Vacanţa în vremuri de criză: plecăm în Grecia sau rămânem în România ?

Potrivit datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au crescut cu 20% în 2008, comparativ cu anul precedent, în timp ce numărul românilor sosiţi în structurile de primire turistică din România a crescut, în aceeaşi perioadă, cu doar 4,4 %.

Având în vedere promovarea slabă a obiectivelor turistice autohtone, infrastructura şi serviciile de proastă calitate oferite turiştilor, aceste rezultate nu mai miră pe nimeni.

P1310796

Sarti, Sithonia, Halkidiki, Grecia

Anul 2009, în care, datorită crizei economice internaţionale, se preconizează reducerea cu 25% a bugetului alocat de români vacanţelor, ar fi trebuit să aducă turiştilor tarife cu cel puţin tot atât mai mici pentru anumite destinaţii, precum şi o calitate superioară a serviciilor.

Pentru moment, însă, tarifele par să se menţină în medie cu 10-15% mai ridicate faţă de cele practicate anul trecut, iar serviciile nu dau semne să se îmbunătăţească.

Costul unui sejur de şapte zile, cu mic dejun inclus, în cursul lunii iunie, la un hotel de patru stele, se situează între:

  • 220-280 euro, la Mamaia
  • 150-210 euro, la Nisipurile de Aur, Bulgaria
  • 225-270 euro, la Hanioti, Halkidiki, Grecia de Nord.

În aceste condiţii, ce părere aveţi, plecăm spre Grecia, cu trecere prin Bulgaria sau rămânem la Mamaia ?

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Grecia, România, Turism, Vacanţe

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s