Balcic, destinaţia de suflet a Reginei Maria (II)

Reşedinţa de vară a Reginei Maria reunea în mijlocul grădinilor împrejmuite cu ziduri din piatră 30 de clădiri: vila ‘Tenha Yuvah’ – principala clădire a domeniului de la Balcic, vila ‘Mavi Dalga’ – cea de-a doua clădire ca importanţă a domeniului, în care se aflau apartamentele Principelui Nicolae şi ale doamnelor de onoare, vila ‘Sabur Jevi’ – cea mai mare clădire a domeniului, destinată suitei Reginei Maria, pavilionul ‘Cara Dalga’, pavilionul Principelui Nicolae, pavilionul Principesei Ileana, pavilionul ‘Lingerie’, pavilionul ‘Ciuperca’, pavilionul ‘Izbânda’, Pavilionul grănicerilor, Pavilionul Administraţiei, Pavilionul de odihnă, Pavilionul de ceai sau Fumoarul, Casa Intendentului, capela Stella Maris, o bisericuţă, templul ‘Maria Ruh’ şi altele. (Narcis Dorin Ion, Castele, palate și conace din România, Editura Fundației Culturale Române,vol.I, București, 2001)

Multe dintre aceste clădiri sunt demult o amintire, terasele şi grădinile au fost modificate în mare măsură, iar denumirile originale date de Regina Maria au fost înlocuite.

 Vila cu aer oriental de pe ţărmul Mării Negre, pe care Regina Maria a numit-o ‘Tenha-Yuvac’,  impresionează nu atât prin dimensiuni cât prin originalitatea construcţiei.

Clădirii albe, puţin înalte, acoperite cu ţiglă roşie, al cărei etaj se revarsă peste ziduri îmbrăcate în piatră, i se alătură într-o armonie perfectă minaretul alb al unei moschei.

Minaretul turcesc se integrează armonios în ansamblul arhitectonic

 „…la interior, structura brută albă servea drept fundal plăcut divanelor turceşti, candelabrelor enorme şi covoraşelor din piele de urs. La etaj şi-a construit un dormitor octogonal cu două ferestre largi care ieşeau în afara etajului inferior şi dădeau spre mare. Patul, acoperit cu perne şi cuverturi, era aşezat într-o nişă în partea opusă ferestrelor. Uşi scunde sculptate şi pictate dădeau într-o cameră de toaletă, o baie turcească în miniatură şi o verandă unde Măria dormea adesea. Alături se afla o scară circulară care ducea spre un minaret cu o harfă eoliană. Harfa răspîndea sunete vesele deasupra grădinii, a cărei vegetaţie luxuriantă ascundea pe jumătate mici case de oaspeţi, încăperi pentru slujitorii Reginei, iar în ultimii ani o capelă bizantină în miniatură dedicată credinţei ecumenice a Măriei.” (Hannah Pakula, Ultima Romantică, 1984)

Veranda de la etajul al doilea era cândva decorată cu flori sădite în vase din aramă, care atârnau de lanţuri vechi de ancoră. Erau amplasate aici canapele din lemn şi o masă din marmură, cumpărată din Rusia. Regina Maria servea adesea prânzul aici, admirând marea, Grădina lui Alexander şi Pavilionul de ceai.

Pe zidul dinspre nord al clădirii este fixată o statuie din piatră albă, reprezentând-o pe Principesa Ileana a României, căreia Regina Maria i-a destinat reşedinţa de la Balcic, cunoscând dragostea neţărmurită a acesteia pentru mare.

Salonul era cândva împodobit cu un gong masiv din bronz şi vase vechi din cupru. În vitrina de sticlă erau expuse vase antice, datând din vremea când Balcicul, numit pe atunci Dionisopolis, era unul din cele mai importante porturi la Marea Neagră din Imperiul Roman.

 Din mobilierul original se păstrează în prezent doar un birou, un garderob şi un ceas.

În salon mai sunt expuse, în original, icoanele împărăteşti, crucea şi porţile împărăteşti ale iconostasului din capela Stella Maris.

Pereţii vilei erau decoraţi cu iatagane vechi şi puşti cu cremene. După uşa boltită se afla încăperea folosită ca sală de mese. Aici se afla şi biblioteca reginei, cuprinzând operele în limba engleză ale marilor scriitori ai lumii.

 De la vila Reginei, de-alungul ţărmului, a fost amenajat un drum pavat cu dale pătrate de piatră albă, decorat cu fântâni, arbori, arbuşti şi flori de toate soiurile, culorile şi miresmele.

După cum inspirat remarca diplomatul de origine franceză Paul Morand, Regina Maria a reuşit să creeze la Balcic ‘o feerie britanică de culori în mijlocul deşertului’.

În capătul Aleii secolelor se ridicau odinioară zidurile de piatră albă ale ‘Pavilionului de ceai’.

Cândva, uşile din lemn ale clădirii glisau pe pardoseala din mozaic, afundându-se în pereţi. În jurul unei fântâni arteziene, câteva narghilele vechi se odihneau pe măsuţe sculptate. Lampioanele din colţurile salonului aruncau lumini fascinante pe pereţii acoperiţi cu mozaic din alabastru.

Lângă şemineul acoperit cu o cuvertură japoneză din mătase se afla o reproducere a celebrului mozaic bizantin al Madonei, datând din secolul al XII-lea, din biserica veneţiană de pe insula Torcello. Astăzi, această reproducere este expusă în vila ‘Tenha Yuvah’.

Mecanismele acustice instalate acolo permiteau redarea fidelă a celor mai tainice convorbiri purtate între oaspeţii Reginei. Creaţia ilustrei arhitecte Henrieta Delavrancea-Gibory, fiica prozatorului Barbu Ştefănescu-Delavrancea, ‘Pavilionul de ceai’, având, printre altele, şi destinaţia de fumoar, a fost realizat în 1935.

Se spune Regina venea aici îmbrăcată întotdeauna în stil oriental.

Deşi figurează şi în prezent pe lista obiectivelor turistice aparţinând domeniului regal de la Balcic, pavilionul se găseşte în realitate la exteriorul complexului, ascuns în spatele hotelului Regina Maria, construit în urmă cu câţiva ani în apropierea vilei ‘Tenha Yuvah’. Vechiul edificiu, năpădit de vegetaţie, se află într-o avansată stare de degradare.

Spre partea superioară a teraselor suspendate ale Labirintului, realizat ca un amfiteatru deasupra vilei ‘Tenha Yuvah’, se găseşte ‘Mormântul Mariei’.

Deşi locul singuratic oferă o privelişte de o frumuseţe rar întâlnită asupra mării, Regina a cerut ca trupul să-i fie înmormântat la Curtea de Argeş, alături de soţul său, iar inima să-i odihnească la Balcic, în capela Stella Maris.

Crucea încrustată în piatră de pe ‘Mormântul Mariei’ este una dintre cele mai interesante din întregul complex rezidenţial. 

„Poate că în lumea de azi există mai multă ură decît dragoste. Dar dragostea e mai puternică şi într-o zi, chiar dacă nu voi mai trăi să o văd, ea trebuie să învingă” (Regina Maria)

Capela Stella Maris a fost construită în anul 1930, potrivit dorinţei Reginei Maria, drept „altar ridicat unei mărturisiri de credinţă care nu e a mea, într-o ţară unde am fost odată străină şi pe care mi-am însuşit-o prin bucuria, suferinţa, lucruri care m-au legat de ea, cu fiecare an, mereu mai mult.”

„Cea mai mică biserică din ţară”, cum o numea Regina, este o capelă din piatră, realizată în stil bizantin, după modelul Capelei Sfântului Iacob, care se găseşte în satul Trikomo (Iskele) din insula Cipru.

În semn de recunoştinţă pentru munca depusă de Gaetan Denize, care a condus lucrările de construcţie a capelei Stella Maris, în peretele terasei de la baza acesteia a fost aşezată o placă din marmură, conţinând singura inscripţie în limba română care se găseşte pe domeniul regal de la Balcic: „În amintirea lui Gaetan Denize cu al cărui credincios ajutor şi râvnă am zidit aceste locuri – Marie, 14 Mai 1930”.

 În stânga capelei, Regina a dorit să amplaseze o cişmea, a cărei apă, permanent curgătoare, face trimitere la ritualul spălării picioarelor Apostolilor de către Iisus Hristos, simbol al smereniei.

Frescele din interiorul capelei sunt opera pictorilor Atanase Demian şi Tache Papatriandafil. 

Fresca de deasupra intrării o reprezintă pe Maica Domnului Oranta (singură,  rugându-se cu mâinile ridicate).

Tronul din lemn aurit şi iconostasul, datând din anul 1721, au fost cumpărate de Regina Maria din Cipru, anume pentru capela de la malul mării.

Tronul se sprijină pe două picioare sculptate de forma unor şerpi, invocând Iadul, în timp ce ornamentele florale ale braţelor şi lateralelor acestuia sugerează Raiul.

Păunul, care ţine în cioc o cruce, reprezentat pe spătarul tronului, în partea de jos, este simbolul vieţii veşnice în Rai. În stânga sa se găseşte ţinutul păcatului, cu luna, iar de partea cealaltă se află soarele, care simbolizează lumina dumnezeiască a vieţii şi adevărul veşnic, care învinge întunericul păcatului şi al morţii. Deasupra soarelui se află mitra episcopală, înconjurată de o sabie, simbolul creştin al dreptăţii, şi de sceptru, simbolul antic al puterii. Pasărea Pheonix reprezintă semnul renaşterii. Ornamentul măiestrit ajurat, prin care se realizează terminaţia spătarului,  înglobează un soare, deasupra căruia tronează o coroană susţinută de doi Serafimi, simbolizându-L pe Iisus Hristos, perfecţiunea lui Dumnezeu şi puterea Lui supremă.

Pe porţile împărăteşti ale iconostasului este redată tema Bunei-Vestiri, însoţită de figurile prorocilor David şi Solomon.

În partea de jos sunt înfăţişaţi Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Ioan Gură de Aur, iar mai jos, Sf. Grigorie Teologul şi Sf. Atanasie din Alexandria. În medalion, la îmbinarea porţilor împărăteşti, este înfăţişat Iisus Hristos, binecuvântând cu ambele mâini.

Panourile din lemn de sub icoanele împărăteşti, reprezentându-i pe Iisus Hristos Pantocrator pe tron şi pe Maica Domnului Pantanasa, cele mai măreţe feţe regeşti în iconografia ortodoxă, precum şi coloanele din lemn amplasate de o parte şi de alta a porţilor împărăteşti, sunt minuţios sculptate.

Crucea Domnului, care se înalţă pe ultimul rând al iconostasului, Îl înfăţişează pe Iisus Hristos răstignit, iar la extreme pe cei patru Evanghelişti. Iconostasul aurit, cuprinde ca ornamente sculptate în lemn, alături de motivele florale, reprezentări de îngeri şi eroi biblici. Cupola, simbolul bizantin al veşniciei şi spaţiului ceresc, Il înfăţişează pe Iisus Hristos Pantocrator. În jurul Lui, în cercul cupolei se află cele zece ranguri îngereşti, forţele imateriale, iar în cercul inferior cei doisprezece apostoli.

În patrulaterul care descrie cupola sunt reprezentaţi cei patru evanghelişti: Sf. Apostol Matei (om sau înger), Marc leu, Luca viţel şi Ioan Teologul vultur.

Pe peretele din stânga iconostasului este pictată scena Adormirii Maicii Domnului, iar în dreapta, Intrarea Maicii Domnului în biserică. Mai multe scene din Vechiul şi Noul Testament, precum şi figuri-simbol, printre care: Sfânta Treime, Naşterea lui Iisus Hristos cu steaua din Betleem şi magii, îngeri, arhangheli şi sfinţi, sunt înfăţişate în spaţiul restrâns al capelei.

Tabloul votiv o reprezintă, în dreapta intrării, pe Regina Maria, iar în stânga pe Principesa Ileana, ambele înveşmântate în straie de curte, precum doamnele sau domniţele de ev mediu.

Regina Maria şi-a exprimat, prin testamentul întocmit cu cinci ani înainte de a trece în eternitate, dorinţa ca inima să-i fie aşezată „sub lespezile bisericii Stella Maris”, pe care a clădit-o la marginea mării.

În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă”.

Destinul a făcut însă ca vrerea ultimei regine romantice a României să nu poată fi îndeplinită decât pentru scurtă vreme.

La două luni după moartea Reginei, în septembrie 1938, inima i-a fost adusă la Balcic, unde a fost păstrată, conform ultimei dorinţe în dreapta intrării în capelă, până în 1940, când, pentru nu a fi în pericol de a se înstrăina, prin trecerea Balcicului sub administrarea Bulgariei, a fost mutată, din iniţiativa Principesei Ileana, în mica biserică din lemn a castelului Bran, iar apoi în capela săpată anume în stânca din spatele bisericii, unde s-a odihnit timp de aproape trei decenii, înainte de a fi depusă la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Chiar dacă inima pământeană i-a fost strămutată în urmă cu şapte decenii din colţul de linişte înfăptuit după propria imaginaţie, prezenţa Reginei Maria, în milocul grădinilor încântătoare pe care le-a sădit la marginea mării, este la fel de vie ca odinioară, semn că sufletul ei a rămas captiv acolo pe veci.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Bulgaria, Castele și palate, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, Regina Maria a României, Turism, Vacanţe

Un răspuns la „Balcic, destinaţia de suflet a Reginei Maria (II)

  1. MARTHA

    am mare incredere in Icoana PANTANASSA deci m-am bucurat mult cind mi s-a povestit ca este si acolo stiu si de Icoana de la Biserica Rusa si inca una in Romania si de cele din Rusia cred ca am intarit si eu puterea acestai icoane , pe masura ce eu ma simt intarita de increderea in aceasta Icoana citesc cu mare incredere Acatistul ( am fost operata in ian 2010 de carncer la colon ) stiu si de Paraclis dar citesc aproape zilnic Acatistul de multe luni cu atit mai mult am mare incredere in aceasta Icoana , cu cit o mama din Rusia s-a rugat la pt fiul ei doborit de consumul de droguri ceea ce nu am mai auzit pina la ceasta minune de vindecare de patima drogurilor IN FATA ICOANEI MAICII DOMNULUI PANTANASSA NE RUGAM PENTRU SUFLETELE NOASTRE !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s