Arhive pe categorii: Bulgaria

Mânăstirea Rila, comoara națională a Bulgariei

Mânăstirea Rila este cel mai mare complex monahal de pe teritoriul Bulgariei și, totodată, unul din cele mai importante monumente culturale, istorice și arhitecturale cunoscute în Europa Răsăriteană.

Mânăstirea este situată la aproximativ 120 km sud de Sofia, pe versantul sudic al Munților Rila, la 1147 m altitudine.

Construită asemeni unei fortărețe medievale, mânăstirea adăpostește între zidurile sale din piatră un complex de clădiri nepereche, dispuse în jurul curții interioare largi, de forma unui patrulater neregulat.

Vedere din exteriorul Mânăstirii Rila spre una din intrări (Poarta Dupnitsa). Grosimea zidurilor de piatră variază în funcție de înălțimea acestora, de la 1,6 m (în bază) la 0,8 m (la partea superioară)

Accesul în interiorul mânăstirii se face prin două intrări, bine protejate de porți groase din fier, care, odată trecute, descoperă vederii fațade uluitoare ca stil și spațialitate, dominate de arce și coloane, scări de lemn și balcoane măiestrit sculptate.

Intrarea în Mânăstirea Rila prin Poarta Dupnitsa  

Porțile mânăstirii, cu arcadele frumos împodobite cu fresce, sunt deschise larg credincioșilor, îndemnându-i să pătrundă în vatra adevăratei credințe a ortodoxiei din Bulgaria (Poarta Samokov)

Complexul monahal de la Rila cuprinde o biserică centrală, construită în stilul arhitectonic bulgar de Renaștere Națională, un turn de veghe, datând din secolul al XIV-lea, precum și o parte rezidențială, care adăpostește aproximativ 300 de chilii, patru capele, stăreția, bucătăria, biblioteca și camerele de oaspeți din incinta mânăstirii.

Vedere de ansamblu din curtea Mânăstirii Rila 

Mânăstirea este închinată Sfântului Ioan de Rila († 946) – un mare sfânt eremit de origine bulgară, despre care se crede că ar fi pus bazele primului așezământ monahal de aici în secolul al X-lea.

Născut în preajma anului 876 nu departe de locul în care se află situată mânăstirea, Sfântul Ioan a renunțat la viața lumească, după moartea părinților săi, retrăgându-se la doar 25 de ani, în izolare, rugăciune și post.

Odată ajuns în ținutul Munților Rila, fostul păstor și-a găsit adăpost într-o peșteră din apropierea actualei mânăstiri, unde a fost descoperit de țarul Petru I, care l-a ajutat să construiască nu departe de acel loc o așezare monahală. 

Trecut la cele veșnice, s-a arătat în vis ucenicilor săi, cerându-le să-l ducă în cetatea Serdica (Sofia) – locul de origine al tatălui său, și, cu această ocazie, descoperindu-i-se trupul neîntinat, a căpătat un loc etern în canonul orthodox bulgar.

Sfântul Ioan de Rila este înfățișat în mod athonit, ca urmare a influențelor Muntelui Athos (Intrarea în capela Sf. Ioan de Rila, a bisericii centrale din Mânăstirea Rila)

Moaștele sale, despre care se crede că au aceleași puteri miraculoase și vindecătoare ca însuși Ioan, au ajuns, după cucerirea zonei Serdica, în 1183, la Esztregom, capitala Ungariei, unde au rămas timp de patru ani. Trimise înnapoi în Serdica, acestea au fost mutate în 1194 la Veliko Târnovo, de unde au fost aduse, în 1469, la Mânăstirea Rila, unde au rămas până astăzi. Din păcate, însă, doar mâna stângă a Sfântului Ioan se mai păstrează.

Testamentul Sfântului Ioan de Rila, întocmit din nețărmurită dragoste pentru discipolii săi întru credință, a constituit o adevărată carte de căpătâi pentru călugări, preoți și  următoarele generații.

Peștera în care Ioan și-a petrecut 12 ani din viață se găsește la nord-est de mânăstire și poate fi vizitată.

Cea mai veche mențiune documentară a Mânăstirii Rila se găsește în lucrarea lui Ioan Scylitzes intitulată „Viața Sfântului Ioan de Rila”, scrisă în perioada 1173-1180. 

Datorată donațiilor importante primite de la regii bulgari, mânăstirea a cunoscut în următoarele trei secole, perioade de mare înflorire, culminând cu o adevărată renaștere a așezământului, în secolul al XIV-lea, când au fost construite un turn de veghe („Turnul lui Hreliov”) și o biserică cu o singură navă. Din aceste două structuri, doar turnul a supraviețuit până astăzi.

„Turnul lui Hreliov”, cea mai veche structură din secolul al XIV-lea păstrată în Mânăstirea Rila

De la mijlocul secolului al XV-lea, când a fost aproape complet distrusă de turci, și până în secolul al XIX-lea, mânăstirea a fost incendiată și abandonată de monahi în repetate rânduri. 

Incendiul izbucnit în data de 13 ianuarie 1833, cel mai devastator din istoria așezământului monahal, a produs numeroase daune, atât corpului vechi al mânăstirii, cât și părților mai noi ale acesteia. Restaurarea, care a cuprins jumatate din suprafața mânăstirii, a fost încheiată în anii 60 ai secolului al XIX-lea, după mai bine de 30 ani.

Cea mai mare parte a construcțiilor din actualul complex datează din perioada de avânt a mișcării de Refacere Națională (1833-1847).

Biserica centrală și o aripă din partea rezidențială a Mânăstirii Rila, ridicate după incendiul din 1833  

Actualul corp principal al mânăstirii a fost reconstruit în perioada 1816-1847, iar aripii estice i-a fost adăugată o nouă structură, între 1960-1964, care adăpostește un muzeu.

Structura ridicată în anii ‛60, care adăpostește Muzeul Economatului (Mânăstirea Rila)

Printre exponatele de o excepțională valoare, păstrate aici se numără: ușile originale ale bisericii construite în secolul al XIV-lea odată cu „Turnul lui Hreliov”, o bogată colecție de icoane și odoare bisericești, precum și „Crucea lui Rafail”, o uluitoare operă de artă, prezentând pe o bucată de lemn, în formă de cruce, având dimensiunile de 81 cm x 41 cm, 104 scene religioase și 650 de figuri în miniatură, a cărei realizare a durat nici mai mult nici mai puțin decât 12 ani (1790-1802).

In forma sub care se prezintă astăzi, complexul monahal de la Rila este considerat, pe bună dreptate, comoara națională a Bulgariei, precum și simbolul acesteia.

Vedere din curtea Mânăstirii Rila

Mânăstirea Rila a fost declarată monument istoric și arhitectural național în anul 1976, iar din anul 1983, figurează pe lista Patrimoniului Universal Cultural UNESCO.

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – biserica centrală a Mânăstirii Rila

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a fost construită între anii 1834-1837, de un maestru zidar, care a lucrat și în Sfântul Munte Athos, la dreapta”Turnului lui Hreliov”, în mijlocul curții mânăstirii, pe amplasamentul vechii biserici medievale a lui Hreliov, datând din secolul al XIV-lea.

Biserica  „Nașterea Maicii Domnului” a Mânăstirii Rila, ridicată pe locul fostei biserici a lui Hreliov din secolul XIV-lea

Arhitectura acesteia, asemănătoare marilor mânăstiri athonite, include elemente medievale si baroce.

Trei din cele cinci domuri ale bisericii „Nașterea Maicii Domnului” constituie axa spațiului central al bisericii, care atinge 14 m/31 m (Mânăstirea Rila)

Construcția din piatră și cărămidă are cinci domuri, două capele laterale – iconostasul Sfântului Nicolae și, respectiv, iconostasul Sfântului Ioan de Rila, precum și un portic deschis spre vest, nord și sud.

Porticul monumental al bisericii „Nașterea Maicii Domnului” a Mânăstirii Rila

Iconostasul Sfântului Nicolae, considerat ca fiind preluat din vechea biserică medievală, ridicată de Hreliov Dragovol, este mai mic decât iconostasul Sfântului Ioan de Rila și prezintă numeroase urme de înlocuire și adaptare a diferitelor părți componente.

Intrarea în capela Sf. Nicolae a bisericii centrale din Mânăstirea Rila

Prețioasă operă de sculptură în lemn, iconostasul Sfântului Ioan de Rila este extrem de minuțios realizat și incredibil de bogat ornamentat.

Intrarea în capela Sf. Ioan de Rila a bisericii centrale din Mânăstirea Rila

Iconostasul central, realizat între anii 1839 si 1842, este opera unui grup de sculptori conduși de Atanas Teladour, care au investit în această lucrare toată experiența acumulată peste generații în Școala Bulgară de Sculptură. Dimensiunile și compozitia iconostasului sunt de neegalat în spațiul balcanic, iar culorile cu care acesta este pictat se află într-o perfectă armonie cu cele care acoperă pereții interiori ai bisericii.

Iconostasul central al Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Mânăstirea Rila

Trei din cele cinci domuri constituie axa spațiului central al bisericii, care atinge impresionantele dimensiuni de 14 m/31 m.

Frescă amplasată la intrarea în biserica centrală  a Mânăstirii Rila

Biserica este bogat ornamentată la exterior cu picturi și fresce, prezentând scene biblice cum sunt: scena Judecății de Apoi, Adam și Eva, Botezul Domnului Iisus Hristos.

Fresce înfățișând diferite scene biblice (Biserica centrală a Mânăstirii Rila)

Frescele din Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” au fost realizate, între anii 1840-1848, de câțiva dintre cei mai valoroși pictori bulgari ai vremii, majoritatea aparținând Școlii de Pictură Samokov, printre care: Zaharia Zograph, Dimiter Zograph și Stanislav Dospevski, ajutați de Ivan și Nikola Obrazopissets, precum și de un grup de artiști din Bansko, conduși de Dimiter Molerov.

Pictură în frescă de o excepțională frumusețe, realizată cu mai bine de 150 de ani în urmă (Biserica centrală a Mânăstirii Rila)

Aceștia au pictat: pereții interiori ai bisericii, cupolele si fațadele ascunse, precum și alte 40 de icoane mari, pentru iconostas, alaturi de altele mai mici.

Vedere din interiorul bisericii centrale a Mânăstirii Rila, unică în spațiul balcanic

„Turnul lui Hreliov”

„Turnul lui Hreliov”, singura clădire originală aparținând vechiului așezământul monahal întemeiat în secolul al X-lea,  care se păstrează în incinta Mânăstirii Rila, constituie dovada strălucitului talent artistic și tehnicii de lucru desăvârșite stăpânite de maeștrii bulgari ai epocii medievale.

 „Turnul lui Hreliov” din incinta Mânăstirii Rila

Turnul a fost ridicat în scop defensiv, în perioda 1334-1335, la inițiativa protospătarului Hreliov – Hrelju Dragovol, un vasal al regelui sârb Stefan Dushan (1331-1355).

Vedere generală a „Turnului lui Hreliov” din incinta Mânăstirii Rila

Austeră și impunătoare prin dimensiuni, construcția cu baza de formă pătrată, prevăzută cu creneluri, platformă la partea superioară și guri de tragere, deschise în zidurile groase de aproape 2 m, are aspectul unei fortărețe.

Turnul de veghe ridicat de Hreliov Dragovol în secolul al XIV-lea (Mânăstirea Rila)

Contraforții din piatră masivă se unesc la partea superioră în arce, abordare arhitectonică unică pentru perioada în care a fost construit edificiul de apărare.

Singura intrare în turn se găsește la primul etaj al clădirii, unde, în prezent, se poate ajunge urcând treptele unei scări de lemn (la vremea aceea se foloseau scări de frânghie). De aici, accesul la celelalte patru niveluri ale clădirii, a cărei înălțime atinge 23 m, se realizează prin intermediul unei scări late de piatră, construită în grosimea zidurilor. În acest fel, fiecare etaj, prevăzut cu podele din lemn, luminatoare, chiar și loc de spălat (etajul al doilea), putea funcționa ca spațiu de locuit temporar.

„Turnul lui Hreliov” datând din secolul al XIV-lea din incinta Mânăstirii Rila. După aproape cinci secole, în anul 1844, construcției i s-a adăugat o clopotniță.

Picturile originale în frescă, care împodobesc „Turnul lui Hreliov”, ilustrând scene din viața Sfântului Ioan de Rila și din Vechiul Testament, se numără printre cele mai valoroase monumente artistice păstrate la Mânastirea Rila.

„Turnul lui Hreliov” din incinta Mânăstirii Rila (detaliu)

Alte compoziții minunate, în stare foarte bună de conservare, înfățisându-i pe profeții Ilie, Iezechiel, David și Ghedeon, precum și Sfânta Treime, datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Capela Preobrajnenie (Schimbarea la Față), una din cele mai vechi capele ale complexului monastic, situată la ultimul nivel al turnului, conține o colecție impresionantă de picturi în frescă viu-colorate, de o neasemuită frumusețe, datând din secolul al XIV-lea, monumente de artă medievală de pe teritoriul Bulgariei de excepțională valoare.

Partea rezidențială a complexului monahal de la Rila  

Partea rezidentială a complexului monahal, construită pe patru etaje, adăpostește mai bine de 300 de chilii, patru capele, stăreția, bucătăria, biblioteca și camere de oaspeți.

Una dintre aripile destinate părții rezidențiale a complexului monahal de la Rila

Dintre clădirile cu destinație rezidențială, cea mai interesantă, ca mod de realizare, este bucătăria, numită în limba bulgară „magernitsa”, situată la parterul clădirii, prevăzută la partea superioară cu o deschidere de forma unui uriaș șemineu din piatră, care străbate toate etajele, pentru a lăsa fumul să iasă afară, terminându-se pe acoperiș.

Aripa de vest destinată părții rezidențiale, care adăpostește bucătăria Mânăstirii Rila

Unică prin concepție arhitecturală și alcătuire, structura piramidală, construită prin aranjarea a 10 rânduri consecutive de arce, unele peste altele, pe o suprafață octagonală, este susținută de 4 arce masive, pe o bază de formă pătrată. Rezultatul constă într-o echilibrare perfectă a construcției cu înălțimea de 22 m, a cărei rezistență a fost dovedită în decurs de mai bine de un secol.

Bblioteca mânăstirii cuprinde 250 de manuscrise de cărți în limbile slavonă și greacă, datând din secolele XI-XIX, de o deosebită valoare istorică și artistică, precum și peste 9000 de cărți vechi,  aparținând secolului al XVI-lea, printre care un „Tetraevangheliar” de la 1512, publicat la Târgoviște, cărți tipărite la Veneția în 1619, numeroase cărți vechi rusești, unele în ediții rare tipărite la Vilno.

Chiliile prezintă o arhitectură unică – verande spațioase, decorațiuni sculptate în lemn, tablouri și mobilier.

Vedere dinspre biserica centrală spre chiliile monahilor din Mânăstirea Rila

Complexul monahal mai cuprinde: 30 de ateliere de pictură, multe din ele decorate cu fresce și tapiserii viu-colorate; trapeza; câteva încăperi aparținând starețului; un spital; o cameră de depozitare a veselei; patru mari capele dispuse câte una pe fiecare etaj; depozite și bucătării (moara, bucătăria pentru oaspeți, brutăria, ferma de produse lactate).

Brutăria Mânăstirii Rila, de unde pot fi cumpărate popularele „mekitsi”  

Mânăstirea Rila este vizitată în decursul anului de un număr mare de turiști și pelerini, care, la vederea arhitecturii unice și a frescelor pictate în culori strălucitoare, de o frumusețe tulburătoare, sunt copleșiți de o emoție puternică, dublată de bucuria resimțită la trecerea pe dinaintea raclei cu moaștele Sfântului Ioan.

Un grup de pelerini sosiți la Mânăstirea Rila, pentru a-și aduce ofranda de credință Sfântului Ioan de Rila, căruia i se datorează ridicarea acestei lavre a ortodoxiei bulgare, cunoscută în întreaga lume

În zilele când mânăstirea își celebrează ocrotitorul – ziua prâznuirii Sfântului Ioan de Rila (18 august), aducerea sfintelor sale moaște din Sofia în Târnovo (19 octombrie) și ziua aducerii sfintelor sale moaște în Mânăstirea Rila (1 iulie), numărul de credincioși sosiți în pelerinaj este impresionant.

Acces

Complexul monahal este situat la 120 km sud de Sofia și la 18 km de orașul Rila, în parcul natural „Mânăstirea Rila”.

Drumul spre Mănăstirea Rila trece pe lângă abrupturi de rocă și izvoare, despre care se spune că au puteri tămăduitoare

Accesul la Mânăstirea Rila se face din șoseaua E79, care leagă capitala Bulgariei de punctul de trecere a frontierei spre Grecia, Kulata, din care, după aproximativ 90 km sud de Sofia, se virează, spre stânga, pe un drum asfaltat, care duce direct la mânăstire (30 km). 

Harta amplasării clădirilor în Mânăstirea Rila

1 Poarta Dupnitsa 11 Muzeul de Etnografie
2 Biserica centrală 12 Biblioteca
3 „Turnul Hreliov” 13 Muzeul Camerelor de Oaspeți
4 Muzeul de Istorie 14 Poarta Samokov
5 Recepția 15 Poșta
6 Bucătăria mânăstirii 16 Brutăria
7 Departamentul de pompieri 17 Hotel-Restaurant
8 Muzeul Economatului 18 Primăria
9 Birouri 19 Toaleta publică
10 Expoziția de icoane 20 Osuarul

2 comentarii

Din categoria Bulgaria, Călătorii, Lăcașe de cult, Monumente istorice, Turism de nișă

Pobitite Kamani, pădurea de piatră de lângă Varna

Pobitite Kamani, în traducere din limba bulgară „pietre înfipte în pământ”, constituie la 18 km vest de Varna un fenomen natural nu mai puțin spectaculos decât Vulcanii Noroioși de la Berca-Scorțoasa.

Plimbarea printre coloanele de la Pobitite Kamani pare la fel de ireală ca și vederea vulcanilor noroioși în plină activitate

Pe o suprafață de 7 km2, câteva sute de coloane de rocă albicioasă, cu înălțimea de până la 7 m și diametrul cuprins între 0,5 m și 2,5 m, semănând cu niște trunchiuri de copaci pietrificate, cele mai multe înțepenite în substrat în poziție verticală, grupate sau izolate, alcătuiesc o neobișnuită pădure de piatră, formată cu 50 milioane de ani în urmă.

 Pădurea de coloane din piatră albicioasă Pobitite Kamani

Grup de coloane din piatră albicioasă Pobitite Kamani (detaliu)

 Înălțimea unei coloane poate atinge 7 m

Unele dintre aceste coloane de piatră sunt fragmentate în două sau trei segmente, altele se găsesc în poziție culcată, asemeni unor trunchiuri dezrădăcinate.

Coloane segmentate din grupul „Dikilitash”

Coloană în poziție orizontală, umplută pe dinăuntru cu nisip

Zona înconjurătoare, nisipoasă, săracă în vegetație, imprimă locului aspectul de teren deșertic.

Una din puținele pete de culoare ce apar în peisaj

Dintre cele 7 grupuri mari de coloane, care se dezvăluie în peisajul fascinant, cel mai impresionant și, totodată, cel mai bine conservat este grupul „Dikilitash”.

Formațiuni din grupul „Dikilitash” (Pobitite Kamani)

În cadrul grupului „Karierata” sunt vizibile câteva decopertări naturale, dar și unele săpate de mâna omului, care au atras atenția cercetătorilor încă de acum patru decenii, pe când în zonă funcționa o carieră de nisip, în prezent închisă. Aici, într-un perete de 25 m înălțime, pot fi identificate patru stadii de dezvoltare a coloanelor, într-o mare varietate de forme, precum și stratele de calcare din baza acestora.

Perete decopertat al vechii cariere de nisip (grupul „Karierata”)

In decursul timpului, natura a modelat unele dintre structurile izolate, transformându-le în sculpturi unicat, reprezentând animale, obiecte, oameni sau creaturi fantastice („Paznicii de piatră”, „Tronul”, „Cămila”, „Marele Falus”, „Fântâna înghețată”, „Leul de piatră”, „Ciupercile”).

„Paznicii de piatră”(Pobitite Kamani)

 „Marele Falus” (Pobitite Kamani)

In ceea ce privește originea fenomenului Pobitite Kamani, au fost formulate mai multe ipoteze, începând cu acțiunea mecanică a factorilor de mediu asupra structurilor existente, precipitarea carbonaților din apele subterane (modul de formare a stalactitelor), complexe de corali, bioconstrucții algale și pădure pietrificată. Controversată încă, formarea carbonaților în zona Pobitite Kamani pare să aibă origini complexe.

Formațiunile geologice care alcătuiesc Pobitite Kamani au fost incluse, începând din anii ‛30 ai secolului trecut, în rezervația geologică cu același nume, prima de acest fel din Bulgaria, iar în prezent se află pe lista monumentelor naturale propuse a face parte din patrimoniul universal UNESCO.

Acces

Accesul spre rezervația „Pobitite Kamani” se face din orașul Varna, urmând E70 Varna-Shumen (Sofia) și apoi vechiul drum parțial modernizat, care duce spre Devnia.

Intrarea în zona marcată “Pobitite Kamani” se face direct din drumul asfaltat, după achitarea taxei de vizitare în valoare de: 3 BGN  pentru adulți, 2 BGN pentru studenți și elevi.

6 comentarii

Din categoria Bulgaria, Călătorii, Monumente ale naturii, Vacanţe

Balcic, destinaţia de suflet a Reginei Maria (II)

Reşedinţa de vară a Reginei Maria reunea în mijlocul grădinilor împrejmuite cu ziduri din piatră 30 de clădiri: vila ‘Tenha Yuvah’ – principala clădire a domeniului de la Balcic, vila ‘Mavi Dalga’ – cea de-a doua clădire ca importanţă a domeniului, în care se aflau apartamentele Principelui Nicolae şi ale doamnelor de onoare, vila ‘Sabur Jevi’ – cea mai mare clădire a domeniului, destinată suitei Reginei Maria, pavilionul ‘Cara Dalga’, pavilionul Principelui Nicolae, pavilionul Principesei Ileana, pavilionul ‘Lingerie’, pavilionul ‘Ciuperca’, pavilionul ‘Izbânda’, Pavilionul grănicerilor, Pavilionul Administraţiei, Pavilionul de odihnă, Pavilionul de ceai sau Fumoarul, Casa Intendentului, capela Stella Maris, o bisericuţă, templul ‘Maria Ruh’ şi altele. (Narcis Dorin Ion, Castele, palate și conace din România, Editura Fundației Culturale Române,vol.I, București, 2001)

Multe dintre aceste clădiri sunt demult o amintire, terasele şi grădinile au fost modificate în mare măsură, iar denumirile originale date de Regina Maria au fost înlocuite.

 Vila cu aer oriental de pe ţărmul Mării Negre, pe care Regina Maria a numit-o ‘Tenha-Yuvac’,  impresionează nu atât prin dimensiuni cât prin originalitatea construcţiei.

Clădirii albe, puţin înalte, acoperite cu ţiglă roşie, al cărei etaj se revarsă peste ziduri îmbrăcate în piatră, i se alătură într-o armonie perfectă minaretul alb al unei moschei.

Minaretul turcesc se integrează armonios în ansamblul arhitectonic

 „…la interior, structura brută albă servea drept fundal plăcut divanelor turceşti, candelabrelor enorme şi covoraşelor din piele de urs. La etaj şi-a construit un dormitor octogonal cu două ferestre largi care ieşeau în afara etajului inferior şi dădeau spre mare. Patul, acoperit cu perne şi cuverturi, era aşezat într-o nişă în partea opusă ferestrelor. Uşi scunde sculptate şi pictate dădeau într-o cameră de toaletă, o baie turcească în miniatură şi o verandă unde Măria dormea adesea. Alături se afla o scară circulară care ducea spre un minaret cu o harfă eoliană. Harfa răspîndea sunete vesele deasupra grădinii, a cărei vegetaţie luxuriantă ascundea pe jumătate mici case de oaspeţi, încăperi pentru slujitorii Reginei, iar în ultimii ani o capelă bizantină în miniatură dedicată credinţei ecumenice a Măriei.” (Hannah Pakula, Ultima Romantică, 1984)

Veranda de la etajul al doilea era cândva decorată cu flori sădite în vase din aramă, care atârnau de lanţuri vechi de ancoră. Erau amplasate aici canapele din lemn şi o masă din marmură, cumpărată din Rusia. Regina Maria servea adesea prânzul aici, admirând marea, Grădina lui Alexander şi Pavilionul de ceai.

Pe zidul dinspre nord al clădirii este fixată o statuie din piatră albă, realizata de Regina Maria – Mignon a Iugoslaviei si daruita mamei sale, Regina Maria, in toamna anului 1937. Statuia o reprezinta pe Madonna Stella Maris, patroana protectoare a Tenha Yuvah-ului.

Salonul era cândva împodobit cu un gong masiv din bronz şi vase vechi din cupru. În vitrina de sticlă erau expuse vase antice, datând din vremea când Balcicul, numit pe atunci Dionisopolis, era unul din cele mai importante porturi la Marea Neagră din Imperiul Roman.

 Din mobilierul original se păstrează în prezent doar un birou, un garderob şi un ceas.

În salon mai sunt expuse, în original, icoanele împărăteşti, crucea şi porţile împărăteşti ale iconostasului din capela Stella Maris.

Pereţii vilei erau decoraţi cu iatagane vechi şi puşti cu cremene. După uşa boltită se afla încăperea folosită ca sală de mese. Aici se afla şi biblioteca reginei, cuprinzând operele în limba engleză ale marilor scriitori ai lumii.

 De la vila Reginei, de-alungul ţărmului, a fost amenajat un drum pavat cu dale pătrate de piatră albă, decorat cu fântâni, arbori, arbuşti şi flori de toate soiurile, culorile şi miresmele.

După cum inspirat remarca diplomatul de origine franceză Paul Morand, Regina Maria a reuşit să creeze la Balcic ‘o feerie britanică de culori în mijlocul deşertului’.

În capătul Aleii secolelor se ridicau odinioară zidurile de piatră albă ale ‘Pavilionului de ceai’.

Cândva, uşile din lemn ale clădirii glisau pe pardoseala din mozaic, afundându-se în pereţi. În jurul unei fântâni arteziene, câteva narghilele vechi se odihneau pe măsuţe sculptate. Lampioanele din colţurile salonului aruncau lumini fascinante pe pereţii acoperiţi cu mozaic din alabastru.

Lângă şemineul acoperit cu o cuvertură japoneză din mătase se afla o reproducere a celebrului mozaic bizantin al Madonei, datând din secolul al XII-lea, din biserica veneţiană de pe insula Torcello. Astăzi, această reproducere este expusă în vila ‘Tenha Yuvah’.

Mecanismele acustice instalate acolo permiteau redarea fidelă a celor mai tainice convorbiri purtate între oaspeţii Reginei. Creaţia ilustrei arhitecte Henrieta Delavrancea-Gibory, fiica prozatorului Barbu Ştefănescu-Delavrancea, ‘Pavilionul de ceai’, având, printre altele, şi destinaţia de fumoar, a fost realizat în 1935.

Se spune Regina venea aici îmbrăcată întotdeauna în stil oriental.

Deşi figurează şi în prezent pe lista obiectivelor turistice aparţinând domeniului regal de la Balcic, pavilionul se găseşte în realitate la exteriorul complexului, ascuns în spatele hotelului Regina Maria, construit în urmă cu câţiva ani în apropierea vilei ‘Tenha Yuvah’. Vechiul edificiu, năpădit de vegetaţie, se află într-o avansată stare de degradare.

Spre partea superioară a teraselor suspendate ale Labirintului, realizat ca un amfiteatru deasupra vilei ‘Tenha Yuvah’, se găseşte ‘Mormântul Mariei’.

Deşi locul singuratic oferă o privelişte de o frumuseţe rar întâlnită asupra mării, Regina a cerut ca trupul să-i fie înmormântat la Curtea de Argeş, alături de soţul său, iar inima să-i odihnească la Balcic, în capela Stella Maris.

Crucea încrustată în piatră de pe ‘Mormântul Mariei’ este una dintre cele mai interesante din întregul complex rezidenţial. 

„Poate că în lumea de azi există mai multă ură decît dragoste. Dar dragostea e mai puternică şi într-o zi, chiar dacă nu voi mai trăi să o văd, ea trebuie să învingă” (Regina Maria)

Capela Stella Maris a fost construită în anul 1930, potrivit dorinţei Reginei Maria, drept „altar ridicat unei mărturisiri de credinţă care nu e a mea, într-o ţară unde am fost odată străină şi pe care mi-am însuşit-o prin bucuria, suferinţa, lucruri care m-au legat de ea, cu fiecare an, mereu mai mult.”

„Cea mai mică biserică din ţară”, cum o numea Regina, este o capelă din piatră, realizată în stil bizantin, după modelul Capelei Sfântului Iacob, care se găseşte în satul Trikomo (Iskele) din insula Cipru.

În semn de recunoştinţă pentru munca depusă de Gaetan Denize, care a condus lucrările de construcţie a capelei Stella Maris, în peretele terasei de la baza acesteia a fost aşezată o placă din marmură, conţinând singura inscripţie în limba română care se găseşte pe domeniul regal de la Balcic: „În amintirea lui Gaetan Denize cu al cărui credincios ajutor şi râvnă am zidit aceste locuri – Marie, 14 Mai 1930”.

 În stânga capelei, Regina a dorit să amplaseze o cişmea, a cărei apă, permanent curgătoare, face trimitere la ritualul spălării picioarelor Apostolilor de către Iisus Hristos, simbol al smereniei.

Frescele din interiorul capelei sunt opera pictorilor Atanase Demian şi Tache Papatriandafil.

Fresca de deasupra intrării o reprezintă pe Maica Domnului Oranta (singură,  rugându-se cu mâinile ridicate).

Tronul din lemn aurit şi iconostasul, datând din anul 1721, au fost cumpărate de Regina Maria din Cipru, anume pentru capela de la malul mării.

Tronul se sprijină pe două picioare sculptate de forma unor şerpi, invocând Iadul, în timp ce ornamentele florale ale braţelor şi lateralelor acestuia sugerează Raiul.

Păunul, care ţine în cioc o cruce, reprezentat pe spătarul tronului, în partea de jos, este simbolul vieţii veşnice în Rai. În stânga sa se găseşte ţinutul păcatului, cu luna, iar de partea cealaltă se află soarele, care simbolizează lumina dumnezeiască a vieţii şi adevărul veşnic, care învinge întunericul păcatului şi al morţii. Deasupra soarelui se află mitra episcopală, înconjurată de o sabie, simbolul creştin al dreptăţii, şi de sceptru, simbolul antic al puterii. Pasărea Pheonix reprezintă semnul renaşterii. Ornamentul măiestrit ajurat, prin care se realizează terminaţia spătarului,  înglobează un soare, deasupra căruia tronează o coroană susţinută de doi Serafimi, simbolizându-L pe Iisus Hristos, perfecţiunea lui Dumnezeu şi puterea Lui supremă.

Pe porţile împărăteşti ale iconostasului este redată tema Bunei-Vestiri, însoţită de figurile prorocilor David şi Solomon.

În partea de jos sunt înfăţişaţi Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Ioan Gură de Aur, iar mai jos, Sf. Grigorie Teologul şi Sf. Atanasie din Alexandria. În medalion, la îmbinarea porţilor împărăteşti, este înfăţişat Iisus Hristos, binecuvântând cu ambele mâini.

Panourile din lemn de sub icoanele împărăteşti, reprezentându-i pe Iisus Hristos Pantocrator pe tron şi pe Maica Domnului Pantanasa, cele mai măreţe feţe regeşti în iconografia ortodoxă, precum şi coloanele din lemn amplasate de o parte şi de alta a porţilor împărăteşti, sunt minuţios sculptate.

Crucea Domnului, care se înalţă pe ultimul rând al iconostasului, Îl înfăţişează pe Iisus Hristos răstignit, iar la extreme pe cei patru Evanghelişti. Iconostasul aurit, cuprinde ca ornamente sculptate în lemn, alături de motivele florale, reprezentări de îngeri şi eroi biblici. Cupola, simbolul bizantin al veşniciei şi spaţiului ceresc, Il înfăţişează pe Iisus Hristos Pantocrator. În jurul Lui, în cercul cupolei se află cele zece ranguri îngereşti, forţele imateriale, iar în cercul inferior cei doisprezece apostoli.

În patrulaterul care descrie cupola sunt reprezentaţi cei patru evanghelişti: Sf. Apostol Matei (om sau înger), Marc leu, Luca viţel şi Ioan Teologul vultur.

Pe peretele din stânga iconostasului este pictată scena Adormirii Maicii Domnului, iar în dreapta, Intrarea Maicii Domnului în biserică. Mai multe scene din Vechiul şi Noul Testament, precum şi figuri-simbol, printre care: Sfânta Treime, Naşterea lui Iisus Hristos cu steaua din Betleem şi magii, îngeri, arhangheli şi sfinţi, sunt înfăţişate în spaţiul restrâns al capelei.

Tabloul votiv o reprezintă, în dreapta intrării, pe Regina Maria, iar în stânga pe Principesa Ileana, ambele înveşmântate în straie de curte, precum doamnele sau domniţele de ev mediu.

Regina Maria şi-a exprimat, prin testamentul întocmit cu cinci ani înainte de a trece în eternitate, dorinţa ca inima să-i fie aşezată „sub lespezile bisericii Stella Maris”, pe care a clădit-o la marginea mării.

În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă”.

Destinul a făcut însă ca vrerea ultimei regine romantice a României să nu poată fi îndeplinită decât pentru scurtă vreme.

La două luni după moartea Reginei, în septembrie 1938, inima i-a fost adusă la Balcic, unde a fost păstrată, conform ultimei dorinţe în dreapta intrării în capelă, până în 1940, când, pentru nu a fi în pericol de a se înstrăina, prin trecerea Balcicului sub administrarea Bulgariei, a fost mutată, din iniţiativa Principesei Ileana, în mica biserică din lemn a castelului Bran, iar apoi în capela săpată anume în stânca din spatele bisericii, unde s-a odihnit timp de aproape trei decenii, înainte de a fi depusă la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Chiar dacă inima pământeană i-a fost strămutată în urmă cu şapte decenii din colţul de linişte înfăptuit după propria imaginaţie, prezenţa Reginei Maria, în milocul grădinilor încântătoare pe care le-a sădit la marginea mării, este la fel de vie ca odinioară, semn că sufletul ei a rămas captiv acolo pe veci.

Un comentariu

Din categoria Bulgaria, Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Regina Maria a României, Turism, Vacanţe

Balcic, destinaţia de suflet a Reginei Maria (I)

În 1924, când şi-a întrerupt călătoria spre Kavarna, oprindu-se pentru un scurt popas la jumătatea distanţei dintre Capul Caliacra şi Ecrene, Regina Maria avea să descopere între stâncile calcaroase ale Balcicului şi mare o oază de verdeaţă şi linişte, care i-a fermecat inima pentru totdeauna.

„…am avut ca o simţire că locul acesta ori mă aşteptase de totdeauna pe mine, ori că eu trăisem totdeauna în aşteptarea lui (…). Făceam parte din loc şi locul făcea parte din mine.” (Maria, Regină a României, Casele mele de vis, 1930).

Arborii seculari, florile de câmp, pâraiele, cântecul păsărilor, morile tăcute şi cişmelele de piatră au reprezentat pentru Regina României începutul unui vis, materializat prin ridicarea la Balcic a neconvenţionalei sale reşedinţe de vară, care avea să-i devină colţ de odihnă pentru suflet şi trup până la sfârşitul vieţii, iar pentru posteritate, mărturia unei sensibilităţi artistice excepţionale.

În armonie cu frumuseţea tulburătoare a locului, Regina Maria a creat pe domeniul de la Balcic un ansamblu arhitectural unic prin reprezentativitate, îmbinând o multitudine de teme religioase şi mitologice, ca simboluri ale unităţii religiilor şi culturilor lumii, deopotrivă.

‘Templul apei’

‘Tenha Yuvah’, ‘Templul apei’, ‘Puntea suspinelor’, ‘Izvorul sfânt’, capela Stella Maris, ‘Fântâna de argint’ au fost amplasate, conform concepţiei de artă şi frumos a Reginei, în mijlocul unui labirint de grădini, străbătute de cascade, oglinzi de apă, fântâni, poduri de piatră  şi alei.

‘Tenha Yuvah’

Capela Stella Maris

‘Fântâna de argint’

În grădinile îndreptate spre mare şi-au găsit locul, pe rând: ‘Grădina divină’, ‘Grădina Ghetsemani’, ‘Grădina valului albastru’, ‘Grădina curtea englezească’, ‘Grădina Principesei Ileana’, devenită mai târziu ‘Grădina Jules Jeannin’, ‘Grădina pomilor plângători’, ‘Grădina cu oglindă de apă cruciformă’, ‘Grădina lui Alexandru’, ‘Terasele suspendate – Labirintul’, ‘Grădina lui Mircea’ şi ‘Grădina alpină’, cărora li s-au adăugat: ‘Aleea secolelor’, ‘Aleea vinului’ şi ‘Aleea cu crini regali’.

 ‘Grădina divină’

‘Grădina alpină’

‘Grădina lui Mircea’

‘Aleea vinului’

 ‘Aleea cu crini regali’

Pentru crearea acestui colţ de Rai, au fost amenajate terase suspendate pe nouă niveluri, au fost săpate canale înguste printre alei pavate cu lespezi de piatră, au fost aduse vase antice greceşti, coloane din marmură, scaune veneţiene din piatră, cruci bizantine şi pietre de mormânt musulmane, precum şi numeroase specii de plante rare din Italia, Spania şi Asia Mică.

Faimoasele grădini, în care Regina putea da frîu liber pasiunii sale pentru crini şi trandafiri, nemţişori şi nalbe de grădină, departe de rigorile vieţii oficiale, constituie opera de mai bine de un deceniu a grădinarului elveţian Jules Jeannin, al cărui talent şi abnegaţie au ajutat-o pe Regina Maria sa-şi împlinească visul.

Cuprinzând peste 3000 de specii de plante din 35 de familii şi 800 de genuri, grădinile Reginei Maria evidenţiază o incredibilă diversitate de varietăţi şi forme.

Colecţia de cactuşi de mari dimensiuni, inclusă între speciile de plante exotice cultivate de Jeannin în  ‘Grădina divină’, este a doua ca importanţă în Europa după colecţia de cactuşi a Grădinii exotice din Monaco.

De un real interes se bucură şi speciile din familia Agava, care înfloresc o singură dată, apoi mor.

Pe lângă specii rare, cum sunt: Theobroma cacao, Hevea brasiliensis, Broussonetia papyrifera, Metasequoia glyptostroboides, Ginkgo biloba, Magnolia grandiflora, grădinile cuprind un rozariu, precum şi numeroase plante anuale, bienale sau perene.

Construită de-a lungul celei mai joase terase de pe plajă, între anii 1930-1933, Grădina Valului albastru este împărţită în trei mari terase, fiecare în parte constituind o amenajare cu totul specială. În apropierea scărilor care coboară de la vila Săgeta albastră, o cascadă artificială se revarsă în pantă de la înălţimea de 25 de metri.

Drumul apelor continuă prin canale de piatră săpate în celelalte terase, formând cascade mai mici. La baza cascadei se află Colţul Magnolia. Magnolia grandiflora din grădina de la Balcic, sădită de Regina Maria în perioada de amenajare a complexului rezidenţial, se numără printre cele mai longevive exemplare de acest gen din Balcani.

Florile acesteia, asemănătoare unor nuferi uriaşi, de un alb imaculat, raspândesc primăvara un miros dumnezeiesc. La baza copacului se află o terasă cu două tronuri din piatră şi o mică fântână arteziană.

Rozariul găzduit de Grădina Valului albastru cuprinde 80 de specii de trandafiri hibrizi. Cândva, alături de aceştia, tufe imense de bujori şi crini se revărsau în cascade peste aleile pietruite ale Grădinii Valul albastru, într-o uluitoare paletă coloristică.

Grădina Curtea englezească reprezenta pentru Regina Maria amintirea casei natale. În mijlocul grădinii se află o oglindă cruciformă de apă, din care se ramifică mai multe linii de apă. Toate părţile oglinzii de apă, cu forma tipică a crucii bizantine, sunt egale ca lungime.

Acest simbol, folosit în antichitate, avea diferite semnificaţii: semn al Soarelui, al zeului ploii, al aerului, apei, pământului şi focului. În perioada timpurie a creştinismului, acest tip de cruce reprezenta simbolul lui Iisus Hristos. Grădina este mărginită spre sud de un canal de apă şi împrejmuită dinspre mare cu ziduri de piatră. Acolo unde se unesc este construit un basorelief din piatră al Fecioarei Maria cu Pruncul în braţe. Această imagine se mai întâlneşte pe peretele zidit al Fântânii de argint şi pe cişmeaua din piatră de la intrarea în capela Stella Maris. Imaginea Fecioarei Maria mai apare deasupra intrării în capelă, precum şi în reproducerea mozaicului bizantin din biserica de pe insula Torcello, care în prezent face parte din expoziţia din vila Tenha Yuvah. Ghivecele de flori din piatră sunt păstrate în forma originală.

Grădina Ghetsemani este unul din cele mai liniştite colţuri ale grădinii domeniului de la Balcic. Cândva, aleea pietruită care o străbate era străjuită primăvara de mii de lalele olandeze multicolore, din cele mai rare specii. Ca şi în Grădina Valului albastru, pe axa lungă a Grădinii Ghetsemani trece un canal de apă.

Grădina se termină cu un zid înalt din piatră, flancat de o parte şi de alta de doi platani uriaşi. Aici se află şi Grădina de nisip, care adăposteşte diferite soiuri de plante de nisip şi crini.

 Grădina cu oglindă de apă cruciformă, situată la baza terasei unde este amplasată Capela Stella Maris, adăposteşte placa memorială dedicată de Regina Maria secretarului ei Gaetan Denize, care a condus lucrările de construcţie a paraclisului Stella Maris.

Prin Grădina lui Alexander trece o alee pavată cu 20 de pietre de moară, fiecare dintre acestea simbolizând un secol din istoria omenirii.

Regina o numea Aleea secolelor şi a dorit ca la fiecare secol nou să se adauge aleii o nouă piatră. La capătul aleii,  pe un postament, o piatră de moară, martoră a contemporanităţii, aşteaptă ca secolul ei să se scurgă, pentru a-şi ocupa locul ce i-a fost hărăzit.

Coloanele albe din grădină au fost primite în dar de Regina Maria de la ginerele său, regele Alexandru al Serbiei, pasionat, la rândul său, de decoraţiunile exterioare şi grădinărit. În această grădină creşteau crinii preferaţi ai reginei, pentru care aceasta făcuse o pasiune încă din vremea copilăriei. Simbol al Fecioarei Maria, gingaşa floare, atât de îndrăgită de Regină, se regăseşte în lucrarea majolică de pe peretele Fântânii de argint, în frescele capelei Stella Maris, precum şi în tablourile pictate de ea.

Grădinile amenajate în extremitatea sudică a domeniului sunt străbătute de o potecă şerpuitoare, care îşi croieşte drum pe sub arcade înguste şi trece prin porţi din fier forjat, întorcându-se brusc, urcând sau coborând pe panta abruptă printre pietre sculptate şi lespezi inscripţionate în limba arabă, la fel ca într-un labirint.

Labirintul, cum este denumit acest sector al grădinilor domeniului de la Balcic, este realizat în 1926, după proiectul elveţianului Jules Jannin, fostul grădinar şef al ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Terasele suspendate create de Jannin se dispun ca un amfiteatru deasupra vilei Tenha Yuvah. Bănci din piatră dispuse pe alocuri în acestă oază de verdeaţă oferă tihnă şi relaxare.

Grădina Principesei Ileana, care poartă numele mezinei familiei regale, alături de care Regina Maria şi-a împlinit visul de a-şi amenaja lângă mare o grădină după propria concepţie,  era considerată la moartea lui Jeannin cea mai frumoasă grădină a domeniului de la Balcic. În semn de recunoştinţă, Regina Maria a aşezat în Grădina Principesei Ileana o placă de recunoştinţă pentru contribuţia lui Jannin la îndeplinirea visului său, cu textul: „Lui Jules Jannin care a făcut ca visul meu să devină relitate în această grădină”.

Grădina pomilor plângători cuprindea cândva ronduri cu flori, împrejmuite cu borduri din piatră, precum şi bazine cu peşti roşii şi aurii. În locul grădinii dispărute în 2004 a fost creată una nouă, alcătuită din garduri vii de cimişir, specii de foioase şi conifere, plante agăţătoare şi arbuşti, precum şi specii vegetative cu forme decorative rare, aşa numitele forme „plângătoare”, amintind de fântânile arteziene din Orientul Îndepărtat.

‘Măria plantase şi înainte grădini, dar nici una într-o climă atît de temperată; ea întîmpina cu uimire fiecare nouă paradă florală şi era necăjită dacă îndatoririle publice o reţineau în oraş în plin sezon al florilor’. (Hannah Pakula, Ultima Romantică, 1984)

5 comentarii

Din categoria Bulgaria, Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Regina Maria a României, Turism, Vacanţe

Destinaţii de weekend: Veliko Târnovo

Mai accesibil, sub aspect financiar, decât destinaţiile turistice de la nord de Dunăre, situate la aceeaşi distanţă faţă de Bucureşti, Veliko Târnovo poate reprezenta, în orice perioadă a anului, alegerea potrivită pentru o primă incursiune în cultura, istoria şi tradiţiile Bulgariei.

Amplasată într-un cadru natural extrem de pitoresc, vechea aşezare a ţarilor bulgari, dominată de prezenţa cetăţilor medievale de pe dealurile Tsarevets şi Trapezitsa, impresionează, înainte de orice, prin arhitectura unică.

DSC01408

Construcţii din lemn, din lemn şi piatră sau cu structură din lemn şi umplutură de pământ, cu o vechime de aproape 200 de ani, aflate în diferite stadii de conservare – unele complet degradate, altele integral refăcute, cu păstrarea stilului original, se înfăţişează vizitatorilor dintre construcţii noi şi foarte noi, într-o armonie rar întâlnită.  

DSC01247

 Case tradiţionale

DSC01389

Nou şi vechi laolaltă, într-un tot unitar

Etajele superioare ale caselor tradiţionale se extind pe orizontală spre clădirile de peste drum, pe deasupra străzilor înguste.

DSC01251

 DSC01241

Îngrămădite unele peste altele pe pantele stâncoase ale dealurilor bogat învegetate, de unde coboară în trepte până aproape de valea râului Yantra, case, magazine, hoteluri, pensiuni şi restaurante crează impresia unui amfiteatru uriaş, cu vedere la scena deschisă, constituită de Monumentul  închinat ţarilor Asen şi Muzeul de Artă Contemporană.

DSC01324

 DSC01393

Monumentul  închinat ţarilor Asen şi Muzeul de Artă

Situat pe o terasă deasupra râului, monumentul închinat ţarilor bulgari Assen I, Peter, Kaloyan şi Ivan Assen II, sub a căror domnie (1185-1241) statul medieval bulgar, cu capitala la Tarnovgrad – actualul Veliko Târnovo, a atins apogeul său politic, economic şi cultural, oferă o privelişte magnifică asupra oraşului vechi.

DSC01298

 Monumentul  închinat ţarilor Asen

DSC01316

Străzile Gurko şi Rakovski, ale căror clădiri restaurate reconstituie atmosfera secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, se numără printre principalele atracţii ale oraşului vechi, alături de capodoperele arhitecturale realizate de Kolio Fitcheto: biserica “St. Konstantin şi  Elena” (1872-1874), “Catedrala Maicii Domnului” (Theotokos), “Casa cu maimuţa” (1849) şi “Hanul lui Hadzhi Nikoli” (1858).

DSC00023

Biserica “St. Konstantin şi  Elena”

DSC00133

Catedrala Maicii Domnului (Theotokos)

DSC01271

Strada Gurko

Cunoscută în trecut ca cea mai importantă arteră comercială a oraşului, ,,Samovodska Charshia” – actuala Rakovski Uliţa, este una dintre puţinele străzi din Bulgaria, care îşi păstrează destinaţia de odinioară, valorificând produsele confecţionate după metodele tradiţionale în mici ateliere manufacturiere. Folosind tehnologii şi unelte originale, artizani, olari, pictori de icoane, sculptori, bijutieri, sticlari, ţesători, arămari şi cofetari îşi exersează măiestria în faţa privitorilor fascinaţi, ridicându-şi meşteşugurile la rang de artă.

DSC01375

 ,,Samovodska Charshia

DSC01365

Bulgarii acordă festivalurilor foclorice o importanţă cu totul aparte, dansul, cântecul şi muzica tradiţională contribuind la dezvoltarea unor puternice legături interumane.

Pentru acest motiv, manifestărilor populare, care reunesc artişti din majoritatea zonelor Bulgariei, li se alătură un număr din ce în ce mai mare de ansambluri din lumea întreagă.

Cu aceste ocazii, pe străzile oraşului se crează o atmosferă sărbătorească unică, împărtăşită cu deosebit entuziasm atât de localnici, cât şi de vizitatori.

DSC01402

 DSC01397

Un eveniment cu adevărat remarcabil în paleta manifestărilor artistice, oferite vizitatorilor oraşului Veliko Târnovo, îl constituie spectacolul de sunet şi lumină “Tsarevgrad Turnov”, unicul de acest gen în Europa.

Menit să redea Castelului Tsarevets grandoarea şi gloria vechii capitale Turnovgrad, spectacolul, creat de o echipă de specialişti bulgari şi cehi, în urmă cu aproape 25 de ani, impresionează atât prin compoziţia muzicală încărcată de dramatism, special realizată pentru a transpune spectatorii în mijlocul evenimentelor care i-au marcat evoluţia istorică, cât şi prin fascinantul joc de lasere şi sutele de lumini colorate, grandios proiectate.

DSC00130

Datând din perioada celui de al doilea ţarat bulgar (1187-1393), impunătoarea cetate Tsarevets este apărată de un zid întărit, ridicat direct pe stâncile verticale ale dealului înconjurat pe trei părţi de râul Yantra. Amplasat în mijlocul cetăţii, castelul, protejat de ziduri groase din piatră şi turnuri de apărare, cuprinde, pe lângă Biserica Sf. Petka, locuinţe, clădiri, rezervoare în care se păstra apa şi posturi de strajă.

DSC00107

 drum cetate

  Dintre toate turnurile cetăţii, singurul care s-a păstrat este turnul Balduin.

DSC00052

Cetatea de pe dealul Trapezitsa – a doua ca însemnătate istorică după Tsaravets, cunoscută în secolele XII-XIV-lea sub numele de “Gloriosul oraş Trapezitsa”, era apărată, la rândul său, cu ziduri fortificate şi prevăzută cu spaţii de locuit. În interiorul acestei cetăţi a fost ridicată Mânăstirea Sf. Ivan Rilski, unde, în perioada 1194-1195, au fost aduse moaştele sfântului de la Rila şi păstrate timp de aproape 300 de ani.

Fortificaţiile din secolul al XIII-lea din zona Asenova Mahala, situată la baza dealurilor Tsarevets şi Trapezitsa, cuprind bisericile St. Dumitru Solunski, St. 40 de mucenici, St. Gheorghe şi St. Petru şi Pavel, importante monumente culturale, care constituie subiectul a numeroase cercetări arheologice, istorice şi artistice.

Coborând pe drumul din stânga dealului Tsarevets, se ajunge, după nici 4 km, la Arbanassi, o veche aşezare istorică, renumită pentru valoarea arhitecturală şi artistică a caselor tradiţionale din piatră şi bisericile bogat ornamentate cu sculpturi din lemn şi picturi murale datând din secolele XVI-XVII-lea. Datorită acestor monumente unice, pitoreasca staţiune Arbanassi este vizitată nu numai de turişti, ci şi de un număr impresionant de oameni de ştiinţă, arheologi, istorici, arhitecţi şi artişti plastici.

DSC00229

  La numai 7 km de oraş, din care ultimii 2 km se parcurg prin pădure, pe un drum lateral, desprins spre stânga din şoseaua Veliko Târnovo-Ruse, se află Sfânta Mânăstire Schimbarea la Faţă (Preobrazhenski), una dintre cele mai renumite edificii de cult medievale ale Bulgariei şi, totodată, cea mai mare şi mai vizitată dintre mânăstirile regiunii Veliko Târnovo.

 DSC00211

Amplasată la baza unor impunătoare stânci calcaroase, vechea mânăstire răspândeşte o atmosferă de pace şi linişte binecuvântată, din care cu greu te poţi desprinde pentru a reveni la cele lumeşti.

DSC00216

Deşi puternic marcat de trecerea timpului, exteriorul bisericii impresionează prin coloritul încă viu, în tonuri de roşu-pământiu al pereţilor, pe care un loc important îl ocupă compoziţia “Ciclul vieţii”, reflectând traseul firesc al vieţii de la naştere la trecerea în nefiinţă. 

Odoarele de preţ, pe care biserica le adăposteşte în prezent, sunt reprezentate de: icoane pictate de Stefan Dospevski, Zakhary Zograph, cărţi vechi şi obiecte de cult,  precum şi iconostasul sculptat în lemn de artişti de renume din Triavna.

DSC01329

Păstrat cu sfinţenie în multe din satele româneşti, obiceiul aninării mărţişoarelor de ramurile pomilor în floare este prezent şi la sud de Dunăre, unde şnururile Marteniţei împodobesc sărbătoreşte pomii din curţile mânăstirilor, parcuri şi livezi.

Arhitectura unică, atmosfera încărcată de romantism a străzilor oraşului vechi, obiceiurile locale, vestigiile istorice, manifestările folclorice de o largă popularitate, peisajele încântătoare din împrejurimi, monumentele de cult, gastronomia excelentă, spectacolul de sunet şi lumină “Tsarevgrad Turnov” şi, nu în ultimul rand, preţurile decente ale serviciilor oferite sunt tot atâtea motive pentru care merită să ajungi la Veliko Târnovo cât mai curând.

Un comentariu

Din categoria Bulgaria, Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Turism, Vacanţe