanctuarul Atenei Polias (vedere dinspre est), restaurată în perioada 1979-1987, Erehteion, Acropole, Atena

Lucrările au vizat restaurarea zidurilor, tavanelor, porticurilor de nord şi de sud şi a faţadei de est a monumentului.

Realizată în cadrul programului amplu de conservare şi restaurare a Acropolei, iniţiat în 1975, lucrarea de restaurare a Erehteionului a fost încununată cu premiul „Europa Nostra„.

Spaţiul cuprins între Propilee, Partenon şi Erehteion era ocupat de sanctuare de mici dimensiuni şi clădiri cu diverse destinaţii, precum şi de statui din bronz închinate zeilor.

DSCF2198

Poarta Beule (sec. al III-lea D.Hr.), prin care vizitatorii părăsesc Acropole, Atena

Situl arheologic de pe Acropole poate fi vizitat zilnic în intervalul orar 8.00-19.00.

Biletul, pe baza căruia se face intrarea la Acropole, Agora antică, Muzeul Arheologic Kerameikos, Biblioteca lui Hadrian, Kerameikos, Muzeul Agorei antice, panta nordică a Acropolei, Agora romană, panta sudică a Acropolei şi Olympion, costă 12 €. Acesta este valabil 4 zile, în condiţiile în care fiecare sit/muzeu poate fi vizitat o singură dată.

Biletele la preţ redus (6 €) sunt destinate: studenţilor din ţări care nu fac parte din Uniunea Europeană, persoanelor în vârstă de peste 65 de ani şi părinţilor care-şi însoţesc copiii din şcoala elementară în scop educativ.

Intrarea este liberă pentru: copii şi tineri cu vârsta până la 18 ani, studenţi din ţări care fac parte din Uniunea Europeană, jurnalişti, însoţitori ai persoanelor cu dizabilităţi, profesori care însoţesc grupuri de elevi din toate gradele de învăţământ.

Recomandare

La coborârea de pe Acropole, vizitaţi Noul Muzeu al Acropolei, situat nu departe, pe Dionysiou Areopagitou.

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Atena, Călătorii, Grecia, Lăcașe de cult, Monumente istorice, Turism, Vacanţe

Din “Biblioteca lui Hadrian” în târgul de vechituri, Monastiraki, Atena

Monastiraki, pitorescul cartier cu vedere la Acropole, situat în vecinătatea Agorei antice şi a Forumului roman, se bucură de o largă popularitate în rândul turiştilor şi atenienilor, deopotrivă.

Zona comercială de pe Ifestou, unde de mai bine de un secol se organizează duminica Târgul de vechituri, Biblioteca lui Hadrian, Muzeul de Artă Populară Greacă, Biserica Panagia Pantanassa şi, nu în ultimul rând, cochetele taverne şi cafenele grupate în jurul staţiei de metrou, care funcţionează din 1896, fac din Monastraki unul din cele mai animate locuri din Atena.

Piaţa Monastiraki, amplasată în faţa staţiei de metrou cu acelaşi nume, constituie reperul în jurul căruia se concentrează principalele puncte de interes ale zonei.

DSCF2288

Piaţa Monastiraki, vedere dinspre staţia de metrou spre Biserica Panagia Pantanassa, Monastiraki, Atena

Excavaţiile efectuate în secolul al XIX-lea, cu ocazia începerii lucrărilor la prima linie a metroului atenian (Monastiraki-Pireu), au scos la iveală vestigiile celei mai mari mânăstiri a oraşului, datând din secolul al XI-lea.

Chiliile mânăstirii se aflau pe locul pieţei de astăzi, iar zona din jur era împânzită de mici prăvălii, în care erau comercializate stofele ţesute în atelierele mânăstirii.

Din vechiul aşezământ monahal s-a păstrat exclusiv biserica, denumită impropriu “mica mânăstire” – în greacă “monastiraki”, nume transmis ulterior întregului cartier, precum şi pieţei din centrul acestuia.

Actuala biserică din Piaţa Monastiraki, închinată Maicii Domnului (Panagia Pantanassa), a fost construită în secolul al XVII-lea pe ruinele micii biserici din secolul al XI-lea.

În perioada secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, Biserica Panagia Pantanassa era una dintre cele mai importante biserici parohiale din Atena.

Turnul-clopotniţă a fost anexat edificiului abia în anul 1911.

Biserica Panagia Pantanassa, al cărei interior este extrem de laborious decorat, a fost restaurată în 2007.

În colţul de sud-est al Pieţei Monastiraki, imediat după clădirea moscheii, care adăposteşte Muzeul de Artă Populară Greacă, se află Biblioteca lui Hadrian.

Ansamblul arhitectural, cunoscut sub numele de Biblioteca lui Hadrian, a fost ridicat în secolul al II-lea D.Hr., la iniţiativa împăratului roman Hadrian (117-138 D.Hr.), un înfocat admirator al culturii şi filosofiei greceşti, ca parte a unui ambiţios proiect vizând reamenajarea Atenei.

Complexul, menit să găzduiască cea mai mare bibliotecă a oraşului, arhivele statului şi şcolile filosofice ale vremii, acoperea o suprafaţă rectangulară de 120 m/80 m, delimitată de ziduri înalte, prevăzute pe fiecare din laturile lungi cu câte 3 nişe proeminente.

DSCF2286

Zidul exterior de pe latura de vest, decorat cu 7 coloane corintice din marmură şi intrarea cu propilon corintic, Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

Zidurile dinspre nord, sud şi est erau construite din calcar poros.

Zidul vestic al complexului, clădit din marmură pentelică, în care era practicată o singură intrare cu propilon corintic, era decorat la exterior cu coloane corintice sculptate în marmură adusă din insula Evia, dispuse pe un singur rând, de o parte şi de alta a propilonului.

DSCF2284

Propilonul cu 4 coloane corintice de la intrarea în Biblioteca lui Hadrian şi zona de est a complexului, unde era amenajată biblioteca (fundal), Monastiraki, Atena

La interiorul zidurilor, înconjurată de o grădină, în care puteau fi admirate statui supradimensionate ale împăratului Hadrian şi ale Atenei, se găsea o curte largă cu peristil, având în centru un bazin decorativ.

Potrivit descrierii lăsate de Pausanias, Biblioteca lui Hadrian ar fi avut 100 de coloane, pedimente aurite şi ornamente din alabastru.

DSC01526

Fragment dintr-o statuie reprezentându-l pe împăratul Hadrian în perioada 128-130 D.Hr., Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

La terminaţia estică a colonadei, în mai multe încăperi (oikemata), papirusuri şi alte documente erau păstrate în 40 de nişe ale aşa-zisei biblioteci, care număra nu mai puţin de 16.800 de lucrări.

Biblioteca lui Hadrian a fost puternic avariată în timpul invaziei herulilor din anul 267 D.Hr. şi a fost refăcută de eparhul roman Herculius în perioada 407-412 D.Hr.

Din impunătorul monument dăruit atenienilor de împăratul Hadrian, se păstrează: o porţiune din zidul exterior de pe latura de vest, decorat cu 7 coloane corintice din marmură, largul portic prin care se făcea accesul în curtea interioară, pedimente ale unor coloane interioare, fundaţii şi ziduri.

DSCF2283

Coloane corintice din marmură adusă din Evia, dispuse pe zidul exterior de vest, de o parte şi de alta a propilonului, Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

În perioada bizantină, în incinta complexului cultural-educaţional creat de Hadrian, au fost construite trei edificii de cult, ale căror vestigii se păstrează încă.

În secolul al V-lea, o construcţie tetraconcă a fost ridicată în mijlocul curţii cu peristil. Pe ruinele acestei biserici precreştine, distruse un secol mai târziu, a fost clădită în secolul al VII-lea o biserică cu trei nave, iar în secolul al XI-lea, biserica Megali Panagia, cu o singură navă, considerată prima catedrală a Atenei. Aceasta din urmă a supravieţuit până în 1885, când a fost mistuită de un incendiu.

DSC01504

Ruinele catedralei Megali Panagia, ridicată pe locul a două biserici din secolele al V-lea şi al VII-lea, Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

Se mai păstrează, de asemenea, ruinele altarului şi zidul dinspre nord al unei biserici din secolul al XVII-lea, amplasate la nord de biserica precreştină din secolul al V-lea.

Săpăturile arheologice, care se execută în zona Bibliotecii lui Hadrian de câţiva ani, continuă să scoată la iveală noi şi noi vestigii, menite să întregească imaginea monumentalului ansamblu situat la nord de Forumul roman.

În anul 1988, în fundaţia unei cisterne din perioada otomană, amplasată în zona aripii sudice a Bibliotecii lui Hadrian, a fost decoperită o statuie de cca 3 m înălţime, reprezentând-o pe Nike –  zeița victoriei în mitologia greacă, călcând pe o sferă, cu veşmântul fluturând şi braţele ridicate.

Statuia zeiţei Nike, Biblioteca lui Hadrian, Monastiraki, Atena

Realizată dintr-un monolit de marmură pentelică, statuia este bine conservată, exceptând braţele şi aripile, din care s-au păstrat doar fragmente.

Este posibil ca monumentul închinat victoriei repurtate de împăratul  roman Augustus (27 Î.Hr.-14 Î.Hr.) asupra parţilor în perioada 17-16 Î.Hr., să facă parte dintr-o compoziţie de mari dimensiuni, amplasată la intrarea în Agora romană, alături de numeroase statui ale membrilor familiei imperiale, mutarea acestuia producându-se în timpul unui program de reparaţii.

Accesul în incinta complexului este permis zilnic în intervalul orar 8.00-15.00. Biletul, care permite intrarea la: Acropole, Agora antică, Muzeul Arheologic Kerameikos, Biblioteca lui Hadrian, Kerameikos, Muzeul Agorei antice, panta nordică a Acropolei, Agora romană, panta sudică a Acropolei şi Olympion, costă 12 €. Acesta este valabil timp de 4 zile.

Peste drum de Biblioteca lui Hadrian se află staţia de metrou Monastiraki.

Staţia de la suprafaţă, deschisă cu 118 ani în urmă pentru a deservi transportul de călători între Atena şi Pireu (linia nr. 1), comunică din 2003 cu staţia din subteran a liniei de metrou nr. 3, care face legătura cu aeroportul internaţional Elefterios Venizelou.

Complet modernizată în anul 2000, staţia de metrou Monastiraki, situată în plin centrul istoric al Atenei, păstrează in situ vestigiile unor clădiri, ateliere, apeducte, cisterne, sisteme de canalizare, ziduri şi drumuri antice, descoperite în zonă cu ocazia săpăturilor efectuate în etapa premergătoare lucrărilor de construcţie a primei linii de metrou din capitala elenă.

DSCF2148

Structuri de construcţii, descoperite în vecinătatea albiei râului Iridanos în secolul al II-lea D.Hr. şi hărţi prezentând dezvoltarea în timp a aşezărilor faţă de poziţia râului, staţia de metrou Monastiraki (linia nr. 1), Atena

Vestigiile datează din secolul al VIII-lea Î.Hr. (era geometrică) şi până în secolul al XIX-lea D.Hr., când râul Iridanos – unul dintre cele trei râuri sacre care străbăteau Atena antică, constituia axa N-S a oraşului.

Râul Iridanos izvora de la poalele dealului Lycavittos şi se vărsa în râul Ilissos.

În secolul al II-lea D.Hr., albia râului Iridanos a fost acoperită cu o structură boltită din cărămidă şi transformată pentru o perioadă în sistem de canalizare.

DSCF2150

Albia râului antic Iridanos, acoperită de o structură boltită din cărămidă, datând din perioada împăratului Hadrian, staţia de metrou Monastiraki (linia nr. 1), Atena

Datarea vestigiilor scoase la lumină în zona Monastiraki a fost efectuată pe baza mozaicurilor pavimentare, sculpturilor din marmură, frescelor, vaselor de ceramică, monedelor şi obiectelor din metal şi os, descoperite în zonele construite.

Lipită de zidul Bibliotecii lui Hadrian, clădirea unei moschei fără minaret, o amintire din perioada când Atena s-a aflat sub dominaţia otomană, găzduieşte una dintre secţiile Muzeului de Artă Populară Greacă, cu sediul în Plaka.

Potrivit unei inscripţii păstrate în incinta monumentului cu vedere la Piaţa Monastiraki, moschea a fost construită la jumătatea secolului al XVIII-lea, de către guvernatorul de atunci al Atenei, Tzisdarakis.

Din ordinul acestuia, la ridicarea edificiului au fost utilizate, fără permisiunea sultanului, vestigii antice, preluate din Templul lui Zeus Olimpianul, iniţiativă pentru care Tzisdarakis a plătit nu numai cu funcţia, ci, după cum se presupune, şi cu viaţa.

DSCF2287

Muzeul de Artă Populară Greacă din Piaţa Monastiraki, Atena

După eliberarea Greciei de sub dominaţia otomană, moschea Tzisdarakis, unul dintre puţinele monumente de acest fel din Atena care au supravieţuit, a fost utilizată în diferite scopuri până în 1918, când a fost renovată şi a fost transformată în muzeu.

De patru decenii, Tzami, cum este cunoscut edificiul printre atenieni, adăposteşte colecţia de ceramică a Muzeului de Artă Populară Greacă.

Colecţia, donată de V. Kyriazopoulos, cuprinde cca 800 de lucrări de excepţie realizate de artişti consacraţi din Grecia, Cipru şi Turcia, precum şi obiecte uzuale din ceramică şi suveniruri.

Muzeul din Piaţa Monastiraki este deschis de miercuri până luni, între orele 9.00-14.30.

Costul biletului, care include accesul la celelalte trei secţii ale muzeului, situate în Plaka, este de 2 €.

La vest de Piaţa Monastiraki, imediat la stânga ieşirii din staţia de metrou, se pătrunde într-un labirint de străduţe şi alei cu destinaţie pur comercială, amintind de vecinătatea Marelui Bazar din Istanbul.

Majoritatea magazinelor vând acelaşi gen de produse întâlnite în marketurile şi buticurile din insulele greceşti sau din staţiunile de vacanţă ale Greciei continentale.

Tricourile care promovează Grecia şi principalele destinaţii turistice ale acesteia se vând în zona comercială din Monastiraki la preţuri cuprinse între 5 € (produse chinezeşti) şi 12 € (produse greceşti).

Alături de icoane, bijuterii, tablouri, CD-uri, DVD-uri, cărţi, magneţi şi mătănii, pe rafturile magazinelor din Monastiraki pot fi găsite: efecte militare, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte autohtone, instrumente muzicale, obiecte din ceramică, produse de uz casnic.

Cele mai bune magazine din zonă, care ţin pasul cu ultimele noutăţi în materie de îmbrăcăminte şi încălţăminte, bijuterii şi decoraţiuni, se găsesc pe Ifestou. Mai mult de jumătate din clienţii acestora sunt atenieni.

Piaţa Avissinias, amplasată la jumătatea străzii, devine în zilele de duminică locul de desfăşurare a Târgului de vechituri, eveniment care are loc în Monastiraki începând din 1910.

În perioada târgului, zona comercială din Monastiraki, care se extinde până la limita cu cartierele învecinate, Thissio şi Psiri, se transformă într-un uriaş talcioc, unde mii de produse noi şi vechi, autentice sau simple copii fac deliciul amatorilor de chilipiruri: coifuri romane, monede, antichităţi, patefoane, viniluri, jocuri de şah şi table confecţionate din marmură sau argint, candelabre, mobilier, blănuri, timbre, busole şi teodolite, statui şi alte obiecte de artă africană.

Turiştii care nu se dau în vânt după cumpărături de ocazie sau/şi nu agrează aglomeraţia este preferabil să evite zona comercială în zilele de duminică, când fluxul de vizitatori atinge cote maxime.

Mai puţin aglomerată, străduţa dintre staţia de metrou şi Biblioteca lui Hadrian, unde se grupează mulţi dintre vânzătorii de duminică, oferă curioşilor un spectacol nu cu mult diferit de cel întâlnit în târgul propriu-zis, chiar dacă la scară redusă.

De aici, înaintând spre sud, se ajunge în Adrianou, strada paralelă cu linia de metrou, dincolo de care se zăreşte Porticul lui Attalos.

DSC01478

Porticul lui Attalos, văzut de pe Adrianou, strada paralelă cu linia de metrou nr. 1, Monastiraki, Atena

Intrarea în Agora antică e la doi paşi.

Scrie un comentariu

Din categoria Atena, Călătorii, Grecia, Lăcașe de cult, Monumente istorice, Muzee, Turism, Vacanţe

Călător prin ținutul Neamțului (IV): Ruinele bisericii „Sfânta Paraschiva” de la Bociuleşti, Podoleni

Văzute din şoseaua care leagă reşedinţele judeţelor Neamţ şi Bacău, ruinele de la Podoleni stârnesc invariabil curiozitatea călătorului dornic să descopere locuri mai puţin ştiute .

Un panou informativ, instalat în dreptul canalului de aducţiune Bistriţa, pe sensul de mers dinspre Piatra Neamţ spre Bacău, oferă lămuririle necesare.

Panoul informativ, care anunţă apropierea de situl arheologic „La ruine – Bociuleşti”, comuna Podoleni – canal aducţiune r. Bistriţa, la 25 km de Piatra Neamţ

Pe această cale, afli că ruinele de pe teritoriul comunei nemţene Podoleni aparţin unei biserici cu hramul Sfintei Paraschiva, ridicate în anul 1630 de către logofătul Dumitraşcu Ştefan, pe moşia sa de la Bociuleşti. Lăcaşul de cult, amplasat pe terasa inferioară a râului Bistriţa, s-a surpat în urma unei viituri puternice, după mai bine de două secole de funcţionare.

Această prezentare necesită JavaScript.

De aproape, rămăşiţele vechiului monument medieval de la Bociuleşti se descoperă privitorului drept parte a unei construcţii din piatră şi cărămidă, amintind, prin plastica faţadelor decorate cu arcade oarbe, de edificiile religioase ctitorite de Ştefan cel Sfânt.

Ruinele bisericii „Sfânta Paraschiva” de la Bociuleşti, Podoleni, jud. Neamţ

Din biserica „Sfânta Paraschiva” de la Bociuleşti s-au păstrat, în diferite stadii de conservare: absida altarului, naosul, iar pe latura sudică, rămăşiţe din turnul clopotniţă.

Fereastra absidei principale a bisericii de la Bociuleşti, deschisă spre răsărit – ruinele bisericii „Sfânta Paraschiva” de la Bociuleşti, Podoleni, jud. Neamţ

Pereţii structurii de formă circulară, realizată din piatră şi cărămidă, sunt străbătuţi de o reţea densă de canale, cu rol în amplificarea sunetelor cât şi de aerisire.

Canalele din pereţii incintei, cu rol în amplificarea sunetelor şi de aerisire – situl „La ruine – Bociuleşti”, Podoleni, Neamţ

Porţiuni dintr-un tunel secret, pentru refugierea în caz de pericol, sunt vizibile, de asemenea, în pereţii interiori ai incintei, la mai bine de 3 m înălţime .

Porţiune a tunelului de fugă, vizibilă la partea superioară a peretelui (dreapta) – situl „La ruine – Bociuleşti”, Podoleni, Neamţ

Fereastra deschisă în peretele sudic al naosului, biserica „Sfânta Paraschiva” de la Bociuleşti, Podoleni, jud. Neamţ

Intrarea în biserică, deschisă în zidul sudic – ruinele bisericii „Sfânta Paraschiva” de la Bociuleşti, Podoleni, jud. Neamţ

Rămăşiţele turnului-clopotniţă de pe latura sudică a bisericii „Sfânta Paraschiva” de la Bociuleşti, Podoleni, jud. Neamţ

Situl arheologic de la Podoleni „La ruine  – Bociuleşti” figurează pe lista monumentelor istorice din judeţul Neamţ, alături de ruinele fostei mănăstiri Bociuleşti şi de ruinele bisericii „Sf. Arhangheli”, ridicată două decenii mai târziu decât biserica „Sfânta Paraschiva”.

Se spune că,  între odoarele sale, biserica de la Buciuleşti a deţinut şi  un deget al Sfintei Cuvioase Parascheva, relicvă adusă de Ştefan Dumitraşcu de la Constantinopol, probabil la sfinţirea bisericii în 1630.

Despre evenimentele petrecute la Bociuleşti, între momentul ctitoririi edificiului şi deteriorarea acestuia, istoricii afirmă că aici „au fost închişi fraţii Toma, vornicul Cantacuzin şi Iordache Contacuzin împreună cu doamna lui Vasile Lupu Voievod”.

Lângă ruinele de la Bociuleşti, un paraclis şi câteva acareturi aducând a organizare de şantier, apărute, după cum se pare, în ultimul deceniu, stau mărturie că în acel loc se petrece ceva.

Paraclisul ridicat în prejma ruinelor de la Bociuleşti, văzut prin fereastra altarului vechii biserici „Sfânta Paraschiva”, Podoleni, jud. Neamţ

Doi călugări de la Mânăstirea Bistriţa speră să refacă la Bociuleşti obştea monahală risipită cu aproape două secole în urmă.  Doamne-ajută-i!

Acces

Ruinele de la Bociuleşti sunt vizibile de pe drumul naţional DN 15 Piatra Neamţ – Bacău, la intrarea în comuna Podoleni, în versantul stâng al râului Bistriţa. Un drum lateral, care porneşte din dreptul podului peste canalul de aducţiune al râului Bistriţa şi urmează direcţia cursului de apă, face legătura cu situl arheologic „La ruine – Bociuleşti” după nici 200 m .

Drumul de acces, paralel cu canalul de aducţiune al r. Bistriţa, care face legătura între DN 15, Bacău-Piatra Neamţ, şi situl arheologic „La ruine – Bociuleşti”, comuna Podoleni

Scrie un comentariu

Din categoria Destinații de weekend, Ținutul Neamțului, Lăcașe de cult, Moldova, Monumente istorice, România, Vacanţe

Călător prin ținutul Neamțului (III): Mânăstirea Secu

Nucleu de credință și spiritualitate românească, cu o bogată tradiţie istorică şi culturală, Mânăstirea Secu este unul dintre cele mai cunoscute și vizitate așezăminte monahale din ținutul Neamțului.

Protejată de ziduri groase din piatră, întărite la colțuri cu turnuri de apărare, mânăstirea cu aspect de cetate, situată la 22 km vest de Târgu Neamț, pe valea pârâului Secu, constituie ctitoria boierului moldovean Nestor Ureche – tatăl cronicarului Grigore Ureche, Mare Vornic, judecător principal al tării și „mai marele curții domnești” sub domnia lui Ieremia Movilă (august 1595 – mai 1600 și septembrie 1600 – 10 iulie 1606).

Turnul de pe colțul de sud-vest al incintei (stânga), zidul de sud și turnul de sud-est (dreapta), Mânăstirea Secu

Ridicată în anul 1602, în decurs de patru luni – performanță neegalată de vreuna dintre ctitoriile lui Ștefan cel Mare, Mânăstirea Secu poartă hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătorit la data de 29 august.

Zidurile mânăstirii, având o înălțime maximă de 9 m și grosimea de 3 m, închid în incinta de formă dreptunghiulară, ale cărei laturi mari nu depășesc 100 m, Biserica Mare.

Biserica Mare a Mânăstirii Secu

Ieșind din zidurile incintei către exterior, turnuri de colț, destinate apărării edificiului, îndeplinesc, de mai bine de patru secole, și alte funcții necesare activității mânăstirii.

Turnul de sud-vest al incintei, cu rol în apărarea așezământului monahal

Etajul turnului de sud-est găzduiește Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”, iar în colțul de nord-est al incintei funcționează Paraclisul „Sfântul Nicolae”. Nivelurile superioare ale turnului de nord-vest („turnul Mitrofanei”) au fost amenajate ca locuință pentru familia ctitorului.

Turnul de sud-est (stânga) și Paraclisul „Sfântul Nicolae” (dreapta), văzute din exteriorul Mânăstirii Secu

Intrarea în incinta mânăstirii se face printr-o deschidere practicată la nivelul inferior al unui turn-clopotniță, amplasat pe latura de vest a zidurilor.

Intrarea în incinta Mânăstirii Secu se face pe la baza turnului-clopotniță

Zidurile incintei și turnurile de apărare ale Mânăstirii Secu au suferit intervenții și refaceri în perioada domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), precum și, două secole mai târziu, în perioada care a urmat incendiului devastator din 1821, provocat de turcii care au asediat mânăstirea, în confruntarea cu cetele eteriste.

Turnul-clopotniță al Mânăstirii Secu, amplasat pe latura de vest a zidurilor

Pe lângă Biserica Mare, cu hramul „Taierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” și Paraclisul „Sfântul Nicolae”, complexul arhitectural al Mânastirii Secu cuprinde: stăreția, un muzeu de obiecte bisericești, chilii, clădiri anexe, precum și două arhondarice.

Chilii dispuse pe latura de nord a incintei Mânăstirii Secu

În afara zidurilor asezământului monahal, la nici 100 m spre est, se află Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” (Biserica cimitirului), clădită pe locul celui mai vechi lăcaș de cult întemeiat în zonă, Schitul lui Zosima.

Biserica Mare

Exemplu de îmbinare armonioasă a stilurilor arhitecturale bisericești moldovenesc și muntenesc, caracteristice pentru secolele al XVII-lea, al XVIII-lea și al XIX-lea, Biserica Mare a Mânăstirii Secu se prezintă sub forma unei construcții impunătoare prin formă și dimensiuni, cu  fațade și turle laborios decorate.

Biserica Mare a Mânăstirii Secu

Pisania originală, scrisă în limba slavonă, se păstrează pe peretele sudic al bisericii, dedesubtul unei icoane, înfațișându-i pe Iisus Hristos, ca arhiereu sezând pe tron, pe Maica Domnului, înveșmântată asemenea unei împărătese bizantine, și pe Sfântul Ioan Botezătorul, îmbrăcat precum asceții din vechime. Realizată în stilul frescelor bizantine, icoana, denumită „Deisis”, datează din anul 1602.

Pictura exterioară originală se mai păstrează pe turla de deasupra altarului.

Turla de deasupra altarului păstrează pictura exterioară din secolul al XVII-lea

Un brâu alcătuit din două șiruri de cărămizi, dispuse sub formă de zimți, desparte fațadele lăcașului de cult într-un registru superior și unul inferior, având ca unic element comun arcaturile plate. Numărul arcadelor din registrul superior îl depășește de două ori pe cel al arcadelor registrului inferior.

Brâul alcătuit din două șiruri de cărămizi, dispuse sub formă de zimți, care delimitează registrele fațadelor Bisericii Mari, Mânăstirea Secu

Arcaturile plate constituie, totodată, elementul decorativ definitoriu pentru turlele cu opt fețe ale edificiului.

Arcaturile plate decorează fațadele și turlele Bisericii Mari a Mânăstirii Secu

Deși interiorul Bisericii Mari prezintă alcătuirea vechilor biserici moldovenești, cupolele pronaosului și naosului nu se mai sprijină pe cele patru arce în diagonală, potrivit stilului, ci pe arcurile masive, în consolă, ale pereților, împodobiți cu scene din viețile sfinților, reprezentări ale unor evenimente importante din viața Bisericii și chipuri de ierarhi.

Influențele arhitecturii bisericești muntenești se reflectă, de asemenea, în sistemul de boltire și sprijinire a turlelor cu baze octogonale.

Între pronaos şi naos este delimitată încăperea mormintelor, care adăpostește rămășițele pământești ale ctitorilor: Nestor Ureche şi Mitrofana Ureche, soţia acestuia.

Pictura interioară originală, datând din anul 1602, s-a păstrat deasupra ușii care face legătura dintre pronaos și naos, precum și la mormintele ctitorilor, unde pot fi admirate scene din Vechiul Testament, precum: „Sfânta Treime – Cina de la Stejarul Mamvri” și „Sânul Patriarhilor Avraam, Isaac și Iacob”.

Această prezentare necesită JavaScript.

Pictura interioară actuală, executată în ulei, în stilul specific Renașterii, cu influențe slavobizantine, datează din perioada 1849-1850. Aceasta înfățișează momente şi scene biblice, caracteristice iconografiei ortodoxe tradiţionale, cărora li se alătură, pe peretele vestic al pridvorului mic, portretele votive ale ctitorilor Nestor şi Mitrofana Ureche, precum şi cele ale voievodului Ieremia Movilă şi soţiei acestuia, Maria.

Într-o nişă săpată la exteriorul zidului sudic al bisericii se află mormântul Mitropolitului Varlaam al Moldovei, devenit, după canonizarea din anul 2007, Sfântul Ierarh Varlaam.

Podiumul amenajat lângă peretele sudic al Bisericii Mari a Mânăstirii Secu, cu ocazia hramului principal, sărbătorit la 29 august, nișa cu mormântul Sfântului Ierarh Varlaam și pisania în limba slavonă de sub icoana „Deisis”, datând din anul 1602

Osemintele acestuia sunt depuse într-o frumoasa raclă din argint și aur în Biserica Mare a Mânăstirii Secu.

Racla din argint și aur cu moaștele Sfântului Ierarh Varlaam, expusă pe data de 30 august, când se prăznuiește cel de al doilea hram al Mânăstirii Secu (prim plan) și pisania originală, păstrată pe peretele sudic al Bisericii Mari (stânga sus)

Dealungul celor patru secole de existenţă, Biserica Mare a Mănăstirii Secu a cunoscut numeroase transformări, determinate de evenimentele la care a luat parte.

În secolul al XVIII-lea, bisericii ridicate în 1602 i s-a adăugat un pridvor, apoi, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, un diaconicon, un proscomidiar, precum și un pridvoraș pe latura vestică.

Între anii 1812-1818, biserica a fost extinsă, prilej cu care s-a construit o a doua turlă.

În anul 1821, când Mânăstirea Secu a fost incendiată și distrusă în mare parte de flăcări, pe parcursul luptelor dintre revoluționarii eteriști și turci, Biserica Mare a așezământului a suferit importante daune.

O placă din marmură amintește peste timp de jertfa eteriștilor, conduși de Iordache Olimpiotul, care și-au pierdut viața pentru libertate în asediul de la Mânăstirea Secu

După trei decenii de la acest cumplit eveniment, pictura interioară a fost refăcută integral și a fost reînnoită catapeteasma.

În urma lucrărilor de restaurare, efectuate în anii ′70 și ′80 ai secolului al XX-lea, datorită cărora edificiul a căpătat înfățișarea actuală, pridvorașul și diaconiconul, adăugate ulterior construcției, au fost înlăturate.

Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului“

În turnul situat pe colțul de sud-est al zidurilor Mânăstirii Secu a fost amenajat, după patru decenii de la ridicarea Bisericii Mari, Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului“.

Turnul de pe colțul de sud-est al incintei Mânăstirii Secu, în care este amenajat Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului“ (vedere din exterior)

Lăcașul, construit la inițiativa unuia dintre ucenicii Mitropolitului Varlaam al Moldovei, nu are pisanie proprie, dar păstrează pe zidul exterior inscripția cu stema Moldovei, aparținând bisericii cu hramul „Sfantul Nicolae“ din Cetatea Neamț, distruse din ordinul turcilor în 1718, pe timpul domniei lui Mihail Racoviță.

Inscripția cu stema Moldovei, aparținând bisericii cu hramul „Sfantul Nicolae“ din Cetatea Neamț, Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului“, Mânăstirea Secu

Interiorul paraclisului, nedecorat cu picturi, impresionează doar prin frumusețea icoanelor catapetesmei, executate în stil renascentist, și a sculpturilor, suflate cu aur.

Asemeni celorlalte construcții ale Mânăstirii Secu, Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului“ a suferit modificari dealungul celor aproape patru secole de existență.

Paraclisul „Sfântul Nicolae”

Construit în amintirea bisericii mari din Cetatea Neamț, după patru decenii de la dărâmarea acesteia, Paraclisul „Sfântul Nicolae”, situat în colțul de nord-est al incintei mânăstirii,  funcționează și în prezent pentru săvârșirea slujbelor religioase în perioada de iarnă, din luna noiembrie și până la Inviere.

Paraclisul „Sfântul Nicolae”, Mânăstirea Secu

Pe locul edificiului din lemn, datând din secolul al XVIII-lea, a fost ridicată, în 1823, o construcție, împărțită în: pridvor, pronaos, naos și altar, căreia i s-a adăugat pe parcurs,  vesmântăria.

Latura sudică a Paraclisului „Sfântul Nicolae”, Mânăstirea Secu

Pisania acestei ctitorii, se găsește pe peretele sudic al Paraclisului „Sfântul Nicolae”. Scrisă cu litere chirilice, pe o piatră calcaroasă, inscripția, deteriorată din cauza intemperiilor, este, din păcate, greu de descifrat.

Paraclisul a fost pictat în interior acum două decenii.

Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”

Biserica cimitirului Mânăstirii Secu, purtând hramul „Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul”, este clădită, în anul 1832, pe locul vechiului Schit al lui Zosima, distrus de incendiul din anul 1821.

Din biserica lui Zosima, cu o vechime ce depășește patru secole, se mai păstrează doar postamentul mesei din altar, aflat în fața actualului lăcaș de cult.

Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” (Biserica cimitirului), Mânăstirea Secu

Pisania, scrisă în limba română, cu caractere chirilice, se află deasupra pridvorului.

Stilul arhitectural al Bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” este cel moldovenesc, caracteristic secolului al XIX-lea.

Asemenea Paraclisului „Adormirea Maicii Domnului“, Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” nu este pictată în interior.

Catapeteasma, poleită aproape integral cu aur, provine de la Biserica Mare a mânăstirii. Sculptura și pictura acesteia, executate în stil renascentist, cu influențe bizantine, datează din anul 1740.

Biserica cimitirului Mânăstirii Secu este folosită în prezent pentru oficierea înmormântărilor și a parastaselor.

Colecția de obiecte bisericești

Înzestrată cu odoare și cărți, de o excepțională valoare istorică, asemenea tuturor mânăstirilor domnești din vremea voievodului Ieremia Movilă, ctitoria familiei Ureche, unde dealungul timpului au viețuit personalități de seamă ale culturii bisericești, printre care se numără: Mitropolitul Varlaam al Moldovei – canonizat începând cu anul 2007, Ioan de la Râşca, înscris în 2008 în rândul sfinţilor odată cu canonizarea mai multor sfinţi români din Moldova, și, nu în ultimul rând, Cuviosul Paisie Velicicovski, este astăzi posesoarea unei impresionante colecții de obiecte de cult  – veșminte, manuscrise, tipărituri, obiecte de metal.

Cele mai importante dintre piesele vechi ale colecției, datând din prima jumătate a secolului al XVII-lea, și anume: Epitrahilul Mitropolitului Varlaam, Sacosul Mitropolitului Varlaam și un Văl liturgic, dăruit mânăstirii de Mitrofana Ureche, se găsesc în prezent la Muzeul Național de Artă al României.

Una dintre piesele relativ noi ale colecției de obiecte bisericești, Mânăstirea Secu

Colecția de obiecte bisericești expuse la Mânăstirea Secu cuprinde numeroase piese vechi, de o inestimabilă valoare artistică, dintre care se remarcă: Aerul, dăruit mânăstirii de catre ctitori în anul 1608, seria de Evangheliare în manuscris, cea mai veche lucrare datând din perioada secolelor XIV-XV, Îndreptarea legii (Pravila lui Matei Basarab), tipărită la Târgoviște în anul 1652 și Cazania de la 1643 a Mitropolitului Varlaam.

Odorul cel mai de preț al Mânăstirii Secu, Cipriota, Icoana Maicii Domnului, dăruită de domnitorul Vasile Lupu în anul 1647, ca semn al prețuirii pentru Mitropolitul Varlaam, credinciosul său sfătuitor, este păstrată astăzi în Biserica Mare, unde se află din anul 1876.

Credincioși sosiți la Mânăstirea Secu, pentru a asista la slujba oficiată cu prilejul hramului „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“

În zilele de 29 și 30 august, când Mănăstirea Secu își serbează hramul principal – „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“, și se săvârșește slujba de pomenire a sfinților români Ioan de la Râşca şi Secu şi Ierarh Varlaam, incinta așezământului monahal se umple de mii de credincioși.

Racla cu moaștele Sfântului Ierarh Varlaam, expuse lângă Biserica Mare la sărbătoarea celui de al doilea hram al Mânăstirii Secu

Acces

Mânăstirea Secu este situată în comuna Vânători, la 22 km vest de orașul Târgu Neamț.

Principala cale de acces o constituie șoseaua DN15B, Târgu Neamț-Poiana Largului, din care, după cca 17 km, se desprinde spre stânga drumul DJ157F. De aici până la mânăstire se mai parcurg cca 5 km.

Scrie un comentariu

Din categoria Călătorii, Destinații de weekend, Ținutul Neamțului, Lăcașe de cult, Moldova, Monumente istorice, România, Vacanţe

Călător prin ținutul Neamțului (I): Mânăstirea Văratec

Tărâm de legendă, istorie, cultură și spiritualitate, căruia natura, nedomesticită pe de-a întregul, i-a indus în decursul secolelor valențe estetice de o tulburătoare expresivitate, ținutul Neamțului cucerește și copleșește, fără excepție, orice vizitator.


Ceahlăul, muntele sacru, iubit de Sadoveanu, „codrii de aramă“ și „codrii de argint“, pădurile de goruni și mesteceni prin care și-a purtat pașii Eminescu, Cetatea Neamț, Cheile Bicazului, lacul Izvorul Muntelui, vechile așezăminte monahale Neamț, Agapia, Văratec, Secu, Sihăstria, Bistrița, Horaița și, nu în ultimul rând, casele memoriale aparținând scriitorilor Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuță, Calistrat Hogaș și Veronica Micle, sunt doar o parte dintre comorile acestui colț de rai, care, neîndoielnic, merită descoperite pe îndelete.

Mânăstirea Văratec

Amplasată într-un decor ce îmbie, deopotrivă, la visare și la reculegere, între Filiorul – dealul rotund ca un arici, purtând în spate stejari bătrâni în loc de ace, la nord, culmea acoperită cu brazi a Dealului Mare, la vest, și colinele scunde cu fânețe, pășuni și semănături din sud, Mânăstirea Văratec se înfățișează vizitatorului de o manieră cu totul aparte față de așezămintele de călugări din ținutul Neamțului, înconjurate de ziduri de apărare masive.

La Văratec, ca și la Agapia, viețuitoarele statornicite în jurul lăcașelor de cult înălțate pe aceste locuri în secolele trecute, și-au găsit adăpost în case ridicate în stilul țărănesc, caracteristic zonei și vremii, care conferă așezării aspectul de sat mânăstiresc.

Grădinițe de trandafiri împresoară casele monahiilor, ca în vremea lui Mihail Sadoveanu

La Văratec, maicile merg „împreună la biserică și la unele treburi, dar trăiesc în obști mici, în case de câte 3-4, își câștigă singure existența și ascultă, în interior, de o bătrână a casei. Bătrâna, la rândul ei, ascultă de stareța mânăstirii. Aceasta le dă celor din casă o anumită libertate față de stareță“.

Satul mânăstiresc Văratec amintește de satele moldovenești din secolul trecut

Viața în satul mânăstiresc se desfășoară după reguli stricte, statornicite într-un „așezământ“ – act normativ cuprinzând 30 de „ponturi“, aprobat din anul 1843.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, Mânăstirea Văratec

Satul de maici este traversat de ulițe strâmte și poteci, în lungul cărora, de după gardurile străjuite de pomi roditori și tufe înalte de zmeur, se înghesuie una într-alta câteva sute de case cu cerdac și fațade albe, îngropate în flori din toate soiurile și culorile pământului.

Case cu cerdac din satul mânăstiresc Văratec

După cum era descris la jumătatea secolului al XIX-lea de Wilhelm de Kotzebue, consul în acea perioadă la Iași, exceptând lipsa acută a spațiului de construit, Văratecul de astăzi nu diferă prea mult de cel de atunci.

„Casele și căsuțele umbrite de copaci bătrâni erau împrăștiate fără nici o regulă; câte unele se rătăciseră până la marginile pădurii și ferestrele lor luceau ca aurul în razele soarelui ce apunea. Garduri de lemn, de felurite chipuri, despărțeau grădinile unele de altele; totul se arăta curat și bine ținut și înfățișa icoana unei vieți regulate, dusă de o numeroasă și pașnică colonie“.

Casă cu grădiniță de flori, grădină de legume și pomi roditori din incinta mânăstirii Văratec

Odată ajuns la Văratec, doar împrejmuirea ca de cetate din jurul bisericii „Adormirea Maicii Domnului“, deși lipsită de monumentalitatea zidurilor mânăstirilor Neamț, Secu, Râșca sau Bistrița, liniștea, arareori tulburată de vreo necuvântătoare, precum și veșmintele cernite, zărite cu totul întâmplător pe ulițele pustii, trădează faptul că nu te afli într-un sat ca oricare altul din Moldova.

Ulițele pustii ale satului de maici de la Văratec

„Maici, unele bătrâne, cu fețele liniștite, altele tinere, care te privesc în treacăt, cercetător ca orice femei curioase, trec drumul. (…) Sunetul clopotului se împrăștie dulce la sfârșitul liniștit al zilei. Apoi contenește. Și peste sat se întinde tăcerea mai mare, și peste sat, și-n muntele încărcat de brazi sumbri care se ridică drept deasupra bisericii în roșața asfințitului“(Mihail Sadoveanu, „Oameni și locuri“, 1908).

Prima ca vechime dintre bisericile ridicate în decursul timpului pe teritoriul Mânăstirii Văratec este biserica „Adormirea Maicii Domnului“.

Intrarea în incinta bisericii „Adormirea Maicii Domnului“, Mânăstirea Văratec

Pătrunzând prin poarta boltită deschisă în turnul clopotniței, flancat de un zid ca de cetate, te trezești deodată într-o incintă, inundată de verdeață și flori, în mijlocul căreia se înalță albă și zveltă biserica mare a mânăstirii.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, Mânăstirea Văratec

În umbra edificiului, nu departe de statuia din bronz a Domniței Safta Brâncoveanu – pomenită printre ctitorii bisericii, un bazin cu apă, vegheat de un înger din marmură, marchează locul pe care s-a aflat altarul primului lăcaș bisericesc ridicat din lemn, în anul 1785, prin strădania maicii Olimpiada.

Îngerul cu cruce, simbolul vieții monahale, amplasat în curtea bisericii „Adormirea Maicii Domnului“, Mânăstirea Văratec

Statuia Domniței Safta Brâncoveanu, realizată în bronz de Ion Jalea (1935)

Incinta, ridicată în prima jumătate a secolului al XIX-lea, cuprinde stăreția veche, stăreția nouă, muzeul, biblioteca, trapeza, chilii și diferite anexe mânăstirești.

„Casa oficială“ a Mânăstirii Văratec

Turnul clopotniței de pe latura de răsărit a incintei adăpostește, într-o încăpere de deasupra gangului, un paraclis cu hramul „Sf. Nicolae“, de fapt cea de a treia biserică ca vechime a mânăstirii. Paraclisul „Sf. Nicolae“ pare să fi luat ființă în perioada 1840-1850, dacă nu chiar mai devreme. Distrus de incendiul din 1900, paraclisul a fost refăcut între anii 1903 și 1909.

Clopotnița, Mânăstirea Văratec (vedere din incinta bisericii „Adormirea Maicii Domnului“)

Biserica din piatră și cărămidă a fost înălțată în perioada 1808-1812, urmând ca după incendiul devastator din 1900, când acoperișul a ars împreună cu clădirile din incintă, să fie reconstruită.

Chilia monahiei Nazaria Niță, prima stareță licențiată în Teologie a Mânăstirii Văratec (1973-1995

Biserica mare de la mânăstirea Văratec păstrează multe caractere din vechea arhitectură moldovenească, îmbinate cu caractere noi datorate influențelor survenite începând cu finele secolului al XVIII-lea și până la momentul construirii edificiului de cult.

Exceptând brâul de ocnițe oarbe de sub strașină, cele trei contraforturi scunde care sprijină edificiul și soclul care se constituie într-un altfel de brâu la baza construcției, exteriorul este lipsit de decorațiuni.

Exteriorul bisericii „Adormirea Maicii Domnului“, Mânăstirea Văratec

Doar turlele gemene, ridicate pe tambururi poligonale înalte, cu ferestruicile alungite deschise în corpurile lor cilindrice și acoperișurile de forma unor clopote mai îndulcesc puțin austeritatea monumentului.

Lângă zidul bisericii, se găsesc mormintele celor mai vrednice de aducere aminte monahii de la Văratec, printre care: Eufrosina Lazu, Evghenia Negri, Ecaterina Balș și Veniamina Hermeziu.

Pietre tombale ale starețelor mânăstirii Văratec

În ceea ce privește interiorul, acesta impresionează prin catapeteasma impunătoare, realizată în anul 1816, odată cu prima pictură pictură murală a bisericii. Aceasta este sculptată în lemn de tisă și suflată cu aur.

Interior din biserica mare a Mânăstirii Văratec

Pictura bisericii a fost finalizată după un sfert de secol, pentru ca apoi să fie refăcută în întregime în ulei, în anul 1882 de pictorii T.Ioan și D. Iliescu. Spre sfârșitul anilor ′60, pictura a fost spălată, pentru a scoate la lumină prospețimea culorilor.

Muzeul mânăstirii, care funcționează de acum cinci decenii, găzduiește o vastă colecție de artă veche bisericească, reprezentând o largă paletă a creației artistice: pictură, sculptură, broderie, metaloplastie, țesături, cele mai valoroase exponate datând din secolul al XV-lea.

Muzeul Mânăstirii Văratec

Pe lângă aceste exponate, muzeul adăpostește o bibliotecă, cuprinzând cărți vechi și manuscrise.

Credincioși sosiți din toate colțurile țării pentru a asista la slujba din biserica mare, Mânăstirea Văratec

Prin stânga incintei care adăpostește biserica „Adormirea Maicii Domnului“, un drum urcă spre sud-est cca 150 m până să ajungă la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“. Biserica din lemn, ridicată în anul 1817, în fostul cimitir al mânăstirii, a fost reclădită din piatră 27 de ani mai târziu.

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“, Mânăstirea Văratec

În curtea lăcașului, ale cărui turle cenușii, învelite în tablă, se zăresc de departe, se află din august 1889 mormântul poetei Veronica Micle.

Mormântul Veronicăi Micle, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“, Mânăstirea Văratec

De la incinta bisericii mari, un alt drum urcă cca 400 m spre sud-vest, printre case cu cerdacuri înflorate și pervazurile vopsite în culoarea cerului senin, spre cimitirul monahiilor, aflat într-o poiană.

Cimitirul monahiilor, situat în spatele bisericii „Schimbarea la față“, Mânăstirea Văratec

În fața cimitirului actual al mânăstirii se găsește o altă biserică, purtând hramul „Schimbarea la față“, ridicată în perioada 1846-1847, „prin osârdia și osteneala sfinții sale maica Eufrosina Lazu, starița sf. Mon. Varaticul și s-au sfințit la 1847 noemvri 27“.

Biserica „Schimbarea la față“, Mânăstirea Văratec

Deși asemănător cu biserica „Adormirea Maicii Domnului“, ca aspect exterior, plan și compartimentare, lăcașul din apropierea cimitirului nu posedă dimensiunile și monumentalitatea bisericii mari a mânăstirii.

Biserica este împodobită la interior cu picturi în frescă.

Odată cu ridicarea sfântului lăcaș, s-a construit un turn cu clopotniță, care adăpostește un clopot datând din anul 1838, destinat uneia din celelalte două biserici ale mânăstirii, precum și unul din anul 1851.

Printre ctitorii bisericii „Schimbarea la față“ se numără Mihail Sturza, domn al Moldovei între anii 1834 și 1849, și soția sa, Smaranda.

Izolată de restul caselor din satul mânăstiresc, în poiana din spatele cimitirului monahiilor, se află o casă bătrânescă, înconjurată de pomi roditori. Aici a locuit genialul poet, jurnalist și gânditor Mihai Eminescu între anii 1874 și 1889.

Casa Eminescu de la Mânăstirea Văratec, în care poetul neamului a locuit între anii 1874 și 1889

„Lăcaș benefic poetului pentru creație și, multă vreme, pentru un plus de echilibru sufletesc“, Casa Eminescu, lăsată de multă vreme în părăsire, se află într-o avansată stare de degradare.

Romantismul pregnant, imprimat de farmecul neobișnuit al locului din proximitatea pădurii, liniștea și, fără îndoială, prezența copleșitoare a divinității, au făcut ca Văratecul să constituie timp de un secol și jumătate, nu doar un loc preferat pentru relaxare, dar și un nesecat izvor de inspirație, pentru mulți dintre scriitorii români de valoare.

Turlele albe și zvelte ale bisericii mari a Mânăstirii Văratec, văzute din exteriorul incintei

Alături de Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Creangă, Mihai Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Garabet Ibrăileanu, Ionel Teodoreanu, Gala Galaction, George Topârceanu, Calistrat Hogaș, Alecu Russo, Otilia Cazimir, George Lesnea, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, la Văratec au poposit multe veri de-a rândul, Bartolomeu Valeriu Anania, Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta, Constantin Ciopraga, Grigore Ilisei și mulți alții.

În ceea ce privește urmele șederii lui  Mihai Eminescu la mânăstirea Văratec, dacă prezența Veronicăi Micle este concretă prin monumentul funerar de lângă biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“, poetul există, cel puțin deocamdată, doar prin memoria maicilor bătrâne, demult dispărute.

„Nu încape nici o îndoială că, în afară de biserica cea mare, cercetată de pelerini pentru nevoile lor sufletești, și alături de frumosul muzeu, bogat în obiecte de artă religioasă, crucea de calcar, străjuită de un înger înlăcrimat, (mormântul Veronicăi Micle) e punctul cel mai căutat de curiozitatea și admirația miilor de călători ce se perindă zilnic prin vatra mânăstirii“ (Fragment din Văratecul și literatura, „Mânăstirea Văratec“, Editura Mitropoliei Moldovei și Sucevei, 1986).

Acces

Mânăstirea Văratec este situată în comuna Agapia, la 12 km de Târgu Neamț și la 40 km de Piatra Neamț.

Dinspre Piatra Neamț, accesul la mânăstirea Văratec se face din drumul național DN 15C, care leagă orașele Piatra Neamț și Târgu Neamț, din care, după 36 km se virează la stânga, pe un drum asfaltat, care duce direct la mânăstire (4 km).

Scrie un comentariu

Din categoria Călătorii, Eminescu, Ținutul Neamțului, Lăcașe de cult, Moldova, Monumente istorice, România, Turism de nișă, Vacanţe

Mânăstirea Rila, comoara națională a Bulgariei

Mânăstirea Rila este cel mai mare complex monahal de pe teritoriul Bulgariei și, totodată, unul din cele mai importante monumente culturale, istorice și arhitecturale cunoscute în Europa Răsăriteană.

Mânăstirea este situată la aproximativ 120 km sud de Sofia, pe versantul sudic al Munților Rila, la 1147 m altitudine.

Construită asemeni unei fortărețe medievale, mânăstirea adăpostește între zidurile sale din piatră un complex de clădiri nepereche, dispuse în jurul curții interioare largi, de forma unui patrulater neregulat.

Vedere din exteriorul Mânăstirii Rila spre una din intrări (Poarta Dupnitsa). Grosimea zidurilor de piatră variază în funcție de înălțimea acestora, de la 1,6 m (în bază) la 0,8 m (la partea superioară)

Accesul în interiorul mânăstirii se face prin două intrări, bine protejate de porți groase din fier, care, odată trecute, descoperă vederii fațade uluitoare ca stil și spațialitate, dominate de arce și coloane, scări de lemn și balcoane măiestrit sculptate.

Intrarea în Mânăstirea Rila prin Poarta Dupnitsa  

Porțile mânăstirii, cu arcadele frumos împodobite cu fresce, sunt deschise larg credincioșilor, îndemnându-i să pătrundă în vatra adevăratei credințe a ortodoxiei din Bulgaria (Poarta Samokov)

Complexul monahal de la Rila cuprinde o biserică centrală, construită în stilul arhitectonic bulgar de Renaștere Națională, un turn de veghe, datând din secolul al XIV-lea, precum și o parte rezidențială, care adăpostește aproximativ 300 de chilii, patru capele, stăreția, bucătăria, biblioteca și camerele de oaspeți din incinta mânăstirii.

Vedere de ansamblu din curtea Mânăstirii Rila 

Mânăstirea este închinată Sfântului Ioan de Rila († 946) – un mare sfânt eremit de origine bulgară, despre care se crede că ar fi pus bazele primului așezământ monahal de aici în secolul al X-lea.

Născut în preajma anului 876 nu departe de locul în care se află situată mânăstirea, Sfântul Ioan a renunțat la viața lumească, după moartea părinților săi, retrăgându-se la doar 25 de ani, în izolare, rugăciune și post.

Odată ajuns în ținutul Munților Rila, fostul păstor și-a găsit adăpost într-o peșteră din apropierea actualei mânăstiri, unde a fost descoperit de țarul Petru I, care l-a ajutat să construiască nu departe de acel loc o așezare monahală. 

Trecut la cele veșnice, s-a arătat în vis ucenicilor săi, cerându-le să-l ducă în cetatea Serdica (Sofia) – locul de origine al tatălui său, și, cu această ocazie, descoperindu-i-se trupul neîntinat, a căpătat un loc etern în canonul orthodox bulgar.

Sfântul Ioan de Rila este înfățișat în mod athonit, ca urmare a influențelor Muntelui Athos (Intrarea în capela Sf. Ioan de Rila, a bisericii centrale din Mânăstirea Rila)

Moaștele sale, despre care se crede că au aceleași puteri miraculoase și vindecătoare ca însuși Ioan, au ajuns, după cucerirea zonei Serdica, în 1183, la Esztregom, capitala Ungariei, unde au rămas timp de patru ani. Trimise înnapoi în Serdica, acestea au fost mutate în 1194 la Veliko Târnovo, de unde au fost aduse, în 1469, la Mânăstirea Rila, unde au rămas până astăzi. Din păcate, însă, doar mâna stângă a Sfântului Ioan se mai păstrează.

Testamentul Sfântului Ioan de Rila, întocmit din nețărmurită dragoste pentru discipolii săi întru credință, a constituit o adevărată carte de căpătâi pentru călugări, preoți și  următoarele generații.

Peștera în care Ioan și-a petrecut 12 ani din viață se găsește la nord-est de mânăstire și poate fi vizitată.

Cea mai veche mențiune documentară a Mânăstirii Rila se găsește în lucrarea lui Ioan Scylitzes intitulată „Viața Sfântului Ioan de Rila”, scrisă în perioada 1173-1180. 

Datorată donațiilor importante primite de la regii bulgari, mânăstirea a cunoscut în următoarele trei secole, perioade de mare înflorire, culminând cu o adevărată renaștere a așezământului, în secolul al XIV-lea, când au fost construite un turn de veghe („Turnul lui Hreliov”) și o biserică cu o singură navă. Din aceste două structuri, doar turnul a supraviețuit până astăzi.

„Turnul lui Hreliov”, cea mai veche structură din secolul al XIV-lea păstrată în Mânăstirea Rila

De la mijlocul secolului al XV-lea, când a fost aproape complet distrusă de turci, și până în secolul al XIX-lea, mânăstirea a fost incendiată și abandonată de monahi în repetate rânduri. 

Incendiul izbucnit în data de 13 ianuarie 1833, cel mai devastator din istoria așezământului monahal, a produs numeroase daune, atât corpului vechi al mânăstirii, cât și părților mai noi ale acesteia. Restaurarea, care a cuprins jumatate din suprafața mânăstirii, a fost încheiată în anii 60 ai secolului al XIX-lea, după mai bine de 30 ani.

Cea mai mare parte a construcțiilor din actualul complex datează din perioada de avânt a mișcării de Refacere Națională (1833-1847).

Biserica centrală și o aripă din partea rezidențială a Mânăstirii Rila, ridicate după incendiul din 1833  

Actualul corp principal al mânăstirii a fost reconstruit în perioada 1816-1847, iar aripii estice i-a fost adăugată o nouă structură, între 1960-1964, care adăpostește un muzeu.

Structura ridicată în anii ‛60, care adăpostește Muzeul Economatului (Mânăstirea Rila)

Printre exponatele de o excepțională valoare, păstrate aici se numără: ușile originale ale bisericii construite în secolul al XIV-lea odată cu „Turnul lui Hreliov”, o bogată colecție de icoane și odoare bisericești, precum și „Crucea lui Rafail”, o uluitoare operă de artă, prezentând pe o bucată de lemn, în formă de cruce, având dimensiunile de 81 cm x 41 cm, 104 scene religioase și 650 de figuri în miniatură, a cărei realizare a durat nici mai mult nici mai puțin decât 12 ani (1790-1802).

In forma sub care se prezintă astăzi, complexul monahal de la Rila este considerat, pe bună dreptate, comoara națională a Bulgariei, precum și simbolul acesteia.

Vedere din curtea Mânăstirii Rila

Mânăstirea Rila a fost declarată monument istoric și arhitectural național în anul 1976, iar din anul 1983, figurează pe lista Patrimoniului Universal Cultural UNESCO.

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – biserica centrală a Mânăstirii Rila

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a fost construită între anii 1834-1837, de un maestru zidar, care a lucrat și în Sfântul Munte Athos, la dreapta”Turnului lui Hreliov”, în mijlocul curții mânăstirii, pe amplasamentul vechii biserici medievale a lui Hreliov, datând din secolul al XIV-lea.

Biserica  „Nașterea Maicii Domnului” a Mânăstirii Rila, ridicată pe locul fostei biserici a lui Hreliov din secolul XIV-lea

Arhitectura acesteia, asemănătoare marilor mânăstiri athonite, include elemente medievale si baroce.

Trei din cele cinci domuri ale bisericii „Nașterea Maicii Domnului” constituie axa spațiului central al bisericii, care atinge 14 m/31 m (Mânăstirea Rila)

Construcția din piatră și cărămidă are cinci domuri, două capele laterale – iconostasul Sfântului Nicolae și, respectiv, iconostasul Sfântului Ioan de Rila, precum și un portic deschis spre vest, nord și sud.

Porticul monumental al bisericii „Nașterea Maicii Domnului” a Mânăstirii Rila

Iconostasul Sfântului Nicolae, considerat ca fiind preluat din vechea biserică medievală, ridicată de Hreliov Dragovol, este mai mic decât iconostasul Sfântului Ioan de Rila și prezintă numeroase urme de înlocuire și adaptare a diferitelor părți componente.

Intrarea în capela Sf. Nicolae a bisericii centrale din Mânăstirea Rila

Prețioasă operă de sculptură în lemn, iconostasul Sfântului Ioan de Rila este extrem de minuțios realizat și incredibil de bogat ornamentat.

Intrarea în capela Sf. Ioan de Rila a bisericii centrale din Mânăstirea Rila

Iconostasul central, realizat între anii 1839 si 1842, este opera unui grup de sculptori conduși de Atanas Teladour, care au investit în această lucrare toată experiența acumulată peste generații în Școala Bulgară de Sculptură. Dimensiunile și compozitia iconostasului sunt de neegalat în spațiul balcanic, iar culorile cu care acesta este pictat se află într-o perfectă armonie cu cele care acoperă pereții interiori ai bisericii.

Iconostasul central al Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Mânăstirea Rila

Trei din cele cinci domuri constituie axa spațiului central al bisericii, care atinge impresionantele dimensiuni de 14 m/31 m.

Frescă amplasată la intrarea în biserica centrală  a Mânăstirii Rila

Biserica este bogat ornamentată la exterior cu picturi și fresce, prezentând scene biblice cum sunt: scena Judecății de Apoi, Adam și Eva, Botezul Domnului Iisus Hristos.

Fresce înfățișând diferite scene biblice (Biserica centrală a Mânăstirii Rila)

Frescele din Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” au fost realizate, între anii 1840-1848, de câțiva dintre cei mai valoroși pictori bulgari ai vremii, majoritatea aparținând Școlii de Pictură Samokov, printre care: Zaharia Zograph, Dimiter Zograph și Stanislav Dospevski, ajutați de Ivan și Nikola Obrazopissets, precum și de un grup de artiști din Bansko, conduși de Dimiter Molerov.

Pictură în frescă de o excepțională frumusețe, realizată cu mai bine de 150 de ani în urmă (Biserica centrală a Mânăstirii Rila)

Aceștia au pictat: pereții interiori ai bisericii, cupolele si fațadele ascunse, precum și alte 40 de icoane mari, pentru iconostas, alaturi de altele mai mici.

Vedere din interiorul bisericii centrale a Mânăstirii Rila, unică în spațiul balcanic

„Turnul lui Hreliov”

„Turnul lui Hreliov”, singura clădire originală aparținând vechiului așezământul monahal întemeiat în secolul al X-lea,  care se păstrează în incinta Mânăstirii Rila, constituie dovada strălucitului talent artistic și tehnicii de lucru desăvârșite stăpânite de maeștrii bulgari ai epocii medievale.

 „Turnul lui Hreliov” din incinta Mânăstirii Rila

Turnul a fost ridicat în scop defensiv, în perioda 1334-1335, la inițiativa protospătarului Hreliov – Hrelju Dragovol, un vasal al regelui sârb Stefan Dushan (1331-1355).

Vedere generală a „Turnului lui Hreliov” din incinta Mânăstirii Rila

Austeră și impunătoare prin dimensiuni, construcția cu baza de formă pătrată, prevăzută cu creneluri, platformă la partea superioară și guri de tragere, deschise în zidurile groase de aproape 2 m, are aspectul unei fortărețe.

Turnul de veghe ridicat de Hreliov Dragovol în secolul al XIV-lea (Mânăstirea Rila)

Contraforții din piatră masivă se unesc la partea superioră în arce, abordare arhitectonică unică pentru perioada în care a fost construit edificiul de apărare.

Singura intrare în turn se găsește la primul etaj al clădirii, unde, în prezent, se poate ajunge urcând treptele unei scări de lemn (la vremea aceea se foloseau scări de frânghie). De aici, accesul la celelalte patru niveluri ale clădirii, a cărei înălțime atinge 23 m, se realizează prin intermediul unei scări late de piatră, construită în grosimea zidurilor. În acest fel, fiecare etaj, prevăzut cu podele din lemn, luminatoare, chiar și loc de spălat (etajul al doilea), putea funcționa ca spațiu de locuit temporar.

„Turnul lui Hreliov” datând din secolul al XIV-lea din incinta Mânăstirii Rila. După aproape cinci secole, în anul 1844, construcției i s-a adăugat o clopotniță.

Picturile originale în frescă, care împodobesc „Turnul lui Hreliov”, ilustrând scene din viața Sfântului Ioan de Rila și din Vechiul Testament, se numără printre cele mai valoroase monumente artistice păstrate la Mânastirea Rila.

„Turnul lui Hreliov” din incinta Mânăstirii Rila (detaliu)

Alte compoziții minunate, în stare foarte bună de conservare, înfățisându-i pe profeții Ilie, Iezechiel, David și Ghedeon, precum și Sfânta Treime, datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Capela Preobrajnenie (Schimbarea la Față), una din cele mai vechi capele ale complexului monastic, situată la ultimul nivel al turnului, conține o colecție impresionantă de picturi în frescă viu-colorate, de o neasemuită frumusețe, datând din secolul al XIV-lea, monumente de artă medievală de pe teritoriul Bulgariei de excepțională valoare.

Partea rezidențială a complexului monahal de la Rila  

Partea rezidentială a complexului monahal, construită pe patru etaje, adăpostește mai bine de 300 de chilii, patru capele, stăreția, bucătăria, biblioteca și camere de oaspeți.

Una dintre aripile destinate părții rezidențiale a complexului monahal de la Rila

Dintre clădirile cu destinație rezidențială, cea mai interesantă, ca mod de realizare, este bucătăria, numită în limba bulgară „magernitsa”, situată la parterul clădirii, prevăzută la partea superioară cu o deschidere de forma unui uriaș șemineu din piatră, care străbate toate etajele, pentru a lăsa fumul să iasă afară, terminându-se pe acoperiș.

Aripa de vest destinată părții rezidențiale, care adăpostește bucătăria Mânăstirii Rila

Unică prin concepție arhitecturală și alcătuire, structura piramidală, construită prin aranjarea a 10 rânduri consecutive de arce, unele peste altele, pe o suprafață octagonală, este susținută de 4 arce masive, pe o bază de formă pătrată. Rezultatul constă într-o echilibrare perfectă a construcției cu înălțimea de 22 m, a cărei rezistență a fost dovedită în decurs de mai bine de un secol.

Bblioteca mânăstirii cuprinde 250 de manuscrise de cărți în limbile slavonă și greacă, datând din secolele XI-XIX, de o deosebită valoare istorică și artistică, precum și peste 9000 de cărți vechi,  aparținând secolului al XVI-lea, printre care un „Tetraevangheliar” de la 1512, publicat la Târgoviște, cărți tipărite la Veneția în 1619, numeroase cărți vechi rusești, unele în ediții rare tipărite la Vilno.

Chiliile prezintă o arhitectură unică – verande spațioase, decorațiuni sculptate în lemn, tablouri și mobilier.

Vedere dinspre biserica centrală spre chiliile monahilor din Mânăstirea Rila

Complexul monahal mai cuprinde: 30 de ateliere de pictură, multe din ele decorate cu fresce și tapiserii viu-colorate; trapeza; câteva încăperi aparținând starețului; un spital; o cameră de depozitare a veselei; patru mari capele dispuse câte una pe fiecare etaj; depozite și bucătării (moara, bucătăria pentru oaspeți, brutăria, ferma de produse lactate).

Brutăria Mânăstirii Rila, de unde pot fi cumpărate popularele „mekitsi”  

Mânăstirea Rila este vizitată în decursul anului de un număr mare de turiști și pelerini, care, la vederea arhitecturii unice și a frescelor pictate în culori strălucitoare, de o frumusețe tulburătoare, sunt copleșiți de o emoție puternică, dublată de bucuria resimțită la trecerea pe dinaintea raclei cu moaștele Sfântului Ioan.

Un grup de pelerini sosiți la Mânăstirea Rila, pentru a-și aduce ofranda de credință Sfântului Ioan de Rila, căruia i se datorează ridicarea acestei lavre a ortodoxiei bulgare, cunoscută în întreaga lume

În zilele când mânăstirea își celebrează ocrotitorul – ziua prâznuirii Sfântului Ioan de Rila (18 august), aducerea sfintelor sale moaște din Sofia în Târnovo (19 octombrie) și ziua aducerii sfintelor sale moaște în Mânăstirea Rila (1 iulie), numărul de credincioși sosiți în pelerinaj este impresionant.

Acces

Complexul monahal este situat la 120 km sud de Sofia și la 18 km de orașul Rila, în parcul natural „Mânăstirea Rila”.

Drumul spre Mănăstirea Rila trece pe lângă abrupturi de rocă și izvoare, despre care se spune că au puteri tămăduitoare

Accesul la Mânăstirea Rila se face din șoseaua E79, care leagă capitala Bulgariei de punctul de trecere a frontierei spre Grecia, Kulata, din care, după aproximativ 90 km sud de Sofia, se virează, spre stânga, pe un drum asfaltat, care duce direct la mânăstire (30 km). 

Harta amplasării clădirilor în Mânăstirea Rila

1 Poarta Dupnitsa 11 Muzeul de Etnografie
2 Biserica centrală 12 Biblioteca
3 „Turnul Hreliov” 13 Muzeul Camerelor de Oaspeți
4 Muzeul de Istorie 14 Poarta Samokov
5 Recepția 15 Poșta
6 Bucătăria mânăstirii 16 Brutăria
7 Departamentul de pompieri 17 Hotel-Restaurant
8 Muzeul Economatului 18 Primăria
9 Birouri 19 Toaleta publică
10 Expoziția de icoane 20 Osuarul

2 comentarii

Din categoria Bulgaria, Călătorii, Lăcașe de cult, Monumente istorice, Turism de nișă

Călător pe meleaguri buzoiene (II): Ansamblul fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

Fie că ați ales ca destinație „Vulcanii Noroioși” sau Mânăstirea Rătești de pe Valea Buzăului, odată ajunși în comuna Berca, faceți un popas și la Schitul „Sf. Arhangheli”, situat pe botul de deal care domină așezarea.

Ctitorie a vel stolnicului Mihalcea Cândescu și a soției sale, Alexandrina, născută Cantacuzino, cu fiii lor Şerban, Mihalcea şi Moise, biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a Schitului „Sf. Arhangheli” figurează pe lista monumentelor istorice.

Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” – monument istoric. Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca 

Biserica așezământului monahal Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca a funcționat ca lăcaș de cult pentru ansamblul fostei Mânăstiri Berca începând cu data de 6 iunie 1694,  când a fost terminată şi sfinţită, până la secularizarea din 1864, când a devenit biserică de mir.

Vedere din incinta așezământului monahal Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca, fosta Mânăstire Berca

Cea mai veche știre documentară despre biserica Schitului „Sf. Arhangheli este aceea din actul de închinare a acestei mânăstiri, ca metoc, Episcopiei Buzăului, în anul 1741.

Fosta stăreţie (alcătuită dintr-un parter înălţat, acum în ruină, ce surmontează o pivniţă cu gârlici de acces), un corp de chilii şi un turn-clopotniţă (situate la sud de biserică şi aflate în stare avansată de ruină), precum şi o parte din zidul de incintă, din cărămidă și bolovani din piatră de râu (la est de biserică), care se mai păstrează din fosta mânăstire de călugări – declarată monument istoric, figurează, de asememena, pe lista monumentelor istorice din județul Buzău.

 Ruinele turnului-clopotniță, ridicat după cutremurul din anul 1802 la sud de biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca.

 Ruinele fostei stăreții a bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

 Vedere parțială a ruinelor zidului de incintă din piatră și cărămidă. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

Biserica de plan trilobat, cu turlă pe naos şi pridvor pe stâlpi din zidărie – închis cu ocazia restaurării din anii ‘80 ai secolului trecut, prezintă o arhitectură simplă, îmbogățită de opt ferestre decorate la exterior cu capete de îngeri sculptate în piatră, amintind de așezămintele de cult ridicate în perioada brâncovenească.

Biserica în formă de cruce, cu o singură turlă pe naos, are un brâu exterior care imită o funie împletită. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

 Ancadrament fereastră (imagine exterioară). Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

Cele opt ferestre au deschideri interioare în lunetă, cu golul terminat în partea de sus printr-un arc trilobat și cu ancadramente dreptunghiulare de piatră, măiestrit sculptate cu motive vegetale, vrejuri cu flori și muguri.

Un alt element de artă brâncovenească de mare valoare îl constituie ancadramentul din piatră de la intrarea în pronaos, prin bogăția și frumusețea sa sculpturală, de inspirație italiană, opera atribuită renumitului meșter pietrar Mira.

Portalul de la intrarea în pronaosul bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

Coloanele portalului sunt sprijinite de doi lei, iar fusurile sunt sculptate în torsade de viță de vie.

Ușa, realizată din lemn de stejar, este, la rândul său, măiestrit sculptată.

La interior, biserica prezintă bolți cu arcuri, sprijinite pe console, iar bolta absidei de pe Sfântul Altar, prezintă un element rar întâlnit la vechea arhitectură bisericească, și anume o calotă sferică pe pandantivi.

Pronaosul este despărțit de naos prin trei arcade, sprijinite pe patru coloane.

Două din cele patru coloane din piatră ce sprijină arcadele dintre pronaos și naos, măiestit sculptate de Mira (plan secund). Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

Pictura originală, în frescă, atribuită vestitului Pârvu Mutu – pictorul folosit exclusiv de ctitorii Cantacuzini, a fost înlocuită în anii 1832-1834 cu alta în ulei. Din aceasta, singura care se păstrează este pictura de pe catapeteasmă.

Pictorul Pârvu Mutu și soția sa – tablou votiv. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca, Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca

Alte tablouri votive, de inestimabilă valoare, atribuite, de asemenea, pictorului Pârvu Mutu, sunt cele ale Cantacuzinilor, ale ctitorilor bisericii – Mihalcea Cândescu și soția sa, Alexandrina, născută Cantacuzino, și, respectiv, al domnitorului Constantin Brâncoveanu – pictură cu aplicații de foiță de aur.

Restaurarea interiorului, începută în 2004, în urma căreia s-a realizat decaparea picturii, ajungându-se la pictura originală de la 1694, păstrată în proporție de 80%, stagnează momentan din lipsa fondurilor necesare continuării lucrărilor.

Obștea Schitului „Sf. Arhangheli”- Berca numără în prezent două călugărițe și două surori.

Acces

Schitul „Sf. Arhangheli”- Berca este situat pe dealul de la marginea de nord-vest a localităţii Berca, unde se ajunge din dreptul bisericii noi, în doar 5 minute de mers cu mașina, pe drumul neasfaltat care urcă spre stânga către cimitir.

Dacă, din întâmplare, găsiți poarta așezământului sau ușa bisericii închise, nu faceți calea întoarsă. Opriți-vă să admirați preț de câteva minute ruinele fostei Mânăstiri Berca și, în scurt timp, una dintre viețuitoarele schitului va veni să vă deschidă.

Nu uitați, hramul bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fostei Mânăstiri Berca are loc în fiecare an pe 8 noiembrie.

Scrie un comentariu

Din categoria Călătorii, Destinații de weekend, Lăcașe de cult, Monumente istorice, Muntenia, România, Turism de nișă, Valea Buzăului