Călător pe meleaguri buzoiene (I): „Vulcanii Noroioși” de la Berca-Scorțoasa

Prea puțin promovată față de zonele cu potențial turistic bine dezvoltat și valorificat din Muntenia, Valea Buzăului ascunde comori nebănuite, gata oricând să se lase descoperite și admirate de iubitorii fenomenelor naturale unicat, ca și de pasionații de istorie și cultură, deopotrivă.

Printre aceste valori se numără: „Vulcanii Noroioși” de la Berca-Scorțoasa, „Focul Viu” de la Lopătari, „Blocurile de calcar de la Bădila” Pârscov, „Sarea lui Buzău” de la Viperești, „Munții de sare și peșterile în sare” de la Medelic, „Abrupturile de gresie” de pe aliniamentul Păltineni-Colți-Lopătari, „Muzeul Chihlimbarului” de la Colți, „Așezările rupestre” de la Bozioru-Aluniș-Colți, Biserica „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” de la Aluniș-Colți, Mânăstirea Ciolanu, Mânăstirea Rătești, „Ansamblul Conacului Cândeştilor” de la Verneşti, „Ansamblul fostei mânăstiri Berca” din actualul Schit „Sf. Arhangheli” din Berca, iar lista nu se termină aici.

Având în vedere dispunerea pe maxim 60 km lungime în lungul Văii Buzăului, precum și distanțele relativ reduse dintre acestea, obiectivele menționate pot fi vizitate, grupate pe trasee, pe parcursul a cel mult 3-4 deplasări cu durata de o zi.   

Nu vă costă nimic să vă convingeți.

„Vulcanii Noroioși” de la Berca-Scorțoasa

Desprinși parcă dintr-o altă lume decât cea pământeană, pseudo-vulcanii, cunoscuți pe raza comunelor Berca și Scorțoasa sub denumirea de „vulcani noroioși”, „pâcle” sau „fierbători”, se constituie într-una dintre cele mai spectaculoase rezervații naturale din România și din Europa, „Vulcanii Noroioși” Pâclele Mari și Pâclele Mici.

Dacă nu ştiţi şi n-aţi văzut, să vă spun eu că acolo şi-a aşezat Necuratul cazanele cu smoală clocotită; pe sub pământ gîlgăie şi fierbe glodul noroios, mai rece ca gheaţa mai negru ca ceaţa, apoi, pe guri căscate prin tot ocolul acestei văi fără de scursoare, ţâşneşte tina în sus, când de-o şchioapă, când de-o palmă, cănd de-un stânjen şi mai mult; la fiecare gură împrejur s-a durat muşuroi şi balele cătrănite pe care Ucigă-l-toaca le scuipă din văgăune se scurg năclăite de-a lungul moviliţelor, se adună în nămol, se usucă în vânt, se crapă de soare şi aştern tot fundul văii cu o humă sură şi jilavă, pe care nu se prinde, Doamne fereşte, troscot ori ciulini” (Pseudokynegetikos, 1874).

Așa descria, cu umoru-i  caracteristic, marele erudit Alexandru Odobescu, „valea stearpă și pustie a Pâclelor de Glod”, inclusă, începând din 1995, în rezervația geologică și botanică „Vulcanii Noroioși”, instituită pe teritoriul comunelor buzoiene Berca și Scorțoasa, la Pâclele Mari și Pâclele Mici.

 Platourile predominant argiloase, de vârstă cuaternară, de la Pâclele Mari și Pâclele Mici, însumând aproximativ 30 de hectare, în care se dezvoltă vulcani noroioși sau vulcani de glod – movile țuguiate de maxim 5-6 metri înălțime și găuri de până la câțiva metri diametru, de unde o pastă cenușie noroioasă țâșnește brusc sau gâlgâie mocnit, alcătuiesc, pe bună dreptate, un decor mai puțin obișnuit, dacă nu de-a dreptul straniu, demn de un scenariu de film științifico-fantastic.

Peisajul care se dezvăluie privitorilor este, fără doar și poate, unul de excepție, spre satisfacția amatorilor de experiențe inedite, pasionaților de natură, fotografie, film și nu numai.

Semnalați în România, în urmă cu aproape 150 de ani, și declarați monument al naturii de mai bine de șapte decenii, vulcanii noroioși din zonele Pâclelelor evidențiază un fenomen unic al erupțiilor de material mineral, provenit din argile și luturi, cu apa, fracțiuni de țiței, gaze natural și urme de sare, fapt ce explică atât originea marină a țițeiului din zăcământul petrolifer de la Berca existent în subsol și a sării, cât și fenomenul fizico-chimic al ascensiunii, fierberii și devenirii noroiului în curgere până la 500 m pe valea ravenată vecină.

Rezervația botanică de la Pâclele Mici prezervă încă planta endemică Nitraria schoberi, vitregită pe noroiul uscat, exclusiv mineral, cu eflorescențe saline și doar cu urme organice ale țițeiului, toxic pentru oricare altă plantă, cu excepția Nitrariei. Comunitățile vest-pontice cu Nitraria schoberi și Artemisia santonicum, constituie un habitat unicat la nivel național și, posibil, european.

În perioadele secetoase, în jurul vulcanilor de glod, se formează suprafețe cu inflorescențe de săruri sub forma unei cruste, complet lipsite de vegetație.

În perioadele cu precipitații abundente, când emisiile de gaze sunt mai puternice, apa se prelinge din gurile pâclelor de formă pozitivă pe flancuri, generând, datorită eroziunii, șanturi cu adâncimi de până la câțiva metri și ravene.

Fenomenul întâlnit la Pâclele Mari și Pâclele Mici nu este singular în România și nici în lume. În raza comunei Berca, mai apar vulcani noroioși în zonele Beciu și La Fierbători.

Mai mult de 1000 asemenea pseudo-vulcani sunt cunoscuți  în: Italia, Islanda, Noua Zeelandă, America Centrală, SUA și Kazahstan. În România, vulcani noroioși mai apar în Depresiunea Transilvaniei, Podişul Moldovei și Subcarpaţii Gorjului.

Căi de acces

Bine marcat, accesul spre Rezervația „Vulcanii Noroioși, se face cu ușurință din orașul Buzău, urmând DN 10 Buzău-Brașov până la ieșirea din localitatea Sătuc (comuna Berca), de unde se intră pe un drum comunal modernizat, care, după ce străbate satele Joseni și Policiori (comuna Berca), se bifurcă spre Pâclele Mari și, respectiv, Pâclele Mici.

Intrarea în zona marcată „Pâclele Mari” se face direct din drumul asfaltat, special amenajat, după achitarea taxei de vizitare în valoare de: 4 lei  pentru adulți, 2 lei pentru studenți și 1 leu pentru elevi.

Accesul în zona marcată „Pâclele Mici”, pentru moment, liber vizitatorilor, se face de la bifurcația marcată „Pâclele Mari 2 km”, pe un drum de sondă, până în dreptul complexului „Muddy Lands”, aflat în curs de amenajare.

De aici, se poate ajunge la Pâcle, fie prin dreapta, urmând traseul în trepte amenajat pe panta dealului, fie pe drumul de sondă, până la magazinul de vis-a-vis de stația de depozitare a țițeiului, de unde se urcă la pas cca 5-10 minute.

Distanța de la Buzău la „Vulcanii Noroioși” este de aproximativ 30 km.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Călătorii, Destinații de weekend, Monumente ale naturii, Muntenia, România, Turism de nișă, Vacanţe, Valea Buzăului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s