Arhive pe categorii: Castele și palate

Palatul Topkapi, cel mai vizitat muzeu din Turcia

Timp de patru secole reşedinţa oficială a sultanilor otomani, începând cu Mehmed Cuceritorul, şi, totodată, centrul administrativ, educaţional şi cultural al unuia dintre cele mai puternice imperii ale lumii, Palatul Topkapi constituie, fără doar şi poate, una dintre principalele atracţii ale oraşului Istanbul.

P1500123crop

Palatul Topkapi, văzut din Turnul Galata

Potrivit raportărilor Ministerului Turismului şi Culturii din Turcia, Palatul Topkapi surclasează, ca popularitate, atât Muzeul Ayasofya din Istanbul, cât şi toate celelalte muzee şi situri istorice de pe cuprinsul ţării.

Palatul Topkapi este situat în cel mai înalt punct al promontoriului dintre Cornul de Aur şi Marea Marmara, de unde strâmtoarea Bosfor se dezvăluie în întreaga sa splendoare.

P1490953crop

Palatul Topkapi, Ayasofya şi Moschea Albastră, văzute dinspre mare

Mărginit de mare la est şi sud, iar la vest şi sud de Parcul Gülhane, fosta Grădină Imperială, Palatul Topkapi este înconjurat de ziduri de apărare, în care sunt deschise trei porţi principale de acces: Poarta Imperială, Poarta Otluk şi Poarta Demir, precum şi alte câteva porţi secundare.

P1490663 crop

Poarta Imperială, Palatul Topkapi

Construcţia Palatului Topkapi a început în 1460, la iniţiativa sultanului Mehmed Cuceritorul, şi a fost finalizată în 1478, în timpul domniei lui Baiazid al II-lea. În următorii 400 de ani, palatul a fost extins, prin adăugarea de noi clădiri individuale, în funcţie de necesităţi.

Transformat în muzeu cu nouă decenii în urmă, palatul se prezintă sub forma unui ansamblu arhitectural, alcătuit din grădini şi curţi, împrejmuite de câteva zeci de clădiri de mici dimensiuni, cu cel mult două niveluri, îndeplinind funcţionalităţi diferite (conducerea afacerilor statului, depozitarea Tezaurului Imperial şi a Relicvelor Sfinte ale Profetului Mohamed, păstrarea arhivelor imperiale, reşedinţa sultanilor etc).

Arhitectura Palatului Topkapi este complet diferită de cea a palatelor europene. În timp ce la exterior cele mai multe dintre clădirile palatului se prezintă neatrăgător, decoraţiunile interioare, extrem de elaborate, sunt de o frumuseţe de-a dreptul copleşitoare.

Printre sectoarele palatului care se bucură de cea mai mare atenţie din partea publicului vizitator se numără: Tezaurul Imperial, Relicvele Sfinte, Haremul, Consiliul Imperial, Camera de Audienţe şi, nu în ultimul rând, Terasa Imperială.

Principala cale de acces în palat o reprezintă Poarta Imperială (Bab-i Hümayun), ridicată sub domnia lui Mehmed Cuceritorul.

P1490667

Poarta Imperială, Palatul Topkapi

Prin Poarta Imperială se pătrunde în Prima curte a palatului (Alay Meydani), numită şi Curtea Ceremoniilor.

P1490439

Prima curte a palatului Topkapi

Pe drumul care face legătura între Poarta Imperială şi cea de a doua poartă a palatului, Poarta Salutului (Bab-üs Selam), plecau la război sultanii otomani, erau întâmpinaţi ambasadorii străini şi se distribuia bacşiş în timpul ceremoniilor de urcare pe tron a sultanilor.

Cea mai largă curte a palatului, Curtea Ceremoniilor, adăposteşte atât clădiri bizantine, cât şi construcţii datând din perioada otomană.

Tot aici se află ghişeele pentru procurarea biletelor de intrare în palat.

P1490655

Prima curte a palatului Topkapi, cu Drumul Sultanului (centru) şi casele de bilete (stânga)

Această curte, unde aveau loc diferite ceremonii şi procesiuni, era singurul loc din palat în care accesul populaţiei era permis. Aici se găseau clădirile serviciilor externe, majoritatea dispărute în decursul timpului.

P1490657

Vedere din prima curte a palatului Topkapi spre Poarta Salutului

În apropiere de Poarta Salutului se găsea Pavilionul Petiţiilor (Deavi Kasri), unde, prin intermediul unui vizir, se puteau face zilnic reclamaţii şi depune petiţii adresate Divanului.

P1490442

Poarta Salutului, Palatul Topkapi (prima curte)

Biserica Sfânta Irina (Aya Irini) este una dintre puţinele structuri destinate serviciilor externe palatului, păstrate până astăzi.

Edificiul de cult se numără printre primele biserici bizantine ridicate în timpul domniei împăratului Constantin I.

P1490661 crop

Biserica Sfânta Irina, Palatul Topkapi (Prima curte)

Refăcută în urma unui incendiu devastator, Biserica Sfânta Irina a funcţionat în decursul timpului ca depozit de armament, muzeu de arheologie şi muzeu militar.

În prezent, construcţia, care dispune de o ascustică excepţională, găzduieşte concerte de muzică clasică în perioada Festivalului Muzicii, organizat anual la Istanbul.

În Prima curte se poate intra şi prin Poarta Kozbekçileri, deschisă spre parcul Gülhane şi Muzeul de Arheologie.

Prin Poarta Salutului – simbol al fastului şi măreţiei Imperiului Otoman şi, totodată, imaginea Palatului Topkapi,  se pătrunde în Cea de a doua curte a palatului, unde are loc verificarea biletelor de acces în muzeu şi controlul de securitate cu raze X.

P1490470

Punctul de control aflat la intrarea în cea de a doua curte, Palatul Topkapi

Cele două turnuri, care străjuiesc Poarta Salutului, au fost construite sub domnia sultanului Soliman (Süleyman) Magnificul (1520-1566).

P1490456

Poarta Salutului, Palatul Topkapi (prima curte)

Accesul călare pe sub Poarta Salutului era permis exclusiv sultanului. Totuşi, intrarea şi ieşirea trăsurilor imperiale prin această poartă era admisă.

Cea de a doua curte a palatului, numită şi Curtea Consiliului Imperial (Divan Meydani) sau Curtea Divanului, găzduieşte clădirea Consiliului Imperial, locul în care statul era reprezentat şi se exercita funcţia administrativă a acestuia.

P1490595

Intrarea în clădirea Consiliului Imperial, Palatul Topkapi (a doua curte)

Destinată întrunirilor, care aveau loc patru zile pe săptămână şi erau prezidate de Marele Vizir, actuala clădire a Consiliului Imperial, străjuită de Turnul Justiţiei, a cărei piatră de temelie a fost pusă sub Mehmed Cuceritorul, datează din timpul domniei sultanului Soliman (Süleyman) Magnificul.

P1490490

Clădirea Consiliului Imperial, străjuită de Turnul Justiţiei, şi fosta clădire a Trezoreriei (dreapta), Palatul Topkapi (a doua curte)

Cea mai înaltă construcţie din Palatul Topkapi – Turnul Justiţiei (Adalet Kasri), este amplasată între clădirea Consiliului Imperial şi Harem. Turnul Justiţiei simbolizează importanţa deosebită acordată de sultan dreptăţii, cea mai preţuită dintre virtuţile morale.

P1490483

Turnul Justiţiei şi Monumentul închinat lui Sukhum, Palatul Topkapi (a doua curte)

În stânga Curţii Divanului, pot fi văzute două fântâni, construite în timpul lui Ahmed al III-lea, iar în dreapta, numeroase fragmente de coloane din perioada bizantină.

P1490468

Fragmente de coloane din perioada bizantină, Palatul Topkapi (a doua curte)

Remarcabilă este şi prezenţa tavanului Cisternei bizantine, amplasate pe Drumul Sultanului, care leagă Poarta Salutului de Poarta Fericirii.

Curtea Consiliului Imperial este străbătută de Drumul Vizirului, care duce la clădirea Consiliului Imperial (Divan-i Hümayun) şi la cea de a treia poartă a palatului, Poarta Fericirii (Bab-üs Saade).

P1490481

Poarta Fericirii Palatul Topkapi (curtea a doua)

O cafenea desparte Clădirea Consiliului Imperial de intrarea în Harem, reşedinţa sultanilor.

P1490602

Cafeneaua din spatele Consiliului Imperial, Palatul Topkapi (a doua curte)

Pentru vizitarea Haremului se cumpără bilet separat (15 TRY) de la ghişeele situate în apropierea intrării acestuia. Taxa de vizitare este de 15 TRY (echivalentul a 6 €) pentru adulți, iar accesul copiilor cu vârste de până la 12 ani este gratuit.

Haremul constituia reşedinţa sultanului, a mamei acestuia, a soţiilor, fiicelor, fiilor, femeilor cu funcţii de răspundere în administrarea problemelor gospodăreşti, a sute de slujitoare şi eunuci negri.

Singurii bărbaţi, cărora le era permis accesul în reşedinţa sultanilor, erau eunucii, slujitorii care asigurau paza femeilor şi răspundeau de menţinerea disciplinei în Harem.

P1490610

Intrarea principală în Harem, Palatul Topkapi

În forma în care se prezintă astăzi, complexul rezidenţial destinat sultanilor în Palatul Topkapi a suferit numeroase modificări, restaurări şi extinderi. Planul de bază al acestuia constă, însă, din mai multe curţi consecutive, înconjurate de spaţii de locuit, camere, pavilioane şi clădiri anexă, intercalate între acestea.

P1490642

Apartamentele prinţului moştenitor (exterior), văzute din Curtea Favoritelor, Harem, Palatul Topkapi

Potrivit înregistrărilor scriitorului otoman Evliya Çelebi, aripa corespunzătoare Haremului  a fost adăugată palatului abia spre finele secolului al  XVI-lea.

La scurt timp după ridicarea palatului Topkapi, vechiul palat, situat în cartierul Bayezid din Istanbul, a început să fie folosit exclusiv ca Harem, în timp ce noul edificiu a devenit sediu al guvernului şi administraţiei publice, care împreună au constituit aşa-numitul selamlýk.

Sultanul Soliman (Süleyman) Magnificul a adus-o la Palatul Topkapi doar pe soţia sa, Hürrem, mutarea haremului din vechiul palat realizându-se abia în timpul domniei lui Murad al III-lea (1574-1595).

P1490626

Fântâna din antecamera apartamentului sultanului, Harem, Palatul Topkapi

Perioada în care Soliman (Süleyman) Magnificul s-a mutat în Palatul Topkapi, împreună cu Haseki (“favorita”) Hürrem şi familia sa a reprezentat apogeul dezvoltării Haremului Palatului Topkapi.

Extins pe mai bine de 6720 mp, Haremul Palatului Topkapi grupează clădiri cu 3-4 etaje, totalizând 259 camere, 46 de toalete, 12 spaţii de depozitare pentru articole nealimentare, 8 băi, 8 holuri de intrare, un spital, 2 dormitoare, 4 bucătării, 6 cămări pentru alimente şi un bazin de înot.

Intrucât populaţia din harem a crescut simţitor odată cu finele secolului al XVI-lea, aici au fost ridicate etaje şi construite clădiri anexă, pentru a extinde dormitoarele servitoarelor şi apartamntele soţiilor sultanului.

Sectoarele din Harem destinate serviciilor includeau: bucătăria, pivniţa pentru depozitarea alimentelor, băile, spălătoria, spitalul, precum şi dormitoarele servitoarelor şi ale eunucilor negri.

Fiecare grupă a personalului de serviciu şi grup ierarhic din harem avea propriul spaţiu de locuit dispus în jurul unei curţi. Apartamentele erau ocupate de eunuci, eunucul şef, concubine, mama sultananului, prinţii moştenitori şi favorite.

P1490619

Curtea apartamentelor mamei sultanului (Valide Dairesi), Harem, Palatul Topkapi

Cele mai frumoase camerele erau ocupate de mamele sultanilor (Valide), care deţineau puterea supremă în Harem, în timp ce alte camere erau destinate fiilor sultanilor, concubinelor, eunucilor şi altor categorii de servitori.

P1490621

Curtea apartamentelor mamei sultanului (Valide Dairesi), Harem, Palatul Topkapi

Majoritatea slujitoarelor din Harem erau fete de religie creştină sau iudaică, vorbitoare de limba rusă, greacă, sârbă, georgiană şi albaneză, capturate în războaie, cumpărate din pieţele de sclavi sau primite în dar de conducătorii otomani.  Îndeosebi, fetele din Circassia, teritoriu cunoscut astăzi ca Georgia şi Armenia, erau extrem de căutate, fiind apreciate pentru frumuseţea lor izbitoare.

P1490639

Curtea Favoritelor, Harem, Palatul Topkapi

Departe de imaginea idilică, oglindită în reprezentările unor mari artişti europeni ai secolelor XVI-XIX, pe când accesul străinilor în “casa fericirii sultanului” din Palatul Topkapi era interzis, viaţa în Harem a slujitoarelor suveranilor otomani nu era deloc de invidiat.

Odată intrate în Harem, fetele erau învăţate să scrie, să citească, să cânte, să danseze şi, nu în ultimul rând, să-l facă fericit pe sultan. Dintre acestea, însă, foarte puţine ajungeau în iatacul imperial, de regulă, cu ajutorul şefului eunucilor negri, care reprezenta cea de a treia putere în sistemul opresiv otoman, după sultan şi Marele Vizir.

Întrucât naşterea unui copil, implica automat dobândirea unui statut superior, iar visul fiecărei fete era să ajungă viitoarea Valide – puterea supremă în Harem, competiţia era extrem de strânsă.

Dacă nou-născutul era băiat, exista posibilitatea ca acesta să devină cândva suveran, în dinastia otomană tronul fiind accesibil oricărui fiu al sultanului.

P1490635

Vitralii din interiorul Apartamentelor prinţului moştenitor, Harem, Palatul Topkapi

Miza fiind extrem de mare, nu de puţine ori, rivalitatea dintre mamele fiilor sultanului ducea la violenţe împinse până la extrem, otrăviri şi înjungheri.

Datorită mutilărilor fizice şi psihice la care erau supuse, cu timpul, unele dintre ele deveneau vindicative şi corupte, sfârşind, nu în puţine cazuri, pe fundul Bosforului.

Interdicţia vizitării acestui sector al Palatului Topkapi, fapt care a generat numeroase legende, menite să înfierbânte imaginaţia bărbaţilor din întreaga Europă, a durat până în timpul domniei sultanului Selim al III-lea, când pentru prima dată în istorie, soţiilor diplomaţilor străini li s-a permis accesul în clădire.

P1490631

Camera sultanului Ahmed I, Harem, Palatul Topkapi

Astăzi, intrarea în Harem se face printr-o poartă, aflată în spatele Clădirii Consiliului Imperial, care servea în trecut drept cale de acces pentru eunuci şi pentru trăsurile ce asigurau transportul nevestelor sultanului.

În 1910, Haremul Palatului Topkapi şi-a pierdut funcţia iniţială, din ordinal Sultanului Mehmed al V-lea. După ce a fost restaurant, Haremul este astăzi deschis publicului larg spre vizitare.

Situată în continuarea clădirii Consiliului Imperial, clădirea fostei Trezorerii Imperiale găzduieşte în prezent colecţia de arme a sultanilor otomani.

P1490591

Clădirea fostei Trezorerii, în care este expusă colecţia de arme a sultanilor, Palatul Topkapi (a doua curte)

Aici pot fi văzute atât arme primite de sultani în dar, armele personale deţinute de Mehmed II, Baiazid II, Soliman Magnificul, Selim II şi Ahmed II, precum şi arme ale marilor viziri şi ale altor demnitari. Marea diversitate a colecţiei se datorează şi faptului că, potrivit tradiţiei, armele aparţinând personalităţilor invinse în lupte erau aduse la palat ca pradă de razboi.

Printre exponate se află şi sabia lui Ştefan cel Mare.

Peste drum de clădirea Consiliului Imperial, se găsesc Bucătăriile palatului (Saray Mutfaklari), construite în secolul al XV-lea şi refăcute mai târziu de Mimar Sinan, potrivit cerinţelor vremii.

P1490472

Bucătăriile palatului Topkapi (a doua curte)

Astăzi, o parte din clădirile Bucătăriilor palatului funcţionează ca muzeu, expunând o impresionantă colecţie de porţelanuri din China şi  Japonia, primite în dar de sultanii otomani, precum şi vase din cupru, porţelan şi ceramică, utilizate în bucătăriile palatului.

Un magazin de suveniruri, situat în stânga intrării în Cea de a doua curte a palatului, oferă vizitatorilor: farfurii pictate manual, în nuanţe de alb şi albastru, eşarfe din mătase de Bursa, semne de carte ţesute manual, pahare de ceai şi câte şi mai câte. Preţurile sunt exagerat de mari.

P1490649

Mascota magazinului de suveniruri, Palatul Topkapi (a doua curte)

Poarta Fericirii (Bab-üs Saade) face trecerea din Curtea Divanului în Cea de a treia curte a palatului, care găzduieşte Camera de Audienţe (Arz Odasi), Biblioteca Imperială (Enderun Kütüphanesi), Moschea Aghas (Ağalar Camii), precum şi Camera sultanului (Has Oda).

P1490488

Poarta Fericirii, Palatul Topkapi (curtea a doua)

În timpul ceremoniilor de urcare pe tron, precum şi cu ocazia sărbătorilor religioase, suveranii otomani priveau din faţa Porţii Fericirii festivităţile ce aveau loc în Curtea Consiliului Imperial.

P1490486

Poarta Fericirii, Palatul Topkapi (curtea a doua)

Cea de a treia curte a palatului reprezintă sectorul din Palatul Topkapi cel mai căutat de vizitatori, în mare parte şi datorită expoziţiilor permanente găzduite în clădirile de aici.

Curtea Palatului Interior, care acoperă o suprafaţă de cca 8300 mp, cuprinde: Camera de Audienţe, Biblioteca lui Ahmed al III-lea, Tezaurul Imperial, Şcoala Enderun (Enderûn Mektebi), Pavilionul Fatih (Fâtih Köşkü),  Camera sultanului (Has Oda), precum şi numeroase dormitoare.

Situată imediat în spatele Porţii Fericirii, pentru a masca intrarea în Cea de a treia curte a palatului, Camera de Audienţe (Arz Odasi) este o clădire cu aspect de pavilion, înconjurată de 22 de coloane, care susţin un acoperiş larg. Decoraţiunile acesteia datează din timpul domniei lui Soliman (Süleyman) Magnificul.

P1490510

Camera de Audienţe, Palatul Topkapi (curtea a treia)

În Camera de Audienţe, cunoscută şi sub numele de Camera Petiţiilor, sultanul îi primea personal pe viziri, precum şi pe ambasadorii şi oficialii străini.

Vizirii, care îşi prezentau aici sultanului rapoartele individuale, nu ştiau niciodată dacă aveau să iasă din clădire teferi. În funcţie de rezultatele activităţii, aceştia erau fie răsplătiţi cu daruri de preţ sau funcţii înalte, fie daţi pe mâna eunucilor, pentru a fi omorâţi prin sugrumare.

Cele două uşi din faţa Camerei de Audienţe erau destinate vizitatorilor, în timp ce o a treia uşă, ducând în spatele clădirii, era rezervată sultanului.

P1490491

În dreapta intrării principale în Camera de Audienţe se găseşte o mică fântână, datând, de asemenea, din timpul domniei lui Soliman (Süleyman) Magnificul.

P1490502

Fântâna lui Soliman (Süleyman) Magnificul, Camera de Audienţe, Palatul Topkapi (curtea a treia)

Amplasată strategic la intrarea în Camera de Audienţe, pentru ca zgomotul produs de căderea apei să împiedice ascultarea conversaţiilor din interior, fântâna reprezenta, totodată, simbolul sultanului, considerat „izvorul generozităţii, dreptăţii şi  marea binefacerilor“.

Darurile aduse de ambasadori sultanului erau aşezate în faţa ferestrei situate între cele două intrări din faţa clădirii.

Intrarea din stânga, prin care darurile erau introduse în Curtea Palatului Interior, este cunoscută sub numele de Poarta Peşcheşului (Pişkeş Kapisi),.

In spatele Camerei de Audienţe, pe latura estică, se află fostul Dormitor Seferli, care găzduieşte în prezent Colecţia costumelor imperiale, cuprinzând peste 2500 de piese, cele mai multe dintre acestea fiind caftane ale sultanilor otomani.

Colecţia, alcătuită atât din veşminte de zi cu zi, cât şi din costume de gală, destinate ceremoniilor, oferă informaţii preţioase privind evoluţia ţesăturilor produse în perioada otomană.

Biblioteca lui Ahmed al III-lea, situată imediat în spatele Camerei de Audienţe, constituie un exemplu semnificativ pentru arhitectura otomană a secolului al XVIII-lea.

Expoziţia dedicată Tezaurului Imperial, găzduită în fostul Pavilionul Fatih, una dintre cele mai vechi clădiri ale Palatului Topkapi, cuprinde o vastă colecţie de obiecte de artă şi bijuterii, create de meşterii artizani ai palatului, alături de daruri provenite din toate colţurile lumii, primite de sultani cu ocazia anumitor evenimente.

P1490497

Clădirea Tezaurului Imperial, Palatul Topkapi (a treia curte)

Printre exponate se remarcă: armura sultanului Mustafa al III-lea, decorată cu aur şi încrustată cu pietre preţioase, tronul din abanos al sultanului Murat al IV-lea, o cutie muzicală din aur, de provenienţă indiană, datând din secolul al XVII-lea, pahare ornate cu pietre scumpe, diamante şi smaralde, tronul din lemn de nuc al lui Ahmed I, cu încrustaţii de sidef, tronul din aur aparţinând lui Mahmud I, decorat cu perle şi smaralde, două sfeşnice din aur, ornate cu briliante, cântărind nu mai puţin de 48 kg fiecare, şi, nu în ultimul rând, Hangerul Topkapi şi Diamantul în formă de pară, piesele de rezistenţă ale colecţiei.

P1490514

Intrarea într-una din camerele Tezaurului Imperial, Palatul Topkapi (a treia curte)

Exponatele din această secţiune a muzeului sunt nepreţuite, acestea conţinând, pe lângă valoarea istorică şi artistică, şi o deosebită valoare sentimentală.

În cea mai importantă structură din perioada otomană, Camera sultanului (Has Oda), datând din secolul al XV-lea, adăpostind în prezent Relicvele Sfinte (Mukaddes Emanetler Dairesi), sunt expuse: mantia Profetului Mohamed, fire de păr din barba Profetului Mohamed, urma piciorului şi sabia Profetului Mahomed, toiagul lui Moise, sabia lui David, armele şi armurile primilor califi ai Islamului.

P1490579

Intrarea în clădirea Relicvelor Sfinte, Palatul Topkapi (a treia curte)

P1490579Mărginit la nord de clădirea care adăposteşte în prezent Tezaurul Imperial, fostul Dormitor al servitorilor sultanului, care funcţionează acum ca sală de expoziţii, prezintă o colecţie impresionantă de portrete ale sultanilor otomani.

Ultima curte a Palatului Topkapi, cunoscută sub numele de Sofa-i Hümayün sau Cea de a patra curte a palatului, destinată exclusiv sultanului şi familiei sale, cuprinde sectorul unde se afla Terasa imperială sau Terasa de marmură până la începutul secolului al XVII-lea, moment în care acolo au fost construite noi pavilioane.

Cele mai importante clădiri din Cea de a patra curte a palatului, unul dintre cele mai frumoase locuri din Palatului Topkapi, sunt: Pavilionul Revan (Yerevan) şi Pavilionul Bagdad, ridicate în cinstea victoriilor înregistrate de sultanul Murad al IV-lea la Yerevan (1636) şi Bagdad (1639), Pavilionul Iftar şi Camera circumciziilor.

P1490556crop

Pavilionul Revan, Palatul Topkapi (a patra curte)

P1490561crop

Pavilionul Revan, Palatul Topkapi (a patra curte)

Pavilionul Revan (Yerevan) şi Pavilionul Bagdad sunt amplasate pe Terasa imperială – o întinsă terasă din marmură, cu vedere spre Cornul de Aur.

P1490536

P1490547

Între Pavilionul Bagdad şi Camera circumciziilor se găseşte Pavilionul Iftar.

P1490558

Pavilionul Iftar sau Umbrarul Iftar (İftariye Köşkü/İftariye Kameriyesi) atrage ca un magnet turiştii dornici să-şi imortalize vizita la Palatul Topkapi, atât datorită aspectului său exotic, amintind de unele construcţii tradiţionale de pe continentul Asiatic, cât şi datorită priveliştii de excepţie oferite spre Cornul de Aur şi Marea Marmara.

P1490574

Vedere spre Beyoglu şi Marea Marmara de pe Terasa de marmură, Palatul Topkapi (a patra curte)

Amplasat  pe marginea terasei, pavilionul cu acoperiş din bronz aurit era folosit în postul Ramadanului, când, după apusul soarelui, sultanul lua la adăpostul acestuia singura masă din zi.

Camera circumciziilor (Sünnet Odasi), destinată ceremonialului circumciziunii, la care erau supuşi tinerii prinţi, este decorată la interior şi la exterior cu plăci de faianţă, care au împodobit odinioară faţadele clădirilor ridicate în timpul domniei lui Soliman (Süleyman) Magnificul.

P1490562 crop

Faţada Camerei circumciziilor, îmbrăcată în plăci de faianţă cu motive florale, datând din timpul lui Soliman (Süleyman) Magnificul, Palatul Topkapi (a patra curte)

Cele mai vechi dintre acestea, datând din 1529, în tonuri de alb şi albastru, pot fi văzute pe faţada clădirii.

În stânga, se găseşte un al treilea pavilion, ridicat de sultanul Ibrahim I, în aceeaşi etapă cu Camera circumciziilor. Sub balconul acestei clădiri, cu vedere spre Pavilionul Bagdad şi Pavilionul Iftar, se dechide un bazin, având în centru o fântână arteziană.

P1490555

Pavilionul Bagdad şi fântâna de pe Terasa de marmură, Palatul Topkapi (a patra curte)

Din această curte se coboară spre o altă terasă, care găzduieşte Turnul medicului şef şi Pavilionul Kara Mustafa Paşa.

Pe cea mai joasă terasă, cu vedere la Marea Marmara, se găsesc Pavilionul Mecidiye, Camera Veşmintelor şi Moschea Sofa, construită de sultanul Abdulmajid în 1858.

P1490517

Pavilionul Mecidiye (Mecidiye Köşkü) este una dintre ultimele clădiri adăugate ansamblului architectural al Palatului Topkapi, în 1840. Acesta a fost construit din dispoziţia sultanului Abdül Mecid I, ca sală de recepţii şi loc de odihnă, datorită poziţiei, care oferă o privelişte uluitoare atât asupra Mării Marmara, cât şi asupra Bosforului.

Clădirea, care reflectă o îmbinare a stilului european cu stilul tradiţional otoman, găzduieşte astăzi, ocazional, oaspeţii străini.

P1490522

În ciuda faptului că, odată cu mutarea la Palatul Dolmabahce, în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, gloria de altădată a Palatul Topkapi a apus, acesta nu şi-a pierdut nicidecum semnificaţia istorică.

În fiecare a XV-a zi a Ramadanului, sultanii şi familiile lor vizitau Pavilionul Sfintei Mantii, iar ceremoniile dedicate urcării pe tron şi funeraliilor au continuat aici până în 1923.

P1490577

Clădirea Relicvelor Sfinte, care adăposteşte Pavilionul Sfintei Mantii, Palatul Topkapi (a treia curte)

Începând din perioada domniei sultanului Abdulmajid (1839-1861), expunerea obiectelor de mare valoare, păstrate în Trezoreria Imperială, oficialităţilor străine de rang înalt a devenit o tradiţie.

Din 1924, Palatul Topkapi funcţionează ca muzeu, iar în anul 1985 a fost înscris în patrimoniul mondial al UNESCO.

Acces

Accesul în Palatul Topkapi se poate face fie prin spatele Muzeului Ayasofya, fie dinspre parcul Gülhane, pe langa Muzeul de Arheologie.

Muzeul Palatului Topkapi este deschis de miercuri până luni, între orele 9.00 – 19.00, în perioada 15 aprilie  – 1 octombrie/ 9.00 – 17.00, în perioada 1 octombrie – 15 aprilie. În zilele de marţi, muzeul este închis.

Taxa de vizitare este de 25 TRY (echivalentul a 10 €) pentru adulți, iar accesul copiilor cu vârste de până la 12 ani este gratuit. Taxa nu include vizitarea Haremului, pentru care se cumpără bilet separat (15 TRY).

 

 

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Turcia, Turism

Obiective turistice românești de prim rang: Castelul Peleș

De mai bine de un secol, de când a fost inaugurat ca reședință de vară a primei familii regale a României, Castelul Peleș nu încetează să-și uimească vizitatorii prin eleganța stilului arhitectonic, frumusețea decorațiunilor și, nu în ultimul rând, dotările avangardiste pentru epoca în care a fost construit.

Reflectând deopotrivă viziunea și convingerile estetice ale lui Carol I, precum și talentul unor arhitecți și decoratori de prestigiu, Peleșul a dobândit forma în care se prezintă astăzi după patru decenii de transformări și adăugiri, întrerupte odată cu moartea suveranului României, în 1914.

Edificiul, realizat cu precădere în stilul neo-renașterii germane, se dezvăluie privitorului sub forma unui ansamblu majestuos, dominat de profile ascuțite și verticale suple, alcătuit din corpuri asimetrice, de formă neregulată, cu fațadele îmbrăcate în lemn sculptat la nivelurile superioare și prețios ornamentate cu decorațiuni din marmură și fresce.

Turnul central al Castelului Peleș măsoară 66 m înălțime  

Frescele alegorice de pe fațadele curții interioare a castelului indică influențe ale arhitecturii saxone

Lemnăria prețios sculptată de pe fațada superioară este o adevărată bijuterie

Cele șapte terase ale castelului sunt decorate în stilul specific renașterii italiene cu statui, fântâni, vase și coloane din marmură de Carrara.

Cele mai multe dintre statui, printre care: grupul statuar „Zeul Peleșului”, statuile zeului Dansului și al zeului Neptun, grupul Apollo cu cele doua Minerve, Venus intrând în baie, Venus și Cupidon, zeul Marte cu coroană și o creangă de lauri în mână, zeița Fortuna, zeul Cupidon, amorași, basoreliefuri cu decoruri de viță și struguri, zeița vânătorii Diana cu câinele și tolba, Neptun plutind pe valuri printre delfini aparțin sculptorului Raffaello Romanelli.

În fața corpului central al castelului este amplasată statuia Regelui Carol I, sub a cărui domnie România a parcurs o perioadă de dezvoltare marcantă, atât în domeniul economico-social cât și în cel al culturii, iar nu departe de aceasta, statuia Reginei Elisabeta a României.

Statuia în bronz a Regelui Carol I, creația sculptorului  Oscar Hann (1933)

Datorită frumuseții neasemuite a lemnăriei sculptate, tapiseriilor de excepție și vitraliilor de o mare valoare artistică, Castelul Peleș, care adăpostește colecții de picturi, sculpturi, armuri, covoare, goblenuri, icoane, medalii, mobilier, argintărie, porțelanuri, cărți, rivalizând cu cele mai importante edificii din Europa aparținând aceleiași perioade, este considerat o adevărată capodoperă a genului.

Castelul Peleș, o capodoperă a stilului neo-renascentist german

Sculptura lui Oscar Spaethe, realizată în bronz în urmă cu un secol, o reprezintă pe Regina Elisabeta a României lucrând la o dantelă și citind

Gustul pentru artele plastice, ca și plăcerea de a colecționa obiecte rare, pe care să le expună în fața invitaților săi, i-au fost transmise Regelui Carol I de către tatăl său, prințul Karl Anton de Hohenzollern. Din acest motiv, ca și la Sigmaringen, locul în care Carol I s-a născut, colecțiile de la Peleș au putut fi vizitate încă de la finele secolului al XIX-lea.

Mobilierul care decorează încăperile castelului cuprinde piese originale realizate în ateliere renumite din Mainz, Munchen, Viena și Hamburg, începând cu secolul al XV-lea. Vitraliile, majoritatea provenind din Elveția și Germania, datează din secolele al XV-lea și al XVII-lea. Printre cele mai valoroase piese ale colecției de arme, alcătuită din peste 4000 de exemplare de arme albe și de foc aparținând secolelor al XIV-lea – al XVII-lea, se numără o armură completă pentru cal și cavaler, de tip maximilian, unică în România. Colecția de tablouri, una dintre cele mai importante și mai valoroase din Europa, conține aproximativ 2000 de piese, printre care lucrări originale semnate Gustav și Ernest Klimt, Franz Match, Dora Hinz, precum și copii ale unor lucrări executate de pictori celebri.

Din păcate, odată cu moartea Regelui Carol I și până în 1990, la dorința deținătorilor de drept, patrimoniul muzeal al castelului a fost supus unei permanente circulații între reședințele de la Pelisor, Cotroceni, Bran, palatul din Calea Victoriei, astfel că multe dintre valorile conținute de acesta au fost pierdute pentru totdeauna.

În ceea ce privește dotările, edificiul ridicat de Carol I pe malul pârâului Peleș în perioada 1873-1914 s-a bucurat de cele mai moderne facilități existente în Europa celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Peleșul a fost cel dintâi castel complet electrificat din Europa. Clădirea dispune de încălzire centrală încă din 1883, lift interior, iar plafonul din sticlă al holului de onoare, împodobit cu vitralii reprezentând scene alegorice și motive heraldice, ca un element surpriza pentru vizitatori, este mobil, putând fi acționat de un motor electric sau manual, pentru ca seninul cerului să poată fi admirat în nopțile de vară din interior.

Peleșul a găzduit multe personalități ale vremii, cea mai importantă vizită rămânând însă aceea a împăratului Franz Joseph al Austriei, în 1896.  Alți oaspeți de seamă sosiți la Castelul Peleș au fost: regele Gustav al V-lea al Suediei, regele Albert I al Belgiei, Regina Emma a Olandei, regele Ferdinand al Bulgariei, ducele Alfred de Saxa-Coburg-Gotha și, de asemenea, principii moștenitori Rudolf și Franz Ferdinand ai Austriei, regele Wilhelm al Germaniei, regele Edward al VII-lea al Marii Britanii, regele Vittorio-Emmanuele al III-lea al Italiei, prințul moștenitor Yussuf Izedin al Imperiului Otoman.

Unul dintre tunurile folosite în războiul de independență

Dacă Regele Carol I a atribuit Peleșului funcţia de reprezentare și de luare a deciziilor politice pe timpul verii, Regina Elisabeta a României i-a conferit acestuia deopotrivă rolul de lăcaş de cultură.

Mare iubitoare și creatoare de artă și literatură, bună cunoscătoare și interpretă de muzică – canto, pian, orgă, înzestrată totodată și cu talent la pictură, Regina Elisabeta a României, pe numele său artistic Carmen Sylva, a făcut din Castelul Peleș o casă a oamenilor de cultură, frecventată, printre alții, de: Vasile Alecsandri, Elena Văcărescu, Mite Kremnitz, Titu Maiorescu.

Sala veche de muzică, construită în 1883 și transformată în 1906 în salonul literar al poetei Carmen Sylva se remarcă prin vitraliile policrome, cu scene din basmul “Insir-te mărgărite“, cules de Vasile Alecsandri din popor, precum și din legendele “Ana Doamna“ și “Ciocârlia“.
Picturile pe pânză semnate Dora Hitz ilustrează basme germane versificate de însăși Carmen Sylva.

Pe George Enescu, alături de care Carmen Sylva, îndrăgostită de muzica lui Bach, Handel și Brahms, obișnuia să interpreteze mai ales quartete, împreună cu Dimitrie Dinicu, Loebel și Dall′Orso, l-a ajutat în drumul devenirii sale de mare compozitor.

Sala de concerte a castelului adăpostește o orgă Rieger cu aproape 1400 de tuburi, prezentând o particularitate rar întâlnită, și anume existența a două mese de comandă, 24 de registre de sunete.
Acționarea orgii, construită în anul 1904, se face în întregime pneumatic.  Cel de al doilea pupitru al orgii este amplasat în Sala nouă de muzică, destinată inițial audițiilor muzicale. O altă piesă de valoare excepțională este un clavecin executat la Anvers, în 1621.

Dintre sălile deschise publicului la parterul și etajul I al castelului atrag atenția: Holul de onoare, Biblioteca regală, Sălile de arme, Sala de muzică, Sala Florentină, Sala Maură, Sala de teatru, Sala de concerte, Apartamentul Imperial, Sala de Consilii, Cabinetul de lucru, Salonul Turcesc, Sufrageria, Dormitorul regal.

Amenajarea interioarelor unora dintre aceste săli (Sălile de arme, Biblioteca regală) amintește de interioarele Castelelor Sigmaringen și Hohenzollern, care au reprezentat pentru Carol I o valoroasă sursă de inspirație.

Sălile de la etajul I adăpostesc colecții de artă de o mare valoare

Etajul al II-lea găzduiește, printre alte încăperi: camera Zoei Bengescu, doamna de onoare a Reginei Elisabeta în perioada 1873-1913, camera Elenei Văcărescu, domnișoara de onoare preferată a Reginei, camera lui George Enescu,“fiul spiritual” pe care regina Elisabeta l-a sprijinit toată viața, camera poetului Vasile Alecsandri, împreună cu care Regina Elisabeta a României și-a ales pseudonimul artistic Carmen Sylva, precum și camera destinată primului ministru, nelocuită vreodată, în care a fost depus pentru o noapte corpul neînsuflețit al lui I. G. Duca, asasinat de legionari în decembrie 1933 pe peronul gării din Sinaia. 

Lăsat moștenire de Carol I succesorului său, Ferdinand, cu dorința expresă ca edificiul să servească pe mai departe drept reședință de vară soției sale, Peleșul devine, după moartea Reginei Elisabeta a României, reședința Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria.

Transmis de Regele Ferdianand I nepotului său, Mihai, fiul lui Carol al II-lea, urmând ca ‘în timpul minorității sale să se bucure de folosință Regina Maria’, Castelul Peleș devine între 1930 și 1940 reședința Regelui Carol al II-lea.

După abdicarea Regelui Carol al II-lea în favoarea fiului său, Peleșul intră pentru a doua oară în posesia Regelui Mihai, până la 30 decembrie 1947, când este confiscat de regimul comunist.

În perioada 1953-1975 Castelul Peleș a funcționat ca muzeu, pentru ca apoi timp de 15 ani să fie închis vizitatorilor din ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Începând din 1990, Peleșul este reintrodus în circuitul turistic.

Din anul 2008, Castelul Peleș a reintrat în posesia ultimului suveran al României, care a hotărât ca destinația de muzeu a acestuia să fie păstrată pentru eternitate.

Castelul Peleș atrage anual sute de mii de vizitatori din toate colțurile lumii

Dintre toate palatele familiei regale a României, deschise astăzi publicului larg, Peleșul atrage, poate și datorită cadrului natural de excepție în care se află amplasat, cel mai mare număr de vizitatori.

Conceput de Carol I deopotrivă ca reședință de vară și ca monument național, menit să prezerve întru posteritate dovezile victoriilor înregistrate de România în decursul evoluției sale istorice, începând cu marele eveniment de la Plevna, Castelul Peleș este un loc a cărui frumusețe tulburătoare, departe de a te copleși, te face să dorești să-l revezi iar și iar cu aceeași încântare.

 

Un comentariu

Din categoria Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muntenia, Muzee, Regina Maria a României, România, Turism, Vacanţe, Valea Prahovei

Balcic, destinaţia de suflet a Reginei Maria (II)

Reşedinţa de vară a Reginei Maria reunea în mijlocul grădinilor împrejmuite cu ziduri din piatră 30 de clădiri: vila ‘Tenha Yuvah’ – principala clădire a domeniului de la Balcic, vila ‘Mavi Dalga’ – cea de-a doua clădire ca importanţă a domeniului, în care se aflau apartamentele Principelui Nicolae şi ale doamnelor de onoare, vila ‘Sabur Jevi’ – cea mai mare clădire a domeniului, destinată suitei Reginei Maria, pavilionul ‘Cara Dalga’, pavilionul Principelui Nicolae, pavilionul Principesei Ileana, pavilionul ‘Lingerie’, pavilionul ‘Ciuperca’, pavilionul ‘Izbânda’, Pavilionul grănicerilor, Pavilionul Administraţiei, Pavilionul de odihnă, Pavilionul de ceai sau Fumoarul, Casa Intendentului, capela Stella Maris, o bisericuţă, templul ‘Maria Ruh’ şi altele. (Narcis Dorin Ion, Castele, palate și conace din România, Editura Fundației Culturale Române,vol.I, București, 2001)

Multe dintre aceste clădiri sunt demult o amintire, terasele şi grădinile au fost modificate în mare măsură, iar denumirile originale date de Regina Maria au fost înlocuite.

 Vila cu aer oriental de pe ţărmul Mării Negre, pe care Regina Maria a numit-o ‘Tenha-Yuvac’,  impresionează nu atât prin dimensiuni cât prin originalitatea construcţiei.

Clădirii albe, puţin înalte, acoperite cu ţiglă roşie, al cărei etaj se revarsă peste ziduri îmbrăcate în piatră, i se alătură într-o armonie perfectă minaretul alb al unei moschei.

Minaretul turcesc se integrează armonios în ansamblul arhitectonic

 „…la interior, structura brută albă servea drept fundal plăcut divanelor turceşti, candelabrelor enorme şi covoraşelor din piele de urs. La etaj şi-a construit un dormitor octogonal cu două ferestre largi care ieşeau în afara etajului inferior şi dădeau spre mare. Patul, acoperit cu perne şi cuverturi, era aşezat într-o nişă în partea opusă ferestrelor. Uşi scunde sculptate şi pictate dădeau într-o cameră de toaletă, o baie turcească în miniatură şi o verandă unde Măria dormea adesea. Alături se afla o scară circulară care ducea spre un minaret cu o harfă eoliană. Harfa răspîndea sunete vesele deasupra grădinii, a cărei vegetaţie luxuriantă ascundea pe jumătate mici case de oaspeţi, încăperi pentru slujitorii Reginei, iar în ultimii ani o capelă bizantină în miniatură dedicată credinţei ecumenice a Măriei.” (Hannah Pakula, Ultima Romantică, 1984)

Veranda de la etajul al doilea era cândva decorată cu flori sădite în vase din aramă, care atârnau de lanţuri vechi de ancoră. Erau amplasate aici canapele din lemn şi o masă din marmură, cumpărată din Rusia. Regina Maria servea adesea prânzul aici, admirând marea, Grădina lui Alexander şi Pavilionul de ceai.

Pe zidul dinspre nord al clădirii este fixată o statuie din piatră albă, realizata de Regina Maria – Mignon a Iugoslaviei si daruita mamei sale, Regina Maria, in toamna anului 1937. Statuia o reprezinta pe Madonna Stella Maris, patroana protectoare a Tenha Yuvah-ului.

Salonul era cândva împodobit cu un gong masiv din bronz şi vase vechi din cupru. În vitrina de sticlă erau expuse vase antice, datând din vremea când Balcicul, numit pe atunci Dionisopolis, era unul din cele mai importante porturi la Marea Neagră din Imperiul Roman.

 Din mobilierul original se păstrează în prezent doar un birou, un garderob şi un ceas.

În salon mai sunt expuse, în original, icoanele împărăteşti, crucea şi porţile împărăteşti ale iconostasului din capela Stella Maris.

Pereţii vilei erau decoraţi cu iatagane vechi şi puşti cu cremene. După uşa boltită se afla încăperea folosită ca sală de mese. Aici se afla şi biblioteca reginei, cuprinzând operele în limba engleză ale marilor scriitori ai lumii.

 De la vila Reginei, de-alungul ţărmului, a fost amenajat un drum pavat cu dale pătrate de piatră albă, decorat cu fântâni, arbori, arbuşti şi flori de toate soiurile, culorile şi miresmele.

După cum inspirat remarca diplomatul de origine franceză Paul Morand, Regina Maria a reuşit să creeze la Balcic ‘o feerie britanică de culori în mijlocul deşertului’.

În capătul Aleii secolelor se ridicau odinioară zidurile de piatră albă ale ‘Pavilionului de ceai’.

Cândva, uşile din lemn ale clădirii glisau pe pardoseala din mozaic, afundându-se în pereţi. În jurul unei fântâni arteziene, câteva narghilele vechi se odihneau pe măsuţe sculptate. Lampioanele din colţurile salonului aruncau lumini fascinante pe pereţii acoperiţi cu mozaic din alabastru.

Lângă şemineul acoperit cu o cuvertură japoneză din mătase se afla o reproducere a celebrului mozaic bizantin al Madonei, datând din secolul al XII-lea, din biserica veneţiană de pe insula Torcello. Astăzi, această reproducere este expusă în vila ‘Tenha Yuvah’.

Mecanismele acustice instalate acolo permiteau redarea fidelă a celor mai tainice convorbiri purtate între oaspeţii Reginei. Creaţia ilustrei arhitecte Henrieta Delavrancea-Gibory, fiica prozatorului Barbu Ştefănescu-Delavrancea, ‘Pavilionul de ceai’, având, printre altele, şi destinaţia de fumoar, a fost realizat în 1935.

Se spune Regina venea aici îmbrăcată întotdeauna în stil oriental.

Deşi figurează şi în prezent pe lista obiectivelor turistice aparţinând domeniului regal de la Balcic, pavilionul se găseşte în realitate la exteriorul complexului, ascuns în spatele hotelului Regina Maria, construit în urmă cu câţiva ani în apropierea vilei ‘Tenha Yuvah’. Vechiul edificiu, năpădit de vegetaţie, se află într-o avansată stare de degradare.

Spre partea superioară a teraselor suspendate ale Labirintului, realizat ca un amfiteatru deasupra vilei ‘Tenha Yuvah’, se găseşte ‘Mormântul Mariei’.

Deşi locul singuratic oferă o privelişte de o frumuseţe rar întâlnită asupra mării, Regina a cerut ca trupul să-i fie înmormântat la Curtea de Argeş, alături de soţul său, iar inima să-i odihnească la Balcic, în capela Stella Maris.

Crucea încrustată în piatră de pe ‘Mormântul Mariei’ este una dintre cele mai interesante din întregul complex rezidenţial. 

„Poate că în lumea de azi există mai multă ură decît dragoste. Dar dragostea e mai puternică şi într-o zi, chiar dacă nu voi mai trăi să o văd, ea trebuie să învingă” (Regina Maria)

Capela Stella Maris a fost construită în anul 1930, potrivit dorinţei Reginei Maria, drept „altar ridicat unei mărturisiri de credinţă care nu e a mea, într-o ţară unde am fost odată străină şi pe care mi-am însuşit-o prin bucuria, suferinţa, lucruri care m-au legat de ea, cu fiecare an, mereu mai mult.”

„Cea mai mică biserică din ţară”, cum o numea Regina, este o capelă din piatră, realizată în stil bizantin, după modelul Capelei Sfântului Iacob, care se găseşte în satul Trikomo (Iskele) din insula Cipru.

În semn de recunoştinţă pentru munca depusă de Gaetan Denize, care a condus lucrările de construcţie a capelei Stella Maris, în peretele terasei de la baza acesteia a fost aşezată o placă din marmură, conţinând singura inscripţie în limba română care se găseşte pe domeniul regal de la Balcic: „În amintirea lui Gaetan Denize cu al cărui credincios ajutor şi râvnă am zidit aceste locuri – Marie, 14 Mai 1930”.

 În stânga capelei, Regina a dorit să amplaseze o cişmea, a cărei apă, permanent curgătoare, face trimitere la ritualul spălării picioarelor Apostolilor de către Iisus Hristos, simbol al smereniei.

Frescele din interiorul capelei sunt opera pictorilor Atanase Demian şi Tache Papatriandafil.

Fresca de deasupra intrării o reprezintă pe Maica Domnului Oranta (singură,  rugându-se cu mâinile ridicate).

Tronul din lemn aurit şi iconostasul, datând din anul 1721, au fost cumpărate de Regina Maria din Cipru, anume pentru capela de la malul mării.

Tronul se sprijină pe două picioare sculptate de forma unor şerpi, invocând Iadul, în timp ce ornamentele florale ale braţelor şi lateralelor acestuia sugerează Raiul.

Păunul, care ţine în cioc o cruce, reprezentat pe spătarul tronului, în partea de jos, este simbolul vieţii veşnice în Rai. În stânga sa se găseşte ţinutul păcatului, cu luna, iar de partea cealaltă se află soarele, care simbolizează lumina dumnezeiască a vieţii şi adevărul veşnic, care învinge întunericul păcatului şi al morţii. Deasupra soarelui se află mitra episcopală, înconjurată de o sabie, simbolul creştin al dreptăţii, şi de sceptru, simbolul antic al puterii. Pasărea Pheonix reprezintă semnul renaşterii. Ornamentul măiestrit ajurat, prin care se realizează terminaţia spătarului,  înglobează un soare, deasupra căruia tronează o coroană susţinută de doi Serafimi, simbolizându-L pe Iisus Hristos, perfecţiunea lui Dumnezeu şi puterea Lui supremă.

Pe porţile împărăteşti ale iconostasului este redată tema Bunei-Vestiri, însoţită de figurile prorocilor David şi Solomon.

În partea de jos sunt înfăţişaţi Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Ioan Gură de Aur, iar mai jos, Sf. Grigorie Teologul şi Sf. Atanasie din Alexandria. În medalion, la îmbinarea porţilor împărăteşti, este înfăţişat Iisus Hristos, binecuvântând cu ambele mâini.

Panourile din lemn de sub icoanele împărăteşti, reprezentându-i pe Iisus Hristos Pantocrator pe tron şi pe Maica Domnului Pantanasa, cele mai măreţe feţe regeşti în iconografia ortodoxă, precum şi coloanele din lemn amplasate de o parte şi de alta a porţilor împărăteşti, sunt minuţios sculptate.

Crucea Domnului, care se înalţă pe ultimul rând al iconostasului, Îl înfăţişează pe Iisus Hristos răstignit, iar la extreme pe cei patru Evanghelişti. Iconostasul aurit, cuprinde ca ornamente sculptate în lemn, alături de motivele florale, reprezentări de îngeri şi eroi biblici. Cupola, simbolul bizantin al veşniciei şi spaţiului ceresc, Il înfăţişează pe Iisus Hristos Pantocrator. În jurul Lui, în cercul cupolei se află cele zece ranguri îngereşti, forţele imateriale, iar în cercul inferior cei doisprezece apostoli.

În patrulaterul care descrie cupola sunt reprezentaţi cei patru evanghelişti: Sf. Apostol Matei (om sau înger), Marc leu, Luca viţel şi Ioan Teologul vultur.

Pe peretele din stânga iconostasului este pictată scena Adormirii Maicii Domnului, iar în dreapta, Intrarea Maicii Domnului în biserică. Mai multe scene din Vechiul şi Noul Testament, precum şi figuri-simbol, printre care: Sfânta Treime, Naşterea lui Iisus Hristos cu steaua din Betleem şi magii, îngeri, arhangheli şi sfinţi, sunt înfăţişate în spaţiul restrâns al capelei.

Tabloul votiv o reprezintă, în dreapta intrării, pe Regina Maria, iar în stânga pe Principesa Ileana, ambele înveşmântate în straie de curte, precum doamnele sau domniţele de ev mediu.

Regina Maria şi-a exprimat, prin testamentul întocmit cu cinci ani înainte de a trece în eternitate, dorinţa ca inima să-i fie aşezată „sub lespezile bisericii Stella Maris”, pe care a clădit-o la marginea mării.

În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă”.

Destinul a făcut însă ca vrerea ultimei regine romantice a României să nu poată fi îndeplinită decât pentru scurtă vreme.

La două luni după moartea Reginei, în septembrie 1938, inima i-a fost adusă la Balcic, unde a fost păstrată, conform ultimei dorinţe în dreapta intrării în capelă, până în 1940, când, pentru nu a fi în pericol de a se înstrăina, prin trecerea Balcicului sub administrarea Bulgariei, a fost mutată, din iniţiativa Principesei Ileana, în mica biserică din lemn a castelului Bran, iar apoi în capela săpată anume în stânca din spatele bisericii, unde s-a odihnit timp de aproape trei decenii, înainte de a fi depusă la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Chiar dacă inima pământeană i-a fost strămutată în urmă cu şapte decenii din colţul de linişte înfăptuit după propria imaginaţie, prezenţa Reginei Maria, în milocul grădinilor încântătoare pe care le-a sădit la marginea mării, este la fel de vie ca odinioară, semn că sufletul ei a rămas captiv acolo pe veci.

Un comentariu

Din categoria Bulgaria, Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Regina Maria a României, Turism, Vacanţe

Balcic, destinaţia de suflet a Reginei Maria (I)

În 1924, când şi-a întrerupt călătoria spre Kavarna, oprindu-se pentru un scurt popas la jumătatea distanţei dintre Capul Caliacra şi Ecrene, Regina Maria avea să descopere între stâncile calcaroase ale Balcicului şi mare o oază de verdeaţă şi linişte, care i-a fermecat inima pentru totdeauna.

„…am avut ca o simţire că locul acesta ori mă aşteptase de totdeauna pe mine, ori că eu trăisem totdeauna în aşteptarea lui (…). Făceam parte din loc şi locul făcea parte din mine.” (Maria, Regină a României, Casele mele de vis, 1930).

Arborii seculari, florile de câmp, pâraiele, cântecul păsărilor, morile tăcute şi cişmelele de piatră au reprezentat pentru Regina României începutul unui vis, materializat prin ridicarea la Balcic a neconvenţionalei sale reşedinţe de vară, care avea să-i devină colţ de odihnă pentru suflet şi trup până la sfârşitul vieţii, iar pentru posteritate, mărturia unei sensibilităţi artistice excepţionale.

În armonie cu frumuseţea tulburătoare a locului, Regina Maria a creat pe domeniul de la Balcic un ansamblu arhitectural unic prin reprezentativitate, îmbinând o multitudine de teme religioase şi mitologice, ca simboluri ale unităţii religiilor şi culturilor lumii, deopotrivă.

‘Templul apei’

‘Tenha Yuvah’, ‘Templul apei’, ‘Puntea suspinelor’, ‘Izvorul sfânt’, capela Stella Maris, ‘Fântâna de argint’ au fost amplasate, conform concepţiei de artă şi frumos a Reginei, în mijlocul unui labirint de grădini, străbătute de cascade, oglinzi de apă, fântâni, poduri de piatră  şi alei.

‘Tenha Yuvah’

Capela Stella Maris

‘Fântâna de argint’

În grădinile îndreptate spre mare şi-au găsit locul, pe rând: ‘Grădina divină’, ‘Grădina Ghetsemani’, ‘Grădina valului albastru’, ‘Grădina curtea englezească’, ‘Grădina Principesei Ileana’, devenită mai târziu ‘Grădina Jules Jeannin’, ‘Grădina pomilor plângători’, ‘Grădina cu oglindă de apă cruciformă’, ‘Grădina lui Alexandru’, ‘Terasele suspendate – Labirintul’, ‘Grădina lui Mircea’ şi ‘Grădina alpină’, cărora li s-au adăugat: ‘Aleea secolelor’, ‘Aleea vinului’ şi ‘Aleea cu crini regali’.

 ‘Grădina divină’

‘Grădina alpină’

‘Grădina lui Mircea’

‘Aleea vinului’

 ‘Aleea cu crini regali’

Pentru crearea acestui colţ de Rai, au fost amenajate terase suspendate pe nouă niveluri, au fost săpate canale înguste printre alei pavate cu lespezi de piatră, au fost aduse vase antice greceşti, coloane din marmură, scaune veneţiene din piatră, cruci bizantine şi pietre de mormânt musulmane, precum şi numeroase specii de plante rare din Italia, Spania şi Asia Mică.

Faimoasele grădini, în care Regina putea da frîu liber pasiunii sale pentru crini şi trandafiri, nemţişori şi nalbe de grădină, departe de rigorile vieţii oficiale, constituie opera de mai bine de un deceniu a grădinarului elveţian Jules Jeannin, al cărui talent şi abnegaţie au ajutat-o pe Regina Maria sa-şi împlinească visul.

Cuprinzând peste 3000 de specii de plante din 35 de familii şi 800 de genuri, grădinile Reginei Maria evidenţiază o incredibilă diversitate de varietăţi şi forme.

Colecţia de cactuşi de mari dimensiuni, inclusă între speciile de plante exotice cultivate de Jeannin în  ‘Grădina divină’, este a doua ca importanţă în Europa după colecţia de cactuşi a Grădinii exotice din Monaco.

De un real interes se bucură şi speciile din familia Agava, care înfloresc o singură dată, apoi mor.

Pe lângă specii rare, cum sunt: Theobroma cacao, Hevea brasiliensis, Broussonetia papyrifera, Metasequoia glyptostroboides, Ginkgo biloba, Magnolia grandiflora, grădinile cuprind un rozariu, precum şi numeroase plante anuale, bienale sau perene.

Construită de-a lungul celei mai joase terase de pe plajă, între anii 1930-1933, Grădina Valului albastru este împărţită în trei mari terase, fiecare în parte constituind o amenajare cu totul specială. În apropierea scărilor care coboară de la vila Săgeta albastră, o cascadă artificială se revarsă în pantă de la înălţimea de 25 de metri.

Drumul apelor continuă prin canale de piatră săpate în celelalte terase, formând cascade mai mici. La baza cascadei se află Colţul Magnolia. Magnolia grandiflora din grădina de la Balcic, sădită de Regina Maria în perioada de amenajare a complexului rezidenţial, se numără printre cele mai longevive exemplare de acest gen din Balcani.

Florile acesteia, asemănătoare unor nuferi uriaşi, de un alb imaculat, raspândesc primăvara un miros dumnezeiesc. La baza copacului se află o terasă cu două tronuri din piatră şi o mică fântână arteziană.

Rozariul găzduit de Grădina Valului albastru cuprinde 80 de specii de trandafiri hibrizi. Cândva, alături de aceştia, tufe imense de bujori şi crini se revărsau în cascade peste aleile pietruite ale Grădinii Valul albastru, într-o uluitoare paletă coloristică.

Grădina Curtea englezească reprezenta pentru Regina Maria amintirea casei natale. În mijlocul grădinii se află o oglindă cruciformă de apă, din care se ramifică mai multe linii de apă. Toate părţile oglinzii de apă, cu forma tipică a crucii bizantine, sunt egale ca lungime.

Acest simbol, folosit în antichitate, avea diferite semnificaţii: semn al Soarelui, al zeului ploii, al aerului, apei, pământului şi focului. În perioada timpurie a creştinismului, acest tip de cruce reprezenta simbolul lui Iisus Hristos. Grădina este mărginită spre sud de un canal de apă şi împrejmuită dinspre mare cu ziduri de piatră. Acolo unde se unesc este construit un basorelief din piatră al Fecioarei Maria cu Pruncul în braţe. Această imagine se mai întâlneşte pe peretele zidit al Fântânii de argint şi pe cişmeaua din piatră de la intrarea în capela Stella Maris. Imaginea Fecioarei Maria mai apare deasupra intrării în capelă, precum şi în reproducerea mozaicului bizantin din biserica de pe insula Torcello, care în prezent face parte din expoziţia din vila Tenha Yuvah. Ghivecele de flori din piatră sunt păstrate în forma originală.

Grădina Ghetsemani este unul din cele mai liniştite colţuri ale grădinii domeniului de la Balcic. Cândva, aleea pietruită care o străbate era străjuită primăvara de mii de lalele olandeze multicolore, din cele mai rare specii. Ca şi în Grădina Valului albastru, pe axa lungă a Grădinii Ghetsemani trece un canal de apă.

Grădina se termină cu un zid înalt din piatră, flancat de o parte şi de alta de doi platani uriaşi. Aici se află şi Grădina de nisip, care adăposteşte diferite soiuri de plante de nisip şi crini.

 Grădina cu oglindă de apă cruciformă, situată la baza terasei unde este amplasată Capela Stella Maris, adăposteşte placa memorială dedicată de Regina Maria secretarului ei Gaetan Denize, care a condus lucrările de construcţie a paraclisului Stella Maris.

Prin Grădina lui Alexander trece o alee pavată cu 20 de pietre de moară, fiecare dintre acestea simbolizând un secol din istoria omenirii.

Regina o numea Aleea secolelor şi a dorit ca la fiecare secol nou să se adauge aleii o nouă piatră. La capătul aleii,  pe un postament, o piatră de moară, martoră a contemporanităţii, aşteaptă ca secolul ei să se scurgă, pentru a-şi ocupa locul ce i-a fost hărăzit.

Coloanele albe din grădină au fost primite în dar de Regina Maria de la ginerele său, regele Alexandru al Serbiei, pasionat, la rândul său, de decoraţiunile exterioare şi grădinărit. În această grădină creşteau crinii preferaţi ai reginei, pentru care aceasta făcuse o pasiune încă din vremea copilăriei. Simbol al Fecioarei Maria, gingaşa floare, atât de îndrăgită de Regină, se regăseşte în lucrarea majolică de pe peretele Fântânii de argint, în frescele capelei Stella Maris, precum şi în tablourile pictate de ea.

Grădinile amenajate în extremitatea sudică a domeniului sunt străbătute de o potecă şerpuitoare, care îşi croieşte drum pe sub arcade înguste şi trece prin porţi din fier forjat, întorcându-se brusc, urcând sau coborând pe panta abruptă printre pietre sculptate şi lespezi inscripţionate în limba arabă, la fel ca într-un labirint.

Labirintul, cum este denumit acest sector al grădinilor domeniului de la Balcic, este realizat în 1926, după proiectul elveţianului Jules Jannin, fostul grădinar şef al ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Terasele suspendate create de Jannin se dispun ca un amfiteatru deasupra vilei Tenha Yuvah. Bănci din piatră dispuse pe alocuri în acestă oază de verdeaţă oferă tihnă şi relaxare.

Grădina Principesei Ileana, care poartă numele mezinei familiei regale, alături de care Regina Maria şi-a împlinit visul de a-şi amenaja lângă mare o grădină după propria concepţie,  era considerată la moartea lui Jeannin cea mai frumoasă grădină a domeniului de la Balcic. În semn de recunoştinţă, Regina Maria a aşezat în Grădina Principesei Ileana o placă de recunoştinţă pentru contribuţia lui Jannin la îndeplinirea visului său, cu textul: „Lui Jules Jannin care a făcut ca visul meu să devină relitate în această grădină”.

Grădina pomilor plângători cuprindea cândva ronduri cu flori, împrejmuite cu borduri din piatră, precum şi bazine cu peşti roşii şi aurii. În locul grădinii dispărute în 2004 a fost creată una nouă, alcătuită din garduri vii de cimişir, specii de foioase şi conifere, plante agăţătoare şi arbuşti, precum şi specii vegetative cu forme decorative rare, aşa numitele forme „plângătoare”, amintind de fântânile arteziene din Orientul Îndepărtat.

‘Măria plantase şi înainte grădini, dar nici una într-o climă atît de temperată; ea întîmpina cu uimire fiecare nouă paradă florală şi era necăjită dacă îndatoririle publice o reţineau în oraş în plin sezon al florilor’. (Hannah Pakula, Ultima Romantică, 1984)

5 comentarii

Din categoria Bulgaria, Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Regina Maria a României, Turism, Vacanţe

Destinaţii de weekend: Veliko Târnovo

Mai accesibil, sub aspect financiar, decât destinaţiile turistice de la nord de Dunăre, situate la aceeaşi distanţă faţă de Bucureşti, Veliko Târnovo poate reprezenta, în orice perioadă a anului, alegerea potrivită pentru o primă incursiune în cultura, istoria şi tradiţiile Bulgariei.

Amplasată într-un cadru natural extrem de pitoresc, vechea aşezare a ţarilor bulgari, dominată de prezenţa cetăţilor medievale de pe dealurile Tsarevets şi Trapezitsa, impresionează, înainte de orice, prin arhitectura unică.

DSC01408

Construcţii din lemn, din lemn şi piatră sau cu structură din lemn şi umplutură de pământ, cu o vechime de aproape 200 de ani, aflate în diferite stadii de conservare – unele complet degradate, altele integral refăcute, cu păstrarea stilului original, se înfăţişează vizitatorilor dintre construcţii noi şi foarte noi, într-o armonie rar întâlnită.  

DSC01247

 Case tradiţionale

DSC01389

Nou şi vechi laolaltă, într-un tot unitar

Etajele superioare ale caselor tradiţionale se extind pe orizontală spre clădirile de peste drum, pe deasupra străzilor înguste.

DSC01251

 DSC01241

Îngrămădite unele peste altele pe pantele stâncoase ale dealurilor bogat învegetate, de unde coboară în trepte până aproape de valea râului Yantra, case, magazine, hoteluri, pensiuni şi restaurante crează impresia unui amfiteatru uriaş, cu vedere la scena deschisă, constituită de Monumentul  închinat ţarilor Asen şi Muzeul de Artă Contemporană.

DSC01324

 DSC01393

Monumentul  închinat ţarilor Asen şi Muzeul de Artă

Situat pe o terasă deasupra râului, monumentul închinat ţarilor bulgari Assen I, Peter, Kaloyan şi Ivan Assen II, sub a căror domnie (1185-1241) statul medieval bulgar, cu capitala la Tarnovgrad – actualul Veliko Târnovo, a atins apogeul său politic, economic şi cultural, oferă o privelişte magnifică asupra oraşului vechi.

DSC01298

 Monumentul  închinat ţarilor Asen

DSC01316

Străzile Gurko şi Rakovski, ale căror clădiri restaurate reconstituie atmosfera secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, se numără printre principalele atracţii ale oraşului vechi, alături de capodoperele arhitecturale realizate de Kolio Fitcheto: biserica “St. Konstantin şi  Elena” (1872-1874), “Catedrala Maicii Domnului” (Theotokos), “Casa cu maimuţa” (1849) şi “Hanul lui Hadzhi Nikoli” (1858).

DSC00023

Biserica “St. Konstantin şi  Elena”

DSC00133

Catedrala Maicii Domnului (Theotokos)

DSC01271

Strada Gurko

Cunoscută în trecut ca cea mai importantă arteră comercială a oraşului, ,,Samovodska Charshia” – actuala Rakovski Uliţa, este una dintre puţinele străzi din Bulgaria, care îşi păstrează destinaţia de odinioară, valorificând produsele confecţionate după metodele tradiţionale în mici ateliere manufacturiere. Folosind tehnologii şi unelte originale, artizani, olari, pictori de icoane, sculptori, bijutieri, sticlari, ţesători, arămari şi cofetari îşi exersează măiestria în faţa privitorilor fascinaţi, ridicându-şi meşteşugurile la rang de artă.

DSC01375

 ,,Samovodska Charshia

DSC01365

Bulgarii acordă festivalurilor foclorice o importanţă cu totul aparte, dansul, cântecul şi muzica tradiţională contribuind la dezvoltarea unor puternice legături interumane.

Pentru acest motiv, manifestărilor populare, care reunesc artişti din majoritatea zonelor Bulgariei, li se alătură un număr din ce în ce mai mare de ansambluri din lumea întreagă.

Cu aceste ocazii, pe străzile oraşului se crează o atmosferă sărbătorească unică, împărtăşită cu deosebit entuziasm atât de localnici, cât şi de vizitatori.

DSC01402

 DSC01397

Un eveniment cu adevărat remarcabil în paleta manifestărilor artistice, oferite vizitatorilor oraşului Veliko Târnovo, îl constituie spectacolul de sunet şi lumină “Tsarevgrad Turnov”, unicul de acest gen în Europa.

Menit să redea Castelului Tsarevets grandoarea şi gloria vechii capitale Turnovgrad, spectacolul, creat de o echipă de specialişti bulgari şi cehi, în urmă cu aproape 25 de ani, impresionează atât prin compoziţia muzicală încărcată de dramatism, special realizată pentru a transpune spectatorii în mijlocul evenimentelor care i-au marcat evoluţia istorică, cât şi prin fascinantul joc de lasere şi sutele de lumini colorate, grandios proiectate.

DSC00130

Datând din perioada celui de al doilea ţarat bulgar (1187-1393), impunătoarea cetate Tsarevets este apărată de un zid întărit, ridicat direct pe stâncile verticale ale dealului înconjurat pe trei părţi de râul Yantra. Amplasat în mijlocul cetăţii, castelul, protejat de ziduri groase din piatră şi turnuri de apărare, cuprinde, pe lângă Biserica Sf. Petka, locuinţe, clădiri, rezervoare în care se păstra apa şi posturi de strajă.

DSC00107

 drum cetate

  Dintre toate turnurile cetăţii, singurul care s-a păstrat este turnul Balduin.

DSC00052

Cetatea de pe dealul Trapezitsa – a doua ca însemnătate istorică după Tsaravets, cunoscută în secolele XII-XIV-lea sub numele de “Gloriosul oraş Trapezitsa”, era apărată, la rândul său, cu ziduri fortificate şi prevăzută cu spaţii de locuit. În interiorul acestei cetăţi a fost ridicată Mânăstirea Sf. Ivan Rilski, unde, în perioada 1194-1195, au fost aduse moaştele sfântului de la Rila şi păstrate timp de aproape 300 de ani.

Fortificaţiile din secolul al XIII-lea din zona Asenova Mahala, situată la baza dealurilor Tsarevets şi Trapezitsa, cuprind bisericile St. Dumitru Solunski, St. 40 de mucenici, St. Gheorghe şi St. Petru şi Pavel, importante monumente culturale, care constituie subiectul a numeroase cercetări arheologice, istorice şi artistice.

Coborând pe drumul din stânga dealului Tsarevets, se ajunge, după nici 4 km, la Arbanassi, o veche aşezare istorică, renumită pentru valoarea arhitecturală şi artistică a caselor tradiţionale din piatră şi bisericile bogat ornamentate cu sculpturi din lemn şi picturi murale datând din secolele XVI-XVII-lea. Datorită acestor monumente unice, pitoreasca staţiune Arbanassi este vizitată nu numai de turişti, ci şi de un număr impresionant de oameni de ştiinţă, arheologi, istorici, arhitecţi şi artişti plastici.

DSC00229

  La numai 7 km de oraş, din care ultimii 2 km se parcurg prin pădure, pe un drum lateral, desprins spre stânga din şoseaua Veliko Târnovo-Ruse, se află Sfânta Mânăstire Schimbarea la Faţă (Preobrazhenski), una dintre cele mai renumite edificii de cult medievale ale Bulgariei şi, totodată, cea mai mare şi mai vizitată dintre mânăstirile regiunii Veliko Târnovo.

 DSC00211

Amplasată la baza unor impunătoare stânci calcaroase, vechea mânăstire răspândeşte o atmosferă de pace şi linişte binecuvântată, din care cu greu te poţi desprinde pentru a reveni la cele lumeşti.

DSC00216

Deşi puternic marcat de trecerea timpului, exteriorul bisericii impresionează prin coloritul încă viu, în tonuri de roşu-pământiu al pereţilor, pe care un loc important îl ocupă compoziţia “Ciclul vieţii”, reflectând traseul firesc al vieţii de la naştere la trecerea în nefiinţă. 

Odoarele de preţ, pe care biserica le adăposteşte în prezent, sunt reprezentate de: icoane pictate de Stefan Dospevski, Zakhary Zograph, cărţi vechi şi obiecte de cult,  precum şi iconostasul sculptat în lemn de artişti de renume din Triavna.

DSC01329

Păstrat cu sfinţenie în multe din satele româneşti, obiceiul aninării mărţişoarelor de ramurile pomilor în floare este prezent şi la sud de Dunăre, unde şnururile Marteniţei împodobesc sărbătoreşte pomii din curţile mânăstirilor, parcuri şi livezi.

Arhitectura unică, atmosfera încărcată de romantism a străzilor oraşului vechi, obiceiurile locale, vestigiile istorice, manifestările folclorice de o largă popularitate, peisajele încântătoare din împrejurimi, monumentele de cult, gastronomia excelentă, spectacolul de sunet şi lumină “Tsarevgrad Turnov” şi, nu în ultimul rand, preţurile decente ale serviciilor oferite sunt tot atâtea motive pentru care merită să ajungi la Veliko Târnovo cât mai curând.

Un comentariu

Din categoria Bulgaria, Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Turism, Vacanţe

Destinaţii de weekend: Castelul Bran şi Cetatea Râşnov

Cum călătorului îi şade bine cu drumul, iar aglomeraţia specifică sezonului turistic este încă departe, nu ar fi rău să porniţi într-o minivacanţă de weekend, având ca obiectiv vizitarea unor monumente istorice de interes naţional, a căror (re)vedere, cu siguranţă, vă va impresiona.

În ce mod, rămâne să vă convingeţi şi singuri.

Recomandarea mea pentru săptămânile viitoare: Castelul Bran şi Cetatea Râşnov.

Cetatea Râşnov

Văzută de pe şoseaua care asigură legătura între Câmpulung şi Braşov, Cetatea Râşnov – construcţia defensivă socotită „a doua vatră a Râşnovului”, domină valea Bârsei, de pe culmea dealului împădurit, unde a fost ridicată cu mai bine de şase secole în urmă.

Monumentul istoric, a cărui primă menţiune documentară datează din anul 1335, înglobează, într-un tot unitar, ziduri din piatră, structuri de apărare rotunde şi pătrate, aflate în diferite stadii de conservare, o capelă, ale cărei ziduri se vad şi astăzi în vârful colinei pe care este amplasată luneta, precum şi o fântână cu adâncimea de 146 m.

dsc00225

dsc00277

dsc00322

dsc00282

Colina pe care în anul 1650 a fost ridicată capela, ale cărei ziduri se mai văd şi astăzi

Cetatea medievală, cucerită o singură dată în decursul existenţei sale zbuciumate, este accesibilă printr-un punct, situat la ieşirea din Râşnov spre Poiana Braşov, de unde, un drum pietruit, care porneşte de la baza dealului, urcă spre culmea pe care se găseşte fortificaţia.

drum-acces

 

Drumul de acces spre cetate

Zidul, care separă curtea exterioară de cetatea propriu-zisă, este prevăzut cu guri de tragere şi acoperit cu ţiglă, pentru protejarea cetăţii împotriva incendiilor provocate de atacatori.

Pătrunderea în cetate se face prin curtea exterioară, înconjurată de un zid din piatră, în prezent în ruină, legat la extremitatea estică de un turn, din care se mai păstrează parterul.

 

În curtea exterioară, destinată adăpostirii vitelor, accesul se face prin două porţi: una pentru alimente şi armament, iar cealaltă pentru animale.

dsc002172

 Cercetările arheologice, întreprinse în anul 1970, au identificat în curtea exterioară a cetăţii o capelă de formă dreptunghiulară cu absida semicirculară, datând din secolul al XIV-lea.

dsc00312

Din curtea exterioară, trecând printr-o structură circulară puternic întărită, se pătrunde în curtea interioară – inima cetăţii, care adăpostea locuinţe, şcoala şi o capelă.

dsc00340

dsc00339

Tot în inima cetăţii, se găseşte o fântână, săpată în secolul al XVII-lea, cu preţul libertăţii, de doi prizonieri turci.

fantana

Alături de aceste vestigii, datând din secolele XIV-XVIII, de o incontestabilă valoare istorică şi arhitecturală, curtea interioară a monumentului adăposteşte numeroase construcţii noi, aflate în diferite faze de execuţie, unele dintre acestea menite să reconstituie atmosfera specifică unei cetăţi medievale: case din piatră şi cărămidă, acoperite cu ţiglă, încăperi rustice destinate în prezent comercializării suvenirurilor, cramă, terasă-restaurant, precum şi o capelă, a cărei prezenţă este semnalată vizitatorilor de departe, printr-o cruce de lemn purtând reprezentarea unui Iisus răstignit, fixată pe unul din pereţii exteriori ai clădirii.

dsc002611

dsc00273

Curtea interioară găzduieşte în incinta sa şi Muzeul Cetăţii Râşnov, în care pot fi admirate: arme, unelte, stampe, fotocopii ale unor documente istorice, precum şi obiecte de epocă, armuri, costume, o mască de tortură şi un jug pentru transportarea condamnaţilor.

În ciuda lucrărilor de întreţinere şi reabilitare, executate în ultimii ani, sau poate chiar în urma acestor demersuri, Cetatea Râşnov prezintă o stare avansată de degradare.

dsc003191

În mai multe puncte, zidurile de apărare au început să se prăbuşească pe mai mulţi metri, iar pe zonele neafectate până în momentul de faţă, spoiala de ciment s-a deteriorat.

Cu certitudine, fără intervenţia urgentă a autorităţilor locale şi a Ministerului Culturii, impunătoarea cetate, care a rezistat eroic secole de-a rândul asalturilor repetate ale armatelor inamice, nu va putea decât să capituleze în faţa atacului concertat al forţelor naturii.

Până atunci, grăbiţi-vă să urcaţi la cetate şi vă promit că nu veţi regreta!

Explorarea ruinelor fostei fortificaţii medievale, ridicate pe culmea dealului abrupt de deasupra Râşnovului, are, neîndoielnic, un farmec aparte.

În plus, panorama oferită de zidurile exterioare ale structurii fortificate asupra oraşului Râşnov, precum şi a masivelor Bucegi şi Piatra Craiului, nu poate fi egalată decât de un zbor de recunoaştere efectuat la bordul unui elicopter. Ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, nu este deloc la îndemâna oricui.

dsc00353

Punct de panoramă situat la partea superioară a incintei

Scrie un comentariu

Din categoria Castele și palate, Cetăți, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, România, Turism, Vacanţe, Zona Branului

Castelul Bran se mută în Vamă

Cine nu a vizitat până acum Castelul Bran ar trebui să se grăbească.

Modalitatea de funcţionare a complexului muzeal Bran, după data de 18 mai, când moştenirea lăsată de regina Maria fiicei sale favorite – Ileana, va intra efectiv în posesia familiei de Habsburg, rămâne pentru moment necunoscută.

Inaugurat în anul 1956, muzeul cuprinde în prezent: Castelul Bran – unul dintre cele mai reprezentative obiective turistice ale României, Vama Medievală şi Muzeul Satului Brănean.

dsc003661

 Castelul Bran şi copia fidelă a capelei „Stella Maris” din Balcic

Cu o istorie de aproape 600 de ani, Castelul Bran – iniţial proprietatea regalităţii maghiare, disputat apoi de principii transilvăneni şi de voievozii Ţării Româneşti, reconstituie cea mai fericită perioadă din viaţa Reginei Maria, căreia i-a aparţinut începând cu 1 decembrie 1920.

dsc00536_1

 Castelul Bran

Înzestrată cu o uluitoare forţă creatoare, Regina Maria a transformat în decurs de 10 ani neprimitoarea cetate brăneană, primită în dar de la primăria Braşovului, într-o modernă şi confortabilă reşedinţă de vară,  imprimându-i un stil decorativ caracteristic.

Galerie foto Milikas

„Sala mare”, „Salonul galben al reginei Maria”, „Salonul de muzică”, „Odaia tiroleză a regelui Carol al II-lea”, „Odaia săsească a prinţului Nicolae”, amplasate în incinta castelului, stau mărturie gustului desăvâşit al suveranei României, alături de parcul amenajat în stil englezesc, după planurile sale, precum şi dependinţele din jurul castelului („Casa de ceai”, „Casa de musafiri”, „Casa copiilor prinţesei Ileana”).

dsc00421

 „Salonul de muzică şi biblioteca Reginei Maria”

dsc004221

 Şemineul de pe mijlocul peretelui de est – „Salonul de muzică şi biblioteca Reginei Maria”

dsc00447

„Salonul Biedermeier ” (etajul al II-lea)
 dsc00396

Parcul amenajat în stil englezesc, după planurile Reginei Maria

 Sub îndrumarea celebrului arhitect Liman, care a lucrat şi la castelele Peleş şi Pelişor, castelul a fost modernizat şi dotat cu toate utilităţile necesare unei adevarate reşedinţe regale.

dsc00474

Turnul cu două etaje, în care este amenajată intrarea în castel (sec. al XIX-lea) 

dsc00492

Unul dintre turnurile rotunde pentru scări şi partea superioară a loggiei adăugate la parter

Pentru asigurarea alimentării cu apă, în curtea interioară a castelului a fost săpată o fântână cu adâncimea de 57 m, iar iluminatul a fost asigurat prin construirea unei uzine electrice cu turbină, la care au fost racordate şi comunele Bran, Şimon şi Moeciu.

dsc00408

Curtea interioară a castelului şi fântâna de 57 m adâncime, în care a fost amenajat liftul

Structurat pe patru niveluri, parter şi subsol, castelul a fost prevăzut cu un ascensor, pentru a facilita deplasarea reginei din parc în castel, iar între „Casa de ceai”, special amenajată pentru minirecepţii, şi castel a fost amenajat un funicular, destinat transportului mâncării servite invitaţilor.

 Regina Maria ocupa în castel un apartament, alcătuit din: hall, cameră de toaletă, două saloane (între care şi cel Galben), dormitor, baie şi sufragerie, apartament în care a colecţionat un amestec inedit de obiecte vechi (servicii, icoane, statuete, tablouri, cărţi, covoare orientale şi carpete ţărăneşti, vase de bronz şi aramă, oale ţărăneşti şi piese de mobilier).

Cea mai veche piesă de mobilier a colecţiei – o masă în stil gotic, datează din secolul al XIV-lea.

dsc00411

 „Dormitorul Reginei Maria”

dsc00410

 „Dormitorul Reginei Maria”

dsc00452

 Piesă de mobilier din „Dormitorul Regelui Ferdinand”

dsc00460

 Sufrageria” (etajul al II-lea) adăposteşte un şemineu decorat cu cahle săseşti

Alături de aceste obiecte, numeroase fotografii, atinse de patina timpului, înfăţişează vizitatorilor o lume fascinantă, dominată de prezenţa carismatică a celei mai iubite suverane a românilor.

 dsc004121

Obiecte de colecţie din fondul regal, alături de fotografia Reginei Maria

Castelul Bran, care, asemeni palatului de la Balcic, a constituit reşedinţa de suflet a Reginei Maria, a revenit după moartea acesteia prinţesei Ileana.

Aflat în posesia prinţesei Ileana timp de 9 ani, Castelul a intrat o dată cu abdicarea regelui Mihai I,  la 30 decembrie 1947, în custodia statului român, care l-a transformat în muzeu.

În 2006, Castelul Bran, împreună cu „Casa de ceai”, „Casa principesei Ileana”, „Casa administratorului”, Tabernaculul „Inima reginei Maria”, parcul castelului, lacurile din parc, drumul de acces şi terenurile aferente, a fost retrocedat moştenitorilor prinţesei Ileana.

Până pe 18 mai, când Muzeul Bran va intra în posesia proprietarilor de drept,  toate obiectele de colecţie urmează să fie mutate în Vama Medievală, un complex arhitectural aparţinând muzeului, aflat de multă vreme în conservare, care va rămâne în administrarea statului român până în anul 2012.

Acţiunea a demarat deja, aşa încât vă propun să trageţi o fugă la Bran, cât încă mai aveţi ce vedea.

După 18 mai,  sălile, în care sunt expuse acum piesele de mobilier provenite din vechiul fond regal al Reginei Maria, vor rămâne goale.

 dsc004033

Program de vizitare în perioada 2 martie – 18 mai:

miercuri – vineri:12.00-16.00;

sâmbătă, duminică: 9.00-16.00.

Scrie un comentariu

Din categoria Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Regina Maria a României, România, Turism, Vacanţe, Zona Branului