Destinaţii de weekend: Castelul Bran şi Cetatea Râşnov

Cum călătorului îi şade bine cu drumul, iar aglomeraţia specifică sezonului turistic este încă departe, nu ar fi rău să porniţi într-o minivacanţă de weekend, având ca obiectiv vizitarea unor monumente istorice de interes naţional, a căror (re)vedere, cu siguranţă, vă va impresiona.

În ce mod, rămâne să vă convingeţi şi singuri.

Recomandarea mea pentru săptămânile viitoare: Castelul Bran şi Cetatea Râşnov.

Cetatea Râşnov

Văzută de pe şoseaua care asigură legătura între Câmpulung şi Braşov, Cetatea Râşnov – construcţia defensivă socotită „a doua vatră a Râşnovului”, domină valea Bârsei, de pe culmea dealului împădurit, unde a fost ridicată cu mai bine de şase secole în urmă.

Monumentul istoric, a cărui primă menţiune documentară datează din anul 1335, înglobează, într-un tot unitar, ziduri din piatră, structuri de apărare rotunde şi pătrate, aflate în diferite stadii de conservare, o capelă, ale cărei ziduri se vad şi astăzi în vârful colinei pe care este amplasată luneta, precum şi o fântână cu adâncimea de 146 m.

dsc00225

dsc00277

dsc00322

dsc00282

Colina pe care în anul 1650 a fost ridicată capela, ale cărei ziduri se mai văd şi astăzi

Cetatea medievală, cucerită o singură dată în decursul existenţei sale zbuciumate, este accesibilă printr-un punct, situat la ieşirea din Râşnov spre Poiana Braşov, de unde, un drum pietruit, care porneşte de la baza dealului, urcă spre culmea pe care se găseşte fortificaţia.

drum-acces

 

Drumul de acces spre cetate

Zidul, care separă curtea exterioară de cetatea propriu-zisă, este prevăzut cu guri de tragere şi acoperit cu ţiglă, pentru protejarea cetăţii împotriva incendiilor provocate de atacatori.

Pătrunderea în cetate se face prin curtea exterioară, înconjurată de un zid din piatră, în prezent în ruină, legat la extremitatea estică de un turn, din care se mai păstrează parterul.

 

În curtea exterioară, destinată adăpostirii vitelor, accesul se face prin două porţi: una pentru alimente şi armament, iar cealaltă pentru animale.

dsc002172

 Cercetările arheologice, întreprinse în anul 1970, au identificat în curtea exterioară a cetăţii o capelă de formă dreptunghiulară cu absida semicirculară, datând din secolul al XIV-lea.

dsc00312

Din curtea exterioară, trecând printr-o structură circulară puternic întărită, se pătrunde în curtea interioară – inima cetăţii, care adăpostea locuinţe, şcoala şi o capelă.

dsc00340

dsc00339

Tot în inima cetăţii, se găseşte o fântână, săpată în secolul al XVII-lea, cu preţul libertăţii, de doi prizonieri turci.

fantana

Alături de aceste vestigii, datând din secolele XIV-XVIII, de o incontestabilă valoare istorică şi arhitecturală, curtea interioară a monumentului adăposteşte numeroase construcţii noi, aflate în diferite faze de execuţie, unele dintre acestea menite să reconstituie atmosfera specifică unei cetăţi medievale: case din piatră şi cărămidă, acoperite cu ţiglă, încăperi rustice destinate în prezent comercializării suvenirurilor, cramă, terasă-restaurant, precum şi o capelă, a cărei prezenţă este semnalată vizitatorilor de departe, printr-o cruce de lemn purtând reprezentarea unui Iisus răstignit, fixată pe unul din pereţii exteriori ai clădirii.

dsc002611

dsc00273

Curtea interioară găzduieşte în incinta sa şi Muzeul Cetăţii Râşnov, în care pot fi admirate: arme, unelte, stampe, fotocopii ale unor documente istorice, precum şi obiecte de epocă, armuri, costume, o mască de tortură şi un jug pentru transportarea condamnaţilor.

În ciuda lucrărilor de întreţinere şi reabilitare, executate în ultimii ani, sau poate chiar în urma acestor demersuri, Cetatea Râşnov prezintă o stare avansată de degradare.

dsc003191

În mai multe puncte, zidurile de apărare au început să se prăbuşească pe mai mulţi metri, iar pe zonele neafectate până în momentul de faţă, spoiala de ciment s-a deteriorat.

Cu certitudine, fără intervenţia urgentă a autorităţilor locale şi a Ministerului Culturii, impunătoarea cetate, care a rezistat eroic secole de-a rândul asalturilor repetate ale armatelor inamice, nu va putea decât să capituleze în faţa atacului concertat al forţelor naturii.

Până atunci, grăbiţi-vă să urcaţi la cetate şi vă promit că nu veţi regreta!

Explorarea ruinelor fostei fortificaţii medievale, ridicate pe culmea dealului abrupt de deasupra Râşnovului, are, neîndoielnic, un farmec aparte.

În plus, panorama oferită de zidurile exterioare ale structurii fortificate asupra oraşului Râşnov, precum şi a masivelor Bucegi şi Piatra Craiului, nu poate fi egalată decât de un zbor de recunoaştere efectuat la bordul unui elicopter. Ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, nu este deloc la îndemâna oricui.

dsc00353

Punct de panoramă situat la partea superioară a incintei

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Castele și palate, Cetăți, Călătorii, Destinații de weekend, Monumente istorice, Muzee, România, Turism, Vacanţe, Zona Branului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s